Decizia nr. 89 din 27 februarie 2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Sider Maramureș - S.R.L. din Sighetu Marmației în Dosarul nr. 1.818/100/2016 al Tribunalului Maramureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.187D/2017.2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XXII din 12 iunie 2006 și nr. IX din 20 martie 2006, pronunțate cu ocazia examinării unor recursuri în interesul legii, precum și Decizia Curții Constituționale nr. 246 din 25 aprilie 2017.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea din 13 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 1.818/100/2016, Tribunalul Maramureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Excepția a fost ridicată de Societatea Sider Maramureș - S.R.L. din Sighetu Marmației într-o cauză având ca obiect anularea unui proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției, încheiat de Garda Națională de Mediu - Serviciul Comisariatul Maramureș.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că obligația persoanei juridice de a-și angaja un avocat sau un consilier juridic, în vederea reprezentării convenționale în fața instanței, încalcă drepturile constituționale la acces liber la justiție și la apărare. Se invocă Decizia Curții Constituționale nr. 462 din 17 septembrie 2014, prin care Curtea a constatat că dispozițiile din Codul de procedură civilă cuprinse în art. 13 alin. (2) teza a doua, art. 83 alin. (3), precum și în art. 486 alin. (3), cu referire la mențiunile care decurg din obligativitatea formulării și susținerii cererii de recurs prin avocat, sunt neconstituționale. De asemenea, invocă și Decizia Curții Constituționale nr. 485 din 23 iunie 2015, prin care Curtea a constatat că dispozițiile art. 13 alin. (2) teza a doua, ale art. 84 alin. (2), precum și ale art. 486 alin. (3) din Codul de procedură civilă, cu referire la mențiunile care decurg din obligativitatea formulării și susținerii cererii de recurs de către persoanele juridice prin avocat sau consilier juridic, sunt neconstituționale. În acest sens, arată că întregul raționament reținut în Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014 este aplicabil, mutatis mutandis, și în cazul persoanelor juridice, întrucât și în cazul acestora s-ar putea reține că obligația angajării unui avocat ar putea reprezenta o sarcină disproporționată, de natură a le descuraja să apeleze la justiție. Se mai arată că textul de lege criticat obstrucționează accesul la justiție al persoanelor juridice și conduce la nerespectarea principiului securității juridice.

6.Tribunalul Maramureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, invocând jurisprudența Curții Constituționale în materie.

7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

8.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că raționamentele cuprinse în Deciziile Curții Constituționale nr. 462 din 17 septembrie 2014 și nr. 485 din 23 iunie 2015, care au determinat instanța de contencios constituțional să constate neconstituționalitatea dispozițiilor art. 13 alin. (2) teza a doua, ale art. 83 alin. (3), ale art. 84 alin. (2), precum și ale art. 486 alin. (3) din Codul de procedură civilă, cu referire la mențiunile care decurg din obligativitatea formulării și susținerii cererii de recurs prin avocat/consilier juridic, nu sunt aplicabile tale quale și nici mutatis mutandis regimului juridic particular, instituit de art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cât privește reprezentarea convențională a persoanelor juridice, de vreme ce norma legală criticată nu exclude de plano accesul la justiție și exercitarea dreptului la apărare, pe calea reprezentării legale a acestor subiecte de drept. Se mai apreciază că prevederile legale criticate au avut drept rațiune impunerea unei rigori și discipline procesuale, precum și asigurarea, în considerarea complexității activității persoanelor juridice, a unei reprezentări judiciare adecvate acestor subiecte de drept, astfel încât dispozițiile legale criticate nu sunt de natură să contravină normelor constituționale referitoare la accesul liber la justiție și dreptul la apărare. Invocă cele statuate în Decizia Curții Constituționale nr. 246 din 25 aprilie 2017.

9.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, republicată, reține următoarele:

10.Curtea Constituțională a fost sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, potrivit cărora: „(1) Persoanele juridice pot fi reprezentate convențional în fața instanțelor de judecată numai prin consilier juridic sau avocat, în condițiile legii.“12. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 21 alin. (1) și (2) referitoare la accesul liber la justiție și art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare. Deși autoarea excepției nu indică în mod expres, din motivarea excepției rezultă că sunt încălcate și dispozițiile constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul securității juridice.

13.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în motivarea excepției, se susține, în esență, că obligația persoanei juridice de a-și angaja un avocat sau un consilier juridic, în vederea reprezentării convenționale în fața instanței, încalcă drepturile constituționale de acces liber la justiție și de apărare.

14.Analizând aceste susțineri, Curtea reține, cu titlu prealabil, referitor la aplicarea drepturilor și libertăților fundamentale persoanelor juridice, că, în acord cu jurisprudența Curții Constituționale, acestea se aplică și persoanelor juridice, în măsura în care prin intermediul acestora cetățenii își exercită un drept constituțional (a se vedea în acest sens Decizia nr. 35 din 2 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 11 aprilie 1996). De asemenea, s-a statuat că exigențele și garanțiile rezultate din drepturile și libertățile fundamentale reglementate prin Constituție sunt aplicabile și în privința persoanelor juridice, în măsura în care conținutul lor normativ este compatibil cu natura, specificul și particularitățile care caracterizează regimul juridic al persoanei juridice (Decizia nr. 40 din 29 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 16 martie 2004, Decizia nr. 1.360 din 27 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 15 decembrie 2009, Decizia nr. 5 din 4 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 5 martie 1999, sau Decizia nr. 498 din 10 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 28 iunie 2012 sau Decizia nr. 485 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 20 iulie 2015, paragraful 27).

15.În continuare, referitor la motivarea prezentei excepții de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin Decizia nr. 246 din 25 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 602 din 26 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat constituționalitatea prevederilor din Codul de procedură civilă criticate și în cauza de față, prin raportare la aceleași dispoziții din Legea fundamentală, respectiv art. 21 - Accesul liber la justiție și art. 24 - Dreptul la apărare. Curtea Constituțională a reținut, prin decizia mai sus menționată (paragraful 18), că textul de lege criticat are în vedere ipoteza reprezentării convenționale a persoanelor juridice în fața instanțelor de judecată, indiferent de etapa procesuală, în primă instanță sau în soluționarea unei căi de atac, aceasta realizându-se numai prin consilier juridic sau avocat. Ca regulă generală, persoanelor fizice sau juridice care au calitatea de părți într-un proces legea le recunoaște posibilitatea de a-și exercita drepturile procesuale și de a îndeplini actele procedurale fie în mod direct, personal, fie mediat, prin intermediul unui reprezentant. Curtea a observat (paragrafele 18 și 19) că art. 209 din Codul civil stabilește regula potrivit căreia persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale de administrare. Alături de această reprezentare legală, persoanele juridice pot beneficia și de o reprezentare convențională, care, potrivit art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, se poate realiza în fața instanțelor de judecată numai prin consilier juridic sau avocat. Curtea a considerat că limitarea posibilității reprezentării convenționale a persoanelor juridice în fața instanțelor doar la avocat sau consilier juridic nu este de natură să aducă atingere dreptului de acces liber la justiție, de vreme ce reprezentarea convențională este o simplă facultate, persoanele juridice păstrându-și permanent posibilitatea de a sta în justiție prin reprezentantul legal. Prin urmare, în măsura în care nu pot îndeplini exigențele impuse de prevederile art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, persoanele juridice au posibilitatea de a introduce acțiuni și de a formula cereri, a ridica excepții și a propune probe, precum și de a efectua orice alt act procesual prin reprezentantul legal, astfel că nu se pune problema încălcării dreptului de acces liber la justiție sau a dreptului la apărare.

16.Cele statuate de Curtea Constituțională prin decizia citată își mențin valabilitatea și în cauza de față.

17.Pentru aceleași considerente, în prezenta cauză nu se poate reține încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (5), referitor la încălcarea principiului securității juridice.

18.În ceea ce privește invocarea Deciziei Curții Constituționale nr. 485 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 20 iulie 2015, prin care s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 13 alin. (2) teza a doua, ale art. 84 alin. (2), precum și ale art. 486 alin. (3) din Codul de procedură civilă, care instituiau obligativitatea reprezentării părților - persoane juridice, prin consilier juridic sau avocat, în calea de atac a recursului, Curtea reține că cele statuate în această decizie nu sunt valabile, mutatis mutandis, în prezenta cauză. Astfel, premisa constatării neconstituționalității dispozițiilor legale referitoare la obligativitatea reprezentării persoanei juridice, prin avocat sau consilier juridic, pentru exercitarea recursului, a constituit-o faptul că această obligație echivala cu o condiție de admisibilitate a exercitării unei căi de atac, iar dreptul de a avea un reprezentant convențional era transformat într-o obligație, în cazul recursului. Or, în prezenta cauză, Curtea reține că reprezentarea convențională a persoanei juridice este o simplă facultate, persoanele juridice păstrându-și permanent posibilitatea de a sta în justiție prin reprezentantul legal, respectiv prin organele sale de administrare, nefiind vorba, în mod real, de o obstrucționare a accesului liber la justiție sau a dreptului de apărare. Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa, a statuat că dreptul de acces la tribunale nu este absolut și că, fiind vorba despre un drept pe care Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale l-a recunoscut fără să îl definească în sensul restrâns al cuvântului, există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conținutul oricărui drept (Cauza Golder împotriva Regatului Unit, 1975, paragraful 38).

19.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Sider Maramureș - S.R.L. din Sighetu Marmației în Dosarul nr. 1.818/100/2016 al Tribunalului Maramureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Maramureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 27 februarie 2018.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Irina-Loredana Gulie