referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004
Dosar nr. 1.754/1/2023
| Mariana Constantinescu | - vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului |
| Carmen Elena Popoiag | - președintele delegat al Secției I civile |
| Marian Budă | - președintele Secției a II-a civile |
| Ionel Barbă | - președintele delegat al Secției de contencios administrativ și fiscal |
| Mihai Andrei Negoescu Gândac | - judecător la Secția I civilă |
| Simona Lala Cristescu | - judecător la Secția I civilă |
| Beatrice Ioana Nestor | - judecător la Secția I civilă |
| Adina Georgeta Ponea | - judecător la Secția I civilă |
| Eugenia Pușcașiu | - judecător la Secția I civilă |
| Virginia Florentina Duminecă | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Ștefan Ioan Lucaciuc | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Petronela Iulia Nițu | - judecător la Secția a II-a civilă |
| George Bogdan Florescu | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Mirela Polițeanu | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Adrian Remus Ghiculescu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Maria Hrudei | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Decebal Constantin Vlad | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Ștefania Dragoe | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Vasile Bîcu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 1.754/1/2023 este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023 (Regulamentul).
Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La ședința de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava - Secția I civilă în vederea lămuririi următoarei probleme de drept:
Indemnizația de încadrare brută lunară avută» la care se referă art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în care sunt incluse drepturile acordate prin hotărâri judecătorești definitive privind recalcularea drepturilor salariale prin utilizarea coeficienților de multiplicare prevăzuți la lit. A nr. crt. 6-13 din Anexa nr. 1 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 pentru procurorii D.N.A. și D.I.I.C.O.T., este limitată la nivelul indemnizației lunare pentru anul 2022, potrivit dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.
Magistratul-asistent învederează că, la dosarul cauzei, au fost depuse raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, puncte de vedere ale părților și răspunsul Ministerului Public, potrivit căruia recursul în interesul legii cu privire la problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări este înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție cu nr. 2.641/1/2023 și are termen de judecată la 29 ianuarie 2024.
Președintele completului, doamna judecător Mariana Constantinescu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunțare.
ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele:
Curtea de Apel Suceava - Secția I civilă, prin Încheierea din 8 iunie 2023, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept anterior menționată.
Cauza a fost înregistrată pe rolul instanței supreme cu nr. 1.754/1/2023.
Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 303/2004Articolul 82 alin. (1)
Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, magistrații-asistenți de la Curtea Constituțională și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, precum și foștii judecători și procurori financiari și consilierii de conturi de la secția jurisdicțională care au exercitat aceste funcții la Curtea de Conturi, cu o vechime de cel puțin 25 de ani în funcția de judecător ori procuror, magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, precum și în funcția de judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secția jurisdicțională a Curții de Conturi se pot pensiona la cerere și pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizația de încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar, după caz, și sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.
Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Legea-cadru nr. 153/2017Articolul 38 alin. (6)
În situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.
Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, la 19 aprilie 2021, cu nr. 972/110/2021, reclamanta A a chemat în judecată pe pârâții B și C, solicitând obligarea acestora la emiterea unei adeverințe privind stabilirea/restabilirea bazei de calcul al pensiei de serviciu, bază care să cuprindă indemnizația de încadrare brută lunară calculată prin raportare la dispozițiile Sentinței civile nr. 574 din 27 iulie 2020 a Tribunalului Suceava, definitivă prin Decizia civilă nr. 823 din 8 decembrie 2020 a Curții de Apel Suceava, cu aplicarea coeficientului de multiplicare de 19%, începând cu 28 noiembrie 2016.
Ca urmare a declinării competenței de soluționare în favoarea Tribunalului Suceava, dosarul a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe.
Prin Sentința civilă nr. 971 din 14 iunie 2022, Tribunalul Suceava a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta A și a obligat pârâtul B la emiterea unei adeverințe care să ateste venitul brut, cu includerea creșterilor salariale acordate prin Sentința civilă nr. 574 din 27 iulie 2020, astfel cum a fost modificată prin Decizia civilă nr. 823 din 8 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Suceava.
Împotriva acestei sentințe, B a declarat apel, invocând nelegalitatea hotărârii atacate prin raportare la dispozițiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, susținând, în esență, că, prin includerea în adeverința solicitată a drepturilor salariale recunoscute prin hotărârile judecătorești menționate, s-ar depăși nivelul maxim de salarizare stabilit prin Legea-cadru nr. 153/2017 în condițiile în care drepturile salariale de care a beneficiat reclamanta se aflau la nivelul maxim în luna ianuarie 2018.
În cadrul soluționării apelului, Curtea de Apel Suceava - Secția I civilă a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept ce face obiectul prezentei sesizări și suspendarea judecării cauzei.
Instanța de apel a apreciat că prezenta sesizare este admisibilă, în conformitate cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă.
Astfel, în cauză, Dosarul nr. 972/110/2021 al Curții de Apel Suceava este în curs de judecată, fiind în faza apelului.
Instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție judecă prezenta cauză în ultimă instanță.
Cauza care formează obiectul judecății se află în competența legală a unui complet de judecată al curții de apel învestite să soluționeze cauza.
Soluționarea pe fond a apelului ar putea depinde de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; sub acest aspect se constată că, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 1 din 18 noiembrie 2013, Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, Decizia nr. 8 din 27 aprilie 2015, Decizia nr. 9 din 4 aprilie 2016), s-a reținut, în mod constant, că obiectul sesizării l-ar putea constitui atât o chestiune de drept material, cât și una de drept procedural, dacă, prin consecințele pe care le produc, interpretarea și aplicarea normei de drept au aptitudinea să determine soluționarea pe fond a cauzei.
În speță, această condiție este îndeplinită, deoarece modul în care ar urma să fie interpretat și aplicat textul de lege cu privire la care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile influențează și soluția pe fond a cererii deduse judecății.
Prima instanță a apreciat că interpretarea dată dispozițiilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 prin Decizia nr. 23 din 29 iunie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept justifică emiterea unei adeverințe prin care să se ateste indemnizația de încadrare brută lunară în care să fie incluse drepturile acordate prin hotărâri judecătorești definitive privind recalcularea drepturilor salariale prin utilizarea coeficienților de multiplicare prevăzuți la lit. A nr. crt. 6-13 din anexa nr. 1 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 pentru procurorii D.N.A. și D.I.I.C.O.T., iar prin apelul formulat se critică soluția primei instanțe cu motivarea că, prin includerea drepturilor acordate prin hotărâri judecătorești definitive, s-ar încălca dispozițiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.
Problema de drept enunțată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenței, s-a constatat că, asupra acestei probleme, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o altă hotărâre.
În legătură cu acest aspect s-a arătat că, prin Decizia nr. 24 din 27 martie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins ca inadmisibilă sesizarea cu privire la următoarea chestiune de drept:
Cum se interpretează și se aplică dispozițiile art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și dispozițiile art. 7 alin. (1), (2) și (3) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, și ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, referitoare la pensiile de serviciu și la acordarea indemnizațiilor pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005, referitoare la pensiile de serviciu, în sensul de a se stabili dacă drepturile acordate prin hotărâri judecătorești irevocabile privind diferențele D.N.A. - D.I.I.C.O.T., respectiv coeficienții prevăzuți de lit. A pct. 6-13 din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare, se încadrează în sintagma de «indemnizație avută» și trebuie luate în considerare la stabilirea pensiei de serviciu a magistraților?“, deoarece nu era îndeplinită condiția legăturii cu cauza, fără a fi expuse considerente care să lămurească problema de drept în cauză, astfel încât această decizie nu este în măsură a conduce la înlăturarea noutății problemei de drept.
Pe de altă parte, în speță, problema de drept nu constă în a ști dacă drepturile acordate prin hotărâri judecătorești definitive privind diferențele D.N.A. - D.I.I.C.O.T. sunt incluse sau nu în indemnizația de încadrare brută lunară avută, prevăzută de art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, ci de a ști dacă indemnizația de încadrare brută lunară la care se referă același articol, în care sunt incluse drepturile acordate prin hotărâri judecătorești definitive privind diferențele D.N.A. - D.I.I.C.O.T., este limitată la nivelul indemnizației lunare pentru anul 2022, potrivit dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.
În esență, problema de drept supusă analizei are ca situație premisă faptul că indemnizația de încadrare brută lunară la care se referă art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 include și drepturile acordate prin hotărâri judecătorești definitive privind diferențele D.N.A. - D.I.I.C.O.T.
Totodată, s-a susținut faptul că nici Decizia nr. 34 din 6 iunie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 658/1/2022, a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu înlătură noutatea problemei de drept supusă analizei, întrucât instanța supremă a fost sesizată cu o problemă de drept diferită față de cea în cauză, respectiv cu interpretarea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, referitor la care s-a reținut neîndeplinirea cerinței noutății.
Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție consultate la 8 iunie 2023.
Instanța de sesizare a arătat că, prin prisma considerentelor Deciziei nr. 23 din 29 iunie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, paragraful 65, potrivit cărora:
Art. 82 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se referă la indemnizația avută de magistrat în ultima lună de activitate, or, din interpretarea gramaticală a acestui text de lege, general acceptată și confirmată de practica judecătorească, rezultă că legiuitorul a avut în vedere indemnizația avută în drept, iar nu veniturile efectiv încasate. De altfel, în activitatea de legiferare, este vizată întotdeauna o stare de drept, iar nu una de fapt.“, precum și a considerentelor Deciziei nr. 457 din 1 iulie 2021 a Curții Constituționale a României, paragraful 20, conform cărora:
Referitor la critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea a reținut că stabilirea unei limite a cuantumului salariului de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice. Integrate regulilor privind aplicarea etapizată a legii, prevederile legale criticate vizează reglarea în timp a disfuncționalităților existente în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin limitarea creșterilor salariale la un nivel stabilit prin lege. O asemenea soluție legislativă este circumscrisă scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunțat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, și anume acela de «eliminare a disfuncționalităților salariale existente în sistemul public de salarizare», și vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice.“, dispozițiile art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 sunt susceptibile de două interpretări:
Într-o primă interpretare, indemnizația de încadrare brută lunară la care se referă art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în care sunt incluse drepturile acordate prin hotărâri judecătorești definitive privind diferențele D.N.A. - D.I.I.C.O.T., nu este limitată la nivelul indemnizației lunare pentru anul 2022, potrivit dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, întrucât, pe de o parte, legiuitorul a avut în vedere indemnizația avută în drept, iar nu veniturile efectiv încasate, iar, pe de altă parte, nivelul prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice.
În cea de-a doua interpretare, indemnizația de încadrare brută lunară la care se referă art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în care sunt incluse drepturile acordate prin hotărâri judecătorești definitive privind diferențele D.N.A. - D.I.I.C.O.T., este limitată la nivelul indemnizației lunare pentru anul 2022, potrivit dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, întrucât, pe de o parte, Decizia nr. 23/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu înlătură de la aplicare dispozițiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, fiind anterioară acesteia, iar, pe de altă parte, instituirea nivelului prevăzut de art. 38 alin. (6) din același act normativ este circumscrisă scopului urmărit de legiuitor, acela de eliminare a disfuncționalităților salariale existente în sistemul public de salarizare.
Dată fiind situația arătată, respectiv existența mai multor argumente în favoarea fiecăreia dintre cele două interpretări, apare ca necesară intervenția Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru lămurirea chestiunii de drept.
Reclamanta a apreciat că nu se impune sesizarea instanței supreme, motivat de faptul că nu este o chestiune nouă care să justifice încadrarea în dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă.
La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanțele naționale au comunicat hotărâri judecătorești și puncte de vedere ale judecătorilor asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.
Înaintând hotărâri judecătorești, la nivelul Curții de Apel Alba Iulia, practica nu este unitară, în sensul că, dacă în calea de atac se invocă incidența în cauză a dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, unele completuri admit calea de atac sub acest aspect (în acest sens fiind Decizia civilă nr. 477/2022 pronunțată în Dosarul nr. 2.943/107/2019), iar altele resping calea de atac, dar, în motivare, se menționează că aceste dispoziții trebuie să fie respectate de către ordonatorul de credite la momentul punerii în executare a hotărârii (Decizia civilă nr. 1.658/2022 pronunțată în Dosarul nr. 2.414/107/2020).
La nivelul Curții de Apel Bacău, Tribunalul Neamț - Secția I civilă și de contencios administrativ a identificat Sentința civilă nr. 689 din 19 iunie 2023, prin care s-a dispus obligarea pârâtului la emiterea unei adeverințe cu includerea în baza de calcul al drepturilor salariale stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă, fără aplicarea plafonării reglementate de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.
Punctul de vedere teoretic exprimat de Curtea de Apel București, respectiv de către Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Ialomița, Tribunalul Ilfov și Tribunalul Teleorman este în sensul că indemnizația de încadrare brută lunară la care se referă art. 82 alin. (1) din Legea 303/2004, în care sunt incluse drepturile acordate prin hotărâri judecătorești definitive privind diferențele D.N.A. - D.I.I.C.O.T., nu este limitată la nivelul indemnizației lunare pentru anul 2022, potrivit dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.
S-a arătat că, în raport cu prevederile art. 82 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, în forma inițială publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 7 aprilie 2006, precum și cu jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (deciziile nr. 23 din 29 iunie 2015 și 36 din 4 iunie 2018), dispozițiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 se interpretează în sensul că se aplică doar în cazul majorărilor salariale stabilite prin acte normative (legi, ordonanțe de urgență) și nu se aplică și în cazul majorărilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești sau prin acte administrative ale ordonatorilor de credite.
O interpretare contrară, în sensul includerii majorărilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești și/sau acte administrative ale ordonatorului de credite în sfera noțiunii de „majorări reglementate“, cu consecința diminuării indemnizației de încadrare, astfel recunoscută prin hotărârile judecătorești, începând cu data la care aceasta devine egală sau mai mare cu maximul reglementat pentru anul 2022, contravine dispozițiilor art. 38 alin. (6^1) și (8) din Legea-cadru nr. 153/2017, care consacră principiul menținerii în plată a drepturilor câștigate fie ca urmare a aplicării în integralitate a noului act normativ care modifică formula de calcul al salariului/indemnizației de bază, fie ca urmare a promovării în funcție, grad sau treaptă profesională ori a avansării în gradație, potrivit legii.
Prin urmare, intenția legiuitorului, astfel cum aceasta rezultă din expunerea de motive a Legii-cadru nr. 153/2017, precum și din ansamblul prevederilor cuprinse la art. 38 referitoare la aplicarea etapizată a legii, nu a fost nicidecum în sensul scăderii nivelului veniturilor salariale aflate în plată la data apariției Legii-cadru nr. 153/2017.
Or, o interpretare contrară, în sensul includerii majorărilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești în sfera noțiunii de „majorări reglementate“, cu consecința diminuării indemnizației de încadrare, astfel recunoscută prin hotărâri judecătorești sau prin acte administrative ale ordonatorilor de credite, începând cu data la care aceasta devine egală sau mai mare cu maximul reglementat pentru anul 2022, contravine statuărilor Înaltei Curți de Casație și Justiție cuprinse în Decizia nr. 7/2019 - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.
În opinia exprimată, raportat la prevederile art. 82 din Legea nr. 303/2004, la stabilirea cuantumului pensiei s-a considerat că ar trebui să se țină cont de nivelul indemnizației lunare brute, pusă în plată și obținută de judecătorul care a formulat cererea.
La nivelul completurilor specializate în materia litigiilor de muncă și asigurări sociale din cadrul Curții de Apel Cluj, practica judiciară este neunitară în ce privește problema includerii drepturilor acordate prin hotărâri judecătorești definitive privind recalcularea drepturilor salariale prin utilizarea coeficienților de multiplicare prevăzuți la lit. A nr. crt. 6-13 din anexa nr. 1 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 pentru procurorii D.N.A. și D.I.I.C.O.T., în sensul că unele completuri acordă aceste drepturi în calculul pensiei, în timp ce altele resping aceste tipuri de acțiuni.
În ce privește aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, completurile care au statuat în sensul admiterii acțiunilor de acest fel au dat dezlegări în sensul aplicabilității acestor prevederi legale relative la plafonare, așa cum rezultă din Sentința civilă nr. 935 din 10 iunie 2022 pronunțată de Tribunalul Maramureș în Dosarul nr. 707/100/2022 (menținută prin Decizia civilă nr. 2.437/A din 5 decembrie 2022 a Curții de Apel Cluj), respectiv din Sentința civilă nr. 1.129 din 8 iulie 2022, pronunțată de Tribunalul Maramureș în Dosarul nr. 729/100/2022 (menținută prin Decizia civilă nr. 107/A din 18 ianuarie 2023 a Curții de Apel Cluj) sau din Sentința civilă nr. 1.064 din 1 iulie 2022 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în Dosarul nr. 747/100/2022 (menținută prin Decizia civilă nr. 230/A din 7 februarie 2023 a Curții de Apel Cluj).
De altfel, la nivelul Curții de Apel Cluj, problema aplicabilității acestei plafonări inclusiv în ce privește diferențele de drepturi salariale recunoscute pe cale judiciară este unitară, în sensul aplicării dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, fiind identificate Sentința civilă nr. 304/F din 9 iunie 2021 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, pronunțată în Dosarul nr. 1.984/102/2020, definitivă prin Decizia civilă nr. 391/A/2022 a Curții de Apel Cluj, și Sentința civilă nr. 486/F din 31 martie 2022 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în Dosarul nr. 1.472/112/2021, definitivă prin respingerea apelului, prin Decizia civilă nr. 1.778 din 11 octombrie 2022 a Curții de Apel Cluj.
Sensul dezlegărilor a fost, în ambele hotărâri, acela conform căruia obligarea la plata diferențelor de drepturi salariale se face „cu aplicarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, reținând că această plafonare aplicându-se nu doar în situația în care indemnizația de încadrare a devenit mai mare decât cea prevăzută de lege pentru anul 2022 ca urmare a majorărilor salariale reglementate de Legea-cadru nr. 153/2017, ci și în situația în care această indemnizație de încadrare era deja mai mare la 1 ianuarie 2018“.; „de asemenea, stabilirea la nivelul menționat a drepturilor salariale ale intimaților reclamanți nu trebuie, însă, să depășească limitele prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017, întrucât prin dispozițiile art. 38 alin. (6) din lege s-a prevăzut că orice creștere a salariilor intervenite ulterior datei de 1 ianuarie 2018 nu trebuie să depășească nivelul stabilit în anexele legii pentru anul 2022, context în care plafonul maxim instituit prin lege nu poate fi depășit, fiind aplicabil și în cazul reclamantelor“.
În același sens s-au dat dezlegări de către Tribunalul Sălaj, prin Sentința civilă nr. 130 din 20 februarie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 1.106/84/2019, definitivă prin Decizia civilă nr. 906 din 16 iulie 2020 a Curții de Apel Cluj, prin Sentința civilă nr. 132 din 20 februarie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 1.225/84/2019, definitivă prin Decizia civilă nr. 1.003 din 7 septembrie 2020 a Curții de Apel Cluj, respectiv prin Sentința civilă nr. 421 din 17 mai 2021, pronunțată în Dosarul nr. 1.144/84/2020, definitivă prin Decizia civilă nr. 1.371 din 18 octombrie 2021 a Curții de Apel Cluj.
Tribunalul Maramureș - Secția I civilă a identificat dosarele nr. 729/100/2022, nr. 1.623/100/2022 și nr. 747/100/2022, soluționate prin Sentința civilă nr. 1.129 din 8 iulie 2022, Sentința civilă nr. 1.589 din 11 noiembrie 2022, respectiv Sentința civilă nr. 1.064 din 1 iulie 2022, în care s-a reținut că drepturile sunt plafonate la nivelul indemnizației lunare pentru anul 2022, potrivit dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.
Curtea de Apel Craiova a apreciat că problema de drept ce face obiectul sesizării prezintă un potențial de interpretare neunitară, întrucât, pe de o parte, prin înlăturarea de la aplicare a dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 în ceea ce privește acordarea diferențelor salariale raportate la un V.R.S. de 605 nu mai prezintă relevanță indemnizațiile lunare pentru anul 2022, astfel cum sunt stabilite în Anexa V a Legii-cadru nr. 153/2017, dar, pe de altă parte, prin egalizarea fără diferențieri la nivelul drepturilor salariale de care beneficiază procurorii D.N.A. - D.I.I.C.O.T. este înlăturată în mod nepermis și regula privind stabilirea indemnizației de încadrare în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor sau, după caz, cu gradul profesional obținut.
Decizia civilă nr. 62/CM din 8 februarie 2022 a Curții de Apel Constanța - Secția I civilă nu a avut în vedere plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.
Înaintându-se practică judiciară, la nivelul Secției contencios administrativ și Secției I civile din cadrul Curții de Apel Galați, opinia exprimată este în sensul că, la calculul indemnizației pentru calculul pensiei de serviciu, se va ține seama și de hotărârile judecătorești prin care s-au recunoscut acordarea coeficienților de multiplicare prevăzuți la lit. A nr. crt. 6-13 din anexa nr. 1 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 pentru procurorii D.N.A. și D.I.I.C.O.T., făcându-se trimitere la Decizia nr. 990 din 10 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. 3.080/114/2018 prin care instanța a reținut că dispozitivul Deciziei civile nr. 1.746 din 4 noiembrie 2020 este clar în privința întinderii drepturilor acordate reclamanților, nefăcându-se vreo mențiune cu privire la plafonarea acestora începând cu 1 ianuarie 2018, în baza art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 și necondiționându-se acordarea drepturilor de atingerea acestui plafon.
La nivelul Secției pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a Curții de Apel Galați, practica judiciară cu privire la interpretarea art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 este în sensul că sintagma „baza de calcul reprezentată de indemnizația de încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar, după caz, și sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării“ include și diferențele de drepturi salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești (valoare de referință sectorială sau coeficient).
În același timp se apreciază că trebuie aplicate prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit cărora, în situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.
Prin urmare, dacă, recalculând salariile conform sentințelor judecătorești, se constată că se atinge nivelul din grilă, se va avea în vedere salariul din grilă, astfel încât unele hotărâri judecătorești nu vor produce efecte asupra venitului din luna respectivă.
Atașându-se practică, la nivelul Curții de Apel Iași, opinia exprimată de judecătorii secției de conflicte de muncă și asigurări sociale este în sensul că determinarea „indemnizației de încadrare brută lunară avută“ ca urmare a valorificării drepturilor acordate prin hotărâri judecătorești definitive privind recalcularea drepturilor salariale prin utilizarea coeficienților de multiplicare prevăzuți la lit. A nr. crt. 6-13 din anexa nr. 1 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 pentru procurorii D.N.A. și D.I.I.C.O.T. presupune o reconfigurare retroactivă a indemnizației brute de încadrare, reconfigurare, la rândul său, supusă dispozițiilor legale ce au guvernat salarizarea, de-a lungul timpului, în cadrul familiei ocupaționale „Justiție“. Simpla includere a coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexa nr. 1 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 la nivelul indemnizației avute nu este suficientă din punct de vedere legal pentru determinarea bazei de calcul, în sarcina angajatorului fiind obligația de reconfigurare a indemnizației brute de încadrare cu respectarea cadrului imperativ legal.
Opinia exprimată de Tribunalul Iași - Secția I civilă a fost în sensul că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu pot constitui un temei suficient pentru a fi ignorată opozabilitatea hotărârilor judecătorești, întrucât aceste norme legale nu pot fi desprinse de contextul în care au fost adoptate de celelalte prevederi ale art. 38 și de interpretarea dată de Curtea Constituțională. În acest sens, Curtea Constituțională constată că art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 cuprinde dispoziții prin care se determină în mod specific condițiile de aplicare în timp a legii. Stabilirea, prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, a unei limite a cuantumului salariului de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022, are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice.
Integrate regulilor privind aplicarea etapizată a legii, prevederile legale criticate vizează reglarea în timp a disfuncționalităților existente în domeniu salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin limitarea creșterilor salariale la un nivel stabilit prin lege. O asemenea soluție legislativă este circumscrisă scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunțat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, și anume acela de „eliminare a disfuncționalităților salariale existente în sistemul public de salarizare“, și vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice (Decizia Curții Constituționale nr. 700/2019).
Prin urmare, plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 are în vedere exclusiv majorările salariale reglementate sau acordate în temeiul legii, deci prin acte administrative ale ordonatorului principal de credite, iar nu drepturile salariale recunoscute sau stabilite prin hotărâri judecătorești definitive, ceea ce, de altfel, contravine și art. 6 din C.E.D.O.
În cazul în care s-ar pleca de la ipoteza contrară, ar însemna ca o hotărâre judecătorească să rămână fără efect, deci debitorul să aibă posibilitatea de a nu executa o hotărâre judecătorească definitivă. În plus, legea unică de salarizare nu prevede situația în care salarizarea a fost stabilită prin hotărâre judecătorească.
În condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 23 din 29 iulie 2015, a stabilit că aceste creșteri salariale se încadrează în sintagma de „indemnizație avută“, este evidentă interpretarea că și alte drepturi salariale câștigate prin hotărâri judecătorești se încadrează în această sintagmă.
Opinia unanimă a judecătorilor care soluționează cauze în materia conflictelor de muncă și asigurări sociale din cadrul Tribunalului Vaslui este în sensul că nu se poate realiza depășirea plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 prin eliberarea unei adeverințe, aceasta putând fi, eventual, o consecință a recalculării indemnizației de încadrare, respectiv prin punerea în executare a sentințelor invocate mai sus.
Punctul de vedere exprimat în cadrul Secției I civile din cadrul Curții de Apel Oradea este în sensul că sintagma „indemnizația de încadrare brută lunară avută“ la care se referă art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în care sunt incluse drepturile acordate prin hotărâri judecătorești definitive privind recalcularea drepturilor salariale prin utilizarea coeficienților de multiplicare prevăzuți la lit. A nr. crt. 6-13 din anexa nr. 1 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 pentru procurorii D.N.A. și D.I.I.C.O.T., este limitată la nivelul indemnizației lunare pentru anul 2022, potrivit dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, în același sens fiind și practica judiciară în cadrul Secției I civile a Tribunalului Satu Mare.
La nivelul Secției I civile a Tribunalului Bihor nu este practică unitară, hotărârile înaintate evidențiind ambele orientări jurisprudențiale.
Practica identificată la nivelul Curții de Apel Pitești a fost în sensul că „indemnizația de încadrare brută lunară avută“ este limitată la nivelul indemnizației lunare pentru anul 2022, potrivit dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.
La nivelul Curții de Apel Ploiești, opinia Tribunalului Buzău - Secția I civilă este în sensul că indemnizația de încadrare brută lunară este limitată la nivelul indemnizației lunare prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, respectiv plafonată, astfel cum prevăd dispozițiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.
La nivelul Curții de Apel Suceava, prin Sentința civilă nr. 405 din 13 aprilie 2022 pronunțată de Tribunalul Botoșani, nedefinitivă, s-a stabilit că indemnizațiile de încadrare ale reclamantelor obținute în urma recalculării nu pot depăși cele stabilite potrivit acestei legi pentru anul 2022.
Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția I civilă, prin Decizia civilă nr. 603/A din 13 octombrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 2.389/102/2019, a reținut că orice majorare a salarizării intervenită după 1 ianuarie 2018 nu poate duce la o depășire a nivelului de salarizare prevăzut pentru anul 2022.
Curțile de apel Brașov și Timișoara nu au identificat hotărâri în care să fie incidentă problema de drept invocată și nu au formulat un punct de vedere teoretic cu privire la aceasta.
Prin Decizia nr. 23 din 29 iunie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 1.367/1/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 27 octombrie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea și a stabilit că, în interpretarea dispozițiilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și art. 7 alin. (1), (2) și (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005 și ale Legii nr. 47/1992, referitoare la pensiile de serviciu și la acordarea indemnizațiilor pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, drepturile acordate prin hotărâri judecătorești irevocabile privind creșterile salariale de 2%, 5%, 11% prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 10/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat, conform anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare, se încadrează în sintagma de „indemnizație avută“ și vor fi luate în considerare la stabilirea pensiei de serviciu a magistraților.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018, a statuat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim are în vedere și majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare.
Prin Decizia nr. 7 din 11 februarie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 2.807/1/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 6 mai 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Oradea și a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009, majorările prevăzute în art. 1 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 10/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, au fost și rămân incluse în indemnizația brută de încadrare și după data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 11 din 4 mai 2020, pronunțată în Dosarul nr. 401/1/2020 și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 728 din 12 august 2020, a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea unui recurs în interesul legii asupra următoarei probleme de drept: „dreptul reclamanților (judecători și asistenți judiciari) de a beneficia de indemnizații de încadrare brute lunare calculate în raport cu coeficienții de multiplicare 19,00-23,00 prevăzuți de art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 pentru procurorii D.N.A. și D.I.I.C.O.T“.
Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 763 din 22 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 55 din 19 ianuarie 2021 a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (3) și ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, la paragraful 20 reținându-se că: „Stabilirea, prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, a unei limite a cuantumului salariului de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice. O asemenea soluție legislativă este circumscrisă scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunțat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, și anume acela de «eliminare a disfuncționalităților salariale existente în sistemul public de salarizare», și vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice“.
Prin raportul întocmit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile de dezlegare a unor chestiuni de drept.
Potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“, iar în conformitate cu prevederile art. 520 alin. (1) din același act normativ, „Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 519, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susțin admisibilitatea sesizării potrivit dispozițiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată și al părților“.
Astfel, evaluarea sesizării presupune verificarea îndeplinirii cumulative a tuturor condițiilor pretinse pentru declanșarea procedurii hotărârii prealabile, cerințe extrase din normele legale citate, care pot fi enunțate astfel:
–existența unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanță;
–cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al unui tribunal învestit să soluționeze pricina;
–soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării;
–chestiunea de drept identificată, a cărei lămurire se solicită, să prezinte caracter de noutate;
–Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra respectivei chestiuni de drept, iar aceasta să nu facă nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.
Examinarea condițiilor în care poate fi declanșat acest mecanism de unificare a practicii judiciare pune în evidență faptul că, în cazul concret al prezentei sesizări, nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele legale pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile.
Evaluând elementele sesizării, pentru a stabili dacă se verifică îndeplinirea cumulativă a tuturor condițiilor care permit declanșarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, se constată că doar o parte din cerințele anterior enunțate sunt întrunite.
Astfel, sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate legate de titularul sesizării și de stadiul soluționării pricinii în care sesizarea a fost promovată, precum și cea referitoare la relația de dependență dintre chestiunea de drept ce se cere a fi lămurită și rezolvarea pe fond a litigiului.
Curtea de Apel Suceava a fost învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, fiind vorba de un litigiu privind conflictele de muncă, hotărârea nefiind supusă căii de atac a recursului, în condițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă.
Referitor la condiția privind legătura cu fondul cauzei, și aceasta este îndeplinită, deoarece, prin criticile formulate, pârâtul reclamă tocmai acest aspect, anume nerespectarea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.
Noutatea chestiunii de drept, cerință de admisibilitate distinctă, nu este însă îndeplinită, nefiind posibilă, prin urmare, declanșarea mecanismului de unificare reprezentat de sesizarea instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.
Analiza conținutului art. 519 din Codul de procedură civilă relevă că noutatea chestiunii de drept ce face obiectul întrebării preliminare reprezintă o condiție distinctă de aceea a nepronunțării anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra respectivei chestiuni de drept ori de cea a inexistenței unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluționare cu privire la acea problemă de drept.
În absența unei definiții legale a noțiunii de „noutate“, verificarea acestei condiții ține de exercitarea dreptului de apreciere al completului învestit cu soluționarea sesizării, astfel cum instanța supremă a hotărât în mod constant în jurisprudența sa, relevante, în acest sens, fiind Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, Decizia nr. 3 din 14 aprilie 2014, Decizia nr. 6 din 23 iunie 2014, Decizia nr. 13 din 8 iunie 2015 și Decizia nr. 14 din 8 iunie 2015.
De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis, în jurisprudența sa anterioară, că cerința noutății este îndeplinită atunci când chestiunea de drept își are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, iar instanțele nu i-au dat încă o anumită interpretare și aplicare la nivel jurisprudențial ori dacă se impun anumite clarificări, într-un context legislativ nou sau modificat față de unul anterior, de natură să impună reevaluarea sau reinterpretarea normei de drept analizate.
Caracterul de noutate se pierde însă pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanțelor, în urma unei interpretări date, opiniile jurisprudențiale diferite neputând constitui temei declanșator al mecanismului pronunțării unei hotărâri prealabile. În situația în care există un număr semnificativ de hotărâri judecătorești care să fi soluționat, uneori chiar diferit, o problemă de drept, mecanismul legal de unificare a practicii judiciare este cel cu funcție de reglare - recursul în interesul legii, iar nu hotărârea prealabilă.
Prin urmare, conturarea unei practici în legătură cu chestiunea de drept ce face obiectul sesizării determină concluzia că nu mai poate fi sesizată instanța supremă pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, într-o asemenea ipoteză scopul preîntâmpinării practicii neunitare nemaiputând fi atins, chestiunea de drept nemaifiind, așadar, nouă, ci, dimpotrivă, aceasta și-a găsit rezolvarea în jurisprudența instanțelor naționale, care, învestite cu soluționarea acestui tip de cauze, au pronunțat hotărâri judecătorești în care au menționat fie că indemnizația de încadrare brută lunară este limitată la nivelul indemnizației lunare pentru anul 2022, fie că nu este limitată la acest nivel, după cum precizează, de altfel, chiar titularul sesizării, însă, cu toate acestea, consideră că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate pentru declanșarea acestui mecanism de unificare a jurisprudenței.
Totodată, punctele de vedere exprimate de instanțele de judecată în legătură cu această chestiune sunt divergente, creându-se premisele pronunțării unor hotărâri judecătorești în sensul ambelor orientări jurisprudențiale.
Existența unor soluții diferite, conform hotărârilor anexate, nu justifică declanșarea prezentului mecanism de unificare a jurisprudenței, instanței supreme neputându-i fi cerut a da o soluție unei practici divergente deja existente în cadrul procedurii pronunțării unei hotărâri prealabile.
A aprecia altfel înseamnă a îngădui ca, în cadrul procedurii de unificare a jurisprudenței prin pronunțarea unei hotărâri prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție să nu se afle în situația de a se pronunța asupra unei probleme de drept în legătură cu care practica judiciară este inexistentă sau doar incipientă, deci în legătură cu o problemă de drept cu adevărat nouă, ci de a confirma sau, după caz, infirma anumite interpretări jurisprudențiale deja existente și, mai mult, consolidate prin pronunțarea unui număr semnificativ de hotărâri judecătorești. Or, prin aceasta s-ar ajunge la nesocotirea dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în partea lor privitoare la rațiunea și condițiile pronunțării unei hotărâri prealabile, atribuindu-i-se acestei proceduri o funcție specifică unui alt mecanism de unificare a jurisprudenței, respectiv recursul în interesul legii.
Prezintă relevanță, în sensul acestor concluzii, jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cu titlu exemplificativ: Decizia nr. 47 din 22 iunie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 837/1/2020 și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 915 din 8 octombrie 2020, Decizia nr. 49 din 22 iunie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 3.163/1/2019 și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 17 iulie 2020, Decizia nr. 30 din 17 mai 2021, pronunțată în Dosarul nr. 497/1/2021 și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 28 septembrie 2021, Decizia nr. 76 din 15 noiembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 2.295/1/2021 și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1213 din 21 decembrie 2021, Decizia nr. 10 din 21 februarie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 2.878/1/2021 și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 16 martie 2022, Decizia nr. 69 din 31 octombrie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 1.071/1/2022 și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 9 ianuarie 2023, Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2023, pronunțată în Dosarul nr. 2.350/1/2022 și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 6 martie 2023, și Decizia nr. 26 din 27 martie 2023, pronunțată în Dosarul nr. 207/1/2023 și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din 5 mai 2023.
De asemenea, se constată că Ministerul Public a formulat recurs în interesul legii referitor la aceeași problemă de drept, dosar înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție cu nr. 2.641/1/2023, cu termen de judecată la 29 ianuarie 2024, astfel încât nu este îndeplinită nici condiția referitoare la inexistența unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.
Așadar, întrucât cele două mecanisme de unificare a jurisprudenței sunt distincte, în considerarea argumentelor expuse, se constată că mecanismul de unificare a practicii judiciare reglementat de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă nu poate fi valorificat atât timp cât legiuitorul a stabilit condiții restrictive de admisibilitate, iar acestea nu sunt îndeplinite, astfel că se impune respingerea sesizării ca inadmisibilă.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 521 cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava - Secția I civilă, în Dosarul nr. 972/110/2021, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei probleme de drept:
Interpretarea dispozițiilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în sensul de a lămuri dacă sintagma «indemnizația de încadrare brută lunară avută» la care se referă art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în care sunt incluse drepturile acordate prin hotărâri judecătorești definitive privind recalcularea drepturilor salariale prin utilizarea coeficienților de multiplicare prevăzuți la lit. A nr. crt. 6-13 din anexa nr. 1 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 pentru procurorii D.N.A. și D.I.I.C.O.T., este limitată la nivelul indemnizației lunare pentru anul 2022, potrivit dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 noiembrie 2023.
VICEPREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
MARIANA CONSTANTINESCU
Magistrat-asistent,
Ileana Peligrad
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
