Decizie nr. 16 din 21 septembrie 2015

Dosar nr. 11/2015

Iulia Cristina Tarcea - vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi

Justiţie - preşedintele completului

Lavinia Curelea - preşedintele Secţiei I civile

Roxana Popa - preşedintele delegat al Secţiei a II-a civile

Ionel Barbă - preşedintele Secţiei de contencios

administrativ şi fiscal

Mirela Sorina Popescu - preşedintele Secţiei penale

Florentin Sorin Drăguţ - judecător la Secţia I civilă

Elena Floarea - judecător la Secţia I civilă

Carmen Georgeta Negrilă - judecător la Secţia I civilă

–judecător-raportor

Mihaela Paraschiv - judecător la Secţia I civilă

Eugenia Puşcaşiu - judecător la Secţia I civilă

Adina Georgeta Nicolae - judecător la Secţia I civilă

Eugenia Voicheci - judecător la Secţia a II-a civilă

Lucia Paulina Brehar - judecător la Secţia a II-a civilă

Veronica Magdalena Dănăilă - judecător la Secţia a II-a civilă

Mărioara Isailă - judecător la Secţia a II-a civilă

Mirela Poliţeanu - judecător la Secţia a II-a civilă

Carmen Trănica Teau - judecător la Secţia a II-a civilă

–judecător-raportor

Doina Duican - judecător la Secţia de contencios

administrativ şi fiscal

Gabriela Elena Bogasiu - judecător la Secţia de contencios

administrativ şi fiscal

Veronica Năstasie - judecător la Secţia de contencios

administrativ şi fiscal

Carmen Sîrbu - judecător la Secţia de contencios

administrativ şi fiscal

Dana Iarina Vartires - judecător la Secţia de contencios

administrativ şi fiscal

Luiza Maria Păun - judecător la Secţia de contencios

administrativ şi fiscal - judecător-raportor

Francisca Maria Vasile - judecător la Secţia penală

Alina Ioana Ilie - judecător la Secţia penală

Completul competent să judece recursul în interesul legii este legal constituit în conformitate cu dispoziţiile art. 516 alin. (2) din Codul de procedură civilă raportat la art. 27^2 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Avocatul Poporului este reprezentat de doamna consilier juridic Ecaterina Mirea, iar procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna Antonia Constantin, procuror şef adjunct al Secţiei judiciare.

La şedinţa de judecată participă magistratul-asistent Ileana Peligrad, desemnat pentru această cauză în conformitate cu dispoziţiile art. 27^2 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 59 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 263/2010, respectiv ale art. 47 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 19/2000, şi anume stabilirea înţelesului termenului "nevăzător".

După prezentarea referatului cauzei, constatând că nu mai sunt chestiuni prealabile de discutat sau excepţii de invocat, preşedintele completului, doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, acordă cuvântul doamnei Ecaterina Mirea, consilier juridic, în calitate de reprezentant al Avocatului Poporului, şi doamnei Antonia Constantin, procuror şef adjunct al Secţiei judiciare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Reprezentantul Avocatului Poporului a solicitat admiterea recursului în interesul legii, apreciind întemeiată opinia potrivit căreia dispoziţiile art. 59 din Legea nr. 263/2010 şi ale art. 47 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 se aplică şi persoanelor cu grad de handicap accentuat.

Reprezentantul procurorului general a învederat că sintagma "nevăzători", în sensul aplicării prevederilor art. 47 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 şi, respectiv, ale art. 59 din Legea nr. 263/2010, vizează persoanele cu handicap de tip vizual, fără a distinge în funcţie de gradul de handicap, grav, accentuat şi mediu.

Preşedintele completului, doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra recursului în interesul legii.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, a constatat următoarele:

I. Problema de drept ce a generat practica neunitară

Prin memoriul de recurs în interesul legii formulat de autorul sesizării a fost indicată următoarea problemă de drept ca fiind soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti: "interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 59 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, respectiv ale art. 47 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, şi anume stabilirea înţelesului termenului «nevăzător»".

S-a arătat că Legea nr. 19/2000 a introdus, prin art. 47 alin. (2), dreptul asiguraţilor nevăzători de a beneficia de pensie pentru limită de vârstă, indiferent de vârstă, dacă au realizat ca nevăzător cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare prevăzut de lege.

Această normă a fost preluată în Legea nr. 263/2010, în conţinutul art. 59, potrivit căruia: "Nevăzătorii beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, indiferent de vârstă, dacă au realizat ca nevăzător cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare."

S-a învederat că ambele texte de lege au fost interpretate şi aplicate diferit, atât la nivelul caselor teritoriale de pensii, cât şi la nivel jurisprudenţial.

II. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost învestită de Avocatul Poporului prin Memoriul emis cu nr. 6.138 din 11 mai 2015 ce a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu nr. 182 din 12 mai 2015, legitimarea procesuală a instituţiei titulare a sesizării fiind expres prevăzută de art. 514 din Codul de procedură civilă.

III. Soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti

Practica judiciară neunitară care a generat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu prezentul recurs în interesul legii decurge din cele două orientări jurisprudenţiale în soluţionarea problemei de drept enunţate, astfel:

Într-o primă orientare de jurisprudenţă, susţinută de Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Bacău şi Curtea de Apel Braşov, instanţele au considerat că termenul de "nevăzător" se referă exclusiv la persoanele cu grad de handicap grav, iar persoanelor cu handicap vizual accentuat/mediu nu le sunt aplicabile prevederile privind "nevăzătorii", ci dispoziţiile privind persoanele cu handicap accentuat/mediu, şi anume art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 19/2000, respectiv art. 58 lit. b) din Legea nr. 263/2010, invocându-se următoarele argumente:

a)legiuitorul diferenţiază, în mod clar, gradele de handicap ale deficienţelor de vedere în gravă şi accentuată (potrivit distincţiilor prevăzute la pct. I "Evaluarea persoanelor cu afectarea funcţiilor vizuale în vederea încadrării în grad de handicap", cap. 2 privind funcţiile senzoriale din criteriile medico-psihosociale pe baza cărora se stabileşte încadrarea în grad de handicap, aprobate prin Ordinul ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse şi al ministrului sănătăţii publice nr. 762/1.992/2007, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare Ordinul nr. 762/1.992/2007.

Ca atare, instanţele au constatat că "există, de asemenea, mare deosebire între o persoană nevăzătoare - lipsită total de vedere şi gradul de handicap de vedere accentuat - care prezintă o deficienţă vizuală accentuată". Or, în contextul în care persoana în cauză nu prezintă o cecitate practică şi absolută, aşa cum este definită prin Ordinul nr. 762/1.992/2007, s-a apreciat că aceasta nu poate beneficia de dispoziţiile art. 59 din Legea nr. 263/2010.

În hotărârile pronunţate sub imperiul Legii nr. 19/2000 se face trimitere la Criteriile şi normele de diagnostic clinic, diagnostic funcţional şi de evaluare a capacităţii de muncă pe baza cărora se face încadrarea în gradele I, II şi III de invaliditate, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 400/2001, denumită în continuare Hotărârea Guvernului nr. 400/2001;

b)nu se poate susţine că orice deficienţă de vedere este acoperită de conceptul de "nevăzător", ci doar aceea care, din punct de vedere strict tehnico-medical, atinge un grad al afecţiunii; gradul de "handicap accentuat cod 4" nu este acelaşi lucru cu gradul de "nevăzător";

c)definiţia cuvântului "nevăzător" dată de Dicţionarul explicativ al limbii române, potrivit căreia prin "nevăzător" se înţelege "lipsit de vedere, orb";

d)în lipsa unei prevederi legale care să includă în categoria nevăzătorilor toate persoanele cu handicap vizual, instanţele au apreciat că termenul de "nevăzător" nu poate fi extins şi asupra persoanelor care prezintă scăderea văzului, dar nu o cecitate practică şi absolută. Extinderea noţiunii de "nevăzător" la toate persoanele care prezintă un handicap vizual ar determina aplicarea prevederilor art. 47 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 inclusiv celor care prezintă un handicap vizual uşor, ceea ce excedează voinţei legiuitorului;

e)Adresa nr. 2.160/2001 a Ministerului Sănătăţii şi Familiei - Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap, potrivit căreia numai nevăzătorii cu handicap grav, asimilabil gradului I de invaliditate, pot beneficia de dispoziţiile art. 47 alin. (2) din Legea nr. 19/2000.

Într-o a doua opinie jurisprudenţială, susţinută de Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Timişoara, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Ploieşti şi Curtea de Apel Oradea, instanţele au reţinut că prevederile art. 47 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, respectiv ale art. 59 din Legea nr. 263/2010 sunt aplicabile atât persoanelor cu handicap vizual grav, cât şi celor cu handicap accentuat.

În motivarea acestei opinii s-au reţinut următoarele:

a)din economia dispoziţiilor art. 47 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 şi ale art. 59 din Legea nr. 263/2010, precum şi ale normelor de aplicare a acestora rezultă necesitatea îndeplinirii cumulative a două condiţii pentru a putea beneficia de pensie pentru limită de vârstă în aceste cazuri;

(i)calitatea de nevăzător;

(ii)realizarea în această calitate a cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare;

b)în ceea ce priveşte interpretarea noţiunii de "nevăzător", legiuitorul nu face nicio distincţie cu privire la gradul de handicap asociat acestei invalidităţi nici în Legea nr. 19/2000, nici în Legea nr. 263/2010, ca de altfel nici în normele de aplicare a acestora. Dacă legiuitorul ar fi dorit să facă vreo deosebire între gradele de handicap de vedere, ar fi menţionat acest lucru după modelul art. 58 din Legea nr. 263/2010, respectiv art. 47 alin. (1) din Legea nr. 19/2000;

c)normele legale în cauză instituie excepţii de la regula generală a condiţiilor de pensionare. Or, excepţiile sunt de strictă interpretare şi aplicare, ceea ce înseamnă că, dacă acestea nu pot fi extinse pe cale de interpretare, nici aplicarea lor nu poate fi restrânsă prin adăugarea unor condiţii neprevăzute de lege;

d)atât Hotărârea Guvernului nr. 400/2001, cât şi Ordinul nr. 762/1.992/2007 au forţă juridică inferioară legii, astfel încât nu pot deroga de la lege; în plus, niciunul dintre aceste acte normative nu cuprinde definiţia noţiunii de "nevăzător" şi nu menţionează deloc acest termen;

e)prevederile legale privind criteriile medico-psihosociale pe baza cărora se stabileşte încadrarea în grad de handicap stau la baza emiterii certificatelor de handicap; în opinia acestor instanţe, încadrarea în gradele de handicap, independent de calificarea dată, echivalează cu atribuirea calităţii de nevăzător, în înţelesul art. 47 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 şi al art. 59 din Legea nr. 263/2010;

f)de asemenea, s-a apreciat că Adresa nr. 2.160/2001 emisă de Ministerul Sănătăţii şi Familiei - Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap nu poate conţine aprecieri care să fie contrare sau care să adauge la lege.

IV. Opinia Avocatului Poporului

Dispoziţiile art. 47 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 şi, respectiv, ale art. 58 din Legea nr. 263/2010 reglementează condiţiile speciale de pensionare pentru o categorie aparte a persoanelor cu dizabilităţi, şi anume nevăzătorii; aceste norme sunt derogatorii de la cele de drept comun având ca obiect deschiderea dreptului la pensie integrală pentru munca depusă şi limită de vârstă.

În ambele texte de lege legiuitorul nu distinge cu privire la gradul de handicap, ci numai sub aspectul tipului de handicap, respectiv cel vizual şi celelalte tipuri de handicap.

În acest context, în considerarea principiului ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, Avocatul Poporului a învederat că normele menţionate nu deosebesc între diversele categorii de nevăzători şi nu reglementează diferit situaţia celor care au un grad de handicap grav faţă de cei care sunt încadraţi în grad de handicap accentuat, aşa cum este stipulat pentru persoanele încadrate în alte tipuri de handicap; ca atare, consideră justificată opinia potrivit căreia înţelesul noţiunii de "nevăzător" nu este echivalentul termenului "orb" şi nici al sintagmei "cu grad de handicap grav".

Legislaţia principală şi secundară din domeniul pensiilor nu defineşte noţiunea de "nevăzător" şi nu menţionează deloc acest termen.

Stabilirea unor criterii în baza cărora să se diferenţieze diversele tipuri de handicap, inclusiv cel vizual, prezintă interes şi aplicabilitate în acordarea drepturilor prevăzute de legislaţia specifică (Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 448/2006). În ceea ce priveşte pensionarea, legea-cadru în domeniu instituie atât condiţiile generale de pensionare, cât şi condiţii speciale pentru anumite categorii; or, în acest context, termenul de "nevăzător" are un înţeles mult mai larg decât semnificaţia sa generică din Dicţionarul explicativ al limbii române.

Textele legale în cauză se referă la asiguraţii nevăzători care au realizat stagii de cotizare în condiţii de handicap preexistent, fapt confirmat de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 565/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.052 din 25 noiembrie 2005, jurisprudenţă menţinută prin Decizia nr. 353/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 2 mai 2008.

Astfel, Curtea Constituţională a statuat că: "Textul de lege supus controlului de constituţionalitate are în vedere doar exercitarea dreptului la pensie al persoanelor cu handicap, iar din cadrul acestei categorii, numai a acelor persoane care au dobândit handicapul înainte de a fi devenit asigurat în sistemul public al asigurărilor sociale, respectiv înainte de a fi încadrate în muncă. Este evident că această categorie de persoane se află într-o situaţie diferită de cea a persoanelor care au dobândit handicapul în timp ce erau încadrate în muncă, fapt ce justifică în mod rezonabil instituirea unui tratament juridic diferenţiat. Astfel, în timp ce persoanele la care se referă art. 47 din Legea nr. 19/2000 au dreptul de a obţine pensie pentru limită de vârstă, cu beneficiul reducerii stagiului de cotizare şi a vârstei de pensionare, persoanele care au dobândit handicapul în timp ce erau încadrate în muncă se bucură de o altă categorie de pensie, anume pensia de invaliditate, prevăzută de art. 53 şi următoarele din aceeaşi lege. Aceasta constituie, de asemenea, o reglementare favorabilă, corespunzătoare situaţiei specifice acestei din urmă categorii de persoane. Potrivit acestor prevederi legale, chiar şi persoanele care au dobândit handicapul în timp ce erau încadrate în muncă se pot înscrie la pensie înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, cu reducerea sau chiar eliminarea perioadei necesare pentru realizarea stagiului de cotizare, în raport cu gradul de invaliditate, ce se stabileşte prin expertiză medicală."

Ca atare, se mai arată de către titularul sesizării, adoptând normele supuse analizei prin formularea prezentului recurs în interesul legii, legiuitorul a avut în vedere persoanele care au capacitate de muncă. Or, persoanele încadrate în gradul I de invaliditate/handicap grav sunt cele care şi-au pierdut în totalitate capacitatea de muncă, conform definiţiei prevăzute la art. 54 lit. a) din Legea nr. 19/2000 şi la art. 69 din Legea nr. 263/2010. Acestea se află în situaţia de a-şi fi pierdut total şi capacitatea de autoservire, de autoconducţie sau de orientare spaţială, necesitând îngrijire şi supraveghere permanentă din partea unei alte persoane. În mod evident, o astfel de persoană nu este capabilă să realizeze un stagiu de cotizare, fie şi de 10 ani.

Pe cale de consecinţă, în opinia Avocatului Poporului, dacă s-ar accepta interpretarea că textele de lege privind pensionarea nevăzătorilor cu handicap preexistent se aplică exclusiv celor cu handicap grav, aceste texte ar rămâne fără obiect.

Faţă de considerentele enunţate, s-a apreciat că dispoziţiile art. 47 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 şi, respectiv, ale art. 59 din Legea nr. 263/2010 se aplică şi persoanelor cu gradul de handicap accentuat.

V. Opinia procurorului general

Prin punctul de vedere înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, înregistrat sub nr. 26.422 din 6 iulie 2015, s-a învederat că, în aplicarea dispoziţiilor art. 47 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 şi ale art. 59 din Legea nr. 263/2010, noţiunea "nevăzător" semnifică persoana cu deficienţa funcţiei vizuale, prin raportare la tipul handicapului, indiferent de gradul de handicap (grav, accentuat sau mediu), nu doar persoana lipsită total de vedere, iar stagiul minim de cotizare trebuie realizat în condiţiile acestui tip de handicap.

Astfel, prin reglementarea actuală, legiuitorul a făcut o distincţie clară între persoanele cu alt tip de handicap decât cel vizual, preluând separat prevederile art. 47 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 în prevederile art. 59 din Legea nr. 263/2010.

Din această perspectivă, rezultă că "nevăzătorii" beneficiază de pensie pentru limită de vârstă în alte condiţii decât cele prevăzute de art. 47 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, respectiv de art. 58 din Legea nr. 263/2010, singura condiţie fiind aceea de a realiza, în condiţiile handicapului vizual, cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare.

Aşadar, definiţia propusă este aceea că, în sensul art. 59 din Legea nr. 263/2010, fost art. 47 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, sintagma "nevăzător" vizează persoanele caracterizate de un tip de handicap, şi anume cel vizual, indiferent de gradul de handicap (grav, accentuat sau mediu).

VI. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

La nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a fost identificată jurisprudenţă relevantă în materie, deoarece litigiile cu acest obiect nu intră în competenţa de soluţionare a instanţei supreme.

VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Curtea Constituţională a fost sesizată în numeroase rânduri cu soluţionarea unor excepţii de neconstituţionalitate a diferitelor prevederi ale Legii nr. 19/2000, ale Legii nr. 263/2010, precum şi ale acestor acte normative în ansamblul lor; dintre cele din urmă, cu titlu exemplificativ, pot fi menţionate următoarele decizii: Decizia nr. 75/2003, Decizia nr. 449/2005, Decizia nr. 115/2013, prin care Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 19/2000, iar cu privire la ansamblul Legii nr. 263/2010, excepţia de neconstituţionalitate a fost respinsă prin Decizia nr. 295/2013.

În ce priveşte textele ce interesează prezentul recurs în interesul legii - art. 47 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 şi, respectiv, art. 59 din Legea nr. 263/2010, instanţa de contencios constituţional a fost învestită doar cu soluţionarea unor excepţii de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 (respinse prin Decizia nr. 565/2005 şi prin Decizia nr. 353/2008), iar nu şi vizând textul din legea ulterioară - art. 59 din Legea nr. 263/2010.

Cum cele două decizii ale Curţii Constituţionale, anterior menţionate, au fost invocate şi de către titularul recursului în interesul legii, nu se mai impune redarea celor reţinute şi apreciate de instanţa constituţională în cadrul acestei secţiuni, ci vor fi evaluate în contextul dezlegării problemei de drept ce formează obiectul recursului în interesul legii.

VIII. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

La nivelul celor două instanţe europene nu s-a identificat jurisprudenţa relevantă care să vizeze în mod direct problema de drept supusă analizei.

IX. Raportul asupra recursului în interesul legii

Raportul întocmit de judecătorii-raportori desemnaţi, conform art. 516 alin. (5) din Codul de procedură civilă, a concluzionat ca noţiunea de "nevăzător" din cuprinsul celor două norme să fie explicitată prin sintagma "cecitate absolută", având în vedere distincţiile prevăzute de Ordinul nr. 762/1.992/2007.

X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Cu privire la admisibilitatea recursului în interesul legii, în raport cu anexele ataşate memoriului de recurs în interesul legii, se constată a fi respectate cerinţele de ordin formal prescrise de prevederile art. 515 din Codul de procedură civilă, în sensul că problema de drept ce formează obiectul judecăţii a fost soluţionată în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive.

Practica neunitară se identifică la nivelul mai multor curţi de apel din ţară şi este ilustrată prin hotărâri judecătoreşti definitive (dacă litigiul s-a judecat potrivit Codului de procedură civilă), precum şi prin hotărâri judecătoreşti irevocabile (dacă judecata s-a desfăşurat în baza dispoziţiilor Codului de procedură civilă de la 1865), noţiuni echivalente faţă de prevederile art. 8 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare.

Cea de-a doua cerinţă de admisibilitate priveşte obiectul recursului în interesul legii, în sensul că acesta trebuie să se circumscrie dispoziţiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, anume să privească probleme de drept soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti, întrucât recursul în interesul legii nu poate fi promovat decât pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii.

Or, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 47 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 sau, după caz, ale art. 59 din Legea nr. 263/2010 instanţele au dat o dezlegare diferită noţiunii de "nevăzător", având în vedere că unele dintre acestea au considerat că noţiunea de "nevăzător" este distinctă de sintagmele "handicap grav" ori "handicap accentuat", în timp ce alte instanţe au inclus fie doar persoanele cu handicap grav, fie pe acestea şi pe cele cu handicap accentuat în aceeaşi categorie a "nevăzătorilor".

Analiza problemei de drept soluţionate în mod neunitar de instanţele judecătoreşti

Pentru dezlegarea problemei de drept ce formează obiectul recursului în interesul legii este necesar, în prealabil, a se stabili contextul legal al acestor norme şi domeniul lor de reglementare.

Astfel, art. 40 din Legea nr. 19/2000 şi, respectiv, art. 51 din Legea nr. 263/2010 prevăd că în sistemul public de pensii se acordă următoarele categorii de pensii:

a)pensia pentru limită de vârstă;

b)pensia anticipată;

c)pensia anticipată parţială;

d)pensia de invaliditate;

e)pensia de urmaş.

Din punctul de vedere al sistematizării legii, dispoziţiile art. 47 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 şi, respectiv, cele ale art. 59 din Legea nr. 263/2010, în structura ambelor acte normative de referinţă, sunt plasate în cap. IV "Pensii", secţiunea 1 "Pensii pentru limită de vârstă".

În consecinţă, fiecare dintre aceste texte reglementează o anumită cerinţă dintre cele ce reprezintă condiţiile legale pentru ca o persoană asigurată în sistemul public de asigurări sociale să se poată înscrie la dreptul la pensie pentru limită de vârstă. Cu privire la categoria pensiei pentru limită de vârstă, legea stabileşte condiţiile legale, cumulative, pentru acordarea acesteia: vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare (sau în specialitate, conform formulării din legea actuală - Legea nr. 263/2010) realizat în sistemul public; aceste condiţii legale se particularizează diferit în cele două acte normative succesive, în funcţie de dinamica politicii statale în domeniul sistemului de pensii publice.

Între drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, art. 50 din Constituţia României, republicată, prevede, în mod explicit, protecţia persoanelor cu handicap, norma constituţională fiind în următorul sens: "Persoanele cu handicap se bucură de protecţie specială. Statul asigură realizarea unei politici naţionale de egalitate a şanselor, de prevenire şi de tratament ale handicapului, în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viaţa comunităţii, respectând drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor şi tutorilor."

În scopul aplicării acestui principiu constituţional şi, implicit, al realizării politicilor sociale naţionale în acest domeniu, legiuitorul a adoptat o serie de acte normative cu un atare obiect, printre care Legea nr. 57/1992 privind încadrarea în muncă a persoanelor handicapate (act normativ în vigoare până la abrogarea lui prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 519/2002), Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (care a abrogat actul normativ anterior în aceeaşi materie), după cum, în conţinutul altor acte normative, au fost inserate dispoziţii speciale, derogatorii de la regimul de drept comun, prin care se reglementează distinct drepturile persoanelor din această categorie prin instituirea unui regim legal mai favorabil, în raport cu domeniul de reglementare a fiecărui act normativ dintre acestea.

Normele analizate în prezentul recurs în interesul legii se înscriu în această din urmă categorie de acte normative, având în vedere că ele prevăd acordarea anumitor facilităţi în vederea înscrierii la dreptul la pensie atât pentru persoanele care au realizat un stagiu de cotizare în condiţii de handicap preexistent calităţii de asigurat, în funcţie de gradul handicapului, cât şi (distinct) pentru categoria nevăzătorilor.

Textele a căror interpretare priveşte recursul în interesul legii sunt în următorul sens:

Articolul 47 din Legea nr. 19/2000 prevede:

Art. 47. – (1) Persoanele asigurate care au realizat un stagiu de cotizare în condiţii de handicap preexistent calităţii de asigurat, în funcţie de gradul handicapului, beneficiază de reducerea stagiilor de cotizare şi a vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 3, astfel:

a)cu 15 ani, reducerea vârstei standard de pensionare, dacă au realizat cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare, pentru cei cu handicap grav;

b)cu 10 ani, reducerea vârstei standard de pensionare, dacă au realizat cel puţin două treimi din stagiul complet de cotizare, pentru cei cu handicap accentuat;

c)cu 10 ani, reducerea vârstei standard de pensionare, dacă au realizat stagiul complet de cotizare, pentru cei cu handicap mediu.

(2)Asiguraţii nevăzători beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, indiferent de vârstă, dacă au realizat ca nevăzător cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare prevăzut de lege.

Din conţinutul Legii nr. 263/2010 interesează nu numai dispoziţiile art. 59, dar şi cele ale art. 58:

Astfel, art. 58 stabileşte: "Persoanele care au realizat un stagiu de cotizare în condiţii de handicap preexistent calităţii de asigurat beneficiază de reducerea vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 5, în funcţie de gradul de handicap, după cum urmează:

a)cu 15 ani, în situaţia asiguraţilor cu handicap grav, dacă au realizat, în condiţiile handicapului preexistent calităţii de asigurat, cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare;

b)cu 10 ani, în situaţia asiguraţilor cu handicap accentuat, dacă au realizat, în condiţiile handicapului preexistent calităţii de asigurat, cel puţin două treimi din stagiul complet de cotizare;

c)cu 10 ani, în situaţia asiguraţilor cu handicap mediu, dacă au realizat, în condiţiile handicapului preexistent calităţii de asigurat, stagiul complet de cotizare."

Art. 59 prevede următoarele: "Nevăzătorii beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, indiferent de vârstă, dacă au realizat ca nevăzător cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare."

În plus, în cuprinsul art. 43 şi 44 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, se prevăd cele ce urmează:

Art. 43. – (1) Reducerea prevăzută la art. 58 din lege se aplică persoanelor cu handicap care, la data solicitării pensiei, fac dovada acestui statut cu certificatul de încadrare în grad de handicap, emis în condiţiile legii.

(2)În vederea aplicării art. 58 din lege, certificatul de încadrare în grad de handicap va conţine obligatoriu:

a)data dobândirii handicapului;

b)gradul de handicap;

c)menţiunea că persoana este nerevizuibilă;

d)menţiunea că certificatul a fost emis pentru aplicarea art. 58 din lege.

(3)Reducerea prevăzută la alin. (1) se face numai în condiţiile handicapului preexistent calităţii de asigurat.

(4)Schimbarea ulterioară înscrierii la pensie a gradului de handicap nu afectează drepturile de pensie acordate, cu excepţia cazului în care certificatul de încadrare în grad de handicap a fost anulat, în condiţiile legii.

Prin dispoziţiile art. 44 din aceleaşi norme se stabileşte: "Reducerea prevăzută la art. 59 din lege se aplică nevăzătorilor care fac dovada acestui statut cu certificatul de încadrare în grad de handicap emis în condiţiile legii, care va conţine obligatoriu următoarele elemente: data ivirii handicapului, gradul de handicap, termenul de revizuire, precum şi menţiunea că certificatul a fost emis în vederea aplicării art. 59 din lege."

Prevederi similare se regăsesc şi în Ordinul ministrului muncii şi solidarităţii sociale nr. 340/2001 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare.

Nefiind domeniul de reglementare al legilor privind sistemul public de pensii ori al normelor adoptate în organizarea aplicării acestor acte normative, noţiunile legale de "handicap mediu", "handicap accentuat" şi "handicap grav" sunt noţiuni ce se regăsesc în dispoziţiile legii-cadru în materie, anume Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; astfel, art. 85 alin. (3) şi (10) din acest act normativ stabileşte:

"(3) Încadrarea în grad şi tip de handicap a adulţilor cu handicap se face de comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, denumită în continuare comisie de evaluare", şi "(10) Criteriile medicopsihosociale pe baza cărora se stabileşte încadrarea în grad şi tip de handicap sunt aprobate prin ordin comun al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi al ministrului sănătăţii."

În acelaşi timp, art. 86 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 448/2006 reglementează astfel:

(1)Gradele de handicap sunt: uşor, mediu, accentuat şi grav.

(2)Tipurile de handicap sunt: fizic, vizual, auditiv, surdocecitate, somatic, mintal, psihic, HIV/SIDA, asociat, boli rare.

Actul administrativ normativ indicat de dispoziţiile legii-cadru, conform celor anterior precizate, este reprezentat de Ordinul nr. 762/1.992/2007.

În anexa nr. 1 la acest ordin sunt prevăzute criteriile medico-psihosociale de încadrare în grad de handicap, criterii distincte pentru fiecare tip de handicap; de exemplu, în cap. 1, dedicat funcţiilor mentale, sunt reglementate criteriile de evaluare a persoanelor cu dezvoltare incompletă a funcţiilor mentale în vederea încadrării în grad de handicap; cap. 2 este dedicat, din punctul de vedere al tipului de handicap, funcţiilor senzoriale (precum este şi funcţia vizuală); astfel, în cap. 2 pct. I sunt prevăzute criteriile de evaluare a persoanelor cu afectarea funcţiilor vizuale în vederea încadrării în grad de handicap; în cap. 2 pct. II sunt prevăzute criteriile pentru evaluarea persoanelor cu afectarea funcţiilor auditive în vederea încadrării în grad de handicap; la cap. 2 pct. III - criteriile pentru evaluarea persoanelor cu afectarea funcţiilor vestibulare în vederea încadrării în grad de handicap; în cap. 3 se regăsesc criteriile pentru evaluarea gradului de handicap din afectarea vocii, deci în legătură cu funcţiile fonatorii şi de comunicare verbală etc.

În consecinţă, potrivit celor stabilite prin acest ordin, din perspectiva celor ce interesează prezentul recurs în interesul legii, rezultă că afectarea funcţiilor vizuale (tipul de handicap, în termenii Legii nr. 448/2006) este susceptibilă de încadrare într-un anumit grad de handicap, în raport cu gravitatea lui - mediu, accentuat şi grav (direct proporţional cu nivelul de afectare a respectivei funcţii sau respectivului sistem anatomic), grade ce interesează şi în legătură cu domeniul de aplicare a dispoziţiilor art. 47 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 şi a prevederilor art. 58 din Legea nr. 263/2010; totodată, nu numai afectarea funcţiei vizuale plasează o persoană în categoria celor care pot fi încadrate pe baza acestor criterii într-un anumit grad de handicap, ci şi afectarea fie a altor funcţii senzoriale, fie a altor sisteme anatomice - funcţiile sistemului cardiovascular, funcţii ale sistemului hematologic, funcţii ale sistemului imunitar, ale sistemului respirator etc., pentru fiecare dintre aceste deficienţe fiind prevăzut câte un set distinct de reguli pentru încadrarea în grad de handicap, conform anexei nr. 1 la acest ordin.

Prin urmare, criteriile legale privind tipul şi gradul de handicap sunt interdependenţe, astfel încât aplicarea concomitentă a acestora este indispensabilă pentru delimitarea sferei de aplicare a dispoziţiilor art. 47 alin. (1) de cea a art. 47 alin. (2), precum şi a art. 58 de cea a art. 59 din Legea nr. 263/2010, atunci când handicapul decurge din afectarea funcţiei vizuale.

Conform celor deja enunţate, în legătură cu dobândirea dreptului la pensie pentru limită de vârstă de către persoanele cu un anumit tip şi grad de handicap, legiuitorul stabileşte un regim de reglementare special, derogatoriu de la cele de drept comun, instituind prin normele citate două beneficii cumulative - reducerea stagiilor de cotizare şi a vârstei standard de pensionare prevăzute în anexele legilor - anexa nr. 3, în cazul Legii nr. 19/2000 şi, respectiv, anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010, în oricare dintre situaţii fiind vorba despre un handicap preexistent calităţii de asigurat.

Cea din urmă distincţie este importantă, întrucât, dacă persoana respectivă şi-a pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă din cauza:

a)accidentelor de muncă şi bolilor profesionale, conform legii;

b)neoplaziilor, schizofreniei şi SIDA; ori c) bolilor obişnuite şi accidentelor care nu au legătură cu munca, aşadar, după încadrarea în muncă, acesteia nu îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 19/2000 ori, după caz, ale art. 58-59 din Legea nr. 263/2010 referitoare la pensia pentru limită de vârstă, ci normele care reglementează calificarea la pensia de invaliditate (art. 53-64 din Legea nr. 19/2000 ori cele de la art. 68-82 din Legea nr. 263/2010).

În plus, în cel din urmă caz, legea operează cu o altă categorie juridică, anume grad de invaliditate (I, II şi III), iar nu cu cea de handicap (mediu, accentuat sau grav) şi, respectiv, cea de nevăzător.

În mod corespunzător, dispoziţiile art. 55 din Legea nr. 19/2000 şi, ulterior, ale art. 70 din Legea nr. 263/2010 au stabilit, în legătură cu pensia de invaliditate, că, pentru încadrarea în gradele I, II şi III de invaliditate, se vor aproba criterii şi norme pentru încadrarea în grad de invaliditate prin hotărâre a Guvernului iniţiată de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei împreună cu Ministerul Sănătăţii, la propunerea Casei Naţionale de Pensii şi Asigurări Sociale.

Totodată, legea stabileşte [art. 56 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 şi, respectiv, art. 71 alin. (1) din Legea nr. 263/2010] că încadrarea sau neîncadrarea într-un grad de invaliditate se face prin decizie emisă de medicul specializat în expertiză medicală şi recuperarea capacităţii de muncă, denumit medic expert al asigurărilor sociale.

Criteriile şi normele de diagnostic clinic, diagnostic funcţional şi evaluare a capacităţii de muncă pe baza cărora se face încadrarea în gradele I, II şi III de invaliditate au fost aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 400/2001 (emisă în baza art. 55 din Legea nr. 19/2000) şi, respectiv, în domeniul de aplicare a Legii nr. 263/2010, prin Hotărârea Guvernului nr. 155/2011 pentru aprobarea criteriilor şi normelor de diagnostic clinic, diagnostic funcţional şi de evaluare a capacităţii de muncă în temeiul cărora se face încadrarea în gradele I, II şi III de invaliditate (emisă în aplicarea art. 70 din lege).

În consecinţă, încadrarea în grad de handicap şi încadrarea în grad de invaliditate sunt operaţiuni tehnico-medicale şi juridice diferite, cărora legea le atribuie efecte distincte, reglementându-le prin norme proprii fiecărei categorii; astfel, pentru persoanele aflate în această situaţie anterior dobândirii calităţii de asigurat, încadrarea în grad de handicap conduce la obţinerea beneficiilor legale constând în reducerea vârstei standard de pensionare şi, în condiţiile legii, a stagiilor complete de cotizare pentru înscrierea la dreptul la pensie pentru limită de vârstă, în timp ce încadrarea în grad de invaliditate constituie chiar una dintre cerinţele de înscriere la pensia de invaliditate, întrucât reducerea sau pierderea capacităţii de muncă (asociată unui anumit grad de invaliditate) a survenit după dobândirea calităţii de asigurat.

Atare diferenţă de regim juridic este subliniată cu claritate şi în considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 565/2005 şi nr. 353/2008.

Instanţa constituţională a reţinut şi apreciat astfel: "Examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 47 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, Curtea observă că acest text de lege a mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate în raport cu aceleaşi prevederi constituţionale şi aceleaşi critici ca şi în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 565 din 25 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.052 din 25 noiembrie 2005, Curtea a reţinut că: «Textul de lege supus controlului de constituţionalitate are în vedere doar exercitarea dreptului la pensie al persoanelor cu handicap, iar din cadrul acestei categorii, numai a acelor persoane care au dobândit handicapul înainte de a fi devenit asigurat în sistemul public al asigurărilor sociale, respectiv înainte de a fi încadrate în muncă. Este evident că această categorie de persoane se află într-o situaţie diferită de cea a persoanelor care au dobândit handicapul în timp ce erau încadrate în muncă, fapt ce justifică în mod rezonabil instituirea unui tratament juridic diferenţiat. Astfel, în timp ce persoanele la care se referă art. 47 din Legea nr. 19/2000 au dreptul de a obţine pensie pentru limită de vârstă, cu beneficiul reducerii stagiului de cotizare şi a vârstei de pensionare, persoanele care au dobândit handicapul în timp ce erau încadrate în muncă se bucură de o altă categorie de pensie, şi anume pensia de invaliditate, prevăzută de art. 53 şi următoarele din aceeaşi lege. Aceasta constituie, de asemenea, o reglementare favorabilă, corespunzătoare situaţiei specifice acestei din urmă categorii de persoane. Potrivit acestor prevederi legale, şi persoanele care au dobândit handicapul în timp ce erau încadrate în muncă se pot înscrie la pensie înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, cu reducerea sau chiar eliminarea perioadei necesare pentru realizarea stagiului de cotizare, în raport cu gradul de invaliditate, ce se stabileşte prin expertiză medicală.»"

Interpretarea coroborată, pe de o parte, a dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 19/2000, iar, pe de altă parte, a prevederilor art. 58 şi 59 din Legea nr. 263/2010 conduce la reţinerea următoarelor efecte:

Pentru stabilirea dreptului la pensie pentru limită de vârstă, persoanele care au realizat un stagiu de cotizare în condiţii de handicap preexistent calităţii de asigurat beneficiază de următoarele facilităţi, astfel:

–cei cu handicap grav: de reducerea cu 15 ani a vârstei standard de pensionare şi de reducerea la 1/3 a stagiului complet de cotizare, stagiu realizat în condiţii de handicap preexistent;

–cei cu handicap accentuat: de reducerea cu 10 ani a vârstei standard de pensionare şi de reducerea la 2/3 a stagiului complet de cotizare, stagiu realizat în condiţii de handicap preexistent;

–cei cu handicap mediu: de reducerea cu 10 ani a vârstei standard de pensionare, dar nu şi de reducerea stagiului complet de cotizare;

–nevăzătorii pot solicita înscrierea la dreptul la pensia pentru limită de vârstă: indiferent de vârstă (deci, beneficiază de o reducere nelimitată a vârstei standard de pensionare), dacă au realizat ca nevăzător cel puţin 1/3 din stagiul complet de cotizare.

Faţă de aceste variante normative, distinct reglementate, rezultă că legiuitorul stabileşte un regim diferit în vederea înscrierii la dreptul la pensie pentru limită de vârstă în funcţie de gradul de handicap (mediu, accentuat şi grav), fără distincţie în funcţie de tipul de handicap (fizic, vizual, auditiv, surdocecitate, somatic, mintal, psihic, HIV/SIDA, asociat, boli rare etc.), potrivit art. 47 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 şi, respectiv art. 58 din Legea nr. 263/2010, dar, în plus, în cazul nevăzătorilor adoptă o altă normă specială - art. 47 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 sau, ulterior, art. 59 din Legea nr. 263/2010.

Pe de altă parte, se poate spune că legea specială (prin aceasta înţelegându-se legile privind sistemul public de pensii - Legea nr. 19/2000 şi, respectiv, Legea nr. 263/2010) distinge între persoanele cu handicap preexistent (mediu, accentuat şi grav) şi categoria nevăzătorilor, chiar dacă din punctul de vedere al legii-cadru în materie (Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dreptul comun pentru încadrarea unei persoane într-un anumit grad de handicap, în raport de tipul handicapului) o persoană ale cărei funcţii vizuale sunt afectate poate fi încadrată în categoria handicapului (vizual) mediu, accentuat sau grav, iar, în ce priveşte nevăzătorii, aceleaşi norme generale indică soluţia încadrării lor în categoria celor cu handicap grav.

Prin urmare, în contextul legii speciale, persoanele ale căror funcţii vizuale sunt afectate se pot încadra fie în categoria persoanelor cu handicap (mediu, accentuat sau grav), fie în categoria nevăzătorilor, în funcţie de gradul de afectare a funcţiei vizuale.

Pe lângă explicaţia de ordin lingvistic ce poate fi obţinută prin consultarea Dicţionarului explicativ al limbii române: "nevăzător" - om lipsit de vedere, orb, această noţiune trebuie explicată în contextul legii, prin urmare, în ipostaza sa de concept juridic.

Mai mult decât atât, întrucât legiuitorul face distincţie (în cuprinsul Legii nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare) între persoanele cu handicap mediu, accentuat şi grav, iar în cadrul Legii nr. 19/2000 şi, ulterior, al Legii nr. 263/2010, între persoanele cu handicap mediu, accentuat şi grav (handicap ce poate fi şi vizual), pe de o parte, şi categoria nevăzătorilor, pe de altă parte, trebuie identificate instrumentele legale pentru ca şi interpretul, în procesul de aplicare a legii, să încadreze situaţia de fapt în norma de drept edictată în mod expres de legiuitor pentru reglementarea sa, cu atât mai mult cu cât aplicarea legii generale (Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare) ar presupune încadrarea nevăzătorilor în categoria persoanelor cu handicap grav, aşa cum s-a arătat.

Astfel, conform celor prevăzute de art. 85 alin. (3), (4) şi (8) din Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dacă este cazul (sau în legătură cu beneficiarii acestui act normativ), încadrarea unei persoane în grad de handicap se realizează de către o comisie de evaluare având o compunere preponderent medicală, comisie care aplică criteriile medico-psihosociale stabilite prin Ordinul nr. 762/1.992/2007.

În delimitarea domeniului de aplicare a dispoziţiilor art. 47 alin. (1) de cel al art. 47 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 (sau, după caz, a domeniului de aplicare al art. 58 şi cel al art. 59 din Legea nr. 263/2010), trebuie a se porni de la observarea criteriilor prevăzute în cap. 2 pct. I din anexa nr. 1 la Ordinul nr. 762/1.992/2007 în scopul evaluării persoanelor cu afectarea funcţiilor vizuale în vederea stabilirii gradului de handicap.

Astfel, în cap. 2 pct. I. subpct. 4 se prevede că: "Acuitatea vizuală şi câmpul vizual sunt singurele criterii de încadrare într-un grad de handicap, din punct de vedere oftalmologic."

În raport de aceşti parametri funcţionali, în tabelul din cap. 2 pct. I sunt redate aceste criterii care conduc la stabilirea unui anumit nivel de deficienţă vizuală, deficienţă căreia îi corespunde un anumit grad de handicap.

Astfel, pentru încadrarea în:

–handicap mediu (generat de o deficienţă medie a funcţiei vizuale), acuitatea vizuală este între 1/8 (0,12)-1/10 (0,10) cu corecţie optimă la ochiul cel mai bun;

–handicap accentuat (generat de o deficienţă accentuată a funcţiei vizuale), acuitatea vizuală este între 1/12 (0,08) (4 m) - 1/25 (0,04) (2 m) la ochiul cel mai bun.

În cazul handicapului grav (corespunzător unei deficienţe vizuale grave), prin ordinul menţionat se indică atât o limită inferioară - cecitatea relativă -, cât şi o limită superioară - cecitatea absolută - pentru încadrarea deficienţei în acest grad de handicap.

Din perspectiva legii-cadru - Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare -, conform Ordinului nr. 762/1.992/2007, adoptat pentru aplicarea acestui act normativ, în termeni medicali, se încadrează în noţiunea de "handicap grav" deficienţele funcţiei vizuale în limitele: VAO < 1/25 (0,04) (2m) (sau vedere ambii ochi sub 2 m) şi VAO = pmm, pl, fpl = cecitatea absolută (sau vedere ambii ochi = percepe mişcările mâinii - pmm; percepe lumina - pl; fără percepţia luminii - fpl).

Între aceste limite (superioară - cecitatea absolută - sau cea mai gravă formă de handicap grav şi, respectiv, inferioară - cecitatea relativă), aceleaşi texte indică două stadii de cecitate relativă: VAO < 1/25 până la 1/50 - grav fără asistent personal şi VAO

Astfel cum deja s-a arătat, Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (însoţită de legislaţia secundară adoptată pentru organizarea aplicării legii - Ordinul nr. 762/1.992/2007), reprezintă dreptul comun pentru încadrarea unei persoane în categoria celor cu handicap mediu, accentuat sau grav, însă Legea nr. 19/2000 sau, ulterior, Legea nr. 263/2010 (legi speciale) conţine o normă derogatorie pentru categoria nevăzătorilor, persoane care, potrivit dreptului comun sau în contextul Legii nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se încadrează în noţiunea de handicap grav.

Aşa fiind, în domeniul de aplicare a legii speciale, pentru delimitarea noţiunii de "nevăzători" prevăzute de art. 47 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 şi art. 59 din Legea nr. 263/2010 de categoria celor cu handicap (vizual) mediu, accentuat şi grav la care se referă dispoziţiile art. 47 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 şi, respectiv, art. 58 din Legea nr. 263/2010, instanţele de judecată erau ţinute a face aplicarea regulilor de interpretare a normelor juridice, între care principiul de interpretare specialia generalibus derogant şi, totodată, să observe dispoziţiile de elaborare a actelor normative, în special, prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora este interzis paralelismul legislativ.

Or, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 47 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 şi, ulterior, celor ale art. 59 din Legea nr. 263/2010, regulile anterior menţionate nu permiteau a se asimila noţiunii de "nevăzător" - căreia legiuitorul îi consacră o normă specială - şi categoria persoanelor a căror deficienţă vizuală conduce la încadrarea lor în categoria persoanelor cu handicap (vizual) grav şi, cu atât mai puţin, a categoriei celor cu handicap (vizual) accentuat, având în vedere că acestora (ca şi celor cu handicap mediu) legea le stabileşte un alt regim de facilităţi în vederea dobândirii dreptului la pensie pentru limită de vârstă.

Pe de altă parte, o normă juridică nu poate fi interpretată decât în sensul aplicării ei, iar nu în acela de a nu produce niciun efect, pentru că, în caz contrar, s-ar nega însăşi funcţia pozitivă a dreptului; procedând în sensul anterior menţionat, instanţele au lăsat fără aplicare dispoziţiile art. 47 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 19/2000 şi, respectiv, pe cele ale art. 58 lit. a) şi b) din Legea nr. 263/2010, pentru categoria asiguraţilor al căror grad de handicap vizual atrage includerea lor în una dintre aceste categorii juridice, aplicându-le şi acestora norma edictată exclusiv pentru situaţia nevăzătorilor.

În plus, au fost ignorate şi alte reguli de interpretare a normelor juridice.

Astfel, normele de excepţie sunt de strictă interpretare şi aplicare - exceptio est strictissimae interpretationis; prin urmare, sfera lor de aplicare nu poate fi extinsă la alte situaţii decât la cele strict avute în vedere de legiuitor la adoptarea lor.

Cu încălcarea principiului ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus s-a făcut o distincţie nejustificată între cei cu handicap vizual (grav şi accentuat) şi persoanele cu un alt tip de handicap (fizic, mental, auditiv etc.), susceptibil, de asemenea, de aceeaşi gradare (mediu, accentuat şi grav), în condiţiile legii, substituindu-se reglementarea din art. 47 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 19/2000 şi, respectiv, art. 58 lit. a) şi b) din Legea nr. 263/2010 cu cea prevăzută de art. 47 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 sau, ulterior, de art. 59 din Legea nr. 263/2010.

În consecinţă, noţiunea de "nevăzător" din cuprinsul celor două norme va fi explicitată prin sintagma "cecitate absolută", având în vedere distincţiile prevăzute de Ordinul nr. 762/1.992/2007.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 517 cu referire la art. 514 din Codul de procedură civilă,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Admite recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 47 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv a prevederilor art. 59 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, noţiunea de "nevăzător" se referă exclusiv la cecitatea absolută.

Obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 septembrie 2015.

VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI

CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

IULIA CRISTINA TARCEA

Magistrat-asistent,

Ileana Peligrad