Decizia nr. 243 din 16 aprilie 2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ioan Vasile Ghirasin și Cătălina Ghirasin în Dosarul nr. 959/83/2016 al Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.460D/2017.2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, întrucât voința legiuitorului a fost ca, și în această procedură, soluția să fie identică cu aceea care se regăsește în procedura de cameră preliminară, în care, cu privire la soluția de începere a judecății, nu este posibilă formularea contestației decât în măsura în care s-au formulat cereri și excepții. Solicită totodată menținerea jurisprudenței în materie și, în acest sens, face referire la Decizia Curții Constituționale nr. 18 din 17 ianuarie 2017.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea penală nr. 99/CCP din 11 septembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 959/83/2016, Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Ioan Vasile Ghirasin și Cătălina Ghirasin cu ocazia soluționării contestațiilor formulate de aceștia împotriva Încheierii penale nr. 191/JCP din 22 decembrie 2016, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară în Dosarul nr. 959/83/2016 al Tribunalului Satu Mare, prin care s-a constatat legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, s-a admis în parte plângerea contra soluției procurorului, s-a desființat ordonanța de clasare a cauzei după punerea în mișcare a acțiunii penale și s-a dispus începerea judecății inclusiv cu privire la inculpați, autori ai excepției.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii susțin că dispozițiile criticate aduc atingere principiului respectării supremației Constituției, sunt discriminatorii, sunt contrare dreptului la un proces echitabil, încalcă dreptul la un recurs efectiv și contravin principiului dublului grad de jurisdicție în materie penală, întrucât, în ipoteza în care judecătorul de cameră preliminară pronunță soluția prevăzută de art. 341 alin. (7) lit. c) din Codul de procedură penală (admite plângerea, desființează soluția atacată și dispune începerea judecății cu privire la faptele și persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mișcare acțiunea penală), prevederile art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală recunosc inculpatului dreptul de a formula contestație numai împotriva modului de soluționare a excepțiilor privind legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale, însă nu și împotriva soluției de începere a judecății, atunci când în cauză nu au fost invocate astfel de excepții de către inculpat sau de instanță, din oficiu. Se arată că inculpatul, față de care s-a dispus soluția clasării, nu are interes să ridice excepții cu privire la legalitatea probelor administrate și a actelor de urmărire penală efectuate de procuror, întrucât atât materialul existent la dosarul cauzei, cât și soluția dispusă îi sunt favorabile. Așadar, de regulă, în procedura reglementată de art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală judecătorul admite plângerea cu reținerea cauzei în vederea începerii judecății, fără ca inculpatul să fi invocat astfel de excepții. Arată că, față de actuala redactare a art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală, contestația vizând exclusiv soluția de începere a judecății este inadmisibilă, în condițiile în care prevederile criticate nu dau dreptul la contestație decât împotriva modului de soluționare a excepțiilor privind legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale. Susțin că reglementarea criticată creează discriminare între inculpații care, parcurgând faza camerei preliminare după trimiterea în judecată, pot contesta, potrivit art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală, încheierea de începere a judecății, chiar dacă nu au ridicat excepții în legătură cu actele de urmărire penală și probele administrate de procuror, și, respectiv, inculpații cu privire la care s-a dispus inițial clasarea, însă aceasta a fost desființată cu reținerea cauzei în vederea începerii judecății, cei din urmă neavând un asemenea drept.

6.Curtea de apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens reține că nu operează nicio discriminare în sensul celor arătate în motivarea excepției câtă vreme și în procedura reglementată de art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală și în cea reglementată de art. 347 din același act normativ controlul judiciar este limitativ, restrâns la cazurile de nulitate absolută și cererile sau excepțiile invocate sau ridicate din oficiu în primă instanță.

7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

8.Guvernul reține, față de aspectele criticate de autorii excepției, că dispozițiile art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală sunt similare prevederilor art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară modificării lor prin Legea nr. 75/2016, prevederi ce au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 18 din 17 ianuarie 2017. În prezent, ca urmare a modificărilor aduse prin art. I pct. 13 dinLegea nr. 75/2016, dispozițiile art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală dau posibilitatea exercitării contestației împotriva încheierii prin care s-a dispus începerea judecății, chiar și atunci când în procedura camerei preliminare judecătorul nu s-a pronunțat asupra unor cereri sau excepții în legătură cu legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, întrucât astfel de cereri și excepții nu au fost invocate. În considerarea celor expuse, având în vedere similaritatea existentă între art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară Legii nr. 75/2016, și art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală, criticate, Guvernul apreciază că cele statuate de Curte în Decizia nr. 18 din 17 ianuarie 2017 sunt aplicabile tale quale și în prezenta cauză.

9.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală, având următorul cuprins: „În cazul prevăzut la alin. (7) pct. 2 lit. c), în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii procurorul, petentul și intimații pot face, motivat, contestație cu privire la modul de soluționare a excepțiilor privind legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale. Contestația nemotivată este inadmisibilă.“12. În susținerea neconstituționalității normelor procesual penale criticate, autorii excepției invocă atât dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalității, art. 11 referitor la prioritatea dreptului internațional, art. 16 referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii, art. 20 privind tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, cât și dispozițiile art. 6 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenție.

13.Cu privire la cadrul procesual în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate și condițiile de admisibilitate a acesteia, Curtea reține că, prin Încheierea penală nr. 191/JCP/2016, pronunțată în Dosarul nr. 959/83/2016, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Satu Mare a dispus, în baza art. 340 raportat la art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, admiterea parțială a plângerii formulate în cauză, astfel încât a fost desființată ordonanța de clasare emisă la data de 1 februarie 2015, după punerea în mișcare a acțiunii penale, de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, în Dosarul nr. 553.P.2015, confirmată prin Ordonanța nr. 32/II/22016 emisă la data de 16 martie 2016 a prim-procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, astfel încât s-a dispus începerea judecății în ceea ce îi privește pe inculpați, autori ai excepției de neconstituționalitate. Excepția de neconstituționalitate a fost invocată în contestațiile formulate de inculpați împotriva Încheierii penale nr. 191/JCP/2016, în temeiul art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală.

14.Prin Încheierea penală nr. 99/CCP din 11 septembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 959/83/2016, Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală și totodată a respins ca inadmisibile contestațiile formulate, reținând că acestea nu vizează modul de soluționare a excepțiilor privind legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale. În aceste condiții, Curtea observă că acțiunea aflată în fața judecătorului a quo, în cadrul căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, este ab initio inadmisibilă.

15.Curtea reține însă că, prin Decizia nr. 203 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 14 mai 2012, și Decizia nr. 651 din 1 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2017, a statuat că „o excepție de neconstituționalitate ridicată într-o acțiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă în condițiile în care nu sunt contestate chiar dispozițiile legale care determină o atare soluție în privința cauzei în care a fost ridicată excepția. Aceasta deoarece, indiferent de soluția pronunțată de Curtea Constituțională referitor la excepția de neconstituționalitate ridicată într-o cauză ab initio inadmisibilă, decizia sa nu va produce niciun efect cu privire la o astfel de cauză“.

16.În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală, invocată în prezenta cauză, Curtea observă că sunt contestate chiar dispozițiile legale care determină soluția de inadmisibilitate în privința cauzei în care a fost ridicată excepția. În aceste condiții, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală are legătură cu soluționarea cauzei în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel încât instanța de contencios constituțional își poate exercita controlul de constituționalitate în prezenta cauză.

17.Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală, Curtea reține că, de regulă, trimiterea în judecată, atributul exclusiv al procurorului, se realizează prin rechizitoriu. Prin excepție de la regula menționată, în ipoteza în care judecătorul de cameră preliminară, soluționând plângerea împotriva soluției de neurmărire sau netrimitere în judecată, o admite în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, desființează soluția atacată și dispune, prin încheiere, începerea judecății cu privire la faptele și persoanele pentru care în cursul cercetării penale a fost pusă în mișcare acțiunea penală.

18.Cu privire la procedura reglementată de dispozițiile art. 341 din Codul de procedură penală, în Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, paragrafele 29 și 30, Curtea a reținut că aceasta „are în vedere soluția de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror, soluție care, în urma analizei judecătorului de cameră preliminară, poate fi confirmată sau infirmată. Rațiunea reglementării a fost impusă în legislația română încă din anul 1997, când Curtea, prin Decizia nr. 486 din 2 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 6 martie 1997, a statuat că «fiind vorba de acte și măsuri luate de procuror în cursul procesului penal, acestea trebuie să fie supuse nu numai controlului ierarhic, în cadrul Ministerului Public, dar și controlului din partea instanțelor judecătorești»“. Curtea a reținut totodată că „legiuitorul, pe lângă obligația de a oferi oricărei persoane posibilitatea efectivă de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, trebuie să imprime acestei posibilități un caracter echitabil care să confere plenitudine de exercițiu prin atingerea finalității urmărite. Aceasta se poate realiza prin instituirea unei proceduri care să respecte cerințele de echitate instituite de art. 21 alin. (3), în absența cărora este golită de conținut orice cenzură a soluțiilor de clasare ori renunțare la urmărire penală dispuse de procuror. Exigența este cu atât mai evidentă cu cât ordonanța procurorului, punând capăt conflictului de drept penal, intră în categoria actelor prin care se înfăptuiește justiția a căror verificare de către judecătorul de cameră preliminară trebuie să fie efectivă“.

19.De asemenea, în aceeași decizie, precitată, Curtea, făcând referire la conceptul de „acuzație în materie penală“, în sensul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, a observat că noua lege procesual penală consacră trei modalități de acuzație în materie penală reglementate de art. 307 referitor la aducerea la cunoștință a calității de suspect, art. 309 referitor la punerea în mișcare a acțiunii penale și la aducerea la cunoștință a calității de inculpat și art. 327 lit. a) referitor la rezolvarea cauzelor prin emiterea rechizitoriului și sesizarea instanței de judecată. Pe lângă aceste trei modalități de formulare a unei acuzații penale, Curtea a identificat și o altă posibilitate ce izvorăște din procedura referitoare la soluționarea plângerilor formulate împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată. În acest sens Curtea a reținut că, deși această procedură nu vizează ab initio existența unei acuzații în materie penală, deoarece ea a fost înlăturată de soluțiile pronunțate de procuror, câtă vreme, potrivit dispozițiilor art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară, prin încheiere, poate desființa soluția atacată și dispune începerea judecății, atunci încheierea pronunțată are valențele unui rechizitoriu, deci ale unei acuzații în materie penală. Cu toate că dispozițiile în cauză normează în domeniul unor proceduri penale care nu țin de rezolvarea pe fond a cauzei, dreptul la un proces echitabil trebuie impus, întrucât există posibilitatea ca rezultatul procedurii referitoare la admisibilitatea plângerii să fie decisiv pentru stabilirea unei acuzații în materie penală (paragrafele 33 și 34).

20.Normele procesual penale ale art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală își au corespondent în dispozițiile art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968 și sunt aplicabile doar în situația în care, în faza de urmărire penală, a fost pusă în mișcare acțiunea penală, doar cu privire la faptele și persoanele pentru care s-a dispus acest act procesual. Potrivit pct. 2 al alin. (7) al art. 341 din Codul de procedură penală, în soluționarea plângerilor formulate în temeiul art. 340 din Codul de procedură penală, în cauzele în care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale, exclude probele nelegal administrate ori, după caz, sancționează, potrivit art. 280-282, actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii. În aceste condiții, Curtea reține că, în această procedură, verificând legalitatea și temeinicia soluției procurorului, în ipoteza în care acesta a pus anterior în mișcare acțiunea penală în cauză, judecătorul de cameră preliminară dispune începerea judecății în urma efectuării unor verificări similare celor efectuate de judecător în procedura de cameră preliminară, reglementată în art. 342 și următoarele din Codul de procedură penală. Mai mult, pentru a dispune începerea judecății cu privire la faptele și persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mișcare acțiunea penală, în urma admiterii plângerii formulate împotriva soluției de neurmărire sau netrimitere în judecată, judecătorul de cameră preliminară exercită nu doar un examen de legalitate, ci și de temeinicie, în condițiile în care apreciază dacă probele legal administrate sunt suficiente. În acest sens, Curtea, în Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, precitată, paragrafele 42 și 43, a reținut că „atunci când o instanță - așa cum este judecătorul de cameră preliminară - este competentă să analizeze temeinicia unei plângeri prin analiza întregii probațiuni existente care fundamentează în ansamblu stingerea acțiunii penale, ea nu poate, din motive ce țin de echitatea procedurii, să tranșeze asupra chestiunilor respective fără o apreciere nemijlocită a declarațiilor persoanei care susține că nu a comis fapta considerată ca infracțiune. [...] Este evident că procedura desfășurată în aceste situații are o influență directă asupra desfășurării și echității procedurii ulterioare, inclusiv asupra procesului propriu-zis“.

21.În concluzie, reținând că procedura privind soluționarea plângerilor împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată poate duce la începerea judecății și deci la formularea unei acuzații în materie penală, Curtea a statuat că „garanțiile procedurale referitoare la dreptul la un proces echitabil ce guvernează întreaga procedură referitoare la temeinicia unei acuzații în materie penală trebuie să dubleze și procedura ce ține de instituirea definitivă a legalității acuzației stabilită prin încheierea judecătorului de cameră preliminară de începere a judecății. Per a contrario, ar însemna să se accepte posibilitatea ca o procedură de judecată pe fond să se întemeieze pe o procedură anterioară care, într-o manieră incompatibilă cu garanțiile dreptului la un proces echitabil, restrânge [...] dreptul la apărare“ (paragraful 45).

22.În continuare, cu privire la procedura privind soluționarea plângerii împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, Curtea reține că, potrivit Expunerii de motive ce însoțește Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, „în ceea ce privește soluția de reținere a cauzei pentru judecare, în cazul admiterii plângerii, s-a avut în vedere necesitatea ca persoana dedusă judecății (inculpatul) să poată beneficia de aceleași drepturi cu cea trimisă în judecată prin rechizitoriu, în condițiile în care noul Cod de procedură penală reașază după o nouă filozofie și regulile privind termenele în care nulitățile pot fi invocate - respectiv posibilitatea de a contesta legalitatea probelor și actelor de urmărire penală anterior trimiterii în judecată. Astfel, s-a asigurat egalitatea tratamentului procesual al persoanelor deduse judecății, prevăzându-se dispoziții similare celor privind procedura camerei preliminare. Din aceleași rațiuni, a fost necesar să se reglementeze, pentru ipoteza începerii judecății ca urmare a admiterii plângerii, și posibilitatea contestării modului de soluționare a excepțiilor privind administrarea probelor și efectuarea urmăririi penale, similar dispozițiilor corespunzătoare procedurii de cameră preliminară“.

23.În aceste condiții, în acord cu jurisprudența precitată, Curtea reține, în esență, că soluția prevăzută la art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală se dispune prin încheiere, care constituie actul de sesizare a instanței de fond și care are valențele unui rechizitoriu. Încheierea de începere a judecății cu privire la faptele și persoanele pentru care în cursul cercetării penale a fost pusă în mișcare acțiunea penală, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară, este supusă controlului judiciar prin formularea contestației reglementate în art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală, norme procesual penale criticate prin formularea prezentei excepții de neconstituționalitate. Autorii excepției de neconstituționalitate susțin, în esență, că dispozițiile art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală aduc atingere principiului respectării supremației Constituției, sunt discriminatorii, sunt contrare dreptului la un proces echitabil, încalcă dreptul la un recurs efectiv și contravin principiului dublului grad de jurisdicție în materie penală, întrucât, în ipoteza în care judecătorul de cameră preliminară pronunță soluția prevăzută de art. 341 alin. (7) lit. c) din Codul de procedură penală, normele procesual penale criticate recunosc inculpatului dreptul de a formula contestație numai cu privire la modul de soluționare a excepțiilor privind legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale, însă nu și împotriva soluției de începere a judecății.

24.În raport cu criticile formulate, Curtea observă că, în forma inițială, art. 341 din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010, stabilea în alin. (6) caracterul definitiv al încheierii prin care se soluționa plângerea împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată. Ulterior, art. 341 din Codul de procedură penală a fost modificat și completat prin art. 102 pct. 218 din titlul III al Legii nr. 255/2013, alin. (9), nou-introdus, stabilind că „În cazul prevăzut la alin. (7) pct. 2 lit. c), în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii, procurorul și inculpatul pot face, motivat, contestație cu privire la modul de soluționare a excepțiilor privind legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale. Contestația nemotivată este inadmisibilă“. De asemenea textul de lege a fost modificat, în ceea ce privește persoanele care pot formula plângerea, prin art. I pct. 94 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, în sensul că „În cazul prevăzut la alin. (7) pct. 2 lit. c), în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii procurorul, petentul și intimații pot face, motivat, contestație cu privire la modul de soluționare a excepțiilor privind legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale. Contestația nemotivată este inadmisibilă“. Așadar, încă de la intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală, obiectul contestației, reglementată în art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală, îl constituie încheierea pronunțată de judecătorul de cameră preliminară în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din același act normativ, însă numai cu privire la „modul de soluționare a excepțiilor privind legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale“.

25.Dispoziții similare celor cuprinse în art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală se regăsesc în procedura de cameră preliminară, în art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală. În forma inițială, art. 347 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală prevedea că „Împotriva încheierii pronunțate în temeiul art. 346 procurorul și inculpatul pot face contestație în termen de 3 zile de la comunicare“. Ulterior, dispozițiile art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală au fost modificate prin art. 102 pct. 224 din titlul III al Legii nr. 255/2013, în sensul că „În termen de 3 zile de la comunicarea încheierii prevăzute la art. 346 alin. (1), procurorul și inculpatul pot face contestație cu privire la modul de soluționare a cererilor și a excepțiilor, precum și împotriva soluțiilor prevăzute la art. 346 alin. (3)-(5)“. Așadar, în această redactare, dispozițiile art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală reglementau posibilitatea de a ataca pe calea contestației, separat sau cumulativ, atât modul de soluționare a cererilor și a excepțiilor - caz în care contestatorul critica maniera în care cererile și excepțiile au fost, după caz, admise sau respinse de către judecătorul de cameră preliminară prin încheierea intermediară pronunțată în temeiul art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, în condițiile în care pentru această încheiere intermediară nu exista o cale de atac separată, ea putând face obiectul analizei în contestație numai odată cu atacarea încheierii finale ori prin încheierea finală prevăzută de art. 346 alin. (3) și (4) din Codul de procedură penală -, cât și modalitățile de soluționare a procedurii de cameră preliminară în baza art. 346 alin. (3) și (4) din Codul de procedură penală. În acest din urmă caz, contestatorul critica fie soluția de restituire a cauzei la parchet în temeiul art. 346 alin. (3) din Codul de procedură penală, fie soluția de dispunere a începerii judecății în condițiile art. 346 alin. (4) - atunci când judecătorul de cameră preliminară a constatat neregularități ale rechizitoriului, dar a apreciat că acestea nu afectează posibilitatea stabilirii obiectului și limitelor judecății, sau a exclus una sau mai multe probe administrate ori a invalidat anumite acte de urmărire penală -, fără ca, neapărat, contestatorul să critice și maniera de soluționare a cererilor și a excepțiilor formulate. Dispozițiile art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală, în forma modificată prin Legea nr. 255/2013, excludeau însă posibilitatea de a face contestație împotriva soluției prevăzute la art. 346 alin. (2) din Codul de procedură penală, potrivit căruia, dacă nu s-au formulat cereri și excepții ori nu a ridicat din oficiu excepții, la expirarea termenelor prevăzute la art. 344 alin. (2) sau (3), judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și dispune începerea judecății.

26.Această din urmă soluție legislativă a fost examinată de Curte, fiind pronunțată Decizia nr. 18 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 2 mai 2017, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 75/2016 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, care exclude posibilitatea de a face contestație împotriva soluției prevăzute la art. 346 alin. (2), este neconstituțională, fiind contrară prevederilor constituționale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiție și ale art. 131 referitor la rolul Ministerului Public.

27.Dispozițiile art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală, în vigoare, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 75/2016 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 29 aprilie 2016, prevăd că „În termen de 3 zile de la comunicarea încheierilor prevăzute la art. 346 alin. (1)-(4^2), procurorul, părțile și persoana vătămată pot face contestație. Contestația poate privi și modul de soluționare a cererilor și a excepțiilor“. Așadar, în prezent, în procedura de cameră preliminară, potrivit art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală, încheierea (finală) prin care judecătorul de cameră preliminară soluționează cauza, în sensul începerii judecății ori restituirii cauzei la parchet, va fi comunicată părților, persoanei vătămate și procurorului în vederea formulării contestației, în termen de 3 zile de la comunicare. Dispozițiile procesual penale precitate stabilesc că pot fi atacate cu contestație atât soluțiile propriu-zise ale procedurii de cameră preliminară (începerea judecății ori restituirea cauzei la parchet), cât și modul de soluționare a cererilor și a excepțiilor (prin încheierea intermediară pronunțată în temeiul art. 345 din Codul de procedură penală).

28.Prin urmare, Curtea constată că - deși intenția manifestă a legiuitorului, exprimată în expunerea de motive la Legea nr. 255/2013 a fost ca „persoana dedusă judecății“ prin încheierea de începere a judecății, pronunțată în soluționarea plângerii împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, să poată beneficia de aceleași drepturi procesuale ca persoanele trimise în judecată prin rechizitoriu - actuala reglementare a căii de atac a contestației în procedura plângerii împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată asigură controlul de legalitate al încheierii de începere a judecății, pronunțată în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, doar cu privire la modul de soluționare a excepțiilor privind legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale, iar nu și în ceea ce privește soluția de începere a judecății. Așa încât, din această perspectivă, Curtea constată că excluderea posibilității de a formula contestație împotriva soluției de începere a judecății dispuse prin încheierea pronunțată de judecătorul de cameră preliminară în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală este de natură a aduce atingere egalității în drepturi între cetățeni din perspectiva recunoașterii dreptului fundamental de acces liber la justiție.

29.Astfel cum a reținut Curtea în Decizia nr. 18 din 17 ianuarie 2017, precitată, paragraful 19, „pe calea contestației prevăzute de art. 347 din Codul de procedură penală se asigură controlul de legalitate cu privire la o serie de încheieri finale pronunțate în procedura camerei preliminare, ca o garanție a respectării cerințelor principiului legalității procesului penal consacrat de art. 2 din Codul de procedură penală, care își are, la rândul său, temeiul în prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție referitor la principiul legalității. Scopul contestației în procedura de cameră preliminară este acela de a îndrepta erorile de drept comise de judecătorul de cameră preliminară la verificarea, după trimiterea în judecată, a legalității sesizării instanței, precum și a legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, erori care trebuie remediate în cadrul aceleiași faze procesuale, având în vedere rațiunile pentru care a fost instituită procedura camerei preliminare“. Curtea reține că asemenea erori de drept pot interveni și în soluționarea plângerii împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată. Or, din perspectiva interesului de a cere și de a obține îndreptarea acestor erori de drept comise la verificarea legalității administrării probelor și a efectuării urmăririi penale, petentul și intimații (inculpați) din procedura privind soluționarea plângerii împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată se află într-o situație similară, sub aspectul recunoașterii liberului acces la justiție, cu părțile și persoana vătămată din procedura de cameră preliminară, în ceea ce privește contestarea soluției de începere a judecății dispuse de judecătorul de cameră preliminară.

30.Mai mult, Curtea reține că, în condițiile în care normele procesual penale criticate permit contestarea încheierii de începere a judecății doar cu privire la modul de soluționare a excepțiilor privind legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale, în condițiile în care intimații, având calitatea de inculpați în cauza penală, nu au interes să invoce astfel de excepții având în vedere soluția de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă, raportat la aceștia, încheierea pronunțată în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală are caracter definitiv.

31.Sub aspectul asigurării egalității cetățenilor în exercitarea drepturilor lor procesuale, inclusiv a căilor de atac, Curtea a statuat, în jurisprudența sa, că, în instituirea regulilor de acces al justițiabililor la aceste drepturi, legiuitorul este ținut de respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii. Astfel, instituirea unor reguli speciale în ceea ce privește căile de atac nu este contrară acestui principiu atât timp cât ele asigură egalitatea juridică a cetățenilor în utilizarea lor. Principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. El nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. În consecință, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice (Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Art. 16 din Legea fundamentală vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, Decizia nr. 323 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 29 iunie 2015, paragraful 19, și Decizia nr. 540 din 12 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 24 octombrie 2016, paragraful 21).

32.În aceste condiții, Curtea constată că excluderea posibilității de a formula contestație împotriva soluției de începere a judecății, dispusă prin încheierea pronunțată de judecătorul de cameră preliminară în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, creează un tratament discriminatoriu, fiind o consecință a opțiunii legiuitorului, transpusă în norma procedurală, în total dezacord cu rațiunea acesteia precizată în expunerea de motive la Legea nr. 255/2013, respectiv egalitatea de drepturi între persoanele deduse judecății prin încheierea de începere a judecății, respectiv prin rechizitoriu. Astfel, deși se găsesc în situații similare, petentul și intimații din procedura plângerii împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, respectiv părțile și persoana vătămată din procedura de cameră preliminară beneficiază de un tratament juridic diferit sub aspectul posibilității de a formula contestație, în temeiul art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală, respectiv al art. 347 alin. (1) din același act normativ, contrar dispozițiilor art. 16 din Constituție, în condițiile în care tratamentul discriminatoriu nu își găsește vreo justificare obiectivă și rezonabilă.

33.În concluzie, Curtea constată că tratamentul juridic diferențiat ce rezultă din dispozițiile art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală este nejustificat și conduce la o discriminare.

34.Cu privire la accesul, formularea și exercitarea căii de atac a contestației în camera preliminară, în jurisprudența sa, Curtea a statuat că acestea reprezintă aspecte ale accesului liber la justiție, drept fundamental protejat de art. 21 din Constituție. Potrivit art. 21 alin. (1) din Constituție, orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, iar, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. Astfel cum a statuat Curtea în jurisprudența sa, liberul acces la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește.

35.Totodată, Curtea a reținut, în jurisprudența sa, că accesul liber la justiție nu vizează numai acțiunea introductivă la prima instanță de judecată, ci și sesizarea oricăror altor instanțe care, potrivit legii, au competența de a soluționa fazele anterioare sau ulterioare ale procesului, deoarece apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor legitime ale persoanelor presupune, în mod logic, și posibilitatea acționării împotriva hotărârilor judecătorești considerate ca fiind nelegale sau neîntemeiate. Ca urmare, limitarea dreptului părților de a exercita căile legale de atac constituie o limitare a accesului liber la justiție (în acest sens, Decizia nr. 631 din 8 octombrie 2015, paragrafele 31 și 32). Totodată, este de competența exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, soluție ce rezultă din dispozițiile art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție (în acest sens, Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, precitată), însă orice limitare a accesului liber la justiție trebuie să fie temeinic justificată, analizându-se în ce măsură dezavantajele create de ea nu cumva depășesc posibilele avantaje (Decizia nr. 266 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 25 iunie 2014).

36.Plecând de la aceste premise, Curtea constată că lipsirea petentului și intimaților din procedura de soluționare a plângerii împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată de posibilitatea de a supune controlului judiciar soluția de începere a judecății dispuse prin încheierea pronunțată de judecătorul de cameră preliminară, în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, constituie o măsură excesivă, ce depășește cadrul constituțional referitor la dreptul la apărare și exercitarea căilor de atac. Este de necontestat că legiuitorul poate limita numărul căilor de atac, însă, în cauză, prin consacrarea caracterului definitiv al încheierii pronunțate în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, sub aspectul soluției de începere a judecății, este înlăturată singura cale de atac cu privire la aceasta din urmă. Or, Curtea a statuat într-o jurisprudență constantă că semnificația sintagmei „în condițiile legii“, cuprinsă în dispozițiile art. 129 din Constituție, „se referă la condițiile procedurale de exercitare a căilor de atac și nu are în vedere imposibilitatea exercitării oricărei căi de atac împotriva hotărârilor judecătorești prin care se soluționează fondul cauzei“ (a se vedea Decizia nr. 45 din 14 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 9 august 2000, și Decizia nr. 84 din 4 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 8 august 2000). Încheierea prin care judecătorul de cameră preliminară dispune soluția de începere a judecății, în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, constituie actul de sesizare a instanței de fond, având, astfel cum a reținut Curtea în jurisprudența sa, valențele unui rechizitoriu, iar procedura desfășurată în această materie are o influență directă asupra desfășurării și echității procedurii ulterioare, inclusiv asupra procesului propriu-zis.

37.În aceste condiții, prin reglementarea caracterului definitiv al încheierii pronunțate de judecătorul de cameră preliminară în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală și înlăturarea, în acest mod, a controlului judiciar sub aspectul soluției de începere a judecății cu privire la faptele și persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mișcare acțiunea penală, dispozițiile art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală aduc atingere accesului liber la justiție al petentului și intimaților, în substanța sa, încălcând astfel prevederile art. 21 din Constituție, și restrâng, în mod neproporțional, dreptul la apărare al acestora, consacrat de art. 24 din Constituție.

38.În ceea ce privește rolul procurorului în cadrul procesului penal, Curtea observă că, potrivit prevederilor art. 131 din Constituție, în activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor, exercitându-și atribuțiile prin procurori constituiți în parchete. Astfel, în temeiul dispozițiilor art. 62 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiilor legalității, imparțialității și controlului ierarhic, iar, în baza prevederilor art. 67 din același act normativ, procurorul participă la ședințele de judecată, în condițiile legii, și are rol activ în aflarea adevărului; în acest sens, dispozițiile art. 55 alin. (3) lit. f) din Codul de procedură penală prevăd atribuția procurorului de a formula și exercita, în cadrul procesului penal, contestațiile și căile de atac prevăzute de lege împotriva hotărârilor judecătorești. În aceste condiții, pornind de la scopul contestației - de a asigura posibilitatea îndreptării erorilor de drept comise pe parcursul soluționării plângerii împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată - și de la rolul procurorului, care, așa cum a reținut instanța de contencios constituțional în jurisprudența sa, acționează ca apărător al intereselor generale ale societății, dar și ale părților din proces, în spiritul legalității (Decizia nr. 983 din 8 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 551 din 5 august 2010, și Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, paragraful 51), Curtea constată că exigențele art. 131 din Constituție impun legiuitorului să asigure posibilitatea ca, pe calea contestației prevăzute de dispozițiile art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală, să se verifice, inclusiv la inițiativa procurorului, legalitatea încheierilor pronunțate de judecătorul de cameră preliminară în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, atât sub aspectul soluției de începere a judecății cu privire la faptele și persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mișcare acțiunea penală, cât și cu privire la modul de soluționare a excepțiilor privind legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale (în mod similar, Decizia nr. 18 din 17 ianuarie 2017, precitată, paragraful 25).

39.Având în vedere că procedura desfășurată în această materie are o influență directă asupra desfășurării și echității procedurii ulterioare, inclusiv asupra procesului propriu-zis (Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, precitată, paragraful 43), Curtea constată că garanțiile pe care le implică prevederile art. 21,art. 24 și art. 131 din Legea fundamentală impun ca procurorul, petentul și intimații să aibă posibilitatea de a face contestație împotriva încheierii pronunțate de judecătorul de cameră preliminară în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, atât sub aspectul soluției de începere a judecății cu privire la faptele și persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mișcare acțiunea penală, cât și cu privire la modul de soluționare a excepțiilor privind legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale.

40.În concluzie, Curtea constată că soluția legislativă, cuprinsă în dispozițiile art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală, care exclude posibilitatea de a formula contestație împotriva soluției de începere a judecății dispuse prin încheierea pronunțată de judecătorul de cameră preliminară în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, este contrară dispozițiilor constituționale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiție, ale art. 24 privind dreptul la apărare și ale art. 131 referitor la rolul Ministerului Public.

41.Cât privește criticile autorilor excepției raportate la principiul dublului grad de jurisdicție în materie penală, Curtea reține că acest principiu - prevăzut de art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale - este recunoscut numai în materie penală și doar dacă obiectul judecății îl formează raportul juridic penal de conflict. Or, Curtea constată că, în cazul plângerii formulate conform art. 341 din Codul de procedură penală, obiectul judecății îl constituie legalitatea și temeinicia actului procesual de netrimitere în judecată, iar nu fondul cauzei penale, în aceste condiții acestei proceduri nefiindu-i aplicabil principiul dublului grad de jurisdicție în materie penală.

42.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de Ioan Vasile Ghirasin și Cătălina Ghirasin în Dosarul nr. 959/83/2016 al Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori și constată că soluția legislativă cuprinsă în art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală, care exclude posibilitatea de a face contestație împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară cu privire la dispoziția de începere a judecății referitor la faptele și persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mișcare acțiunea penală, pronunțată în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, este neconstituțională.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 16 aprilie 2019.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu