Decizie nr. 755 din 1 iunie 2010

Ion Predescu - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1 lit. a), pct. 6 şi 12, ale art. 8 alin. (1) şi (2), precum şi ale art. 33 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Siperom" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 32.386/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a comercială.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 15 decembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 32.386/3/2009, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1 lit. a), pct. 6 şi 12, ale art. 8 alin. (1) şi (2), precum şi ale art. 33 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Siperom" - S.R.L. din Bucureşti.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul apreciază că art. 3 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006 sunt neconstituţionale, întrucât, prin instituirea unei prezumţii de insolvenţă, se creează o situaţie nefavorabilă debitorului în raport cu creditorul, debitorul fiind cel care trebuie să probeze inexistenţa stării de insolvenţă. Cu privire la prevederile art. 3 pct. 6 din lege, se apreciază că derogă de la dispoziţiile dreptului comun din materia recuperării creanţelor, întrucât oferă un temei de drept suplimentar, nejustificat creditorului pentru valorificarea drepturilor sale. Art. 3 pct. 12 reglementează o distincţie artificială şi neconstituţională între comercianţi, instituind un tratament discriminatoriu care încalcă art. 16 din Constituţie.

Prevederile art. 8 alin. (1) şi (2) din lege sunt neconstituţionale în raport cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, întrucât existenţa unei singure căi de atac este contrară dispoziţiilor constituţionale menţionate.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 33 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 85/2006, acestea încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 şi 21 din Constituţie, întrucât textele criticate limitează dreptul de a solicita reorganizarea judiciară în situaţia în care debitorul a contestat starea de insolvenţă.

Pierderea dreptului de a formula un plan de reorganizare apare ca o sancţiune aplicată debitorului pentru demersul său exercitat în condiţiile legii.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a comercială apreciază că excepţia este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile legale criticate de autor nu înfrâng prevederile constituţionale invocate de acesta.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 3 pct. 1 lit. a), pct. 6 şi 12, ale art. 8 alin. (1) şi (2), precum şi ale art. 33 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, texte de lege care au următorul conţinut:

–Art. 3 pct. 1 lit. a), pct. 6 şi 12: "În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

1.insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile:

a)insolvenţa este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de unul sau mai mulţi creditori;[...]

6.prin creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii insolvenţei se înţelege creditorul a cărui creanţă împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 30 de zile;[...]

12.cuantumul minim al creanţei, pentru a putea fi introdusă cererea creditorului, este de 30.000 lei, iar pentru salariaţi, de 6 salarii medii pe economie;".

–Art. 8 alin. (1) şi (2): "(1) Curtea de apel va fi instanţa de recurs pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic în temeiul art. 11.

(2)Termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu prevede altfel.";

–Art. 33 alin. (2) teza a doua: "[...] Dacă debitorul contestă starea de insolvenţă, iar contestaţia sa este ulterior respinsă, el nu va mai avea dreptul să solicite reorganizarea judiciară."

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 44 alin. (2) şi art. 135 alin. (2) lit. a).

Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1 lit. a), pct. 6 şi 12, ale art. 8 alin. (1) şi (2), precum şi ale art. 33 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 85/2006, Curtea reţine că sunt neîntemeiate criticile de neconstituţionalitate formulate.

Astfel, prin Decizia nr. 954 din 30 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 23 noiembrie 2007, Curtea a statuat, cu privire la art. 3 pct. 1 lit. a), că acesta "instituie o prezumţie de insolvenţă pentru comerciantul debitor care nu stinge o datorie exigibilă după 30 de zile de la scadenţă. Instituirea acestei prezumţii este justificată de necesitatea asigurării celerităţii în desfăşurarea procedurii insolvenţei, principiu recunoscut pentru desfăşurarea raporturilor de drept comercial, cât şi de nevoia de a se evita obligaţia creditorului de a dovedi starea de insolvenţă, fapt ce ar fi imposibil în condiţiile în care acesta nu are acces la documentele debitorului şi la datele privind disponibilităţile băneşti ale acestuia.

Cu toate acestea, prezumţia instituită de art. 3 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006 nu are caracter absolut. Astfel, debitorul are posibilitatea, potrivit art. 33 alin. (2) din aceeaşi lege, să conteste existenţa stării de insolvenţă, dovedind că, în realitate, nu sunt întrunite condiţiile pentru constatarea existenţei acesteia".

În ceea ce priveşte critica art. 3 pct. 6 şi 12 din Legea nr. 85/2006, Curtea, prin Decizia nr. 1.138 din 4 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 15 ianuarie 2008, a stabilit că, "potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul se bucură de atributul exclusiv de a stabili normele privind procedura de judecată, putând institui prevederi speciale în vederea reglementării unor situaţii deosebite. O situaţie deosebită o reprezintă şi starea de insolvenţă cauzată de culpa debitorului constând în neplata unei creanţe certe, lichide şi exigibile, având un anumit cuantum, într-un termen de 30 de zile şi care, sub imperiul celerităţii specifice soluţionării raporturilor comerciale, a impus adoptarea unei proceduri speciale ce are drept scop protejarea patrimoniului debitorului şi reîntregirea acestuia, în cazurile în care a fost diminuat prin acte juridice frauduloase, urmărind, în acelaşi timp, valorificarea cu eficienţă sporită a activelor debitorului, în vederea satisfacerii într-o măsură cât mai mare a creanţelor creditorilor.

Acest mod de reglementare este în perfect acord cu principiul constituţional al egalităţii în drepturi, care, după cum s-a statuat în numeroase rânduri în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, nu presupune omogenitate, astfel încât situaţii diferite justifică instituirea unui tratament juridic diferenţiat".

Prin Decizia nr. 786 din 7 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 8 ianuarie 2007, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 85/2006.

Cu acel prilej, a reţinut că prevederile referitoare la competenţa tribunalelor prin judecătorul-sindic, ca primă instanţă, şi a curţilor de apel pentru judecarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorul-sindic au fost stabilite prin lege, în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, iar nu prin încălcarea acestora. Curtea a mai reţinut că opţiunea legiuitorului pentru stabilirea competenţei curţilor de apel în soluţionarea recursurilor a fost determinată de faptul că acestea sunt instanţele imediat superioare în grad tribunalelor în cadrul cărora funcţionează judecătorul-sindic. De altfel, nicio dispoziţie constituţională şi niciun instrument juridic internaţional nu stabilesc câte grade de jurisdicţie şi câte căi de atac trebuie să existe pentru înfăptuirea justiţiei în diferite categorii de cauze, astfel încât existenţa numai a unei singure căi de atac nu aduce nicio atingere dreptului de acces liber la justiţie.

Cu privire la critica de neconstituţionalitate a art. 33 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, prin Decizia nr. 1.247 din 18 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 857 din 19 decembrie 2008, Curtea a constatat că "aceasta are în vedere, de fapt, doar interzicerea debitorului de a mai solicita reorganizarea judiciară după ce anterior a contestat existenţa stării de insolvenţă, iar contestaţia i-a fost respinsă. Curtea a reţinut că garantarea libertăţii economice trebuie să aibă loc, în mod egal, pentru toţi cei care desfăşoară o activitate economică.

Astfel, garantarea drepturilor comercianţilor debitori nu poate aduce prejudicii drepturilor creditorilor. Prin urmare, limitarea exerciţiului unor drepturi ale debitorilor care nu şi-au exercitat voluntar obligaţiile de plată apare ca justificată cu prilejul desfăşurării procedurii insolvenţei ce urmăreşte tocmai acoperirea pasivului acestora prin satisfacerea creanţelor creditorilor.

Restrângerea anumitor drepturi ale debitorului nu duce însă la dispariţia totală a acelor drepturi. Astfel, debitorul are posibilitatea de a opta între acceptarea soluţiei cu privire la deschiderea procedurii insolvenţei şi propunerea unui plan de reorganizare sau contestarea soluţiei de deschidere a procedurii insolvenţei, contestare care însă nu trebuie să tindă spre o simplă tergiversare a cauzei. În plus, chiar dacă va fi respinsă contestaţia, un plan de reorganizare va putea fi propus de administratorul-judiciar sau de către creditori. Astfel, legea pune la dispoziţie mai multe căi prin care debitorul îşi poate valorifica drepturile sale, inclusiv prin exercitarea accesului liber la justiţie".

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, argumentarea şi soluţia reţinute în decizia de mai sus îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1 lit. a), pct. 6 şi 12, ale art. 8 alin. (1) şi (2), precum şi ale art. 33 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Siperom" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 32.386/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a comercială.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 1 iunie 2010.

PREŞEDINTE,

ION PREDESCU

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu