Decizia nr. 57 din 28 februarie 2023

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 519 și ale art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Constantin Durnea în Dosarul nr. 3.405/97/2018 al Tribunalului Hunedoara - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.265D/2019.2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.Președintele dispune să se facă apelul și în dosarele nr. 3.266D/2019, nr. 3.267D/2019, nr. 3.269D/2019, nr. 3.270D/2019, nr. 3.271D/2019, nr. 3.272D/2019, nr. 3.294D/2019, nr. 3.295D/2019, nr. 3.304D/2019, nr. 3.321D/2019, nr. 3.379D/2019, nr. 3.380D/ 2019, nr. 3.381D/2019, nr. 3.382D/2019, nr. 3.383D/2019, nr. 3.400D/2019, nr. 3.401D/2019 și nr. 3.449D/2019, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 519 și ale art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă și, respectiv, art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Vasile Popa, Aurel Holbea, Ioan Craioveanu, Vasile Onisie, Ghiorghe Marinescu, Gheorghe Cioraia, Constantin Jean Ciontoiu, Cristian Emil Floronesc, Alexandru Constantin Hotea, Gheorghe Negru, Vasile Marcu, Gheorghe Marian Ioana, Ioan Duc, Miklos Ghertec, Miklos Antal, Dumitru Doru Peșcan, Constantin Didirea și Vasile Morari în dosarele nr. 3.149/97/2018, nr. 2.164/97/2018, nr. 3.143/97/2018, nr. 3.148/97/2018, nr. 3.788/97/2018, nr. 3.787/97/2018, nr. 3.408/97/2018, nr. 3.410/97/2018, nr. 509/97/2018, nr. 3.147/97/2018 și nr. 716/97/2018 ale Tribunalului Hunedoara - Secția I civilă și, respectiv, nr. 2.583/97/2018, nr. 782/97/2018, nr. 1.952/97/2018, nr. 1.962/97/2018, nr. 2.584/97/2018, nr. 699/97/2018 și nr. 3.015/97/2018 ale Curții de Apel Alba Iulia - Secția I civilă.

4.La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

5.Având în vedere excepțiile de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 3.265D/2019, nr. 3.266D/2019, nr. 3.267D/2019, nr. 3.269D/2019, nr. 3.270D/2019, nr. 3.271D/2019, nr. 3.272D/ 2019, nr. 3.294D/2019, nr. 3.295D/2019, nr. 3.304D/2019, nr. 3.321D/2019, nr. 3.379D/2019, nr. 3.380D/2019, nr. 3.381D/2019, nr. 3.382D/2019, nr. 3.383D/2019, nr. 3.400D/ 2019, nr. 3.401D/2019 și nr. 3.449D/2019, Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor nr. 3.266D/2019, nr. 3.267D/2019, nr. 3.269D/2019, nr. 3.270D/2019, nr. 3.271D/2019, nr. 3.272D/ 2019, nr. 3.294D/2019, nr. 3.295D/2019, nr. 3.304D/2019, nr. 3.321D/2019, nr. 3.379D/2019, nr. 3.380D/2019, nr. 3.381D/2019, nr. 3.382D/2019, nr. 3.383D/2019, nr. 3.400D/ 2019, nr. 3.401D/2019 și nr. 3.449D/2019 la Dosarul nr. 3.265D/2019. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării. Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 pentru organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 3.266D/2019, nr. 3.267D/2019, nr. 3.269D/2019, nr. 3.270D/2019, nr. 3.271D/ 2019, nr. 3.272D/2019, nr. 3.294D/2019, nr. 3.295D/2019, nr. 3.304D/2019, nr. 3.321D/2019, nr. 3.379D/2019, nr. 3.380D/ 2019, nr. 3.381D/2019, nr. 3.382D/2019, nr. 3.383D/2019, nr. 3.400D/2019, nr. 3.401D/2019 și nr. 3.449D/2019 la Dosarul nr. 3.265D/2019, care este primul înregistrat.

6.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că cele două texte de lege criticate nu fac decât să transpună în Codul de procedură civilă prevederile constituționale cuprinse în art. 126 alin. (3) referitoare la competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

7.Prin încheierile din 25 noiembrie 2019, 27 noiembrie 2019, 18 noiembrie 2019 și 2 decembrie 2019 și, respectiv, 20 noiembrie 2019, 4 decembrie 2019 și 5 decembrie 2019, pronunțate în dosarele nr. 3.405/97/2018, nr. 3.149/97/2018, nr. 2.164/97/2018, nr. 3.143/97/2018, nr. 3.148/97/2018, nr. 3.788/97/2018, nr. 3.787/97/2018, nr. 3.408/97/2018, nr. 3.410/97/2018, nr. 3.147/97/2018 și nr. 716/97/2018 și, respectiv, nr. 509/97/2018, nr. 782/97/2018, nr. 1.952/97/2018, nr. 1.962/97/2018, nr. 2.583/97/2018, nr. 2.584/97/2018, nr. 699/97/2018 și nr. 3.015/97/2018, Tribunalul Hunedoara - Secția I civilă și, respectiv, Curtea de Apel Alba Iulia - Secția I civilă au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 519 și art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Excepția a fost invocată de Constantin Durnea, Vasile Popa, Aurel Holbea, Ioan Craioveanu, Vasile Onisie, Ghiorghe Marinescu, Gheorghe Cioraia, Constantin Jean Ciontoiu, Cristian Emil Floronesc, Alexandru Constantin Hotea, Gheorghe Negru, Vasile Marcu, Gheorghe Marian Ioana, Ioan Duc, Miklos Ghertec, Miklos Antal, Dumitru Doru Peșcan, Constantin Didirea și Vasile Morari în cauze având ca obiect soluționarea unor acțiuni de asigurări sociale prin care s-a solicitat obligarea Casei Județene de Pensii Hunedoara, între altele, la emiterea unor decizii privind recalcularea drepturilor de pensie.

8.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că textele de lege criticate trebuie să asigure aplicabilitatea legii, iar nu ambiguitatea ei, respectiv obligarea judecătorilor de a se supune unor interpretări limitative, pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin interpretările date unor texte de lege, sintagme sau chestiuni de drept. Se susține că în acest mod se încalcă art. 1 din Constituție, prin imixtiunea pe care instanța supremă o realizează în judecarea cauzelor, în speță având ca obiect recalcularea pensiilor. Se mai susține, în acest sens, că pensiile sunt un segment juridico-social care impune o specializare strictă a completurilor de judecată, iar interpretările date de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unor dosare ce au ca obiect pensiile sunt limitate și nu pot fi aplicate unor categorii de persoane care au drepturile la pensie deja stabilite, în temeiul unor acte normative ce au operat în timp și spațiu și ale căror efecte se prelungesc pe perioada vieții beneficiarului, cât timp Înalta Curte nu judecă pensii în nicio cale de atac. Se mai susține că independența justiției și a judecătorilor nu este nici scop în sine, nici suficientă pentru realizarea actului de justiție în mod echitabil, fiind nevoie și de imparțialitate, ce presupune, pe de o parte, ca activitatea de judecată să se înfăptuiască în mod obiectiv, iar, pe de altă parte, ca autoritățile cărora le revine această sarcină să fie neutre. Se mai arată că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că drepturile protejate de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu sunt drepturi teoretice sau provizorii, ci drepturi concrete și efective, iar dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă toate cererile și observațiile părților sunt examinate conform normelor de procedură de către un tribunal specializat, independent și care se supune numai legii. Se mai invocă, în susținerea excepției, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, citându-se în acest sens hotărârile din 16 septembrie 1996 și 22 octombrie 1996, pronunțate în cauzele Gaygusuz împotriva Austriei și Stubbings și alții împotriva Regatului Unit.

9.În acest context, se critică cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în Decizia nr. 69 din 15 octombrie 2018 privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 169^1 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, apreciindu-se că stagiul complet de cotizare prevăzut de lege nu se confundă cu stagiul de cotizare, acestea fiind noțiuni complet diferite.

10.Tribunalul Hunedoara - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că sesizarea instanței supreme, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, reprezintă un mecanism menit să preîntâmpine apariția unei practici neunitare în aplicarea și interpretarea legii de către instanțele judecătorești. Se mai apreciază că, având în vedere că dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie pentru toate instanțele judecătorești, se asigură astfel o practică judiciară unitară, în temeiul prerogativelor care îi sunt acordate Înaltei Curți de art. 126 alin. (3) din Constituție. Așa fiind, prevederile legale criticate asigură înfăptuirea justiției, în mod unitar, precum și supremația legii, fără a încălca în vreun fel accesul la justiție și fără a îngrădi independența judecătorilor.

11.Curtea de Apel Alba Iulia - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, prevederile legale criticate fiind în acord cu dispozițiile constituționale invocate.

12.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

13.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

14.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 519 și ale art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora:

–Art. 519: „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“;

–Art. 521 alin. (3): „Dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanța care a solicitat dezlegarea de la data pronunțării deciziei, iar pentru celelalte instanțe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.“16. În opinia autorilor excepției, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (3) referitor la statul de drept și alin. (5) privind principiul legalității, art. 21 - Accesul liber la justiție, art. 124 alin. (3) privind independența judecătorilor și art. 126 alin. (1)-(3) privind instanțele judecătorești și competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești.

17.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile de lege criticate în cauza de față au mai format obiectul controlului de constituționalitate, Curtea analizându-le prin prisma unor critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 541 din 26 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 27 ianuarie 2020, paragrafele 14-17, Curtea a reținut că, prin Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă a fost recunoscută posibilitatea instanțelor de a solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe hotărâri prin care să dea rezolvări de principiu chestiunilor de drept de a căror clarificare depinde soluționarea pe fond a cauzelor și cu privire la care judecătorii, în cursul judecății, consideră că este necesar să solicite concursul instanței supreme, care să tranșeze cu titlu definitiv problema în discuție. Această nouă competență a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost reglementată în scopul prevenirii apariției jurisprudenței neunitare la nivelul instanțelor naționale, prin oferirea de soluții care se impun cu forță obligatorie atât instanței care a solicitat pronunțarea unei astfel de hotărâri prealabile, cât și celorlalte instanțe confruntate cu probleme de drept similare, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție având, în toate cazurile, efecte doar pentru viitor.

18.S-a mai arătat, în decizia menționată, că analiza Înaltei Curți de Casație și Justiție poartă exclusiv asupra problemei punctuale indicate de judecătorul cauzei, care, anticipând dificultatea chestiunii și riscul ca aceasta să genereze interpretări diferite în momentul în care diverse instanțe ar ajunge să examineze respectiva chestiune de drept, solicită instanței supreme să statueze într-o manieră care să clarifice și să fixeze o optică unitară, generalizată la nivelul tuturor instanțelor din țară. Funcția preventivă și unificatoare a acestei proceduri este benefică actului de justiție, asigurând realizarea premiselor pentru întrunirea caracteristicilor unui proces echitabil, ca exigență a statului de drept izvorâtă din prevederile art. 21 din Legea fundamentală, dar și din cele ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Aceasta deoarece se evită interpretările diferite pe care diverse instanțe le-ar putea da aceleiași problematici, iar părțile din proces beneficiază de certitudinea previzibilității dispozițiilor legale aplicabile situației de fapt conflictuale în care se află. Totodată, prin această procedură se asigură și respectarea principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților publice, procesele urmând să fie soluționate în baza unor prevederi legale interpretate unitar, astfel încât persoanele implicate în litigii aflate pe rolul unor instanțe diferite vor beneficia de un tratament juridic egal.

19.De asemenea, în decizia precitată, Curtea a mai statuat că, potrivit textului de lege criticat în cauza de față, soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție se impune cu forță obligatorie tuturor judecătorilor, însă acest lucru nu aduce atingere independenței acestora, întrucât, în cadrul proceselor pe care le soluționează, judecătorul își menține prerogativa decizională neștirbită, în sensul că va aprecia întregul ansamblu probatoriu în mod obiectiv, în absența oricăror influențe exterioare care să îi afecteze libertatea de a ajunge la o soluție bazată exclusiv pe propria argumentare rațională. Interpretarea obligatorie dată de instanța supremă se integrează în esența textului de lege, explicând înțelesul acestuia, clarificând modul său de aplicare și evidențiind semnificația corectă a conținutului său normativ, fără să impună însă judecătorilor care urmează să îl aplice soluții prestabilite pentru situații date, ci permițând coroborarea acestuia, în cadrul procesului de interpretare și aplicare a legii la speță, cu toate celelalte elemente de fapt și de drept pe care judecătorul își va fonda raționamentul ce va conduce la soluționarea litigiului.

20.Cele statuate prin decizia menționată își mențin valabilitatea și în cauza de față, neintervenind elemente noi, de natură să justifice modificarea acestei jurisprudențe, astfel încât, în prezenta cauză, Curtea nu poate reține încălcarea dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3), art. 21, art. 124 alin. (3) și art. 126 alin. (1)-(3).

21.În ceea ce privește invocarea, în prezenta cauză, a prevederilor art. 1 alin. (5) referitoare la principiul legalității, cu motivarea că nu sunt definite „chestiunile de drept“ menționate de textul de lege criticat, astfel încât instanțele judecătorești pot adresa Înaltei Curți de Casație și Justiție orice întrebare cu caracter de generalitate, iar dezlegarea dată de instanța supremă devine obligatorie în cauza respectivă, precum și în alte procese, Curtea reține că aceasta este neîntemeiată.

22.Cu privire la modul de reglementare a normelor, Curtea Constituțională, având în vedere principiul generalității legilor, a reținut că poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, și Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013, Decizia nr. 137 din 13 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 295 din 17 aprilie 2019, paragraful 107, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la care se rețin, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunțată în Cauza Leempoel S.A. ED. Ciné Revue împotriva Belgiei, paragraful 59). Întinderea noțiunii de previzibilitate depinde însă, într-o largă măsură, de conținutul textului respectiv, de domeniul la care se referă, precum și de numărul și de calitatea destinatarilor săi. Asemenea consecințe nu au nevoie să fie previzibile cu o certitudine absolută. O atare certitudine, oricât de dorită ar fi, este imposibil de realizat și, mai mult, poate genera o rigiditate excesivă a reglementării. Prin urmare, existența unor probleme de interpretare și aplicare a legii este inerentă oricărui sistem de drept, deoarece, în mod inevitabil, normele juridice au un anumit grad de generalitate (Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 35, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, sau Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunțată în Cauza Sud Fondi Srl și alții împotriva Italiei, paragraful 109, citate în Decizia Curții Constituționale nr. 454 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018, paragraful 47).

23.Astfel, aplicând aceste considerente de principiu la prezenta cauză, Curtea reține că, fără a defini în mod exhaustiv „chestiunea de drept“ în privința căreia se solicită Înaltei Curți să pronunțe o hotărâre prin care să dea o rezolvare de principiu, dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, cuprinse în Titlul III - Dispoziții privind asigurarea unei practici judiciare unitare, Cap. II - Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, indică anumite criterii care să conducă la circumstanțierea conținutului acestei sintagme, respectiv soluționarea pe fond a cauzei să depindă de chestiunea de drept invocată, aceasta să fie nouă, ori asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

24.Așadar, analizate în ansamblul reglementării din care fac parte, respectiv cap. II titlul III din Codul de procedură civilă, prevederile legale criticate sunt redactate cu suficientă precizie și claritate astfel încât să permită destinatarilor interpretarea și aplicarea lor, dată fiind și calitatea destinatarilor dispoziției legale criticate, respectiv un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță.

25.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Constantin Durnea, Vasile Popa, Aurel Holbea, Ioan Craioveanu, Vasile Onisie, Ghiorghe Marinescu, Gheorghe Cioraia, Constantin Jean Ciontoiu, Cristian Emil Floronesc, Alexandru Constantin Hotea, Gheorghe Negru, Vasile Marcu, Gheorghe Marian Ioana, Ioan Duc, Miklos Ghertec, Miklos Antal, Dumitru Doru Peșcan, Constantin Didirea și Vasile Morari în dosarele nr. 3.405/97/2018, nr. 3.149/97/2018, nr. 2.164/97/2018, nr. 3.143/97/2018, nr. 3.148/97/2018, nr. 3.788/97/2018, nr. 3.787/97/2018, nr. 3.408/97/2018, nr. 3.410/97/2018, nr. 509/97/2018, nr. 3.147/97/2018 și nr. 716/97/2018 ale Tribunalului Hunedoara - Secția I civilă, și, respectiv, nr. 2.583/97/2018, nr. 782/97/2018, nr. 1.952/97/2018, nr. 1.962/97/2018, nr. 2.584/97/2018, nr. 699/97/2018 și nr. 3.015/97/2018 ale Curții de Apel Alba Iulia - Secția I civilă și constată că dispozițiile art. 519 și ale art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Hunedoara - Secția I civilă și Curții de Apel Alba Iulia - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 28 februarie 2023.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

MARIAN ENACHE

Magistrat-asistent,

Irina Loredana Gulie