Codul muncii din 23 noiembrie 1972

Partea I PRINCIPII GENERALE ALE RELAŢIILOR DE MUNCĂ.

DREPTURILE ŞI ÎNDATORIRILE SALARIAŢILOR*)

Notă *) În prezenta lucrare au fost actualizate denumirile şi schimbati termenii care nu mai corespund noilor realitati, în special cei cuprinşi în textele considerate a fi încă în vigoare, de exemplu: "România" în loc de "Republica Socialistă România", "salariaţi" în loc de "oamenii muncii", "unităţi de stat" sau "unităţi" în loc de "unităţi socialiste de stat", "societate" în loc de "societate socialistă" etc.

Capitolul 1Principii generale privind relaţiile de muncă

Articolul 1

(1)În România, desfiinţarea pentru totdeauna a exploatării şi asupririi omului de către om, dezvoltarea impetuoasă a forţelor de producţie şi generalizarea relaţiilor de producţie socialiste, aflate într-un proces continuu de perfecţionare, aseaza munca - principalul factor de progres şi civilizatie - pe cea mai înaltă treapta a valorilor sociale*).

Notă *) Textul, ca marea majoritate a celor înscrise în acest capitol nu mai este în vigoare în temeiul art. 150 alin. 1 din Constituţie, potrivit căruia "legile şi toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii".

(2)Libertatea muncii constituie un drept fundamental al tuturor cetăţenilor României.

Articolul 2

Tuturor cetăţenilor României, fără nici o ingradire sau deosebire de sex, naţionalitate, rasa sau religie, convingeri politice şi origine socială, le este garantat dreptul la munca, având posibilitatea de a desfăşura o activitate în domeniul economic, tehnico-ştiinţific, administrativ, social sau cultural, potrivit aptitudinilor, pregătirii profesionale şi aspiratiilor fiecăruia, în funcţie de nevoile întregii societăţi.*)

Notă *) Art. 1 alin. 2 şi art. 2 sunt reproduse astfel cum au fost modificate prin Decretul-lege nr. 147/1990 (art. 1 pct. 1 şi 2).

Articolul 3

Repartizarea şi utilizarea deplina şi raţională a resurselor umane se realizează în concordanta cu obiectivele planului de dezvoltare economico-socială a tarii, cu cerinţele sporirii necontenite a eficientei economice şi sociale a muncii, cu necesitatea dezvoltării armonioase şi echilibrate a tuturor judeţelor tarii.

Articolul 4

Pe măsura dezvoltării bazei economice a socialismului, a introducerii în producţie a rezultatelor ştiinţei şi tehnicii contemporane, a dezvoltării învăţământului şi culturii, în ţara noastră are loc ştergerea treptata a deosebirilor esenţiale dintre munca fizica şi cea intelectuală, dintre modul de muncă şi viaţa de la sat şi cel de la oraş, şi omogenizarea treptata a societăţii.

Articolul 5

(1)Munca, în condiţiile societăţii socialiste, formează şi dezvolta între oameni relaţii noi, de colaborare, de întrajutorare şi respect reciproc - potrivit principiului "toţi pentru unul şi unul pentru toţi" -, contribuie activ la formarea şi dezvoltarea multilaterala a personalităţii umane.

(2)Prin activitatea desfăşurată în comun în industrie, construcţii, agricultura şi silvicultura, transporturi şi telecomunicaţii, cercetarea ştiinţifică, instituţiile de învăţământ, de arta, cultura şi în celelalte domenii, pentru inflorirea patriei socialiste, se dezvolta relaţii de înfrăţire între oamenii muncii români, maghiari, germani, sirbi şi de alte naţionalitati, se intareste continuu coeziunea moral-politica a întregului popor în jurul Partidului Comunist Roman.

Articolul 6

Însuşirea sub orice formă a muncii altuia şi toate manifestările de parazitism social sunt interzise ca incompatibile cu orânduirea socialistă, cu principiile eticii şi echităţii socialiste.

Articolul 7

Începând cu vârsta de 16 ani, fiecare persoana apta de muncă poate să desfăşoare, până la vârsta de pensionare, o munca utila societăţii, care să-i asigure mijloacele de existenta şi de dezvoltare spirituală. Încadrarea în munci temporare se poate face şi de la vârsta de 14 ani, iar în unităţile industriale de la vârsta de 15 ani, cu încuviinţarea părinţilor sau a tutorilor, dar numai pentru munci potrivite cu dezvoltarea fizica, aptitudinile şi cunoştinţele lor. Cel în cauza are dreptul şi îndatorirea să-şi continue studiile pentru absolvirea învăţământului general obligatoriu. Unităţile care au încadrat în munca tineri în vârsta de 14-16 ani au obligaţia să-i sprijine în vederea continuării învăţământului general obligatoriu.*)

Notă *) Acest text, formulat astfel în baza Decretului-lege nr. 147/1990 (art. 1 pct. 3), a fost modificat prin art. 45 alin. 4 din Constituţie, care a urcat vârsta la încadrare de la 14 ani la 15 ani. Prin urmare, distincţia care se face la începutul frazei a doua între încadrarea temporară, ca regula generală, de la 14 ani, iar în unităţile industriale de la 15 ani, a rămas fără obiect, orice încadrare făcându-se la 15 ani. De asemenea, în fraza a treia este vorba de "unităţile care au încadrat în munca tineri în vârsta de 15-16 ani...".

De precizat este ca potrivit art. 6 din Legea învăţământului nr. 84/1995, frecventarea obligatorie a învăţământului de 9 clase încetează la împlinirea vârstei de 17 ani

Articolul 8

(1)Prin încadrarea într-o unitate, fiecare persoana dobîndeşte calitatea de membru al colectivului de muncă din acea unitate, cu toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din aceasta calitate.

(2)Fiecare membru al colectivului de muncă participa la conducerea unităţii şi poarta răspunderea faţă de societate, atât individual, cît şi împreună cu ceilalţi membri ai colectivului, pentru buna gospodărire şi dezvoltare a părţii din avutia naţionala încredinţată, fiind dator să-şi consacre întreaga capacitate, pricepere şi putere de muncă scopului ca unitatea în care lucrează să-şi desfăşoare activitatea cu maximum de eficienta.

Articolul 9

(1)Oamenilor muncii din România le este garantat dreptul de a participa efectiv la conducerea vieţii politice, economice şi sociale.

(2)Ca expresie a adincirii democraţiei socialiste, activitatea tuturor unităţilor se bazează pe principiul muncii şi conducerii colective.

(3)Participarea la conducerea unităţilor a persoanelor încadrate în munca se asigura direct sau prin reprezentanţii lor în adunările generale, în comitetele şi consiliile oamenilor muncii, precum şi în alte organe de conducere colectivă şi forme organizate de participare colectivă la soluţionarea problemelor din unităţi.

(4)Adunarea generală a oamenilor muncii constituie forma superioară a conducerii colective, prin care oamenii muncii participa în mod organizat la conducerea activităţii economico-sociale, la dezbaterea şi soluţionarea problemelor legate de îndeplinirea planurilor de producţie, la exercitarea controlului asupra activităţii organelor de conducere.

(5)Fiecare membru al colectivului de muncă are dreptul de a participa în mod direct la dezbaterea şi rezolvarea problemelor privind organizarea şi conducerea unităţii în care îşi desfăşoară activitatea.

(6)La selecţionarea şi promovarea cadrelor, colectivul de muncă are dreptul să-şi spună părerea, astfel încât să fie repartizat omul potrivit.

Articolul 10

Relaţiile de muncă sunt aşezate pe principiul însuşirii liber consimţite şi aplicării cu consecventa a disciplinei muncii. Respectarea cu stricteţe a ordinii şi disciplinei la locul de muncă constituie o obligaţie a fiecărui salariat din întreprinderi şi instituţii*).

Notă *) Art. 10 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Decretul-lege nr. 147/1990 (art. 1 pct. 4).

Articolul 11

(1)Pentru munca prestată cei ce muncesc primesc ca remunerare o parte din venitul naţional destinat consumului, potrivit principiului socialist de repartiţie după cantitatea, calitatea şi importanţa socială a muncii, în spiritul eticii şi echităţii socialiste.

(2)Pe lângă veniturile directe, obţinute pe calea remunerării, salariaţii beneficiază de avantajele şi înlesnirile asigurate prin fondurile sociale destinate dezvoltării învăţământului şi culturii, ocrotirii sănătăţii, prin acordarea de ajutoare pentru copii, precum şi prin alte acţiuni cu caracter social-cultural.

(3)Ridicarea bunastarii materiale şi spirituale a celor ce muncesc se realizează pe măsura dezvoltării bazei tehnico-materiale a socialismului, a introducerii în producţie a tehnicii noi, a creşterii productivitatii muncii sociale şi a venitului naţional.

(4)În semn de preţuire din partea societăţii, colectivele sau persoanele încadrate în munca primesc pentru rezultatele pe care le obţin recompense materiale şi morale.

Articolul 12

Salariaţilor le este garantat dreptul la: odihna şi repaus pentru refacerea forţei de muncă, pentru desăvârşirea pregătirii profesionale şi lărgirea orizontului cultural; condiţii de muncă prin măsuri de securitate şi igiena a muncii, care să le asigure apărarea vieţii şi sănătăţii; ajutoare materiale în caz de incapacitate temporala de muncă şi pensii; realizarea efectivă a tuturor drepturilor referitoare la munca, înscrise în Constituţie.

Articolul 13

(1)Perfecţionarea pregătirii profesionale şi de cultura generală constituie un drept şi o îndatorire generală a salariaţilor, în raport cu care aceştia urmează a fi încadraţi ori promovati în funcţii corespunzătoare*).

Notă *) Textul este reprodus astfel cum a fost modificat prin Decretul-lege nr. 147/1990 (art. 1 pct. 5).

(2)Abrogat.*)

Notă *) Alin. 2 al art. 13 este abrogat prin Decretul-lege nr. 147/1990 (art. 3).

(3)În acest scop, prin sistemul naţional de perfecţionare a pregătirii profesionale sunt create cai şi forme adecvate pentru toţi cei ce muncesc, în vederea improspatarii şi imbogatirii sistematice a cunoştinţelor, în pas cu noile cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii.

Articolul 14

Femeii i se asigura largi posibilităţi de afirmare în condiţii de deplina egalitate socială cu bărbatul, beneficiind, la munca egala cu acesta, de un salariu egal, de măsuri speciale de ocrotire. Femeii îi este garantat dreptul de a ocupa orice funcţie sau loc de muncă, în raport cu pregătirea sa, pentru a-şi aduce contribuţia la dezvoltarea producţiei materiale şi a creatiei spirituale, asigurindu-i-se totodată condiţiile necesare pentru creşterea şi educarea copiilor.

Articolul 15

Societatea acorda o grija deosebită formării şi educării tinerei generaţii în spiritul dragostei faţă de muncă, al însuşirii unor temeinice cunoştinţe şi deprinderi profesionale, al daruirii de sine şi pasiunii revoluţionare.

Statul asigură prin sistemul de învăţământ şi prin organisme specializate orientarea, pregătirea şi încadrarea în munca a tinerilor, potrivit capacităţii şi aspiratiilor personale, puse în slujba patriei socialiste. Prin măsuri speciale se asigura protecţia tinerilor.

Articolul 16

(1)Fiecare salariat participant la procesul de desfăşurare a vieţii sociale, este dator să respecte cu stricteţe prevederile legale, sa promoveze neabatut principiul legalităţii socialiste, sa manifeste spirit de intransigenta faţă de cei ce încalcă legile tarii.

(2)Forta orinduirii socialiste sta în constiinta inaltelor raspunderi şi îndatoriri pe care fiecare om la muncii le are faţă de patrie, faţă de apărarea cuceririlor socialiste ale poporului.

Capitolul 2Drepturile şi îndatoririle salariaţilor

Articolul 17

Drepturile şi îndatoririle fiecărui membru al colectivului de muncă din cadrul unităţilor socialiste sunt menite să asigure participarea efectivă la gospodărirea cu spirit de răspundere a mijloacelor materiale şi financiare încredinţate de stat colectivelor de oameni ai muncii, la valorificarea în grad superior a resurselor materiale şi umane ale tarii, pentru o înaltă eficienta economică în toate compartimentele de activitate, în scopul asigurării creşterii nivelului de civilizatie şi bunastare a fiecăruia, a întregului popor.

Articolul 18

Drepturile persoanelor încadrate în munca nu pot face obiectul vreunei tranzacţii, renunţări sau limitări, ele fiind aparate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.

Articolul 19

Persoana încadrată într-o unitate are următoarele drepturi principale:

a)sa i se asigure un loc de muncă potrivit aptitudinilor, pregătirii profesionale, aspiratiilor, precum şi nevoilor unităţii;

b)să fie salarizata potrivit principiului socialist de repartiţie, în raport cu cantitatea, calitatea şi importanţa socială a muncii pe care o desfăşoară;

c)sa i se asigure stabilitatea în munca, contractul de muncă neputind sa înceteze sau să fie modificat decît în cazurile prevăzute de lege;*)

Notă *) Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 86/1996 s-a statuat ca prevederile art. 19 lit. a, lit. b şi lit. c sunt constituţionale. În acelaşi sens, privind art. 19 lit. b este şi Decizia nr. 153/1999. d) sa participe la conducerea, organizarea şi controlul activităţii unităţilor, sa aleagă şi să poată fi aleasă în organele de conducere colectivă;

e)sa beneficieze de condiţiile create prin reglementările legale, inclusiv de concedii de studii, pentru ridicarea pregătirii profesionale şi a nivelului general de cunoaştere, în raport cu dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii şi cu cerinţele progresului social, pentru formarea şi dezvoltarea conştiinţei socialiste;

f)să fie promovata în categorii de încadrare sau în funcţii superioare, în raport cu pregătirea, experienta, rezultatele muncii, nevoile unităţii, beneficiind astfel de condiţiile create pentru afirmarea şi valorificarea aptitudinilor şi capacităţilor personale;

g)sa i se asigure repaus săptămînal şi concediu de odihnă anual plătit, sa folosească condiţiile create de societate pentru recreere, refacerea capacităţii de muncă, ridicarea nivelului de cultura, sa beneficieze de înlesniri pentru trimiterea la odihna şi tratament în staţiuni balneoclimaterice;

h)sa beneficieze de condiţii corespunzătoare de muncă, de protecţie a muncii, de asistenţa medicală gratuita, de indemnizaţii de asigurări sociale în caz de pierdere temporala a capacităţii de muncă, de măsuri pentru prevenirea imbolnavirilor, refacerea şi întărirea sănătăţii, precum şi de măsuri pentru protecţia socială a femeilor şi tinerilor; în acest scop se aloca importante fonduri pentru înlăturarea cauzelor care determina accidente de muncă şi îmbolnăviri profesionale, pentru protecţia muncii şi uşurarea efortului fizic;

i)sa beneficieze de pensie pentru limita de vârsta sau în caz de invaliditate;

j)sa folosească baza materială a unităţilor destinată activităţii culturale şi sportive;

k)să se asocieze în organizaţii sindicale şi în alte organizaţii obşteşti, potrivit prevederilor Constituţiei României;

l)să se adreseze organelor superioare, celor de jurisdicţie sau oricărui for competent, ori de cîte ori considera ca a fost prejudiciata în drepturile sale.

Articolul 20

(1)Colectivul de muncă din fiecare unitate socialistă poarta răspunderea faţă de societate pentru valorificarea maxima a fondurilor încredinţate şi a celor noi create, precum şi pentru îndeplinirea prevederilor de plan, fiind dator sa mobilizeze toate resursele materiale, financiare şi umane pentru a-şi aduce din plin contribuţia la creşterea fondului naţional de dezvoltare economico-socială a tarii.

(2)Ca membru al colectivului de muncă, persoana încadrată într-o unitate are următoarele îndatoriri principale:

a)sa apere proprietatea şi să contribuie la dezvoltarea ei;

b)sa realizeze norma de muncă şi celelalte sarcini ce decurg din funcţia sau postul deţinut şi sa răspundă de îndeplinirea lor faţă de colectivul de muncă şi faţă de conducerea unităţii;

c)să efectueze orice activitate potrivit pregătirii sale şi nevoilor unităţii. În situaţii deosebite, determinate de necesitatea asigurării bunei funcţionari a unităţii, fiecare are obligaţia de a participa - indiferent de funcţia sau de postul pe care îl ocupa - la executarea oricăror lucrări şi la luarea tuturor măsurilor cerute de nevoile unităţii;

d)să respecte programul de lucru, sa folosească integral şi cu eficienta timpul de muncă;

e)să asigure utilizarea integrală a capacităţilor de producţie, ridicarea productivitatii muncii, reducerea cheltuielilor de producţie, realizarea lucrărilor încredinţate, în condiţiile de calitate stabilite, creşterea eficientei activităţii unităţii în care lucrează;

f)să respecte ordinea şi disciplina la locul de muncă;

g)să-şi ridice necontenit calificarea profesională, nivelul de cunoştinţe tehnico-ştiinţifice şi de cultura generală, să urmeze şi absolve cursurile de perfecţionare organizate sau recomandate de unitate;

h)să respecte normele socialiste de conduita în relaţiile cu ceilalţi membri ai colectivului de muncă, sa vegheze la aplicarea lor în viaţa, sa dea dovadă de cinste şi corectitudine, să contribuie la întărirea spiritului de disciplina, de întrajutorare, sa combata orice fel de manifestări înapoiate;

i)să asigure păstrarea secretului de stat şi secretului de serviciu;

j)să respecte normele de protecţie a muncii şi să contribuie la preintimpinarea şi înlăturarea oricăror situaţii care ar putea pune în primejdie viaţa, integritatea corporală sau sănătatea oamenilor ori bunurile materiale.

(3)Persoanelor încadrate în munca le este interzis sa primească de la cetăţeni bani sau alte foloase pentru activităţile prestate în cadrul atribuţiilor de serviciu.

Articolul 21

(1)Conducerile unităţilor au datoria sa ia toate măsurile necesare pentru asigurarea condiţiilor corespunzătoare desfăşurării normale a procesului de producţie, la un înalt nivel tehnic şi cu randament economic maxim, să asigure un control eficient al îndeplinirii sarcinilor de plan în toate compartimentele, să se preocupe de îmbunătăţirea continua a condiţiilor de muncă şi de viaţa, sa organizeze şi sa sprijine perfecţionarea pregătirii profesionale a persoanelor încadrate în munca.

(2)În întreaga activitate, ele trebuie să aplice consecvent principiul muncii şi conducerii colective şi sa informeze periodic personalul unităţii asupra modului de realizare a sarcinilor.

(3)Conducerile unităţilor sunt obligate sa examineze cu atenţie şi sa ia în considerare sugestiile şi propunerile făcute de salariaţi în vederea îmbunătăţirii activităţii în toate compartimentele şi să-i informeze asupra modului de rezolvare.

Articolul 22

(1)Drepturile şi îndatoririle salariaţilor prevăzute în prezentul cod se realizează tinindu-se seama de rolul şi condiţiile specifice pe care industria, construcţiile, transporturile, agricultura, precum şi activităţile social-culturale, le au în procesul de creare a valorilor materiale şi spirituale, în dezvoltarea economică şi socială a tarii.

(2)În sectoarele în care natura activităţii o impune se vor elabora, pe baza principiilor prezentului cod, statute ce vor fi aprobate prin lege. În aceste statute se vor prevedea regulile specifice privind raporturile de muncă, drepturile şi îndatoririle personalului, criteriile privind încadrarea şi promovarea, disciplina în munca şi răspunderile, programul de lucru şi alte reguli specifice domeniului de activitate respectiv.

Industrie

Articolul 23

(1)Oamenii muncii din industrie au raspunderi deosebite faţă de întregul popor, decurgind din rolul pe care aceasta ramura conducatoare a economiei naţionale îl are în asigurarea progresului general al societăţii.

(2)Lucrătorii din industrie, ramura hotaritoare pentru întreaga economie, au îndatorirea să asigure dezvoltarea în ritm înalt a acestei ramuri, în vederea unei contribuţii sporite la crearea venitului naţional - baza sigura a creşterii bunastarii întregului popor.

Articolul 24

În îndeplinirea sarcinilor care le revin, colectivele de salariaţi din unităţile industriale au îndatorirea de a asigura valorificarea superioară a resurselor de care dispun, ridicarea nivelului tehnico-calitativ al producţiei, sporirea continua a productivitatii muncii, creşterea eficientei economice în toate compartimentele de activitate.

Articolul 25

Fiecare membru al colectivelor de muncă din industrie are sarcina de a gospodari cu grija mijloacele materiale şi financiare de care răspunde, de a depune toate eforturile pentru reducerea consumurilor specifice, folosirea intensiva a mijloacelor fixe, introducerea în producţie a celor mai noi cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii.

Articolul 26

(1)Colectivele de salariaţi din industrie, conducerile unităţilor industriale, au îndatorirea să asigure organizarea raţională a fiecărui loc de muncă, a fluxului de fabricaţie în ansamblu, aplicarea procedeelor moderne în conducerea producţiei, sa stimuleze şi sa valorifice iniţiativa creatoare a muncitorilor, inginerilor şi tehnicienilor.

(2)În fiecare unitate trebuie să se asigure folosirea integrală a forţei de muncă, organizarea calificării şi policalificării continue a muncitorilor, justa organizare a schimburilor, utilizarea deplina a timpului de lucru, respectarea riguroasă a disciplinei în munca.

Articolul 27

Salariaţii din unităţile industriale au dreptul la remunerare potrivit cantităţii şi calităţii muncii prestate şi în funcţie de locul şi importanţa pe care fiecare ramura de producţie industriala o are în dezvoltarea tarii.

Articolul 28

Salariaţii din industrie beneficiază, în condiţiile legii, de recompense pentru rezultate deosebite în promovarea progresului tehnic, activitatea de invenţii, inovaţii şi rationalizari, economii de materii prime, materiale şi energie, potrivit aportului propriu la îndeplinirea obiectivelor planului şi creşterea eficientei economice.

Articolul 29

Persoanele încadrate în unităţile din industrie beneficiază de măsuri corespunzătoare de securitate şi igiena a muncii, de echipament de lucru şi de protecţie, iar cei care lucrează în condiţii vătămătoare şi periculoase, de program de lucru redus, sporuri de salariu şi concedii suplimentare, potrivit legii.

Construcţii

Articolul 30

(1)Oamenii muncii din construcţii, trebuie să asigure folosirea raţională a fondului naţional de dezvoltare destinat vastului program de investiţii, ridicării noilor construcţii industriale, agricole, de locuinţe, ori a altor construcţii social-culturale, să asigure executarea în bune condiţii a noilor obiective.

(2)În acest scop, colectivele de oameni ai muncii au îndatorirea să asigure ridicarea gradului de mecanizare şi industrializare a lucrărilor, reducerea termenelor de execuţie, îmbunătăţirea calităţii lucrărilor, creşterea productivitatii şi eficientei muncii.

(3)Salariaţii de pe santiere au obligaţia sa gospodareasca cu înalt simt de răspundere fondurile încredinţate, sa lichideze risipa de materiale, să asigure întărirea disciplinei şi folosirea integrală a timpului de lucru.

Articolul 31

(1)Persoanele încadrate în unităţile de construcţii au dreptul la o remunerare a muncii stabilită pe baza principiilor generale de remunerare, în funcţie de importanţa şi complexitatea lucrărilor executate.

(2)Persoanele care au adus o contribuţie deosebită la predarea şi punerea în funcţiune a obiectivelor înainte de termenul planificat, cu realizarea indicatorilor tehnico-funcţionali stabiliţi, beneficiază de recompense materiale şi morale, potrivit legii.

(3)Personalul nelocalnic de pe santiere, cei care se deplaseaza pentru lucrări de montaj, revizie şi reparaţii, cei care lucrează la obiective situate în zone cu condiţii deosebite, beneficiază de sporuri la salarii, înlesniri la cazare şi transport, potrivit prevederilor legale.

Agricultura şi silvicultura

Articolul 32

(1)În România, pământul - principal mijloc de producţie în agricultura -, animalele şi plantaţiile reprezintă, indiferent de forma de proprietate, o avutie naţionala, în a carei judicioasă utilizare de către lucrătorii din agricultura şi silvicultura este interesat vital întregul popor.

(2)Lucrătorii din agricultura şi silvicultura au îndatorirea sa pună în valoare întregul potenţial productiv al fondului funciar şi silvic, să se preocupe de înlăturarea oricăror forme de risipa şi degradare a terenurilor agricole, a fondului forestier, să asigure dezvoltarea zootehniei şi producţiei animaliere, în vederea sporirii continue a producţiei agricole, a productivitatii muncii şi eficientei muncii, a belsugului de produse alimentare.

(3)Fiecare lucrator din agricultura trebuie să se preocupe de valorificarea la maximum a posibilităţilor create prin eforturile întregii societăţi, pentru aplicarea pe scara larga a cuceririlor ştiinţei şi tehnicii avansate în producţia agricolă, extinderea mecanizarii complexe, a chimizarii şi irigatiilor.

Articolul 33

(1)Lucrătorii din unităţile agricole de stat trebuie să asigure folosirea raţională a fondurilor investite şi a tehnicii noi, sa realizeze o înaltă productivitate a muncii şi o rentabilitate sporită, astfel încât unităţile de stat sa constituie un model de organizare ştiinţifică a producţiei agricole.

(2)Timpul de lucru şi modul de organizare a producţiei şi a muncii, sistemul de salarizare în aceste unităţi, se stabilesc în funcţie de necesităţile specifice agriculturii, în temeiul prevederilor legale.

Articolul 34

(1)Persoanele încadrate în munca pe bază de contract de muncă, în unităţile agricole de stat, în silvicultura, în cooperativele agricole de producţie, asociaţiile intercooperatiste şi celelalte forme de asociere şi cooperare beneficiază de drepturile, avantajele şi înlesnirile prevăzute de lege pentru toate categoriile de persoane încadrate în munca în unităţile socialiste de stat.

(2)Pentru rezultatele obţinute în îndeplinirea şi depăşirea planului de producţie agricolă, oamenii muncii din agricultura beneficiază, potrivit legii, de salariu suplimentar.

Articolul 35

(1)Cooperativele agricole de producţie asigura unirea eforturilor taranilor şi impletirea strinsa a intereselor lor cu cele ale tuturor oamenilor muncii, ale întregii societăţi.

(2)Membrii cooperatori au îndatorirea să contribuie la întărirea şi apărarea proprietăţii obşteşti, la prevenirea şi înlăturarea risipei şi proastei gospodariri a mijloacelor materiale şi financiare, la întărirea spiritului colectiv de muncă, a ordinii şi legalităţii, în vederea gospodăririi cu randament maxim a fondurilor proprii, precum şi a ajutorului acordat de statul socialist, pentru a-şi aduce o contribuţie sporită la realizarea progresului general al tarii.

Articolul 36

(1)Raporturile de muncă din cooperativele agricole de producţie se stabilesc pentru membrii cooperatori prin statute proprii.

(2)Membrii cooperativelor agricole de producţie au dreptul la retribuire corespunzătoare cu cantitatea şi calitatea muncii efectuate, cu rezultatele obţinute, la ajutoare materiale pentru batrinete, incapacitate temporară de muncă, naştere, deces, precum şi la pensia pentru limita de vârsta, de invaliditate sau urmaş, la condiţii corespunzătoare de protecţia muncii şi la sprijin în vederea perfecţionării pregătirii profesionale, în condiţiile stabilite prin lege şi statute.

(3)Membrii cooperativelor agricole de producţie, pensionării din cooperativele agricole de producţie, precum şi membrii de familie ai acestora, beneficiază de asistenţa medicală gratuita, întreţinere în spitale, medicamente şi materiale, în condiţiile legii.

Transporturi şi telecomunicaţii

Articolul 37

Personalul încadrat în transporturi şi telecomunicaţii trebuie să asigure buna funcţionare şi în deplina siguranţa a transporturilor şi telecomunicatiilor prin îndeplinirea corecta, exigenta şi la timp a îndatoririlor de serviciu, să asigure regularitatea şi continuitatea transporturilor, sa vegheze asupra integrităţii bunurilor şi valorilor pe care le au în păstrare, sa prevină orice fapta care ar putea pune în pericol siguranţa persoanelor, bunurilor transportate şi a circulaţiei, sa gospodareasca cu randament maxim mijloacele de producţie, instalaţiile şi utilajele încredinţate, sa ridice nivelul de servire a populaţiei.

Articolul 38

(1)În funcţie de condiţiile şi cerinţele de muncă din aceste ramuri, timpul de lucru se stabileşte ţinând seama de profilul şi specificul unităţii, pe schimburi, tura, turnus şi program de exploatare.

(2)În completarea dispoziţiilor prevăzute în prezentul cod se stabilesc reguli specifice privitoare la încadrarea, promovarea şi disciplina în munca a personalului.

Articolul 39

Persoanele încadrate în unităţile de transporturi şi telecomunicaţii beneficiază, potrivit condiţiilor specifice din sectoarele în care lucrează, de sporuri de salarii şi indemnizaţii, uniforme de serviciu - a căror valoare se suporta parţial sau integral de unităţi -, program redus de lucru în anumite locuri de muncă şi alte drepturi, potrivit legii.

Comerţ şi prestări de servicii

Articolul 40

(1)Personalului încadrat în unităţile comerciale şi de prestări de servicii îi revine obligaţia sa pună la dispoziţia populaţiei mărfuri şi servicii de buna calitate, să asigure satisfacerea prompta şi ireprosabila a cererilor acesteia.

(2)Lucrătorii din comerţ şi prestări de servicii trebuie să se preocupe permanent de lărgirea bazei tehnico-materiale şi amplasarea reţelei de desfacere în funcţie de nevoile populaţiei, de modernizarea continua a procesului de desfacere, sa păstreze o permanenta legătură cu producţia în vederea asigurării sortimentelor solicitate de consumatori.

(3)Personalul care lucrează în activitatea de comerţ exterior are obligaţia de a depune toate eforturile pentru lărgirea şi diversificarea schimburilor economice cu strainatatea, precum şi a formelor de cooperare economică, creşterea eficientei întregii activităţi de comerţ exterior.

Articolul 41

Fiecare persoana încadrată într-o unitate comercială sau prestatoare de servicii trebuie să respecte normele legale privitoare la vânzarea mărfurilor şi efectuarea serviciilor, să aibă o atitudine atenta, demna şi cuviincioasă faţă de cetăţeni, sa dea dovadă de cinste şi corectitudine.

Articolul 42

Retributia lucrătorilor din comerţ şi prestări de servicii se face în funcţie de volumul desfacerilor şi al lucrărilor efectuate; programul de lucru se stabileşte - în conformitate cu prevederile prezentului cod - în funcţie de nevoile satisfacerii în bune condiţii a cerinţelor populaţiei; lucrătorii din acest sector beneficiază de măsuri specifice de protecţie a muncii, de compensare a timpului de lucru efectuat în zilele de repaus săptămînal şi în zilele de sarbatori legale.

Învăţământ

Articolul 43

Personalul didactic are îndatorirea de a infaptui rolul şi funcţiile care revin învăţământului în România, de a asigura instruirea temeinica a tineretului şi educarea acestuia în spiritul dragostei faţă de patrie, faţă de muncă, de a contribui la pregătirea şi perfecţionarea cadrelor necesare, în strinsa legătură cu cerinţele actuale şi de perspectiva ale dezvoltării economico-sociale a tarii.

Articolul 44

Personalul didactic are obligaţia de a contribui activ la organizarea şi perfecţionarea învăţământului, în raport cu cerinţele progresului economic, tehnico-ştiinţific şi cultural; de a asigura o strinsa imbinare între pregătirea practica a tineretului; de a realiza o legătură organică între învăţământ, ştiinţa şi producţie; de a participa la activitatea de raspindire a ştiinţei şi culturii în rindul maselor de la oraşe şi sate.

Articolul 45

În cadrul timpului legal de lucru, personalul din învăţământ are obligaţia ca, o dată cu munca didactica, sa desfăşoare şi activitate educativă, ştiinţifică, de îndrumare a practicii în producţie a tineretului, pentru a-şi îndeplini în cele mai bune condiţii îndatoririle pe care le are faţă de instituţia de învăţământ în care îşi desfăşoară activitatea.

Articolul 46

(1)În vederea desfăşurării la un nivel cît mai înalt a activităţii instructiv-educative şi ştiinţifice, personalul didactic are dreptul sa folosească toate condiţiile create pentru perfecţionarea continua a pregătirii sale profesionale şi ideologice; sa utilizeze în procesul didactic-educativ şi de cercetare ştiinţifică întreaga dotare a instituţiilor şi bazelor de învăţământ; sa valorifice rezultatele activităţii sale ştiinţifice prin aplicarea lor în practica; sa publice manuale şi cursuri ca rezultat al activităţii didactice şi ştiinţifice; sa participe la activităţi de cercetare în institute şi centre de cercetare, laboratoare uzinale şi în cadrul unor programe complexe de cercetare.

(2)Cadrele didactice au dreptul să facă parte - în condiţiile legii - din asociaţii profesionale şi societăţi ştiinţifice şi sa desfăşoare activităţi în conformitate cu statutele acestor organizaţii.*).

Notă *) Drepturile şi obligaţiile cadrelor didactice sunt reglementate în detaliu prin Statutul personalului didactic - Legea nr. 128/1997 ( art. 95-111).

Cercetarea ştiinţifică

Articolul 47

(1)Oamenii de ştiinţa au îndatorirea de a valorifica întreaga lor capacitate de creaţie şi întregul potenţial material pus la dispoziţie de societatea socialistă pentru a-şi spori aportul la elaborarea soluţiilor cerute de mersul înainte al societăţii şi în primul rind la soluţionarea problemelor legate nemijlocit de dezvoltarea producţiei materiale.

(2)Cercetatorii trebuie să-şi aducă o contribuţie sporită la dezvoltarea şi valorificarea superioară a bazei energetice şi de materii prime, la perfecţionarea tehnologiilor şi la modernizarea produselor din toate ramurile, la crearea de noi materiale şi a unor aparaturi de înalt nivel tehnic.

Articolul 48

Fiecare cercetator trebuie să se preocupe în permanenta de scurtarea duratei ciclului de cercetare şi de finalizare a cercetărilor prin introducerea în producţie a rezultatelor obţinute; trebuie să ţină o permanenta legătură cu activitatea creatoare a producătorilor de bunuri materiale, cu specialiştii care lucrează nemijlocit în producţie, sa dezvolte relaţiile pe bază de contract cu unităţile productive, ca o condiţie importanţa a creşterii eficientei cercetărilor întreprinse.

Articolul 49

(1)În România oamenii de ştiinţa se bucura în activitatea lor creatoare de sprijin material din partea societăţii; au dreptul de a-şi exprima în mod liber opiniile ştiinţifice, de a-şi pune în valoare întregul lor spirit creator, desfasurindu-şi cercetările potrivit propriilor ipoteze sau metode de lucru; cercetatorilor ştiinţifici li se asigura posibilitatea de a valorifica multilateral rezultatele cercetărilor efectuate, în scopul unei contribuţii sporite la progresul general al tarii; ei beneficiază de sprijin pentru perfecţionarea permanenta a pregătirii de specialitate şi ideologice, de drepturile ce decurg din activitatea de creaţie ştiinţifică, în condiţiile legii.

(2)Oamenii de ştiinţa pot face parte, în condiţiile legii, din asociaţii profesionale şi societăţi ştiinţifice şi sa desfăşoare activităţi în conformitate cu statutele acestor organizaţii.

Cultura

Articolul 50

În înfăptuirea sarcinilor de înaltă responsabilitate socială ce le revin, oamenii de cultura şi arta trebuie să contribuie activ, prin întreaga lor opera de creaţie, în strinsa legătură cu viaţa, cu cerinţele construirii societăţii socialiste multilateral dezvoltate, la progresul spiritual al societăţii, la ridicarea nivelului cultural şi a conştiinţei socialiste a poporului.

Articolul 51

(1)Oamenii de cultura şi arta se bucura de libertatea de creaţie, de manifestarea deplina a personalităţii şi talentului lor, puse în slujba idealurilor democraţiei şi progresului social.

(2)Ei au dreptul să-şi valorifice, potrivit specificului, operele de creaţie, protecţia drepturilor de autor personale nepatrimoniale şi a celor patrimoniale fiind garantată conform legii.

Articolul 52

În scopul promovării activităţii de creaţie, oamenii de cultura şi arta, publiciştii, au dreptul să se asocieze, în condiţiile legii, în uniuni, asociaţii şi societăţi de creaţie.

Articolul 53

Prin statute proprii se stabilesc modul de organizare şi funcţionare a uniunilor, asociaţiilor şi societăţilor de creaţie, drepturile membrilor privind pensiile, ajutoarele şi celelalte forme de asigurări sociale.

Ocrotirea sănătăţii

Articolul 54

(1)Personalul din domeniul ocrotirii sănătăţii are îndatorirea să-şi pună întreaga putere de muncă şi cunoştinţele de specialitate în serviciul îmbunătăţirii stării de sănătate a populaţiei de la oraşe şi sate, pentru asigurarea capacităţii de muncă şi de creaţie a oamenilor, pentru a asigura dezvoltarea lor armonioasă, astfel încât să se bucure din plin de binefacerile civilizatiei.

(2)Lucrătorii din domeniul ocrotirii sănătăţii sunt datori să asigure judicioasă utilizare a bazei materiale şi a celorlalte condiţii create de societate în vederea ridicării continue a calităţii asistenţei medicale.

Articolul 55

În exercitarea profesiunii sale, personalul sanitar are îndatorirea sa manifeste o atitudine profund umană, sa îndeplinească cu abnegatie atribuţiile ce-i revin; să respecte normele de etica profesională; să contribuie la apărarea şi sporirea demnităţii profesionale. În organizarea programului de lucru şi a întregii activităţi a personalului sanitar se va avea în vedere necesitatea asigurării permanente prompte şi în bune condiţii a asistenţei medicale a populaţiei.

Articolul 56

(1)Lucrătorilor din domeniul ocrotirii sănătăţii li se asigura condiţii pentru specializare şi perfecţionare în vederea introducerii permanente în practica medicală a celor mai noi cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii moderne.

(2)Personalul sanitar care lucrează în condiţii deosebite are dreptul la program de lucru redus, la concedii suplimentare de odihnă, precum şi, după caz, la indemnizaţii şi sporuri la salariu; cei trimişi în acţiuni de combatere a epidemiilor sau în alte acţiuni speciale beneficiază şi de alte drepturi prevăzute de lege.

Articolul 57

Pentru asigurarea unei asistente medicale corespunzătoare în toate localităţile tarii şi stimularea personalului medico-sanitar care îşi desfăşoară activitatea în mediul rural, în condiţii deosebite de muncă, se acordă înlesniri şi drepturi, conform dispoziţiilor legale.

Aparatul de stat*)

Notă *) Noua legislaţie nu mai utilizează expresia "aparatul de stat", şi cele de "organe centrale" so "organe locale", ci acelea de "autorităţi publice", respectiv "administraţia publică" (centrala de specialitate şi locală).

Articolul 58

(1)Personalul încadrat în ministere şi alte organe centrale, în organele locale ale administraţiei de stat, în justiţie, procuratura*) şi în alte instituţii are ca principala îndatorire sa servească interesele poporului, sa militeze cu fermitate pentru înfăptuirea legalităţii, să contribuie efectiv la buna desfăşurare a tuturor activităţilor economico-sociale ale tarii, fiind răspunzător în faţa clasei muncitoare şi a întregului popor de modul în care îşi îndeplineşte sarcinile ce-i revin.

Notă *) Legea nu mai utilizează termenul de "procuratura", ci aceea de "Ministerul Public" care "îşi exercită atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete".

(2)Personalul din aparatul de stat are obligaţia de a milita, pentru creşterea eficientei şi operativitatii în munca, de a combate orice manifestare de birocratism şi de a contribui la perfecţionarea continua a activităţii sale.

Articolul 59

(1)Personalul din aparatul de stat trebuie să aibă o permanenta şi directa legătură cu oamenii muncii în al căror serviciu se afla şi ale căror interese legale trebuie să le slujeasca cu devotament.

(2)El are îndatorirea de a soluţiona cu competenţa şi în termenele legale cererile, reclamaţiile, sesizările şi propunerile cetăţenilor.

Articolul 60

Personalul din aparatul de stat beneficiază, potrivit legii, de toate drepturile necesare exercitării, în cele mai bune condiţii, a atribuţiilor de serviciu cu care este investit; în exercitarea acestor atribuţii se bucura de protecţia legii faţă de cei care îl împiedica, sub orice formă, să-şi îndeplinească sarcinile ce-i revin.

Articolul 61

(1)La încadrarea în funcţie, personalul din aparatul de stat depune un jurămînt de loialitate faţă de statul nostru socialist, faţă de clasa muncitoare şi întregul popor, prin care se angajează sa infaptuiasca în cele mai bune condiţii politica partidului şi statului în domeniul sau de activitate, să respecte cu stricteţe şi sa îndeplinească cu simt de răspundere toate atribuţiile de serviciu ce îi sunt încredinţate.

(2)Funcţiile pentru care se depune jurămîntul de loialitate se stabilesc prin statutul personalului din aparatul de stat, în conformitate cu dispoziţiile prezentului cod.*)

Notă *) A se vedea pentru actualizarea dispoziţiilor art. 58-61, Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.Partea A II-A RELAŢIILE DE MUNCĂ ÎN UNITĂŢILE DE STAT

Capitolul 1Încadrarea şi promovarea în munca

Contractele de muncă

Articolul 62

(1)Selecţionarea şi pregătirea cadrelor, repartizarea lor pe ramuri de activitate, se fac în concordanta cu prevederile planului naţional unic de dezvoltare economico-socială.

(2)Încadrarea în munca a unei persoane într-o unitate de stat se face în raport cu nevoile unităţii, tinindu-se seama de aptitudinile, pregătirea profesională şi preferintele sale, precum şi de îndeplinirea altor cerinţe specifice muncii pe care urmează sa o presteze în condiţiile legii.

Articolul 63

(1)Încadrarea în munca se face pe baza verificării aptitudinilor şi a pregătirii profesionale, prin proba practica, examen, concurs ori termen de încercare, în condiţiile prevăzute de lege. Termenul de încercare este de cel mult 15 zile, iar pentru funcţiile de conducere, de cel mult 90 zile.*)

Notă *) Acest text trebuie corelat cu dispoziţiile Legii nr. 30/1990 privind angajarea salariaţilor în funcţie de competenţa, care, în art. 1 prevede:

–"angajarea, în condiţiile legii, a salariaţilor la instituţiile de stat, organele administraţiei de stat şi la orice alta unitate bugetară se face numai prin concurs";

–"la regiile autonome, societăţile comerciale şi la oricare alte persoane juridice, angajarea salariaţilor se face în condiţiile stabilite de acestea dacă, pentru ocuparea anumitor funcţii, prin lege nu se prevede altfel".

Rezultă ca angajarea celorlalţi salariaţi (alţii decât cei ai unităţilor bugetare, în sens larg) se face în condiţiile de verificare a aptitudinilor şi a pregătirii profesionale stabilite de către patron cu respectarea art. 63 alin. 1 din Codul muncii. Desigur ca asemenea condiţii pot fi stabilite prin contractele colective de muncă (art. 1 din Legea nr. 130/1996). În contractul colectiv unic la nivel naţional s-a prevăzut ca "patronul se obliga sa aducă la cunoştinţa salariaţilor posturile disponibile şi condiţiile de ocupare a lor". (art. 70 alin. 2).

(2)Celor care urmează a fi încadraţi în munca trebuie să li se facă un examen medical pentru a se stabili dacă starea sănătăţii le permite sa îndeplinească munca ce li se încredinţează. De asemenea, examenul medical este obligatoriu şi în cazul celor transferati pe locuri de muncă ce pot fi ocupate numai dacă sunt îndeplinite cerinţele legale de ordin sanitar.*)

Notă *) Examenul (controlul) medical este prevăzut şi de Legea protecţiei muncii nr. 90/1996 (art. 18 alin. 1 lit. k) şi de Normele de medicina a muncii (aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1957/1995 - art. 122-127).

Articolul 64

(1)Încadrarea în munca se realizează prin încheierea unui contract individual de muncă*). Contractul individual de muncă se încheie în scris şi va cuprinde clauze privind obligaţia persoanei încadrate în munca de a-şi îndeplini sarcinile ce-i revin, cu respectarea ordinii şi disciplinei, a legilor, îndatorirea unităţii de a asigura condiţii corespunzătoare pentru buna desfăşurare a activităţii, de a remunera în raport cu munca prestată şi de a-i acorda celelalte drepturi ce i se cuvin, precum şi alte clauze stabilite de părţi.

Notă *) În mod cu totul excepţional, potrivit Legii nr. 130/1999 privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în munca, "munca poate fi prestată prin încheierea unor convenţii civile de prestări servicii, în următoarele situaţii:

a)pentru desfăşurarea, cu regularitate, a unor activităţi care nu depăşesc, în medie, 3 ore pe zi în raport cu programul lunar de lucru;

b)activitatea este prestată în folosul asociaţiilor de proprietari sau, după caz, de locatari, cu excepţia cazurilor pentru care se încheie contracte de muncă".

Pentru condiţiile în care se poate presta munca pe baza convenţiilor civile de prestări de servicii, a se vedea şi Hotărârea Guvernului nr. 935/1999.

(2)În contract se va preciza dacă persoana încadrată în munca urmează sa desfăşoare activitate într-o anumită raza determinata sau în localităţi unde interesul serviciului cere să fie trimisa.*)

Notă *) Deşi acest text este înscris în Partea a II-a a prezentului cod, intitulata "Relaţiile de muncă din unităţile de stat", încadrarea în munca prin încheierea unui contract individual de muncă este valabilă pentru toate categoriile de unităţi, inclusiv cele cu capital privat. Mai multe argumente susţin aceasta soluţie.

În primul rând, dreptul muncii este un drept de protecţie a salariaţilor, iar în lipsa contractului nu putem vorbi de o astfel de protecţie.

În al doilea rând, nimic nu justifica un statut deosebit între diferite categorii de salariaţi. Cel mai puternic argument este însă de natura legală.

Într-adevăr, Legea nr. 130/1999 dispune ca orice încadrare în munca se realizează prin încheierea unui contract individual de muncă între persoana care prestează munca şi persoana fizica sau persoana juridică care angajează, iar persoana încadrată în munca dobândeşte calitatea de salariat şi are drepturile şi obligaţiile prevăzute de legislaţia muncii, de contractele colective de muncă şi de contractul individual de muncă (art. 1). Totodată, acest contract este prevăzut pentru toate categoriile de unităţi şi de Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional menţionat mai sus (art. 69-82; anexa nr. 3).

Articolul 65

Încadrarea în munca a fiecărei persoane va fi adusă la cunoştinţa colectivului din compartimentul în care urmează sa lucreze, indicindu-i-se drepturile şi obligaţiile ce-i revin, sarcinile pe care le are de îndeplinit, precum şi normele de protecţie a muncii.

Articolul 66

(1)Persoana încadrată în munca poate fi delegată sau detasata de conducerea unităţii sa îndeplinească anumite lucrări în afară locului sau de muncă, în condiţiile prevăzute de lege.

(2)Delegarea se poate face pe o perioadă de cel mult 60 zile, iar detasarea pe cel mult 6 luni. Pentru asigurarea bunei funcţionari a unităţii la care a fost delegat sau detaşat, conducerea unităţii de care aparţine poate prelungi delegarea sau detasarea cu cel mult aceeaşi durata de 60 de zile şi respectiv 6 luni.

(3)În cazurile şi condiţiile prevăzute de lege, detasarea se poate face până la 2 ani. În asemenea situaţii se vor acorda celor în cauza şi unele drepturi suplimentare potrivit dispoziţiilor legale în vigoare.

Articolul 67*)

(1)Pe durata delegării, detaşării sau trecerii temporale într-o alta munca decît cea prevăzută în contractul de muncă, cel în cauza îşi păstrează funcţia şi salariul avute anterior.

(2)Când detasarea sau trecerea temporară într-o alta munca se face la o munca pentru care e stabilit un salariu mai mare, persoana detasata sau trecută temporar în alta munca are dreptul la acest salariu în condiţiile prevăzute de lege.

Notă *) Prin Decizia nr. 248/2000, Curtea Constituţională a constatat ca textul art. 67 este conform dispoziţiilor legii fundamentale.

Articolul 68

Persoana delegată sau detasata în alta localitate, precum şi cea a carei activitate se desfăşoară în cadrul unor deplasări periodice sau permanente, au dreptul la plata cheltuielilor de transport şi de cazare, precum şi la o indemnizaţie în condiţiile prevăzute de lege.

Articolul 69

Persoana încadrată în munca poate fi transferata în interesul serviciului, de regula într-o alta unitate din aceeaşi ramura, în vederea bunei funcţionari a acesteia, ori la cerere, în condiţiile legii. Transferul în interesul serviciului nu poate avea loc în cazul în care persoana ce urmează a fi transferata nu este de acord pentru motive de sănătate, dovedite cu certificat medical, precum şi în alte situaţii temeinic justificate. Hotărârea asupra temeiniciei motivelor este de competenţa organului ierarhic superior.*)

Notă *) Acest text impune anumite explicaţii.

În primul rând, transferul nu este obligatoriu pentru salariat, ci este nevoie şi de acordul acestuia. Astfel, s-ar încalcă dispoziţia constituţională potrivit căreia "alegerea profesiei şi alegerea locului de muncă sunt libere" (art. 38 alin. 1).

În al doilea rând el este aplicabil, în prezent, cu precădere pentru unităţile de stat (în special bugetare, acestea fiind integrate unei ierarhii având organe superioare).

Articolul 70

(1)Contractul de muncă se încheie pe durata nedeterminată.

(2)În anumite situaţii, contractul de muncă se poate încheia şi pe durata determinata, în cazul înlocuirii titularului unui post care lipseşte temporar de la serviciu şi căruia unitatea este obligată să-i păstreze postul, pentru păstrarea unei munci cu caracter sezonier, precum şi a altor activităţi cu caracter temporar. Persoanelor cu contract de muncă pe durata determinata li se aplică, în mod corespunzător, prevederile prezentului cod, tinindu-se seama de specificul activităţii şi de vechimea lor în munca.

Articolul 71

În cazul trimiterii la o şcoala sau curs de calificare ori perfecţionare, cu scoatere din producţie, contractul de muncă se completează printr-un act adiţional în care se prevede îndatorirea persoanei încadrate în munca de a lucra în unitate după absolvirea şcolii sau a cursului o anumită perioada stabilită prin lege.

Articolul 72

(1)Pentru persoanele care, fiind încadrate în munca, sunt chemate să-şi satisfacă serviciul militar, contractul de muncă se menţine, iar această perioadă de satisfacere a serviciului militar intră în calculul vechimii neîntrerupte în aceeaşi unitate; cel în cauza are obligaţia sa revină la locul de muncă în termen de 30 de zile de la satisfacerea serviciului militar.

(2)În cazul satisfacerii serviciului militar de către o persoană cu care s-a încheiat actul adiţional prevăzut la art. 71, care se afla în perioada de lucru stabilită prin acel act, durata serviciului militar nu intră în calculul timpului prevăzut în actul adiţional. De asemenea, aceasta durata nu intră în calculul perioadei de stagiu în munca, prevăzută pentru absolvenţii repartizaţi în producţie, care au obligaţia efectuării unui astfel de stagiu.*)

Notă *) Legea nr. 30/1990 a abrogat dispoziţiile privitoare la stagiu (art. 4 alin. 3). Totuşi, unele acte normative îl prevăd pentru anumite categorii profesionale, de exemplu, judecători şi procurori (Legea nr. 92/1992, republicată în 1997), notari (Legea nr. 36/1995), avocaţi (Legea nr. 51/1995) etc.

Articolul 73

La încadrarea în funcţie a conducătorilor de unităţi şi a altor cadre de conducere stabilite de ministere, celelalte organe centrale şi comitetele executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti, în contractul de muncă, în afară de clauzele prevăzute la art. 64, se vor cuprinde; angajamentul şi răspunderea acestora de a păstra, apara şi valorifica la un nivel superior bunurile încredinţate; de a restitui - la termenele şi în condiţiile legii - valoarea mijloacelor materiale pe care statul le-a pus la dispoziţia colectivului de muncă pe care-l conduc; de a preda, atunci când va fi cazul, fondurile materiale şi băneşti de care răspund; de a lua măsurile necesare pentru buna gospodărire a unităţii, pentru introducerea tehnicii noi şi a tehnologiilor avansate şi creşterea eficientei economice a întregii activităţi.*)

Articolul 74

La încadrarea în funcţie a persoanelor prevăzute la art. 73 se va proceda la predarea şi preluarea cu proces-verbal a fondurilor materiale şi băneşti de care urmează sa răspundă; predarea-preluarea se face în prezenta unei comisii special constituite de către organul ierarhic superior şi din care face parte şi delegatul acestui organ.*)

Notă *) Art. 73 şi 74 sunt depăşite; în consecinţa, ele nu pot fi aplicabile.

Articolul 75

(1)Promovarea persoanei încadrate în munca, în funcţii sau categorii superioare se face în raport cu nevoile unităţii, tinindu-se seama de condiţiile prevăzute pentru ocuparea postului, de calităţile personale, precum şi de rezultatele obţinute în realizarea sarcinilor. Promovarea se face pe bază de proba practica, examen sau concurs, conform prevederilor legale.

(2)La promovarea în funcţii de conducere se tine seama, totodată, de aptitudinile organizatorice şi de conducere ale celor ce urmează a fi încadraţi în asemenea funcţii, precum şi de aprecierile şi recomandările colectivului de muncă în care şi-au desfăşurat activitatea.

Articolul 7680

Abrogate.*)

Notă *) Art. 76-80 au fost abrogate prin art. 21 din Legea nr. 13/1991 privind contractul colectiv de muncă, lege care, la rândul ei, a fost abrogată şi înlocuită prin Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă.

Capitolul 2Remunerarea muncii

Notă *) Pe ansamblu, dispoziţiile art. 81-84; 88-94 sunt depăşite, nemaifiind în concordanta cu prevederile Legii nr. 14/1991 a salarizarii, ale actelor normative emise în aplicarea acesteia, precum şi cu dispoziţiile contractelor colective de muncă.

Articolul 81

(1)În România, pe măsura dezvoltării bazei tehnico-materiale, a creşterii venitului naţional, se asigura ridicarea continua a nivelului de trai al celor ce muncesc, al întregului popor.

(2)Prin sistemul de remunerare, stabilit prin lege, se realizează imbinarea armonioasă a intereselor personale ale fiecăruia cu interesele întregii societăţi, obţinerea unor venituri în raport cu contribuţia concretă pe care fiecare om al muncii o aduce la activitatea economică şi social-culturală.

Articolul 82

(1)La stabilirea remunerării persoanelor încadrate în munca se are în vedere raţională repartiţie a venitului naţional, realizarea unui raport optim între fondul naţional de dezvoltare economico-socială şi fondul de consum, în vederea progresului neintrerupt al economiei naţionale, ca o condiţie esenţială a ridicării continue a nivelului de viaţa al poporului.

(2)Remunerarea se face după cantitatea, calitatea şi importanţa socială a muncii, asigurindu-se la munca egala remunerare egala. În vederea asigurării rolului stimulativ al salariului, la stabilirea remunerării se tine seama de complexitatea muncii, răspunderea şi gradul de solicitare pe care acestea le implica, nivelul de pregătire profesională şi vechimea cerută pentru îndeplinirea acelei munci; de asemenea, se urmăreşte asigurarea unor proporţii corespunzătoare între salariile mari şi cele mici ale persoanelor încadrate în munca, potrivit stadiului de dezvoltare a economiei naţionale şi principiului echităţii socialiste.

Articolul 83

Prin lege se stabileşte, în concordanta cu dezvoltarea planificata a economiei, salariul minim pe economie, avîndu-se în vedere nivelul productivitatii muncii, al venitului naţional, urmărindu-se satisfacerea nevoilor mereu crescânde ale oamenilor muncii şi membrilor de familie.

Articolul 84

(1)Salariul tarifar de încadrare se acordă în raport cu gradul de îndeplinire a sarcinilor de muncă, astfel încât sa constituie un stimulent pentru cei care îşi îndeplinesc în bune condiţii sarcinile. Cei care obţin realizari deosebite în munca au posibilitatea sa realizeze venituri mai mari, iar cei care nu-şi îndeplinesc obligaţiile de muncă urmează sa suporte în mod direct consecinţele unei neindepliniri.

(2)Neîndeplinirea integrală a sarcinilor atrage diminuarea corespunzătoare a salariului în limitele stabilite de lege. În cazul realizării ulterioare a sarcinilor de muncă, suma reţinută din salariu se restituie total sau parţial, după caz, potrivit legii.

Articolul 85

(1)În cazul în care persoanele încadrate în munca provoacă rebuturi din vina lor, răspund potrivit legii.

(2)Dacă provocarea rebuturilor este repetată, cel în cauza va fi trecut la un loc de muncă de o categorie inferioară; dacă şi la noul loc de muncă va continua sa provoace rebuturi, i se va putea desface contractul de muncă, ca fiind necorespunzător în munca.

Articolul 86

În cazuri excepţionale, când, din motive tehnice sau din alte motive, procesul de producţie a fost întrerupt, persoanele încadrate în munca vor fi retribuite cu 75% din salariul tarifar de încadrare aferent timpului respectiv, cu condiţia ca încetarea lucrului să fie produs fără vina lor şi dacă în tot acest timp au rămas la dispoziţia unităţii.

Articolul 87

(1)Plata salariului se face periodic, la interval de cel mult o luna.

(2)Drepturile băneşti cuvenite personalului se plătesc înaintea oricăror alte obligaţii ale unităţii.

(3)Salariul cuvenit pentru munca prestată nu poate face obiectul unor reţineri decît în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege.

Articolul 88

În scopul asigurării stabilitatii cadrelor, persoanele încadrate în munca beneficiază de sporuri la salariu în raport cu vechimea neîntreruptă în aceeaşi unitate.*)

Notă *) În prezent, sporul se acordă având în vedere vechimea în munca.

Articolul 89

Persoanele care-şi desfăşoară activitatea în locuri de muncă cu condiţii vătămătoare sau periculoase beneficiază de sporuri la salariu potrivit prevederilor legale. Conducerile unităţilor sunt obligate sa ia măsuri pentru înlăturarea cauzelor care determina asemenea situaţii, să asigure condiţii normale de muncă, fără pericol de accidente şi îmbolnăviri profesionale.

Articolul 90

În scopul creşterii iniţiativei şi a eforturilor pentru sporirea eficientei economice a producţiei, ţinând seama de rezultatele bune obţinute în munca, cu deosebire la realizarea indicatorilor calitativi, la promovarea progresului tehnic şi aplicarea inovatiilor, pentru realizarea de economii de materiale şi de forta de muncă, se acordă gratificatii anuale sau, după caz, premii în cursul anului.

Articolul 91

(1)În vederea organizării ştiinţifice a producţiei şi a muncii, utilizării rationale a timpului de muncă şi a personalului, se vor preciza atribuţiile şi obligaţiile la fiecare loc de muncă; conducerile unităţilor socialiste au obligaţia sa stabilească norme de muncă fundamentate ştiinţific, sa determine sarcinile concrete ce revin fiecărei persoane încadrate în munca.

(2)Realizarea remunerării după cantitatea şi calitatea muncii este strins legată de normarea muncii, care contribuie la punerea cît mai deplina în valoare a inzestrarii tehnice a unităţilor, la descoperirea rezervelor de creştere a productivitatii muncii şi de reducere a preţului de cost.

Articolul 92

Norma de muncă exprima cantitatea de muncă pentru efectuarea operaţiilor sau lucrărilor de către o persoană cu calificare corespunzătoare, care lucrează cu intensitate normală, în condiţiile unor procese tehnologice şi de muncă determinate. Ea cuprinde timpul productiv, timpul pentru întreruperile impuse de desfăşurarea procesului tehnologic stabilit şi de organizarea raţională a muncii, timpul pentru odihna în cadrul programului de muncă.

Articolul 93

(1)Normarea muncii se aplică, potrivit cu specificul activităţii desfăşurate în unităţile economice, social-culturale şi ale administraţiei de stat, la toate categoriile de personal - muncitori, tehnicieni, ingineri, economişti cadre de alta specialitate din activitatea administrativă - atât pentru cei remuneraţi în acord, cît şi pentru cei remuneraţi în regie.

(2)Normele de muncă se exprima - în funcţie de caracteristicile procesului de producţie sau ale activităţii ce se normeaza - sub forma de norme de timp norme de producţie, norme de personal, sfere de atribuţii sau sub alte forme corespunzătoare specificului fiecărei munci.

Articolul 94

(1)Normele de muncă unificate se elaborează de către ministere şi celelalte organe centrale, comitetele executive al consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti, iar normele de muncă locale, de către fiecare unitate de stat pentru nevoile proprii, în toate cazurile cu acordul organelor sindicale corespunzătoare.

(2)Ca urmare a introducerii progresului tehnic, a perfecţionării pregătirii profesionale a cadrelor şi a aplicării de măsuri tehnice şi organizatorice care duc la modificarea cantităţii de muncă necesare pentru efectuarea lucrărilor, concomitent cu creşterea productivitatii muncii, normele de muncă se vor modifica în mod corespunzător, în vederea asigurării unei concordante depline cu noile condiţii create.

Articolul 95

Conducerile unităţilor şi compartimentelor de muncă au datoria sa aducă la cunoştinţa personalului, în timp util, atribuţiile ce revin fiecăruia, normele de muncă stabilite, să efectueze instruirea necesară în vederea cunoaşterii şi însuşirii acestora, să asigure condiţiile tehnico-organizatorice avute în vedere la elaborarea normelor.

Capitolul 3Disciplina muncii.

Răspunderea disciplinară şi răspunderea materială*)

Notă *) În acest capitol au fost adaptati sau înlocuiţi termenii ce nu mai corespundeau, de exemplu: "disciplina socialistă a muncii"; "noile relaţii socialiste de muncă"; "societatea socialistă multilateral dezvoltata" etc.

Articolul 96

Noile relaţii de muncă impun, în toate sferele de activitate şi pentru fiecare membru al colectivului de muncă, necesitatea respectării cu stricteţe a disciplinei, îndeplinirea exemplara a sarcinilor de serviciu.

Articolul 97

Persoanele încadrate în munca au datoria de a realiza întocmai şi la timp obligaţiile ce le revin la locurile de muncă, pentru îndeplinirea obiectivelor planurilor de producţie, planurilor de organizare a întregii activităţi şi a celor de imbunatatire a muncii. Ele au îndatorirea de a acţiona în mod constiincios pentru sporirea eficientei şi îmbunătăţirea calităţii produselor, pentru realizarea obligaţiilor care decurg din contractele colective şi individuale de muncă, regulamentele de organizare şi funcţionare a unităţilor, regulamentelor de ordine interioară, precum şi din dispoziţiile primite din partea conducătorilor de unităţi şi a sefilor ierarhici.

Articolul 98

(1)Organele de conducere ale unităţilor au datoria de a lua măsurile necesare pentru organizarea la un nivel corespunzător a producţiei şi a muncii, sa prevină abaterile de la ordinea şi disciplina muncii, sa acţioneze împotriva oricărei lipse de răspundere, a neglijentei şi risipei, a oricăror fapte care aduc pagube proprietăţii.*)

Notă *) Prin cuvântul "proprietate" a fost înlocuită noţiunea de "avut obştesc".

Potrivit art. 135 din Constituţie proprietatea este publică şi privată.

(2)Organele de conducere colectivă ale unităţilor împreună cu comitetele sindicatelor, vor elabora regulamente de ordine interioară, în care vor stabili îndatoririle care trebuie respectate de către persoanele încadrate în munca şi măsurile ce se impun în vederea asigurării disciplinei muncii.

Articolul 99

Pentru îndeplinirea în cele mai bune condiţii a sarcinilor ce le revin, precum şi pentru realizari deosebite în îndeplinirea angajamentelor individuale şi colective, persoanele încadrate în munca pot primi, potrivit dispoziţiilor legale, următoarele recompense:

a)acordarea de trepte sau gradatii la salariul de baza*) cu reducerea vechimii minime prevăzută de lege;

b)gratificatii, premii şi alte recompense materiale;

c)ordine, medalii, titluri de onoare, diplome de onoare, insigne, titluri distinctive;

d)înscrierea în cartea de onoare, pe tabloul de onoare, evidentierea în munca, multumire verbală sau în scris.

Notă *) Prin "salariul de baza" a fost înlocuită noţiunea "salariul tarifar", disparuta odată cu abrogarea Legii nr. 5/1974.

Articolul 100

(1)Încălcarea cu vinovăţie de către cel încadrat în munca - indiferent de funcţia sau postul pe care îl ocupa - a obligaţiilor sale, inclusiv a normelor de comportare, constituie abatere disciplinară, care se sancţionează, după caz, potrivit legii, cu:

a)mustrare;

b)avertisment;

c)retragerea uneia sau mai multor gradatii sau trepte de salarizare pe o perioadă de 1-3 luni sau, în cazul celor încadraţi cu salariul la nivelul de baza, diminuarea acestuia cu 5-10% pe aceeaşi perioadă;

d)reducerea salariului şi reducerea indemnizaţiei de conducere pe durata de 1-3 luni, cu 5-10%;*) e) retrogradarea în funcţie sau în categorie - în cadrul aceleiaşi profesii - pe durata de 1-3 luni;**) f) desfacerea disciplinară a contractului de muncă.

(2)În cazul încălcării normelor privind ordinea şi disciplina la locul de muncă, colectivul compartimentului din care face parte persoana vinovata poate să ia în dezbatere abaterea săvârşită şi sa ceara conducerii unităţii aplicarea de sancţiuni disciplinare, inclusiv desfacerea contractului de muncă.

Notă *) Aceasta sancţiune este aplicabilă personalului de conducere, care beneficiază de o atare indemnizaţie. De menţionat este ca, potrivit unor reglementări, indemnizaţia de conducere face parte din salariul de baza (de exemplu art. 3, alin. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unităţile bugetare). Notă **) Menţionăm ca în baza dispoziţiilor legale cu privire la salarizarea personalului din organele puterii executive, judecătoreşti şi din unităţile bugetare, precum şi, ca regula, din regiile autonome, funcţiile se diferentiaza pe grade şi trepte profesionale. Asadar, în astfel de cazuri, sancţiunea va consta în retrogradarea în grad sau treapta profesională (inferioară).

Articolul 101

(1)Sancţiunea disciplinară se stabileşte şi se aplică de organul de conducere colectivă sau, după caz, de conducătorul unităţii sau compartimentului de muncă, în condiţiile legii.

(2)Împotriva sancţiunii disciplinare se poate face plîngere în termen de 30 zile de la comunicarea deciziei de sancţionare.

Articolul 102

(1)Apărarea valorilor materiale şi spirituale ale societăţii reprezintă o îndatorire fundamentală a tuturor salariaţilor. Persoanele încadrate în munca răspund pentru pagubele aduse unităţii*) din vina şi în legătură cu munca lor.

(2)Ele nu răspund de pierderile inerente procesului de producţie care se încadrează în limitele prevăzute de lege, de pagubele provocate datorită unor cauze neprevăzute şi care nu puteau fi inlaturate, ori în alte asemenea cazuri în care pagubele au fost provocate din riscul minimal normal al serviciului sau forta majoră.

Notă *) În text noţiunea "avutului obştesc" a fost înlocuită cu "unităţii".

Articolul 103

(1)În stabilirea răspunderii materiale, paguba ce trebuie reparată nu cuprinde foloasele nerealizate de unitate ca urmare a faptei săvârşite de cel încadrat în munca.

(2)Când pagubele au fost cauzate unităţii printr-o faptă ce constituie infracţiune, răspunderea se stabileşte potrivit legii penale. În acest caz, în cuantumul pagubelor se cuprind şi foloasele nerealizate.

Articolul 104

Persoanele încadrate în munca sunt obligate sa cunoască prevederile legale referitoare la munca, funcţionarea instalaţiilor, folosirea uneltelor, materiilor prime, materialelor şi totodată să aplice cu rigurozitate aceste reglementări.

Articolul 105

(1)Când paguba a fost cauzată de mai multe persoane, răspunderea fiecăreia se stabileşte tinindu-se seama de măsura în care a contribuit la provocarea ei.

(2)Dacă măsura în care fiecare a contribuit la provocarea pagubei nu poate fi determinata, răspunderea fiecăreia dintre persoane se stabileşte proporţional cu salariul ei net*) de la data constatării pagubei şi, dacă este cazul, şi în funcţie de timpul lucrat de la ultima inventariere a bunurilor.

Notă *) În text era "salariul ei tarifar de încadrare net".

Articolul 106

Persoana care a încasat o sumă nedatorata este obligată sa restituie acea suma; dacă a primit bunuri ce nu i se datorau şi care nu mai pot fi restituite în natura sau i-au fost prestate servicii la care nu era indreptatita, ea este obligată sa plătească contravaloarea lor, calculată în condiţiile legii.

Articolul 107

(1)Obligarea la plata despăgubirilor sau a contravalorii bunurilor, precum şi la restituirea sumelor încasate fără drept, se face prin decizie de imputare, emisă de conducătorul unităţii; când plata sau restituirea urmează a se face de conducătorul unităţii sau de alte persoane încadrate în munca de organul ierarhic superior, singure sau împreună cu alte persoane, decizia de imputare se emite de către acest organ.

(2)Pentru acoperirea pagubelor aduse unităţii, precum şi pentru restituirea sumelor sau plata contravalorii bunurilor ce nu mai pot fi restituite în natura ori a serviciilor nedatorate, cel în cauza poate să-şi ia un angajament de plată în scris, care constituie titlu executoriu.

Articolul 108

(1)Răspunderea materială pentru paguba cauzată unităţii poate fi stabilită numai în cazurile în care aceasta a fost constatată în cel mult 3 ani de la data producerii ei, iar în cazul restituirii sumelor sau a contravalorii bunurilor ori serviciilor nedatorate, în cel mult un an de la data primirii sumelor sau bunurilor ori de când a beneficiat de servicii nedatorate.

(2)Termenul de emitere a deciziei de imputare este de cel mult 60 de zile de la data când cel în drept sa emita decizia a luat cunoştinţa de producerea pagubei.

(3)Decizia de imputare va fi motivată şi va menţiona termenul în care poate fi contestată şi organul competent sa o soluţioneze. Ea se comunică, în termen de 15 zile de la emitere, celui obligat la plata sau restituire şi constituie titlu executoriu din momentul comunicării.

(4)După expirarea acestui termen, prejudiciul se imputa celui vinovat de neluarea măsurii de imputare.

Articolul 109

(1)Suma stabilită pentru acoperirea daunelor se retine în rate lunare din salariu, precum şi din orice alte sume ce se cuvin persoanei în cauza din partea unităţii la care aceasta lucrează, în condiţiile legii.

(2)Ratele nu pot fi mai mari de 1/3 din salariul net lunar, fără a putea depăşi împreună cu celelalte reţineri pe care le-ar avea cel în cauza, jumătate din acest salariu.

(3)Dacă contractul de muncă se desface înainte ca persoana în cauza sa fi despăgubit unitatea, iar aceasta se încadrează la alta unitate, executarea se va face de către noua unitate, potrivit alineatului precedent, pe baza trimiterii titlului executoriu de către unitatea care a fost pagubita.

(4)În situaţia în care cel în cauza nu s-a încadrat în munca într-o alta unitate, urmărirea se va face asupra oricăror bunuri ale sale, în afară de bunurile exceptate prin lege de la urmărire.

(5)Urmărirea pentru acoperirea pagubelor se poate indrepta şi împotriva altei persoane decît cea care a provocat direct paguba, în cazurile prevăzute de lege.

Articolul 110

Persoana care considera ca imputarea sau reţinerea a fost facuta fără temei sau cu încălcarea legii, precum şi cea care după ce a semnat un angajament de plată constata ca în realitate nu datorează parţial sau total suma pretinsa de unitate, se poate adresa cu contestaţie la organul jurisdicţional competent. Acesta, la cererea persoanei în cauza, ţinând seama de împrejurări, poate hotărî suspendarea executării până la soluţionarea litigiului.

Articolul 111

(1)Unitatea este obligată, în condiţiile legii, sa despăgubească persoana încadrată în munca, în situaţia în care aceasta a suferit, din culpa unităţii, un prejudiciu în timpul îndeplinirii îndatoririlor de muncă sau în legătură cu serviciul.

(2)Unitatea care a plătit despăgubirile este obligată sa recupereze sumele plătite de la persoana vinovata de producerea pagubei, în condiţiile art. 102 şi următoarele.

Capitolul 4Timpul de muncă şi de odihnă

Articolul 112

(1)Durata timpului de muncă nu poate depăşi 48 de ore pe saptamina şi 8 ore pe zi*).

(2)În cazul stabilirii pentru o anumită zi lucrătoare din saptamina a unei durate mai mici de 8 ore, timpul de muncă în celelalte zile poate fi mai mare, fără a depăşi 9 ore pe zi.

Notă *) În prezent, durata timpului de muncă nu poate depăşi 40 de ore pe săptămâna şi 8 ore pe zi (Decretul-lege nr. 95/1990 şi art. 10 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional).

Prin acelaşi contract s-a mai prevăzut ca "prin negocieri la nivel de unitate, pentru a pune de acord programul cu cerinţele producţiei, se poate stabili un program săptămânal de 36 până la 44 de ore, cu condiţia ca media lunară să fie de 40 de ore pe săptămâna, iar programul stabilit să fie anuntat cu o săptămâna înainte" (art. 10 alin. 2).

Articolul 113

(1)Până la înlăturarea cauzelor care determina condiţii de muncă vătămătoare, grele sau periculoase, la unele locuri de muncă durata timpului de muncă pentru persoanele care lucrează în astfel de condiţii se reduce sub 8 ore pe zi, fără ca aceasta sa ducă la o scădere a remunerării.

(2)Locurile de muncă cu condiţii vătămătoare, grele sau periculoase şi durata redusă a timpului de muncă stabilit pentru fiecare dintre ele se determina prin hotărâre a Consiliului de Miniştri. În acest scop, ministerele, celelalte organe centrale şi comitetele executive ale consiliilor judeţene şi al municipiului Bucureşti vor face propuneri corespunzătoare, cu avizul Ministerului Muncii, Ministerului Sănătăţii şi al Uniunii Generale a Sindicatelor.*)

Notă *) Textul este depăşit. În prezent, condiţiile reducerii duratei timpului de muncă sub 8 ore pe zi pentru salariaţii care lucrează în condiţii deosebite - vătămătoare, grele sau periculoase - sunt reglementate de Legea nr. 31/1991 şi de contractele colective de muncă.

Articolul 114

(1)Pentru persoanele al căror program de lucru se desfăşoară în timpul nopţii, durata timpului de muncă este mai mica cu o ora decît durata muncii prestate în timpul zilei, fără ca aceasta sa ducă la o scădere a remunerării. Prevederile acestui alineat nu se aplică şi celor care au un program normal de muncă mai mic de 8 ore.

(2)În unităţile în care procesul de muncă este neintrerupt sau unde condiţiile specifice ale muncii o impun, programul de lucru din timpul nopţii poate fi egal cu cel din timpul zilei. Munca prestată în timpul nopţii, în cadrul unui asemenea program se plăteşte cu un spor de 15% din salariu*) pentru orele lucrate în timpul nopţii, dacă aceste ore reprezintă cel puţin jumătate din programul normal de lucru. În mod excepţional Consiliul de Miniştri poate aproba la unele unităţi până la 25% din salariul tarifar a sporului pentru munca în timpul nopţii.

(3)De sporul pentru munca de noapte beneficiază şi persoanele al căror timp de lucru se stabileşte în condiţiile art. 113.

Notă *) Sporul este în prezent 25% din salariu (art. 40 alin. 1 lit. e din Contractul colectiv de muncă la nivel naţional; art. 11 din Hotărârea Guvernului nr. 281/1993 etc.).

Articolul 115

Se considera munca în timpul nopţii aceea care se prestează în intervalul cuprins între orele 22-6, cu posibilitatea abaterii, în cazuri justificate, cu o ora în minus sau în plus faţă de aceste limite.

Articolul 116

În construcţii, în industria forestieră, în agricultura precum şi în alte activităţi cu condiţii specifice, durata zilei de muncă poate fi mai mare în condiţiile şi limitele stabilite prin hotărâre a Consiliului de Miniştri, de comun acord cu Uniunea Generală a Sindicatelor, urmînd ca în medie sa nu depăşească, lunar, trimestrial, semestrial sau anual, după caz, durata normală a zilei de muncă.

Articolul 117

(1)În cursul programului de lucru se poate acorda o pauza pentru masa de cel mult 1/2 de ora, care nu se include în durata timpului de muncă. În unităţile în care nu se poate întrerupe lucrul se va da posibilitatea ca masa să fie luată în timpul serviciului.*)

Notă *) În Contractul colectiv de muncă la nivel naţional s-a prevăzut ca repausul pentru servirea mesei nu poate fi mai mic de 15 minute, iar repausul cu o durată de 15 minute se include în programul de lucru (art. 54).

(2)Intervalul dintre doua zile de muncă este de cel puţin 12 ore consecutive, cuprinse între sfârşitul programului de lucru dintr-o zi şi începutul programului de lucru din ziua următoare. Acest interval poate fi mai mic - dar nu sub 8 ore - la schimbarea turelor.

(3)Modul de organizare a timpului de lucru, a pauzelor, evidenta prezentei persoanelor încadrate în munca, se stabilesc prin regulamentul de ordine interioară.*)

Notă *) Şi prin contractul colectiv de muncă (art. 1 din Legea nr. 130/1996).

Articolul 118

(1)Prestarea muncii peste durata normală stabilită conform articolelor precedente poate fi cerută în următoarele cazuri:

a)pentru preintimpinarea sau înlăturarea efectelor calamităţilor sau altor cauze de forta majoră, precum şi în situaţii care periclitează sănătatea sau viaţa unor persoane;

b)pentru înlăturarea efectelor unor situaţii neprevăzute, care ar dăuna bunei funcţionari a serviciilor de aprovizionare cu apa şi energie electrica, de canalizare, a serviciilor poştale şi de telecomunicaţii, a căilor şi mijloacelor de transport în comun, a instalaţiilor de distribuire a combustibilului;

c)pentru repararea dispozitivelor sau instalaţiilor, în cazul în care defectiunea acestora provoacă încetarea lucrului pentru mai multe persoane;

d)pentru prevenirea sau înlăturarea unor situaţii care ar putea provoca degradarea sau distrugerea materiilor prime, materialelor ori produselor.

(2)Munca peste durata normală în situaţiile prevăzute în alineatul precedent se prestează pe baza dispoziţiei conducerii unităţii, data cu acordul sindicatului.*)

Notă *) Din text a fost eliminat cuvântul "comitetului" (sindicatului).

Articolul 119

Munca peste durata normală poate să fie prestată şi în alte condiţii deosebite, în legătură cu interesele producţiei şi ale muncii. În acest caz, munca peste durata normală poate fi prestată până la 120 ore pe an, pentru o persoană, pe baza aprobării prealabile a centralelor, ministerelor şi celorlalte organe centrale, comitetelor executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti, cu acordul uniunilor sindicatelor de ramura. Prin hotărâre a Consiliului de Miniştri, cu acordul Uniunii Generale a Sindicatelor, la propunerea organelor prevăzute în alineatul precedent facuta în urma consultării colectivelor de muncă, se va putea aproba pentru unele unităţi, în cazuri cu totul deosebite, efectuarea de ore suplimentare peste plafonul de 120 ore anual, fără însă a se depăşi 360 ore anual.*)

Notă *) Potrivit dispoziţiilor legale, în cazul personalului din unităţile bugetare, din organele puterii executive şi din regiile autonome cu specific deosebit, munca peste durata normală a timpului de lucru poate fi prestată numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de conducătorul instituţiei respective, după caz, şeful ierarhic, fără a depăşi 120 de ore anual. În situaţii cu totul deosebite, organele competente pot aproba efectuarea orelor suplimentare şi peste acest plafon, dar nu mai mult de 360 ore anual. Aprobarea se face cu consultarea sindicatelor (art. 9 alin. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 281/1993 privind salarizarea personalului din unităţile bugetare; art. 15 alin. 2 din Legea nr. 40/1991 cu privire la salarizarea Preşedintelui şi Guvernului României, precum şi a personalului presedintiei, Guvernului şi al celorlalte organe ale puterii executive - republicată în 1993 etc.).

Prestarea muncii în orele suplimentare constituie o excepţie, deoarece, de regula, sarcinile de serviciu trebuie să fie realizate, într-o buna organizare, în timpul programului de lucru. Este unul din motivele pentru care s-a prevăzut ca salariaţii pot fi chemaţi sa presteze ore suplimentare numai cu consimţământul lor, iar ceea ce depăşeşte 120 de ore pe an de persoana necesita şi acordul sindicatului din unitate sau instituţie (art. 14 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional).

Articolul 120

Orele în care o persoană prestează munca peste durata normală a timpului de lucru sunt ore suplimentare şi se compensează cu timp liber corespunzător.

Dacă munca astfel prestată nu a putut fi compensata cu timp liber corespunzător, în următoarele 30 de zile, şi cel în cauza este de acord, orele suplimentare se vor retribui cu un spor, după cum urmează:

a)50% din salariul tarifar de încadrare pentru primele 2 ore de depasire a duratei normale a zilei de lucru; b) 100% din salariul tarifar de încadrare pentru orele care depăşesc primele 2 ore şi pentru munca prestată în zilele de repaus săptămînal, zilele de sărbătoare legală şi în celelalte zile în care, potrivit dispoziţiilor legale nu se lucrează.

Articolul 121

Nu se retribuie suplimentar munca prestată peste programul de lucru de către persoanele cu funcţii de conducere, precum şi de către cele a căror activitate - datorită specificului muncii- nu se poate încadra în programul normal de lucru; aceste persoane beneficiază de o salarizare stabilită în raport cu răspunderea şi obligaţiile ce le revin, precum şi, după caz, de indemnizaţii şi concedii suplimentare.

Articolul 122

Programul de lucru pentru persoanele care lucrează în tura continua, turnus sau alte forme de organizare a timpului de lucru şi în ore de garda pe unitate de către personalul medico-sanitar, precum şi modalităţile de plată, se vor stabili prin hotărâre a Consiliului de Miniştri, cu acordul Uniunii Generale a Sindicatelor.

Articolul 123

Orele prestate de persoanele încadrate în munca peste programul de lucru în scopul asigurării serviciului pe unitate - cu excepţia celor care îndeplinesc funcţii de conducere a unităţilor - se compensează cu timp liber corespunzător în următoarele 60 de zile.

Articolul 124

(1)Persoana încadrată în munca are dreptul, în fiecare saptamina, la un repaus de cel puţin 24 de ore consecutive.

(2)Repausul săptămînal se acordă, de regula, duminica. În cazurile în care procesul de producţie nu permite întreruperea activităţii sau specificul serviciului impune desfăşurarea muncii şi în ziua de duminica, conducerea unităţii, cu acordul sindicatului, stabileşte o alta zi din saptamina, ca zi de repaus, cu condiţia ca cel puţin o dată în 2 luni fiecărei persoane sa i se asigure ziua de repaus săptămînal duminica. În cazuri excepţionale, impuse de condiţiile în care se desfăşoară activitatea pe santiere izolate, repausul săptămînal poate fi acordat, prin cumulare, într-o perioadă mai lungă, cu consimţământul persoanelor încadrate în munca.*) (3) Zilele de sărbătoare legală şi celelalte zile în care nu se lucrează se stabilesc prin lege.**)

Notă *) Consecinţa a trecerii la săptămâna de lucru de 5 zile, salariaţii au dreptul la 2 zile consecutive de repaus săptămânal, care se acordă, de regula, sambata şi duminica. În cazul în care activitatea nu poate fi întreruptă, prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate sau instituţie se stabilesc condiţiile în care zilele de repaus săptămânal să fie acordate şi în alte zile ale săptămânii sau cumulat pe o perioadă mai mare (art. 52 din Contractul colectiv de muncă la nivel naţional). Desigur ca aceste dispoziţii sunt aplicabile şi în cazul societăţilor comerciale cu capital privat. Notă **) Prin Legea nr. 75/1996 s-au stabilit aceste zile: 1 şi 2 ianuarie; prima şi a doua zi de Paste; 1 mai; 1 decembrie; 25 şi 26 decembrie; 2 zile pentru fiecare dintre doua sarbatori religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase, altele decât cele crestine, pentru persoanele aparţinând acestora (art. 1).

Aceste dispoziţii nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului serviciului (art. 4).

De asemenea, Ministerul Sănătăţii şi autorităţile administraţiei publice locale trebuie să ia măsuri pentru stabilirea unui program de lucru adecvat în cazul unităţilor sanitare şi celor de alimentaţie publică, în scopul asigurării asistenţei sanitare şi respectiv, al aprovizionarii populaţiei cu produse alimentare de stricta necesitate (art. 3).

Salariaţilor care, datorită specificului activităţii, lucrează în zilele de sarbatori legale li se asigura compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. Acordarea zilelor libere se face cu consultarea sindicatelor. În cazul în care, din motive justificate, nu se pot acorda asemenea zile, salariaţii beneficiază de un salariu majorat cu 100% sau de cel stabilit prin contractul colectiv de muncă (art. 5).

A se vedea şi art. 53 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional.

Articolul 125126

Abrogate*).

Notă *) Art. 125-126 abrogate prin Legea nr. 6/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor (pct. II din anexa).

Articolul 127

(1)Unităţile cu activitate sezoniera, precum şi, în situaţii deosebite, alte unităţi, pot acorda concedii fără plata, pe o perioadă determinata, cu păstrarea calităţii de persoane încadrate în munca a celor în cauza şi menţinerea unor drepturi ce decurg din aceasta calitate.

(2)Condiţiile în care se pot asigura concedii fără plata de unităţile prevăzute în alineatul precedent se stabilesc prin hotărâre a Consiliului de Miniştri.*)

Notă *) În prezent, prin Legea nr. 6/1992.

Articolul 128

Asigurarea folosirii judicioase a timpului liber fiind o problemă de interes social, organele de stat, sindicatele, celelalte organizaţii obşteşti, fiecare unitate, trebuie să se preocupe de condiţiile necesare recreerii, refacerii capacităţii de muncă, lărgirea orizontului de cultura şi de cunoaştere a tuturor celor ce muncesc. Salariaţii şi familiile lor beneficiază de locuri de odihnă şi agrement, biblioteci, case de cultura, cluburi, terenuri şi baze sportive, precum şi de alte condiţii menite să contribuie la satisfacerea mereu crescinda a cerinţelor şi preferintelor în folosirea timpului liber.

Capitolul 5Încetarea contractului de muncă.

Vechimea în munca

Articolul 129

Raporturile de muncă încetează la expirarea termenului pentru care a fost încheiat contractul de muncă sau ca urmare a încetării acestuia, prin acordul dintre persoana încadrată în munca şi unitate, precum şi prin desfacerea contractului din iniţiativa uneia dintre părţi.

Articolul 130

(1)Contractul de muncă poate fi desfăcut, din iniţiativa unităţii, în cazul când:

a)unitatea îşi reduce personalul prin desfiinţarea unor posturi de natura celui ocupat de cel în cauza ca urmare a reorganizării;

b)unitatea îşi încetează activitatea prin dizolvare;*) c) unitatea se muta în alta localitate, iar persoana încadrată nu accepta sa o urmeze;

d)unitatea se muta în alta localitate şi are posibilitatea să-şi asigure pe plan local cadrele necesare;

e)persoana nu corespunde, sub raport profesional, postului în care a fost încadrată;

f)în postul ocupat de persoana încadrată în munca este reintegrat, pe baza hotărârii organelor competente, cel care a deţinut anterior acel post;

g)persoana încadrată în munca se pensionează pentru limita de vârsta ori pentru invaliditate de gradul I sau II;

h)cel menţinut sau reincadrat în munca după pensionarea sa pentru limita de vârsta nu mai este necesar;

i)persoana încadrată în munca săvârşeşte o abatere grava sau încalcă în mod repetat obligaţiile sale de muncă, inclusiv normele de comportare în unitate;

j)cel în cauza este arestat mai mult de 60 de zile;**) k) persoana încadrată în munca este condamnata definitiv pentru o infracţiune în legătură cu munca sa, dacă condamnarea o face necorespunzătoare postului pe care îl deţine;

l)instanţa penală a pronunţat interdicţia de exercitare a profesiei, temporal sau definitiv.***) (2) Contractul de muncă poate fi desfăcut în temeiul lit. e, i sau k, în termen de cel mult o luna de la constatarea, de către conducătorul unităţii, a împrejurării care constituie temeiul desfacerii.

Notă *) Privind aplicarea celor două texte (de la lit. a şi b), urmează a se avea în vedere şi Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 98/1999 privind protecţia socială a persoanelor ale căror contracte individuale de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective, aprobată cu modificări prin Legea nr. 312/2001.

A se vedea, de asemenea: Ordonanţa Guvernului nr. 7/1998 privind unele măsuri de protecţie a personalului civil disponibilizat ca urmare a programului de restructurare a armatei, aprobată prin Legea nr. 1/1999; Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 100/1999 privind unele măsuri de protecţie socială a cadrelor militare şi a salariaţilor civili, care se vor aplica în perioada restructurării aparatului central, comandamentelor de arma, inspectoratelor generale, marilor unităţi, unităţilor şi formatiunilor din compunerea Ministerului de Interne.

Notă ) Curtea Constituţională, prin Deciziile nr. 63/1996 şi nr. 115/1996 a statuat ca art. 130 alin. 1 lit. j din Codul muncii este constituţional. Notă *) Prin Contractul colectiv de muncă la nivel naţional s-a prevăzut ca "încetarea contractului individual de muncă poate avea loc - în condiţiile prevăzute de lege - (asadar, se face trimitere la dispoziţiile Codului muncii), prin unul din următoarele moduri:

a)prin acordul părţilor;

b)desfacerea din iniţiativa uneia din părţi" (art. 74 alin. 1).

Articolul 131*)

(1)În cazurile de desfacere a contractului de muncă pentru motivele prevăzute în art. 130 alin. 1 lit. a -f, unitatea va acorda persoanei al carei contract de muncă a fost desfăcut un preaviz de 15 zile lucrătoare. În perioada preavizului este obligată sa continue activitatea potrivit programului de lucru.) (2) În cazul în care unei persoane i se desface contractul de muncă fără ca unitatea sa o încunoştiinţeze din timp despre această măsură - neacordându-i preavizul de 15 zile lucrătoare - aceasta persoana are dreptul sa primească la desfacerea contractului de muncă o indemnizaţie egala cu salariul de baza pentru o jumătate de luna.*)

Notă *) Prin Decizia nr. 7/1999 şi Decizia nr. 76/2001, Curtea Constituţională a constatat ca acest text este conform dispoziţiilor legii fundamentale. Notă ) Durata acestui preaviz a fost ridicată la 20 de zile calendaristice prin Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional (art. 74 alin. 2). Apreciem ca stabilirea unei durate mai mari a preavizului la desfacerea contractului individual de muncă (decât cea reglementată de Codul muncii) este legală fiind în favoarea salariaţilor; ar fi fost ilegala numai dacă era mai mica de 15 zile. În perioada preavizului "salariaţii au dreptul sa absenteze 4 ore pe zi de la programul unităţii pentru a-şi cauta un loc de muncă, fără ca aceasta sa afecteze salariul şi celelalte drepturi. Orele absentate se pot acorda prin cumul, în condiţiile stabilite de patron (art. 74 alin. 3 din acelaşi contract). Notă *) Sau pentru 20 de zile (art. 74 alin. 4 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional).

Articolul 132

(1)La desfacerea, din iniţiativa unităţii, a contractului de muncă va fi consultat comitetul sindicatului. În cazul persoanelor încadrate în munca, care sunt membri ai comitetului sindicatului sau ai altor organe sindicale, va fi consultat şi organul sindical superior; în cazul celor aleşi în organul de conducere colectivă al unităţii sau în comisia de judecată*), se va lua şi aprobarea organului care i-a ales.**) (3) În cazul persoanelor încadrate în munca de organul ierarhic superior, desfacerea contractului de muncă se face de acel organ.

Notă *) Comisiile de judecată au fost desfiinţate prin Legea nr. 104/1992 (art. VII). Notă **) Prin Decizia nr. 174/2000, Curtea Constituţională a reţinut ca art. 132 alin. 1 a fost abrogat implicit prin art. 11 din Legea nr. 54/1991.

Articolul 133

(1)În cazul în care contractul de muncă urmează să fie desfăcut din iniţiativa unităţii pentru motivele prevăzute în art. 130 alin. 1 lit. a-c, e şi f, aceasta este obligată să ofere persoanelor în cauza trecerea în alta munca corespunzătoare, solicitând în acest scop sprijinul organului ierarhic superior şi al organelor de repartizare în munca sau, după caz, sa ia măsuri pentru recalificarea acestor persoane.*) (2) Unităţile au obligaţia de a asigura trecerea pe locuri de muncă corespunzătoare a celor pensionaţi pentru invaliditate de gradul III, în cazul imposibilităţii menţinerii lor în continuare în munca avută la pensionare. De asemenea, unităţile au obligaţia sa repuna în munca deţinută anterior sau într-o munca corespunzătoare pregătirii lor pe cei care au întrerupt activitatea ca urmare a pensionării pentru invaliditate şi au devenit capabili de muncă.

Notă *) Aceste dispoziţii sunt în mare parte depăşite. Într-adevăr, în condiţiile în care se aplică programe energice de restructurare, privatizare, lichidare, cu consecinţa reducerii drastice a personalului numeroaselor unităţi, este aproape imposibil să se respecte obligaţia menţionată. De aceea, prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 98/1999 se prevede că pentru realizarea serviciilor de preconcediere colectivă, angajatorii sunt obligaţi sa înştiinţeze în scris, în termen de 3 zile de la aprobarea programelor de restructurare, agenţiile pentru ocupare şi formare profesională pentru disponibilizarile prin concedieri colective ce urmează a fi făcute (art. 46 alin. 3).

Articolul 134

(1)Desfacerea contractului de muncă, în toate situaţiile, se stabileşte prin dispoziţia scrisă a conducerii unităţii, cu arătarea motivelor, a prevederilor legale pe care se întemeiază, a termenelor, precum şi a organelor la care măsura luată se poate ataca.

(2)Dispoziţia de desfacere a contractului de muncă se comunică în scris în termen de 5 zile de către unitate. Ea îşi produce efectele de la data comunicării.*)

Notă *) Curtea Constituţională prin Decizia nr. 96/2001 a respins ca inadmisibila excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 134 alin. (2).

Articolul 135

Desfacerea contractului de muncă din iniţiativa persoanei încadrate în munca se face cu un preaviz de 15 zile lucrătoare; în cazul funcţiilor de conducere, preavizul este de 30 zile. În perioada preavizului aceasta persoana este obligată sa continue activitatea potrivit programului de lucru.

Articolul 136

(1)În caz de anulare a desfacerii contractului de muncă, unitatea este obligată sa reincadreze în funcţia avută pe cel căruia i s-a desfăcut contractul în mod nejustificat şi să-i plătească pe timpul cît a fost lipsit de salariu din aceasta cauza o despăgubire calculată pe baza salariului sau mediu realizat în ultimele 3 luni anterioare desfacerii contractului de muncă.*) (2) Dacă persoana în cauza s-a încadrat între timp într-o funcţie cu un salariu inferior sau a realizat alte cistiguri mai mici, despăgubirea prevăzută în alineatul precedent va consta, pentru perioada respectiva, în diferenţa dintre salariul mediu realizat anterior desfacerii contractului de muncă şi câştigul realizat între timp.**) (3) Persoana care cu rea-credinţa a determinat aplicarea măsurii desfacerii contractului de muncă, răspunde material, disciplinar şi, după caz, penal.

Persoana vinovata de neexecutarea hotărârii de reintegrare răspunde faţă de unitate pentru plata despăgubirii pe timpul de la pronunţarea hotărârii şi până la executarea efectivă a acesteia.

Notă *) Partea finala a acestui ext, privind modul de calcul al despăgubirii, a fost declarata neconstitutionala prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 160/1999. De aceea, în prezent, despăgubirile se stabilesc exclusiv în temeiul art. 111 alin. 1 din Codul muncii. Notă **) Prin Decizia nr. 193/2001, Curtea Constituţională a constatat ca dispoziţiile art. 136 alin. 2 nu mai sunt în vigoare întrucât sunt contrare prevederilor art. 16 alin. 1, ale art. 38 alin. 1 şi ale art. 134 alin. 1 din Constituţie.

Articolul 137

(1)Timpul cît o persoană a desfăşurat activitate pe baza unui contract de muncă constituie vechime în munca. De asemenea, constituie vechime în munca şi alte perioade de timp prevăzute de lege.*) (2) Condiţiile în care o persoană încadrată are vechime în munca), vechime neîntreruptă în munca, vechime neîntreruptă în aceeaşi unitate*), vechime în funcţie, meserie sau profesie****), precum şi modul de calcul al acestora, sunt stabilite de lege, iar dovada se face cu carnetul de muncă şi cu alte acte sau mijloace de dovada, în condiţiile legii.

(3)Unitatea este obligată sa elibereze persoanelor încadrate în munca, la încetarea contractului de muncă, carnetul de muncă, completat cu toate datele la zi.

Notă *) Şi alte acte normative prevăd diferite perioade care constituie vechimea în munca, de exemplu: Decretul-lege nr. 11/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în strainatate ori constituite în prizonieri (republicat în 1998); Legea nr. 1/1991 privind protecţia socială a şomerilor şi reintegrarea lor profesională (republicată în 1994); Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război etc.

În schimb, Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, spre deosebire de reglementarea anterioară (Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţa socială) nu se mai referă la vechimea în munca, ci la stagiul de cotizare.

Notă ) În funcţie de vechimea în munca se nasc şi se stabilesc următoarele drepturi: sporul de vechime în munca; durata concediului de odihnă; indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă; pensiile de asigurări sociale de stat. Notă *) În condiţiile actuale, vechimea neîntreruptă în munca şi vechimea neîntreruptă în aceeaşi unitate şi-au pierdut, pe fondul tranzitiei spre economia de piaţa, importanţa pe care o aveau anterior anului 1989. Practic, acestea, în prezent, nu au nici o relevanta pe planul acordării unor drepturi salariaţilor. Notă ****) Este vorba de ceea ce se numeşte vechimea în specialitate. În raport cu ea au loc încadrarea şi promovarea în munca ori de câte ori pentru angajarea într-un anumit post dispoziţiile legale prevăd condiţia unei anumite vechimi în specialitate (funcţie, meserie, profesie). De asemenea, uneori se prevede o anumită vechime în specialitate pentru acordarea unei gradatii superioare în cadrul funcţiei.

Capitolul 6

Protecţia muncii şi asigurările sociale

Notă *) Dispoziţiile din acest capitol privind protecţia muncii sunt depăşite. Implicit, ele sunt înlocuite de alte prevederi legale. A se vedea: Legea protecţiei muncii nr. 90/1996; Normele metodologice în aplicarea acestei legi, aprobate prin Ordinul ministrului de stat, ministrul muncii şi protecţiei sociale nr. 388/1996; Normele generale de protecţie a muncii, aprobate prin Ordinul comun din 1996 al ministrului muncii şi protecţiei sociale şi al ministrului sănătăţii; Normele de medicina a muncii, aprobate prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 1957/1995.

Articolul 138

(1)Îmbunătăţirea continua a condiţiilor de muncă, grija pentru apărarea vieţii şi sănătăţii oamenilor muncii în procesul de producţie, pentru prevenirea accidentelor de muncă şi imbolnavirilor profesionale, constituie o preocupare permanenta a statului, o obligaţie de prim ordin a tuturor ministerelor şi celorlalte organe centrale, a unităţilor economice şi instituţiilor.

(2)Prin inzestrarea întreprinderilor cu maşini şi utilaje de înaltă tehnicitate, mecanizarea şi automatizarea proceselor de producţie, se asigura uşurarea efortului fizic al muncitorilor, securitatea muncii acestora, în care scop statul aloca fonduri importante pentru protecţia muncii.

Articolul 139

(1)Măsurile de protecţie a muncii se stabilesc prin norme de tehnica securităţii şi de igiena muncii - pe locuri de muncă, maşini, utilaje, aparate, instalaţii, echipamente şi procese tehnologice.

(2)Normele republicane de protecţie a muncii sunt obligatorii pentru toate ramurile de producţie; pentru locuri de muncă cu un specific deosebit se stabilesc, pe baza normelor republicane, de către ministere şi celelalte organe centrale, norme de protecţie departamentale.

Articolul 140

(1)Parte integrantă a procesului de producţie, protecţia muncii se va asigura încă din faza de proiectare a obiectivelor şi de realizare a investiţiilor - clădiri, instalaţii, utilaje, echipamente, maşini, aparate, dispozitive - la amplasarea şi exploatarea acestora, precum şi la introducerea de noi procese tehnologice, corespunzător nivelului ştiinţei şi tehnicii moderne.

(2)Unităţile noi sau reutilate nu-şi pot începe activitatea, total sau parţial, decît cu autorizarea prealabilă a organelor de protecţie a muncii şi a organelor sanitare.

Articolul 141

(1)Persoanele încadrate în munca au dreptul, în raport cu condiţiile în care se desfăşoară activitatea, la echipament de protecţie gratuit. De asemenea, au dreptul, în condiţiile legii, la echipament de lucru.

(2)Persoanelor care lucrează în anumite condiţii vătămătoare sau periculoase li se acordă în timpul lucrului, potrivit dispoziţiilor legale, alimentaţie specială în scopul creşterii rezistentei organismului.

Articolul 142

(1)Conducerile unităţilor au obligaţia sa stabilească, o dată cu măsurile de realizare a planului de producţie sau a sarcinilor de serviciu, măsuri de protecţie corespunzătoare fiecărui loc de muncă, inclusiv măsuri pentru prevenirea şi combaterea poluarii mediului înconjurător. De asemenea, vor lua măsuri ca persoanele încadrate în munca sa cunoască temeinic normele de securitate şi igiena a muncii, pe care trebuie să le respecte în desfăşurarea activităţii lor.

(2)Conducerile unităţilor au obligaţia sa analizeze periodic, împreună cu organele sindicale şi sanitare, cauzele accidentelor de muncă şi imbolnavirilor şi sa ia măsuri pentru înlăturarea factorilor nocivi care periclitează viaţa şi sănătatea oamenilor muncii.

Articolul 143

(1)Răspunderea pentru realizarea deplina a măsurilor de protecţie a muncii o au, potrivit atribuţiilor ce le revin, cei care organizează, conduc, coordonează şi controlează procesele de muncă în unităţi.

(2)Persoanele încadrate în munca sunt obligate sa cunoască şi să respecte integral normele de securitate şi de igiena a muncii la locurile unde îşi desfăşoară activitatea, sa folosească şi sa întreţină în bune condiţii mijloacele de protecţie individuale ce le-au fost încredinţate.

(3)Încălcarea dispoziţiilor legale privitoare la tehnica securităţii şi igiena muncii se constata de organele ierarhic superioare, organele Inspecţiei de stat pentru protecţia muncii, de organele sanitare şi de organele sindicale şi atrage răspunderea disciplinară, administrativă, materială sau penală, după caz, potrivit legii.

Articolul 144

(1)Asigurările sociale pentru persoanele încadrate în munca în unităţile de stat sunt organizate de stat.*) Asistenţa medicală în caz de boala şi accidente de muncă, plata de ajutoare băneşti în caz de pierdere temporară a capacităţii de muncă, sprijin pentru întărirea şi refacerea sănătăţii, plata concediilor de maternitate, acordarea pensiilor, precum şi alte măsuri cu caracter special, constituie expresia unei înalte griji ce se acordă în societatea noastră producătorilor tuturor bunurilor materiale şi spirituale.

(2)Beneficiază de dreptul la asigurări sociale în condiţiile legii, şi membrii de familie ai persoanei încadrate în munca.

Notă *) În realitate, de asigurările sociale de stat beneficiază toate categoriile de salariaţi, asadar cei care îşi desfăşoară activitatea în temeiul unui contract de muncă, iar cu începere din 1992 şi alte categorii de persoane, unele dintre acestea nefiind parte în vreun raport juridic de muncă.

Articolul 145

(1)Asigurările sociale se realizează prin:

a)Indemnizaţii acordate în caz de incapacitate temporară de muncă determinata de boala sau accident; pentru refacerea şi întărirea sănătăţii, în caz de interzicere de către organele medicale, ca măsura preventivă, a accesului la locul de muncă, deces în familie, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege;

b)Înlesniri în caz de trimitere la odihna şi tratament în staţiuni balneoclimatice;

c)Pensii pentru limita de vârsta;

d)Pensii în caz de invaliditate;

e)Pensii pentru urmaşi.*) (2) De asemenea, persoanele încadrate în munca mai beneficiază de:

a)asistenţa medicală gratuita cu caracter profilactic şi curativ pe timpul tratamentului ambulatoriu şi pe timpul internării în spitale sau alte unităţi sanitare cu paturi;

b)medicamente şi materiale sanitare gratuite necesare pe timpul acţiunilor cu caracter profilactic şi al internării în spital sau în alte unităţi sanitare cu paturi; medicamente şi materiale sanitare necesare pentru tratamentul ambulatoriu, în condiţiile legii;

c)întreţinere gratuita pe timpul internării în spitale, alte unităţi sanitare cu paturi sau ambulatorii.

Notă *) Începând cu 1 ianuarie 1998 este reglementat şi regimul juridic al asigurărilor sociale de sănătate prin Legea nr. 145/1997, modificată şi completată ulterior.

Precizam ca de la 1 aprilie 2001 se aplică o noua reglementare privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale (Legea nr. 19/2000).

Articolul 146

Contractul persoanei încadrate în munca nu poate fi desfăcut din iniţiativa unităţii în timpul incapacităţii temporare de muncă în care primeşte ajutoare de asigurări sociale, în caz de graviditate, în timpul concediului de maternitate şi în perioada de alaptare, în perioada cît îngrijeşte copilul bolnav, în vârsta de până la 3 ani, precum şi în timpul cît soţul satisface serviciul militar, în afară de cazurile prevăzute la art. 130 alin. 1 lit. c, d, g, j, k, l.

Articolul 147

Persoanele încadrate în munca vor fi repartizate la alte munci decît cele care le revin potrivit încadrării lor, pe baza recomandarii medicale, în perioada în care se afla sub tratament medical, fără ca prin aceasta să le scada salariul, pe o perioadă de până la 3 luni în cursul unui an calendaristic.

Articolul 148

(1)În vederea recuperării sociale şi profesionale a acelor persoane care, fiind încadrate în munca, nu mai pot lucra în meseria sau profesia lor ca urmare a unor accidente, boli profesionale sau altor boli care provoacă invaliditate, se vor organiza cursuri de recalificare de către angajatori*), ministere şi celelalte organe centrale, consilii judeţene şi al municipiului Bucureşti), sub îndrumarea metodologică a Ministerului Muncii*) şi Ministerului Sănătăţii.

(2)Statul sprijină calificarea şi plasarea în munca a persoanelor handicapate. Unităţile vor lua măsuri pentru încadrarea în munca a acestor persoane, ţinând seama de criteriile şi priorităţile stabilite prin dispoziţiile legale.****)

Notă *) În text era utilizat termenul "întreprindere". Notă ) În text era utilizata noţiunea "comitetele executive ale consiliilor populare ... ". Notă *) În prezent, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale. Notă ****) A se vedea şi Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/1999 privind protecţia socială şi încadrarea în munca a persoanelor cu handicap.

Articolul 149

Cuantumul contribuţiei unităţilor pentru asigurările sociale se stabileşte prin lege. Neplata cotizaţiilor de asigurări sociale de către unitate nu lipseşte persoanele încadrate în munca de ajutoarele materiale ce li se cuvin.*)

Notă *) Acest text a rămas în mare parte fără aplicare în urma intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.

Articolul 150

Deosebit de pensia de asigurări sociale, persoanele încadrate în munca beneficiază dintr-un fond constituit pe baza contribuţiei lor, pe principiul mutualitatii, de o pensie suplimentară, ale carei condiţii de acordare se stabilesc prin lege.*)

Notă *) Acest text a rămas fără aplicare deoarece noua reglementare (Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale) nu mai prevede pensia suplimentară.

Capitolul 7Munca femeilor şi a tinerilor

Articolul 151

(1)În România, se da o înaltă preţuire muncii femeii, asigurindu-i-se dreptul de a ocupa orice funcţie sau loc de muncă, în raport cu pregătirea şi capacitatea ei, creându-i-se totodată condiţiile pentru dezvoltarea multilaterala a personalităţii sale. În remunerarea muncii pe care o prestează se aplică principiul "la munca egala cu bărbatul salariu egal".

(2)Femeile încadrate în munca se bucura de măsuri speciale, de ocrotire a sănătăţii şi de condiţiile necesare îngrijirii şi educării copiilor.

Articolul 152

(1)Femeile gravide şi cele care alapteaza nu vor putea fi folosite la locuri de muncă cu condiţii vătămătoare, grele sau periculoase, ori contraindicate medical şi nu vor putea fi chemate la ore suplimentare.

(2)Femeile gravide şi cele care alapteaza, care se găsesc în situaţiile prevăzute în alineatul precedent, vor fi trecute la alte locuri de muncă, fără ca prin aceasta sa li se scada salariul.

Articolul 153

Munca femeilor în timpul nopţii, în unităţile industriale, este admisă numai în următoarele cazuri:

a)pentru femeile care deţin funcţii de conducere sau funcţii cu caracter tehnic care implica o răspundere deosebită;

b)pentru femeile care lucrează în serviciile sanitare şi de asistenţa socială;

c)în cazuri de forta majoră, dacă se produce o întrerupere în funcţionarea dispozitivelor şi instalaţiilor, când defectiunea acestora provoacă încetarea lucrului, precum şi în cazul când munca este necesară pentru salvarea de la o pierdere inevitabila a materiilor prime, a materialelor sau produselor;

d)în alte situaţii deosebite, în unele ramuri de producţie stabilite prin hotărâre a Guvernului*) cu acordul sindicatelor.**).

Notă *) În text era utilizata noţiunea "Consiliului de Miniştri". Notă **) În text era utilizata noţiunea "Uniunii Generale a Sindicatelor".

Articolul 154

Femeile gravide, începând din luna a sasea, şi cele care alapteaza nu vor fi repartizate la munca de noapte.

Articolul 155

(1)Femeile au dreptul la concediu de maternitate plătit, care se compune dintr-un concediu prenatal de 52 zile şi un concediu postnatal de 60 de zile.*) (2) Dacă naşterea se produce înainte de expirarea concediului prenatal, concediul postnatal se prelungeşte cu numărul zilelor de concediu prenatal neefectuat.

Notă *) Prin Legea nr. 19/2000 a mai fost reglementat, în plus, şi un concediu cu plata destinat pentru creşterea copilului sau îngrijirea copilului bolnav. Prin Legea nr. 19/2000 a fost reglementat concediul paternal.

Articolul 156

(1)Unităţile sunt obligate sa acorde femeilor în cursul programului de lucru pauze pentru alimentarea şi îngrijirea copilului, de o jumătate de ora, la intervale de cel mult 3 ore. La aceste pauze se adauga şi timpul necesar deplasarii dus şi întors la locul unde se găseşte copilul. Timpul acordat pentru alaptare, inclusiv deplasarile, nu poate depăşi 2 ore zilnic. Pauzele se acordă până la împlinirea de către copil a virstei de 9 luni, putindu-se prelungi până la 12 luni în cazul copiilor prematuri, distrofici şi celor care necesita măsuri deosebite de îngrijire, pe baza recomandărilor medicale.*) (2) La cererea mamei, pauzele pentru alimentarea şi îngrijirea copilului vor fi înlocuite cu reducerea programului normal de lucru cu 2 ore zilnic.

(3)Pauzele şi reducerea programului de lucru acordate în scopul alimentarii şi îngrijirii copilului se includ în timpul de muncă şi nu au consecinţe asupra remunerării sau altor drepturi materiale.

Notă *) Desigur ca aceste pauze se acordă doar atunci când femeia continua activitatea, renunţând la concediul menţionat la nota precedenta.

Articolul 157

Femeilor care au copii bolnavi mai mici de 3 ani li se vor acorda, cu avizul medicului, concedii plătite pentru îngrijirea acestora, care nu se includ în concediul de odihnă.

Articolul 158

Femeile care au copii în vârsta de până la 6 ani, pe care îi ingrijesc, pot lucra cu 1/2 norma, dacă nu beneficiază de crese sau cămine; timpul cît au fost încadrate în aceste condiţii se considera, la calculul vechimii în munca, timp lucrat cu o norma întreaga.

Articolul 159

(1)Tineretul se bucura de grija deosebită a societăţii noastre socialiste.

Pregătirea multilaterala, formarea şi integrarea profesională a tinerilor, însuşirea cunoştinţelor necesare pentru exercitarea unei profesii se asigura gratuit.

(2)Ministerul Educaţiei şi Cercetării, celelalte ministere şi organe centrale ale consiliilor locale*), unităţile subordonate acestora şi şcolile de toate gradele au îndatorirea de a asigura o strinsa imbinare între pregătirea teoretică şi pregătirea practica a elevilor şi studenţilor, creind condiţiile necesare pentru realizarea acestei sarcini.

(3)În ţara noastră elevii, studenţii, cei care frecventează diverse forme de pregătire beneficiază de sprijin, sub forma de burse, manuale şcolare şi alte materiale de studii, indemnizaţii corespunzătoare aportului lor în producţie pe timpul pregătirii practice.

(4)Tuturor tinerilor li se asigura locuri de muncă potrivit pregătirii, aptitudinilor, aspiratiilor lor şi nevoilor unităţii.**) (5) Ţinerii au îndatorirea sa manifeste o preocupare permanenta pentru dezvoltarea spiritului de responsabilitate în rezolvarea sarcinilor, în munca şi învăţătura, sa pună talentul şi întreaga lor energie în slujba infloririi patriei.

Notă *) În text era utilizata noţiunea "Ministerul Educaţiei şi Învăţământului", precum şi cea de "comitetele executive ale consiliilor populare". Potrivit Legii nr. 215/2001, denumirea actuala a unităţilor respective este aceea de consilii locale şi consilii judeţene. Notă **) În noile condiţii, textul art. 159 alin. 4 din Codul muncii este total depăşit. Legea nr. 854/1995 a învăţământului (art. 4 alin. 1 lit. g) prevede că învăţământul are ca finalitate formarea personalităţii umane, prin profesionalizarea tinerei generaţii pentru desfăşurarea unei activităţi utile, producătoare de bunuri materiale şi spirituale. Cu toate acestea, prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 35/1997 au fost adoptate unele măsuri de stimulare a angajatorilor pentru încadrarea în munca a absolvenţilor instituţiilor de învăţământ.

Articolul 160

(1)Calificarea profesională prin ucenicie la locul de muncă se face pe baza contractului de ucenicie şi se realizează prin pregătire practica desfăşurată în unităţi de producţie sau de servire a populaţiei şi prin pregătire teoretică.*) (2) Ucenicii primesc pe timpul pregătirii bursa sau o indemnizaţie corespunzătoare aportului lor în producţie şi gratuit manuale şcolare, materiale de studiu, precum şi alte drepturi stabilite de lege. Ei beneficiază, de asemenea, în toată perioada uceniciei de echipament de protecţie, de ajutoare materiale în cadrul asigurărilor sociale, de asistenţa medicală şi medicamente gratuit, precum şi de vacante şcolare.

Notă *) Conform art. 33 alin. 3 din Legea nr. 84/1995, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 151/1999, privind aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997, "şcolile de ucenici funcţionează, de regula, în cadrul şcolilor profesionale sau a grupurilor şcolare. La cererea factorilor interesaţi, ucenicia se poate efectua şi direct la locul de muncă al întreprinzătorilor privati potrivit reglementărilor stabilite de către Ministerul Educaţiei Naţionale".

Articolul 161

(1)Pentru protecţia sănătăţii lor, ţinerii sub vârsta de 18 ani, încadraţi în munca, nu pot fi repartizaţi la locuri de muncă cu condiţii vătămătoare, grele sau periculoase şi nu pot fi folosiţi la munca în timpul nopţii.

(2)De asemenea, ţinerii încadraţi în munca de până la 18 ani, nu pot fi folosiţi în munca peste durata legală a zilei de lucru, decît în cazurile prevăzute la art. 112 alin. 2 şi art. 118.

Articolul 162

Durata timpului de lucru al tinerilor între 15 şi 16 ani se stabileşte la 6 ore pe zi, fără ca prin aceasta să se aducă o scădere a remunerării.

Articolul 163

Abrogat*).

Notă *) Abrogat prin pct. II din anexa la Legea nr. 6/1992.

Capitolul 8Sindicatele

Articolul 164

Sindicatele sunt organizaţii profesionale care se constituie în temeiul dreptului de asociere prevăzut de Constituţie şi funcţionează pe baza statutelor proprii.*)

Notă *) Art. 164 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 6 din Decretul-lege nr. 147/1990. El se completează cu: art. 9 şi art. 37 alin. 1 din Constituţia României, precum şi Legea nr. 54/1991 cu privire la sindicate.

Articolul 165170

Abrogate*).

Notă *) Abrogate prin art. III din Decretul-lege nr. 147/1990.

Capitolul 9Jurisdicţia muncii.

Controlul aplicării legislaţiei muncii

Articolul 171

(1)Stricta respectare a legilor constituie obligaţie constituţională pentru toate unităţile socialiste şi persoanele încadrate în munca.

(2)Colectivele de salariaţi trebuie să aducă o importanţa contribuţie la întărirea legalităţii, păstrarea şi apărarea patrimoniului, combaterea oricăror manifestări de încălcare a disciplinei, a normelor de etica şi a regulilor de convieţuire socială.

(3)Analizarea în adunările generale ale oamenilor muncii din unităţi a abaterilor care aduc atingere avutului obştesc ori care contravin regulilor referitoare la păstrarea ordinii şi disciplinei în munca, stabilirea raspunderilor şi luarea cu fermitate a măsurilor ce se impun în fiecare caz, precum şi dezbaterea de către colectivele largi ale oamenilor muncii şi exprimarea părerii acestora în legătură cu fapte de încălcare a legii ce formează obiectul unor procese, trebuie să constituie forme eficiente de participare a maselor la asigurarea respectării legii şi educarea socialistă a celor ce muncesc.*)

Notă *) Art. 171 alin. 3 nu se mai poate aplica, fiind depăşit şi fără obiect.

Articolul 172

(1)Realizarea drepturilor ce li se cuvin pe baza activităţii desfăşurate este asigurata persoanelor încadrate în munca prin garanţii juridice corespunzătoare.

(2)Ele pot contesta sancţiunile disciplinare pe care le socotesc aplicate fără temei sau cu încălcarea legii şi orice măsuri pe care le considera nelegale, cerind restabilirea drepturilor incalcate. Orice nerespectare a drepturilor persoanelor încadrate în munca atrage răspunderea persoanelor vinovate.

(3)Litigiile dintre persoanele încadrate în munca şi unităţi, în legătură cu încheierea, executarea şi încetarea contractului de muncă, sunt litigii de muncă şi se soluţionează de către instanţele judecătoreşti sau alte organe prevăzute de lege.*)

Notă *) Alin. 3 din art. 172 a fost reprodus astfel cum a fost modificat prin art. IV pct. 1 din Legea nr. 104/1992 pentru modificarea şi completarea Codului penal, a Codului de procedura penală şi a altor legi, precum şi pentru abrogarea Legii nr. 59/1968 şi a Decretului nr. 218/1977.

Articolul 173

Abrogat*).

Notă *) Art. 173 a fost abrogat prin art. IV pct. 2 din Legea nr. 104/1992.

Articolul 174179

Abrogate*).

Notă *) Art. 174-179 au fost abrogate prin Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă (art. 91).

Articolul 180

Ministerele şi celelalte organe centrale de stat şi obşteşti, precum şi consiliile locale şi judeţene, au obligaţia sa ia măsuri pentru cunoaşterea şi respectarea legislaţiei muncii şi să asigure controlul aplicării dispoziţiilor legale privind raporturile de muncă în unităţile din subordinea lor.

Articolul 181182

Abrogate*).

Notă *) Art. 181 şi 182 au fost abrogate prin Legea nr. 108/1999 privind înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii.Partea A III-A DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII

Articolul 183

(1)Prevederile prezentului cod se aplică şi raporturilor de muncă dintre unităţi şi persoanele care prestează munca la domiciliu, raporturilor de muncă stabilite cu persoane juridice, altele decît unităţile de stat*). De asemenea, aceste prevederi se aplică şi raporturilor de muncă dintre mestesugarii cu ateliere proprii şi persoanele sau ucenicii pe care, potrivit legii, îi pot încadra, precum şi raporturilor de muncă dintre personalul casnic sau care efectuează diferite lucrări şi servicii şi alte persoane, pe baza unui contract de muncă.

(2)Prevederile prezentului cod se aplică şi raporturilor de muncă dintre organizaţiile cooperatiste şi celelalte organizaţii obşteşti şi persoanele încadrate în aceste organizaţii, pe baza unui contract de muncă.

(3)De asemenea, prevederile prezentului cod sunt aplicabile şi raporturilor de muncă dintre unităţile române şi cetăţenii străini**), în condiţiile stabilite de dispoziţiile privind regimul străinilor şi ale acordurilor în care România este parte, precum şi raporturilor de muncă dintre cetăţenii români şi societăţile mixte care funcţionează pe teritoriul tarii.

Notă *) În text era utilizata noţiunea "unităţile socialiste". Notă **) A se vedea Legea nr. 25/1969 (republicată în 1972).

Articolul 184

Se recomanda organizaţiilor cooperatiste şi obşteşti ca, în măsura în care nu exista prevederi în lege care să le priveasca, sa reglementeze relaţiile de muncă privind pe membrii lor, corespunzător principiilor cuprinse în prezentul cod, adaptate la specificul lor de activitate.*)

Notă *) A se vedea, de pilda:

Statutul-cadru al Asociaţiei Naţionale a Cooperaţiei Meşteşugăreşti;

Statutul-cadru al asociaţiei teritoriale a cooperaţiei meşteşugăreşti;

Statutul-cadru al cooperativei meşteşugăreşti;

Statutul-cadru al societăţii cooperative româneşti;

Statutul-cadru al societăţii meşteşugăreşti mici (toate aprobate de Congresul Cooperaţiei Meşteşugăreşti din 1-2 iunie 1995);

Hotărârea nr. 5/1992 a Consiliului Uniunii Centrale a Cooperativelor Meşteşugăreşti privind calitatea de membru cooperator;

Convenţia privind încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea raporturilor de muncă în organizaţiile cooperaţiei meşteşugăreşti, aprobată prin Hotărârea nr. 6/1992 a Consiliului Uniunii Centrale a Cooperativelor Meşteşugăreşti (ultimele doua hotărâri au fost ratificate de către Congresul Cooperaţiei Meşteşugăreşti din 1-2 iunie 1995);

Legea nr. 109/1996 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de consum şi a cooperaţiei de credit.

Prin Decizia nr. 72/2001, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 lit. (d) din Decretul-lege nr. 66/1990 privind organizarea şi funcţionarea cooperativelor meşteşugăreşti şi ale art. 184 din Codul muncii.

Articolul 185Drepturile şi obligaţiile militarilor sunt prevăzute prin acte normative speciale.

Notă *) A se vedea şi Legea nr. 60/1995 privind statutul cadrelor militare.

Articolul 186

Prevederile prezentului cod al muncii nu se aplică raporturilor în care prestarea unei munci se face pe baza unui contract de drept civil.*)

Notă *) A se vedea şi art. 3 din Legea nr. 130/1999 privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în munca.

Articolul 187

Dispoziţiile prezentului cod se intregesc cu celelalte dispoziţii ale legislaţiei muncii şi, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă, cu dispoziţiile legislaţiei civile.

Articolul 188

Prin unităţi, ca părţi în raporturile de muncă cu persoanele încadrate în baza unui contract de muncă, se înţeleg unităţile de stat, organizaţiile cooperatiste şi celelalte organizaţii obşteşti.*)

Notă *) În prezent, prin noţiunea de "unitate" se înţelege orice persoană juridică care angajează salariaţi. Calitatea de angajator o pot avea şi persoanele fizice.

Articolul 189

Prin persoane cu funcţii de conducere, în sensul prezentului cod, se înţeleg conducătorii de unităţi, numiţi de organele superioare, directorii, directorii generali şi asimilaţii acestora din organele centrale şi locale, şefii compartimentelor de muncă ai unităţilor, precum şi asimilaţii lor, prevăzuţi în nomenclatoarele de funcţii.

Articolul 190

Plingerile împotriva desfacerii contractului de muncă, precum şi litigiile privind reintegrarea în munca, pendinte la organele administrative ierarhic superioare la data intrării în vigoare a prezentului cod, vor fi soluţionate de aceste organe.

Articolul 191

Prezentul cod al muncii intră în vigoare la 3 luni de la publicarea sa în Buletinul Oficial al României. Începând de la aceiaşi data se abroga Codul muncii din 8 iunie 1950, cu modificările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare.