Decizia nr. 310 din 9 mai 2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Monica Cupețiu în Dosarul nr. 3.370/97/2013/a14 al Curții de Apel Alba Iulia - Secția penală și pentru cauze cu minori și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 151D/2016.2. La apelul nominal lipsește autoarea excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate. Invocă, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume Decizia nr. 28 din 20 ianuarie 2016.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.Prin Decizia penală nr. 196 din 28 decembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 3.370/97/2013/a14, Curtea de Apel Alba Iulia - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250 alin. (4) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Monica Cupețiu cu ocazia soluționării contestației formulate împotriva unei măsuri asigurătorii dispuse de procuror.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 250 alin. (4) din Codul de procedură penală încalcă accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil, unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției, dreptul la un recurs efectiv și dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală, întrucât nu permit exercitarea unei căi de atac împotriva încheierii prin care se soluționează contestația privind măsurile asigurătorii dispuse de procuror. Astfel, contestatorul nu mai are nicio altă posibilitate de a contesta, în fața unei instanțe de judecată imparțiale și independente, caracterul excesiv și vădit disproporționat al măsurii sechestrului asigurător raportat la dreptul de gaj pe care îl are asupra bunului sechestrat, respectiv netemeinicia încheierii pronunțate, în condițiile în care instanța de fond a respins complet nemotivat cererea de ridicare a măsurii asigurătorii, făcând referire doar la cererile anterioare analizate de către instanță și care, la rândul lor, au fost respinse fără o motivare concretă. Consideră că textul de lege criticat nu oferă garanții împotriva arbitrariului și, respectiv, cu privire la imparțialitatea judecătorului, întrucât este clar că acesta, în situația în care a respins în mod constant cereri asemănătoare, și-a format deja opinia cu privire la măsura asigurătorie și, cunoscând faptul că încheierea pe care o va pronunța este definitivă, neputând fi cenzurată în niciun fel de către o instanță ierarhic superioară, va putea pronunța chiar și o soluție nelegală, cu consecințe dramatice asupra drepturilor persoanei. Mai susține că necesitarea instituirii unui control efectiv din partea unei instanțe superioare, cu respectarea principiului dublului grad de jurisdicție în materie penală, este cu atât mai evidentă cu cât măsura sechestrului asigurător dispusă de procuror în vederea recuperării prejudiciului creat prin infracțiune este o chestiune ce ține de fondul cauzei, întrucât pentru stabilirea certă a prejudiciului este absolut necesară administrarea de probe în faza de cercetare judecătorească.

6.Curtea de Apel Alba Iulia - Secția penală și pentru cauze cu minori apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, Legea fundamentală nu cuprinde prevederi care să stabilească căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești, ci doar statuează, în art. 129, că acestea se exercită „în condițiile legii“ (Decizia nr. 251 din 10 mai 2005). Împrejurarea că împotriva încheierii instanței, prin care s-a soluționat contestația împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de ducere la îndeplinire a acesteia, nu se poate promova nicio cale de atac nu este de natură să înfrângă prevederile constituționale referitoare la accesul liber la justiție, deoarece, pe de o parte, legiuitorul, în virtutea prerogativelor conferite de art. 126 alin. (2) din Constituție, poate stabili reguli de procedură diferite, adecvate fiecărei situații juridice, iar, pe de altă parte, Legea fundamentală nu garantează folosirea tuturor căilor de atac. Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că instituirea sechestrului nu este o judecată asupra unei acuzații în materie penală în sensul art. 6 din Convenție, întrucât atât stabilirea unor drepturi de creanță ale unor terți, cât și confiscarea unor bunuri sunt măsuri ce urmează a fi luate ulterior, în cadrul unor proceduri separate (Decizia din 18 septembrie 2006, pronunțată în Cauza Mohammad Yassin Dogmoch împotriva Germaniei). Mai mult decât atât, chiar și în situația unei acuzații în materie penală, art. 2 paragraful 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție stabilește că dreptul consacrat de paragraful 1 poate face obiectul unor excepții în cazul infracțiunilor minore sau când cel interesat a fost judecat în primă instanță de către cea mai înaltă jurisdicție ori a fost declarat vinovat și condamnat ca urmare a unui recurs împotriva achitării sale.

7.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250 alin. (4) din Codul de procedură penală este inadmisibilă, iar, în subsidiar, neîntemeiată. Astfel, din examinarea excepției, rezultă că autoarea acesteia nu critică dispozițiile de lege menționate pentru ceea ce conțin acestea, ci pentru ceea ce nu conțin, în sensul că nu permit formularea unei căi de atac împotriva încheierii prin care s-a soluționat contestația cu privire la o măsură asigurătorie. Or, așa cum a reținut Curtea Constituțională în jurisprudența sa, acceptarea acestei critici ar echivala cu transformarea instanței de contencios constituțional într-un legislator pozitiv, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituție, care statuează că „Parlamentul este […] unica autoritate legiuitoare a țării“. De asemenea, este de observat că, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“ (Decizia nr. 99 din 13 februarie 2007). În subsidiar, arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens invocă jurisprudența Curții Constituționale în materie, și anume Decizia nr. 659 din 11 noiembrie 2014.

9.Avocatul Poporului precizează că își menține punctul de vedere reținut în deciziile Curții Constituționale nr. 659 din 11 noiembrie 2014 și nr. 28 din 20 ianuarie 2016, în sensul că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale.

10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 250 alin. (4) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „Soluționarea contestației se face în camera de consiliu, cu citarea celui care a făcut contestația și a persoanelor interesate, prin încheiere motivată, care este definitivă. Participarea procurorului este obligatorie“.

13.În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autoarea excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, ale art. 124 alin. (2) referitor la unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției, precum și ale art. 11 alin. (1) și (2) privind tratatele ratificate de Parlament și ale art. 20 referitor la preeminența tratatelor internaționale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil și ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv ale art. 2 referitor la dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenție.

14.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 250 alin. (4) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la prevederile art. 21 din Constituție, precum și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție - invocate și în prezenta cauză - și față de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 659 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 916 din 16 decembrie 2014, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate, reținând că, potrivit jurisprudenței sale, Legea fundamentală nu cuprinde prevederi care să stabilească căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești, stabilind, în art. 129, că acestea se exercită „în condițiile legii“ (în acest sens este Decizia nr. 251 din 10 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 622 din 18 iulie 2005). Împrejurarea că împotriva încheierii instanței, prin care s-a soluționat contestația împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia, nu se poate promova nicio cale de atac nu este de natură să înfrângă dispozițiile constituționale referitoare la accesul liber la justiție, deoarece legiuitorul, în virtutea prerogativelor conferite de art. 126 alin. (2) din Constituție, poate stabili reguli de procedură diferite, adecvate fiecărei situații juridice, iar, pe de altă parte, prevederile constituționale nu garantează folosirea tuturor căilor de atac (paragrafele 17 și 18).

15.În ceea ce privește invocarea prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin decizia mai sus menționată, Curtea a observat că instanța europeană a stabilit că măsura sechestrului asigurător nu intră sub incidența prevederilor convenționale menționate. Aceasta vizează, în principal, garantarea executării unei eventuale creanțe ce va fi recunoscută în favoarea unor terți lezați prin infracțiunea ce face obiectul judecății. De asemenea, Curtea a statuat că luarea măsurii asigurătorii luate de sine stătător nu avea niciun impact asupra cazierului reclamantului. În aceste circumstanțe, instanța europeană a considerat că măsura nu poate fi privită ca o „acuzație în materie penală“ adusă reclamantului în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenție (Decizia privind admisibilitatea din 18 septembrie 2006, pronunțată în Cauza Dogmoch împotriva Germaniei). În ceea ce privește invocarea prevederilor art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție, Curtea reține că acestea obligă statele membre la asigurarea unui dublu grad de jurisdicție doar în situația examinării vinovăției în materie penală. În aceste condiții, nefiind vorba despre o acuzație în materie penală, Curtea apreciază că prevederile art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție nu sunt incidente în cauză (paragrafele 19 și 20).

16.În același sens este și Decizia nr. 448 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 18 august 2016.17. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

18.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Monica Cupețiu în Dosarul nr. 3.370/97/2013/a14 al Curții de Apel Alba Iulia - Secția penală și pentru cauze cu minori și constată că dispozițiile art. 250 alin. (4) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Alba Iulia - Secția penală și pentru cauze cu minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 9 mai 2017.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof.univ.dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică