Decizia nr. 502 din 13 iulie 2021

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Irina-Ioana Kuglay.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, excepție ridicată de Marin Tudorică în Dosarul nr. 5.234/105/2016 al Tribunalului Prahova - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.098D/2018.2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume deciziile nr. 243 din 6 aprilie 2017, nr. 700 din 7 noiembrie 2017 și nr. 402 din 6 iunie 2019.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.Prin Încheierea din 26 iunie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 5.234/105/2016, Tribunalul Prahova - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. Excepția a fost ridicată de Marin Tudorică cu ocazia soluționării unei cauze penale privind săvârșirea, printre altele, a unor infracțiuni prevăzute de dispozițiile art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate încalcă prevederile constituționale privind statul de drept, principiul separației și echilibrului puterilor în cadrul democrației constituționale, principiul legalității, universalitatea drepturilor și îndatoririlor, legalitatea pedepsei și restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, întrucât sintagma „operațiuni financiare, ca acte de comerț“ este lipsită de claritate, precizie și previzibilitate, nepermițând determinarea exactă a conținutului constitutiv al infracțiunii reglementate, care este una asimilată infracțiunilor de corupție. În acest sens, arată că Legea nr. 78/2000 nu definește sintagma „operațiuni financiare, ca acte de comerț“ și nu există o atare definiție nici în cuprinsul prevederilor art. 172-187 din Codul penal. Invocă, totodată, considerentele deciziilor Curții Constituționale nr. 603 din 6 octombrie 2015, paragrafele 20 și 22, și nr. 363 din 7 mai 2015, paragrafele 24 și 25.6. Tribunalul Prahova - Secția penală apreciază că textul de lege criticat este constituțional. Astfel, arată că dispozițiile art. 12 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000 sunt clare și neechivoce, întrucât destinatarul normei de incriminare are posibilitatea să prevadă consecințele ce decurg din nerespectarea ei și să își adapteze conduita în mod corespunzător, apelând la nevoie la sfatul unui specialist. Invocă, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume deciziile nr. 243 din 6 aprilie 2017 și nr. 700 din 7 noiembrie 2017.

7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

9.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000. Din notele scrise ale autorului excepției, depuse în motivarea criticii, reiese însă că aceasta vizează prevederile art. 12 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000. Prin urmare, Curtea se va pronunța numai asupra acestor dispoziții de lege, care au următorul cuprins: „(1) Sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite:

a)efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană [...];“.

11.În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3)-(5) privind statul de drept, principiul separației și echilibrului puterilor în cadrul democrației constituționale și principiul legalității, ale art. 15 alin. (1) referitor la universalitatea drepturilor și îndatoririlor, ale art. 23 alin. (12) privind legalitatea pedepsei și ale art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

12.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 12 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000 au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție - invocate și în prezenta cauză - și față de critici similare.

13.Astfel, prin Decizia nr. 252 din 23 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 14 iunie 2019, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate, reținând că sintagma „operațiuni financiare, ca acte de comerț“, deși are o formulare generică, este clară și previzibilă, întrucât înglobează toate elementele necesare pentru identificarea existenței infracțiunii, astfel că destinatarul normei penale de incriminare are posibilitatea să prevadă consecințele ce decurg din nerespectarea acesteia și să își adapteze conduita în mod corespunzător. În acest sens, Curtea a invocat jurisprudența sa cu privire la principiul legalității, consacrat de prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, jurisprudență potrivit căreia un act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre care se numără și previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și de clar pentru a putea fi aplicat. Astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, date fiind circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, este dificil să se redacteze legi de o precizie totală, iar o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii (Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, și Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012).

14.Prin Decizia nr. 252 din 23 aprilie 2019, mai sus menționată, Curtea a constatat că, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000, este pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani, dacă este săvârșită în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, fapta care constă în efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană. Astfel, pentru ca efectuarea de operațiuni financiare să constituie elementul material al laturii obiective a infracțiunii, norma criticată impune realizarea a două condiții/cerințe esențiale: operațiunile financiare să fie efectuate ca acte de comerț și aceste operațiuni financiare, ca acte de comerț, să fie incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește respectiva persoană. Interzicerea unor asemenea operațiuni financiare, ca acte de comerț, are ca finalitate atât asigurarea respectării principiilor economiei de piață și a libertății economice, cât și protejarea demnității persoanelor care ocupă anumite funcții/atribuții/însărcinări publice, obiectul juridic al infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 12 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000 constituindu-l ocrotirea relațiilor sociale referitoare la onestitatea persoanelor care, în considerarea funcției, atribuției sau însărcinării primite, trebuie să se abțină de la efectuarea de astfel de operațiuni.

15.În continuare, prin decizia citată anterior, Curtea a reținut că efectuarea de operațiuni financiare înseamnă realizarea de tranzacții referitoare la bani și credite, activități care presupun o plată, implicând circulația banilor sau a creditelor. Totodată, având în vedere exigențele prevăzute în anexa la Ordinul președintelui Institutului Național de Statistică nr. 337/2007 privind actualizarea Clasificării activităților din economia națională - CAEN (publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 3 mai 2007), Curtea a constatat că, din multitudinea de intermedieri și tranzacții financiare, numai cele care se circumscriu activităților și domeniilor limitativ enumerate în prevederile art. 1 lit. e) din Legea nr. 78/2000 pot intra în categoria operațiunilor financiare avute în vedere de legiuitor la incriminarea faptelor prevăzute de dispozițiile art. 12 alin. (1) lit. a) teza întâi din aceeași lege, iar acestea vizează „operațiuni care antrenează circulația de capital, operațiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit, operațiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare și cele asimilate acestora, tranzacții comerciale interne și internaționale“. De asemenea, Curtea a observat că norma criticată cere ca operațiunea financiară să fie efectuată ca act de comerț, deci să constituie un act de speculă sau o acțiune de intermediere în circulația bunurilor, făcută în mod organizat. De aceea, retragerile de numerar și operațiunile de emitere a ordinelor de plată, chiar dacă sunt operațiuni financiare, nu constituie, în același timp, și acte de comerț.

16.De asemenea, Curtea a constatat că, potrivit prevederilor art. VII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2011 (pentru reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 696 din 30 septembrie 2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 60/2012), la data intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, sintagma „contract comercial“ sau „contracte comerciale“ se înlocuiește cu sintagma „contract civil“ sau, după caz, „contracte civile“, iar sintagma „contracte sau acte de comerț“, cu termenul „contracte“. Clarificări de ordin terminologic au adus și dispozițiile art. 8 din Legea nr. 71/2011 (pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011), în sensul că noțiunea de „profesionist“ prevăzută la art. 3 din Codul civil include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum și orice alte persoane autorizate să desfășoare activități economice sau profesionale, astfel cum aceste noțiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a Codului civil, iar expresiile „acte de comerț“, respectiv „fapte de comerț“ se înlocuiesc în toate actele normative în vigoare cu expresia „activități de producție, comerț sau prestări de servicii“. Înlocuirea sintagmelor „acte de comerț“ și „fapte de comerț“ are meritul de a stabili conținutul juridic actual al noilor noțiuni care vizează sensul economic al noțiunii de comerț, adică acela de interpunere în schimbul și circulația mărfurilor, astfel că, în accepțiunea actuală a legiuitorului, actele de comerț, respectiv activitatea comercială, sunt alcătuite din operațiunile ce privesc activitățile de producție, comerț sau prestări de servicii. Totodată, potrivit prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, noțiunea de profesionist include și calitatea de comerciant, ceea ce înseamnă că legiuitorul a introdus un sistem subiectiv de reglementare a raporturilor comerciale. În plus, având în vedere conținutul normativ al art. 8 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, legiuitorul, în completarea sistemului subiectiv de reglementare prin raportarea normelor juridice la calitatea de profesionist comerciant, a avut în vedere normele referitoare la activitățile de producție, prestări servicii și comerț, adică un sistem obiectiv de reglementare. În același timp, potrivit dispozițiilor art. 3 din Codul civil, sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere și constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ. Prin urmare, Curtea a statuat că legiuitorul a prevăzut în mod expres care este înțelesul sintagmei „acte de comerț“, critica de neconstituționalitate fiind neîntemeiată.

17.Tot prin Decizia nr. 252 din 23 aprilie 2019, precitată, Curtea a mai reținut că o altă condiție pentru existența infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 12 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000 este reprezentată de scopul pentru care se efectuează operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană, și anume acela de a obține pentru sine sau pentru altul bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, fără a avea relevanță dacă scopul a fost sau nu atins. Prin urmare, simpla efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, nu determină, prin ea însăși, existența elementului material al infracțiunii, ci efectuarea de operațiuni financiare are relevanță penală și poate constitui elementul material al infracțiunii analizate numai dacă fapta este săvârșită ca act de comerț, dacă operațiunile financiare sunt incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană și dacă sunt săvârșite în scopul determinat de legiuitor.

18.În același timp, prin Decizia nr. 252 din 23 aprilie 2019, mai sus menționată, Curtea a observat că aspectele semnalate de autorul excepției pun în discuție modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor de lege criticate. Or, faptul că există interpretări și aplicări diferite ale înțelesului unei norme nu conduce automat la neconcordanța acesteia cu Legea fundamentală, ci constituie un element care justifică promovarea unui recurs în interesul legii.

19.În același sens sunt și Decizia nr. 243 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 6 iulie 2017, și Decizia nr. 700 din 7 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 17 ianuarie 2018.20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

21.Pentru motivele mai sus arătate, dispozițiile art. 12 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000 nu aduc atingere nici prevederilor constituționale ale art. 23 alin. (12) referitor la legalitatea pedepsei și nici celor ale art. 1 alin. (3) și (4) privind statul de drept și principiul separației și echilibrului puterilor în cadrul democrației constituționale și ale art. 15 alin. (1) referitor la universalitatea drepturilor și îndatoririlor.

22.În ceea ce privește pretinsa încălcare, prin dispozițiile de lege criticate, a prevederilor art. 53 din Legea fundamentală, nici această critică nu poate fi reținută, prevederile constituționale invocate fiind aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale, restrângere care nu s-a constatat însă în cauza de față.

23.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Marin Tudorică în Dosarul nr. 5.234/105/2016 al Tribunalului Prahova - Secția penală și constată că dispozițiile art. 12 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Prahova - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 13 iulie 2021.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Oana-Cristina Puică