Decizie nr. 408 din 8 octombrie 2013

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Compania Procter amp; Gamble International Operations, cu sediul în Elveţia în Dosarul nr. 1.221/190/2013 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 379D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că reglementarea procedurii prevăzută la art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală reprezintă opţiunea legiuitorului şi se înscrie în limitele atribuţiilor sale constituţionale, prevăzute la art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Legea fundamentală. Se susţine că textele criticate sunt în acord cu dispoziţiile de drept european în materie, asigurând, totodată, celeritatea procesului penal. Se arată, de asemenea, că dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală asigură părţilor toate drepturile şi garanţiile procesuale necesare asigurării dreptului la un proces echitabil.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 23 mai 2013, pronunţată în Dosarul nr. 1.221/190/2013, Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Compania Procter amp; Gamble International Operations, cu sediul în Elveţia într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului promovat împotriva unei sentinţe penale de soluţionare a unei plângeri formulate împotriva unei rezoluţii de scoatere de sub urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrafacere marcă înregistrată, prevăzută la art. 90 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prin rămânerea definitivă a hotărârii pronunţate de judecătorie în soluţionarea plângerii formulate împotriva unei rezoluţii de scoatere de sub urmărire penală, ca urmare a modificării art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, sunt încălcate prevederile constituţionale şi cele convenţionale referitoare la accesul liber la justiţie, la dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. Se arată că inadmisibilitatea recursului goleşte, practic, de conţinut principiul exercitării căilor de atac şi încalcă, în consecinţă, dispoziţiile referitoare la înfăptuirea justiţiei reglementate la art. 129 din Legea fundamentală. Se arată că norma criticată, ce face imposibilă contestarea în faţa unei instanţe superioare a unei hotărâri pronunţate de către o instanţă de fond, este singulară în materie penală, contravenind, în acest fel, prevederilor art. 16 din Constituţie referitor la egalitatea în drepturi, întrucât părţile unei astfel de cauze sunt discriminate în raport cu participanţii la alte procese penale. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 500 din 15 mai 2012, precum şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care se impune a fi respectată potrivit prevederilor art. 20 şi 148 din Constituţie.

Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală necontravenind prevederilor constituţionale şi nici celor convenţionale invocate de autorul excepţiei. Se arată că eliminarea, potrivit textelor criticate, a căilor de atac este justificată de caracterul special al procedurii instituite, având ca scop asigurarea celerităţii soluţionării cauzelor penale şi pronunţarea mai rapidă a unor hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar asupra soluţiilor dispuse de organele de urmărire penală. Se face trimitere la Deciziile Curţii Constituţionale nr. 482 din 10 mai 2012, nr. 571 din 29 mai 2012, nr. 711 din 5 iulie 2012, nr. 977 din 22 noiembrie 2012 şi nr. 82 din 28 februarie 2013.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că prevederile art. 278^1 din Codul de procedură penală asigură accesul liber la justiţie, dând persoanei vătămate dreptul de a formula plângere în faţa unei instanţe de judecată împotriva soluţiei de netrimitere în judecată date de către organele de urmărire penală. Se susţine că principiul dublului grad de jurisdicţie este aplicabil numai în cauzele penale şi numai în prezenţa raporturilor penale de conflict, or, în cazul plângerii formulate conform dispoziţiilor art. 278^1 din Codul de procedură penală, obiectul judecăţii îl constituie legalitatea şi temeinicia actului de netrimitere în judecată, şi nu fondul cauzei penale. Se arată, de asemenea, că textele criticate oferă părţilor cauzelor penale egalitate de tratament din punctul de vedere al mijloacelor procedurale puse la dispoziţie pentru realizarea drepturilor sau pentru exercitarea apărărilor, nefiind încălcat principiul constituţional al egalităţii în drepturi. Se susţine, totodată, că prevederile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală nu îngrădesc dreptul la apărare, întrucât acest drept se circumscrie, în fiecare caz în parte, cadrului procesual legal, neobligând legiuitorul să asigure mai multe grade de jurisdicţie indiferent de obiectul cauzelor. Se subliniază faptul că reglementarea căilor de atac este, conform dispoziţiilor art. 129 din Constituţie, atributul exclusiv al legiuitorului.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. 8 este definitivă."

Se susţine, în esenţă, că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) şi (3) cu privire la accesul liber la justiţie, ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, ale art. 124 alin. (2) referitor la înfăptuirea justiţiei, ale art. 129 cu privire la folosirea căilor de atac, ale art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeană, precum şi prevederilor art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil şi, respectiv, dreptul la un recurs efectiv, şi ale art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţie referitor la principiul dublului grad de jurisdicţie în materie penală.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii normelor criticate, prin raportare la aceleaşi critici de neconstituţionalitate, prin numeroase decizii, dintre care, cu titlu exemplificativ, se reţin: Decizia nr. 571 din 29 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 25 iulie 2012, Decizia nr. 711 din 5 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 16 august 2012, Decizia nr. 1.019 din 29 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 10 ianuarie 2013, şi Decizia nr. 181 din 28 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 22 mai 2013.

Prin Decizia nr. 181 din 28 martie 2013, respingând ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, Curtea a statuat că nu poate fi reţinută nicio contradicţie între textele criticate, potrivit cărora hotărârea pronunţată de judecător în temeiul art. 278^1 alin. 8 din Codul de procedură penală este definitivă, şi prevederile din Legea fundamentală şi din actele normative internaţionale invocate de autorii excepţiei, întrucât stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, Curtea a reţinut că acesta este sensul art. 129 din Constituţie, text care face referire la "condiţiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac ("Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii"), ca, de altfel, şi al art. 126 alin. (2) din Constituţie, care, referindu-se la competenţa instanţelor judecătoreşti şi la procedura de judecată, stabileşte că acestea "sunt prevăzute numai prin lege" [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 460 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.153 din 7 decembrie 2004].

Prin aceeaşi decizie Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală nu aduc atingere dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Legea fundamentală şi nici accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţie, întrucât nu înlătură posibilitatea părţilor de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Curtea a constatat că nicio prevedere a Legii fundamentale şi a actelor normative internaţionale invocate de autorii excepţiei nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, Curtea a statuat că art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii. Totodată, Curtea a reţinut că, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 278^1 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării ori urmăririi penale, ci rezoluţia sau ordonanţa de netrimitere în judecată emisă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt aplicabile. De asemenea, Curtea a statuat că prevederile art. 13 din Convenţie nu au aplicabilitate în cauză, întrucât dreptul la un recurs efectiv nu se confundă cu dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti.

Cu acelaşi prilej, Curtea a statuat că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 278^1 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Distinct de cele arătate, referitor la invocarea, ca temei al excepţiei de neconstituţionalitate, a prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea constată că o atare încălcare nu poate fi reţinută, întrucât principiul egalităţii cetăţenilor nu înseamnă uniformitate, astfel că, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite, tratamentul nu poate fi decât diferit.

Pentru motivele arătate, dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală nu aduc atingere nici prevederilor art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Compania Procter amp; Gamble International Operations cu sediul în Elveţia în Dosarul nr. 1.221/190/2013 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al Românei, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 8 octombrie 2013.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop