Decizie nr. 475 din 29 iunie 2016

Valer Dorneanu - preşedinte

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Marieta Safta - prim-magistrat-asistent

1.Cu Adresa nr. 2.975 din 21 iunie 2016, secretarul general al Senatului a transmis Curţii Constituţionale, în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. l) din Constituţie, precum şi al art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea formulată de un număr de 27 de senatori, referitoare la neconstituţionalitatea Hotărârii Senatului nr. 80/2016 pentru numirea unui judecător la Curtea Constituţională.

2.Sesizarea a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 5.775 din 21 iunie 2016, formând obiectul Dosarului nr. 1.148 L/2/2016.

3.În motivarea sesizării se susţine, în esenţă, că Hotărârea Senatului nr. 80/2016 este neconstituţională, întrucât prin aceasta este numit judecător la Curtea Constituţională domnul Marian Enache, care, în calitate de deputat, a depus candidatura sa pentru această funcţie la Senat. În opinia autorilor sesizării, chiar dacă o persoană are calitatea de deputat/senator, cerută de dispoziţiile Legii nr. 47/1992 pentru depunerea candidaturii la funcţia de judecător la Curtea Constituţională, această persoană nu poate să candideze la funcţia menţionată decât dacă un alt deputat/senator sau un grup parlamentar îi depun candidatura. În plus, un deputat poate depune candidaturi doar la Camera Deputaţilor, iar nu şi la Senat.

4.Detaliind situaţia de fapt din cauză, se arată că Biroul permanent al Senatului a hotărât, în şedinţa din 10 mai 2016, reluarea procedurii de numire a unui judecător la Curtea Constituţională şi a solicitat grupurilor parlamentare şi senatorilor să depună candidaturile la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări (denumită în continuare "Comisia") până pe 6 iunie 2016. În şedinţa din 7 iunie 2016, Biroul permanent al Senatului a analizat raportul privind alegerea unui candidat la funcţia de judecător la Curtea Constituţională, a hotărât retrimiterea lui la Comisie şi convocarea unei noi şedinţe pentru reluarea procedurii de audiere a tuturor candidaţilor.

5.Reunită în plen în data de 7 iunie 2016, ora 11.30, Comisia a luat în discuţie CV-ul depus de domnul Marian Enache şi a constatat că domnia sa nu poate fi audiat, deoarece nu îndeplineşte condiţiile impuse de art. 5 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, şi anume nu a fost depusă pe numele său o propunere de candidatură formulată de un grup parlamentar, de deputaţi şi senatori. Reunită în aceeaşi zi la ora 16.30, într-o nouă componenţă, Comisia a procedat la audierea domnului Marian Enache, fiind întocmit un nou raport. În opinia autorilor sesizării, audierea a fost nelegală, deoarece domnul Marian Enache nu îndeplinea, în continuare, condiţia menţionată. De asemenea, la această şedinţă a Comisiei a participat în mod nelegal domnul senator Popa Constantin, în condiţiile în care hotărârea Senatului de numire a acestuia ca membru a fost luată în data de 7 iunie 2016, la ora 16, astfel că putea să îşi producă efectele juridice după publicarea în Monitorul Oficial al României. Ca urmare, ar fi avut drept de vot doamna Florina Ruxandra Jipa.

6.La dezbaterile în plenul Senatului s-a invocat faptul că domnul Marian Enache nu este susţinut de un grup parlamentar, deputaţi, senatori şi nici cu acest prilej "nu s-a exprimat susţinerea candidaturii domnului Enache Marian, deşi s-a cerut în mod expres să îşi exprime un grup parlamentar această susţinere". Pe buletinele de vot care au fost înmânate fiecărui senator se poate observa că "în dreptul grupului care îi propune era trasă o linie orizontală, încă o dovadă că nu exista o cerere a unui grup pentru numirea sa ca judecător la Curtea Constituţională". Se conchide că "dacă am îmbrăţişa această metodă de numire a unui judecător al Curţii Constituţionale, atunci orice cetăţean român se poate autopropune, urmând a fi supus votului plenului Senatului sau Camerei Deputaţilor".

7.Se mai susţine că, în cauză, deşi s-a prevăzut în mod expres o procedură de propunere şi numire, aceasta s-a aplicat diferit raportat la domnul Marian Enache şi doamna Mona Lisa Neagoe, acesteia din urmă impunându-i-se respectarea dispoziţiilor art. 5 alin. (5) din Legea nr. 47/1992. Ca urmare, Hotărârea Senatului nr. 80/2016 încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, care stabilesc egalitatea cetăţenilor în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări.

8.Se mai arată că, deşi senatorii aveau cunoştinţă de susţinerea referitoare la încălcarea art. 5 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, "o parte a acestora au decis că pot încălca aceste prevederi", afirmând că instanţa constituţională nu ar avea prerogative în a se pronunţa pe această hotărâre. Or, faţă de dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională este competentă să se pronunţe şi asupra acestei hotărâri adoptate de Senat.

9.Se susţine că s-au încălcat astfel prevederile art. 16 alin. (3) din Constituţie care, referindu-se la numirea în funcţii publice, precizează că aceasta se face în condiţiile legii, iar în cauză au fost încălcate prevederile legii, respectiv ale art. 5 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 în procedura de numire a unui judecător la Curtea Constituţională.

10.Cu referire la normele constituţionale care statuează asupra componenţei Curţii Constituţionale, autorii sesizării apreciază că, spre deosebire de numirea judecătorilor de către Preşedintele României, în cazul numirii de către Camera Deputaţilor şi Senat, legiuitorul a apreciat că "este necesar un filtru de depunere a candidaturilor pentru Curte". Din redactarea art. 5 din Legea nr. 47/1992, care nu este "cea mai riguroasă", se desprinde procedura referitoare la numirea judecătorilor la Curtea Constituţională. Astfel, "legiuitorul, în redactarea sintetică a legii, în anul 1992, nu s-a oprit asupra acestui text de detaliu, considerând de la sine înţeles că deputaţii şi grupurile parlamentare ale Camerei Deputaţilor pot depune candidaturi la Camera Deputaţilor, iar senatorii şi grupurile parlamentare ale Senatului, la Senat. La fel, legiuitorul a procedat şi cu privire la dreptul la sesizare asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, a hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, a hotărârilor plenului Senatului şi a hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, fără a intra în detalii care să aducă certitudini cu privire la subiectele de sezină. De acest lucru s-a ocupat jurisprudenţa Curţii Constituţionale, e adevărat, pe argumente de autonomie regulamentară a fiecărei Camere a Parlamentului." În ceea ce priveşte situaţia numirii la Curtea Constituţională, "prin enumerarea limitativă a subiecţilor de drept care pot depune candidaturi la Comisia juridică [...], dar prin neprevederea expresă a dreptului de a depune candidaturi la oricare dintre cele două Comisii juridice ale Parlamentului de oricare grup parlamentar din Parlament şi de oricare parlamentar, deputat sau senator" s-ar deduce, potrivit autorilor sesizării, că "legiuitorul a avut în vedere doar membrii şi grupurile parlamentare din camera respectivă. Când legiuitorul a avut în vedere numirea, de către vreuna din cele două Camere ale Parlamentului, a unor membri la alte instituţii, iar candidaturile să nu fie depuse de membrii acelei Camere, a prevăzut expres acest lucru (situaţia alegerii celor doi reprezentanţi ai societăţii civile în CSM)." Pentru a întări ideea exprimată, se face trimitere la dispoziţii din Legea nr. 47/1992 referitoare la dreptul fiecărei Camere de a decide în privinţa arestării/trimiterii în judecată a judecătorilor Curţii Constituţionale, respectiv la comunicarea către fiecare Camera a încetării mandatului judecătorului numit şi necesităţii numirii unui alt judecător. Se conchide că "legiuitorul a reglementat numirea la Curtea Constituţională ca un drept şi o obligaţie a Camerei parlamentare şi a membrilor săi. În lipsa unor dispoziţii contrare exprese, dreptul de depunere de candidaţi nu poate aparţine decât membrilor săi, singuri sau prin grupuri parlamentare."

11.Se mai arată că în privinţa "aşa-numitului drept de a se autopropune candidat pentru Curtea Constituţională, Legea nr. 47/1992 nu prevede, expressis verbis, soluţii în această chestiune". Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale şi constituţionale se deduce însă că "o autopropunere, fie că-i a unui deputat, fie că-i a unui senator, presupune o confuzie de roluri: dreptul de a propune candidatură pentru funcţia respectivă, recunoscut de Legea nr. 47/1992 şi dreptul de a fi propus, chiar de el însuşi, prin simplul fapt ca e senator sau deputat". O altă interpretare ar fi de natură să îi recunoască unui parlamentar "privilegii exorbitante în comparaţie cu orice alt cetăţean român, care poate să aibă un dosar profesional asemănător (sau chiar mai bun), dar nu îşi poate susţine candidatura, neavând calitatea de parlamentar." Dreptul de a propune, ca reprezentant al unei Camere, candidaturi pentru Curtea Constituţională, singur sau împreună cu alţii, este convertit într-un drept de a fi propus, doar de el însuşi, drept candidat la Curte. Or, "în această situaţie, dreptul se transformă în privilegiu", iar mandatul de parlamentar "poate fi uşor convertit într-o poziţie politico-juridică din care se pot obţine avantaje de tot felul, prin excluderea celorlalţi cetăţeni". Se încalcă astfel, în opinia autorilor sesizării, principiul constituţional al supremaţiei legii, prevăzut de art. 16 alin. (2) din Constituţie, în îndatoririle pe care parlamentarii le au faţă de poporul român.

12.În final, se apreciază că se impune o reglementare riguroasă a modalităţii numirii judecătorilor la Curtea Constituţională şi se conchide că domnul Marian Enache a fost numit judecător la Curtea Constituţională cu încălcarea art. 16 alin. (1)-(3) din Constituţie şi a prevederilor art. 5 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, deoarece lipseşte o cerere scrisă înaintată de un grup parlamentar, deputaţi, senatori pentru depunerea candidaturii acestuia.

13.În conformitate cu dispoziţiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost transmisă preşedintelui Senatului, pentru a comunica punctul de vedere al Biroului permanent.

14.Preşedintele Senatului a transmis, cu Adresa înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 6.003 din 27 iunie 2016, punctul de vedere al Biroului permanent, prin care se solicită Curţii Constituţionale să constate netemeinicia sesizării şi, în consecinţă, să o respingă. Se arată, în esenţă, că legiuitorul nu a stabilit nicio condiţie formală privind modalitatea de depunere a candidaturilor pentru funcţia de judecător la Curtea Constituţională. Din coroborarea textelor de referinţă rezultă că voinţa legiuitorului ordinar vizează doar identificarea celor care pot face propunerile de candidaţi pentru funcţia de judecător constituţional. Nici Constituţia şi nici Legea nr. 47/1992 nu precizează cine pot fi cei propuşi. Constituţia stabileşte, în art. 143, doar condiţiile de numire a judecătorilor. Ca urmare, art. 5 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 poate fi interpretat, in extremis, şi ca posibilitate ca un deputat sau senator să îşi susţină propria candidatură. Textul de lege menţionat nu este suficient de clar, ceea ce împiedică desprinderea corectă a voinţei legislative a Parlamentului, atunci când a adoptat Legea nr. 47/1992, aspect recunoscut chiar de semnatarii sesizării. Se semnalează Curţii Constituţionale şi neconstituţionalitatea art. 5 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 în raport cu prevederile art. 76 alin. (2) din Constituţie, apreciindu-se că "întreg art. 5 din lege trebuie supus unei proceduri de modificare".

CURTEA,

examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, hotărârea Senatului criticată, prin raportare la prevederile Constituţiei României, şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine următoarele:

15.Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. l) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 27 şi 28 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra constituţionalităţii prevederilor hotărârii Senatului criticate.

16.Obiectul sesizării, astfel cum a fost formulat, îl constituie Hotărârea Senatului nr. 80/2016 pentru numirea unui judecător la Curtea Constituţională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 8 iunie 2016.

17.În motivarea sesizării se susţine încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1)-(3) din Constituţie - Egalitatea în drepturi şi a prevederilor art. 5 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, text care, referindu-se la procedura de numire a judecătorilor la Curtea Constituţională, prevede următoarele: "Candidaturile se pot depune la Comisia juridică de grupurile parlamentare, de deputaţi şi de senatori. Fiecare candidat va depune «curriculum vitae» şi actele doveditoare că îndeplineşte condiţiile prevăzute de Constituţie. Candidaţii vor fi audiaţi de comisie şi de plenul Camerei. Raportul Comisiei juridice se va referi, motivat, la toţi candidaţii."

18.Pentru a proceda la soluţionarea sesizării, Curtea a solicitat Senatului, cu Adresa nr. 5.842 din 22 iunie 2016, stenogramele şedinţelor Biroului permanent al Senatului din 10 mai 2016 şi 7 iunie 2016, stenograma Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări din data de 7 iunie 2016, referitoare la numirea unui judecător la Curtea Constituţională, precum şi raportul întocmit în acest sens, stenograma şedinţei plenului Senatului din data de 7 iunie 2016 în care a fost adoptată Hotărârea Senatului pentru numirea unui judecător la Curtea Constituţională. Cu Adresa nr. 3.034 din 23 iunie 2016, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 5.900 din 23 iunie 2016, secretarul general al Senatului a transmis Curţii Constituţionale documentele solicitate, precum şi CV-ul celor trei candidaţi la funcţia de judecător la Curtea Constituţională, ale căror candidaturi au fost transmise Senatului pentru numirea în această funcţie.

19.În ceea ce priveşte competenţa de a soluţiona sesizarea de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, "Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, a hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, a hotărârilor plenului Senatului şi a hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori." Procedând la circumstanţierea competenţei sale de control de constituţionalitate a hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, a hotărârilor plenului Senatului şi a hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, Curtea Constituţională a statuat în mod constant că "pot fi supuse controlului de constituţionalitate numai hotărârile Parlamentului, adoptate după conferirea noii competenţe, hotărâri care afectează valori, reguli şi principii constituţionale sau, după caz, organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional". (Decizia nr. 53 din 25 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011, Decizia nr. 54 din 25 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011).

Prin Decizia nr. 307 din 28 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 4 mai 2012, Curtea a mai reţinut că textul art. 27 din Legea nr. 47/1992 nu instituie vreo diferenţiere între hotărârile care pot fi supuse controlului Curţii Constituţionale sub aspectul domeniului în care au fost adoptate sau al caracterului normativ ori individual, ceea ce înseamnă că toate aceste hotărâri sunt susceptibile a fi supuse controlului de constituţionalitate. În consecinţă, sesizările de neconstituţionalitate care vizează asemenea hotărâri sunt de plano admisibile. Procedând la o dezvoltare a acestor considerente prin Decizia nr. 783 din 26 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 3 octombrie 2012, Curtea a mai statuat că "în privinţa hotărârilor care sunt criticate din perspectiva valorilor, regulilor şi principiilor constituţionale, instanţa constituţională a stabilit, în mod expres, că, pentru a fi admisibilă sesizarea de neconstituţionalitate astfel formulată, norma de referinţă trebuie să fie de rang constituţional pentru a se putea analiza dacă există vreo contradicţie între hotărârile menţionate la art. 27 din Legea nr. 47/1992, pe de o parte, şi exigenţele procedurale şi substanţiale impuse prin dispoziţiile Constituţiei, pe de altă parte; aşadar, criticile trebuie să aibă o evidentă relevanţă constituţională, şi nu una legală ori regulamentară. Prin urmare, toate hotărârile plenului Camerei Deputaţilor, plenului Senatului şi plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului pot fi supuse controlului de constituţionalitate, dacă în susţinerea criticii de neconstituţionalitate sunt invocate dispoziţii cuprinse în Constituţie. Desigur, invocarea acestor dispoziţii nu trebuie să fie formală, ci efectivă." În concluzie, pentru a fi admisibilă sesizarea de neconstituţionalitate, criticile trebuie să aibă o evidentă relevanţă constituţională, şi nu una legală ori regulamentară. (Decizia nr. 307 din 28 martie 2012, Decizia nr. 783 din 26 septembrie 2012 şi Decizia nr. 628 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015).

20.În prezenta cauză, sesizarea de neconstituţionalitate are ca obiect Hotărârea Senatului nr. 80/2016 pentru numirea unui judecător la Curtea Constituţională, autoritate care are rang constituţional. Criticile formulate privesc încălcarea dispoziţiilor art. 5 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, cărora autorii sesizării le atribuie relevanţă constituţională prin raportarea la art. 16 din Constituţie - Egalitatea în drepturi, care statuează, în alin. (3), cu referire la ocuparea funcţiilor şi demnităţile publice, civile sau militare, că aceasta se face în "condiţiile legii". În continuare, criticile de neconstituţionalitate sunt circumstanţiate, arătându-se în ce constă încălcarea, din perspectiva autorilor sesizării, a textului de lege menţionat.

21.Astfel fiind, Curtea constată că este competentă să examineze şi să se pronunţe asupra constituţionalităţii Hotărârii Senatului nr. 80/2016 prin raportare la dispoziţiile art. 16 alin. (1)-(3) din Constituţie referitoare la egalitatea în drepturi, din perspectiva respectării condiţiilor art. 5 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale la numirea domnului Marian Enache în funcţia de judecător la Curtea Constituţională a României.

22.Examinând criticile de neconstituţionalitate formulate, Curtea reţine mai întâi că, faţă de dispoziţiile art. 5 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, invocate de autorii sesizării prin raportare la art. 16 din Constituţie, precum şi ale art. 5 alin. (4) din acelaşi act normativ, pot fi identificate următoarele etape în procedura de numire a judecătorilor la Curtea Constituţională de către Camerele Parlamentului: depunerea candidaturilor la Comisia juridică; audierea candidaţilor de către Comisia juridică şi întocmirea Raportului care se va referi, motivat, la toţi candidaţii; numirea de către fiecare Cameră a Parlamentului, cu votul majorităţii membrilor săi, la propunerea Biroului Permanent şi pe baza recomandării Comisiei juridice, în calitate de judecător, a persoanei care a întrunit numărul cel mai mare de voturi.

23.Susţinerile autorilor sesizării se referă la pretinsa încălcare a reglementărilor aplicabile etapei depunerii candidaturilor pentru funcţia de judecător la Curtea Constituţională, cu consecinţa vicierii următoarelor două etape, respectiv audierea nelegală a candidaţilor de către Comisie, şi adoptarea unei hotărâri neconstituţionale de către Plenul Senatului în privinţa numirii domnului Marian Enache în funcţia de judecător la Curtea Constituţională.

24.Curtea va examina în continuare, punctual, fiecare dintre aceste susţineri, care pot fi grupate, din punct de vedere al argumentării modului de încălcare a unor prevederi constituţionale şi legale, după cum urmează:

a)critici referitoare la încălcarea art. 5 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, interpretat în sensul că un parlamentar nu poate depune candidatura sa pentru funcţia de judecător la Curtea Constituţională, ci exclusiv candidatura altei persoane;

b)critici referitoare la încălcarea art. 5 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, interpretat în sensul că dreptul de a depune candidaturi la funcţia de judecător la Curtea Constituţională se exercită în mod diferenţiat: deputaţii doar la Camera Deputaţilor, iar senatorii doar la Senat;

c)critici referitoare la modul de alcătuire/desfăşurare a lucrărilor Comisiei juridice, de numiri, de disciplină şi imunităţi în legătură cu procedura de numire a unui judecător la Curtea Constituţională.

25.În ceea ce priveşte criticile referitoare la încălcarea, prin Hotărârea Senatului nr. 80/2016, a art. 5 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, interpretat în sensul că un parlamentar nu poate depune candidatura sa pentru funcţia de judecător la Curtea Constituţională, ci exclusiv candidatura altei persoane, Curtea reţine, mai întâi, că, potrivit art. 5 alin. (5) teza întâi din Legea nr. 47/1992, invocat de autorii sesizării, "Candidaturile [n.a pentru funcţia de judecător] se pot depune la Comisia juridică de grupurile parlamentare, de deputaţi şi de senatori. [...]."

26.Curtea observă că acest text de lege stabileşte condiţii numai în privinţa depunerii candidaturilor la funcţia de judecător la Curtea Constituţională, aceasta intrând în competenţa unor subiecţi calificaţi: grupuri parlamentare, deputaţi, senatori.

27.Cât priveşte candidaturile, condiţiile pe care acestea trebuie să le îndeplinească sunt prevăzute de art. 143 din Constituţie, potrivit căruia candidaţii la funcţia de judecător la Curtea Constituţională trebuie să aibă "pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior". În acest sens sunt şi prevederile art. 5 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care stabilesc că fiecare candidat trebuie să depună "curriculum vitae" şi actele doveditoare că îndeplineşte condiţiile prevăzute de Constituţie.

28.În lipsa oricărei distincţii, circumstanţieri sau interdicţii exprese, rezultă că oricare deputat, senator, grup parlamentar, poate depune orice candidatură la funcţia de judecător la Curtea Constituţională, câtă vreme aceasta este conformă cu art. 143 din Constituţie, aşadar indiferent dacă este vorba despre candidatura sa ori a altei persoane.

29.Interpretarea autorilor sesizării introduce, practic, o regulă suplimentară în procedura de depunere a candidaturilor la funcţia de judecător la Curtea Constituţională, în sensul că deputatul/senatorul este oprit să îşi depună propria candidatură. Justificarea acestei circumstanţieri, pe care legea nu o prevede, este argumentată prin ideea de "privilegiu" şi de posibilitate a eludării legii, în sensul că astfel orice persoană s-ar putea autopropune pentru funcţia de judecător la Curtea Constituţională.

30.Curtea nu poate reţine astfel de argumente. Câtă vreme persoana care depune candidatura are calitatea cerută de lege, deputat/senator, aceasta exercită un drept prevăzut de lege în considerarea acestei calităţi, care o poziţionează într-o situaţie juridică diferită de a altor subiecţi de drept. Tocmai această calitate a îndreptăţit legiuitorul să stabilească competenţa de depunere a candidaturilor la funcţia de judecător la Curtea Constituţională. Ţinând seama că, indiferent de persoana care candidează, numirile se fac de Camerele Parlamentului, procedura de depunere a candidaturilor, examinare şi decizie în privinţa acestora se desfăşoară în cadrul Camerelor Parlamentului, cu implicarea deputaţilor/senatorilor/grupurilor parlamentare, a Comisiilor juridice şi a plenului celor două Camere care adoptă hotărârea finală.

31.În această procedură, deputaţii/senatorii/grupurile parlamentare au rolul unui prim filtru, în sensul de a aprecia cu titlu preliminar asupra îndeplinirii de către candidaţi a condiţiilor stabilite de art. 143 din Constituţie, şi, constatând respectarea lor, să depună candidaturile acestora la Comisia juridică. A interzice unui deputat/senator să depună propria candidatură, respectiv a condiţiona depunerea de susţinerea altui parlamentar, pe lângă faptul că ar institui o regulă pur formală, ar fi de natură să adauge o condiţie suplimentară celor care trebuie avute în vedere la depunerea candidaturii, condiţii expres şi limitativ prevăzute de art. 143 din Constituţie în privinţa numirii judecătorilor la Curtea Constituţională.

32.De altfel, din examinarea stenogramelor solicitate Senatului, rezultă că această problemă a fost ridicată şi dezbătută atât în şedinţa Biroului permanent al Senatului din 7 iulie 2016, în Şedinţa Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări din 7 iunie 2016, cât şi în şedinţa plenului Senatului în care s-a adoptat Hotărârea nr. 80/2016. De asemenea, din Raportul Comisiei, rezultă că atât domnul Marian Enache, deputat, cât şi doamna Florina Ruxandra Jipa, senator, au depus propriile candidaturi pentru funcţia de judecător la Curtea Constituţională. Nici în structurile de lucru ale Senatului şi nici în Plenul acestuia nu a fost acceptată interpretarea restrictivă menţionată, întrucât textul legal nu distinge, iar condiţiile de numire în funcţia de judecător la Curtea Constituţională sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 143 din Constituţie.

33.Astfel fiind, acceptarea interpretării autorilor sesizării şi, pe temeiul acesteia, constatarea neconstituţionalităţii hotărârii criticate ar avea semnificaţia transformării Curţii Constituţionale în legiuitor pozitiv, în contradicţie cu prevederile constituţionale ale art. 61 privind rolul Parlamentului şi al art. 142 alin. (1) privind rolul Curţii Constituţionale.

33.Ca urmare, Curtea constată că sunt neîntemeiate criticile referitoare la încălcarea, prin hotărârea criticată, a prevederilor art. 16 alin. (3) din Constituţie. Sintagma "în condiţiile legii" cuprinsă în textul constituţional de referinţă vizează, deopotrivă, Constituţia şi legea.

34.În ceea ce priveşte criticile referitoare la încălcarea art. 5 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, interpretat în sensul că dreptul de a depune candidaturi la funcţia de judecător la Curtea Constituţională se exercită în mod diferenţiat: deputaţii doar la Camera Deputaţilor, iar senatorii doar la Senat, acestea sunt fundamentate de autorii sesizării prin prezentarea unor argumente pe care Curtea Constituţională lea reţinut de-a lungul timpului în legătură cu autonomia regulamentară a celor două Camere.

35.Curtea constată că, la fel ca în cazul criticii precedente, autorii sesizării încearcă să acrediteze o condiţie de depunere a candidaturilor la funcţia de judecător la Curtea Constituţională pe care legea nu o prevede. Aceasta, întrucât art. 5 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 nu distinge în sensul restrângerii dreptului de a depune candidaturi la o Cameră sau alta a Parlamentului, în funcţie de calitatea pe care o au subiecţii îndreptăţiţi - deputat sau senator, după caz.

36.Astfel, interpretarea gramaticală a textului evidenţiază faptul că enumerarea pe care acesta o cuprinde conjuncţia "şi", iar nu conjuncţia disjunctivă "sau", care ar fi fost de natură să sugereze un tratament juridic diferit sau o eventuală distincţie avută în vedere de legiuitor între cele două categorii de parlamentari: "Candidaturile se pot depune la Comisia juridică de grupurile parlamentare, de deputaţi şi de senatori. [...]." Ca urmare, deopotrivă senatorii şi deputaţii pot depune candidaturile oricărei persoane pentru funcţia de judecător la Curtea Constituţională, la oricare Cameră a Parlamentului. Tot astfel, legiuitorul a utilizat formularea cu caracter general "grupurile parlamentare", fără a distinge după cum acestea sunt din Senat sau din Camera Deputaţilor, precum şi pe cea de "Comisia juridică", fără a distinge în raport de cele două Camere ale Parlamentului, de unde se deduce, de asemenea, lipsa intenţiei de a opera vreo distincţie în sensul arătat de autorii sesizării.

37.Contrar susţinerilor autorilor sesizării, nu poate fi reţinută aplicarea, mutatis mutandis, a regulilor ce derivă din interpretarea principiului autonomiei regulamentare a Camerelor Parlamentului, întrucât acesta nu este incident în cauză. Principiul menţionat a fost dedus de Curtea Constituţională din interpretarea art. 61 şi art. 64 din Constituţie referitoare la rolul şi structura Parlamentului, respectiv organizarea internă a fiecărei Camere a Parlamentului, texte care stabilesc "o triplă autonomie: regulamentară, instituţională şi financiară" a acestora. Curtea a statuat că "în temeiul dispoziţiilor constituţionale menţionate, fiecare Cameră este în drept să-şi stabilească, în limitele şi cu respectarea prevederilor constituţionale, regulile de organizare şi funcţionare, care, în substanţa lor, alcătuiesc regulamentul fiecărei Camere. Din această perspectivă, nicio autoritate publică nu poate dispune, cu privire la aspectele menţionate, pentru Parlament, şi, de asemenea, niciuna dintre Camerele Parlamentului nu poate dispune, asupra aceloraşi aspecte, pentru cealaltă Cameră." (Decizia nr. 1.009 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 4 august 2009)

38.Or, în prezenta cauză, nu sunt este în discuţie niciuna dintre componentele acestei triple autonomii, pentru că nu este vorba despre rolul, structura sau organizarea internă a Parlamentului, ci despre procedura de numire în funcţie a judecătorilor la Curtea Constituţională, autoritate autonomă, independentă de Parlament. Depunerea candidaturii pentru această funcţie, ca etapă a procedurii menţionate, nu priveşte nici reglementarea modului de organizare şi funcţionare a Camerelor Parlamentului şi nici resursele financiare ale acestora. Decizia de depunere a candidaturii este a subiecţilor de drept cărora legiuitorul le-a conferit competenţă în acest sens (deputaţi, senatori, grupuri parlamentare), fără a li se putea opune constrângeri determinate de un principiu aplicabil exclusiv structurii/organizării interne a Parlamentului.

39.Astfel fiind, a accepta interpretarea potrivit căreia numai deputaţii/grupurile parlamentare din Camera Deputaţilor pot depune candidaturi la Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, şi numai senatorii/grupurile parlamentare din Senat, pot depune candidaturi la Senat ar însemna, practic, instituirea altor reguli procedurale de propunere/numire a judecătorilor constituţionali, cu încălcarea dispoziţiilor art. 61 din Constituţie, privind rolul Parlamentului, precum şi al art. 142 din Constituţie, privind rolul Curţii Constituţionale.

40.În ceea ce priveşte criticile referitoare la modul de alcătuire/desfăşurarea lucrărilor Comisiei juridice, de numiri, de disciplină şi imunităţi în legătură cu procedura de numire a unui judecător la Curtea Constituţională, Curtea constată că, potrivit jurisprudenţei sale în care au fost analizate critici similare vizând audierea candidaţilor la funcţia de ministru, acestea "nu sunt probleme de constituţionalitate, ci de aplicare a dispoziţiilor Regulamentului şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului". (Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 22 martie 2012).

41.În conformitate cu jurisprudenţa menţionată, alcătuirea Comisiilor şi, din această perspectivă, întrunirea eventualei condiţii de cvorum, nu constituie o problemă de constituţionalitate. Potrivit dispoziţiilor art. 67 din Constituţie, o astfel de cerinţă constituie un criteriu de constituţionalitate, condiţionând constituţionalitatea externă a actului numai în ceea ce priveşte adoptarea legilor, hotărârilor şi moţiunilor de către Camera Deputaţilor şi Senat, nu şi în ceea ce priveşte adoptarea actelor din cadrul procedurilor desfăşurate de organele de lucru ale Camerelor. (Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 22 martie 2012)

42.Tot astfel, desfăşurarea lucrărilor şi rapoartele pe care Comisiile le pronunţă nu pot forma obiectul controlului de constituţionalitate, întrucât, potrivit aceleiaşi jurisprudenţe, comisiile parlamentare sunt doar organe interne de lucru ale Camerelor Parlamentului, a căror activitate are caracter pregătitor pentru a oferi forului deliberativ toate elementele necesare adoptării deciziei. Dezbaterile specializate care au loc în cadrul şedinţelor comisiilor se finalizează cu întocmirea de rapoarte sau avize care au rolul de a pregăti şi facilita desfăşurarea lucrărilor Camerelor, respectiv a dezbaterilor care vor avea loc în plenul acestora. Dat fiind caracterul de organe de lucru interne al comisiilor parlamentare, natura juridică a rapoartelor sau avizelor adoptate de acestea este a unui act preliminar, cu caracter de recomandare, adoptat în scopul de a sugera o anumită conduită, sub aspect decizional, plenului fiecărei Camere sau Camerelor reunite. Rapoartele şi avizele au caracter obligatoriu numai sub aspectul solicitării lor, nu şi din perspectiva soluţiilor pe care la propun, Senatul şi Camera Deputaţilor fiind singurele corpuri deliberative prin care Parlamentul îşi îndeplineşte atribuţiile constituţionale. (Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 22 martie 2012, Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 7 aprilie 2014)

43.Pentru aceste motive, nu pot fi reţinute criticile formulate de autorii sesizării în privinţa alcătuirii şi desfăşurării lucrărilor în Comisia juridică de numiri, disciplină, imunităţi şi validări cu privire la numirea unui judecător la Curtea Constituţională. Activitatea şi actele comisiilor parlamentare, în sine, nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate.

44.În concluzie, Curtea constată că, din examinarea stenogramelor/documentelor transmise de Senat, rezultă că Hotărârea nr. 80/2016 pentru numirea unui judecător la Curtea Constituţională s-a adoptat cu respectarea tuturor etapelor/regulilor procedurale prevăzute de Constituţie şi de Legea nr. 47/1992. Criticile formulate în cauză se fundamentează pe interpretări ale normelor legale şi distincţii pe care aceste norme nu le cuprind. De altfel, în finalul sesizării, chiar autorii acesteia recunosc sursa nemulţumirii lor, şi anume modul în care este reglementată în prezent procedura de numire a judecătorilor la Curtea Constituţională, menţionând că este necesară o reglementare riguroasă sub acest aspect. Astfel fiind, cele două interpretări ale textului art. 5 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 în sensul că deputaţii să poată depună candidaturi doar la Camera Deputaţilor iar senatorii numai la Senat, şi doar cu privire la alte persoane, iar nu propriile candidaturi, pot constitui eventual propuneri de lege ferenda, iar nu motive de neconstituţionalitate a numirii unui judecător la Curtea Constituţională. Pentru aceste motive, Curtea va respinge, ca neîntemeiată, sesizarea de neconstituţionalitate formulată.

45.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. l) din Constituţie şi ale art. 1, 3, 10 şi 27 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, sesizarea de neconstituţionalitate, şi constată că Hotărârea Senatului nr. 80/2016 pentru numirea unui judecător la Curtea Constituţională este constituţională în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică preşedintelui Senatului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 29 iunie 2016.

PREŞEDINTELE INTERIMAR AL CURŢII CONSTITUŢIONALE,

Prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Prim-magistrat-asistent,

Marieta Safta