Decizie nr. 774 din 10 noiembrie 2015

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Benke Karoly - magistrat-asistent-şef

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Daniela Olteanu şi Mihai Vlad Budăi în Dosarul în nr. 3.474/1/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 502D/2015.

2.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 5 noiembrie 2015, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a dispus amânarea pronunţării pentru data de 10 noiembrie 2015, dată la care Curtea a pronunţat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

3.Prin Încheierea din 23 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 3.474/1/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Daniela Olteanu şi Mihai Vlad Budăi într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva Hotărârii nr. 7/P din 7 iulie 2014 şi Încheierii din 22 aprilie 2014, pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii - Secţia pentru procurori în materie disciplinară. Prin încheierea anterior menţionată, a fost dispusă suspendarea din funcţia de procuror a autorilor excepţiei de neconstituţionalitate până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare, iar prin hotărârea antereferită a fost admisă acţiunea disciplinară, aplicându-se în privinţa acestora sancţiunea disciplinară a suspendării din funcţie pe o perioadă de 6 luni (Daniela Olteanu), respectiv excluderea din magistratură (Mihai Vlad Budăi).

4.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se apreciază că dispoziţiile legale criticate în privinţa sintagmei "dacă exercitarea în continuare a funcţiei ar putea afecta desfăşurarea cu imparţialitate a procedurilor disciplinare sau dacă procedura disciplinară este de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiţiei" sunt neclare, reglementând în mod echivoc condiţiile a căror îndeplinire este verificată de instanţa disciplinară pentru a se dispune, în final, măsura suspendării din funcţie a magistratului. Legiuitorul nu specifică nici modul prin care se poate verifica şi constata îndeplinirea sau neîndeplinirea acestor condiţii şi nici modul prin care se aduce la cunoştinţa persoanei vizate propunerea de suspendare din funcţie. De asemenea, nu sunt reglementate garanţii în vederea respectării dreptului la apărare şi a exigenţelor unui proces echitabil; în acest sens, se arată că dispoziţiile criticate nu cuprind "prevederi explicite privind admisibilitatea probatoriilor în faza judecării măsurii suspendării", ceea ce aduce atingere principiului egalităţii armelor, garanţie a dreptului la un proces echitabil (cu privire la acest principiu sunt indicate hotărârile din 24 februarie 1994 şi 29 mai 1997, pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Bendenoun împotriva Franţei şi Georgiadis împotriva Greciei).

5.Textul legal criticat nu specifică explicit care este momentul procesual până la care se poate formula propunere de suspendare din funcţie, procedura de urmat în vederea judecării propunerii menţionate sau dacă măsura menţionată se dispune doar în legătură cu faptele/împrejurările ce formează obiectul acţiunii disciplinare. Mai mult, reglementarea criticată nu prevede obligativitatea instanţei de disciplină să motiveze măsura dispusă, simpla indicare a temeiului legal al măsurii dispuse nefiind în măsură să suplinească această exigenţă a dreptului la un proces echitabil (în acest sens, sunt invocate hotărârile din 30 noiembrie 1987, 16 decembrie 1992 şi 9 decembrie 1994, pronunţate în cauzele H. împotriva Belgiei, Hadjianastassiou împotriva Greciei, respectiv Hiro Balani împotriva Spaniei şi Ruiz Torija împotriva Spaniei). În consecinţă, se apreciază că norma criticată nu asigură transparenţa activităţii Consiliului Superior al Magistraturii şi nu constituie o garanţie a respectării drepturilor constituţionale împotriva arbitrariului.

6.În continuare, se arată că art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 nu prevede modalitatea de ducere la îndeplinire a măsurii suspendării provizorii, procedura de urmat, efectele acesteia asupra persoanei vizate şi a altor subiecţi de drept sau sancţiunile aplicabile în cazul nerespectării condiţiilor de fond şi formă, sancţiuni pe care orice normă care cuprinde reguli procesuale trebuie să le prevadă în mod explicit sau implicit. De asemenea, textul supus controlului de constituţionalitate nu prevede calea de atac, modalitatea, termenii şi condiţiile de exercitare a acesteia împotriva măsurii dispuse şi nici organul abilitat căruia să i se poată adresa contestatorul măsurii, încălcându-se, astfel, dreptul acestuia de acces la un judecător. În acest cadru, se invocă faptul că există o situaţie de discriminare, pe de o parte, între magistrat şi alte categorii profesionale/justiţiabili, cărora, prin prevederile Legii nr. 554/2004 şi ale Codului de procedură civilă, li se permite accesul la un judecător pentru anularea actului administrativ vătămător în termen scurt şi în procedură de urgenţă. Pe de altă parte, ar exista o discriminare între magistratul căruia i s-a aplicat măsura suspendării provizorii din funcţie şi cel căruia i sa aplicat sancţiunea suspendării din funcţie, în sensul că acesta din urmă are la dispoziţie atât o cale de atac, cât şi un termen clar precizat în care poate să o exercite.

7.Se mai apreciază că este încălcată prezumţia de nevinovăţie, întrucât textul criticat, pe de o parte, permite aplicarea unei măsuri care este prevăzută, în acelaşi timp, ca sancţiune disciplinară, iar pe de altă parte nu prevede o perioadă determinată pe care este dispusă.

8.Având în vedere cele anterior arătate, se concluzionează în sensul că textul legal criticat este neclar şi imprecis, aşadar, lipsit de previzibilitate, contrar art. 1 alin. (5) din Constituţie.

9.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată în privinţa criticilor raportate la principiul previzibilităţii normelor juridice.

10.Se arată că, prin invocarea pretinsei neclarităţi a normei şi a caracterului echivoc al acesteia, autorii excepţiei critică, în realitate, textul prin prisma unei insuficienţe legislative, ajungând la concluzia că, pentru a răspunde exigenţelor constituţionale, acesta ar trebui completat în sensul specificării, ca şi condiţionare, a modalităţii în care se apreciază existenţa prestigiului la care face referire legiuitorul, a modalităţii de cuantificare a gravităţii acestei afectări şi a criteriilor de definire a prestigiului justiţiei. Aceste nemulţumiri ale petenţilor sunt neîntemeiate în raport cu faptul că dispoziţiile din Legea nr. 317/2004 se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă, iar inserarea în textul criticat a acestor reglementări nu este oportună; mai mult, aspectele învederate de autorii excepţiei sunt chestiuni de lege ferenda, a căror soluţionare excedează competenţei Curţii Constituţionale.

11.În continuare, se arată că nu se poate reţine existenţa unei situaţii de discriminare între magistraţi şi alte categorii profesionale, având în vedere tocmai statutul special al magistraţilor, astfel încât statutul juridic al magistraţilor nu poate fi identic, analog sau comparabil cu cel al celorlalte categorii socioprofesionale.

12.În privinţa criticilor de neconstituţionalitate raportate la prevederile art. 21 din Constituţie, se "desprinde, totuşi, un posibil viciu de neconstituţionalitate", întrucât exigenţa asigurării accesului la justiţie prin posibilitatea atacării separate a soluţiei de suspendare din funcţie a magistratului pe durata procedurii disciplinare nu este respectată. Invocându-se Decizia Curţii Constituţionale nr. 397 din 3 iulie 2014, se apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale în măsura în care voinţa legiuitorului este interpretată ca suprimând calea de atac a recursului împotriva încheierilor de suspendare din funcţie a magistratului pe durata procedurii disciplinare. Faptul că aceste încheieri pot fi atacate odată cu fondul nu este de natură să acopere acest viciu de reglementare.

13.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

14.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

15.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

16.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012. Curtea reţine că soluţia legislativă criticată a fost introdusă prin art. II pct. 9 din Legea nr. 24/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 23 ianuarie 2012. În actul de bază, respectiv Legea nr. 317/2004, soluţia legislativă analizată se regăsea, iniţial, la art. 49^1 alin. (1). După republicarea Legii nr. 317/2004 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, art. 49^1 alin. (1) a devenit art. 52 alin. (1), având următorul cuprins: "(1) Pe durata procedurii disciplinare, secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, din oficiu sau la propunerea inspectorului judiciar, poate dispune suspendarea din funcţie a magistratului, până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare, dacă exercitarea în continuare a funcţiei ar putea afecta desfăşurarea cu imparţialitate a procedurilor disciplinare sau dacă procedura disciplinară este de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiţiei".

17.În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) în componenta sa referitoare la calitatea legilor şi art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. De asemenea, prin prisma art. 20 din Constituţie, se apreciază că este încălcat şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil.

18.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit textului legal criticat, magistratul poate fi suspendat oricând pe tot parcursul soluţionării procedurii disciplinare declanşate împotriva sa. Suspendarea operată nu are caracterul unei sancţiuni disciplinare, ci a unei măsuri provizorii având ca scop desfăşurarea cu imparţialitate a procedurilor disciplinare sau evitarea atingerii grave a prestigiului justiţiei. Suspendarea provizorie va dura până când hotărârea de soluţionare a acţiunii disciplinare rămâne definitivă fie prin neatacarea hotărârii secţiilor Consiliului Superior al Magistraturi de soluţionare a acţiunii disciplinare, fie prin rămânerea definitivă a hotărârii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de soluţionare a recursului formulat împotriva hotărârii Consiliului.

19.Potrivit art. 49 alin. (1) din lege, în procedura disciplinară în faţa secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, citarea judecătorului sau a procurorului împotriva căruia se exercită acţiunea disciplinară este obligatorie, garanţie care se aplică, în mod corespunzător şi în ipoteza suspendării provizorii din funcţie. În acest sens, art. 32^1 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 867 din 27 septembrie 2005, prevede :

(1)Pe durata procedurii disciplinare, secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, din oficiu sau la propunerea inspectorului judiciar poate dispune, prin încheiere, suspendarea din funcţie a magistratului, până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare, dacă exercitarea în continuare a funcţiei ar putea afecta desfăşurarea cu imparţialitate a procedurilor disciplinare sau dacă procedura disciplinară este de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiţiei.

(2)Preşedintele secţiei dispune citarea Inspecţiei Judiciare şi a judecătorului sau, după caz, a procurorului vizat, căruia i se comunică, în copie, propunerea inspectorului judiciar de suspendare din funcţie a magistratului.

(3)Cererea se soluţionează de urgenţă. Prevederile art. 31 alin. (1), (3), (4) şi (5) şi ale art. 32 se aplică în mod corespunzător.

20.Având în vedere cele anterior arătate, Curtea constată că magistratul este citat la şedinţa secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii care dispune asupra suspendării sale provizorii din funcţie.

21.Motivele pentru care magistratul poate fi suspendat din funcţie sunt expres prevăzute de textul criticat. Desigur, ele presupun o apreciere din partea membrilor secţiei Consiliului, fără ca acest lucru să determine un caracter imprevizibil al textului. Consiliul are rolul de instanţă de judecată în materie disciplinară şi, prin urmare, are competenţa acordată de legiuitorul constituţional să soluţioneze atât acţiunea disciplinară în sine, cât şi incidentele/cererile conexe acesteia. Stabilirea expresă a unui fapt sau act juridic care să determine măsura suspendării provizorii este dificil, dacă nu imposibil de realizat pe planul tehnicii legislative, întrucât legiuitorul ar trebui să reglementeze exhaustiv conduitele legale interzise pe care subiectul acţiunii disciplinare să le fi săvârşit pentru a se putea dispune măsura analizată, conduite care ele însele ar putea să constituie la rândul lor abateri disciplinare, şi nu motive care să determine suspendarea provizorie. De aceea, textul criticat a acordat această putere de apreciere instanţei disciplinare, în virtutea competenţei sale reglementate de art. 133 şi 134 din Constituţie, stabilindu-se în mod expres condiţiile a căror îndeplinire este verificată de instanţa disciplinară pentru a se dispune, în final, măsura suspendării provizorii din funcţie a magistratului.

22.Celelalte aspecte pe care le învederează autorii excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv modalitatea de ducere la îndeplinire a măsurii suspendării provizorii, procedura de urmat, efectele acesteia asupra persoanei vizate şi a altor subiecţi de drept sau sancţiunile aplicabile în cazul nerespectării condiţiilor de fond şi formă, sunt chestiuni care ţin mai degrabă de interpretarea textului analizat sau ar putea face obiectul de reglementare al unui act normativ subsecvent, ca forţă juridică, legii. De asemenea, Curtea reţine că orice hotărâre a Consiliului trebuie motivată, iar faptul că o atare hotărâre nu este motivată sau că a fost motivată lapidar sunt chestiuni de fapt care excedează competenţei Curţii Constituţionale.

23.Aşadar, textul criticat este clar, sub aspectul caracterului neechivoc şi omogen al obiectului său de reglementare, precis, sub aspectul exactităţii soluţiei legislative alese şi a limbajului folosit, şi previzibil, sub aspectul scopului şi consecinţelor pe care le antrenează. În consecinţă, nu se poate reţine încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie în componenta sa referitoare la calitatea legilor.

24.Pe lângă critica de neconstituţionalitate anterior analizată, autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. De asemenea, prin prisma art. 20 din Constituţie, se apreciază că este încălcat şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil. În acest sens, se arată că textul supus controlului de constituţionalitate nu prevede calea de atac, modalitatea, termenii şi condiţiile de exercitare a acesteia împotriva măsurii dispuse şi nici organul abilitat căruia să i se poată adresa contestatorul măsurii, încălcându-se, astfel, dreptul acestuia de acces la un judecător.

25.Cu privire la acest aspect, Curtea reţine că legiuitorul constituant, prin art. 134 alin. (2) din Constituţie, a consacrat în domeniul răspunderii disciplinare "rolul de instanţă de judecată" al Consiliului Superior al Magistraturii. Acest rol atribuit Consiliului nu atrage calificarea acestuia drept o instanţă judecătorească, aspect menţionat prin Decizia nr. 148 din 16 aprilie 2003 privind constituţionalitatea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 12 mai 2003, astfel că nu se poate interzice accesul liber la justiţie al persoanei judecate de această "instanţă extrajudiciară" [a se vedea, în acelaşi sens, Decizia nr. 391 din 17 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 14 mai 2007, şi Decizia nr. 788 din 20 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 745 din 2 noiembrie 2007]. De aceea, legiuitorul constituant derivat a stabilit că hotărârile Consiliului date în acest domeniu sunt supuse controlului judecătoresc exercitat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Totodată, în acest cadru conceptual, Curtea Constituţională observă că, potrivit Legii nr. 317/2004, aceste hotărâri sunt date stricto sensu de secţiile corespunzătoare ale Consiliului Superior al Magistraturii, însă, în accepţiunea lato sensu a dispoziţiilor art. 133 alin. (7) şi art. 134 alin. (2) şi (3) din Constituţie, acestea sunt calificate drept hotărâri care emană de la Consiliul Superior al Magistraturii.

26.În acest context, Curtea urmează să analizeze dacă, potrivit art. 133 alin. (7) şi art. 134 alin. (2) şi (3) din Constituţie, hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii supuse controlului judecătoresc sunt doar cele prin care este soluţionat fondul acţiunii disciplinare sau şi cele prin care se dispune suspendarea provizorie din funcţie a magistratului. Cu alte cuvinte, Curtea va examina în ce măsură textele constituţionale anterior referite reglementează în materie disciplinară o excepţie de la accesul liber la justiţie al persoanei supuse acestei proceduri.

27.Curtea reţine că indicarea, în mod expres, în cuprinsul art. 133 alin. (7) şi art. 134 alin. (3) din Constituţie a faptului că hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii sunt definitive şi irevocabile, cu excepţia celor date în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, care pot fi atacate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, echivalează cu recunoaşterea controlului judecătoresc în această materie şi aplicarea, în consecinţă, a exigenţelor care decurg din art. 21 din Constituţie. Având în vedere Decizia nr. 433 din 21 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.267 din 29 decembrie 2004, Curtea apreciază că textele constituţionale antereferite vizează hotărârile cu caracter jurisdicţional date de Consiliul Superior al Magistraturii, tipologie de hotărâri care, de principiu, pot fi date numai în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor, aşadar, în cadrul "materiei disciplinare". Întrucât în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor hotărârile date nu vizează numai soluţionarea pe fond a acţiunii disciplinare, ci, până la pronunţarea acestei hotărâri, pot fi date şi altele ce premerg soluţionarea acesteia, Curtea reţine că textul constituţional, prin prisma conţinutului şi finalităţii sale normative, vizează şi aceste hotărâri în măsura în care se referă la exercitarea funcţiei de judecător sau procuror. În consecinţă, în sfera de incidenţă a textelor constituţionale menţionate sunt cuprinse şi hotărârile prin care se iau măsuri provizorii privind exercitarea funcţiei de judecător şi procuror în cadrul soluţionării acţiunii disciplinare. Mai mult, în sensul celor anterior arătate, Curtea reţine faptul că dacă legiuitorul constituant derivat ar fi dorit ca numai hotărârea Consiliului prin care se soluţionează acţiunea disciplinară să fie supusă controlului judecătoresc, ar fi stabilit în mod expres acest lucru.

28.Prin urmare, Curtea constată că art. 133 alin. (7) şi art. 134 alin. (2) şi (3) din Constituţie nu prevăd nicio excepţie de la accesul liber la justiţie al persoanei vizate de procedura disciplinară în privinţa hotărârilor Consiliului care afectează exercitarea funcţiei de judecător sau procuror pe parcursul soluţionării acţiunii disciplinare. Din contră, ele reprezintă o aplicare în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor a exigenţelor art. 21 din Constituţie.

29.Având în vedere cele anterior expuse, Curtea reţine că legiuitorul organic nu poate să elimine din sfera normativă infraconstituţională controlul judecătoresc pe care însăşi Constituţia îl prevede în materia disciplinară în aplicarea accesului liber la justiţie. Practic, legiuitorul, atunci când a introdus prin Legea nr. 24/2012 instituţia suspendării provizorii a judecătorului sau procurorului pe durata soluţionării acţiunii disciplinare, a omis să reglementeze o cale de atac separată împotriva hotărârii prin care este luată măsura anterior menţionată. În acest mod a fost negat accesul liber la justiţie al persoanei supuse procedurii, suspendarea provizorie dispusă de o "instanţă extrajudiciară" fiind astfel sustrasă controlului instanţei judecătoreşti competente. Faptul că această măsură poate fi atacată odată cu fondul, respectiv prin exercitarea recursului împotriva hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii, nu schimbă cu nimic datele problemei, permutarea astfel realizată - de la hotărârea prin care se dispune măsura de suspendare provizorie la cea prin care se soluţionează acţiunea disciplinară - a dus la configurarea unei căi de atac care, din punctul de vedere al efectelor, este una tardivă în apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei. Astfel, o asemenea cale de atac devine una iluzorie şi lipsită de efectivitate din moment ce nu se poate constitui într-un remediu care să răspundă în mod prompt, concret şi real la cele stabilite în măsura provizorie. Or, drepturile şi libertăţile fundamentale reglementate prin Constituţie sunt efective, şi nu abstracte sau iluzorii, tocmai pentru a asigura un nivel ridicat de protecţie subiectelor de drept [ad similis, a se vedea Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, sau Decizia nr. 64 din 24 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 28 aprilie 2015, paragrafele 20 şi 30].

30.Prin urmare, Curtea reţine că textul criticat nu stabileşte limitări sau condiţionări ale dreptului de acces liber la justiţie, aspecte compatibile, de principiu, cu exigenţele intrinseci ale acestuia, ci refuză beneficiul acestui drept fundamental persoanei faţă de care a fost luată, prin hotărâre, măsura suspendării provizorii din funcţie.

31.Curtea constată că recunoaşterea accesului liber la justiţie şi în privinţa hotărârilor prin care se dispun măsuri provizorii privind exercitarea funcţiei de judecător sau procuror se impune cu atât mai mult cu cât măsurile provizorii luate în cursul procedurii disciplinare pot avea o întindere temporală deosebită - până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare, ceea ce înseamnă că aceasta poate dura până la soluţionarea căii de atac formulate împotriva hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii de sancţionare disciplinară a judecătorului sau procurorului. Astfel, măsura provizorie, din punctul de vedere al întinderii sale în timp, ar putea fi mai aspră decât însăşi sancţiunea disciplinară aplicată [desigur, cu excepţia celei de excludere din magistratură]. De asemenea, nu trebuie neglijate nici consecinţele negative ale unei asemenea măsuri provizorii care se repercutează, în mod direct, asupra vieţii profesionale şi personale a judecătorului sau procurorului, prin prisma faptului că acesta este pus atât în imposibilitatea de a-şi exercita funcţia, respectiv de a înfăptui justiţia sau de a apăra interesele generale ale societăţii, ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor, după caz, cât şi în situaţia de a nu-şi primi indemnizaţia pe perioada suspendării provizorii, indiferent de soluţia de sancţionare pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii sau de instanţa judecătorească, după caz, asupra fondului acţiunii disciplinare. În consecinţă, recunoaşterea, pe cale de interpretare, a dreptului de a contesta hotărârea prin care s-a luat măsura suspendării provizorii din funcţie abia odată cu fondul nu reprezintă un remediu judiciar care să corespundă exigenţelor art. 21, art. 133 alin. (7) şi art. 134 alin. (2) şi (3) din Constituţie.

32.Având în vedere cele arătate, Curtea urmează să admită excepţia de neconstituţionalitate şi să constate că dispoziţiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii sunt constituţionale numai în măsura în care permit atacarea separată a hotărârii prin care se dispune suspendarea din funcţie a magistratului, până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare. În aceste condiţii, legiuitorul, în temeiul art. 147 alin. (1) din Constituţie, are obligaţia să pună de acord art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 cu dispoziţiile Constituţiei constatate a fi încălcate prin prezenta decizie şi să procedeze, totodată, la detalierea reglementării constituţionale. Până la adoptarea soluţiei legislative corespunzătoare, Curtea, ca o consecinţă a prezentei decizii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, constată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să aplice în mod direct art. 21 şi art. 134 alin. (3) din Constituţie în privinţa hotărârilor date de Consiliul Superior al Magistraturii în temeiul art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 [a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 186 din 18 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 16 mai 2000].

33.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Daniela Olteanu şi Mihai Vlad Budăi în Dosarul în nr. 3.474/1/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători şi constată că dispoziţiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii sunt constituţionale numai în măsura în care permit atacarea separată a hotărârii prin care se dispune suspendarea din funcţie a magistratului, până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 10 noiembrie 2015.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-şef,

Benke Karoly