Decizie nr. 617 din 12 iunie 2012

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 12/2009 privind declanşarea procedurilor de expropriere pentru cauză de utilitate publică a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de interes local "Pasaj rutier denivelat superior Basarab", aprobată prin Legea nr. 231/2009, precum şi a dispoziţiilor art. 3 alin. (1)-(4), art. 4, art. 9 şi art. 15 din Legea nr. 184/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, excepţie invocată de Maria Belu, Vasile Belu, Marian Belu, Maria Vasiliu, Ştefan Vasiliu, Constantin Enache, Aneta Enache, Valeria Bozdoc şi Ilinca Burdea în Dosarul nr. 33.483/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 415D/2012.

La apelul nominal răspund autorii excepţiei Maria Belu şi Maria Vasiliu, personal şi asistaţi de avocat Cătălina Mihaela Rădulescu, cu delegaţie la dosar. Lipsesc celelalte părţi, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autorilor excepţiei, care solicită admiterea acesteia. În acest sens, arată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12/2009 menţionează, în anexa care face parte integrantă din acest act normativ, imobilele supuse exproprierii, fără a preciza şi sumele de bani care trebuie plătite de expropriator cu titlu de despăgubire. Or, declanşarea procedurii de expropriere trebuia să fie dispusă prin lege, ca act juridic al Parlamentului, sau prin hotărâre a instanţei de judecată, iar nu prin ordonanţă de urgenţă. În opinia sa, restrângerea exerciţiului unor drepturi fundamentale, în speţă dreptul de proprietate, nu poate fi dispusă printr-o ordonanţă de urgenţă, pentru că, în caz contrar, ar fi încălcate dispoziţiile art. 115 alin. (6) coroborat cu art. 44 din Constituţie. Mai mult, situaţia de fapt reglementată prin actul normativ criticat nu este caracterizată de existenţa niciuneia dintre împrejurările extraordinare enumerate prin dispoziţiile art. 53 din Constituţie, care ar putea justifica restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale. Se mai susţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12/2009 are caracter retroactiv, aplicându-se şi unor proceduri de expropriere aflate în curs de desfăşurare, spre deosebire de Legea nr. 51/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, care instituie în mod expres obligaţia de a finaliza procedurile de expropriere înainte de începerea executării construcţiilor.

În ceea ce priveşte prevederile criticate din Legea nr. 198/2004, cu modificările şi completările ulterioare, arată că acestea contravin dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, care reglementează situaţiile excepţionale care ar putea justifica restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale, în speţă dreptul de proprietate. Prevederile art. 9 din Legea nr. 198/2004, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 12 din Legea nr. 184/2008, încalcă şi dispoziţiile constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie, deoarece expropriatul care contestă în justiţie cuantumul despăgubirii propuse de expropriator nu poate contesta şi transferul dreptului de proprietate către acesta. De asemenea, prevederile art. 15 din acelaşi act normativ nu îndeplinesc exigenţele constituţionale referitoare la caracterul just şi prealabil al despăgubirii, reglementate prin art. 44 alin. (3) din Legea fundamentală, dat fiind faptul că, pe de o parte, aceasta este stabilită în mod unilateral de către expropriator, iar, pe de altă parte, transferul dreptului de proprietate operează la data consemnării despăgubirilor pe numele expropriatului, fără ca acesta să poată intră în posesia sumei de bani la care este îndreptăţit cu titlu de despăgubire.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 12/2009, arată că, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, procedura exproprierii cuprinde trei etape, şi anume: aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai lucrărilor de interes naţional, judeţean sau local, consemnarea sumei individuale şi afişarea listei imobilelor ce urmează a fi expropriate şi transferul dreptului de proprietate. În speţă, declararea utilităţii publice şi declanşarea procedurii de expropriere prin ordonanţă de urgenţă a Guvernului nu contravine principiului constituţional al separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, dat fiind faptul că ordonanţa de urgenţă a Guvernului este un act normativ cu putere de lege. Mai mult, aceasta a fost aprobată de Parlament prin Legea nr. 231/2009. Nu sunt întemeiate nici susţinerile privind încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, dat fiind faptul că aplicarea legii noi actelor şi faptelor juridice aflate în curs de desfăşurare nu echivalează cu încălcarea principiului constituţional al neretroactivităţii legii. În ceea ce priveşte invocarea încălcării dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală, precizează că, în prezent, dificultăţile derulării procedurilor de expropriere pentru cauză de utilitate publică, în vederea realizării lucrărilor de construcţie, reabilitare şi extindere a infrastructurii rutiere, are repercusiuni asupra implementării proiectelor de infrastructură de transport rutier, atât a celor finanţate de la bugetul de stat, cât şi a celor finanţate de instituţiile internaţionale, unde statul român este obligat să respecte termene şi condiţii riguroase de execuţie.

În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate ale prevederilor legale cuprinse în Legea nr. 198/2004, cu modificările şi completările ulterioare, arată că acestea sunt neîntemeiate, dat fiind faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, momentul transferului dreptului de proprietate asupra bunurilor supuse exproprierii este ulterior îndeplinirii obligaţiilor impuse expropriatorului prin hotărârea judecătorească, iar potrivit art. 31 din acelaşi act normativ, eliberarea titlului executoriu şi punerea în posesie a expropriatorului vor putea fi făcute numai pe baza unei încheieri a instanţei de judecată care constată îndeplinirea obligaţiilor privind despăgubirea.

Având cuvântul în replică, reprezentantul autorilor excepţiei arată că Legea nr. 33/1994 este un act normativ care reprezintă dreptul comun în materia exproprierii pentru cauză de utilitate publică, în speţă fiind aplicabilă însă Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, cu modificările şi completările ulterioare, lege specială care derogă de la legea generală. Pe de altă parte, arată că ordonanţa de urgenţă a Guvernului este un act administrativ cu caracter normativ, care nu este emis de puterea legiuitoare.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 13 decembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 33.483/3/2009, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 12/2009 privind declanşarea procedurilor de expropriere pentru cauză de utilitate publică a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de interes local "Pasaj rutier denivelat superior Basarab", aprobată prin Legea nr. 231/2009, precum şi a dispoziţiilor art. 3 alin. (1)-(4), art. 4, art. 9 şi art. 15 din Legea nr. 184/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, excepţie invocată de Maria Belu, Vasile Belu, Marian Belu, Maria Vasiliu, Ştefan Vasiliu, Constantin Enache, Aneta Enache, Valeria Bozdoc şi Ilinca Burdea într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii referitoare la anularea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 12/2009, precum şi anularea procedurii de expropriere subsecvente.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12/2009 contravine principiului constituţional al separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, deoarece a fost emisă cu nesocotirea unei hotărâri judecătoreşti, prin care s-a constatat nelegalitatea hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucureşti prin care s-a declarat caracterul de utilitate publică al lucrării de interes local "Pasaj rutier denivelat superior Basarab". Se mai susţine că, exproprierea nefiind altceva decât procedura de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri proprietate privată, actul normativ criticat a fost emis cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale potrivit cărora ordonanţele de urgenţă nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică. În opinia autorilor excepţiei, procedura de expropriere reglementată de acest act normativ nu respectă condiţiile impuse de prevederile art. 53 din Constituţie pentru restrângerea exerciţiului unui drept fundamental, în speţă dreptul de proprietate.

De asemenea, se susţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12/2009 este aplicată retroactiv, deoarece, prin raportare la Legea nr. 184/2008, declară caracterul de utilitate publică al lucrării de interes local "Pasaj rutier denivelat superior Basarab", aflate în curs de realizare la data intrării în vigoare a acestei legi. În legătură cu acest aspect, se mai susţine că utilitatea publică trebuie apreciată în concret, "în funcţie de documentaţia de urbanism sau planul de amplasament", iar nu declarată în general, "pentru toate lucrările de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean sau local", potrivit prevederilor art. 2 fraza întâi din Legea nr. 198/2004, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 184/2008. În opinia autorilor excepţiei, dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora cauza de utilitate publică este stabilită potrivit legii, iar nu "prin lege", trebuie interpretate în sensul că analiza caracterului de utilitate publică trebuie să se facă pentru fiecare lucrare în parte, conform unor criterii şi proceduri care sunt reglementate exclusiv prin Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Se mai susţine că prevederile art. 9 din Legea nr. 198/2004, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 12 din Legea nr. 184/2008, contravin caracterului just al despăgubirii, aşa cum este instituit prin dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Constituţie, deoarece transferul dreptului de proprietate către expropriator operează înainte de pronunţarea hotărârii judecătoreşti irevocabile asupra cuantumului exproprierii. În acest mod sunt încălcate şi dispoziţiile constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie, în condiţiile inexistenţei unei acţiuni în justiţie privind suspendarea transferului dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu şi-a exprimat opinia în legătură cu excepţia de neconstituţionalitate invocată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

Avocatul Poporului apreciază că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12/2009, precum şi prevederile art. 5 alin. (2), art. 14 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 22 alin. (1), art. 24 alin. (1) şi art. 19 alin. (4) din Legea nr. 255/2010, care au preluat dispoziţiile textelor de lege criticate cuprinse în Legea nr. 184/2008, sunt constituţionale. În acest sens arată că, în anumite situaţii, interesul social poate prevala asupra dreptului de proprietate privată, conducând fie la limitarea exerciţiului unor atribute ale acestui drept, fie la pierderea acestuia, în cazul exproprierii, cu plata unor despăgubiri. Se mai arată că prevederile legale criticate nu reglementează măsuri de restrângere a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, nu înlătură posibilitatea persoanelor interesate de a se adresa justiţiei sau de a se prevala de toate garanţiile pe care le presupune un proces echitabil şi nu îngrădesc dreptul la apărare. Mai mult, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, stabilirea procedurii de judecată este atribuţia exclusivă a legiuitorului, iar în particular, situaţia specifică avută în vedere la reglementarea procedurii exproprierii pentru cauză de utilitate publică justifică instituirea unor norme de procedură speciale. În ceea ce priveşte invocarea încălcării dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 115 alin. (6), această susţinere nu este întemeiată, deoarece ordonanţa de urgenţă criticată reglementează doar declanşarea procedurilor de expropriere, măsurile de trecere silită a unor bunuri în proprietatea publică fiind prevăzute prin lege. În plus, necesitatea adoptării acestui act normativ a fost determinată de faptul că întreruperea lucrărilor la "Pasajul rutier denivelat superior Basarab" ar fi afectat întreaga activitate economico-socială a oraşului şi ar fi determinat costuri suplimentare, determinate de măsurile de conservare ale lucrărilor în curs, costuri suportate în parte şi de populaţie.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului autorilor excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl reprezintă prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 12/2009 privind declanşarea procedurilor de expropriere pentru cauză de utilitate publică a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de interes local "Pasaj rutier denivelat superior Basarab", aprobată prin Legea nr. 231/2009, precum şi a dispoziţiilor art. 3 alin. (1)-(4), art. 4, 9 şi 15 din Legea nr. 184/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale.

În legătură cu obiectul excepţiei, Curtea constată următoarele:

1.Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12/2009 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 9 martie 2009, iar Legea nr. 231/2009 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 403 din 15 iunie 2009.

Curtea constată că, în acord cu jurisprudenţa sa (de exemplu, Decizia nr. 95 din 8 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 23 februarie 2006), ordonanţele Guvernului aprobate de Parlament prin lege, în conformitate cu prevederile art. 115 alin. (7) din Constituţie, încetează să mai fie acte normative de sine stătătoare şi devin, ca efect al aprobării de către autoritatea legiuitoare, acte normative cu caracter de lege, chiar dacă, din raţiuni de tehnică legislativă, alături de datele legii de aprobare, conservă şi elementele de identificare atribuite la adoptarea lor de către Guvern.

Prin urmare, în prezenta cauză, Curtea va reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 12/2009, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 231/2009.

2.În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (1)-(4), art. 4, art. 9 şi art. 15 din Legea nr. 184/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 198/2004, Curtea constată că Legea nr. 184/2008 conţine 5 articole, numerotate de la I-V, astfel încât, din analiza notelor scrise formulate în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, ataşate încheierii de sesizare, rezultă că obiect al excepţiei îl formează prevederile art. 3 alin. (1)-(4), art. 4, 9 şi 15 din Legea nr. 198/2004, astfel cum au fost modificate prin dispoziţiile art. I punctele 4, 5, 12 şi 18 din Legea nr. 184/2008.

Legea nr. 198/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 31 mai 2004, a fost abrogată prin art. 35 lit. c) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 20 decembrie 2010.

Curtea constată însă că Legea nr. 198/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 184/2008, continuă să îşi producă efectele juridice în cauza dedusă judecăţii, constituind unul dintre temeiurile legale ale desfăşurării procedurii de expropriere referitoare la imobile ce s-au aflat în proprietatea autorilor excepţiei, astfel încât, în acord cu jurisprudenţa sa ( Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), potrivit căreia "sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare", Curtea va reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate şi dispoziţiile art. 3 alin. (1)-(4), art. 4, 9 şi 15 din Legea nr. 198/2004, astfel cum au fost modificate şi completate prin Legea nr. 184/2008.

Textele de lege criticate, cuprinse în Legea nr. 198/2004, modificată şi completată, au următorul conţinut:

–Art. 3 alin. (1)-(4): "(1) Documentaţia tehnico-economică aferentă lucrărilor de execuţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local se elaborează în condiţiile Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, ale Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale celorlalte acte normative aplicabile în materie de investiţii publice de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. sau de către autorităţile administraţiei publice locale, după caz, şi va conţine varianta finală a studiului de fezabilitate.

(2)Deţinătorii cu orice titlu al imobilelor afectate de elaborarea studiului de fezabilitate pe coridorul de expropriere sunt obligaţi, după o prealabilă înştiinţare, să permită accesul pentru efectuarea măsurătorilor topografice, a studiilor geotehnice şi a oricăror operaţiuni necesare studiului de fezabilitate.

(3)După avizarea de către Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, prin unităţile sale teritoriale, a fiecărei documentaţii cadastral-juridice de expropriere, aceasta are obligaţia de a transmite unităţilor administrativ-teritoriale lista imobilelor situate pe coridorul de expropriere. După transmiterea acestei liste se interzice emiterea oricărui aviz, acord, permis, autorizaţie cu privire la imobilele supuse exproprierii.

(4)Documentaţiile pentru eliberarea certificatelor de urbanism necesare construcţiei obiectivelor prevăzute la art. 1 se depun de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A., pentru lucrările de interes naţional, respectiv de către autorităţile administraţiei publice locale, pentru lucrările de interes judeţean şi local.";

–Art. 4: "(1) Pe baza documentaţiei tehnico-economice prevăzute la art. 3 alin. (1), Guvernul sau autoritatea publică locală competentă, după caz, aprobă, prin hotărâre, indicatorii tehnico-economici, amplasamentul lucrării, conform variantei finale a studiului de fezabilitate, sursa de finanţare, precum şi declanşarea procedurii de expropriere a tuturor imobilelor care constituie coridorul de expropriere, suma globală a despăgubirilor estimată de către expropriator pe baza unui raport de evaluare, termenul în care aceasta se virează într-un cont deschis pe numele expropriatorului.

(2)După publicarea hotărârii prevăzute la alin. (1), expropriatorul întocmeşte documentaţiile cadastral-juridice pentru fiecare imobil propus spre expropriere, având în vedere şi dispoziţiile Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată. Documentaţiile vor cuprinde şi date privind încadrarea lucrării în planurile de urbanism şi amenajare a teritoriului, precum şi planuri cu amplasamentul lucrării care se avizează de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, prin unităţile sale teritoriale. Planul cu amplasamentul lucrării, pe fiecare unitate administrativ-teritorială, care conţine delimitarea imobilelor - teren şi/sau construcţii - propuse spre expropriere, cu indicarea numelor deţinătorilor, precum şi a ofertelor de despăgubire, pe categorii de imobile, stabilite de evaluatori autorizaţi, se aduce la cunoştinţă publică prin afişarea la sediul consiliului local respectiv, unde va rămâne afişat până la finalizarea procedurii de expropriere, şi prin afişare pe pagina proprie de internet a expropriatorului.

(3)Suma globală estimată a despăgubirilor se virează la dispoziţia expropriatorului, în termen de cel mult 30 de zile de la data solicitării acestuia.

(4)Suma prevăzută la alin. (3) poate fi suplimentată, prin hotărâre a Guvernului sau a autorităţii administraţiei publice locale competente, după caz, la cererea expropriatorului, ca urmare a realizării rapoartelor de evaluare a imobilelor supuse exproprierii, pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, pe fiecare categorie de folosinţă, a modificării numărului de imobile necesar a fi expropriate, precum şi în orice alte situaţii, temeinic motivate.

(5)Tabelele cu imobilele proprietate privată supuse exproprierii în condiţiile prezentei legi, cuprinzând judeţul, localitatea, indicatorul cadastral, suprafaţa (mý) şi numele proprietarului/deţinătorului, conform documentaţiei cadastral-juridice, se vor afla la expropriator şi vor fi aduse la cunoştinţă publică prin afişare la sediul consiliului local al fiecărei unităţi administrativ-teritoriale şi pe pagina proprie de internet a expropriatorului, cu 10 zile înainte de data începerii activităţii comisiei prevăzute la art. 6 alin. (1).

(6)Data începerii activităţii comisiei prevăzute la art. 6 alin. (1) şi data la care vor fi afişate tabelele prevăzute la alin. (5) se vor aduce la cunoştinţa persoanelor interesate prin publicarea unui anunţ într-un ziar local.

(7)În situaţia în care, ca urmare a definitivării proiectului tehnic sau a detaliilor de execuţie, amplasamentul lucrării se modifică, expropriatorul va proceda la regularizarea datelor de identificare a imobilelor supuse exproprierii şi la actualizarea tabelelor prevăzute la alin. (5), cu respectarea reglementărilor în vigoare şi fără a mai fi necesară modificarea hotărârii Guvernului sau a autorităţii administraţiei publice locale competente, după caz.

(8)Înainte de data începerii activităţii prevăzute la art. 6 alin. (1), un evaluator autorizat va întocmi un raport de evaluare a imobilelor supuse exproprierii, pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, pe fiecare categorie de folosinţă. Raportul de evaluare a terenurilor forestiere va fi întocmit de un evaluator autorizat, agreat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.";

–Art. 9: "(1) Expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condiţiile art. 5 alin. (4)-(8) şi ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului.

(2)În cazul în care hotărârea nu a fost comunicată, orice persoană care se consideră îndreptăţită la despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanţei judecătoreşti competente, în termen de 3 ani de la data afişării hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, în condiţiile art. 7, sub sancţiunea decăderii.

(3)Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii. La calcularea cuantumului despăgubirii, experţii şi instanţa de judecată se vor raporta la momentul transferului dreptului de proprietate, în condiţiile art. 15 din prezenta lege.

(4)Fac excepţie de la prevederile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, situaţiile în care imobilele sunt solicitate pentru expropriere în vederea realizării lucrărilor de utilitate publică privind drumurile. În acest caz, persoanelor îndreptăţite li se va atribui de expropriator despăgubirea legală.

(5)Lucrările de utilitate publică privind drumurile care fac obiectul prezentei legi nu pot fi suspendate sau sistate la cererea vreunei persoane care invocă existenţa unor litigii privind posesia ori proprietatea imobilului expropriat.";

–Art. 15: "Transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea expropriatorului operează de drept la data plăţii despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora, în condiţiile prezentei legi."

În opinia autorilor excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie, art. 44 alin. (3) referitor la expropriere, art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 115 alin. (6) privind obiectul de reglementare al ordonanţelor de urgenţă.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

I. 1. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1)-(4), art. 4 şi art. 9 alin. (2)-(5) din Legea nr. 198/2004, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 184/2008, aceste prevederi legale conţin reglementări referitoare la realizarea documentaţiei tehnico-economice aferente realizării studiului de fezabilitate pentru lucrările de execuţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local, întocmirea certificatelor de urbanism, respectiv aprobarea indicatorilor tehnico-economici, a amplasamentului lucrării, a sursei de finanţare, documentaţiile cadastral-juridice ale fiecărui imobil supus spre expropriere, precum şi a sumei globale a despăgubirilor estimate de către expropriator.

Analizând conţinutul normativ al acestor prevederi legale, precum şi notele scrise formulate de autorii excepţiei, Curtea constată că aceştia nu arată care sunt motivele de neconstituţionalitate ale textelor de lege criticate.

Or, aşa cum a statuat Curtea în mod constant, spre exemplu, prin deciziile nr. 566 din 4 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 11 februarie 1998, sau nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, ale cărei considerente de principiu sunt valabile şi în prezenta cauză, jurisdicţia constituţională nu se poate substitui părţii în privinţa indicării motivelor de neconstituţionalitate, pentru că un control din oficiu este inadmisibil.

2.În ceea ce priveşte ipoteza normativă a prevederilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, astfel cum au fost modificate şi completate prin art. I pct. 12 din Legea nr. 184/2008, şi anume reglementarea posibilităţii contestării în justiţie a cuantumului despăgubirii, consemnate în condiţiile art. 5 alin. (4)-(8) şi ale art. 6 alin. (2) din acelaşi act normativ, fără a exista posibilitatea contestării transferului dreptului de proprietate, se susţine că în acest mod este încălcat principiul constituţional al liberului acces la justiţie, în condiţiile lipsei unei acţiuni în justiţie având ca obiect suspendarea transferului dreptului de proprietate către expropriator.

Curtea constată că aceste susţineri nu sunt întemeiate.

În conformitate cu jurisprudenţa constantă a Curţii (cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Decizia nr. 175 din 4 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 13 ianuarie 2000, Decizia nr. 1.248 din 6 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 755 din 5 noiembrie 2009, sau Decizia nr. 1.306 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 915 din 22 decembrie 2011), liberul acces la justiţie presupune accesul la toate mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte, fiind competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, în temeiul dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Pe cale de consecinţă, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege.

Aplicând aceste considerente de principiu la analiza prezentei excepţii de neconstituţionalitate, din perspectiva încălcării art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie, Curtea constată că reglementarea posibilităţii de a contesta în justiţie cuantumul despăgubirii consemnate pe numele expropriatului, fără a putea contesta şi transferul dreptului de proprietate către expropriator, reprezintă o condiţionare a liberului acces la justiţie, justificată însă din perspectiva scopului legitim mediat urmărit de legiuitor, şi anume realizarea unor lucrări de utilitate publică, de interes naţional sau local, cu atât mai mult cu cât acest drept fundamental nu este atins în însăşi substanţa sa.

Astfel, Curtea constată că, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, cu modificările şi completările ulterioare, declanşarea procedurii de expropriere se face prin hotărâre a Guvernului sau prin hotărâre a autorităţii publice locale, iar aceste acte administrative sunt supuse controlului judecătoresc, pe calea contenciosului administrativ, în condiţiile art. 7 şi 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. În egală măsură, în condiţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, sunt supuse controlului judecătoresc şi ordonanţele Guvernului, iar, potrivit alin. (1) al art. 9 din acelaşi act normativ, acţiunea poate fi însoţită de excepţia de neconstituţionalitate.

În stadiul procedural reglementat de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, cu modificările şi completările ulterioare, legiuitorul a impus posibilitatea contestării în justiţie numai a cuantumului despăgubirilor, întrucât, în ceea ce priveşte legalitatea declanşării exproprierii, aceasta a fost supusă controlului judecătoresc, în stadiul declanşării procedurii de expropriere, prin hotărâre a Guvernului, hotărâre a autorităţii administraţiei publice locale sau prin ordonanţă a Guvernului.

În esenţă, Curtea constată că, sub aspectul controlului judecătoresc exercitat asupra măsurii exproprierii, ce include atât declanşarea procedurilor, cât şi transferul efectiv al dreptului de proprietate, legiuitorul a stabilit proceduri speciale, în cadrul cărora părţile interesate îşi pot exercita în mod liber dreptul de acces la justiţie, dar cu respectarea stadiului în care se află procedura de expropriere.

De altfel, printr-o jurisprudenţă constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul la acces la un tribunal, în temeiul art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nu este un drept absolut, fiind compatibil cu limitări admise implicit. (În acest sens sunt hotărârile din 21 februarie 1975 sau 17 ianuarie 2012, pronunţate în cauzele Golder împotriva Marii Britanii, paragraful 38, şi, respectiv, Stanev împotriva Bulgariei, paragraful 230.) S-a mai arătat că statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere, cu condiţia de a asigura exercitarea concretă şi efectivă a acestui drept, aşadar fără a aduce atingere însăşi substanţei dreptului. (În acest sens sunt hotărârile din 4 decembrie 1995 sau din 12 iulie 2001, pronunţate în cauzele Bellet împotriva Franţei, paragraful 31, respectiv Hans-Adam II de Liechtenstein împotriva Germaniei, paragraful 44.)

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 198/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 184/2008, autorii excepţiei susţin că acestea contravin caracterului just al despăgubirii, aşa cum este instituit prin dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Constituţie, deoarece transferul dreptului de proprietate către expropriator operează înainte de pronunţarea hotărârii judecătoreşti irevocabile asupra cuantumului exproprierii.

Curtea constată însă că, dimpotrivă, potrivit prevederilor art. 9 alin. (1) din acelaşi act normativ, cuantumul despăgubirii la care este îndreptăţit expropriatul este stabilit în justiţie, în cazul în care decizia de expropriere este contestată de către expropriat sub acest aspect.

În realitate, autorii excepţiei tind să învedereze lipsa caracterului prealabil al despăgubirii, deoarece, în opinia acestora, transferul dreptului de proprietate operează înainte de pronunţarea hotărârii judecătoreşti irevocabile de stabilire a cuantumului exproprierii.

În legătură cu aceste susţineri, Curtea constată că, potrivit prevederilor art. 5 alin. (4) din Legea nr. 198/2004, cu modificările şi completările ulterioare, expropriatorul este obligat să notifice titularilor de drepturi reale asupra bunurilor supuse exproprierii sumele propuse pentru plata despăgubirilor şi să le consemneze într-un cont bancar deschis pe numele expropriatului. Prin urmare, transferul dreptului de proprietate operează întotdeauna ulterior consemnării despăgubirii la dispoziţia proprietarului sau a titularului altui drept real, în acord cu dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Constituţie. Contestarea deciziei de expropriere sub aspectul caracterului just al despăgubirii, cu efectul consemnării acesteia pe numele expropriatului, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, nu echivalează cu nerespectarea caracterului prealabil al despăgubirii. În acest sens Curtea s-a mai pronunţat, prin Decizia nr. 29 din 19 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 7 martie 2012, ale cărei considerente de principiu sunt valabile şi în prezenta cauză. De altfel, Curtea constată că situaţia de fapt reglementată de prevederile art. 15 din actul normativ criticat este aceea a existenţei unui acord între expropriat şi expropriator în privinţa cuantumului despăgubirii, caz în care transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică şi în administrarea expropriatorului operează de drept la data plăţii despăgubirilor sau la data consemnării acestora, astfel încât nu se poate susţine existenţa unui prejudiciu în patrimoniul expropriatului.

II. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 12/2009, Curtea constată că acest act normativ a reglementat declanşarea procedurilor de expropriere pentru cauză de utilitate publică a imobilelor situate pe amplasamentul lucrării de interes local "Pasaj rutier denivelat superior Basarab", cu scopul realizării unor condiţii mai bune de trafic pentru locuitorii municipiului Bucureşti, aşa cum rezultă din preambulul ordonanţei de urgenţă criticate.

Critica autorilor excepţiei vizează, în primul rând, faptul că această ordonanţă de urgenţă a fost adoptată cu nesocotirea uneia dintre condiţiile de fond ale unui asemenea act normativ, astfel cum sunt reglementate prin dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie, respectiv interdicţia de reglementare, prin ordonanţă de urgenţă, a unor măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.

În legătură cu această susţinere, Curtea observă că exproprierea, ca modalitate de stingere a dreptului de proprietate privată, este reglementată prin lege, respectiv Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică - cadrul general normativ în materie, precum şi, în prezent, Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local - lege specială, care instituie cadrul legal adecvat operaţiunilor de expropriere şi de stabilire a despăgubirilor, măsuri necesare realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local (act normativ ce a abrogat expres Legea nr. 198/2004, aplicabilă în speţă).

În conformitate cu art. 5 din Legea nr. 255/2010, prima etapă a procedurii de expropriere - Aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai lucrărilor de interes naţional, judeţean sau local se realizează prin emiterea de către expropriator, şi anume fie statul român, pentru obiectivele de interes naţional, fie judeţele, pentru obiectivele de interes judeţean, fie municipiile, oraşele sau comunele, pentru obiectivele de interes local, a unei hotărâri a Guvernului, respectiv a unei hotărâri a autorităţii administraţiei publice locale, prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici, se declanşează procedurile de expropriere a imobilelor, se aprobă lista proprietarilor acestor imobile, sumele individuale aferente despăgubirilor estimate de către expropriator (pe baza unui raport de evaluare întocmit în baza expertizelor camerelor notarilor publici), precum şi termenul în care acestea se virează într-un cont deschis pe numele expropriatorului la dispoziţia proprietarilor de imobile.

În speţă, Curtea constată că declanşarea procedurii de expropriere a unor imobile care constituie o parte din suprafaţa determinată supusă exproprierii în vederea realizării lucrării de interes local "Pasaj rutier denivelat superior Basarab" s-a realizat prin intermediul unei ordonanţe de urgenţă, iar nu printr-o hotărâre a autorităţii administraţiei publice locale, şi anume a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Emiterea acestei ordonanţe de urgenţă a fost subsecventă anulării Hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 160/2006, prin care, în temeiul Legii nr. 33/1994, se declanşa procedura de expropriere a imobilelor care constituiau coridorul de expropriere necesar realizării lucrării de interes local menţionate mai sus, astfel cum este acesta definit prin art. 1 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 434/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 11 mai 2009.

În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, o astfel de modalitate de declanşare a procedurii de expropriere, prin intermediul unei ordonanţe de urgenţă, este neconstituţională, fiind în contradicţie cu prevederile art. 115 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora ordonanţele de urgenţă ale Guvernului nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică. Totodată, se susţine că este încălcat şi principiul constituţional al separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, prin nesocotirea unei hotărâri judecătoreşti de anulare a unui act.

Analizând dispoziţiile constituţionale incidente, Curtea constată însă că aceste susţineri nu sunt întemeiate.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, una dintre condiţiile de fond ce trebuie respectate în vederea asigurării constituţionalităţii măsurilor reglementate printr-o ordonanţă de urgenţă este ca aceste măsuri să nu vizeze trecerea silită a unor bunuri în proprietatea publică. În vederea determinării sferei de cuprindere a unor astfel de măsuri, dispoziţiile art. 115 alin. (6) trebuie analizate în corelaţie cu cele cuprinse în art. 44 alin. (3) referitor la expropriere şi în art. 44 alin. (4) privind naţionalizarea sau orice alte măsuri privind trecerea silită în proprietatea publică a unor bunuri.

Astfel, dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Constituţie reglementează exproprierea, ca un mod de privare de proprietate pentru cauză de utilitate publică, care trebuie să fie stabilită potrivit legii, cu plata unei despăgubiri juste şi prealabile. Aşadar, de esenţa exproprierii, ca operaţiune juridică, este existenţa unei lucrări de utilitate publică, declarată potrivit legii, precum şi plata unei despăgubiri, condiţii fără de care nu s-ar putea realiza exproprierea.

Distinct faţă de reglementarea instituţiei juridice a exproprierii, în art. 44 alin. (4) din Legea fundamentală, legiuitorul constituant a interzis în mod expres naţionalizarea şi orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri (spre exemplu, confiscări), însă în mod circumstanţiat, şi anume doar dacă astfel de măsuri sunt dispuse exclusiv pe baza unor criterii discriminatorii, enumerate în mod exemplificativ, cum ar fi apartenenţa socială, etnică, religioasă sau politică. Prin urmare, măsurile de privare de proprietate reglementate în acest alineat sunt caracterizate de lipsa unei despăgubiri. Aceasta este şi raţiunea pentru care legiuitorul constituant le-a reglementat în mod distinct faţă de expropriere.

Din interpretarea sistematică a celor două norme constituţionale, respectiv art. 44 alin. (3) şi art. 44 alin. (4), referitoare la măsuri de privare de proprietate, printr-un act al puterii publice, rezultă că există o diferenţă specifică între expropriere, pe de o parte, şi naţionalizare şi alte măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietatea publică, pe de altă parte.

Astfel, instituţia juridică a exproprierii presupune operaţiuni juridice complexe, caracterizate de existenţa unui cadru legal adecvat procedurilor de expropriere şi de stabilire a despăgubirilor, în vederea asigurării unor garanţii pentru titularul dreptului de proprietate privată, şi anume obligativitatea respectării unei proceduri prealabile transferului dreptului de proprietate privată, ale cărei etape sunt în mod riguros stabilite prin lege, precum şi asigurarea accesului la justiţie, în cazul în care titularul dreptului de proprietate privată asupra bunului supus exproprierii este nemulţumit de cuantumul despăgubirii estimate de către autoritatea publică beneficiară a lucrării de utilitate publică, care are calitatea de expropriator.

Spre deosebire de expropriere, măsurile de trecere silită a unui bun proprietate privată în proprietatea publică, la care se referă art. 44 alin. (4) din Constituţie presupun o privare de proprietate aproape instantanee şi au natura juridică a unei sancţiuni.

Rezultă că, în viziunea legiuitorului constituant, există o diferenţă de natură juridică între cele două categorii de măsuri de privare de proprietate la care se referă dispoziţiile art. 44 alin. (3) şi (4), diferenţă ce rezultă şi din reglementarea lor distinctă.

De altfel, din interpretarea gramaticală a textului constituţional, respectiv art. 44 alin. (4), rezultă că naţionalizarea este caracterizată în mod expres ca o măsură de trecere silită a unui bun în proprietatea publică. Totodată, din formula redacţională a textului constituţional, prin sintagma "orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică" legiuitorul constituant a avut în vedere măsuri similare naţionalizării, ca natură juridică şi finalitate.

Deşi Constituţia nu o nominalizează în mod expres în categoria unor astfel de măsuri de trecere silită în proprietatea publică a unor bunuri, exproprierea este caracterizată de afectarea libertăţii de voinţă a titularului dreptului de proprietate privată asupra bunului supus exproprierii, însă acest caracter este atenuat prin acţiunea conjugată a tuturor actelor şi faptelor juridice realizate în cursul acestei proceduri, în lipsa cărora finalitatea exproprierii, constând în principal în privarea de proprietate, nu s-ar realiza.

Pe de altă parte, dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală interzic reglementarea, pe calea unei ordonanţe de urgenţă, a unor măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică, fără a menţiona în mod distinct şi exproprierea.

Prin urmare, Curtea constată că intenţia legiuitorului constituant a fost să excludă din domeniul de reglementare al ordonanţelor de urgenţă măsurile de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică, la care fac referire prevederile art. 44 alin. (4) din Legea fundamentală, fără a include în sfera acestor măsuri şi exproprierea.

Acest lucru este demonstrat şi de faptul că exproprierea, ca măsură de privare de proprietate, este reglementată în mod distinct de naţionalizare şi orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri.

De asemenea, autorii excepţiei susţin că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12/2009 contravine principiului constituţional al separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, deoarece a fost emisă cu nesocotirea unei hotărâri judecătoreşti, prin care se constatase nelegalitatea hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucureşti de declarare a caracterului de utilitate publică al lucrării de interes local "Pasaj rutier denivelat superior Basarab".

Faţă de aceste din urmă susţineri, Curtea observă, în primul rând, că autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti este circumscrisă unei situaţii determinate, hotărârea judecătorească neavând valoarea juridică a unui izvor formal de drept constituţional.

Pe de altă parte, Curtea constată că, în speţă, subsecvent controlului judecătoresc asupra unui act administrativ al unei autorităţi publice, şi anume o hotărâre a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, prin care a fost constatată nelegalitatea acestui act administrativ, a fost emisă o ordonanţă de urgenţă, act normativ cu putere de lege, prin care, în temeiul art. 2 din Legea nr. 198/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 184/2008, s-a aprobat declanşarea procedurilor de expropriere pentru cauză de utilitate publică a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de interes local "Pasaj rutier denivelat superior Basarab", expropriator fiind Municipiul Bucureşti.

Astfel, nu se poate susţine că această modalitate de declanşare a procedurilor de expropriere, respectiv printr-un act normativ, iar nu printr-un act administrativ, contravine principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat, din moment ce ordonanţa de urgenţă a fost emisă cu respectarea prevederilor legii speciale în materia exproprierii, respectiv Legea nr. 198/2004. Mai mult, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12/2009 a fost aprobată prin lege, respectiv Legea nr. 231/2009.

Pentru aceleaşi considerente nu se poate reţine nici încălcarea dispoziţiilor art. 44 alin. (3) referitor la expropriere, dat fiind faptul că declanşarea procedurii de expropriere, prin ordonanţa de urgenţă criticată, s-a făcut în conformitate cu prevederile legii speciale, fiind respectate exigenţele constituţionale referitoare la declararea, potrivit legii, a cauzei de utilitate publică şi la plata despăgubirilor.

În ceea ce priveşte susţinerea privind încălcarea principiului constituţional al neretroactivităţii, prin faptul că ordonanţa de urgenţă criticată declară caracterul de utilitate publică al unei lucrări de interes local aflate în curs de realizare la data intrării în vigoare a Legii nr. 184/2008, Curtea constată că şi aceasta este neîntemeiată. Dimpotrivă, legea nouă se aplică şi acelor fapte sau situaţii juridice aflate în curs de formare la data intrării ei în vigoare (facta pendentia), astfel încât declararea utilităţii publice a unei lucrări în curs de realizare nu reprezintă un caz de aplicare retroactivă a legii.

În legătură cu acest aspect, autorii excepţiei mai arată că utilitatea publică a lucrării de interes local "Pasaj rutier denivelat superior Basarab" ar fi trebuit declarată în conformitate cu prevederile art. 5-11 ale cap. II - Utilitatea publică şi declararea ei din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, iar nu prin lege, respectiv art. 2 din Legea nr. 198/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Curtea constată însă că Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, modificată şi completată prin Legea nr. 184/2008, este o lege specială, derogatorie de la dreptul comun în materie - Legea nr. 33/1994, astfel încât este justificată aplicarea legii speciale, faţă de specificul lucrării de construcţie de drumuri, pentru care este necesară exproprierea. De altfel, şi legea specială conţine prevederi de natură tehnică, menite să asigure elaborarea documentaţiei tehnico-economice aferente studiului de fezabilitate, a documentaţiei cadastral-juridice de expropriere, precum şi a documentaţiilor pentru eliberarea certificatelor de urbanism.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (1)-(4), art. 4 şi art. 9 alin. (2)-(5) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, excepţie invocată de Maria Belu, Vasile Belu, Marian Belu, Maria Vasiliu, Ştefan Vasiliu, Constantin Enache, Aneta Enache, Valeria Bozdoc şi Ilinca Burdea în Dosarul nr. 33.483/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.

2.Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 12/2009 privind declanşarea procedurilor de expropriere pentru cauză de utilitate publică a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de interes local "Pasaj rutier denivelat superior Basarab", precum şi a prevederilor art. 9 alin. (1) şi art. 15 din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, excepţie invocată de aceiaşi autori în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 iunie 2012.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Irina Loredana Gulie