Decizia nr. 311 din 9 mai 2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 159 alin. (3) din Codul penal, excepție ridicată de Gabriel Miron în Dosarul nr. 12.901/193/2014 al Judecătoriei Botoșani - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 179D/2016.2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 239D/2016, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 159 alin. (3) din Codul penal, excepție ridicată de Aurelian Luci Ionescu în Dosarul nr. 4.697/324/2014 al Judecătoriei Tecuci.

4.La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

5.Curtea, având în vedere că excepțiile de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 179D/2016 și nr. 239D/2016 au obiect identic, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.

6.Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condițiile pentru conexarea dosarelor.

7.Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 239D/2016 la Dosarul nr. 179D/2016, care este primul înregistrat.

8.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

9.Prin Încheierea din 25 ianuarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 12.901/193/2014, Judecătoria Botoșani - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 159 alin. (3) din Codul penal. Excepția a fost ridicată de Gabriel Miron cu ocazia soluționării unei cauze penale privind trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) din Codul penal, tentativă la înșelăciune, prevăzută de art. 32 raportat la art. 244 alin. (1) din Codul penal, și de fals privind identitatea, prevăzută de art. 327 alin. (1) și (2) din Codul penal, toate cu aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (1) și ale art. 41 alin. (1) din Codul penal.

10.Prin Încheierea din 12 februarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 4.697/324/2014, Judecătoria Tecuci a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 159 alin. (3) din Codul penal. Excepția a fost ridicată de Aurelian Luci Ionescu cu ocazia soluționării unei cauze penale privind trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea, în perioada octombrie 2010-octombrie 2014, a unor fapte de înșelăciune, prevăzute de art. 244 alin. (1) din Codul penal. În cauză, după finalizarea procedurii de cameră preliminară, instanța a acordat două termene de judecată în vederea împăcării inculpatului cu persoanele vătămate.

11.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, că dispozițiile de lege criticate încalcă principiul aplicării legii penale mai favorabile, egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil, precum și principiile cu privire la unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției și la realizarea acesteia prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, întrucât suspecții/inculpații care apelează la instituția împăcării până la citirea actului de sesizare a instanței sunt favorizați, sub aspectul intervalului de timp avut la dispoziție în acest sens, față de inculpații care recurg la împăcare după momentul citirii rechizitoriului. Consideră că împăcarea nu trebuie condiționată de un termen, ci este necesar ca ea să poată avea loc în tot cursul procesului penal, având în vedere că împăcarea constituie un mod mai direct și mai bun de rezolvare a conflictului penal, atât pentru persoanele implicate, cât și pentru ordinea de drept. Astfel, arată că sintagma „până la citirea actului de sesizare a instanței“ este neconstituțională, întrucât, prin instituirea unui termen până la care se poate realiza împăcarea în fața instanței de judecată, în condițiile în care medierea, care este tot o formă de împăcare, se poate realiza și ulterior acestui termen, dar în fața unei alte entități, cu excluderea instanței judecătorești, se produce o delegare de justiție către un alt organism (mediatorul), încălcându-se dispozițiile art. 126 alin. (1) din Constituție. Consideră că legiuitorul poate să reglementeze modalități alternative de realizare a împăcării, cum ar fi medierea, dar este neconstituțională prevederea care împiedică instanța, cea prin care se realizează justiția, să ia act de împăcare, în condițiile în care este ținută de împăcarea intervenită în fața altor entități. De asemenea, susține că sunt încălcate egalitatea cetățenilor în fața legii și accesul liber la justiție, întrucât modalitatea alternativă de împăcare prevăzută de Legea nr. 192/2006 (privind medierea și organizarea profesiei de mediator) are un caracter oneros, iar părțile procesului penal și persoana vătămată sunt obligate să se adreseze - după momentul citirii actului de sesizare a instanței - mediatorului pentru a consemna actul de împăcare.

12.Judecătoria Botoșani - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este parțial întemeiată, întrucât limitarea în timp a posibilității împăcării - până la citirea actului de sesizare a instanței - încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, și ale art. 124 alin. (2) referitor la unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției. Consideră că este greu de conceput ca înțelegerea prevăzută de dispozițiile Legii nr. 192/2006 să aibă un caracter distinct față de împăcarea prevăzută de Codul penal, întrucât, în esență, cele două noțiuni au același înțeles, și anume de acord de voință intervenit între părți, care are ca efect înlăturarea răspunderii penale. Totodată, limitarea în timp a împăcării este de natură a afecta drepturile inculpatului, care, după repararea prejudiciului produs persoanei vătămate, se poate afla în imposibilitate materială de a se prezenta în fața mediatorului, având în vedere faptul că procedura medierii este una oneroasă.

13.Judecătoria Tecuci apreciază că dispozițiile de lege criticate nu contravin prevederilor art. 15 și art. 16 din Constituție. Consideră că reglementarea momentului citirii actului de sesizare a instanței ca limită temporală până la care poate interveni împăcarea este pe deplin justificată prin finalitatea urmărită, aceea de limitare în timp a stării de incertitudine în derularea raporturilor juridice și, implicit, de restrângere a posibilității exercitării abuzive a acestui beneficiu acordat de legiuitor.

14.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

15.Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 159 alin. (3) din Codul penal este neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat reglementează limitarea în timp a posibilității de împăcare a părților și a subiecților procesuali principali, în virtutea atributului exclusiv al legiuitorului de a stabili regulile și procedura de judecată, fără a aduce vreo atingere prevederilor constituționale invocate. Menționează, în acest sens, și Decizia nr. 508 din 7 octombrie 2014, prin care Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 159 alin. (3) din Codul penal sunt constituționale în măsura în care se aplică tuturor inculpaților trimiși în judecată înaintea datei intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și pentru care la acea dată momentul citirii actului de sesizare a instanței fusese depășit. Consideră că motivarea deciziei mai sus menționate este aplicabilă mutatis mutandis și în cauza de față.

16.Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 159 alin. (3) din Codul penal este inadmisibilă. În acest sens, arată că, prin Decizia nr. 508 din 7 octombrie 2014, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 159 alin. (3) din Codul penal sunt constituționale în măsura în care se aplică tuturor inculpaților trimiși în judecată înaintea datei intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și pentru care la acea dată momentul citirii actului de sesizare a instanței fusese depășit. Or, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

17.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

18.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

19.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierilor de sesizare, dispozițiile art. 159 alin. (3) din Codul penal. Din notele scrise ale autorilor excepției, depuse în motivarea criticii, reiese, însă, că aceasta privește doar dispozițiile art. 159 alin. (3) teza a doua din Codul penal. Prin urmare, Curtea se va pronunța numai asupra acestor dispoziții de lege, care au următorul cuprins: „Împăcarea produce efecte […] dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanței“.

20.În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorii excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (2) privind aplicarea legii penale mai favorabile, ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, ale art. 21 alin. (1) și (3) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, ale art. 124 alin. (2) referitor la unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției și ale art. 126 alin. (1) privind realizarea justiției prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.

21.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 159 alin. (3) teza a doua din Codul penal au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la prevederile art. 15 alin. (2) și ale art. 16 alin. (1) din Constituție - invocate și în prezenta cauză - și față de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 445 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din 9 septembrie 2016, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 159 alin. (3) teza a doua din Codul penal, reținând că împăcarea constituie înțelegerea intervenită între persoana vătămată/partea civilă și suspect/inculpat de a pune capăt conflictului născut din săvârșirea infracțiunii și de a renunța la punerea în mișcare a acțiunii penale sau la continuarea procesului penal. Instituția împăcării este reglementată prin dispozițiile art. 159 din Codul penal, articol ce încheie sediul materiei rezervat ansamblului cauzelor care înlătură răspunderea penală. Act bilateral caracterizat prin acordul de voință dintre persoanele între care intervine, împăcarea este o cauză care înlătură răspunderea penală în privința anumitor infracțiuni și care stinge și acțiunea civilă, efecte care se produc dacă împăcarea are loc până la citirea actului de sesizare a instanței [art. 159 alin. (1), (2) și (3) din Codul penal]. Pentru anumite categorii de persoane fizice sunt înscrise anumite cerințe în alin. (4) al art. 159 din Codul penal, iar pentru persoanele juridice cerințele sunt prevăzute de alin. (5) și (6) ale aceluiași articol (paragraful 16).

22.Prin decizia mai sus menționată, Curtea a reținut, cu privire la conținutul instituției împăcării din noul Cod penal, că acesta a fost substanțial reconsiderat față de cel din Codul penal din 1969 (art. 132), prin instituirea unor noi condiții și introducerea de dispoziții exprese privind funcționarea instituției în cazul persoanei juridice, remarcându-se, în primul rând, restrângerea sferei infracțiunilor în cazul cărora este aplicabilă. Astfel, potrivit art. 159 alin. (1) din Codul penal, împăcarea poate interveni numai în cazul în care punerea în mișcare a acțiunii penale s-a făcut din oficiu și numai dacă legea o prevede în mod expres. Instituția împăcării este incidentă în cazul următoarelor infracțiuni: furt - art. 228 din Codul penal; furt calificat - art. 229 alin. (1) și alin. (2) lit. b) și c) din Codul penal; furt de folosință - art. 230 din Codul penal - în temeiul art. 231 alin. (2) din Codul penal; însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor - art. 243 din Codul penal; înșelăciunea - art. 244 din Codul penal; înșelăciunea privind asigurările - art. 245 din Codul penal. De asemenea, tot în Codul penal sunt evidențiate și alte incriminări, respectiv aceea de la art. 199 alin. (2) referitoare la violența în familie, infracțiunile de lovire sau alte violențe prevăzute în art. 193 și de vătămare corporală din culpă prevăzută în art. 196, săvârșite asupra unui membru de familie, când acțiunea penală poate fi pusă în mișcare și din oficiu, iar împăcarea înlătură răspunderea penală. Totodată, în cazul infracțiunilor de lovire sau alte violențe prevăzute în art. 193 din Codul penal și de vătămare corporală din culpă prevăzută în art. 196 din Codul penal, săvârșite asupra unui membru de familie, împăcarea înlătură răspunderea penală numai dacă acțiunea penală a fost pusă în mișcare din oficiu, și nu la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Așadar, prin noul Cod penal s-a produs răsturnarea regulii valabile în reglementarea anterioară, împăcarea putând interveni numai în cazul în care punerea în mișcare a acțiunii penale s-a făcut din oficiu și numai dacă legea o prevede în mod expres (paragraful 17).

23.Un alt element de noutate - constatat de Curte prin Decizia nr. 445 din 28 iunie 2016 (paragraful 18) - a fost introdus de dispozițiile art. 159 alin. (3) teza a doua din Codul penal și vizează momentul procesual până la care poate interveni împăcarea, și anume până la citirea actului de sesizare a instanței, ceea ce înseamnă că împăcarea poate interveni în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară și în fața instanței de fond, dar numai până la citirea actului de sesizare. Referitor la momentul procesual până la care poate interveni împăcarea în situațiile tranzitorii generate de intrarea în vigoare a noului Cod penal, prin Decizia nr. 508 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 19 noiembrie 2014, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 159 alin. (3) din Codul penal sunt constituționale în măsura în care se aplică tuturor inculpaților trimiși în judecată înaintea datei intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și pentru care la acea dată momentul citirii actului de sesizare a instanței fusese depășit. Pentru a răspunde exigențelor principiului constituțional al aplicării legii penale mai favorabile, prevăzut la art. 15 alin. (2) din Constituție, așa cum acesta a fost detaliat în jurisprudența sa, Curtea a reținut că, până la încetarea situațiilor tranzitorii generate de intrarea în vigoare a noului Cod penal, împăcarea poate interveni până la primul termen de judecată stabilit ulterior datei publicării Deciziei nr. 508 din 7 octombrie 2014 în Monitorul Oficial al României, Partea I (paragrafele 23 și 25 din Decizia nr. 508 din 7 octombrie 2014).

24.Referitor la pretinsa încălcare a principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări - consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție -, prin Decizia nr. 445 din 28 iunie 2016 (paragraful 19), Curtea a reamintit că, potrivit jurisprudenței sale, principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. În consecință, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice (Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Totodată, Curtea a statuat, în jurisprudența sa, că art. 16 din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, și Decizia nr. 323 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 29 iunie 2015). Or, procesul echitabil nu presupune un drept al părților și al subiecților procesuali principali de a dispune, prin împăcare, cu privire la acțiunea penală pusă în mișcare din oficiu, întrucât aceasta este atributul exclusiv al statului, art. 21 alin. (3) din Constituție reglementând doar modul echitabil de exercitare a ei. Ca atare, reglementarea conținutului instituției împăcării este de competența exclusivă a legiuitorului, care, în considerarea politicii sale penale, poate condiționa producerea efectelor împăcării de nedepășirea momentului procesual al citirii actului de sesizare a instanței, fără a aduce atingere principiului egalității cetățenilor în fața legii, consacrat de prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție. Totodată, prin Decizia nr. 508 din 7 octombrie 2014, mai sus menționată, Curtea a statuat că reglementarea de către legiuitor a termenului citirii actului de sesizare a instanței, ca ultim moment în care poate interveni împăcarea, este pe deplin justificată prin finalitatea urmărită, constând în limitarea în timp a stării de incertitudine în derularea raporturilor juridice și în restrângerea posibilității de exercitare abuzivă a acestui drept. În acest sens, prin Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, Curtea a reținut că instituirea de către legiuitor a unor termene procesuale asigură ordinea de drept, indispensabilă pentru valorificarea drepturilor proprii, cu respectarea atât a intereselor generale, cât și a drepturilor și intereselor legitime ale celorlalți titulari, cărora statul este ținut, în egală măsură, să le acorde ocrotire (paragraful 21 din Decizia nr. 508 din 7 octombrie 2014).

25.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin Decizia nr. 445 din 28 iunie 2016, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

26.În ceea ce privește criticile de neconstituționalitate ce vizează compararea regimului juridic al împăcării cu cel al medierii, prin Decizia nr. 397 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 15 iulie 2016, Curtea a constatat că dispozițiile art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, în interpretarea dată prin Decizia nr. 9 din 17 aprilie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sunt constituționale în măsura în care încheierea unui acord de mediere cu privire la infracțiunile pentru care poate interveni împăcarea produce efecte numai dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanței, întrucât altfel se aduce atingere principiului privind unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției, consacrat de art. 124 alin. (2) din Constituție (paragraful 38). Așadar, în ceea ce privește termenul până la care poate interveni încheierea unui acord de mediere cu privire la latura penală a cauzei, ca urmare a deciziei Curții Constituționale mai sus menționate, acordul de mediere nu mai poate fi încheiat oricând în cursul procesului penal, ci doar atât timp cât poate interveni și împăcarea, și anume până la citirea actului de sesizare a instanței, așa cum prevăd dispozițiile art. 159 alin. (3) teza a doua din Codul penal (paragraful 37). Prin urmare, Curtea reține că dispozițiile art. 159 alin. (3) teza a doua din Codul penal nu aduc atingere nici prevederilor constituționale ale art. 124 alin. (2) referitor la unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției, respectiv ale art. 126 alin. (1) privind realizarea justiției prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.

27.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Gabriel Miron în Dosarul nr. 12.901/193/2014 al Judecătoriei Botoșani - Secția penală și de Aurelian Luci Ionescu în Dosarul nr. 4.697/324/2014 al Judecătoriei Tecuci și constată că dispozițiile art. 159 alin. (3) teza a doua din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Botoșani - Secția penală și Judecătoriei Tecuci și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 9 mai 2017.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică