referitoare la pronuntarea unei hotărâri prealabile privind condițiile de acordare a sporului pentru condiții de muncă prevăzut de art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare
Publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 109 din 6 februarie 2025
Dosar nr. 2.013/1/2024
| Mariana Constantinescu | - vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului |
| Carmen Elena Popoiag | - președintele Secției I civile |
| Marian Budă | - președintele delegat al Secției a II-a civile |
| Elena Diana Tămagă | - președintele Secției de contencios administrativ și fiscal |
| Adina Georgeta Ponea | - judecător la Secția I civilă |
| Irina Alexandra Boldea | - judecător la Secția I civilă |
| Daniel Marian Drăghici | - judecător la Secția I civilă |
| Liviu Eugen Făget | - judecător la Secția I civilă |
| Mihaela Glodeanu | - judecător la Secția I civilă |
| Mărioara Isailă | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Ruxandra Monica Duță | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Virginia Florentina Duminecă | - judecător la Secția a II-a civilă |
| George Bogdan Florescu | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Mihaela Mîneran | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Carmen Maria Ilie | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Liliana Vișan | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Cristian Daniel Oana | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Andreea Marchidan | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Mihnea Adrian Tănase | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 2.013/1/2024, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul).
Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La ședința de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizările conexate formulate de Tribunalul Constanța - Secția I civilă în Dosarul nr. 2.759/118/2024, de Tribunalul Arad - Secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 383/108/2024, de Curtea de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 4.744/107/2023 și de Tribunalul Sibiu - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 1.833/85/2023, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.
Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților, fiind formulate puncte de vedere la raport de către pârâții municipiul Alba Iulia și Unitatea Administrativ-Teritorială Arad.
Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizărilor în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.
ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
Tribunalul Constanța - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 23 august 2024, în Dosarul nr. 2.759/118/2024, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:
Condițiile de acordare a sporului pentru condiții de muncă prevăzut de art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, includ și dispozițiile art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, astfel cum a fost modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2020, dispozițiile art. I alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020, dispozițiile art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021, art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență nr. 168/2022 și dispozițiile art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023?
Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție cu nr. 2.013/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 9 decembrie 2024.
Ulterior, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost înregistrată cu nr. 2.023/1/2024 sesizarea formulată de Tribunalul Arad - Secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 383/108/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:
Dacă sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare de până la 15% din salariul de bază, dar nu mai mult de 1.500 lei brut lunar corespunzător timpului lucrat, prevăzut în Legea-cadru nr. 153/2017, anexa nr. VIII, capitolul I, litera B, art. 1 alin. (1), astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 296/2023, capitolul III, secțiunea 1, articolul XXVI, punctul 10, poate fi acordat funcționarilor publici angajați în cadrul direcției generale de asistență socială și protecția copilului, în condițiile în care prin aceasta s-ar depăși plafonul de 30% prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017?
De asemenea, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost înregistrată cu nr. 2.047/1/2024 sesizarea formulată de Curtea de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 4.744/107/2023, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:
Dacă la acordarea retroactivă pentru perioada 2021-2023 a sporului de 15% la salariul de bază prevăzut de art. 22 din Legea-cadru nr. 153/2017 trebuie să fie avute în vedere și dispozițiile art. I alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020 și art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022, acte normative care mențin cuantumul sporului la nivelul aflat în plată pentru decembrie 2020, respectiv decembrie 2022, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții?
Totodată, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost înregistrată cu nr. 2.391/1/2024 sesizarea formulată de Tribunalul Sibiu - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 1.833/85/2023, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:
Dacă în cadrul unei instituții publice nu au fost acordate deloc sporuri pentru condiții vătămătoare până la sfârșitul anului 2018 sunt incidente prevederile art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, precum și dacă, în situația dată, angajații funcționari publici și personal contractual au dreptul la plata sporului pentru condiții vătămătoare începând cu anii ulteriori anului 2018, conform prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din anexa nr. VIII, lit. B din Legea-cadru nr. 153/2017?
Având în vedere existența unei strânse legături între obiectul primei sesizări și obiectul sesizărilor înregistrate ulterior, în temeiul art. 2 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 a fost dispusă conexarea dosarelor nr. 2.023/1/2024, nr. 2.047/1/2024 și nr. 2.391/1/2024 la Dosarul nr. 2.013/1/2024.
Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017)
Articolul 22Sporul pentru persoanele cu handicap
(1)Pentru activitatea desfășurată de nevăzătorii cu handicap grav și accentuat, în cadrul programului normal de lucru, se acordă un spor de 15% din salariul de bază/solda de funcție/salariul de funcție/indemnizația de încadrare.
(2)Celelalte categorii de persoane cu handicap grav și accentuat care vor beneficia de sporul prevăzut la alin. (1) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
(3)Cuantumul sporurilor prevăzute la alin. (1) și (2) nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25 alin. (1) și (2).
Articolul 23Sporul pentru condiții de muncă
Locurile de muncă și categoriile de personal, precum și mărimea concretă a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în anexele nr. I-VIII și condițiile de acordare a acestuia se stabilesc, în cel mult 60 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin regulament-cadru elaborat de către fiecare dintre ministerele coordonatoare ale celor 6 domenii de activitate bugetară, respectiv învățământ, sănătate și asistență socială, cultură, diplomație, justiție, administrație, de către instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională, precum și de către autoritățile publice centrale autonome, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea fiecăruia dintre ministerele coordonatoare, a fiecăreia dintre instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională sau a fiecăreia dintre autoritățile publice centrale autonome, cu avizul Ministerului Muncii și Justiției Sociale și al Ministerului Finanțelor Publice și cu consultarea federațiilor sindicale reprezentative domeniului de activitate.
(...)
Articolul 25Limitarea sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor și a altor drepturi
(1)Suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz. (...)
(...)
Anexa nr. VIII
Familia ocupațională de funcții bugetare „Administrație“
Capitolul I
(...)
B. Reglementări specifice funcționarilor publici
Articolul 1
(1)Funcționarii publici beneficiază de un spor pentru condiții periculoase sau vătămătoare de până la 15% din salariul de bază, dar nu mai mult de 1.500 lei brut lunar corespunzător timpului lucrat.
(2)Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum și condițiile de acordare a acestora se stabilesc de către ordonatorul principal de credite, cu consultarea sindicatelor sau, după caz, a reprezentanților funcționarilor publici, în limita prevederilor din Regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens.
(...)
Capitolul II
(...)
I. Reglementări specifice personalului încadrat pe bază de contract individual de muncă - personal contractual din administrația publică
Articolul 1
(1)Personalul contractual salarizat potrivit prezentei anexe la cap. II lit. A-lit. E poate beneficia de un spor pentru condiții periculoase sau vătămătoare de până la 15% din salariul de bază, dar nu mai mult de 1.500 lei brut lunar, corespunzător timpului lucrat.
(2)Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum și condițiile de acordare a acestuia se stabilesc de către ordonatorul principal de credite, cu consultarea sindicatelor sau, după caz, a reprezentanților salariaților, în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare emise de către autoritățile abilitate în acest sens.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018)
Articolul 34
(forma inițială)
(...)
(2)Începând cu 1 ianuarie 2019, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, se menține cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2018, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Articolul 34
(forma modificată prin art. I pct. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2020)
(...)
(2)Începând cu luna ianuarie 2020, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2019, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene aprobată prin Legea nr. 274/2022 (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020)
Articolul I
(...)
(3)În anul 2021, începând cu luna ianuarie, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2020, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021)
Articolul I
(...)
(5)În anul 2022, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2021, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022)
Articolul I
(...)
(5)În anul 2023, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2022, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023)
Articolul II
Începând cu data de 1 ianuarie 2024, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2023, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă, precum și a condițiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupațională de funcții bugetare „Administrație“ din administrația publică centrală, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017 (Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017)Anexa nr. 1
Articol unic
Pentru condiții de muncă periculoase sau vătămătoare, mărimea sporului pentru personalul prevăzut la cap. I și cap. II din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția personalului din administrația publică locală, în funcție de numărul de factori de risc întruniți, este următoarea:
a)spor de la 10,1% până la 15% din salariul de bază pentru personalul care își desfășoară activitatea sub influența a 4 factori de risc din cei prevăzuți la art. 5 din regulamentul-cadru; (...)
Hotărârea Guvernului nr. 751/2018 pentru stabilirea categoriilor de persoane cu handicap care beneficiază de un spor de 15% din salariul de bază/solda de funcție/salariul de funcție/indemnizația de încadrare (Hotărârea Guvernului nr. 751/2018)
Articol unic
Persoanele care, în conformitate cu certificatul de încadrare în grad de handicap, sunt încadrate în grad de handicap grav sau accentuat, de oricare tip prevăzut de art. 86 alin. (2) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază, pentru activitatea desfășurată în cadrul programului normal de lucru, de un spor de 15% din salariul de bază/solda de funcție/salariul de funcție/indemnizația de încadrare, prevăzut la art. 22 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Sud-Est Galați, solicitând instanței să dispună:
a)acordarea sporului pentru condiții de muncă vătămătoare în procent de 15% din salariul de bază al personalului care își desfășoară activitatea sub influența factorilor de risc prevăzuți de art. 5 din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017;
b)recalcularea drepturilor salariale cuvenite ca urmare a acordării sporului de 15% începând cu 27 noiembrie 2019;
c)plata diferențelor rezultate din recalcularea salariului, sume actualizate cu rata inflației la care se adaugă dobânda legală penalizatoare.
În motivare, reclamanta a susținut că deține funcția de referent IA în cadrul Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Sud-Est Galați, începând din anul 2019, și că sporul pentru condiții vătămătoare a fost acordat personalului care ocupă aceeași funcție în cadrul Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorilor din București începând cu luna decembrie 2018.
În acest context a subliniat că situația creată prin neacordarea sporului pentru condiții de muncă vătămătoare tuturor salariaților care își desfășoară activitatea în condiții similare și au aceleași atribuții de serviciu este discriminatorie.
Pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
În apărare a susținut că sporurile se mențin cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2018, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, conform art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018.
A mai arătat că Agenția Națională pentru Protecția Consumatorilor din București a comunicat că personalul care și-a desfășurat activitatea într-un loc de muncă pentru care nu a fost emis un buletin de expertizare de către direcția de sănătate publică județeană sau altă instituție publică abilitată în anul 2018 nu poate beneficia de acest spor al cărui cuantum a fost plafonat anual.
În final, a conchis că niciun angajat din cadrul Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Sud-Est Galați nu beneficiază de sporul pentru condiții de muncă vătămătoare de 15% din salariul de bază.B. Dosarul nr. 383/108/2024 al Tribunalului Arad - Secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, astfel cum a fost modificată, mai mulți reclamanți au chemat în judecată pe pârâtele Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad și Consiliul Județean Arad, solicitând instanței să dispună:
a)obligarea primei pârâte la acordarea sporului pentru condiții de muncă periculoase sau vătămătoare în procent de până la 15% din salariul de bază, prevăzut de art. 1 alin. (1) lit. B din capitolul I al anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017;
b)obligarea primei pârâte la plata retroactivă (începând cu 23 ianuarie 2021) pentru 3 ani anteriori datei introducerii acțiunii a sumelor reprezentând diferențele salariale cuvenite, precum și acordarea în continuare a drepturilor salariale și a sporurilor aferente;
c)obligarea primei pârâte la încheierea cu reclamanții a unui act adițional la contractele individuale de muncă în care să se specifice sporul acordat, conform dispozițiilor art. 17 alin. (5), art. 41 și 160 din Codul muncii;
d)obligarea primei pârâte la actualizarea sumelor cuvenite cu dobânda legală și rata inflației de la data scadenței și până la data plății;
e)obligarea pârâtului Consiliul Județean Arad la întocmirea unui proiect bugetar care să conțină și sumele necesare acordării acestor sporuri salariale.
În motivare, reclamanții au susținut, în esență, că au fost angajați ai Serviciului management de caz pentru adulți cu dizabilități și persoane vârstnice din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad și că au fost expuși permanent la factori nocivi de risc în cursul programului de lucru.
După evocarea dispozițiilor legale incidente, reclamanții au subliniat că sunt îndreptățiți la acordarea sporului pentru condiții de muncă periculoase sau vătămătoare de până la 15% din salariul de bază. În acest sens au arătat că încă din anul 2018 au existat buletine de expertizare care atestau îndreptățirea reclamanților la plata sporului menționat, însă acestea nu au fost puse în aplicare de către pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad, care nu a solicitat ordonatorului de credite alocarea fondurilor necesare în acest scop, acestea pierzându-și valabilitatea.
Pârâtele au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
În apărare au susținut, în esență, că reclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Arad.
Începând cu data de 1 iulie 2017, personalul din cadrul acestei instituții a fost reîncadrat și salariile de bază au fost stabilite în conformitate cu dispozițiile anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017.
În acest context au susținut că funcționarii publici reîncadrați conform anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 nu sunt îndreptățiți la acordarea sporurilor reglementate de art. 14 alin. (1) lit. d) și e) din anexa nr. II a Legii-cadru nr. 153/2017, aceste dispoziții fiind aplicabile exclusiv personalului contractual încadrat în cadrul unităților de asistență socială.
Au mai arătat că sporurile pretinse sunt limitate de art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023, care menține cuantumul sporurilor cel mult la nivelul acordat în luna decembrie 2023.
În plus, acordarea sporurilor pentru condiții de muncă vătămătoare era condiționată de încadrarea în sumele prevăzute pentru cheltuieli de personal din bugetul de venituri și cheltuieli aprobat prin bugetul anual de venituri și cheltuieli, cu respectarea principiului sustenabilității financiare.C. Dosarul nr. 4.744/107/2023 al Curții de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții primarul municipiului Alba Iulia și municipiul Alba Iulia, solicitând instanței să dispună:
a)anularea dispoziției din 5 septembrie 2023 privind revocarea dispoziției din 8 august 2023 de acordare a sumei brute de 23.433 lei, reprezentând sporul de 15% din salariul de bază acordat persoanelor încadrate în grad de handicap grav sau accentuat pentru activitatea desfășurată în cadrul programului normal de lucru pentru perioada cuprinsă între 9 aprilie 2021 și 8 iunie 2023;
b)anularea actului administrativ reprezentat de adresa din 27 octombrie 2023 prin care s-a soluționat plângerea prealabilă formulată împotriva dispoziției din 5 septembrie 2023.
Prin Sentința nr. 67 din 22 februarie 2024, Tribunalul Alba - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență a luat act de renunțarea reclamantei la judecata celui de-al doilea capăt de cerere, a admis primul capăt de cerere și a anulat dispoziția din 5 septembrie 2023, prin care a fost revocată dispoziția din 8 august 2023.
Împotriva acestei sentințe, pârâtul municipiul Alba Iulia a declarat recurs prin care a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă.
În motivare a susținut că din referatul întocmit de Serviciul resurse umane-administrativ din 8 august 2023, care prezintă modul de calcul al aplicării sporului de 15% pentru perioada 9 aprilie 2021-8 iunie 2023, rezultă că nu au fost respectate dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 226/2020 și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 168/2022.
Aceste acte normative mențin cuantumul sporurilor la nivelul celui aflat în plată în luna decembrie 2020, respectiv luna decembrie 2022, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
A mai arătat că dispoziția din 5 septembrie 2023 privind revocarea dispoziției din 8 august 2023 reprezintă un act administrativ adoptat în baza și în vederea executării legii.
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
În apărare a susținut că titularul unui certificat de handicap trebuie să beneficieze de toate drepturile prevăzute de lege pentru gradul de handicap stabilit.
A mai arătat că recurenta a avut la dispoziție toate certificatele de handicap cărora le-a dat eficiență, sens în care a scutit-o pe intimată de plata impozitului pe venit și i-a acordat suplimentar 3 zile de concediu de odihnă anual.D. Dosarul nr. 1.833/85/2023 al Tribunalului Sibiu - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, mai mulți reclamanți au solicitat obligarea pârâtelor Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Centru Brașov și Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului la plata sporului pentru condiții de muncă periculoase sau vătămătoare în procent de 15%, aferent fiecărui salariu de bază lunar aflat în plată, retroactiv pe ultimii 3 ani și în continuare pentru personalul în activitate, precum și pe perioada ultimilor 3 ani până la data încetării raporturilor de muncă pentru personalul căruia i-a încetat contractul de muncă.
În motivare, reclamanții au susținut că au dovedit deținerea buletinelor de expertizare a condițiilor de muncă aferente perioadei pentru care au solicitat acordarea sporului pentru condiții vătămătoare, constatându-se existența a 5 factori de risc.
În acest context au subliniat că sunt îndreptățiți la acordarea sporului de 15% prevăzut de articolul unic din anexa nr. 1 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017.
Au mai arătat că salariații din cadrul altor comisariate județene beneficiază de sporul pentru condiții de muncă vătămătoare în procent de 15%, invocând existența unei situații discriminatorii prin raportare la aceștia.
Pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
În apărare a susținut că sporurile se mențin cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2018, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, conform art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018.
A mai arătat că personalul care și-a desfășurat activitatea într-un loc de muncă pentru care nu a fost emis un buletin de expertizare de către direcția de sănătate publică județeană sau altă instituție publică abilitată în anul 2018 nu poate beneficia de acest spor al cărui cuantum a fost plafonat anual.
Instanțele de sesizare au apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. În acest sens au arătat că de dezlegarea chestiunilor de drept invocate depinde soluționarea pe fond a cauzelor și că instanța supremă nu a statuat asupra acestor chestiuni, care nici nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.
Au mai arătat că nu se impune verificarea condiției referitoare la caracterul complex sau precar al reglementării, de natură a conduce la interpretări diferite, deoarece completul de judecată învestit cu soluționarea unui cauze privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice este obligat să sesizeze instanța supremă pentru dezlegarea chestiunii de drept invocate, în măsura în care nu există o statuare asupra acestei chestiuni.
Completul de judecată din cadrul Tribunalului Constanța a apreciat că la analiza condițiilor de acordare a sporului pentru condiții de muncă vătămătoare trebuie avute în vedere măsurile fiscal-bugetare adoptate de legiuitorul delegat după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, impunându-se aplicarea lor în privința cuantumului acestui spor.
Completul de judecată din cadrul Tribunalului Arad a apreciat că ordonatorii de credite au obligația să stabilească salariile de bază, sporurile și alte drepturi salariale astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu, conform art. 3 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017.
În acest context se impune a se analiza, pe de o parte, dacă sporurile pot fi acordate pentru o perioadă în care cheltuielile de personal au fost aprobate prin bugetul anual, iar, pe de altă parte, dacă poate fi identificată o bază legală pentru ca aceste cheltuieli să poată fi incluse în bugetele ce urmează a fi aprobate.
Completul de judecată din cadrul Curții de Apel Alba Iulia a apreciat că normele art. I alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020 și art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 nu sunt incidente în cauză. Aceasta deoarece sporul cuvenit persoanelor cu handicap se acordă în procentul de 15% din salariul de bază, iar limitarea impusă prin actele normative anterior evocate pornește de la raportarea sporurilor la salariul brut lunar.
Cele două noțiuni nu sunt identice, având un conținut juridic diferit în sensul că salariul brut lunar semnifică un cumul de drepturi salariale exprimate în formă brută și sunt supuse impozitării în condițiile stabilite de lege.
Astfel, salariul brut lunar are un conținut mai larg, înglobând atât salariul de bază, cât și alte categorii de drepturi precum compensațiile, indemnizațiile, sporurile, adaosurile, primele și celelalte elemente ale sistemului de salarizare, conform art. 7 lit. e) din Legea-cadru nr. 153/2017. În schimb, salariul de bază reprezintă suma de bani la care are dreptul lunar personalul plătit din fonduri publice, corespunzător funcției, gradului/treptei profesionale, gradației, vechimii în specialitate, astfel cum este stabilită în anexele nr. I-IX, conform art. 7 lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017.
Prin urmare, nu se poate nega acordarea retroactivă a sporului în discuție prin invocarea unor dispoziții legale care limitează sau mențin în anul 2021, respectiv 2023 cuantumul sporurilor incluse în salariul brut lunar cel mult la nivelul celui acordat pentru luna decembrie 2020, respectiv luna decembrie 2022.
Completul de judecată din cadrul Tribunalului Sibiu nu a prezentat opinia sa asupra chestiunii de drept invocate.
Curțile de apel Alba Iulia, Bacău, București, Cluj, Constanța, Craiova, Galați și Ploiești au transmis hotărâri judecătorești relevante cu privire la chestiunile de drept supuse dezlegării, iar curțile de apel Alba Iulia, Brașov, București, Iași și Ploiești au transmis puncte de vedere teoretice ale judecătorilor asupra acelorași chestiuni.
Cu privire la prima chestiune de drept s-au conturat două opinii.
Astfel, într-o primă opinie s-a apreciat că, la acordarea sporului pentru condiții de muncă vătămătoare, prevăzut de art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017, trebuie să se țină cont de plafonarea impusă succesiv prin art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, astfel cum a fost modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2020, art. I alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020, art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021, art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 și art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023 (tribunalele Alba, Ilfov, Teleorman și Vaslui).
S-a argumentat că prin adoptarea actelor normative anterior evocate s-a urmărit menținerea cuantumului sporului pentru condiții de muncă vătămătoare cel mult la nivelul celui acordat pentru luna decembrie 2018, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
În sensul primei opinii au fost identificate hotărâri judecătorești pronunțate de curțile de apel Cluj, Constanța, Ploiești și Tribunalul București.
Într-o a doua opinie, consacrată exclusiv pe cale jurisprudențială, s-a apreciat că, la acordarea sporului pentru condiții de muncă vătămătoare, prevăzut de art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017, nu trebuie să se țină cont de plafonarea impusă succesiv prin art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, astfel cum a fost modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2020, art. I alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020, art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021, art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 și art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023.
S-a argumentat că sporul pentru condiții de muncă vătămătoare este stabilit în procent de 15% din salariul de bază, în timp ce limitarea la care face referire art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 raportează sporurile la salariul brut lunar, cele două noțiuni având un conținut juridic diferit. Astfel, salariul brut lunar are un conținut mai larg, încorporând atât salariul de bază, cât și alte categorii de drepturi precum compensațiile, indemnizațiile, sporurile, adaosurile, primele și celelalte elemente ale sistemului de salarizare, conform art. 7 lit. e) din Legea-cadru nr. 153/2017. În schimb, salariul de bază reprezintă suma de bani la care are dreptul lunar personalul plătit din fonduri publice, corespunzător funcției, gradului/treptei profesionale, gradației, vechimii în specialitate, astfel cum este stabilită în anexele nr. I-IX, conform art. 7 lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017. Ca atare, nu se poate nega acordarea sporului pentru condiții de muncă vătămătoare de 15% din salariul de bază prin invocarea unor dispoziții legale care limitează sau mențin, începând cu 1 ianuarie 2019, cuantumul sporurilor incluse în salariul brut lunar la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2018.
În sensul celei de-a doua opinii au fost identificate hotărâri judecătorești pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia și Tribunalul București.
Cu privire la a doua chestiune de drept s-a conturat o singură opinie.
Astfel, s-a apreciat că acordarea sporului pentru condiții de muncă vătămătoare de până la 15% din salariul de bază, dar nu mai mult de 1.500 lei brut lunar corespunzător timpului lucrat, prevăzut de art. 1 alin. (1) din capitolul I litera B din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, nu poate depăși plafonul prevăzut de art. 25 din aceeași lege (Curtea de Apel Iași, tribunalele Brașov, București, Giurgiu, Iași, Ilfov, Prahova, Teleorman și Vaslui).
S-a argumentat că nu există o prevedere legală care să excepteze personalul din cadrul direcției generale de asistență socială și protecția copilului de la aplicarea prevederilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017.
În sensul acestei opinii au fost identificate hotărâri judecătorești pronunțate de curțile de apel București, Galați și tribunalele Prahova și București.
Referitor la a treia problemă de drept s-au conturat două opinii.
Astfel, într-o primă opinie s-a apreciat că, la acordarea retroactivă pentru perioada 2021-2023 a sporului de 15% din salariul de bază, prevăzut de art. 22 din Legea-cadru nr. 153/2017, trebuie avută în vedere plafonarea impusă succesiv de art. I alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020 și art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții (Curtea de Apel Iași, tribunalele Brașov, Buzău, Iași și Vaslui).
S-a argumentat că actele normative anterior menționate au impus o limitare a sporurilor la nivelul cuantumului aflat în plată pentru luna decembrie 2020 și 2022. Astfel, acordarea retroactivă a sporului de 15%, prevăzut de art. 22 din Legea-cadru nr. 153/2017, trebuie să respecte această limitare, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Într-o a doua opinie s-a apreciat că, la acordarea retroactivă pentru perioada 2021-2023 a sporului de 15% din salariul de bază, prevăzut de art. 22 din Legea-cadru nr. 153/2017, nu trebuie avută în vedere plafonarea impusă succesiv de art. I alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020 și art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții (tribunalele București, Ilfov și Teleorman).
S-a argumentat că dispozițiile art. I alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020 și art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 prevăd limitarea cuantumului sporurilor, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Astfel, ipoteza avută în vedere de aceste dispoziții vizează sporurile acordate pentru condiții de lucru obiective, iar nu situația subiectivă, individuală, a persoanelor cu handicap.
În sensul acestei opinii au fost identificate hotărâri judecătorești pronunțate de curțile de apel Constanța, Craiova și tribunalele Prahova, Bacău și București.
Referitor la a patra problemă de drept s-au conturat două opinii.
Astfel, într-o primă opinie s-a apreciat că, dacă în cadrul unei instituții publice nu au fost acordate deloc sporuri pentru condiții de muncă vătămătoare până la sfârșitul anului 2018, funcționarii publici și personalul contractual au dreptul la plata sporului pentru condiții de muncă vătămătoare începând cu anii ulteriori anului 2018, conform art. 1 alin. (1) și (2) din capitolul I lit. B din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, nefiind aplicabilă limitarea prevăzută de art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 (Tribunalul Prahova).
S-a argumentat că în situația în care salariații nu au beneficiat de sporul pentru condiții de muncă vătămătoare până la sfârșitul anului 2018, însă s-a stabilit ulterior acestui moment că aceștia își desfășoară activitatea în condiții vătămătoare, pe baza unor buletine de expertizare, sporul respectiv trebuie acordat în temeiul art. 1 alin. (1) și (2) capitolul I lit. B din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017. Intervenind schimbarea în calificarea și stabilirea condițiilor de muncă, limitarea prevăzută de art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 nu mai este aplicabilă.
În sensul primei opinii a fost identificată o hotărâre judecătorească pronunțată de Tribunalul Prahova.
Într-o a doua opinie s-a apreciat că, dacă în cadrul unei instituții publice nu au fost acordate deloc sporuri pentru condiții de muncă vătămătoare până la sfârșitul anului 2018, funcționarii publici și personalul contractual nu au dreptul la plata sporului pentru condiții de muncă vătămătoare începând cu anii ulteriori anului 2018, fiind incidente prevederile art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 (Tribunalul Ilfov).
S-a argumentat că, la analiza condițiilor de acordare a sporului pentru condiții de muncă vătămătoare, trebuie să se țină cont de ordonanțele de urgență prin care s-au stabilit măsuri fiscal-bugetare. Astfel, dispozițiile ordonanțelor de urgență nu vizează exclusiv valoarea sporului, ci trebuie avut în vedere inclusiv când se pretinde un nou spor care nu fusese inclus în salariul de bază la momentul respectiv. În plus, numai personalului care a ajuns la nivelul grilei de salarizare din anul 2022 i se aplică în întregime dispozițiile Legii-cadru nr. 153/2017, inclusiv cele referitoare la acordarea sporurilor.
În sensul acestei opinii au fost identificate hotărâri judecătorești pronunțate de curțile de apel București și Galați.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problemele de drept care formează obiectul sesizărilor conexate.
Prin Decizia nr. 666 din 29 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 4 februarie 2021, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 23, ale art. 25 alin. (1) și ale art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017. În considerentele de la paragraful 28 din această decizie s-a statuat că: „Referitor la critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017, care deleagă stabilirea mărimii sporului pentru condiții de muncă prin acte de reglementare secundară (regulament-cadru care se aprobă prin hotărâre a Guvernului), Curtea reține că, departe de a constitui o negare a rolului Parlamentului de unică autoritate legiuitoare, prevederile de lege criticate nu fac altceva decât să dea expresie opțiunii legiuitorului în materia reglementării sporului pentru condiții de muncă, fără a încălca dispozițiile art. 61 din Constituție. Astfel, marja de apreciere a autorităților administrației publice în privința stabilirii mărimii sporului pentru condiții de muncă nu este nelimitată, ci aceasta se exercită, în condițiile legii, cu încadrarea în limitele maxime prevăzute de lege.“ Considerente similare se regăsesc în Decizia nr. 63 din 28 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 18 iulie 2023.
Prin Decizia nr. 176 din 21 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 911 din 10 septembrie 2024, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 lit. b), c), d) și g), ale art. 23, ale art. 36 alin. (1), ale art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3), (4) și (6) și ale art. 39 din Legea-cadru nr. 153/2017, precum și ale art. 1 din cap. I lit. B și ale cap. II lit. A secțiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 și 2 din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, în interpretarea dată prin Decizia nr. 27 din 26 octombrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii. În considerentele de la paragraful 63 din această decizie s-a reținut că: „În aplicarea acestor considerente la situația de față, se poate susține că și în ceea ce privește instituirea (sau neinstituirea) unor sporuri care să atenueze impactul pe care condițiile nocive de muncă îl au asupra sănătății persoanelor, iar în cazul instituirii, conținutul concret al acestora, statul beneficiază de o largă marjă de apreciere. Astfel, în concret, raportat la cauza de față, stabilirea intervalului temporal pentru care sporurile pentru condiții de muncă vătămătoare se acordă (sau nu), a cuantumului acestora, a categoriilor de beneficiari etc., este o decizie cu privire la care, în mod inevitabil și deci necesar, legiuitorul trebuie să beneficieze de o largă marjă de apreciere.“
Prin Decizia nr. 433 din 11 iulie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 979 din 27 octombrie 2023, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, reținând că: limitarea sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor și a altor drepturi, prevăzută de dispozițiile legale criticate, nu echivalează cu diminuarea salariului de bază. Astfel, statul are deplina legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare. Regula limitării sporurilor la un anumit cuantum reprezintă opțiunea legiuitorului, exprimată în limitele prevăzute de Constituție și destinată a fi aplicată în mod nediferențiat întregului personal plătit din fonduri publice, fără privilegii și fără discriminări (paragrafele 16 și 17).
Prin Decizia nr. 24 din 2 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 25 iunie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Cum se interpretează și aplică dispozițiile art. 22 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, și Hotărârea Guvernului nr. 751/2018 pentru stabilirea categoriilor de persoane cu handicap care beneficiază de un spor de 15% din salariul de bază/solda de funcție/salariul de funcție/indemnizația de încadrare, în coroborare cu prevederile art. 38 din Legea nr. 153/2017?“
Prin Decizia nr. 46 din 22 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 27 noiembrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dacă sporul pentru condițiile de muncă prevăzut de art. 1 din anexa VIII cap. I lit. B din Legea-cadru nr. 153/2017 este supus sau nu aplicării etapizate prevăzute de art. 38 din aceeași lege.“
Prin Decizia nr. 27 din 26 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 22 ianuarie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a admis sesizarea și a stabilit că: „în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor anexei nr. VIII cap. II lit. A secțiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 din Legea-cadru nr. 153/2017, în corelare cu prevederile art. 38 alin. (3), alin. (4) și alin. (6) din același act normativ, personalul din instituțiile publice sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor care este încadrat și își desfășoară activitatea în specialitatea funcțiilor specifice prevăzute în anexă beneficiază de sporul pentru condiții de muncă vătămătoare/ periculoase, astfel cum este reglementat de Legea-cadru nr. 153/2017, de la data la care salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare devin egale sau mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022, ca urmare a majorărilor salariale reglementate.“
Prin Decizia nr. 7 din 8 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 9 martie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și a stabilit că: în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (4^1) din Legea-cadru nr. 153/2017 și ale art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, drepturile salariale reglementate de art. 5, respectiv de art. 8 din anexa nr. I - Familia ocupațională de funcții bugetare „Învățământ“ capitolul I lit. B din Legea-cadru nr. 153/2017 intră sub incidența prevederilor art. 38 alin. (4^1) din această lege.
Prin Decizia nr. 15 din 28 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 27 septembrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a admis sesizarea și a stabilit că: în interpretarea unitară a dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. a) și alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, raportate la art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V la aceeași lege, suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depășească limita prevăzută de art. 25 din aceeași lege, raportată la ordonatorul de credite care stabilește drepturile salariale.
Prin Decizia nr. 3 din 29 ianuarie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 15 februarie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și a stabilit că: în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 25 alin. (1) și art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017, principiul nediscriminării nu poate fi invocat pentru acordarea sporurilor prevăzute de art. 4 și 5 din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 la nivel maxim, dacă astfel s-ar depăși plafonul de 30% prevăzut de art. 25 din același act normativ.
Prin Decizia nr. 52 din 21 octombrie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și a stabilit că, pentru personalul care a ajuns la nivelul grilei de salarizare din anul 2022, sporul pentru condiții de muncă vătămătoare prevăzut de articolul unic lit. a) din anexa nr. 1 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017 este supus plafonării reglementate de art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Judecătorii-raportori au apreciat că, pentru sesizările admisibile, se impun următoarele interpretări ale dispozițiilor art. 22 și 23 din Legea-cadru nr. 153/2017: la acordarea sporului pentru condiții de muncă periculoase sau vătămătoare trebuie să se țină seama de plafonul prevăzut de art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2020, art. I alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020, art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021, art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 și art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții; la acordarea sporului pentru persoanele cu handicap nu sunt aplicabile dispozițiile art. I alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020 și art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022.
Premergător analizării în fond a problemelor de drept supuse dezbaterii este necesară verificarea regularității sesizărilor conexate, urmând a se stabili în ce măsură sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de lege pentru declanșarea mecanismului de interpretare prin pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
Temeiul sesizărilor deduse analizei este reprezentat de dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024. Prin adoptarea acestui act normativ s-a urmărit asigurarea unei practici judiciare uniforme și unitare, care să elimine diferențierile în materia stabilirii sau plății drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice ori în materia stabilirii sau plății drepturilor la pensie și a altor prestații de asigurări sociale ale acestui personal. Ordonanța menționată conține norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, parțial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.
În privința domeniului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, art. 1 stabilește că acest act normativ se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, precum și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze.
Condițiile de admisibilitate a sesizării sunt reglementate de prevederile art. 2 alin. (1) din ordonanța menționată, conform cărora „dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.
Totodată, sunt relevante dispozițiile cuprinse la art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, care prevăd completarea normelor speciale privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cu normele generale cuprinse la art. 519-521 din Codul de procedură civilă.
În raport cu cele arătate rezultă că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, formulată în temeiul prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiții de admisibilitate:
a)existența unei cauze aflate în curs de judecată, care să privească fie stabilirea și/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze;
b)completul de judecată să fie învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac;
c)existența unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei;
d)chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.
În legătură cu cerința de admisibilitate referitoare la existența unei chestiuni de drept este necesar a se efectua câteva sublinieri prealabile în sensul că trebuie avute în vedere criteriile stabilite în jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept pentru determinarea înțelesului acestei noțiuni, fiind relevant că, sub acest aspect, prevederile speciale cuprinse în art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu derogă de la norma generală cuprinsă în art. 519 din Codul de procedură civilă, ambele dispoziții legale făcând referire la existența unei chestiuni de drept.
Așa fiind, în mod constant instanța supremă a stabilit că existența unei chestiuni de drept implică existența unei probleme juridice reale și esențiale, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei de către instanța de trimitere, problemă identificată ca fiind dificil a fi rezolvată în considerarea fie a conținutului neclar ori incomplet al normelor de drept aplicabile raportului juridic dedus judecății, fie a caracterului complex al acestora, fie a înțelesului diferit ce poate fi primit ca urmare a multiplelor modificări aduse de către legiuitor. O chestiune de drept aptă să primească o interpretare în mecanismul pronunțării unei hotărâri prealabile este reprezentată de o problemă care prezintă riscul de a genera o practică judiciară neunitară și care necesită astfel intervenția instanței supreme în scopul înlăturării incertitudinii care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății.
În jurisprudența instanței supreme, în legătură cu această cerință de admisibilitate a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, s-a statuat că trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; Decizia nr. 20 din 20 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 6 august 2019; Decizia nr. 17 din 17 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 15 iunie 2020; Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 6 martie 2023; Decizia nr. 35 din 17 iunie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 632 din 4 iulie 2024).
Pentru a se reține îndeplinirea cerinței privind existența unei veritabile chestiuni de drept este necesar a se verifica premisele acesteia. Pe de o parte, trebuie identificată existența unei chestiuni de drept apte a primi o dezlegare de principiu, deoarece nelămuririle care vizează aplicarea legii sau care reprezintă aspecte de fapt nu pot primi o dezlegare de principiu în cadrul acestui mecanism, iar, pe de altă parte, chestiunea de drept pusă în discuție trebuie să fie una veritabilă, serioasă, susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite și, prin urmare, să prezinte un anumit nivel de dificultate. Așadar, nu orice chestiune de drept poate fi supusă interpretării prin acest mecanism de unificare jurisprudențială, ci numai aceea care ridică problema precarității textelor de lege și a caracterului lor dual și complex. În caz contrar, rolul instanței supreme ar deveni unul de soluționare directă a cauzei aflate pe rol și ar neutraliza rolul constituțional al instanței legal învestite, acela de a judeca în mod direct și efectiv procesul.
Procedând la verificarea îndeplinirii cerințelor legale anterior menționate, se constată că sesizările înregistrate cu nr. 2.013/1/2024, nr. 2.047/1/2024 și nr. 2.391/1/2024 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept întrunesc în mod cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, în timp ce Sesizarea înregistrată cu nr. 2.023/1/2024 nu realizează îndeplinirea tuturor cerințelor legale pentru a permite declanșarea mecanismului prevăzut de lege pentru preîntâmpinarea apariției unei practici judiciare neunitare la nivel național, astfel cum se va argumenta în continuare.
Referitor la sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 2.013/1/2024 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept se constată că aceasta a fost formulată în Dosarul nr. 2.759/118/2024 al Tribunalului Constanța - Secția I civilă, având ca obiect cererea de chemare în judecată prin care reclamanta, în calitate de personal plătit din fonduri publice încadrat în familia ocupațională de funcții bugetare „Administrație“, a solicitat, în esență, obligarea pârâtului comisariatul regional pentru protecția consumatorilor la acordarea sporului pentru condiții de muncă vătămătoare în procent de 15%, în temeiul art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017, începând cu data de 27 noiembrie 2019.
Observând obiectul litigiului dedus judecății, este cert că acesta se încadrează în obiectul specific indicat la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, deoarece reclamanta intră în categoria personalului plătit din fondurile publice și, prin demersul său procesual, urmărește plata unor drepturi salariale, astfel încât prima cerință de admisibilitate este îndeplinită.
De asemenea, este realizată a doua cerință menționată, deoarece sesizarea emană de la Tribunalul Constanța - Secția I civilă, instanță învestită cu soluționarea litigiului de muncă în primă instanță.
A treia condiție referitoare la existența unei chestiuni de drept veritabile, de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei, este îndeplinită, constatându-se că instanța de trimitere este preocupată de primirea unui răspuns în legătură cu includerea în condițiile de acordare a sporului pentru condiții de muncă periculoase sau vătămătoare pentru personalul plătit din fonduri publice încadrat în familia ocupațională de funcții bugetare „Administrație“, în temeiul art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017, a dispozițiilor legale cuprinse în art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, modificat prin art. I pct. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2020, art. I alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020, art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021, art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 și art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023, acte normative prin care legiuitorul a stabilit, succesiv, un plafon al cuantumului sporurilor prin raportare la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie a anului anterior, începând cu luna decembrie 2018, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Problema semnalată de instanța de trimitere reprezintă o chestiune de drept, deoarece privește condițiile legale de acordare a sporului pentru condiții de muncă periculoase sau vătămătoare, ca element al salariului, în temeiul art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017, în raport cu incidența plafonului stabilit de actele normative adoptate ulterior, anual, prin care legiuitorul a înțeles să limiteze cuantumul sporurilor acordate la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2018.
Această problemă juridică este una cu un grad de dificultate suficient de ridicat pentru a justifica intervenția instanței supreme în mecanismul procedurii prealabile în scopul preîntâmpinării apariției unei practici judiciare neunitare. În acest sens prezintă relevanță faptul că normele juridice în discuție reprezintă reglementări nou-intrate în vigoare, că Legea-cadru nr. 153/2017 a cunoscut o aplicare etapizată în timp, conform art. 38, și că anual au fost adoptate acte normative care conțin măsuri cu privire la salarizarea personalului bugetar, considerate necesare pentru a fundamenta strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2019-2023 a bugetului de stat. Prin urmare, este necesar a se realiza o interpretare corelată a dispozițiilor generale cuprinse în legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și a dispozițiilor legale cuprinse în actele normative anuale cuprinzând măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice.
De altfel, dificultatea problemei de drept supuse analizei rezultă din riscul formării unei jurisprudențe neunitare, risc ce se conturează în raport cu opiniile exprimate de curțile de apel, fiind înaintate hotărâri judecătorești care reflectă fie aplicabilitatea plafonării succesive stabilite prin actele normative adoptate anual, fie inaplicabilitatea acestei plafonări.
Așadar, prin sesizarea analizată se ridică o problemă de drept veritabilă, suficient de dificilă pentru a justifica declanșarea mecanismului de interpretare prevăzut de dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, coroborate cu prevederile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.
Totodată, problema sesizată prezintă legătură cu modul de soluționare a cauzei deduse judecății, întrucât, în funcție de stabilirea includerii sau neincluderii plafonului prevăzut de dispozițiile legale menționate în condițiile de acordare a sporului pentru condiții de muncă periculoase sau vătămătoare, instanța de trimitere va putea dezlega raportul juridic litigios și va stabili în ce măsură drepturile salariale pretinse de reclamantă sunt sau nu cuvenite acesteia, în condițiile în care datele speței relevă faptul că salariatei nu i s-a recunoscut sporul menționat pentru motivul că, la nivelul biroului în care își desfășoară activitatea, buletinul de expertizare a condițiilor de muncă a fost întocmit ulterior datei de 1 ianuarie 2019.
Prin urmare, se constată îndeplinirea celei de-a treia condiții de admisibilitate pentru legala învestire a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
În fine, ultima cerință de admisibilitate este realizată, din moment ce aspectele supuse dezlegării nu au făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.
Se impune o precizare în sensul că, prin Decizia nr. 52 din 21 octombrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a stabilit că: pentru personalul care a ajuns la nivelul grilei de salarizare din anul 2022, sporul pentru condiții de muncă vătămătoare prevăzut de articolul unic lit. a) din anexa nr. 1 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017 este supus plafonării reglementate de art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Se constată astfel că, prin această decizie, instanța supremă nu a statuat asupra aceleiași chestiuni de drept, în integralitatea sa, deoarece, pe de o parte, a avut de analizat o problemă de drept distinctă, legată de aplicabilitatea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 115/2023 pentru personalul care a atins nivelul grilei de salarizare din anul 2022, problemă care nu este ridicată în prezenta sesizare, iar, pe de altă parte, a reținut aplicarea plafonului reglementat de art. II din ordonanța menționată, nefiind sesizată cu chestiunea de drept legată de incidența dispozițiilor legale similare emise anterior.
Toate aceste considerente sunt suficiente pentru a reține îndeplinirea cumulativă a condițiilor de admisibilitate prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, în privința Sesizării înregistrate cu nr. 2.013/1/2024 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
Referitor la sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 2.391/1/2024 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept se constată că aceasta a fost formulată în Dosarul nr. 1.833/85/2023 al Tribunalului Sibiu - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici, în cadrul căruia reclamanții, încadrați în familia ocupațională de funcții bugetare „Administrație“, urmăresc să obțină obligarea pârâtului comisariatul regional pentru protecția consumatorilor la acordarea sporului pentru condiții de muncă vătămătoare în procent de 15%, în temeiul art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017, retroactiv pe ultimii 3 ani anterior introducerii cererii de chemare în judecată și pentru viitor.
Deși întrebarea adresată de instanța de trimitere se referă la incidența dispozițiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, în ipoteza în care, în cadrul unei instituții publice, nu au fost acordate deloc sporuri pentru condiții vătămătoare până la sfârșitul anului 2018, și la recunoașterea dreptului funcționarilor publici și al personalului contractual la plata sporului pentru condiții vătămătoare începând cu anii ulteriori anului 2018, se constată că problema de drept este similară celei anterior menționate. Aceasta deoarece din datele speței rezultă necesitatea de a se stabili în ce măsură condițiile de acordare a sporului pentru condiții de muncă periculoase sau vătămătoare, prevăzut de art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017, includ sau nu plafonul stabilit succesiv prin actele normative anuale care conțin măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, prin raportare la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie a anului anterior, începând cu decembrie 2018, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Se impune astfel reformularea întrebării de o manieră identică celei exprimate prin prima sesizare.
Constatând că obiectul cauzei este unul care se referă la plata unor drepturi salariale din fonduri publice, că sesizarea emană de la completul învestit cu judecarea în primă instanță a litigiului privind funcționarii publici, că problema de drept este una dificilă și aptă să conducă la dezlegarea cauzei, că asupra acestei chestiuni de drept Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu este învestită cu un recurs în interesul legii în curs de soluționare, fiind pe deplin valabile argumentele expuse mai sus cu prilejul analizării primei sesizări, rezultă că sunt îndeplinite în mod cumulativ condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile.
Referitor la sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 2.047/1/2024 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept se constată că aceasta a fost formulată în Dosarul nr. 4.744/107/2023 al Curții de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal, având ca obiect cererea de chemare în judecată prin care reclamanta, în calitate de personal plătit din fonduri publice încadrat în familia ocupațională de funcții bugetare „Administrație“, a solicitat, în esență, anularea unui act administrativ emis de primarul municipiului Alba Iulia prin care s-a dispus revocarea dispoziției de acordare a unei sume de bani reprezentând sporul de 15% din salariul de bază acordat persoanelor încadrate în grad de handicap grav sau accentuat pentru activitatea desfășurată în cadrul programului normal de lucru, conform art. 22 din Legea-cadru nr. 153/2017, pentru perioada 9 aprilie 2021-8 iunie 2023.
Observând obiectul litigiului dedus judecății, este cert că acesta se încadrează în obiectul specific indicat la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, deoarece reclamanta intră în categoria personalului plătit din fondurile publice și, prin demersul său procesual, urmărește anularea unui act administrativ prin care nu i-a fost recunoscută plata unor drepturi salariale, astfel încât prima cerință de admisibilitate este îndeplinită.
De asemenea, este realizată cerința referitoare la învestirea Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de către un complet de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac. Astfel, sesizarea emană de la Curtea de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal, instanță învestită cu soluționarea litigiului privind anularea actului administrativ în calea de atac a recursului.
A treia condiție referitoare la existența unei chestiuni de drept veritabile, de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei, este îndeplinită, constatându-se că instanța de trimitere este preocupată de primirea unui răspuns în legătură cu includerea în condițiile de acordare a sporului pentru persoanele încadrate în grad de handicap grav sau accentuat pentru personalul plătit din fonduri publice încadrat în familia ocupațională de funcții bugetare „Administrație“, în temeiul art. 22 din Legea-cadru nr. 153/2017, a dispozițiilor legale cuprinse în art. I alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020 și art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022, acte normative prin care legiuitorul a stabilit un plafon al cuantumului sporurilor prin raportare la nivelul cuantumului aflat în plată pentru luna decembrie 2020, respectiv decembrie 2022, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Argumentele anterior expuse în legătură cu cerința chestiunii de drept, cu prilejul analizei efectuate asupra primei sesizări, sunt pe deplin valabile și în acest caz, în privința condițiilor de acordare a sporului stipulat la art. 22 din Legea-cadru nr. 153/2017, astfel încât, prin sesizarea analizată, se ridică o problemă de drept veritabilă, suficient de dificilă pentru a justifica declanșarea mecanismului procedurii privind pronunțarea unei hotărâri prealabile.
Totodată, problema sesizată prezintă legătură cu modul de soluționare a cauzei deduse judecății, întrucât, în funcție de stabilirea includerii sau neincluderii plafonului legal, prevăzut de dispozițiile legale menționate, în condițiile de acordare a sporului pentru persoanele încadrate în grad de handicap grav sau accentuat, instanța de trimitere va putea dezlega raportul juridic litigios și va stabili în ce măsură actul administrativ contestat este unul legal, respectiv în ce măsură drepturile salariale pretinse de reclamantă sunt sau nu cuvenite acesteia, în condițiile în care datele speței relevă faptul că actul administrativ contestat, prin care a fost revocată dispoziția de acordare a sporului menționat pentru perioada 9 aprilie 2021-8 iunie 2023, a avut la bază, printre mai multe motive, incidența prevederilor art. I alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020 și art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022.
Prin urmare, se constată îndeplinirea celei de-a treia condiții de admisibilitate pentru legala învestire a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
În fine, este îndeplinită ultima cerință de admisibilitate, deoarece aspectele supuse dezlegării nu au făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.
Toate aceste considerente sunt suficiente pentru a reține îndeplinirea cumulativă a condițiilor de admisibilitate prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, în privința sesizării înregistrate cu nr. 2.047/1/2024 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
Referitor la sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 2.023/1/2024 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se constată că aceasta a fost formulată în Dosarul nr. 383/108/2024 al Tribunalului Arad - Secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale, având ca obiect cererea de chemare în judecată prin care reclamanții, în calitate de personal plătit din fonduri publice încadrați în familia ocupațională de funcții bugetare „Administrație“, au solicitat, în esență, obligarea pârâtei direcția generală de asistență socială și protecția copilului la acordarea sporului pentru condiții de muncă vătămătoare în procent de până la 15% din salariul de bază, în temeiul art. 1 alin. (1) din capitolul I lit. B din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, începând cu data de 23 ianuarie 2021.
Observând obiectul litigiului dedus judecății, este cert că acesta se încadrează în obiectul specific indicat la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, deoarece reclamanții intră în categoria personalului plătit din fondurile publice și, prin demersul lor procesual, urmăresc plata unor drepturi salariale, astfel încât prima cerință de admisibilitate este îndeplinită.
De asemenea, este realizată cerința referitoare la învestirea Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de către un complet de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac. Astfel, sesizarea emană de la Tribunalul Arad - Secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale, învestit în primă instanță cu soluționarea litigiului privind funcționarii publici.
În schimb, nu este îndeplinită a treia condiție referitoare la existența unei chestiuni de drept veritabile, de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei. Sub acest aspect, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de trimitere este preocupată de primirea unui răspuns în legătură cu posibilitatea acordării funcționarilor publici, angajați în cadrul direcției generale de asistență socială și protecția copilului, a sporului pentru condiții de muncă vătămătoare de până la 15% din salariul de bază, dar nu mai mult de 1.500 lei brut lunar corespunzător timpului lucrat, în condițiile în care s-ar depăși plafonul de 30% prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017.
Din observarea încheierii de sesizare se constată că instanța de trimitere nu a argumentat în niciun fel legătura dintre problema de drept sesizată și fondul cauzei, neexpunând motivele pentru care a apreciat că soluționarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, menționând în mod generic faptul că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.
Completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei s-a limitat la a preciza necesitatea acordării sporurilor astfel încât acestea să se încadreze în sumele aprobate pentru cheltuielile de personal prin bugetul anual, fără a oferi date cu privire la incidența problemei de drept referitoare la depășirea plafonului de 30%, prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, prin acordarea sporului pentru condiții de muncă vătămătoare, pretins de către reclamanți.
Din cuprinsul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, rezultă că reclamanții urmăresc să obțină obligarea pârâtei direcția generală de asistență socială și protecția copilului la expertizarea locurilor de muncă și la acordarea sporului pentru condiții de muncă periculoase sau vătămătoare începând cu data de 23 ianuarie 2021, arătând că încă din 2018 au existat buletine de expertizare care atestau îndreptățirea reclamanților la plata sporului menționat, însă acestea nu au fost puse în aplicare de către pârâtă, care nu a solicitat ordonatorului de credite alocarea fondurilor necesare în acest scop, acestea pierzându-și valabilitatea.
Partea pârâtă a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, justificând apărarea prin aceea că acordarea sporului pentru condiții de muncă vătămătoare de muncă era condiționată de încadrarea în sumele prevăzute pentru cheltuieli de personal din bugetul de venituri și cheltuieli aprobat prin bugetul anual de venituri și cheltuieli, cu respectarea principiului sustenabilității financiare, astfel încât să se asigure respectarea plafoanelor cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat, stabilite în condițiile legii, făcându-se referire la prevederile art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, art. I pct. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2020, art. I alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020, art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021, art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 și art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023.
Din observarea apărărilor formulate de ambele părți se constată că rezolvarea litigiului nu depinde de interpretarea prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, conform cărora „suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz“.
Problema de drept semnalată de instanța de trimitere nu are nicio legătură cu fondul cererii deduse judecății, atât timp cât nu s-a învederat vreo apărare în sensul că neacordarea sporului pentru condiții de muncă periculoase sau vătămătoare ar fi fost determinată de împrejurarea că s-ar depăși plafonul de 30%, prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017.
Așa fiind, în lipsa oricărei argumentări din partea instanței de trimitere cu privire la existența legăturii de dependență dintre problema juridică invocată și soluționarea în fond a cauzei, văzând înscrisurile anexate prezentei sesizări, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că lămurirea chestiunii de drept indicate de autorul sesizării nu prezintă nicio relevanță pentru soluționarea cererii deduse judecății.
În acest sens, în practica instanței supreme, s-a stabilit că hotărârea prealabilă trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra soluției ce urmează a fi pronunțată de către instanța de trimitere, cerința pertinenței fiind expresia utilității pe care rezolvarea de principiu a chestiunii de drept invocate trebuie să o aibă în cadrul soluționării litigiului, ceea ce presupune ca problema de drept ce face obiectul sesizării să fie direct incidentă pentru soluționarea cauzei (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 6 din 8 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 1 aprilie 2021; Decizia nr. 73 din 11 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1123 din 25 noiembrie 2021; Decizia nr. 62 din 17 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1173 din 7 decembrie 2022; Decizia nr. 49 din 18 septembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1005 din 6 noiembrie 2023; Decizia nr. 8 din 19 februarie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 14 martie 2024; Decizia nr. 10 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 17 aprilie 2024; Decizia nr. 42 din 16 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1036 din 16 octombrie 2024).
Tot astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis că nu este îndeplinită condiția în discuție atunci când procedura hotărârii prealabile a fost declanșată pentru a se răspunde unei probleme de drept ipotetice, chiar dacă ar avea legătură cu materia litigioasă (Decizia nr. 63 din 2 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1009 din 6 noiembrie 2023), ori atunci când starea de fapt proprie cauzei nu se încadrează în ipoteza normei legale a cărei interpretare se solicită (Decizia nr. 7 din 30 ianuarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 23 februarie 2023).
Spre deosebire de recursul în interesul legii, pe calea căruia se rezolvă o problemă de drept controversată, într-o manieră abstractă și generală, în cazul hotărârii prealabile, dezlegarea unei chestiuni de drept este una punctuală, adecvată circumstanțelor speței (Decizia nr. 46 din 19 septembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1021 din 20 octombrie 2022).
În cauza de față, în urma analizării înscrisurilor anexate încheierii de sesizare și în lipsa prezentării unor argumente pertinente de către instanța de trimitere, nu rezultă existența unei strânse legături între chestiunea de drept ce face obiectul sesizării și pretenția dedusă judecății, astfel că nu se poate reține îndeplinirea acestei condiții de admisibilitate pentru declanșarea mecanismului procedurii pronunțării unei hotărâri prealabile.
De asemenea, nu este îndeplinită nici ultima cerință de admisibilitate, care se referă la faptul că problema de drept menționată în sesizarea completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept trebuie să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. Altfel spus, ori de câte ori chestiunea de drept invocată a fost dezlegată anterior printr-o hotărâre obligatorie a instanței supreme, sesizarea care vizează aceeași chestiune nu mai poate fi primită, nemaiputând fi soluționată pe fond.
Procedând la verificarea acestei cerințe de admisibilitate, se constată că instanța supremă a statuat anterior în mecanismele de unificare a practicii judiciare cu privire la chestiunea de drept referitoare la limitarea sporurilor în temeiul art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017.
Astfel, prin Decizia nr. 15 din 28 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 27 septembrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a stabilit că: în interpretarea unitară a dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. a) și alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, raportate la art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V la aceeași lege, suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depășească limita prevăzută de art. 25 din aceeași lege, raportată la ordonatorul de credite care stabilește drepturile salariale.
Ulterior, prin Decizia nr. 3 din 29 ianuarie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 15 februarie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că: în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 25 alin. (1) și art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017, principiul nediscriminării nu poate fi invocat pentru acordarea sporurilor prevăzute de art. 4 și 5 din capitolul VIII anexa nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017 la nivel maxim, dacă astfel s-ar depăși plafonul de 30% prevăzut de art. 25 din același act normativ.
Așa fiind, prin deciziile obligatorii anterior menționate, pronunțate în mecanismele de unificare a practicii judiciare, instanța supremă a statuat, cu privire la sporurile salariale, în sensul imposibilității depășirii limitei generale de 30% prevăzute de art. 25 alin. (1) din aceeași lege.
Trebuie precizat că, deși statuările din deciziile anterior evocate au vizat categoria personalului din cadrul familiei ocupaționale de funcții bugetare „Justiție“, textul de lege supus interpretării este cel al art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, care se află în partea generală a acestei legi, fiind incident în cazul întregului personal plătit din fonduri publice, indiferent de familia ocupațională din care face parte, deci inclusiv în cazul personalului încadrat în familia ocupațională de funcții bugetare „Administrație“, cum este ipoteza sesizării de față.
Ca atare, interpretarea cu caracter obligatoriu dată art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 se impune a fi respectată inclusiv în procesul în care s-a solicitat lămurirea chestiunii de drept referitoare la incidența plafonului de 30% prevăzut de acest text de lege la acordarea sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare de până la 15% din salariul de bază, dar nu mai mult de 1.500 lei brut lunar corespunzător timpului lucrat, acordat funcționarilor publici angajați în cadrul direcției generale de asistență socială și protecția copilului.
Prin urmare, sesizarea formulată de Tribunalul Arad - Secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale nu îndeplinește condiția de admisibilitate referitoare la inexistența unei statuări anterioare a instanței supreme asupra chestiunii de drept invocate.
Toate aceste considerente sunt suficiente pentru a reține neîndeplinirea cumulativă a condițiilor de admisibilitate prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, în privința sesizării înregistrate cu nr. 2.023/1/2024 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel că se impune respingerea acesteia, ca inadmisibilă.
În urma analizării condițiilor prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 a rezultat admisibilitatea sesizărilor înregistrate în dosarele nr. 2.013/1/2024, nr. 2.047/1/2024 și nr. 2.391/1/2024 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel încât se impune pronunțarea unei hotărâri prealabile prin care să se dea o dezlegare de principiu chestiunilor de drept ce formează obiectul acestor sesizări.
Astfel cum rezultă din considerentele expuse anterior, sesizările înregistrate cu nr. 2.013/1/2024 și nr. 2.391/1/2024 se referă la aceeași chestiune de drept, respectiv la includerea în condițiile de acordare a sporului pentru condiții de muncă periculoase sau vătămătoare pentru personalul plătit din fonduri publice încadrat în familia ocupațională de funcții bugetare „Administrație“, în temeiul art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017, a dispozițiilor legale cuprinse în art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, modificat prin art. I pct. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2020, art. I alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020, art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021, art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 și art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023, acte normative prin care legiuitorul a stabilit, succesiv, un plafon al cuantumului sporurilor prin raportare la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie a anului anterior, începând cu decembrie 2018, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Cu alte cuvinte, este necesar a se stabili în ce măsură dispozițiile generale din legea-cadru a salarizării referitoare la sporul pentru condiții de muncă trebuie aplicate astfel încât să fie corelate cu dispozițiile legale adoptate anual, în intervalul 2019-2023, care conțin măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice și care limitează cuantumul sporurilor la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2018.
Pentru justa rezolvare a acestei chestiuni de drept se impune, în prealabil, a se sublinia natura juridică a sporului ca element al salariului lunar/soldei lunare, acordat ca procent la salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, în condițiile legii, pentru fiecare categorie de personal, astfel cum rezultă explicit din definiția legală a acestei noțiuni, cuprinsă în art. 7 lit. i) din Legea-cadru nr. 153/2017.
Apoi trebuie avute în vedere dispozițiile legale cu caracter general referitoare la modul de stabilire a salariului. În acest sens, art. 12 alin. (1) din legea menționată prevede că salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, soldele de grad/salariile gradului profesional deținut, gradațiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizațiile de încadrare și indemnizațiile lunare se stabilesc potrivit prevederilor prezentei legi și anexelor nr. I-IX, astfel încât, împreună cu celelalte elemente ale sistemului de salarizare, să se încadreze în fondurile aprobate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale pentru cheltuielile de personal, în vederea realizării obiectivelor, programelor și proiectelor stabilite.
Această normă juridică reprezintă o transpunere a principiului sustenabilității financiare, care, potrivit art. 6 lit. h) din Legea-cadru nr. 153/2017, reprezintă unul dintre principiile care stau la baza sistemului de salarizare a personalului plătit din fondurile publice și care presupune că stabilirea nivelului de salarizare pentru personalul bugetar trebuie să se realizeze astfel încât să se asigure respectarea plafoanelor cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat, stabilite în condițiile legii.
Față de cele anterior expuse, rezultă că sporul, ca element al salariului lunar, este necesar a se acorda într-un cuantum care să se încadreze în fondurile aprobate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale pentru cheltuielile de personal, în vederea realizării obiectivelor, programelor și proiectelor stabilite. Altfel spus, acordarea sporului trebuie să respecte plafoanele cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat, stabilite în condițiile legii.
Prezentele sesizări conexate se referă la acordarea sporului pentru condiții de muncă, reglementat de art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017, care dispune în sensul că „locurile de muncă și categoriile de personal, precum și mărimea concretă a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în anexele nr. I-VIII și condițiile de acordare a acestuia se stabilesc, în cel mult 60 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin regulament-cadru elaborat de către fiecare dintre ministerele coordonatoare ale celor 6 domenii de activitate bugetară, respectiv învățământ, sănătate și asistență socială, cultură, diplomație, justiție, administrație, de către instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională, precum și de către autoritățile publice centrale autonome, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea fiecăruia dintre ministerele coordonatoare, a fiecăreia dintre instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională sau a fiecăreia dintre autoritățile publice centrale autonome, cu avizul Ministerului Muncii și Justiției Sociale și al Ministerului Finanțelor Publice și cu consultarea federațiilor sindicale reprezentative domeniului de activitate“.
Întrucât cererile de chemare în judecată aflate pe rolul instanțelor de trimitere se referă la angajați ai comisariatului județean pentru protecția consumatorilor, fiind încadrați în familia ocupațională de funcții bugetare „Administrație“, sunt relevante dispozițiile cuprinse în anexa nr. VIII a Legii-cadru nr. 153/2017, respectiv cele de la capitolul I litera B, cuprinzând reglementări specifice funcționarilor publici, și de la capitolul II litera I, cuprinzând reglementări specifice personalului încadrat pe bază de contract individual de muncă - personal contractual din administrația publică, potrivit cărora funcționarii publici și personalul contractual din administrația publică centrală de specialitate beneficiază de un spor pentru condiții periculoase sau vătămătoare de până la 15% din salariul de bază. Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum și condițiile de acordare a acestora se stabilesc de către ordonatorul principal de credite, cu consultarea sindicatelor sau, după caz, a reprezentanților funcționarilor publici, în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens.
Ținând seama de categoria de personal bugetar la care se referă sesizările de față și în raport cu conținutul prevederilor art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017, care trimit la necesitatea elaborării unui regulament-cadru pentru punerea în aplicare a dispoziției legale generale privind acordarea sporului pentru condiții de muncă, trebuie avută în vedere Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, act normativ care reglementează modalitatea de stabilire a locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete, precum și a condițiilor de acordare a sporurilor pentru condiții de muncă prevăzute în cap. II din anexa nr. VII, precum și în cap. I și cap. II din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, pentru funcționarii publici și personalul contractual, cu excepția personalului încadrat în administrația publică locală.
La art. 3 din această hotărâre se prevede explicit că „acordarea sporului pentru condiții de muncă, în limitele prevăzute în anexa la prezenta hotărâre, este în responsabilitatea ordonatorului de credite, cu respectarea prevederilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, și cu încadrarea în sumele prevăzute pentru cheltuieli de personal din bugetul de venituri și cheltuieli aprobat“. Prin urmare, prin această dispoziție este reafirmată necesitatea respectării principiului sustenabilității financiare, ca principiu fundamental al sistemului de salarizare a personalului plătit din fondurile publice.
În privința mărimii sporului pentru condiții de muncă periculoase sau vătămătoare, articolul unic al anexei nr. 1 din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017 stipulează că „pentru condiții de muncă periculoase sau vătămătoare, mărimea sporului pentru personalul prevăzut la cap. I și cap. II din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția personalului din administrația publică locală, în funcție de numărul de factori de risc întruniți, este următoarea:
a)spor de la 10,1% până la 15% din salariul de bază pentru personalul care își desfășoară activitatea sub influența a 4 factori de risc din cei prevăzuți la art. 5 din regulamentul-cadru;
b)spor de la 5,1% până la 10% din salariul de bază pentru personalul care își desfășoară activitatea sub influența a 3 factori de risc din cei prevăzuți la art. 5 din regulamentul-cadru;
c)spor de până la 5% din salariul de bază pentru personalul care își desfășoară activitatea sub influența a 2 factori de risc din cei prevăzuți la art. 5 din regulamentul-cadru“.
Din expunerea de mai sus rezultă că pentru personalul plătit din fonduri publice încadrat în familia ocupațională de funcții bugetare „Administrație“ din administrația publică centrală există dispoziții legale care recunosc dreptul la încasarea sporului pentru condiții de muncă periculoase sau vătămătoare în cuantum de până la 15% din salariul de bază, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile specifice prevăzute de actul normativ menționat.
Aceste dispoziții legale, care recunosc sporul analizat, trebuie interpretate și aplicate în corelare cu dispozițiile legale referitoare la limitarea cuantumului sporurilor, atât timp cât acestea nu exceptează sporul pentru condiții de muncă de la aplicarea plafonului legal.
În concret, în analiza sesizărilor de față, sunt relevante dispozițiile art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, care stipulau, în forma inițială, că, „începând cu 1 ianuarie 2019, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, se menține cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2018, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții“.
Aceste prevederi au fost modificate prin art. I pct. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2020 și au fost preluate ulterior în actele normative emise anual, fiind reglementate dispoziții legale similare prin art. I alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020, art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021, art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 și art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023. Toate aceste dispoziții legale, cuprinse în ordonanțele de urgență emise anual privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, au menținut măsura de politică fiscal-bugetară în sensul plafonării cuantumului sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar sau solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie a anului anterior, astfel încât, începând cu 1 ianuarie 2019, acesta a rămas neschimbat.
Așadar, în privința sporurilor, măsura de politică fiscal-bugetară, păstrată prin acte normative succesive, a fost aceea de a menține cuantumul acestora la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2018.
Cum aceste dispoziții legale nu conțin nicio derogare în privința sporului pentru condiții de muncă periculoase sau vătămătoare și nici nu există vreo rațiune pentru excluderea acestui spor de la aplicarea plafonării succesive, rezultă că problema de drept analizată se impune a fi rezolvată în sensul că acordarea sporului prevăzut de art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017 trebuie să se realizeze cu respectarea limitei prevăzute de art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2020, art. I alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020, art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021, art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 și art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Voința legiuitorului, exprimată explicit în actele normative adoptate anual în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, a fost aceea de a plafona cuantumul sporurilor prin raportare la nivelul acordat în luna decembrie 2018, măsură menținută pentru întregul interval 2019-2024. Normele juridice de plafonare au caracter general, fără a face distincție în funcție de personalul bugetar beneficiar, fără a se face referire la un anumit spor, indicându-se categoria generică a sporurilor, și fără a fi reliefată vreo rațiune care să justifice un regim derogatoriu în privința sporului pentru condiții de muncă. Așa fiind, limitarea legală a cuantumului sporurilor este aplicabilă în privința sporului pentru condiții de muncă periculoase sau vătămătoare, pentru toate categoriile de personal plătite din fonduri publice.
O atare soluție rezultă în urma interpretării logice și gramaticale a dispozițiilor legale analizate, fiind, totodată, în concordanță cu Decizia nr. 52 din 21 octombrie 2024, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit, cu putere obligatorie, că: pentru personalul care a ajuns la nivelul grilei de salarizare din anul 2022, sporul pentru condiții de muncă vătămătoare prevăzut de articolul unic lit. a) din anexa nr. 1 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017 este supus plafonării reglementate de art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
La aceeași concluzie a aplicării plafonului legal stabilit la nivelul cuantumului sporurilor acordate pentru luna decembrie 2018 se ajunge și în urma unei interpretări istorico-teleologice și sistematice a prevederilor legale incidente în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice. În acest sens sunt relevante dispozițiile art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 referitoare la aplicarea în timp a legii salarizării, fiind reglementate mai multe etape în scopul trecerii de la sistemul de salarizare anterior la sistemul de salarizare prevăzut de legea nouă, astfel cum s-a dezvoltat în cuprinsul Deciziei nr. 82 din 26 noiembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 130 din 19 februarie 2019, și al Deciziei nr. 52 din 21 octombrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Astfel, în alin. (1) al art. 38 din legea salarizării unice este afirmat principiul aplicării etapizate a legii, cu începere de la data de 1 iulie 2017, în timp ce în alineatele următoare, respectiv alin. (2)-(4), sunt stabilite nivelurile de salarizare aferente anilor 2017, 2018 și, respectiv, perioadei 2019-2022.
Prima etapă se referă la anul 2017, respectiv perioada 1 iulie 2017-31 decembrie 2017, fiind reglementată, la art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, măsura menținerii în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017 a cuantumului brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție și indemnizațiilor de încadrare, precum și a cuantumului sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizația brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
A doua etapă corespunde anului 2018, fiind prevăzută, la art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, măsura majorării cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017 a cuantumului brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, precum și a cuantumului brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor, premiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, fără a depăși limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
A treia etapă vizează perioada 2019-2022, stabilindu-se, prin art. 38 alin. (4) din aceeași lege, măsura creșterii anuale a salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, fiecare creștere reprezentând 1/4 din diferența dintre salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 și cel/cea din luna decembrie 2018. Creșterea respectivă și data de aplicare se stabilesc prin legea anuală a bugetului de stat cu respectarea prevederilor art. 6 lit. h) referitoare la principiul sustenabilității financiare.
Din observarea prevederilor anterior expuse rezultă că, în privința sporurilor, legiuitorul a prevăzut menținerea la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, pentru prima etapă derulată în perioada 1 iulie 2017-31 decembrie 2017, și apoi o majorare cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017 începând cu a doua perioadă, respectiv cu 1 ianuarie 2018. În schimb, în cea de-a treia etapă, corespunzătoare perioadei 2019-2022, se constată că referirea la creșterea anuală a vizat doar salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție și indemnizațiile de încadrare, fără nicio referire la sporuri. Cu alte cuvinte, după majorarea de 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, aplicabil inclusiv în privința cuantumului sporurilor, legiuitorul a dorit ca următoarele creșteri anuale să nu se mai aplice și asupra sporurilor, din moment ce nu le-a mai menționat în enumerarea cuprinsă la alin. (4) al art. 38, astfel cum o făcuse în alineatele anterioare. Deci, sporurile acordate începând cu 1 ianuarie 2018, majorate cu 25% față de nivelul acordat în decembrie 2017, nu au mai fost vizate de vreo creștere anuală, astfel cum s-a prevăzut în privința salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare.
Această opțiune a legiuitorului se coroborează pe deplin cu dispozițiile legale cuprinse în actele normative anuale adoptate în perioada 2018-2023, referitoare la unele măsuri fiscal-bugetare, prin care, succesiv, cuantumul sporurilor a fost menținut la nivelul acordat pentru luna decembrie 2018, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Așadar, interpretând în mod sistematic și teleologic dispozițiile legale invocate în prezenta sesizare, se constată că acordarea sporului pentru condiții de muncă, potrivit art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017, presupune respectarea plafonării legale succesive stabilite prin ordonanțele de urgență adoptate anual în domeniul cheltuielilor publice.
Respectarea acestor norme cu caracter imperativ reprezintă, în același timp, o justă aplicare a principiului sustenabilității financiare, care presupune că stabilirea nivelului de salarizare a personalului bugetar trebuie să se realizeze astfel încât să se încadreze în plafoanele cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat, stabilite în condițiile legii.
Față de cele arătate, având în vedere că sporul pentru condiții de muncă periculoase sau vătămătoare intră în categoria sporurilor, că nivelul sporurilor a fost menținut succesiv la nivelul acordat pentru luna decembrie 2018 și că nu există vreo dispoziție legală derogatorie aplicabilă în privința acestui spor, chestiunea de drept analizată se impune a fi rezolvată în sensul că la acordarea sporului pentru condiții de muncă periculoase sau vătămătoare trebuie să se țină seama de plafonul prevăzut de art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2020, art. I alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020, art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021, art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 și art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Sesizarea înregistrată cu nr. 2.047/1/2024 se referă la chestiunea de drept vizând includerea în condițiile de acordare a sporului pentru persoanele încadrate în grad de handicap grav sau accentuat pentru personalul plătit din fonduri publice încadrat în familia ocupațională de funcții bugetare „Administrație“, în temeiul art. 22 din Legea-cadru nr. 153/2017, a dispozițiilor legale cuprinse în art. I alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020 și art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022, acte normative prin care legiuitorul a stabilit un plafon al cuantumului sporurilor prin raportare la nivelul cuantumului aflat în plată pentru luna decembrie 2020, respectiv decembrie 2022, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Cu alte cuvinte, este necesar a se stabili în ce măsură dispozițiile generale din legea-cadru a salarizării referitoare la sporul pentru persoanele cu handicap trebuie aplicate astfel încât să fie corelate cu dispozițiile legale adoptate anual, în intervalul 2020-2022, care conțin măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice și care limitează cuantumul sporurilor la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie a anului anterior.
În urma interpretării istorico-teleologice și sistematice a dispozițiilor art. 22 și 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, precum și a dispozițiilor art. I alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020 și art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022, rezultă că în privința acordării sporului pentru persoanele cu handicap nu este aplicabilă limitarea prevăzută de aceste din urmă dispoziții legale, prin raportare la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie a anului anterior, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare.
Un prim argument în sensul inaplicabilității dispozițiilor art. I alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020 și art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 rezultă în urma evidențierii evoluției legislative cât privește dreptul la încasarea sporului pentru persoanele cu handicap.
Astfel, art. 22 din Legea-cadru nr. 153/2017 prevedea, în varianta inițială, că „pentru activitatea desfășurată de persoanele cu handicap grav sau accentuat, în cadrul programului normal de lucru, se acordă un spor de 15% din salariul de bază/solda de funcție/salariul de funcție/indemnizația de încadrare. Categoriile de persoane cu handicap care vor beneficia de acest spor se stabilesc prin hotărâre a Guvernului“.
Acest text legal a fost modificat prin Legea nr. 79/2018 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 91/2017 pentru modificarea și completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 28 martie 2018 (Legea nr. 79/2018), art. 22 având următorul conținut: „(1) Pentru activitatea desfășurată de nevăzătorii cu handicap grav și accentuat, în cadrul programului normal de lucru, se acordă un spor de 15% din salariul de bază/solda de funcție/salariul de funcție/indemnizația de încadrare.
(2)Celelalte categorii de persoane cu handicap grav și accentuat care vor beneficia de acest spor se stabilesc prin hotărâre a Guvernului emisă până la data de 1 septembrie 2018.“
Totodată, prin aceeași lege modificatoare s-a introdus, la art. 38 alin. (3), o nouă literă, respectiv lit. j), prin care s-a statuat în sensul că sporul prevăzut la art. 22 alin. (1) se acordă începând cu drepturile aferente lunii martie 2018, fără a se depăși limita prevăzută la art. 25.
Prin Hotărârea Guvernului nr. 751/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 821 din 25 septembrie 2018, act normativ adoptat în baza art. 22 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, s-a prevăzut, în articolul unic, că „persoanele care, în conformitate cu certificatul de încadrare în grad de handicap, sunt încadrate în grad de handicap grav sau accentuat, de oricare tip prevăzut de art. 86 alin. (2) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază, pentru activitatea desfășurată în cadrul programului normal de lucru, de un spor de 15% din salariul de bază/solda de funcție/salariul de funcție/indemnizația de încadrare, prevăzut la art. 22 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare“.
Acest act normativ a fost adoptat din necesitatea înlăturării diferențierii pe criterii de dizabilitate în ceea ce privește categoriile salariale reprezentate de personalul cu handicap, în condițiile în care, în baza art. 22 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, numai nevăzătorii cu handicap grav și accentuat erau beneficiarii sporului de 15% din salariul de bază/solda de funcție/salariul de funcție/indemnizația de încadrare, pentru activitatea desfășurată în cadrul programului normal de lucru.
Adoptarea acestor prevederi legale a fost determinată de împrejurarea că România a ratificat Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități, adoptată la New York de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 13 decembrie 2006, deschisă spre semnare la 30 martie 2007 și semnată de România la 26 septembrie 2007, prin Legea nr. 221/2010 (Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități), astfel încât și-a asumat obligația de a promova, proteja și asigura exercitarea deplină și în condiții de egalitate a tuturor drepturilor și libertăților fundamentale ale omului de către toate persoanele cu dizabilități și de a promova respectul pentru demnitatea lor intrinsecă.
Conform art. 27 al Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități, statele semnatare s-au angajat să protejeze și să promoveze dreptul la muncă, inclusiv pentru cei care dobândesc o dizabilitate pe durata angajării, prin luarea de măsuri adecvate, inclusiv de ordin legislativ, printre care aceea de a interzice discriminarea pe criterii de dizabilitate referitoare la toate aspectele și formele de încadrare în muncă.
În nota de fundamentare a Hotărârii Guvernului nr. 751/2018 se menționează explicit că prevederile cuprinse în prezenta hotărâre se încadrează în categoria măsurilor legislative specifice necesare pentru a accelera sau obține egalitatea de facto a persoanelor cu dizabilități în ceea ce privește exercitarea dreptului la muncă, obligație asumată odată cu ratificarea de către România, prin Legea nr. 221/2010, a Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități. Potrivit acestei convenții, măsurile specifice care sunt necesare pentru a accelera sau obține egalitatea de facto a persoanelor cu dizabilități nu vor fi considerate o discriminare.
Așa fiind, în raport cu evoluția legislativă anterior expusă, rezultă că, în ceea ce privește categoria de beneficiari prevăzută de art. 22 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv nevăzătorii cu handicap grav și accentuat, sporul de 15% pentru persoanele cu handicap se cuvine începând cu data de 1 martie 2018, iar în ceea ce privește categoria de beneficiari prevăzută de art. 22 alin. (2), respectiv persoanele care, în conformitate cu certificatul de încadrare în grad de handicap, sunt încadrate în grad de handicap grav sau accentuat de oricare tip prevăzut de art. 86 alin. (2) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sporul de 15% pentru persoanele cu handicap se cuvine începând cu data de 25 septembrie 2018, adică de la data intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 751/2018.
În prezent, art. 22 din Legea-cadru nr. 153/2017 reglementează sporul pentru persoane cu handicap în sensul că, potrivit alin. (1), „pentru activitatea desfășurată de nevăzătorii cu handicap grav și accentuat, în cadrul programului normal de lucru, se acordă un spor de 15% din salariul de bază/solda de funcție/salariul de funcție/indemnizația de încadrare“, iar, conform alin. (2), „celelalte categorii de persoane cu handicap grav și accentuat care vor beneficia de sporul prevăzut la alin. (1) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului“.
Prin Legea nr. 288/2021 pentru modificarea și completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1171 din 10 decembrie 2021, a fost introdus un nou alineat al art. 22 din Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv alin. (3), prin care s-a prevăzut explicit exceptarea sporului pentru persoane cu handicap de la aplicarea plafonului legal de 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz. Într-adevăr, conform art. 22 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, „cuantumul sporurilor prevăzute la alin. (1) și (2) nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25 alin. (1) și (2)“.
Cu alte cuvinte, plafonul legal aplicabil în privința cuantumului sporurilor, stabilit prin art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, nu poate limita acordarea sporului pentru persoanele cu handicap, în măsura în care personalul angajat îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a beneficia de acest spor. O atare derogare este instituită de legiuitor în considerarea particularităților pe care le presupune sporul reglementat de art. 22 din Legea-cadru nr. 153/2017, vizând o situație subiectivă a persoanei care prezintă un handicap grav sau accentuat, dar care desfășoară activitatea în cadrul programului normal de lucru.
Rațiunea instituirii acestei derogări de la aplicarea plafonului prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 se regăsește și în cazul plafonului reglementat de dispozițiile art. I alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020 și art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022, prin raportare la nivelul cuantumului sporului acordat pentru luna decembrie a anului anterior. Or, este pe deplin valabil argumentul de interpretare logică potrivit căruia unde este aceeași rațiune a legii se aplică aceeași dispoziție a ei (ubi eadem est legis ratio, ibi eadem est legis dispositio).
Al doilea argument în sensul inaplicabilității dispozițiilor legale de plafonare succesivă a cuantumului sporurilor, în cazul sporului pentru persoanele cu handicap, se întemeiază pe analiza prevederilor art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, care vizează aplicarea în timp a noului act normativ în domeniul salarizării personalului plătit din fondurile publice, fiind relevant că aplicarea etapizată a legii, conform alin. (2) și (3) ale articolului menționat, nu este incidentă în privința sporului prevăzut de art. 22 din aceeași lege.
Așa cum s-a arătat anterior, art. 38 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, aplicabil începând cu data de 1 iulie 2017, prevede măsura menținerii în plată, la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, a cuantumului brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție și indemnizațiilor de încadrare, precum și a cuantumului sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizația brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Din moment ce sporul pentru persoane cu handicap, pentru categoria de beneficiari prevăzută la art. 22 alin. (1), a fost reglementat prin Legea nr. 79/2018, intrată în vigoare la data de 31 martie 2018, iar sporul pentru persoane cu handicap, pentru categoria de beneficiari prevăzută la art. 22 alin. (2), a fost stabilit prin Hotărârea Guvernului nr. 751/2018, intrată în vigoare la data de 25 septembrie 2018, rezultă că prevederile art. 38 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, referitoare la prima etapă de aplicare a legii, aferentă perioadei 1 iulie 2017-31 decembrie 2017, nu pot avea în vedere sporul pentru persoane cu handicap, prevăzut la art. 22 alin. (1) și (2) din aceeași lege.
De asemenea, art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 se referă la a doua etapă de aplicare a legii, aferentă perioadei 1 ianuarie 2018-31 ianuarie 2018, conținând măsura majorării cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăși limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții. De la aceste prevederi s-a instituit o excepție, conform lit. j), introdusă prin Legea nr. 79/2018, care dispune explicit în sensul că, „prin excepție de la lit. a), cuantumul sporului prevăzut la art. 22 alin. (1) se acordă începând cu drepturile aferente lunii martie, fără a se depăși limita prevăzută la art. 25“.
Referirea doar la ipoteza de la art. 22 alin. (1), iar nu și la cea de la art. 22 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, nu determină concluzia că textul art. 38 alin. (3) lit. a) din aceeași lege s-ar aplica în privința sporului pentru persoanele cu handicap cuprinse în acest al doilea alineat, ci o atare formulare este justificată prin prisma faptului că, la acel moment al modificării legislative intervenite prin Legea nr. 79/2018, respectiv martie 2018, hotărârea Guvernului pentru stabilirea celorlalte categorii de persoane cu handicap grav și accentuat care vor beneficia de sporul de 15% nu fusese încă adoptată, termenul stabilit de lege pentru adoptare fiind 1 septembrie 2018. Prin urmare, excepția cuprinsă la art. 38 alin. (3) lit. j) face trimitere la art. 22 alin. (1) în privința cuantumului sporului, care este indicat numai în primul alineat al art. 22, fără a face distincție între categoriile de beneficiari și fără discriminare între persoanele cu dizabilități, în funcție de handicapul acestora. Această interpretare este în deplină concordanță cu considerentele expuse la paragrafele 61-63 din Decizia nr. 24 din 2 martie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
Dacă s-ar accepta ideea aplicării etapizate în privința sporului pentru persoanele cu handicap, s-ar perpetua discriminarea între persoane cu dizabilități, discriminare ce s-a dorit a fi înlăturată prin adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 751/2018, astfel încât s-ar ajunge la nesocotirea obligației statului de a accelera și obține egalitatea de facto a persoanelor cu dizabilități în ceea ce privește exercitarea dreptului la muncă, obligație asumată de România prin ratificarea Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități, în baza Legii nr. 221/2010. Or, potrivit legislației anterioare, numai nevăzătorii cu handicap grav sau accentuat beneficiază de sporul de 15%, în temeiul art. 19 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, astfel încât celelalte persoane cu handicap grav sau accentuat, altul decât cel vizual, ar fi discriminate prin neacordarea acestui spor, ca urmare a neaplicării imediate a dispozițiilor art. 22 din Legea-cadru nr. 153/2017 și a dispozițiilor Hotărârii Guvernului nr. 751/2018.
Prin urmare, concluzia desprinsă din analiza de mai sus este aceea că prevederile art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind aplicarea etapizată a noii legi a salarizării nu sunt incidente în privința sporului persoanelor cu handicap.
Pe cale de consecință, nu pot fi incidente nici dispozițiile legale adoptate ulterior în legătură cu procesul de aplicare etapizată a legii salarizării. În acest sens se impune a se menționa că, prin acte normative anuale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2020, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023), ce vizează măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, în perioada 2018-2023, s-a urmărit o temporizare a procesului de aplicare a Legii-cadru nr. 153/2017, fiind adoptate măsuri de realizare a salarizării personalului bugetar. Atât timp cât aceste acte normative anuale trebuie interpretate prin corelare cu prevederile art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 și nu conțin dispoziții exprese prin care să fie înlăturate situațiile de excepție reglementate de art. 38, precum cea de la art. 38 alin. (3) lit. j), rezultă că acestea nu își găsesc aplicarea în privința sporului pentru persoanele cu handicap.
În fine, al treilea argument în sensul inaplicabilității dispozițiilor legale cuprinse în art. I alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020 și art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 se întemeiază pe ideea existenței unei incompatibilități între plafonul legal reglementat și sporul pentru persoanele cu handicap.
Astfel, dispozițiile art. I alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020 prevăd că „în anul 2021, începând cu luna ianuarie, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2020, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții“.
În același sens sunt și prevederile art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022, care fac referire la menținerea cuantumului acordat pentru luna decembrie 2022, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Aceste dispoziții legale prevăd explicit, printre altele, menținerea cuantumului sporurilor la nivelul aflat în plată pentru luna decembrie 2020 și, respectiv, decembrie 2022, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Raportat la sporul pentru persoanele cu handicap, constatând că beneficiarii acestuia se găsesc într-o situație subiectivă, ce nu putea fi anticipată de ordonatorii de credite în vederea includerii sumelor necesare în bugetul anual al cheltuielilor de personal, și că proba calității de persoană îndreptățită se face pe baza unui certificat de încadrare în grad de handicap grav sau accentuat, se poate concluziona că persoana în cauză, care a ajuns în situația de a fi încadrată într-un grad de handicap grav sau accentuat, nu se regăsește în ipoteza de a-și desfășura activitatea în aceleași condiții, ceea ce determină inaplicabilitatea dispozițiilor legale menționate.
De asemenea, menținerea sporurilor la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie a anului anterior este incompatibilă în sine cu specificul și condițiile de acordare a sporului pentru persoanele cu handicap, deoarece intervenirea și durata situației încadrate ca fiind handicap grav sau accentuat nu poate fi anticipată, influențată sau programată în raport cu o dată fixă, precum luna decembrie a anului anterior.
Limitarea instituită de dispozițiile legale menționate are în vedere acele sporuri acordate pentru condiții de muncă obiective, precum este cazul sporului pentru condiții de muncă periculoase sau vătămătoare, astfel cum s-a analizat mai sus, dar nu poate privi situația particulară, subiectivă, individuală a persoanelor cu handicap.
Față de cele arătate, având în vedere situația specifică a sporului pentru persoanele cu handicap, distinctă de cea a sporului pentru condiții de muncă periculoase sau vătămătoare, chestiunea de drept analizată trebuie rezolvată în sensul că la acordarea sporului prevăzut de art. 22 din Legea-cadru nr. 153/2017 nu sunt aplicabile dispozițiile art. I alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020 și art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
DECIDE:
Admite sesizările conexate, formulate de Tribunalul Constanța - Secția I civilă în Dosarul nr. 2.759/118/2024 și de Tribunalul Sibiu - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 1.833/85/2023, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.
În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că:
La acordarea sporului pentru condiții de muncă periculoase sau vătămătoare trebuie să se țină seama de plafonul prevăzut de art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2020, art. I alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020, art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021, art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 și art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Admite sesizarea conexată, formulată de Curtea de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 4.744/107/2023, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.
În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 22 din Legea-cadru nr. 153/2017, stabilește că:
La acordarea sporului pentru persoanele cu handicap nu sunt aplicabile dispozițiile art. I alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020 și art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022.
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Arad - Secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 383/108/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
Dacă sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare de până la 15% din salariul de bază, dar nu mai mult de 1.500 lei brut lunar corespunzător timpului lucrat, prevăzut în Legea-cadru nr. 153/2017, anexa nr. VIII, capitolul I, litera B, art. 1 alin. (1), astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 296/2023, capitolul III, secțiunea 1, articolul XXVI, punctul 10, poate fi acordat funcționarilor publici angajați în cadrul direcției generale de asistență socială și protecția copilului, în condițiile în care prin aceasta s-ar depăși plafonul de 30% prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017?
Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 decembrie 2024.
VICEPREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
MARIANA CONSTANTINESCU
Magistrat-asistent,
Cristian Balacciu
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
