Decizia nr. 740 din 8 octombrie 2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 din secțiunea 1 capitolul VIII din anexa nr. V, respectiv capitolul I lit. A din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ale art. 38 alin. (1) și alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a) și alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, prin raportare la art. 4 și 5 din secțiunea 1 capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, ale art. 39 alin. (5) și ale art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepție ridicată de Monica Buzea și alții în Dosarul nr. 9.485/2/2017 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.827D/2018.2. La apelul nominal se prezintă, pentru autorii excepției, domnul avocat Alexandru Ștefan Nicolae, cu împuternicire depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului convențional al autorilor excepției, care, în esență, reiterează argumentele formulate în scris de către aceștia în fața instanței judecătorești care a sesizat Curtea Constituțională.

4.Având cuvântul pe fondul excepției de neconstituționalitate, reprezentantul Ministerului Public arată, cu referire la primele două probleme de drept invocate de către autorii excepției, că, deși există discriminările de natură salarială între procurori și judecători, Curtea Constituțională a statuat că, atâta vreme cât în cadrul aceleiași categorii de personal nu există discriminări, nu se poate considera că se încalcă dispozițiile constituționale.

5.În ceea ce privește sporul de doctorat, menționează că există o practică unitară a Curții Constituționale, care trebuie să fie menținută.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

6.Prin Încheierea din 2 octombrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 9.485/2/2017, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 din secțiunea 1 capitolul VIII din anexa nr. V, respectiv capitolul I lit. A din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ale art. 38 alin. (1) și alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a) și alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, prin raportare la art. 4 și 5 din secțiunea 1, capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, ale art. 39 alin. (5) și ale art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Monica Buzea și alții, procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, reclamanți într-un litigiu având ca obiect soluționarea de către Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București a unei plângeri formulate în temeiul art. 7 alin. (2) din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, împotriva unei hotărâri a Colegiului de Conducere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție emise în temeiul art. 7 alin. (1) din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017. Prin această hotărâre, s-a soluționat o contestație formulată de către procurori împotriva ordinului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de stabilire a drepturilor salariale. Prin contestație, s-a solicitat ca (1) încadrarea procurorilor să se realizeze în conformitate cu tabelul de la litera A - Indemnizația de încadrare pentru judecători și magistrați-asistenți - din capitolul I - Indemnizația de încadrare pentru judecători, procurori, magistrați-asistenți - din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, (2) acordarea cuantumului brut al sporurilor prevăzute la art. 4 și 5 din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, prin aplicarea cotelor procentuale la nivelul indemnizației de încadrare brute lunare, și (3) acordarea indemnizației lunare pentru titlul științific de doctor la nivelul acordat în iunie 2017.7. În motivarea excepției de neconstituționalitate sunt criticate 4 soluții prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017. Prima soluție legislativă reiese din prevederile tabelului de la litera A din capitolul I și, respectiv, ale art. 9 din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017. Potrivit acesteia procurorii sunt salarizați dezavantajos față de judecători.

8.Prima soluție legislativă criticată îi discriminează pe procurori față de judecători. În acest fel se încalcă statul de drept. Scopul declarat al Legii-cadru nr. 153/2017 este majorarea salariilor tuturor bugetarilor în contextul creșterii economice accentuate, și nu modificarea implicită a statutului magistraților. Diferențele salariale dintre cele două categorii de magistrați pot ajunge, în anul 2022, la aproximativ 3.000 lei.

9.Potrivit celei de-a doua soluții legislative criticate, deși se prevăd creșteri succesive ale indemnizațiilor de încadrare și ale sporurilor până în anul 2022, personalul din justiție nu va putea beneficia, după 1 ianuarie 2019, de sporurile prevăzute de art. 4 și 5 din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, deoarece normele tranzitorii nu dispun cu privire la momentul de la care aceste sporuri se aplică. În acest fel se încalcă art. 1 alin. (5) din Constituție sub aspectul clarității și previzibilității legii.

10.Cu referire la cea de-a doua soluție criticată, autorii precizează că din prevederile art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 rezultă că se păstrează inclusiv cuantumul sporurilor prevăzute de art. 4 alin. (1) și art. 5 alin. (1) din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017. Astfel, din moment ce Legea-cadru nr. 153/2017 prevede creșteri succesive ale indemnizației de încadrare și ale sporurilor până în anul 2022 începând de la nivelul aferent anului 2017, devine, practic, imposibilă acordarea sporurilor prevăzute de art. 4 și 5 din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, care vor fi actualizate și majorate de-a lungul timpului. În lipsa unor norme clare care să prevadă momentul de la care devin aplicabile aceste dispoziții, se ajunge la situația absurdă în care persoanele din sistemul judiciar vor avea sporuri la nivelul din 2010 până în 2022, ceea ce este nelegal, de vreme ce legiuitorul însuși a recunoscut aceste sporuri. Prin urmare, se aduce atingere exigențelor de claritate și previzibilitate a legii impuse de art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție.

11.Totodată, în opinia autorilor, se încalcă și art. 15 alin. (2) din Constituție, deoarece aplicarea etapizată a Legii-cadru nr. 153/2017 este în contradicție cu art. 4 și 5 din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, care recunosc un beneficiu personalului din sistemul judiciar de imediată aplicare.

12.A treia soluție criticată este exprimată în art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 și în art. 4 și 5 din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017. Astfel, în ceea ce privește indemnizația pentru titlul științific de doctor, nu se poate stabili cu certitudine dacă legea se aplică în prima etapă de aplicare a Legii-cadru nr. 153/2017 (1 iulie 2017), în a doua etapă (1 ianuarie 2018) sau în a treia etapă (1 ianuarie 2019). În acest fel se încalcă art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție în componenta clarității legii. Autorii consideră că art. 14 din Legea-cadru nr. 153/2017 stabilește că data avută în vedere de sintagma „Personalul care deține titlul științific de doctor“ este data aplicării Legii-cadru nr. 153/2017. Ținând însă seama de faptul că, potrivit art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, dispozițiile acesteia se aplică în 3 etape distincte, în cazul concret al indemnizației pentru titlul de doctor nu se poate stabili cu certitudine data aplicării legii care o prevede, adică etapa corespunzătoare dintre cele 3 etape de aplicare a Legii-cadru nr. 153/2017. O dată în plus, conchid autorii, se încalcă art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție în componenta referitoare la previzibilitatea legii.

13.În sfârșit, cu referire la cea de a patra soluție criticată, autorii consideră că art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este discriminatoriu în măsura în care nu permite acordarea indemnizației pentru titlul de doctor și celor care nu își desfășoară activitatea în același domeniu cu cel în care au obținut titlul. Se arată că rațiunea acordării sporului pentru titlul de doctor nu este legată, în toate situațiile, de o competență profesională mai ridicată în activitatea desfășurată, ci de stabilirea unui nivel de ierarhizare din perspectiva studiilor superioare absolvite. Or, tratamentul diferențiat instituit de sintagma „dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul“ din art. 14 alin. (1) al Legii-cadru nr. 153/2017 discriminează persoanele aflate în situații analoage, și nu neapărat similare. Chiar și în situația în care acest spor face parte din categoria drepturilor salariale suplimentare statul trebuie să țină, în continuare, seama de principiul egalității și nediscriminării. Se amintește, în acest context, că situația este similară cu cea în care legea trata în mod diferențiat personalul plătit din fonduri publice în funcție de data obținerii titlului de doctor, respectiv intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009. O astfel de practică a fost, de altfel, sancționată de către instanțele judecătorești, pornind de o soluție de principiu adoptată în 2013 de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Art. 14 alin. (1) și art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt contrare art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece îi discriminează (indirect) pe magistrații care nu au obținut titlul de doctor în domeniul în care își desfășoară activitatea în raport cu colegii lor cu care se află într-o situație analoagă și care, având titlul de doctor în domeniul în care își desfășoară activitatea, beneficiază de spor, deoarece soluția excluderii acestui beneficiu este nejustificată.

14.De asemenea, autorii arată că dispozițiile criticate încalcă și principiul drepturilor câștigate, întrucât, odată aplicate unor situații particulare, neagă esența dreptului de a beneficia de indemnizația pentru titlul de doctor pentru o întreagă categorie de persoane, în condiții discriminatorii. Fac trimitere, în acest context, la jurisprudența Curții Constituționale conform căreia faptul trecut și care reprezintă dreptul câștigat este dreptul la pensie sau la salariu, și nu cuantumul acestora. În mod similar, apreciază autorii, dobândirea titlului de doctor este faptul trecut și deci intrat sub protecția drepturilor câștigate, chiar dacă drepturile salariale, subsecvente acestei calități, nu pot fi considerate o extindere a faptului trecut, ci mai degrabă un fapt viitor.

15.În final, se arată că măsura criticată reprezintă o diminuare a veniturilor salariale, nefiind necesară. În acest fel, se încalcă art. 41 din Constituție. De asemenea, legiuitorul, chiar și fără să fie constrâns de rațiuni bugetare în luarea acestei măsuri, ar fi trebuit oricum să indice rațiunea sa economică sau socială. În plus, măsura nu este aplicată temporar.

16.Cu privire la pretinsa discriminare a procurorilor față de judecători, autorii menționează că, deși statutul legal al acestora, în particular cel prevăzut de Legea nr. 303/2004, este identic, nefiind modificat prin Legea-cadru nr. 153/2017, acest din urmă act normativ instituie o salarizare diferită pentru cele două categorii de magistrați. Din acest motiv este aplicabil principiul dezvoltat de Curtea Constituțională și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, potrivit căruia, pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite, tratamentul trebuie să fie egal. Legea-cadru nr. 153/2017 instituie pentru prima dată de la adoptarea Constituției din 1991 diferențierea salarială dintre procurori și judecători. Salarizarea diferențiată a procurorilor față de judecători este, în opinia autorilor excepției, contrară și Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, Directivei 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane fără deosebire de rasă sau origine etnică și Directivei 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, dar și art. 20 din Constituție, reglementări care garantează inclusiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală. Cu alte cuvinte, ținând seama de statutul legal identic al procurorilor și judecătorilor, salarizarea diferențiată a acestora nu se justifică, neputând fi indicată nicio lege care să reglementeze diferențiat situația procurorilor și a judecătorilor sub diverse alte aspecte.

17.Mai mult decât atât, procurorii și judecătorii au și același statut constituțional, potrivit celor reținute de către Curtea Constituțională în Decizia nr. 866 din 28 noiembrie 2006. Din aceste rațiuni, Curtea a reținut, în decizia menționată, că, stabilind pentru promovarea în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție condiția de vechime de 12 ani în funcția de judecător sau procuror, prin adăugarea condiției exercitării în ultimii 2 ani a funcției de judecător la tribunale sau la curțile de apel legiuitorul i-a discriminat pe procurori.

18.Autorii mai arată că procurorii sunt supuși unei discriminări directe, așa cum este această noțiune înțeleasă în jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului, discriminarea directă și indirectă fiind contrară și prevederilor art. 7 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 7 din Pactul internațional pentru drepturile economice, sociale și culturale și art. 4 din Carta socială europeană revizuită. Mai mult, însăși Legea-cadru nr. 153/2017 consacră la art. 6 lit. b) principiul nediscriminării. Procurorii sunt discriminați fără nicio justificare, câtă vreme complexitatea funcției și toate celelalte criterii de ierarhizare și funcționare sunt aceleași. Singurele forme de diferențiere salarială în interiorul profesiei de magistrat sunt cele prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, care permite ierarhizarea posturilor în vederea stabilirii salariilor în funcție de o serie de criterii generale. Este menționată și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. VI din 15 ianuarie 2007, referitoare la discriminările nepermise apărute între procurorii DNA și procurorii DIICOT pentru examinarea recursului în interesul legii referitor la aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, precum și ale dispozițiilor art. 28 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2004, aprobată cu modificări prin Legea nr. 601/2004.

19.Mai departe, autorii susțin că se încalcă principiul securității juridice, contrar art. 1 alin. (5) din Constituție și jurisprudenței Curții Constituționale dezvoltate în acest sens, care impune ca normele legale să fie clare și previzibile, astfel încât destinatarii lor să-și poată adapta conduita. Astfel, nici din expunerea de motive a Legii-cadru nr. 153/2017 și nici din conținutul acesteia nu rezultă care este temeiul salarizării diferențiate a procurorilor față de judecători. Din acest motiv, conchid autorii excepției, ar trebui ca și în cazul salarizării procurorilor să se aplice rațiunea adoptării Legii-cadru nr. 153/2017, explicit redată în expunerea ei de motive, respectiv majorarea salariilor de bază ale tuturor bugetarilor. Întrucât dispozițiile criticate ignoră întregul cadru legal anterior cu privire la o anumită categorie de personal, iar maniera de aplicare a unei anumite grile de salarizare este arbitrară, se încalcă cerințele de previzibilitate a actelor normative, așa cum au fost dezvoltate în jurisprudența Curții Constituționale.

20.În continuare, autorii arată că, în vederea respectării supremației legii și a statului de drept, Ministerul Public trebuie să beneficieze de posibilitatea deopotrivă faptică și legală de a-și îndeplini funcția constituțională prevăzută de art. 131 din Constituție. În acest context, autorii precizează că pentru înfăptuirea justiției sunt esențiale independența și imparțialitatea aplicabile pe deplin magistraților. Făcând referiri extensive la jurisprudența relevantă a Curții Constituționale, autorii excepției apreciază că drepturile salariale ale magistraților, ca parte a stabilității financiare, sunt componente la fel de importante ca celelalte componente necesare pentru independența justiției.

21.De asemenea, se arată că măsura criticată este contrară și art. 132 din Constituție, care îl obligă pe legiuitor să impună mecanisme de asigurare reală a independenței atât a judecătorilor, cât și a procurilor, fără de care un stat de drept nu este posibil.

22.Autorii arată, în plus, că, deși Legea-cadru nr. 153/2017, în mod similar cu legile salarizării anterioare, subliniază că și salarizarea procurorilor trebuie realizată ținându-se seama, printre altele, de rolul justiției și de necesitatea asigurării unei reale independențe economice, în fapt nu dă satisfacție acestor imperative.

23.Mai departe se arată, plecând de la considerentele Curții Constituționale din Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010, că măsura criticată nu respectă niciuna dintre condițiile prevăzute de art. 53 din Constituție pentru limitarea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea, în opinia autorilor, este încălcat și art. 41 privind dreptul la muncă, fiind invocată, în acest sens, Decizia Curții nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008. Măsura criticată nu a fost justificată de nicio rațiune economică sau socială și cu atât mai puțin „de nevoile economiei bugetare“. Oricum, dacă s-ar fi impus, la nivel național, adoptarea unor măsuri în vederea restabilirii echilibrului bugetar, legiuitorul ar fi trebuit să justifice oportunitatea și legalitatea acestora, precum și durata lor. În aceste condiții, reducerea salarizării procurorilor față de cea a judecătorilor este arbitrară.

24.Mai mult, se încalcă și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, deoarece măsura criticată reprezintă o ingerință în dreptul de proprietate, care a fost realizată de către stat fără respectarea condițiilor impuse de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului: să fie prevăzută de lege, să fie adoptată în urmărirea unui interes public și să fie proporțională.

25.În final, autorii arată că nicio împrejurare de restrângere nu poate justifica eo ipso pierderea unor drepturi anterior dobândite sau reconsiderarea beneficiului produs prin dobândirea lor.

26.Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal arată că nu este obligată să formuleze o opinie cu privire la temeinicia excepției atunci când aceasta este ridicată de una dintre părți, ci doar atunci când este ridicată din oficiu. Ca atare, instanța nu formulează punctul de vedere cu privire la temeinicia excepției.

27.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

28.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile orale ale reprezentantului autorilor excepției, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

29.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

30.Obiectul excepției de neconstituționalitate, așa cum reiese din încheierea de sesizare, îl reprezintă, pe de o parte, prevederile art. 14 alin. (1), ale art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a) și alin. (4) și ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, și, pe de altă parte, prevederi din anexa nr. V - Familia ocupațională de funcții bugetare „Justiție“ și Curtea Constituțională - la aceasta. Aceste din urmă prevederi legale vizează (i) tabelul de la litera A - Indemnizația de încadrare pentru judecători și magistrați-asistenți - al capitolului I - Indemnizația de încadrare pentru judecători, procurori, magistrați-asistenți -, care se referă la indemnizațiile de încadrare ale judecătorilor și ale magistraților-asistenți (tabelul A - anul 2022) și, respectiv, ale procurorilor (tabelul B - anul 2022), și (ii) art. 9 din capitolul VIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiției. Dispozițiile criticate au următorul conținut:

–Art. 14 alin. (1): „Personalul care deține titlul științific de doctor beneficiază de o indemnizație lunară pentru titlul științific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul.“;

–Art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a) și alin. (4): „(1) Prevederile prezentei legi se aplică etapizat, începând cu data de 1 iulie 2017. (2) Începând cu data de 1 iulie 2017:

a)se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție și indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizația brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții; [...] (3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creșteri salariale:

a)cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor, premiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăși limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții; [...] (4) În perioada 2019-2022 se va acorda anual o creștere a salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, fiecare creștere reprezentând 1/4 din diferența dintre salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 și cel/cea din luna decembrie 2018. Creșterea respectivă și data de aplicare se stabilesc prin legea anuală a bugetului de stat cu respectarea prevederilor art. 6 lit. h).“;

–Art. 39 alin. (5): „Sporul pentru titlul științific de doctor, acordat ca sumă compensatorie sau ca spor la salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, după caz, de la data aplicării prevederilor prezentei legi nu se mai acordă, personalul care deține titlul științific de doctor, indiferent de data obținerii acestuia, beneficiind de prevederile art. 14“.

31.Prevederile criticate din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 au următorul conținut:

–Art. 4: „(1) Pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizația de încadrare, corespunzător timpului lucrat.

(2)Condițiile de acordare a sporului prevăzut la alin. (1) se aprobă de ordonatorul principal de credite în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens.“;

–Art. 5: „Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale, tribunalele specializate și judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraților, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, asistenții judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică și personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului National de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofițerii și agenții de poliție judiciară, precum și specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigarea Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, personalul de probațiune beneficiază și de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizația lunară de încadrare.“;

–Art. 9: „Indemnizațiile de încadrare ale judecătorilor și ale procurorilor sunt prevăzute în prezenta anexă la cap. I lit. A și, respectiv, lit. B.“32. În opinia autorilor excepției, prevederile de lege ce formează obiectul excepției contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (3) și (5), art. 16 alin. (1) și (2), art. 20, art. 41, art. 53, art. 131 și art. 132, precum și art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 1 din Primul Protocol adițional la aceasta.

33.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține, cu referire la critica prin care se invocă discriminarea procurorilor față de judecători sub aspectul salarizării acestora, că a mai soluționat o critică similară prin Decizia nr. 450 din 23 iunie 2020*), nepublicată la data pronunțării prezentei decizii. Cu acel prilej, Curtea a reamintit, mai întâi, că situația obiectiv diferită în care se află diferite categorii de persoane plătite din fonduri publice justifică și chiar impune un tratament juridic diferit (a se vedea, spre exemplu, Deciziile nr. 700 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 29 ianuarie 2020, și nr. 436 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 14 iulie 2014). De asemenea, Curtea a statuat că este dreptul exclusiv al legiuitorului să facă diferențierea corespunzătoare la stabilirea drepturilor salariale. Atribuțiile, competențele, sarcinile specifice, responsabilitățile și importanța activității desfășurate sunt diferite chiar și pentru personalul care este încadrat pe funcții similare la diferite autorități sau instituții publice și, prin urmare, stabilirea unui tratament juridic diferențiat apare ca justificată (Decizia nr. 126 din 10 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 16 iunie 2020).

*)Decizia nr. 450 din 23 iunie 2020 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.225 din 14 decembrie 2020.

34.Cu referire concretă la tratamentul salarial diferențiat al procurorilor față de judecători, Curtea a statuat că opțiunea legiuitorului de a stabili, în ceea ce îi privește pe judecători, coeficienți mai mari decât coeficienții stabiliți pentru procurori se încadrează în dreptul său exclusiv de a realiza diferențierea pe care o apreciază ca fiind corespunzătoare la stabilirea indemnizațiilor de încadrare (a se vedea Decizia nr. 450 din 23 iunie 2020, paragraful 15). Astfel, Curtea a stabilit, în paragraful 15 al deciziei amintite, că art. 16 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia „Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări“, nu este și nu poate fi înțeles ca un standard care impune legiuitorului să țină seama în cele mai mici detalii, de asemănările sau, după caz, diferențele dintre diversele categorii de subiecți supuși reglementării sale. În mod specific, Parlamentul nu este obligat să țină seama doar de asemănările dintre statutul judecătorilor și cel al procurorilor, consacrat inclusiv la nivel constituțional, cum în mod just subliniază autorii excepției, și evidențiate și de Curtea Constituțională în Decizia nr. 866 din 28 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 4 ianuarie 2007. Astfel, Constituția, dincolo de reglementarea parțial asemănătoare a statutului judecătorilor și procurorilor, instituie diferențieri între judecători și procurori. În primul rând, Curtea reține că, în vreme ce, potrivit art. 124 alin. (3) al Legii fundamentale, „Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii“, nicio dispoziție constituțională nu prevede un statut similar pentru procurori. Astfel, potrivit art. 132 alin. (1) din Constituție, „Procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiției“. Prin urmare, în vreme ce judecătorii sunt independenți, procurorii își desfășoară activitatea sub autoritatea ministrului justiției.

35.Curtea a subliniat că aceste deosebiri reflectă, în mod firesc, natura diferită a funcțiilor constituționale pe care cele două categorii de magistrați le îndeplinesc. Astfel, potrivit art. 124 alin. (1) din Constituție, judecătorii înfăptuiesc justiția în numele legii, în vreme ce, potrivit art. 131 alin. (1) din Constituție, „În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor“.

36.De asemenea, Curtea Constituțională, în paragraful 16 din decizia menționată mai sus, a evocat Decizia nr. 358 din 30 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 7 iunie 2018, prin care a reținut următoarele: Ministerul Public nu face parte din puterea judecătorească, ci din autoritatea judecătorească, concepte diferite în esența lor. Potrivit art. 126 alin. (1) din Constituție, „Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege“, ceea ce înseamnă că din cele trei entități cuprinse în autoritatea judecătorească, respectiv în capitolul VI al titlului III din Constituție, numai instanțele judecătorești fac parte din puterea judecătorească. Deși nu face parte nici din puterea executivă sau autoritatea executivă, Ministerul Public nu are o poziție de independență instituțională față de aceasta, întrucât textul Constituției este foarte clar, activitatea desfășurată de procurori fiind sub autoritatea ministrului justiției. Mai mult, în privința tezelor elaborării Constituției s-a respins expressis verbis un amendament care prevedea caracterul independent al Ministerului Public în cadrul organizării puterii publice, astfel că nu poate fi ignorată și încălcată voința constituantului originar, care nu a dorit conferirea unei astfel de poziții instituționale. În consecință, interpretarea textului constituțional urmează, în mod firesc, voința legiuitorului constituțional expres normativizată sub forma punerii activității desfășurate de procurori sub autoritatea ministrului justiției.

37.Cu privire la critica prin care se consideră că se realizează discriminarea celor care nu își desfășoară activitatea în același domeniu în care au obținut titlul științific de doctor, Curtea reamintește că indemnizația prevăzută de art. 14 alin. (1) teza întâi partea finală din Legea-cadru nr. 153/2017 face parte din categoria drepturilor salariale suplimentare, stabilite de legiuitor, în limitele opțiunii sale, iar rațiunea acordării acestei indemnizații este încurajarea personalului plătit din fonduri publice de a participa activ în viața științifică, de a-și perfecționa cunoștințele într-un domeniu dat și de a-și îmbunătăți performanțele profesionale la locul de muncă (Decizia nr. 695 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 16 ianuarie 2020, paragraful 13). Având în vedere scopul instituirii sporului pentru doctorat, respectiv îmbunătățirea performanțelor profesionale la locul de muncă al deținătorului titlului științific de doctor, soluția legislativă de a-i exclude de la acest beneficiu pe salariații al căror titlu științific nu face parte din domeniul lor de activitate este justificată și nu are caracter discriminatoriu.

38.În ceea ce privește criticile raportate la standardele constituționale de calitate a legii, Curtea observă că autorii excepției, în esență, susțin că nu este certă modalitatea de aplicare în timp a dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017. Cu referire la aceste critici, Curtea observă că, în Decizia nr. 81 din 18 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 29 mai 2020, paragraful 23, a statuat că, în vederea punerii în aplicare a dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017, prin art. 36 din acest act normativ s-a stabilit că, la data intrării în vigoare, 1 iulie 2017, trebuie să se procedeze la reîncadrarea personalului salarizat „pe noile funcții, grade/trepte profesionale, gradație corespunzătoare vechimii în muncă și vechime în specialitate/vechime în învățământ avute, cu stabilirea salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare și indemnizațiilor lunare potrivit art. 38“. Astfel, art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 cuprinde dispoziții prin care se determină în mod specific condițiile de aplicare în timp a legii. Prin alin. (1) al acestui articol este instituită regula aplicării etapizate a legii, începând cu data de 1 iulie 2017, iar etapele ulterioare sunt enunțate în alin. (2)-(6). Prima etapă, reglementată prin art. 38 alin. (2) lit. a) din lege, privește perioada 1 iulie 2017-31 decembrie 2017. Pentru această perioadă s-a adoptat măsura menținerii în plată, la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, a cuantumului brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție și indemnizațiilor de încadrare, precum și a cuantumului sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizația brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

39.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Monica Buzea și alții în Dosarul nr. 9.485/2/2017 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile tabelului de la litera A din capitolul I - Indemnizația de încadrare pentru judecători, procurori, magistrați-asistenți din anexa nr. V - Familia ocupațională de funcții bugetare „Justiție“ și Curtea Constituțională - la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ale art. 4 și 5 și 9 din capitol VIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiției din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, precum și ale art. 14 alin. (1), ale art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a) și alin. (4) și ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 8 octombrie 2020.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cosmin-Marian Văduva