Decizia nr. 186 din 4 aprilie 2023

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (4), ale art. 14 alin. (1), ale art. 25, ale art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a) și alin. (4) și ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a dispozițiilor art. 9 din secțiunea 1 a capitolului VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 coroborate cu dispozițiile cuprinse în capitolul I lit. A din aceeași anexă, excepție ridicată de Monica Buzea și alții în Dosarul nr. 6.902/2/2018 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.760D/2020.2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 740 din 8 octombrie 2020.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea din 18 octombrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 6.902/2/2018, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (4), ale art. 14 alin. (1), ale art. 25, ale art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a) și alin. (4) și ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a dispozițiilor art. 9 din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 coroborate cu dispozițiile cuprinse în capitolul I lit. A din aceeași anexă, excepție ridicată de Monica Buzea și alții într-o cauză având ca obiect drepturi salariale.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate se critică prevederile tabelului de la lit. A din cadrul capitolului I și, respectiv, cele ale art. 9 din cadrul capitolului VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017. Astfel, potrivit autorilor excepției de neconstituționalitate, din cuprinsul acestor dispoziții rezultă că procurorii sunt salarizați dezavantajos față de judecători.

6.Soluția legislativă criticată îi discriminează pe procurori față de judecători, în acest fel încălcându-se statul de drept. Scopul declarat al Legii-cadru nr. 153/2017 este majorarea salariilor tuturor categoriilor de personal bugetar în contextul creșterii economice accentuate, și nu modificarea implicită a statutului magistraților. Diferențele salariale dintre cele două categorii de magistrați pot ajunge în anul 2022 la aproximativ 3.000 de lei.

7.Art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 este contrar art. 16 alin. (1) și art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție, în condițiile în care, potrivit art. 4 și 5 din secțiunea 1 a capitolului VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, lege specială pentru personalul din justiție, se acordă sporuri de până la 45%. Or, în aceste condiții, aceste din urmă prevederi legale ar trebui să se rețină ca fiind aplicabile. Din cauza acestei reglementări, ordonatorii de credite aplică fie prevederile art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, fie pe cele cu caracter special. Prevederile cu caracter special nu prevăd în mod expres că sporurile la care fac referire nu pot fi acordate prin cumulare, adică până la 45%.

8.Sporurile reglementate în favoarea personalului din justiție au un caracter obiectiv, fiind acordate ca urmare a derulării activității în condiții de confidențialitate, condiții grele de muncă sau de solicitare neuropsihică, de exemplu. Or, prin prevederile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, ordonatorii de credite au posibilitatea de a dispune în mod discreționar acordarea sau, dimpotrivă, neacordarea acestora și, de asemenea, pot să aducă atingere, în fapt, înseși rațiunii instituirii acestor sporuri.

9.Astfel, aceste prevederi sunt și discriminatorii, deoarece persoane care desfășoară aceeași activitate în cadrul unor instituții distincte, dar de același grad, ajung să primească sporuri diferite, din pricina aplicării discreționare a prevederilor criticate.

10.Soluția legislativă care derivă din interpretarea și aplicarea art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a) și alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, prin raportare la indemnizația de conducere prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. b) din secțiunea 2 a capitolului VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 nu este clară și previzibilă, deoarece nu cuprinde norme tranzitorii prin care să se stabilească cu certitudine modul în care se majorează indemnizația. Prevederile criticate nu permit înțelegerea naturii juridice a indemnizației de conducere acordate magistraților:

(i)spor, (ii) indemnizație propriu-zisă sau (iii) o natură sui generis. De asemenea, nu este posibil să se cunoască dacă majorările salariale prevăzute de art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 vizează și aceste indemnizații de conducere.

11.Autorii mai au în vedere faptul că, deși se prevăd creșteri succesive ale indemnizațiilor de încadrare și ale sporurilor până în anul 2022, personalul din justiție nu va putea beneficia, după 1 ianuarie 2019, de sporurile prevăzute de art. 4 și 5 din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, deoarece normele tranzitorii nu dispun cu privire la momentul de la care aceste sporuri se aplică. În acest fel se încalcă art. 1 alin. (5) din Constituție sub aspectul clarității și previzibilității legii.

12.Cu referire la această soluție criticată, autorii precizează că din dispozițiile art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 rezultă că se păstrează inclusiv cuantumul sporurilor prevăzute de art. 4 alin. (1) și art. 5 alin. (1) din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017. Astfel, din moment ce Legea-cadru nr. 153/2017 prevede creșteri succesive ale indemnizației de încadrare și ale sporurilor până în anul 2022 începând de la nivelul aferent anului 2017, devine, practic, imposibilă acordarea sporurilor prevăzute de art. 4 și 5 din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, care vor fi actualizate și majorate de-a lungul timpului. În lipsa unor norme clare care să prevadă momentul de la care devin aplicabile aceste dispoziții, se ajunge la situația absurdă în care persoanele din sistemul judiciar vor avea sporuri la nivelul din 2010 până în 2022, ceea ce este nelegal, de vreme ce legiuitorul însuși a recunoscut aceste sporuri. Prin urmare, se aduce atingere exigențelor de claritate și previzibilitate a legii impuse de art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție.

13.Totodată, în opinia autorilor, se încalcă și art. 15 alin. (2) din Constituție, deoarece aplicarea etapizată a Legii-cadru nr. 153/2017 este în contradicție cu art. 4 și 5 din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, care recunosc un beneficiu de imediată aplicare personalului din sistemul judiciar.

14.O altă soluție criticată vizează art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 și art. 4 și 5 din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017. Astfel, în ceea ce privește indemnizația pentru titlul științific de doctor, nu se poate stabili cu certitudine dacă legea este incidentă în prima etapă de aplicare a Legii-cadru nr. 153/2017 (1 iulie 2017), în a doua etapă (1 ianuarie 2018) sau în a treia etapă (1 ianuarie 2019). În acest fel se încalcă art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție în componenta privind claritatea legii. Autorii excepției consideră că art. 14 din Legea-cadru nr. 153/2017 stabilește că data avută în vedere de sintagma „personalul care deține titlul științific de doctor“ este data aplicării Legii-cadru nr. 153/2017. Ținând însă seama de faptul că, potrivit art. 38 din aceeași lege-cadru, dispozițiile acesteia se aplică în 3 etape distincte, în cazul concret al indemnizației pentru titlul științific de doctor nu se poate stabili cu certitudine data aplicării legii care o prevede, adică etapa corespunzătoare dintre cele 3 etape de aplicare a Legii-cadru nr. 153/2017. O dată în plus, conchid autorii, se încalcă art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție în componenta referitoare la previzibilitatea legii.

15.În continuare, autorii consideră că art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este discriminatoriu în măsura în care nu permite acordarea indemnizației pentru titlul științific de doctor și celor care nu își desfășoară activitatea în același domeniu cu cel în care au obținut titlul. Se arată că rațiunea acordării sporului pentru titlul științific de doctor nu este legată, în toate situațiile, de o competență profesională mai ridicată în activitatea desfășurată, ci de stabilirea unui nivel de ierarhizare din perspectiva studiilor superioare absolvite. Or, tratamentul diferențiat instituit de sintagma „dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul“ din cuprinsul art. 14 alin. (1) al Legii-cadru nr. 153/2017 discriminează persoanele aflate în situații analoage, și nu neapărat similare. Chiar și în situația în care acest spor face parte din categoria drepturilor salariale suplimentare, statul trebuie să țină, în continuare, seama de principiul egalității și nediscriminării. Se amintește, în acest context, că situația este similară cu cea în care legea trata în mod diferențiat personalul plătit din fonduri publice în funcție de data obținerii titlului de doctor, respectiv intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. O astfel de practică a fost, de altfel, sancționată de către instanțele judecătorești, pornind de o soluție de principiu adoptată în 2013 de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Art. 14 alin. (1) și art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt contrare art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece îi discriminează (indirect) pe magistrații care nu au obținut titlul științific de doctor în domeniul în care își desfășoară activitatea în raport cu colegii lor cu care se află într-o situație analoagă și care, deținând titlul de doctor în domeniul în care își desfășoară activitatea, beneficiază de spor, deoarece soluția excluderii acestui beneficiu este nejustificată.

16.De asemenea, autorii arată că dispozițiile criticate încalcă și principiul drepturilor câștigate, întrucât, odată aplicate unor situații particulare, neagă esența dreptului de a beneficia de indemnizația pentru titlul științific de doctor pentru o întreagă categorie de persoane, în condiții discriminatorii. Fac trimitere, în acest context, la jurisprudența Curții Constituționale conform căreia faptul trecut care reprezintă dreptul câștigat este dreptul la pensie sau la salariu, și nu cuantumul pensiei sau al salariului. În mod similar, apreciază autorii, dobândirea titlului de doctor este faptul trecut și deci intrat sub protecția drepturilor câștigate, chiar dacă drepturile salariale, subsecvente acestei calități, nu pot fi considerate o extindere a faptului trecut, ci mai degrabă un fapt viitor.

17.Se mai arată că dispozițiile legale criticate conduc la diminuarea veniturilor salariale, aceasta nefiind necesară. În acest fel, se încalcă art. 41 din Constituție. De asemenea, legiuitorul, chiar și fără să fie constrâns de rațiuni bugetare în luarea acestei măsuri, ar fi trebuit, oricum, să indice rațiunea sa economică sau socială. În plus, măsura nu este aplicată temporar.

18.Cu privire la pretinsa discriminare a procurorilor față de judecători, autorii excepției menționează că, deși statutul legal al acestora, în particular cel prevăzut de Legea nr. 303/2004, este identic, nefiind modificat prin Legea-cadru nr. 153/2017, acest din urmă act normativ instituie o salarizare diferită pentru cele două categorii de magistrați. Din acest motiv este aplicabil principiul dezvoltat de Curtea Constituțională și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, potrivit căruia pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite, tratamentul trebuie să fie egal. Legea-cadru nr. 153/2017 instituie pentru prima dată de la adoptarea Constituției din 1991 diferențierea salarială dintre procurori și judecători. Salarizarea diferențiată a procurorilor față de judecători este, în opinia autorilor excepției, contrară și Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, Directivei 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică, și Directivei 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, dar și art. 20 din Constituție, reglementări care garantează inclusiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală. Cu alte cuvinte, ținând seama de statutul legal identic al procurorilor și judecătorilor, salarizarea diferențiată a acestora nu se justifică, neputând fi indicată nicio lege care să reglementeze diferențiat situația procurorilor și a judecătorilor sub diverse alte aspecte.

19.Mai mult decât atât, procurorii și judecătorii au și același statut constituțional, potrivit celor reținute de Curtea Constituțională în Decizia nr. 866 din 28 noiembrie 2006. Din aceste rațiuni, Curtea a reținut, în decizia menționată, că, stabilind pentru promovarea în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție condiția de vechime de 12 ani în funcția de judecător sau procuror, prin adăugarea condiției exercitării în ultimii 2 ani a funcției de judecător la tribunale sau la curțile de apel, legiuitorul i-a discriminat pe procurori.

20.Autorii mai arată că procurorii sunt supuși unei discriminări directe, așa cum este această noțiune înțeleasă în jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului, discriminarea directă și indirectă fiind contrară și prevederilor art. 7 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, ale art. 7 din Pactul internațional pentru drepturile economice, sociale și culturale și ale art. 4 din Carta socială europeană revizuită. Mai mult, însăși Legea-cadru nr. 153/2017 consacră, la art. 6 lit. b), principiul nediscriminării. Procurorii sunt discriminați fără nicio justificare, câtă vreme complexitatea funcției și toate celelalte criterii de ierarhizare și funcționare sunt aceleași. Singurele forme de diferențiere salarială în interiorul profesiei de magistrat sunt cele prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, care permite ierarhizarea posturilor în vederea stabilirii salariilor în funcție de o serie de criterii generale. Este menționată și Decizia nr. VI din 15 ianuarie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, referitoare la discriminările nepermise apărute între procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, pentru examinarea recursului în interesul legii privitor la aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, precum și a dispozițiilor art. 28 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2004, modificată și aprobată la rândul ei prin Legea nr. 601/2004.

21.Mai departe, autorii excepției susțin că se încalcă principiul securității juridice, contrar art. 1 alin. (5) din Constituție și jurisprudenței Curții Constituționale dezvoltate în acest sens, care impune ca normele legale să fie clare și previzibile, astfel încât destinatarii lor să își poată adapta conduita. Astfel, nici din expunerea de motive a Legii-cadru nr. 153/2017 și nici din conținutul acesteia nu rezultă care este temeiul salarizării diferențiate a procurorilor față de judecători. Din acest motiv, conchid autorii excepției, ar trebui ca și în cazul salarizării procurorilor să se aplice rațiunea adoptării Legii-cadru nr. 153/2017, explicit redată în expunerea ei de motive, respectiv majorarea salariilor de bază ale tuturor categoriilor de personal bugetar. Întrucât dispozițiile criticate ignoră întregul cadru legal anterior cu privire la o anumită categorie de personal, iar maniera de aplicare a unei anumite grile de salarizare este arbitrară, se încalcă cerințele de previzibilitate a actelor normative, așa cum au fost dezvoltate în jurisprudența Curții Constituționale.

22.În continuare, autorii arată că, în vederea respectării supremației legii și a statului de drept, Ministerul Public trebuie să beneficieze de posibilitatea deopotrivă faptică și legală de a-și îndeplini funcția constituțională prevăzută de art. 131 din Constituție. În acest context, autorii precizează că pentru înfăptuirea justiției sunt esențiale independența și imparțialitatea aplicabile pe deplin magistraților. Făcând referiri extensive la jurisprudența relevantă a Curții Constituționale, autorii excepției apreciază că drepturile salariale ale magistraților, ca parte a stabilității financiare, sunt componente la fel de importante ca restul componentelor necesare pentru independența justiției.

23.De asemenea, se arată că măsura criticată este contrară și art. 132 din Constituție, care îl obligă pe legiuitor să impună mecanisme de asigurare reală a independenței atât a judecătorilor, cât și a procurilor, fără de care un stat de drept nu poate exista.

24.Autorii arată, în plus, că, deși Legea-cadru nr. 153/2017, în mod similar cu legile anterioare ale salarizării, subliniază că și salarizarea procurorilor trebuie realizată ținându-se seama, printre altele, de rolul justiției și de necesitatea asigurării unei reale independențe economice, în fapt nu dă satisfacție acestor imperative.

25.Mai departe, se arată, plecând de la considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 872 din 25 iunie 2010, că măsura criticată nu respectă niciuna dintre condițiile prevăzute de art. 53 din Constituție pentru limitarea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea, în opinia autorilor, este încălcat și art. 41 privind dreptul la muncă, fiind invocată în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008. Măsura criticată nu a fost justificată de nicio rațiune economică sau socială și cu atât mai puțin „de nevoile economiei bugetare“. Oricum, dacă s-ar fi impus, la nivel național, adoptarea unor măsuri în vederea restabilirii echilibrului bugetar, legiuitorul ar fi trebuit să justifice oportunitatea și legalitatea acestora, precum și durata lor. În aceste condiții, reducerea salarizării procurorilor față de cea a judecătorilor este arbitrară. În plus, Legea-cadru nr. 153/2017 a fost adoptată într-o perioadă cu creștere economică accentuată, și nu într-o perioadă similară crizei severe din 2010.26. Mai mult, se încalcă și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece măsura criticată reprezintă o ingerință în dreptul de proprietate, care a fost realizată de către stat fără respectarea condițiilor impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului: să fie prevăzută de lege, să fie adoptată în urmărirea unui interes public și să fie proporțională.

27.În final, autorii excepției arată că nicio împrejurare de restrângere nu poate justifica eo ipso pierderea unor drepturi anterior dobândite sau reconsiderarea beneficiului produs prin dobândirea lor.

28.Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu și-a exprimat opinia cu privire la temeinicia excepției de neconstituționalitate.

29.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

30.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

31.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

32.Obiectul excepției de neconstituționalitate, așa cum reiese din motivarea acesteia, îl constituie, pe de o parte, dispozițiile art. 3 alin. (4), ale art. 14 alin. (1), ale art. 25 alin. (1), ale art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a) și alin. (4) și ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, și, pe de altă parte, o serie de prevederi din anexa nr. V - Familia ocupațională de funcții bugetare „Justiție“ și Curtea Constituțională - la aceasta. Aceste din urmă prevederi legale vizează (i) tabelul de la lit. A - Indemnizația de încadrare pentru judecători și magistrați-asistenți din cadrul capitolului I - Indemnizația de încadrare pentru judecători, procurori, magistrați-asistenți, care se referă la indemnizațiile de încadrare ale judecătorilor și ale magistraților-asistenți (tabelul A - anul 2022) și, respectiv, ale procurorilor (tabelul B - anul 2022) și (ii) art. 9 din capitolul VIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiției. Dispozițiile criticate au următorul conținut:

–Art. 3 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017: „Ordonatorii de credite au obligația să stabilească salariile de bază/soldele de funcție/salariile de funcție/soldele de grad/salariile gradului profesional deținut, gradațiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizațiile de încadrare/indemnizațiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani și în natură prevăzute de lege, să asigure promovarea personalului în funcții, grade și trepte profesionale și avansarea în gradații, în condițiile legii, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu.“;

–Art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017: „Personalul care deține titlul științific de doctor beneficiază de o indemnizație lunară pentru titlul științific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul. […]“;

–Art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017: „Suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.“;

–Art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a) și alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017:

(1)Prevederile prezentei legi se aplică etapizat, începând cu data de 1 iulie 2017.

(2)Începând cu data de 1 iulie 2017:

a)se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție și indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizația brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții; […]

(3)Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creșteri salariale:

a)cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor, premiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăși limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții; [...]

(4)În perioada 2019-2022 se va acorda anual o creștere a salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, fiecare creștere reprezentând 1/4 din diferența dintre salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 și cel/cea din luna decembrie 2018. Creșterea respectivă și data de aplicare se stabilesc prin legea anuală a bugetului de stat cu respectarea prevederilor art. 6 lit. h ).

–Art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017: „Sporul pentru titlul științific de doctor, acordat ca sumă compensatorie sau ca spor la salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, după caz, de la data aplicării prevederilor prezentei legi nu se mai acordă, personalul care deține titlul științific de doctor, indiferent de data obținerii acestuia, beneficiind de prevederile art. 14.“;

–Art. 9 din capitolul VIII al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017: „Indemnizațiile de încadrare ale judecătorilor și ale procurorilor sunt prevăzute în prezenta anexă la cap. I lit. A și, respectiv, lit. B.“33. Autorii excepției de neconstituționalitate apreciază că dispozițiile criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept și (5) obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi, art. 20 privind tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 41 privind munca și protecția internațională a muncii, art. 53 privind condițiile restrângerii exercițiului unor drepturi sau libertăți, art. 131 privind rolul Ministerului Public și art. 132 privind statutul procurorilor, precum și prevederilor art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și celor ale art. 1 din Primul Protocol adițional la aceasta.

34.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că a analizat critici identice cu cele formulate în prezenta cauză prin Decizia nr. 740 din 8 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 15 februarie 2021. Astfel, Curtea a reținut faptul că situația obiectiv diferită în care se află diferite categorii de persoane plătite din fonduri publice justifică și chiar impune un tratament juridic diferit, precum și faptul că este dreptul exclusiv al legiuitorului să facă diferențierea corespunzătoare la stabilirea drepturilor salariale. Atribuțiile, competențele, sarcinile specifice, responsabilitățile și importanța activității desfășurate sunt diferite chiar și pentru personalul care este încadrat pe funcții similare, la diferite autorități sau instituții publice și, prin urmare, stabilirea unui tratament juridic diferențiat apare ca justificată.

35.Cu referire concretă la tratamentul salarial diferențiat al procurorilor față de judecători, Curtea a statuat că opțiunea legiuitorului de a fixa, în ceea ce îi privește pe judecători, coeficienți mai mari decât cei stabiliți pentru procurori se încadrează în dreptul său exclusiv de a realiza diferențierea pe care o apreciază ca fiind corespunzătoare la hotărârea indemnizațiilor de încadrare. Astfel, Curtea a statuat că art. 16 alin. (1) din Constituție nu este și nu poate fi înțeles ca un standard care impune legiuitorului să țină seama în cele mai mici detalii de asemănările sau, după caz, diferențele dintre diversele categorii de subiecți supuși reglementării sale. În mod specific, Parlamentul nu este obligat să țină seama doar de asemănările dintre statutul judecătorilor și cel al procurorilor, statut consacrat inclusiv la nivel constituțional, cum în mod just subliniază autorii excepției, și evidențiate de Curtea Constituțională în Decizia nr. 866 din 28 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 4 ianuarie 2007. Astfel, Constituția, dincolo de reglementarea parțial asemănătoare a statutului judecătorilor și procurorilor, instituie diferențieri între judecători și procurori. În primul rând, Curtea reține că, în vreme ce, potrivit art. 124 alin. (3) al Legii fundamentale, „Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii“, nicio dispoziție constituțională nu prevede un statut similar pentru procurori. Astfel, potrivit art. 132 alin. (1) din Constituție, „Procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiției“. Prin urmare, în vreme ce judecătorii sunt independenți, procurorii își desfășoară activitatea sub autoritatea ministrului justiției.

36.Curtea a subliniat că aceste deosebiri reflectă, în mod firesc, natura diferită a funcțiilor constituționale pe care cele două categorii de magistrați le îndeplinesc. Astfel, potrivit art. 124 alin. (1) din Constituție, judecătorii înfăptuiesc justiția în numele legii, în vreme ce, potrivit art. 131 alin. (1) din Constituție, „În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor“.

37.De asemenea, Curtea Constituțională a reiterat că Ministerul Public nu face parte din puterea judecătorească, ci din autoritatea judecătorească, concepte diferite în esența lor. Potrivit art. 126 alin. (1) din Constituție, „Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege“, ceea ce înseamnă că dintre cele trei entități cuprinse în autoritatea judecătorească, respectiv în capitolul VI al titlului III din Constituție, numai instanțele judecătorești fac parte din puterea judecătorească. Deși nu face parte nici din puterea executivă sau autoritatea executivă, Ministerul Public nu are o poziție de independență instituțională față de aceasta, întrucât textul Constituției este foarte clar, activitatea desfășurată de procurori fiind sub autoritatea ministrului justiției. Mai mult, în privința tezelor elaborării Constituției s-a respins expressis verbis un amendament care prevedea caracterul independent al Ministerului Public în cadrul organizării puterii publice, astfel că nu poate fi ignorată și încălcată voința constituantului originar, care nu a dorit conferirea unei astfel de poziții instituționale. În consecință, interpretarea textului constituțional urmează, în mod firesc, voința legiuitorului constituțional expres normativizată sub forma punerii activității desfășurate de procurori sub autoritatea ministrului justiției.

38.Cu privire la critica prin care se consideră că se realizează discriminarea celor care nu își desfășoară activitatea în același domeniu în care au obținut titlul științific de doctor, Curtea a reamintit că indemnizația prevăzută de art. 14 alin. (1) teza întâi partea finală din Legea-cadru nr. 153/2017 face parte din categoria drepturilor salariale suplimentare, stabilite de legiuitor în limitele opțiunii sale, iar rațiunea acordării acestei indemnizații este încurajarea personalului plătit din fonduri publice de a participa activ la viața științifică, de a-și perfecționa cunoștințele într-un domeniu dat și de a-și îmbunătăți performanțele profesionale la locul de muncă. Având în vedere scopul instituirii sporului pentru doctorat, respectiv îmbunătățirea performanțelor profesionale la locul de muncă al deținătorului titlului științific de doctor, soluția legislativă de a-i exclude de la acest beneficiu pe salariații al căror titlu științific nu face parte din domeniul lor de activitate este justificată și nu are caracter discriminatoriu.

39.În ceea ce privește criticile raportate la standardele constituționale de calitate a legii, Curtea a observat că autorii excepției, în esență, susțin că nu este certă modalitatea de aplicare în timp a dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017. Cu referire la aceste critici, Curtea a menționat că, în vederea punerii în aplicare a dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017, prin art. 36 din acest act normativ s-a stabilit că, la data intrării în vigoare, 1 iulie 2017, trebuie să se procedeze la reîncadrarea personalului salarizat „pe noile funcții, grade/trepte profesionale, gradație corespunzătoare vechimii în muncă și vechime în specialitate/vechime în învățământ avute, cu stabilirea salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare și indemnizațiilor lunare potrivit art. 38“. Astfel, art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 cuprinde dispoziții prin care se determină în mod specific condițiile de aplicare în timp a legii. Prin alin. (1) al acestui articol este instituită regula aplicării etapizate a legii, începând cu data de 1 iulie 2017, iar etapele ulterioare sunt enunțate în alin. (2)-(6). Prima etapă, reglementată prin art. 38 alin. (2) lit. a) din lege, privește perioada 1 iulie 2017-31 decembrie 2017. Pentru această perioadă s-a adoptat măsura menținerii în plată, la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, a cuantumului brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție și indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizația brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

40.Distinct de criticile soluționate prin Decizia nr. 740 din 8 octombrie 2020, Curtea apreciază că și prevederile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt constituționale. Astfel, este atributul exclusiv al instanței supreme de a soluționa, prin mecanismele prevăzute de Codul de procedură civilă, eventualele aplicări neunitare ale dispozițiilor legale de către instanțele judecătorești. În plus, eventuala aplicare diferențiată a acelorași prevederi legale unor situații de fapt care, sub aspecte relevante, sunt asemănătoare nu reprezintă o chestiune de constituționalitate a acestora, ci exclusiv de aplicare a lor, competență ce revine instanțelor judecătorești.

41.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Monica Buzea și alții în Dosarul nr. 6.902/2/2018 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 3 alin. (4), ale art. 14 alin. (1), ale art. 25, ale art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a) și alin. (4) și ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și dispozițiile art. 9 din capitolul VIII, coroborate cu dispozițiile cuprinse în capitolul I lit. A din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 4 aprilie 2023.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

MARIAN ENACHE

Magistrat-asistent,

Cosmin-Marian Văduva