Decizie nr. 477 din 10 mai 2012

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII pct. 31 şi 39 şi ale art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, excepţie ridicată de Gabriel Emanuel Niţulescu în Dosarul nr. 113/205/2011 al Tribunalului Argeş - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 636D/2011.

La apelul nominal se prezintă personal autorul excepţiei, lipsind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că partea Petre Grecu a transmis concluzii scrise prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.

Cauza este în stare de judecată.

Preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia, reiterând argumentele invocate în faţa Tribunalului Argeş - Secţia penală.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că procedura reglementată de art. 278^1 din Codul de procedură penală reprezintă o veritabilă cale de atac a soluţiilor procurorului de netrimitere în judecată, iar prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu sunt aplicabile în cauză.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Decizia penală nr. 220/R din 28 martie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 113/205/2011, Tribunalul Argeş - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII pct. 31 şi 39 şi ale art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor.

Excepţia a fost ridicată de Gabriel Emanuel Niţulescu cu ocazia soluţionării recursului împotriva unei sentinţe penale pronunţate într-o cauză având ca obiect o plângere formulată în temeiul art. 278^1 din Codul de procedură penală.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile din Codul de procedură penală criticate încalcă egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare şi dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală, întrucât, pe de o parte, în situaţia în care procurorul îşi însuşeşte argumentele cuprinse în propunerea organului de cercetare penală de neîncepere a urmăririi penale, motivarea rezoluţiei este facultativă, iar, pe de altă parte, soluţia pronunţată de judecător în temeiul art. 278^1 alin. 8 din Codul de procedură penală, în procedura plângerii împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată, nu este supusă niciunei căi de atac. Astfel, arată că lipsa motivării rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale creează discriminare şi înlătură egalitatea de arme în momentul în care persoana interesată atacă rezoluţia în faţa judecătorului, petentul neavând posibilitatea de a-şi evalua şansele de succes şi nici de a evidenţia în instanţă actele şi faptele care au fost sau nu au fost luate în considerare de procuror. Totodată, susţine că o lege nu poate elimina căile de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti, ci poate doar să stabilească modul în careaceste căi de atac pot fi exercitate. Consideră că, în condiţiile garantării dreptului la două grade de jurisdicţie pentru dovedirea nevinovăţiei în materie penală, s-ar crea o discriminare dacă persoana vătămată prin săvârşirea infracţiunii poate apela la un singur grad de jurisdicţie în atacarea actului de netrimitere în judecată al procurorului. În fine, autorul excepţiei invocă neconstituţionalitatea art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010, arătând că procesul a început înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010.

Tribunalul Argeş - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile de lege criticate nu aduc nicio atingere dispoziţiilor din Constituţie şi din actele normative internaţionale invocate de autorul excepţiei. Arată că, deşi calea de atac reglementată de dispoziţiile art. 278^1 din Codul de procedură penală poartă numele de plângere, aceasta asigură un control real, efectiv şi eficace al actelor procurorului de netrimitere în judecată, răspunzând exigenţelor europene în materia drepturilor la un proces echitabil şi la un recurs efectiv recunoscute de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, deoarece nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei. Face trimitere, în acest sens, la deciziile Curţii Constituţionale nr. 828/2010, nr. 125/2011, nr. 242/2011, nr. 753/2011 şi nr. 1.409/2011.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Potrivit Încheierii de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. XVIII pct. 31 şi 39 şi ale art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010. Punctele 31 şi 39 ale art. XVIII din Legea nr. 202/2010 modifică prevederile art. 228 alin. 1, 2, 4 şi 6, respectiv ale art. 278^1 alin. 10 şi 13 din Codul de procedură penală. Din notele scrise ale autorului excepţiei, depuse în motivarea criticii, reiese că aceasta priveşte, în realitate, doar dispoziţiile art. 228 alin. 6 şi art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală şi ale art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010. Prin urmare, Curtea se va pronunţa numai asupra acestor din urmă prevederi de lege, care au următorul cuprins:

–Art. 228 alin. 6 din Codul de procedură penală : "În cazul în care procurorul este de acord cu propunerea, dispune prin rezoluţie neînceperea urmăririi penale. În situaţia în care procurorul îşi însuşeşte argumentele cuprinse în propunerea organului de cercetare penală, motivarea rezoluţiei este facultativă sau poate cuprinde doar argumente suplimentare. Copie de pe rezoluţie şi de pe propunerea organului de cercetare penală se comunică persoanei care a făcut sesizarea, precum şi, după caz, persoanei faţă de care s-au efectuat acte premergătoare. Dispoziţiile art. 245 alin. 1 lit. c^1) se aplică în mod corespunzător.";

–Art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală : "Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. 8 este definitivă.";

–Art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 : "Hotărârile pronunţate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare şi ale art. 129 privind folosirea căilor de atac, precum şi ale art. 20 referitoare la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la prevederile art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

I. Autorul excepţiei nu formulează nicio critică de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010, care reglementează procedura de urmat în cazul hotărârilor pronunţate înainte de intrarea în vigoare a noii legi, acestea rămânând supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul. Or, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, "Sesizările trebuie [...] motivate", ceea ce înseamnă că, în lipsa indicării de către autorul excepţiei a unor texte sau principii din Constituţie care să constituie temeiul contestării prezumţiei de constituţionalitate a prevederilor de lege criticate, instanţa de contencios constituţional nu este în măsură să se substituie părţii cu privire la invocarea unor motive de neconstituţionalitate.

Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 este inadmisibilă.

II. Referitor la dispoziţiile art. 228 alin. 6 din Codul de procedură penală, acestea nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei, întrucât, pe de o parte, în cazul în care procurorul este de acord cu propunerea organului de cercetare penală de a nu se începe urmărirea penală şi îşi însuşeşte argumentele cuprinse în propunerea respectivă, nu se impune o nouă motivare a rezoluţiei, tocmai pentru că argumentele prezentate de organul de cercetare penală au fost apreciate de procuror ca valabile şi suficiente, în caz contrar ele fiind suplimentate de acesta din urmă, iar, pe de altă parte, în procedura plângerii în faţa judecătorului împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, petentul, potrivit art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală, are deplina libertate de a demonstra nelegalitatea actului atacat în raport cu lucrările şi materialul din dosarul cauzei, precum şi posibilitatea prezentării unor probe suplimentare faţă de cele deja administrate, respectiv înscrisuri noi. Prin urmare, nu poate fi reţinută pretinsa încălcare a accesului liber la justiţie, a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apărare, întrucât, la soluţionarea plângerii, judecătorul verifică legalitatea rezoluţiei atacate tocmai pe baza lucrărilor şi a materialului existente în dosarul cauzei, care au fost avute în vedere de procuror la emiterea rezoluţiei, inclusiv motivarea propunerii organului de cercetare penală de neîncepere a urmăririi penale.

În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate aduse art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, potrivit căruia hotărârea pronunţată de judecător în temeiul art. 278^1 alin. 8 din Codul de procedură penală, în procedura plângerii împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată, este definitivă, nu poate fi reţinută nicio contradicţie între acest text de lege şi prevederile constituţionale şi convenţionale invocate. Stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, Curtea a reţinut, cu mai multe prilejuri, că acesta este sensul art. 129 din Constituţie, text care face referire la "condiţiile legii", atunci când reglementează exercitarea căilor de atac ("Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii"), ca de altfel şi al art. 126 alin. (2) din Constituţie, care, referindu-se la competenţa instanţelor judecătoreşti şi la procedura de judecată, stabileşte că acestea "sunt prevăzute numai prin lege" [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 460 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.153 din 7 decembrie 2004].

Dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală nu încalcă accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, consacrate de art. 21 alin. (1), (2) şi (3) şi art. 24 din Constituţie şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Niciuna din prevederile din Legea fundamentală şi din Convenţie invocate de autorul excepţiei nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii. Având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 278^1 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci rezoluţia sau ordonanţa de netrimitere în judecată emisă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt aplicabile. Prin urmare, eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 278^1 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului.

Referitor la presupusa încălcare a prevederilor art. 16 din Constituţie, nu este contrară principiului egalităţii în drepturi instituirea unor reguli speciale de procedură, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac, atât timp cât aceste reguli se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţii identice sau similare.

În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 1.131 din 13 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 27 octombrie 2011, Decizia nr. 1.456 din 3 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 12 decembrie 2011, şi Decizia nr. 62 din 31 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 9 martie 2012.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

I. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, excepţie ridicată de Gabriel Emanuel Niţulescu în Dosarul nr. 113/205/2011 al Tribunalului Argeş - Secţia penală.

II. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 228 alin. 6 şi art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 mai 2012.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică