Decizie nr. 190 din 31 martie 2005

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Aurelia Popa - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29, art. 31, art. 34 şi art. 77 din Legea nr. 64/1995, excepţie ridicată de Anastasia Bancu în Dosarul nr. 18/F/2003 al Tribunalului Călăraşi.

La apelul nominal se prezintă consilier juridic Alina Lisabela Caloian, pentru Banca de Export-Import a României "Eximbank" - S.A., şi consilier juridic Zabalovici Cosmin, pentru Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent informează asupra cererii formulate de autorul excepţiei privind acordarea unui nou termen de judecată pentru lipsă de apărare. În motivarea cererii Anastasia Bancu arată că a luat cunoştinţă de citaţii la 28 martie 2005, dată la care a sosit din provincie, fiind în imposibilitate de a-şi pregăti susţinerea excepţiei. Faţă de această solicitare, magistratul-asistent precizează că procedura de citare a autorului excepţiei a fost legal îndeplinită atât în baza dispoziţiilor Codului de procedură civilă, cât şi în baza prevederilor speciale ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale. În ambele cazuri comunicarea citaţiei s-a făcut cu respectarea intervalului de 5 zile înaintea termenului de judecată, prevăzut de art. 89 din Codul de procedură civilă.

Părţile prezente şi reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii, deoarece procedura de citare s-a făcut cu respectarea prevederilor legale.

Curtea, deliberând, respinge cererea de amânare, întrucât înştiinţarea părţilor pentru termenul de judecată s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale.

Având cuvântul, pe fond, reprezentantul Băncii de Export-Import a României "Eximbank" - S.A. solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, întrucât dispoziţiile legale criticate ca fiind neconstituţionale nu au legătură cu prevederile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei.

Reprezentantul Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Mai arată că autorul excepţiei nu are calitate de parte în proces, ci de asociat unic al Societăţii Comerciale "Mimi" - S.R.L., precum şi că instanţa de judecată nu şi-a îndeplinit obligaţia legală privind exprimarea opiniei asupra excepţiei.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată. Se arată că prevederile criticate ca fiind neconstituţionale sunt în conformitate cu dispoziţiile art. 45 din Constituţie, potrivit cărora accesul persoanei la o activitate economică este liber, în condiţiile legii.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 22 octombrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 18/F/2003, Tribunalul Călăraşi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29, art. 31 şi art. 77 din Legea nr. 64/1995, excepţie ridicată de Anastasia Bancu într-o cauză având ca obiect judecarea cererii de deschidere a procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului, formulată în baza Legii nr. 64/1995.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 29, art. 31, art. 34 şi art. 77 din Legea nr. 64/1995 contravin prevederilor "art. 44^1 din Constituţia României [devenit art. 45 după republicare], intitulat «Libertatea economică», care instituie accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi stabileşte că aceste drepturi fundamentale ale persoanei sunt garantate", şi ale "art. 134 din Constituţie [devenit art. 135], intitulat «Economia», care stabileşte în alin. (1) că economia României este o economie de piaţă, bazată pe liberă iniţiativă şi concurenţă, iar alin. (2) impune obligaţia statului român de a asigura crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie".

Autorul excepţiei mai susţine că prevederile criticate contravin "art. 41^1 din Constituţie, întrucât, prin posibilitatea care i se oferă altei entităţi de a deschide o procedură a falimentului şi de a dizolva o societate comercială, fără voinţa asociaţilor sau acţionarilor, îngrădeşte şi chiar poate anula dreptul cetăţenilor de a exercita o activitate economică bazată pe liberă iniţiativă". Totodată, autorul excepţiei consideră că prevederile legale sunt contrare şi "art. 134 din Constituţie prin faptul că afectează obligaţia statului de a asigura libertatea comerţului şi protecţia concurenţei loiale".

Tribunalul Călăraşi nu şi-a formulat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere se arată, referitor la Legea nr. 64/1995, că "a fost adoptată pentru promovarea drepturilor şi intereselor legitime prin îndeplinirea obligaţiilor corespunzătoare de plată, şi nu pentru a crea posibilitatea încălcării altor drepturi recunoscute de lege". În acest context se precizează că, în temeiul prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (1) şi art. 126 alin. (2), competenţa în materie a instanţelor judecătoreşti a fost stabilită prin lege.

Guvernul precizează că dispoziţiile criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate de către Curtea Constituţională. Sunt menţionate în acest sens deciziile nr. 297 din 6 noiembrie 2001 şi nr. 332 din 16 septembrie 2004.

Avocatul Poporului consideră că "sesizarea Curţii Constituţionale prin Încheierea din 22 octombrie 2004 a Tribunalului Călăraşi nu este legală".

Se arată că, întrucât instanţa de judecată nu şi-a formulat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29, art. 31, art. 34 şi art. 77 din Legea nr. 64/1995, au fost încălcate prevederile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părţilor prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 29, 31, 34 şi 77 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 13 decembrie 1999, modificate şi completate prin Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 82/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 din 26 martie 2003. Dispoziţiile criticate au fost modificate şi completate prin Legea nr. 149/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 12 mai 2004. Ulterior, Legea nr. 64/1995 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, textele criticate fiind preluate cu acelaşi conţinut dar cu o numerotare diferită. Astfel, art. 29 a devenit art. 36, art. 31 a devenit art. 38, art. 34 a devenit art. 41, iar art. 77 a devenit art. 106.

În consecinţă, Curtea urmează să se pronunţe asupra dispoziţiilor art. 36, art. 38, art. 41 şi art. 106 din Legea nr. 64/1995, care au următorul conţinut:

–Art. 36: "(1) Orice creditor care are una sau mai multe creanţe certe, lichide şi exigibile poate introduce la tribunal o cerere împotriva unui debitor care este prezumat în insolvenţă din cauza încetării plăţilor faţă de acesta timp de cel puţin 30 de zile, în următoarele condiţii:

a)dacă creanţele izvorăsc din raporturi de muncă sau raporturi obligaţionale civile, acestea trebuie să aibă un cuantum superior valorii însumate a 6 salarii medii pe economie, stabilite în condiţiile legii şi calculate la data formulării cererii introductive;

b)în celelalte cazuri creanţele trebuie să aibă un cuantum superior echivalentului în lei al sumei de 3.000 euro, calculat la data formulării cererii introductive;

c)în cazul unui creditor care deţine creanţe din ambele categorii menţionate la lit. a) şi b), cuantumul total al creanţelor trebuie să fie superior valorii însumate a 6 salarii medii pe economie, stabilite în condiţiile legii şi calculate la data formulării cererii introductive.

(2)Dacă între momentul formulării cererii de către un creditor şi cel al judecării acestei cereri de către judecătorul-sindic sunt formulate cereri de către alţi creditori, judecătorul -sindic va dispune conexarea acestora şi va stabili îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1) referitoare la cuantumul minim al creanţelor în raport cu valoarea însumată a creanţelor tuturor creditorilor care au formulat cereri.

(3)Dacă s-a deschis o procedură într-un dosar, celelalte eventuale dosare aflate pe rol, cu acelaşi obiect, vor fi conexate la primul dosar.";

–Art. 38: "(1) Dacă cererea debitorului corespunde condiţiilor stabilite la art. 32, 33 şi 35, judecătorul-sindic va pronunţa o încheiere de deschidere a procedurii, pe care o va notifica în condiţiile art. 75. În cazul în care creditorii se opun deschiderii procedurii în termen de 15 zile de la publicarea notificării, judecătorul-sindic va ţine, în termen de 10 zile, o şedinţă la care vor fi citaţi debitorul şi creditorii care se opun deschiderii procedurii, în urma căreia va soluţiona, deodată, printr-o sentinţă, toate opoziţiile.

(2)În termen de 48 de ore de la înregistrarea cererii creditorilor, judecătorul-sindic va comunică cererea, în copie, debitorului şi va dispune afişarea unei copii la uşa instanţei.

(3)Dacă, în termen de 5 zile de la primirea copiei, debitorul contestă că ar fi în stare de insolvenţă, în condiţiile stabilite la art. 36, judecătorul-sindic va ţine, în termen de 10 zile, o şedinţă la care vor fi citaţi debitorul şi creditorii care au introdus cererea.

(4)La cererea debitorului, judecătorul-sindic îi poate obliga pe creditorii care au introdus cererea să consemneze, în termen de 15 zile, la o bancă, o cauţiune de cel mult 10% din valoarea creanţelor. Cauţiunea va fi restituită creditorilor, dacă cererea lor va fi admisă. Dacă cererea va fi respinsă, cauţiunea poate fi folosită pentru a acoperi pagubele suferite de debitor. Dacă nu este consemnată în termen cauţiunea, cererea introductivă va fi respinsă.

(5)Dacă judecătorul-sindic stabileşte că debitorul este în stare de insolvenţă, îi va respinge contestaţia şi va deschide procedura printr-o sentinţă.

(6)Dacă judecătorul-sindic stabileşte că debitorul nu este în stare de insolvenţă, respinge cererea creditorilor şi dispune ca sentinţa să fie afişată la uşa instanţei. În cazul respingerii cererii, aceasta va fi considerată ca lipsită de orice efect chiar de la înregistrarea ei.

(7)Dacă debitorul nu contestă în termenul prevăzut la alin. (3) că ar fi în stare de insolvenţă, judecătorul-sindic va da o sentinţă de deschidere a procedurii.";

–Art. 41: "Prin hotărârea de deschidere a procedurii judecătorul-sindic va desemna un administrator, stabilindu-i atribuţiile, potrivit art. 24, precum şi remuneraţia, în conformitate cu criteriile aprobate prin hotărâre a Guvernului.";

–Art. 106: "(1) Judecătorul-sindic va decide, prin încheiere, intrarea în faliment în următoarele cazuri:

A. a) debitorul şi-a declarat intenţia de a intră în faliment ori nu şi-a declarat intenţia de reorganizare; şi

b)nici unul dintre celelalte subiecte îndreptăţite nu a propus un plan de reorganizare, în condiţiile prevăzute la art. 91, sau nici unul dintre planurile propuse nu a fost acceptat şi confirmat;

B. a) debitorul şi-a declarat intenţia de reorganizare, dar nu a propus un plan de reorganizare ori planul propus de acesta nu a fost acceptat şi confirmat; şi

b)nici unul dintre celelalte subiecte îndreptăţite nu a propus un plan de reorganizare, în condiţiile prevăzute la art. 91, sau nici unul dintre planurile propuse nu a fost acceptat şi confirmat;

C. obligaţiile de plată şi celelalte sarcini asumate nu sunt îndeplinite, în condiţiile stipulate prin planul confirmat, sau desfăşurarea activităţii debitorului în decursul reorganizării aduce pierderi averii sale;

D. a fost aprobat raportul administratorului prin care se propune intrarea în faliment a debitorului, potrivit art. 57.

(2)Prin încheierea prin care se decide intrarea în faliment, judecătorul-sindic va pronunţa dizolvarea societăţii debitoare şi va dispune:

a)ridicarea dreptului de administrare al debitorului;

b)desemnarea unui lichidator, precum şi stabilirea atribuţiilor şi a remuneraţiei acestuia, în conformitate cu criteriile aprobate prin hotărâre a Guvernului;

c)termenul maxim de predare a gestiunii averii de la debitor/administrator către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii, menţionată la art. 49 alin. (2);

d)întocmirea şi predarea către lichidator, în termen de maximum 10 zile de la intrarea în faliment, a unei liste cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora la data intrării în faliment, cu indicarea celor născute după deschiderea procedurii;

e)notificarea intrării în faliment.

(3)Încheierea va indica şi termenele prevăzute la art. 107 alin. (2).

(4)Prevederile art. 45 se aplică în mod corespunzător în ceea ce priveşte creanţele existente la data intrării în faliment.

(5)După intrarea în faliment, dispoziţiile art. 75-90 vor fi aplicate, dacă este necesar, în mod corespunzător, în ceea ce priveşte creanţele născute între data deschiderii procedurii şi data intrării în faliment, precum şi procedura de admitere a acestora."

Dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei sunt cele ale art. 45 şi art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a), care au următorul cuprins:

–Art. 45: "Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora în condiţiile legii sunt garantate.";

–Art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a): "(1) Economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă.

(2)Statul trebuie să asigure:

a)libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie [...]."

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine, în esenţă, că posibilitatea conferită de lege "altei entităţi de a deschide o procedură a falimentului şi de a dizolva o societate comercială, fără voinţa asociaţilor sau acţionarilor, îngrădeşte şi chiar poate anula dreptul cetăţenilor de a exercita o activitate economică, bazată pe liberă iniţiativă". De asemenea, în opinia autorului excepţiei, prevederile criticate "afectează obligaţia statului de a asigura libertatea comerţului şi protecţia concurenţei loiale".

Examinând prevederile legale criticate prin raportare la textele constituţionale invocate, Curtea reţine că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În realitate textele legale criticate nu sunt incompatibile cu dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei. Dispoziţiile legale criticate au ca scop, ca şi întreaga procedură instituită prin Legea nr. 64/1995, acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă, şi, în acelaşi timp, pe un plan mai general, asanarea mediului comercial, ceea ce corespunde obligaţiei statului înscrise în art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie.

Curtea reţine, de asemenea, că nici critica de neconstituţionalitate întemeiată pe invocarea încălcării dispoziţiilor art. 45 din Constituţie nu poate fi primită. Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora sunt garantate de textul constituţional în condiţiile legii, iar nu prin încălcarea dispoziţiilor legale care stabilesc obligaţiile participanţilor la activitatea comercială.

De altfel, dispoziţiile legale în cauză au mai format obiect al controlului de constituţionalitate exercitat de Curte. Astfel, prin Decizia nr. 73 din 26 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 25 martie 2004, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 din Legea nr. 64/1995, constatând că nu sunt încălcate dispoziţiile art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie. În considerentele deciziei Curtea a reţinut că "dreptul formulării cererii introductive pentru declanşarea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului a fost condiţionat de caracterul creanţelor şi de cuantumul minim al acestora, pentru a împiedica abuzul de drept prin formularea unor cereri, în cadrul procedurii speciale, pentru orice creanţă şi în orice valoare nesemnificativă. Ca atare, contrar susţinerilor autorilor excepţiei, numai creditorii care îndeplinesc toate condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 29 [devenit, după recenta republicare, art. 36] din Legea nr. 64/1995, pot formula în faţa instanţei de judecată o cerere de deschidere a procedurii reorganizării judiciare sau a falimentului împotriva unui debitor care, de asemenea, se încadrează în condiţiile prevăzute de aceleaşi dispoziţii legale. Astfel, pentru a se putea cere deschiderea procedurii reorganizării judiciare sau a falimentului, creditorul trebuie să aibă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, în cuantum superior echivalentului în lei al sumei de 5.000 euro, calculat la data formulării cererii introductive, iar debitorul trebuie să fi încetat plăţile timp de cel puţin 30 de zile. [...]". Curtea a mai constatat, prin aceeaşi decizie, că şi susţinerea cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie "este nefondată, întrucât scopul Legii nr. 64/1995 fiind tocmai instituirea unei proceduri pentru plata pasivului debitorului aflat în încetare de plăţi, prin dispoziţiile criticate se realizează respectarea întocmai a obligaţiei statului de a asigura libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, precum şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie". În acest sens este şi Decizia nr. 245 din 10 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 30 iulie 2003, prin care Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. a), reţinând că acest text de lege nu contravine art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie [devenit art. 135 alin. (2) lit. a)].

Prin Decizia nr. 304 din 8 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 816 din 3 septembrie 2004, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. a) şi ale art. 77 [devenit art. 106] alin. (1) lit. A.a), constatând că dispoziţiile constituţionale ale art. 16, art. 21, art. 41, art. 42 şi art. 136 nu sunt încălcate prin textul de lege criticat.

De asemenea, Curtea s-a pronunţat asupra constituţionalităţii art. 31 alin. (1) şi (3) [devenit art. 38 alin. (1) şi (3)] din Legea nr. 64/1995 prin Decizia nr. 358 din 12 decembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 25 martie 2003; Decizia nr. 65 din 3 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 9 martie 2005, şi Decizia nr. 6 din 18 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 23 februarie 2005. În considerentele deciziilor s-a reţinut că dispoziţiile criticate nu încalcă prevederile art. 16, art. 21 şi art. 128 din Constituţie.

Soluţiile pronunţate de Curtea Constituţională în cauzele respective, precum şi considerentele care au stat la baza acestora îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, întrucât nu se invocă elemente noi de natură să determine modificarea jurisprudenţei Curţii.

Potrivit considerentelor expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36, art. 38, art. 41 şi art. 106 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, excepţie ridicată de Anastasia Bancu în Dosarul nr. 18/F/2003 al Tribunalului Călăraşi.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 31 martie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihai Paul Cotta