Decizia nr. 286 din 7 mai 2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 297 alin. (1) coroborat cu art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal, excepție ridicată de Dan-Coman Șova în Dosarul nr. 623/1/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători. Excepția de neconstituționalitate formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.612D/2017.2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost în mod legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În susținerea soluției propuse, arată că argumentele invocate de autorul excepției se întemeiază pe elemente cu caracter echivoc sau neesențial. Astfel, invocarea dreptului de proprietate privată și a principiului egalității în drepturi nu are relevanță în cauză, întrucât, pe de o parte, infracțiunea de abuz în serviciu nu este o infracțiune contra patrimoniului, ci una care vizează relațiile de serviciu, iar, pe de altă parte, art. 16 din Constituție vizează protecția egală a persoanelor fizice, nefiind aplicabil persoanelor juridice. Nici trimiterea la considerentele Deciziei nr. 178 din 17 decembrie 1998 nu prezintă relevanță, având în vedere modificarea dispozițiilor Codului penal referitoare la infracțiunile de abuz în serviciu, care a survenit după pronunțarea respectivei decizii. Invocă jurisprudența Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 11 din 14 ianuarie 2016 și Decizia nr. 231 din 16 aprilie 2019.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Decizia penală nr. 79 din 12 aprilie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 632/1/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 297 alin. (1) coroborat cu art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal. Excepția a fost ridicată de Dan-Coman Șova, în calitate de inculpat în cauza penală în care a fost trimis în judecată prin Rechizitoriul nr. 122/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, pentru săvârșirea, printre altele, a trei infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu, prevăzute de art. 48 din Codul penal raportat la art. 13^2 din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 297 din Codul penal. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală, prin Încheierea din 10 februarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 3.407/1/2015, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă, motiv pentru care, împotriva încheierii menționate, autorul excepției a formulat apel, la aceeași dată, dosarul fiind înregistrat la 1 martie 2017 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători cu nr. 632/1/2017. Prin Decizia penală nr. 79 din 12 aprilie 2017, instanța a admis apelul și a sesizat Curtea Constituțională cu excepția care face obiectul prezentei cauze.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul arată că a fost trimis în judecată pentru pretinsa săvârșire a unei infracțiuni constând în complicitate la abuz în serviciu, faptă prevăzută și pedepsită de art. 297 alin. (1) din Codul penal. Norma de incriminare vorbește despre „funcționarul public“, noțiune definită de dispozițiile art. 175 din Codul penal, astfel că excepția de neconstituționalitate vizează dispozițiile art. 297 alin. (1) corelate cu cele ale art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal, cu referire concretă la sintagma „al altui operator economic sau al altei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat“, texte aplicabile cauzei. Apreciază că, la momentul actual, prin includerea în noțiunea de funcționar public a persoanei care exercită atribuții în cadrul „altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat“, proprietatea privată a statului este protejată diferit de proprietatea privată a particularilor, prin sancționarea mai aspră a abuzului în serviciu săvârșit de funcționarul public. Or, societățile cu capital majoritar sau integral de stat sunt reglementate, ca și celelalte persoane juridice de drept privat, prin Legea nr. 31/1990, toate acționând pe piața concurențială, astfel încât nu ar trebui să existe diferențe în ceea ce privește protejarea patrimoniului lor. Mai mult, orice societate cu capital majoritar sau integral de stat se poate transforma într-o societate cu capital integral privat printr-o simplă cesiune de acțiuni. Însă, potrivit reglementării în vigoare, dacă unul dintre funcționarii unei asemenea societăți cu capital de stat ar săvârși un abuz în serviciu, cauzându-i astfel o pagubă, patrimoniul acesteia ar fi ocrotit diferit față de cel al unei alte societăți comerciale, ceea ce conduce la inechitate între cele două entități juridice. Totodată, face trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 178 din 17 decembrie 1998, în ale cărei considerente s-a statuat asupra diferenței de regim sancționator între abuzul în serviciu săvârșit de un funcționar public și cel comis de o persoană care nu are această calitate. Conform jurisprudenței Curții Constituționale, valoarea socială apărată prin incriminarea abuzului în serviciu este bunul mers al activității persoanelor juridice de drept public, când subiectul activ este un funcționar public și regimul sancționator este mai sever, respectiv al activității persoanelor juridice de drept privat, cum sunt societățile (comerciale), când subiectul activ nu este un funcționar public, iar regimul sancționator este mai blând. De asemenea, una dintre urmările infracțiunii de abuz în serviciu este o pagubă adusă persoanei juridice de drept public, respectiv persoanei juridice de drept privat, iar tulburarea bunului mers al unei persoane juridice de drept public are consecințe sociale negative mai mari decât tulburarea bunului mers al unei persoane juridice de drept privat, societate (comercială).

6.Toate societățile guvernate de Legea nr. 31/1990, indiferent că au capital integral sau majoritar de stat, că au capital minoritar de stat ori că nu au capital de stat, sunt persoane juridice de drept privat cu scop lucrativ, iar nu persoane juridice de drept public. A sancționa mai aspru fapta de abuz în serviciu săvârșită de o persoană care își exercită atribuțiile în cadrul unei societăți comerciale cu capital integral sau majoritar de stat față de aceeași faptă săvârșită de o persoană care își exercită atribuțiile în cadrul unei societăți comerciale care are capital minoritar de stat ori nu are capital de stat înseamnă o violare a principiului egalității și nediscriminării, diferența de tratament juridic între societăți (comerciale) - toate, persoane juridice de drept privat cu scop lucrativ, deci aflându-se în aceeași situație juridică - fiind complet nejustificată. De altfel, caracterul vădit nejustificat, absurd al diferenței de tratament este ilustrat și de ipoteza în care una și aceeași societate poate să devină, printr-o simplă operațiune de drept privat (cum ar fi vânzarea sau cumpărarea de acțiuni ori majorarea capitalului social), din societate cu capital majoritar societate cu capital minoritar de stat ori invers, păstrându-și complet neschimbată schema de personal. Pe de altă parte, toate societățile (comerciale) acționează într-o economie de piață, bazată pe concurență, statul fiind obligat să asigure libertatea comerțului și protecția concurenței loiale. Or, protecția penală mai puternică (printr-un regim sancționator mai aspru al tulburării activităților lor) acordată societăților (comerciale) cu capital integral sau majoritar de stat față de protecția penală mai blândă de care se bucură celelalte societăți nu are niciun temei constituțional. În consecință, apreciază că dispozițiile art. 297 alin. (1) coroborat cu art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal încalcă prevederile art. 16 alin. (1), art. 44 alin. (2) fraza întâi și art. 135 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Constituție, texte care se referă la egalitatea în fața legii și regimul și protecția proprietății.

7.Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători consideră că specific încadrării juridice în discuție, a cărei conformitate cu Legea fundamentală este pusă sub semnul îndoielii, este faptul că aceasta privește faptele prevăzute de infracțiunea tip (abuz în serviciu) săvârșite de persoane care exercită, singure sau împreună cu alte persoane, în cadrul „altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat“, atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia. Împrejurarea că legiuitorul a sancționat mai sever săvârșirea acestui tip de infracțiuni, prin comparație cu faptele ce s-ar încadra în norma de incriminare prevăzută de art. 308 coroborat cu art. 297 din Codul penal, nu are semnificația juridică a unei ocrotiri deficitare a proprietății private a statului față de cea aparținând persoanelor fizice, nici nu poate fi considerată a încălca drepturile funcționarilor publici ce activează în cadrul unui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, neputându-se susține că aceștia beneficiază de o protecție juridică diferită față de restul funcționarilor publici sau persoanelor care nu îndeplinesc acest tip de însărcinări. Instanța apreciază că rațiunea pentru care legiuitorul a instituit un tratament sancționator mai sever pentru faptele de abuz în serviciu săvârșite de funcționarii prevăzuți la art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal este aceea a periculozității sociale sporite a acestor fapte, dată de împrejurarea că persoanele arătate sunt chiar cele chemate să protejeze bunurile pe care le administrează, prin aceea că au atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al persoanelor juridice în cadrul cărora activează.

8.Prin urmare, textul de lege criticat respectă exigențele constituționale referitoare la calitatea legii, respectiv întrunește condițiile de claritate, precizie, previzibilitate și accesibilitate, nefiind contrar prevederilor care reglementează dreptul la un proces echitabil, cuprinse în art. 21 alin. (3) din Constituție, respectiv în art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Textul criticat nu încalcă nici principiul egalității în drepturi consacrat de dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție și nici art. 44 alin. (2), care garantează ocrotirea egală a proprietății private de către lege, indiferent de titular. Ca atare, instanța apreciază că prin normele criticate nu se instituie un regim juridic discriminatoriu pentru societățile comerciale cu capital majoritar sau integral de stat, prin intermediul acordării unei protecții penale mai puternice (prin regimul sancționator mai aspru) față de o protecție penală mai blândă de care s-ar bucura celelalte societăți comerciale.

9.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că rațiunea definirii funcționarului public prin raportare la persoanele enumerate la art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal nu are în vedere existența unui tratament diferențiat față de titularii dreptului de proprietate privată, ci comportamentul culpabil al unor persoane care exercită atribuții legate de realizarea obiectului de activitate în cadrul regiilor autonome, operatorilor economici sau al altor persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat. Nu este relevant, pentru analiza constituționalității noțiunii de funcționar public faptul că persoanele menționate la lit. c) administrează și bunuri aflate în proprietatea privată a statului, ci faptul că acestea exercită atribuții în cadrul unor regii autonome (care funcționează în ramurile strategice ale economiei naționale) ori al unui operator economic sau al altei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat. Faptul că legiuitorul a sancționat mai sever săvârșirea acestui tip de infracțiune (abuz în serviciu) de către o persoană care își exercită atribuțiile în cadrul unui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat față de cea săvârșită de o persoană care își exercită atribuțiile în cadrul unui operator economic sau al unei persoane juridice care nu are capital majoritar de stat sau nu are capital de stat nu înseamnă o ocrotire deficitară a proprietății private a statului față de cea aparținând persoanelor fizice. Rațiunea unui astfel de tratament sancționator mai sever este aceea a periculozității sociale sporite a acestor fapte, datorată atribuțiilor acestor funcționari în cadrul unor regii autonome, operatori economici, persoane juridice care funcționează în ramuri strategice ale economiei naționale.

11.Avocatul Poporului arată că, în ceea ce privește pretinsa încălcare a art. 16 alin. (1) din Constituție, aceasta nu poate fi reținută, întrucât, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că principiul egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice nu presupune uniformitate, așa încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Violarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite. Inegalitatea care rezultă din diferența de situații poate justifica reguli distincte, în funcție de scopul legii. Or, în cazul de față, prevederile de lege criticate se aplică tuturor destinatarilor normei criticate, fără privilegii și fără discriminări (Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, Decizia nr. 107 din 13 iunie 2000, Decizia nr. 781 din 17 noiembrie 2015). De asemenea, prevederile legale criticate nu aduc atingere nici prevederilor constituționale privind dreptul de proprietate privată, ale cărui conținut și limite sunt stabilite prin lege, acesta fiind garantat și ocrotit în mod egal de lege, indiferent de titular.

12.Referitor la încălcarea art. 135 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea fundamentală, Avocatul Poporului apreciază că prin dispozițiile legale criticate nu se aduce atingere principiului constituțional potrivit căruia economia României este economie de piață, bazată pe libera inițiativă și concurență, iar statul trebuie să asigure libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea unui cadru favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție.

13.Având în vedere cele de mai sus, Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 297 alin. (1) coroborat cu art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal sunt constituționale, din perspectiva criticilor de neconstituționalitate invocate.

14.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctul lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

15.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

16.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 297 alin. (1) coroborat cu art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, dispoziții care au următorul cuprins:

–Art. 175 alin. (1) lit. c):

(1)Funcționar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație: [...]c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.;

–Art. 297 alin. (1): „Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.“17. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 44 alin. (2) fraza întâi privind garantarea proprietății private, precum și art. 135 alin. (1) și alin. (2) lit. a) referitoare la economia de piață, întemeiată pe libertatea comerțului și protecția concurenței loiale.

18.Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal, Curtea reține că, prin Decizia nr. 11 din 14 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 din 1 aprilie 2016, a efectuat controlul de constituționalitate al acestor prevederi, statuând conformitatea lor cu Legea fundamentală. Astfel, Curtea a constatat că art. 175 din Codul penal reglementează noțiunea de funcționar public în sensul legii penale. Conform acestei dispoziții legale, noțiunea primește un înțeles autonom, diferit de cel din dreptul administrativ, potrivit căruia dobândește calitatea de funcționar public orice persoană numită, în condițiile legii, într-o funcție publică. În acest sens a fost invocată Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014, prin care instanța de contencios constituțional a reținut că noțiunea de funcționar public, conform legii penale, are un sens mai larg decât cel din domeniul dreptului administrativ, datorită atât caracterului relațiilor sociale apărate prin incriminarea unor fapte socialmente periculoase, cât și faptului că exigențele de apărare a avutului și de promovare a intereselor colectivității impun o cât mai bună ocrotire prin mijloacele dreptului penal. Prin aceeași decizie, Curtea a reținut că, în legea penală, funcționarul este definit exclusiv după criteriul funcției pe care o deține sau, cu alte cuvinte, dacă își exercită activitatea în serviciul unei unități determinate prin legea penală, supus unui anumit statut și regim juridic. Așa fiind, potrivit art. 175 alin. (1) din Codul penal, este funcționar public, în sensul legii penale, persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație:

a)exercită atribuții și responsabilități, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătorești;

b)exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică de orice natură;

c)exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia. Conform alin. (2) al art. 175 din Codul penal, este considerată funcționar public, în sensul legii penale, și persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public. Această ultimă subcategorie a funcționarilor publici în sensul legii penale este calificată drept cea a „funcționarilor publici asimilați“.

19.Curtea a reținut că definițiile prevăzute la art. 175 din Codul penal prezintă importanță sub aspectul faptului că funcționarii publici, în sensul legii penale, sunt potențiali subiecți activi ai acelor infracțiuni, reglementate în cuprinsul titlului V - „Infracțiuni de corupție și de serviciu“ al părții speciale a Codului penal, în cazul cărora ipoteza normei de incriminare prevede în mod expres această calitate. Din această subcategorie fac parte infracțiunile de luare de mită (art. 289), delapidare (art. 295), abuz în serviciu (art. 297), neglijență în serviciu (art. 298), folosirea abuzivă a funcției în scop sexual (art. 299), uzurparea funcției (art. 300), conflictul de interese (art. 301), violarea secretului corespondenței [în varianta agravată, prevăzută la art. 302 alin. (3)] și divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice (art. 304). Prin urmare, Curtea a constatat că infracțiunile enumerate fac parte din categoria infracțiunilor de corupție și de serviciu. Așa fiind, obiectul juridic al acestor infracțiuni vizează relațiile sociale ce se formează în legătură cu activitățile profesionale ale funcționarilor publici, relații sociale ce sunt incompatibile cu săvârșirea de către aceștia a faptelor incriminate prin dispozițiile legale anterior enumerate.

20.În continuare, Curtea a reținut că obiectul juridic al infracțiunilor analizate nu constă în protecția penală a relațiilor sociale referitoare la proprietate, premisă de la care, în mod greșit, pleacă autorul excepției în formularea criticii de neconstituționalitate atunci când face trimitere la regimul juridic reglementat, prin textul criticat, în favoarea proprietății private a statului, prin raportare la cel al proprietății private aparținând persoanelor juridice de drept privat. Această subcategorie de infracțiuni de corupție și de serviciu a fost reglementată de legiuitor în considerarea importanței relațiilor sociale referitoare la buna desfășurare a activității de serviciu a funcționarilor publici, definiți la art. 175 din Codul penal, activitate care nu se poate realiza în condițiile îndeplinirii de către aceștia a unor acte cu încălcarea principiilor imparțialității, integrității, transparenței deciziei și supremației interesului public în exercitarea demnităților și funcțiilor publice.

21.Pe de altă parte, în ceea ce privește dispozițiile art. 297 alin. (1) din Codul penal, prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, paragrafele 84 și 85, Curtea a constatat că infracțiunea de abuz în serviciu este o infracțiune de rezultat, astfel încât consumarea ei este legată de producerea uneia dintre urmările prevăzute de dispozițiile art. 297 din Codul penal, și anume cauzarea unei pagube sau vătămarea drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice. Curtea a reținut că, în doctrină, s-a arătat că prin expresia „vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice“ se înțelege lezarea sau prejudicierea morală, fizică sau materială, adusă intereselor legale ale unor asemenea persoane. Vătămarea drepturilor ori a intereselor legale ale unei persoane presupune știrbirea efectivă a drepturilor și intereselor legitime, în orice fel: neacordarea acestora, împiedicarea valorificării lor etc., de către funcționarul care are atribuții de serviciu în ceea ce privește realizarea drepturilor și intereselor respective. Totodată, Curtea a reținut că, potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, „interes“ reprezintă acțiunea pentru satisfacerea anumitor nevoi, acțiunea de a acoperi unele trebuințe, folos, profit. Interesul este legal dacă acesta este ocrotit sau garantat printr-o dispoziție normativă. De asemenea, paguba cauzată persoanei fizice sau juridice trebuie să fie certă, efectivă, bine determinată, întrucât și în raport cu acest criteriu se apreciază dacă fapta prezintă sau nu un anumit grad de pericol social.

22.Astfel, Curtea a apreciat că „vătămarea drepturilor sau intereselor legitime“ presupune afectarea, lezarea unei persoane fizice sau juridice în dorința/preocuparea acesteia de a-și satisface un drept/interes ocrotit de lege. S-a reținut că vătămarea intereselor legale ale unei persoane presupune orice încălcare, orice atingere, fie ea fizică, morală sau materială, adusă intereselor protejate de Constituție și de legile în vigoare. Așadar, gama intereselor (dorința de a satisface anumite nevoi, preocuparea de a obține un avantaj etc.) la care face referire textul legal este foarte largă, ea incluzând toate posibilitățile de manifestare ale persoanei, potrivit intereselor generale ale societății pe care legea i le recunoaște și garantează. Este, totuși, necesar ca fapta să prezinte o anumită gravitate; în caz contrar, neexistând gradul de pericol social al unei infracțiuni, fapta atrage, după caz, numai răspunderea administrativă sau disciplinară.

23.Având în vedere cele arătate, prin Decizia nr. 11 din 14 ianuarie 2016, Curtea a reținut că nici scopul și nici efectul dispozițiilor art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal, criticate de autorul excepției, nu este cel de ocrotire a relațiilor sociale din domeniul patrimonial, ci acela de prevenire a săvârșirii, de către persoanele care își desfășoară activitatea în cadrul persoanelor juridice enumerate în cuprinsul acestuia, a faptelor prevăzute în cuprinsul normelor legale ce incriminează infracțiunile de corupție sau de serviciu al căror subiect activ are calitatea de funcționar public în sensul legii penale. Astfel, legiuitorul a avut în vedere, prin delimitarea sferei funcționarilor publici, nu ocrotirea superioară a unei anumite forme de proprietate privată, ci amplitudinea socială a activității pe care aceștia o desfășoară, utilizând mijloace penale în funcție de aceste criterii. În acest sens este primordial interesul general al societății, interes care se circumscrie în mod evident domeniilor în care statul exercită prerogative de orice natură, în speță fiind vorba despre calitatea acestuia de acționar, majoritar sau exclusiv, în cadrul regiilor autonome, al unor operatori economici sau al altor persoane juridice. În același sens, prin Decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015 (paragraful 32), Curtea a reținut că reglementarea ca subiect activ al infracțiunii de conflict de interese a unor persoane private, prin dispozițiile art. 308 din Codul penal, este excesivă, întrucât are loc o extindere nepermisă a forței de constrângere a statului, prin utilizarea mijloacelor penale asupra libertății de acțiune a persoanelor, circumscrisă în cauză dreptului la muncă și libertății economice, fără să existe o justificare criminologică în acest sens.

24.Pentru aceste motive, Curtea a constatat că nu poate fi reținută încălcarea, prin textul criticat, a prevederilor art. 44 alin. (2) din Constituție, sub forma asigurării de către legiuitor a unei protecții juridice sporite proprietății private a statului, aparținând persoanelor juridice prevăzute la art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal, în raport cu cea reglementată în favoarea persoanelor juridice cu capital majoritar sau integral privat. De asemenea, nu poate fi reținută nici încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție referitoare la egalitatea în drepturi. Cu privire la acestea, Curtea Constituțională a stabilit, prin jurisprudența sa, că discriminarea presupune acordarea unui regim juridic diferit unor persoane aflate în situații identice. Însă, din punctul de vedere al importanței sociale a activităților desfășurate de către persoanele angajate în cadrul persoanelor juridice enumerate la art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal, precum și al importanței sociale a obiectului de activitate al acestora - aspecte avute în vedere de legiuitor în reglementarea diferitelor categorii de funcționari publici în sensul legii penale, precum și a infracțiunilor de corupție sau de serviciu ce au ca subiect activ persoane având această calitate - acestea nu se află în situații juridice identice cu persoanele fizice care își desfășoară activitatea în cadrul persoanei juridice cu capital majoritar sau integral privat.

25.Neintervenind elemente noi, care să determine modificarea acestei jurisprudențe, soluția adoptată în această decizie, precum și considerentele acesteia sunt valabile și în cauza de față.

26.Referitor la încălcarea art. 135 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea fundamentală, Curtea reține că prin dispozițiile legale criticate nu se aduce atingere principiului constituțional potrivit căruia economia României este economie de piață, bazată pe liberă inițiativă și concurență loială. Prin reglementarea unui regim sancționator mai aspru cu privire la infracțiunile săvârșite de persoanele care își desfășoară activitatea în cadrul persoanelor juridice enumerate în cuprinsul art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal, statul nu se abate de la îndeplinirea obligației de a asigura libertatea comerțului, protecția concurenței loiale sau crearea unui cadru favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție, ci, dimpotrivă, așa cum s-a arătat în prealabil, având în vedere importanța socială a obiectului de activitate al acestor operatori economici, statul utilizează mijloacele penale adecvate în realizarea interesului general al societății. Îndeplinirea obligațiilor prevăzute de norma constituțională invocată presupune în sarcina statului inclusiv stabilirea cadrului normativ prin care cauzarea unei pagube sau vătămarea drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane juridice este sancționată prin mijloace eficiente, care să asigure în egală măsură premisele unui mediu de afaceri concurențial.

27.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Dan-Coman Șova în Dosarul nr. 632/1/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători și constată că prevederile art. 297 alin. (1) coroborat cu art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 7 mai 2019.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent-șef,

Mihaela Senia Costinescu