Decizie nr. 293 din 11 mai 2016

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent-şef

1.Pe rol se află soluţionarea sesizării de neconstituţionalitate privind dispoziţiile Hotărârii Parlamentului nr. 5/2016 privind desemnarea membrilor Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Televiziune, a dispoziţiilor art. 19 alin. (1) şi alin. (7) teza întâi din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi a Societăţii Române de Televiziune, precum şi asupra sesizării privind încălcarea principiului colaborării loiale între Parlament şi Curtea Constituţională, consacrat de dispoziţiile art. 1 alin. (4) şi (5), art. 142 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, prin refuzul Parlamentului de a redacta hotărârile privind respingerea numirii în funcţie a domnului George Orbean în funcţia de preşedinte director general al Societăţii Române de Televiziune, la data de 29 martie 2016, şi de numire/respingere a numirii doamnei Monica Ghiurco în funcţia de preşedinte director general al Societăţii Române de Televiziune, la data de 11 aprilie 2016, sesizare formulată de un număr de 82 de deputaţi şi 26 de senatori aparţinând grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal şi transmisă Curţii Constituţionale prin Adresa nr. 2/3.196 din 25 aprilie 2016 de către secretarul general al Camerei Deputaţilor.

2.Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. l) din Constituţie şi al art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 3.413 din 26 aprilie 2016 şi constituie obiectul Dosarului nr. 574L/2/2016.

3.În motivarea sesizării de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că Hotărârea Parlamentului nr. 5/2016 contravine dispoziţiilor art. 76 alin. (2) din Constituţie, deoarece a fost adoptată în temeiul unei norme prezumat neconstituţionale, respectiv art. 19 alin. (1) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi a Societăţii Române de Televiziune.

4.În fapt, la data de 22 martie 2016, Parlamentul României s-a întrunit şi a votat hotărârea privind numirea Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune, în temeiul Legii nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi a Societăţii Române de Televiziune. Majoritatea necesară pentru adoptarea hotărârii conform art. 76 alin. (2) din Constituţie şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale trebuia să fie de jumătate plus unu din numărul parlamentarilor prezenţi (majoritate simplă). Prin încălcarea dispoziţiilor constituţionale, Parlamentul României a adoptat Hotărârea nr. 5/2016 cu majoritatea absolută a voturilor (jumătate plus unu din numărul senatorilor şi deputaţilor), făcând aplicarea dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 41/1994, aşa cum se arată şi în preambulul hotărârii menţionate mai sus. Or, aşa cum a statuat Curtea şi prin Decizia nr. 341 din 6 mai 2015, o atare hotărâre este neconstituţională prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (5) şi art. 76 alin. (2) din Constituţie.

5.Tot în sensul preeminenţei normei constituţionale în adoptarea cu majoritate simplă a tuturor hotărârilor Parlamentului, ale Senatului sau ale Camerei Deputaţilor, cu excepţia acelor situaţii în care însăşi Constituţia solicită majoritate absolută sau calificată, sunt şi considerentele cuprinse în mai multe decizii ale Curţii Constituţionale, spre exemplu Decizia nr. 989 din 1 octombrie 2008, Decizia nr. 990 din 1 octombrie 2008, Decizia nr. 260 din 8 aprilie 2015, Decizia nr. 261 din 8 aprilie 2015 sau Decizia nr. 341 din 6 mai 2015. Autorii sesizării concluzionează, deci, că dispoziţiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 41/1994 sunt neconstituţionale, arătând că activitatea parlamentară trebuie să se orienteze după aceleaşi reguli, în sensul de a se raporta la Constituţie şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, ceea ce echivalează cu îndepărtarea de la o reglementare legală care pune aceleaşi probleme de constituţionalitate precum cea analizată în cauza de faţă. Astfel, norma cuprinsă în art. 19 alin. (7) teza întâi ca normă de trimitere la dispoziţia din art. 19 alin. (1) din Legea nr. 41/1994.

6.Pe de altă parte, autorii sesizării solicită Curţii să constate încălcarea de către Parlamentul României a principiului colaborării loiale în raport cu autoritatea publică autonomă Curtea Constituţională, prin refuzul de a redacta hotărârea de respingere a numirii domnului George Orbean în funcţia de director general al Societăţii Române de Televiziune, la data de 29 martie 2016, şi de numire/respingere a doamnei Monica Simona Ghiurco în calitatea de director general al Societăţii Române de Televiziune, la data de 11 aprilie 2016.

7.O situaţie aparte este cea referitoare la doamna Monica Simona Ghiurco, care ar fi fost numită, în opinia autorilor sesizării, în funcţia de director general, la data de 11 aprilie 2016, dacă Parlamentul României ar fi făcut aplicarea dispoziţiilor art. 76 alin. (2) din Constituţie, în sensul că a obţinut majoritatea simplă a voturilor exprimate pentru numirea sa (din totalul de 542 de deputaţi şi senatori au fost prezenţi 326, din care 194 au votat "pentru" numirea doamnei Monica Simona Ghiurco în funcţia de preşedinte al Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Televiziune şi 113 "contra"), însă Parlamentul a aplicat dispoziţiile art. 19 alin. (7) din Legea nr. 41/1994 şi a constatat că nu a fost întrunită majoritatea absolută pentru numirea acesteia în funcţie, refuzând să procedeze la emiterea unei hotărâri ca act juridic care finalizează procedura menţionată mai sus şi sustrăgând în acest fel manifestarea de voinţă a Parlamentului controlului de constituţionalitate. O asemenea atitudine a Parlamentului României (prin majoritatea parlamentară PSD-ALDE-UNPR) echivalează cu o restrângere, de facto, a atribuţiilor Curţii Constituţionale, prin încălcarea principiului colaborării loiale între Parlament şi Curtea Constituţională, cât şi cu încălcarea dispoziţiei art. 147 alin. (4) din Constituţie, potrivit căreia deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii erga omnes, de la data publicării acestora în Monitorul Oficial. Se invocă în acest sens deciziile Curţii Constituţionale nr. 261 din 8 aprilie 2015 şi nr. 341 din 6 mai 2015.

8.În concluzie, autorii sesizării solicită constatarea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 19 alin. (1) şi alin. (7) teza întâi din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi a Societăţii Române de Televiziune şi a neconstituţionalităţii Hotărârii Parlamentului nr. 5/2016 în privinţa motivului extrinsec referitor la procedura de adoptare a acesteia prin majoritate absolută şi nu prin majoritate simplă aşa cum dispune art. 76 alin. (2) din Constituţie. De asemenea, solicită constatarea încălcării dispoziţiilor art. 1 alin. (4) şi (5), art. 142 alin. (1) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, materializate în principiul colaborării loiale între Parlament şi Curtea Constituţională, prin refuzul Parlamentului de a redacta hotărârile privind respingerea numirii în funcţie a domnului George Orbean în funcţia de director general al Societăţii Române de Televiziune, în data de 29 martie 2016 şi de numire/respingere a numirii doamnei Monica Simona Ghiurco în funcţia de director general al Societăţii Române de Televiziune, la data de 11 aprilie 2016.

9.În temeiul art. 27 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională a solicitat punctele de vedere ale Birourilor permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor asupra sesizării de neconstituţionalitate.

10.Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a transmis punctul său de vedere prin Adresa nr. 2/3.336/3 mai 2015, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 3.592 din 3 mai 2016, în care arată că Hotărârea Parlamentului nr. 5/2016, sub aspectul conţinutului său, vizează numirea în funcţie a membrilor titulari şi a celor supleanţi în Consiliul de administraţie al Societăţii Române de Televiziune. Hotărârea contestată are o dublă semnificaţie: pe de o parte, are valoarea unui act juridic fără conţinut normativ şi, pe de altă parte, se referă la o entitate publică cu recunoaştere constituţională. Sub acest din urmă aspect, este indisolubil legată de dispoziţia înscrisă în art. 31 alin. (5) din Constituţie, potrivit căreia organizarea serviciilor publice de radio şi televiziune, precum şi controlul parlamentar asupra activităţii acestora, se reglementează prin lege organică, ca expresie a importanţei şi valorii pe care legiuitorul constituant o conferă serviciilor publice de radio şi televiziune. De altfel, aceste servicii constituie una dintre modalităţile principale de exercitare a două drepturi fundamentale într-un stat de drept, respectiv libertatea de exprimare şi dreptul la informaţie, aflate în strânsă interdependenţă.

11.Cu privire la prima susţinere din sesizarea de neconstituţionalitate, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor arată că art. 19 alin. (1) din Legea nr. 41/1994, invocat în Hotărârea Parlamentului nr. 5/2016, nu a fost declarat neconstituţional şi nici nu a fost abrogat, fiind în vigoare, iar sintagma "norma prezumat neconstituţională" folosită de autorii sesizării nu este consacrată în Legea fundamentală ori în legislaţia infraconstituţională, precum Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Pentru aceste motive, constatarea neconstituţionalităţii dispoziţiilor din art. 19 alin. (1) şi alin. (7) teza întâi din Legea nr. 41/1994 este inadmisibilă pe calea contestării unei hotărâri parlamentare. Conform dispoziţiilor imperative ale art. 146 din Constituţie, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora sau hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial. Mai mult, conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale, o normă a cărei neconstituţionalitate nu a fost constatată de către instanţa de contencios constituţional se bucură de prezumţia de constituţionalitate, o prezumţie relativă, pe care numai exercitarea controlului de constituţionalitate o înlătură. Astfel, legea la care fac referire autorii sesizării este, contrar susţinerilor acestora, prezumat constituţională până în momentul în care neconstituţionalitatea sa este stabilită de către Curtea Constituţională.

12.În ceea ce priveşte faptul că autorii sesizării consideră incidente dispoziţiile art. 76 alin. (2) din Legea fundamentală în cazul adoptării Hotărârii Parlamentului nr. 5/2016, norma-cadru în materia hotărârilor, invocând câteva decizii ale Curţii Constituţionale pronunţate în speţe diferite, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor apreciază că aceştia fac abstracţie de interesul public ocrotit prin norma constituţională înscrisă în art. 31 alin. (5), obligaţie care a fost transpusă în reglementarea-cadru în materie, Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, adoptată cu majoritate absolută. Or, din perspectiva valorilor şi principiilor constituţionale, serviciul public de radio beneficiază de o recunoaştere deosebită, majoră, legiuitorul constituant lăsând la latitudinea legiuitorului ordinar să decidă modalitatea de organizare a acestui serviciu şi de exercitare a controlului parlamentar asupra sa.

13.Referitor la aspectele invocate "în subsidiar" prin care se susţine "încălcarea de către Parlamentul României a principiului colaborării loiale în raport cu autoritatea publică autonomă Curtea Constituţională", prin refuzul de a redacta hotărârile privind numirea/respingerea directorului general al Societăţii Române de Televiziune, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor arată că atribuţiile Curţii Constituţionale, ratione materiae, sunt strict şi limitativ prevăzute în Legea fundamentală şi în Legea nr. 47/1992, competenţa acesteia neputând fi extinsă la alte situaţii. În plus, este exclus să se poată deduce invocarea unui potenţial conflict juridic de natură constituţională în sensul art. 146 lit. e) din Constituţie, pe calea unei sesizări de neconstituţionalitate ce vizează o hotărâre a Parlamentului. În primul rând, doar Preşedintele României, unui dintre preşedinţii celor două Camere, prim-ministrul sau preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii au competenţa de a sesiza forul constituţional în acest sens. Mai mult, art. 146 lit. e) din Constituţie nu are incidenţă şi pentru că subiecţii, părţi la conflictele juridice de natură constituţională, nu pot fi, conform Constituţiei şi interpretării date de către instanţa de contencios constituţional dispoziţiilor art. 146 lit. e) din Legea fundamentală, decât autorităţile publice la care se referă titlul III din Constituţie, Curtea Constituţională nefiind o asemenea autoritate publică, ci una autonomă în raport cu autorităţile publice. Pentru argumentele invocate, sesizarea cu un atare obiect este inadmisibilă.

14.Biroul permanent al Senatului nu a comunicat punctul său de vedere.

CURTEA,

examinând sesizarea, punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, lucrările şi documentele depuse la dosar, raportul întocmit de judecătorul-raportor, Hotărârea Senatului nr. 5/2016, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

15.Curtea Constituţională, în temeiul prevederilor art. 146 lit. l) din Constituţie şi al dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, este competentă să se pronunţe asupra constituţionalităţii Hotărârii Parlamentului nr. 5/2016.

16.În ceea ce priveşte obiectul controlului de constituţionalitate, potrivit actului de sesizare a instanţei constituţionale, criticile vizează neconstituţionalitatea dispoziţiilor Hotărârii Parlamentului nr. 5/2016 privind desemnarea membrilor Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Televiziune. Din analiza actului de sesizare, Curtea reţine că autorii acestuia au formulat critici de neconstituţionalitate care au vizat şi dispoziţiile art. 19 alin. (1) şi alin. (7) teza întâi din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi a Societăţii Române de Televiziune, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 27 decembrie 1999. De asemenea, prin acelaşi act de sesizare se solicită Curţii sancţionarea refuzului Parlamentului de a redacta hotărârile privind respingerea numirii în funcţie a domnului George Orbean în funcţia de director general al Societăţii Române de Televiziune, în data de 29 martie 2016, şi de numire/respingere a numirii doamnei Monica Simona Ghiurco în funcţia de director general al Societăţii Române de Televiziune, la data de 11 aprilie 2016, împrejurare care este de natură a încălca principiul colaborării loiale între Parlament şi Curtea Constituţională, consacrat de dispoziţiile art. 1 alin. (4) şi (5), art. 142 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie.

17.Prin urmare, Curtea urmează a se pronunţa cu privire la toate cele trei aspecte invocate de autorii sesizării:

–Hotărârea Parlamentului nr. 5/2016 privind desemnarea membrilor Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Televiziune, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 22 martie 2016, are următorul conţinut:

În temeiul prevederilor art. 19 şi ale art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre.

Articol unic. – Se desemnează în Consiliul de administraţie al Societăţii Române de Televiziune, pentru o perioadă de 4 ani, începând cu data de 22 martie 2016, membrii titulari şi membrii supleanţi prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa comună din 22 martie 2016. [...]

Anexa

Componenţa Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Televiziune

I. Membri titulari II. Membri supleanţi

Irina Radu Elena Anca Dindirică

Doina Gradea Smaranda Vornicu Shalit

Alfred Bulai Lucian Romaşcanu

Ionica Stănciulescu Adriana-Silvia Mesesian

Radu Carp Cristian Vasile Petcu

Nagy Debreczeni Hajnal Rostas-Peter Istvan

Ruxandra Garofeanu Georgiana-Irina Lazăr

Valeriu Cristian Hadji-Culea Gheorghe Bălăsoiu

Raico Cornea Andreea-Julika Ghiţă

Christel Ţopescu Ana-Maria Sandu

George Orbean

Monica Simona Ghiurco Cornel Mihalache

Gabriel Teodor Giurgiu Luminiţa Velciu.

–Dispoziţiile art. 19 alin. (1) şi alin. (7) teza întâi din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi a Societăţii Române de Televiziune, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 27 decembrie 1999, au următorul conţinut: "(1) Membrii Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune, respectiv al Societăţii Române de Televiziune, sunt desemnaţi prin votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor în şedinţa comună a celor două Camere. [...]

(7)Preşedintele Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune, respectiv al Societăţii Române de Televiziune, se numeşte de către Parlament, în şedinţă comună, dintre membrii titulari ai consiliilor, la propunerea comisiilor permanente de specialitate, cu respectarea procedurilor de audiere şi de vot prevăzute în acest articol. [...]"

–Curtea va examina dacă refuzul Parlamentului de a redacta hotărârile privind respingerea numirii în funcţie a domnului George Orbean în funcţia de director general al Societăţii Române de Televiziune, în data de 29 martie 2016, şi de numire/respingere a numirii doamnei Monica Simona Ghiurco în funcţia de director general al Societăţii Române de Televiziune, la data de 11 aprilie 2016, constituie o împrejurare care este de natură a încălca principiul colaborării loiale între Parlament şi Curtea Constituţională, consacrat de dispoziţiile art. 1 alin. (4) şi (5), art. 142 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie.

18.Autorii sesizării susţin că hotărârea Parlamentului şi dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 76 alin. (2) referitor la majoritatea simplă de adoptare a hotărârilor Parlamentului.

19.În vederea soluţionării prezentei sesizări, Curtea procedează, mai întâi, la verificarea admisibilităţii fiecărui capăt de cerere.

20.Analiza îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a sesizării referitoare la hotărârea Parlamentului trebuie realizată prin raportare la art. 146 lit. l) din Constituţie şi art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia "Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, a hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, a hotărârilor plenului Senatului şi a hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori."

21.Astfel, Curtea constată că actul juridic supus controlului este o hotărâre care aparţine plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, sesizarea fiind formulată de un număr de 82 de deputaţi şi 26 de senatori aparţinând grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal, care potrivit dispoziţiilor legale, au calitatea de titulari ai sesizării.

22.În continuare, Curtea va analiza îndeplinirea în prezenta cauză a altor condiţii de admisibilitate a sesizării, care nu sunt stipulate explicit de lege, dar care reprezintă rezultatul interpretării textelor de lege, dat de Curte în jurisprudenţa sa anterioară. Curtea a constatat că pot fi supuse controlului de constituţionalitate numai hotărârile Parlamentului, adoptate după conferirea noii competenţe, hotărâri care afectează valori, reguli şi principii constituţionale sau, după caz, organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional (a se vedea deciziile nr. 53 şi 54 din 25 ianuarie 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011, Decizia nr. 307 din 28 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 4 mai 2012, Decizia nr. 783 din 26 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 3 octombrie 2012).

23.De asemenea, Curtea Constituţională a mai stabilit, în mod expres, că, pentru a fi admisibilă sesizarea de neconstituţionalitate, norma de referinţă trebuie să fie de rang constituţional pentru a se putea analiza dacă există vreo contradicţie între hotărârile menţionate la art. 27 din Legea nr. 47/1992, pe de o parte, şi exigenţele procedurale şi substanţiale impuse prin dispoziţiile Constituţiei, pe de altă parte. Aşadar, criticile trebuie să aibă o evidentă relevanţă constituţională, şi nu una legală ori regulamentară. Prin urmare, toate hotărârile plenului Camerei Deputaţilor, plenului Senatului şi plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului pot fi supuse controlului de constituţionalitate, dacă în susţinerea criticii de neconstituţionalitate sunt invocate dispoziţii cuprinse în Constituţie. Invocarea acestor dispoziţii nu trebuie să fie formală, ci efectivă (Decizia nr. 307 din 28 martie 2012, Decizia nr. 783 din 26 septembrie 2012 şi Decizia nr. 628 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015).

24.Dispoziţiile art. 31 alin. (5) din Constituţie prevăd că "Serviciile publice de radio şi de televiziune sunt autonome. Ele trebuie să garanteze grupurilor sociale şi politice importante exercitarea dreptului la antenă. Organizarea acestor servicii şi controlul parlamentar asupra activităţii lor se reglementează prin lege organică". Potrivit art. 1 şi 2 din Legea nr. 41/1994, Societatea Română de Televiziune este o persoană juridică înfiinţată în scopul prestării unui serviciu public autonom de interes naţional. Chiar dacă denumirea persoanei juridice nu este cuprinsă în mod expres în textul Constituţiei, serviciul ca atare, precum şi activitatea pe care acesta o prestează sunt prevăzute în mod expres de art. 31 alin. (5) din Constituţie. Totodată, controlul parlamentar asupra acesteia, precum şi obligaţia de a fi organizată potrivit unei legi organice sunt prevăzute tot prin textul Constituţiei. Prin urmare, întrucât existenţa acestui serviciu public este prevăzută de norma constituţională, rezultă că Legea fundamentală a conferit acestuia o importanţă constituţională.

25.În privinţa hotărârilor care prin obiectul lor vizează organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional, Curtea a reţinut că norma de referinţă, în cadrul controlului de constituţionalitate exercitat, poate fi atât o dispoziţie de rang constituţional, cât şi una infraconstituţională, ţinând cont de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie. O atare orientare a Curţii este dată de domeniul de maximă importanţă în care intervin aceste hotărâri - autorităţi şi instituţii de rang constituţional -, astfel încât şi protecţia constituţională oferită autorităţilor sau instituţiilor fundamentale ale statului trebuie să fie una în consecinţă. Prin urmare, hotărârile plenului Camerei Deputaţilor, plenului Senatului şi plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului care vizează organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional pot fi supuse controlului de constituţionalitate chiar dacă actul normativ pretins încălcat are valoare infraconstituţională.

26.În aplicarea acestor considerente, a căror putere de lucru judecat şi obligativitate nu pot fi puse la îndoială, Curtea reţine că obiectul Hotărârii Parlamentului nr. 5/2016, respectiv desemnarea membrilor Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Televiziune, se situează în materia organizării şi funcţionării unei instituţii de rang constituţional. De asemenea, pentru a ne raporta la noţiunile menţionate în jurisprudenţa Curţii, respectiv valori, principii sau reguli constituţionale, în speţă, critica de neconstituţionalitate a hotărârii vizează nemijlocit norma consacrată de art. 76 alin. (2) din Constituţie, care stabileşte cvorumul decizional de adoptare a hotărârilor Parlamentului.

27.Având în vedere cele precizate, Curtea apreciază că sesizarea având ca obiect Hotărârea Parlamentului nr. 5/2016 îndeplineşte condiţiile de admisibilitate.

28.În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (1) şi alin. (7) teza întâi din Legea nr. 41/1994, Curtea reţine că o lege în vigoare poate face obiect al controlului de constituţionalitate exercitat de instanţa de contencios constituţional în temeiul art. 146 lit. d) din Constituţie, respectiv al dispoziţiilor art. 29-31 din Legea nr. 47/1992, ca urmare a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate. Prin urmare, analiza îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a sesizării cu un atare obiect trebuie realizată prin raportare la aceste dispoziţii legale.

29.Art.146 lit. d) din Constituţie prevede că instanţa constituţională "hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial; excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată şi direct de Avocatul Poporului", în vreme ce art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 stabileşte că "(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2)Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

(3)Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale."

30.Prin urmare, sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa judecătorească sau de arbitraj comercial în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o hotărâre care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanţa de judecată va trimite Curţii Constituţionale şi numele părţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora [art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992]. De asemenea, potrivit art. 146 lit. d) teza finală din Constituţie şi art. 32 din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată şi direct de Avocatul Poporului, independent de existenţa vreunui cadru procesual.

31.Analizând prezenta sesizare prin raportare la dispoziţiile constituţionale şi legale, Curtea observă că aceasta nu întruneşte condiţiile de admisibilitate privind cadrul procesual în care poate fi invocată excepţia de neconstituţionalitate şi titularii sesizării, respectiv actul de sesizare a Curţii nu îl constituie o hotărâre a unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj, iar autorii sesizării nu sunt părţi într-un litigiu pendinte. Într-o atare împrejurare, Curtea nu poate constata, pe calea verificării controlului de constituţionalitate a unei hotărâri a Parlamentului, neconstituţionalitatea unor dispoziţii legale, chiar dacă acestea constituie temeiul juridic al adoptării respectivei hotărâri, o atare competenţă putând fi exercitată numai ca urmare a unei sesizări formulate în temeiul art. 146 lit. d) din Constituţie.

32.În concluzie, Curtea apreciază că se impune respingerea ca inadmisibilă a sesizării privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 19 alin. (1) şi alin. (7) teza întâi din Legea nr. 41/1994, formulată direct de un număr de 82 de deputaţi şi 26 de senatori aparţinând grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal.

33.Cu privire la sesizarea privind încălcarea principiului colaborării loiale între Parlament şi Curtea Constituţională, consacrat de dispoziţiile art. 1 alin. (4) şi (5), art. 142 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, prin refuzul Parlamentului de a redacta hotărârile privind respingerea numirii în funcţie a domnului George Orbean în funcţia de director general al Societăţii Române de Televiziune, în data de 29 martie 2016, şi de numire/respingere a numirii doamnei Monica Simona Ghiurco în funcţia de director general al Societăţii Române de Televiziune, la data de 11 aprilie 2016, Curtea reţine că, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (a se vedea Decizia nr. 261 din 8 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 17 aprilie 2015), a fost recunoscută deosebirea esenţială dintre atribuţiile Curţii Constituţionale de verificare a constituţionalităţii şi atribuţiile care implică verificarea unor fapte constituţionale. În mod evident, refuzul Parlamentului de a redacta o hotărâre care vizează îndeplinirea unei atribuţii constituţionale, recte controlul parlamentar asupra unei instituţii de rang constituţional, constituie un fapt juridic, iar constatarea încălcării unor dispoziţii constituţionale într-o atare circumstanţă presupune analiza existenţei unui conflict juridic de natură constituţională între autorităţi ale statului. Pentru a califica situaţia dedusă controlului drept un conflict juridic de natură constituţională, este nevoie, însă, să se reţină existenţa unor acte, acţiuni, inacţiuni ale unei/unor autorităţi publice care intră în conflict, iar cererea de soluţionare a conflictului trebuie să provină de la unul dintre titularii dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale expres prevăzuţi de dispoziţiile art. 146 lit. e) din Constituţie. Astfel, pentru a exercita competenţa prevăzută de Constituţie, Curtea trebuie să fie sesizată la cererea "Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a prim-ministrului sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii". Subiectele de drept pe care Legea fundamentală le îndrituieşte a sesiza Curtea sunt limitativ prevăzute, dispoziţia constituţională nedistingând după cum autorităţile pe care le reprezintă sunt sau nu părţi în conflictul cu care sesizează Curtea.

34.Examinând sesizarea formulată, Curtea constată că senatorii şi deputaţii nu se află printre subiectele de drept îndrituite să formuleze cererea cu privire la soluţionarea unui pretins conflict juridic de natură constituţională dintre autorităţi ale statului, astfel încât cererea cu un atare obiect nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 34 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, urmând a fi respinsă ca inadmisibilă.

35.Analiza constituţionalităţii Hotărârii Parlamentului nr. 5/2016. Potrivit art. 31 alin. (5) teza a treia din Constituţie, "Organizarea acestor servicii [n.r. serviciile publice de radio şi de televiziune] şi controlul parlamentar asupra activităţii lor se reglementează prin lege organică". În ceea ce priveşte modalitatea de exercitare a controlului parlamentar asupra activităţii Societăţii Române de Televiziune, art. 65 alin. (2) lit. k) din Constituţie prevede că Parlamentul îşi desfăşoară lucrările în şedinţe comune, potrivit unui regulament adoptat cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, pentru îndeplinirea altor atribuţii care, potrivit Constituţiei sau regulamentului, se exercită în şedinţă comună. Astfel, în temeiul art. 13 pct. 21 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 19 ianuarie 2016, potrivit căruia "Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc în şedinţe comune pentru: [...] 21. efectuarea altor numiri în funcţii care, potrivit legii, intră în competenţa Parlamentului", coroborat cu art. 19 alin. (1) din Legea nr. 41/1994, conform căruia "Membrii Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune, respectiv al Societăţii Române de Televiziune, sunt desemnaţi prin votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor în şedinţa comună a celor două Camere", Parlamentul României a adoptat Hotărârea nr. 5/2016 prin care desemnează membrii Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Televiziune.

36.Analizând preambulul hotărârii supuse controlului de constituţionalitate, Curtea observă că Senatul şi Camera Deputaţilor, în şedinţa comună, şi-au întemeiat hotărârea pe dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 41/1994, care prevăd votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor pentru adoptarea actului respectiv. Mai mult, Parlamentul nu face menţiunea expresă în cuprinsul hotărârii despre temeiul constituţional în baza căruia a fost adoptat acest act. O atare menţiune este obligatorie în condiţiile în care procedura de adoptare a actelor Parlamentului este prevăzută în Constituţie, iar temeiurile de drept în virtutea cărora sunt adoptate respectivele acte constituie criterii de evaluare a constituţionalităţii lor.

37.Pornind de la aceste premise, Curtea reţine cele statuate în jurisprudenţa sa, respectiv în Decizia nr. 261 din 8 aprilie 2015, la paragrafele 27-29. În ceea ce priveşte adoptarea hotărârilor fiecărei Camere sau ale Camerelor reunite ale Parlamentului, Legea fundamentală stabileşte, în cuprinsul art. 76 alin. (1) şi (2), cvorumul decizional necesar adoptării acestor acte juridice, realizând o distincţie între hotărârile parlamentare care se adoptă cu majoritatea absolută de voturi, recte cele referitoare la adoptarea sau modificarea regulamentelor parlamentare, şi hotărârile care se adoptă cu majoritatea simplă de voturi. Aşadar, se constată că, potrivit dispoziţiilor constituţionale, în condiţiile respectării cvorumului legal de şedinţă, regula care guvernează adoptarea hotărârilor Parlamentului este întrunirea cvorumului decizional al majorităţii simple de voturi, respectiv jumătate plus unu din numărul senatorilor şi/sau deputaţilor prezenţi la şedinţă, excepţiile de la această regulă fiind expres prevăzute de Legea fundamentală. Astfel, pe lângă situaţia reglementată de art. 76 alin. (1) referitoare la hotărârile prin care se adoptă sau se modifică regulamentele parlamentare, Constituţia mai prevede patru situaţii în care Parlamentul, în Camere reunite, adoptă hotărâri cu votul majorităţii absolute a membrilor săi, respectiv jumătate plus unu din numărul senatorilor şi deputaţilor, şi anume în cazurile care privesc: suspendarea Preşedintelui României - art. 95 alin. (1), acordarea încrederii Guvernului - art. 103 alin. (3), adoptarea unei moţiuni de cenzură prin care se retrage încrederea Guvernului - art. 113 alin. (1) sau adoptarea unei moţiuni de cenzură în procedura angajării răspunderii Guvernului - art. 114 alin. (2). De asemenea, Constituţia cere întrunirea unei majorităţi calificate de vot, respectiv două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor, în cazul hotărârii adoptate în şedinţa comună a Camerelor Parlamentului prin care Preşedintele României este pus sub acuzare pentru înaltă trădare. Din analiza acestor dispoziţii constituţionale, rezultă că toate hotărârile adoptate de Camera Deputaţilor sau de Senat, în şedinţe separate, cu excepţia celor referitoare la regulamentele proprii de organizare şi funcţionare, urmează regula stabilită de dispoziţiile art. 76 alin. (2) din Constituţie, respectiv se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi în fiecare Cameră.

38.În aplicarea dispoziţiilor constituţionale este jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale care, prin Decizia nr. 989 din 1 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 716 din 22 octombrie 2008, a constatat că art. 155 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, potrivit căruia cererea privind urmărirea penală a membrilor Guvernului "se adoptă cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor", contravine art. 76 alin. (2) din Constituţie şi, în consecinţă, este neconstituţional. De asemenea, prin Decizia nr. 990 din 1 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 716 din 22 octombrie 2008, instanţa constituţională a constatat că dispoziţiile art. 150 alin. (3) din Regulamentul Senatului, care prevedeau că hotărârea privind urmărirea penală a membrilor Guvernului "se adoptă cu votul majorităţii senatorilor", sunt neconstituţionale prin raportare la prevederile art. 76 alin. (2) din Constituţie. În fine, pentru acelaşi fundament constituţional, prin Decizia nr. 392 din 17 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 15 mai 2007, au fost declarate neconstituţionale prevederile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, care dispuneau că hotărârea prin care Parlamentul îşi exprimă punctul de vedere asupra referendumului iniţiat de Preşedintele României se adoptă "cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor".

39.Pe de altă parte, Curtea a mai reţinut că autonomia regulamentară dă dreptul Camerelor Parlamentului de a dispune cu privire la propria organizare şi procedurile de desfăşurare a lucrărilor parlamentare. Ea constituie expresia statului de drept, a principiilor democratice şi poate opera exclusiv în cadrul limitelor stabilite de Legea fundamentală. Autonomia regulamentară nu poate fi exercitată în mod discreţionar, abuziv, cu încălcarea atribuţiilor constituţionale ale Parlamentului sau a normelor imperative privind procedura parlamentară. Normele regulamentare reprezintă instrumentele juridice care permit desfăşurarea activităţilor parlamentare în scopul îndeplinirii atribuţiilor constituţionale ale forului legislativ şi trebuie interpretate şi aplicate cu bună-credinţă şi în spiritul loialităţii faţă de Legea fundamentală (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 209 din 7 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 22 martie 2012, şi Decizia nr. 261 din 8 aprilie 2015, precitată).

40.În această lumină, relevante sub aspectul supus analizei Curţii sunt cele statuate de instanţa constituţională prin Decizia nr. 260 din 8 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2015. Curtea a reţinut că "legiuitorul trebuie să se raporteze la reglementările ce reprezintă un reper de claritate, precizie şi previzibilitate, iar erorile de apreciere în redactarea actelor normative nu trebuie să se perpetueze în sensul de a deveni ele însele un precedent în activitatea de legiferare; din contră, aceste erori trebuie corectate pentru ca actele normative să contribuie la realizarea unei securităţi sporite a raporturilor juridice [...]; mutatis mutandis, activitatea parlamentară trebuie să se orienteze după aceleaşi reguli, în sensul de a se raporta la Constituţie şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, ceea ce echivalează cu îndepărtarea de la o reglementare legală care pune aceleaşi probleme de constituţionalitate precum cea analizată în cauza de faţă". Mai mult, prin aceeaşi decizie, Curtea a statuat că "Senatul nu are opţiunea de a alege între aplicarea unei legi (organice, în cazul de faţă) sau a Constituţiei, din moment ce art. 1 alin. (5) consacră, în mod expres, supremaţia Constituţiei şi respectarea acesteia, iar art. 76 alin. (2) din Constituţie şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale sunt neechivoce cu privire la majoritatea de vot necesară a fi întrunită pentru adoptarea hotărârilor parlamentare, altele decât cele care privesc ipotezele de excepţie reglementate prin Constituţie" (paragraful 31). "Pe de altă parte, este evident că sediul materiei pentru stabilirea majorităţii de vot necesare adoptării actelor Parlamentului îl constituie Constituţia, iar reglementările acesteia în această materie pot fi reluate în regulamentele parlamentare, şi nu în legi. De aceea, într-o bună tehnică legislativă, legile care prin obiectul lor de reglementare se află într-o conexiune cu regulamentele parlamentare ar putea cuprinde o normă de trimitere la textul din Regulamentul Senatului/Camerei Deputaţilor care reglementează majoritatea de vot necesar a fi întrunită [...], după caz; de altfel, chiar şi în lipsa unei astfel de trimiteri, este de la sine înţeles că hotărârea se adoptă potrivit art. 76 alin. (2) din Constituţie" (paragraful 32).

41.În plus, Curtea subliniază că verificarea constituţionalităţii extrinseci a unui act dintre cele care, potrivit Constituţiei, pot fi supuse controlului de constituţionalitate, respectiv legile, ordonanţele Guvernului, hotărârile Parlamentului, vizează regularitatea formală a acestuia, adică îndeplinirea condiţiilor impuse la nivel constituţional pentru adoptarea sau, după caz, emiterea acestuia. Astfel, prin Decizia nr. 161 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 21 mai 2015, Curtea a reţinut că "menţionarea formulei de atestare a legii constituie o cerinţă de formă a actului normativ în cauză, astfel că, în analizarea unei critici de neconstituţionalitate formulată din perspectiva lipsei acesteia, Curtea Constituţională va proceda la efectuarea unui control al constituţionalităţii extrinseci a respectivului act normativ". Potrivit dispoziţiilor art. 46 alin. (7) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normativ, "Formula de atestare a legalităţii adoptării legii va avea următorul cuprins: Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) sau (2), după caz, din Constituţia României, republicată." Curtea apreciază că aceste dispoziţii legale sunt aplicabile mutatis mutandis şi în cazul adoptării hotărârilor Parlamentului. De altfel, în practica constantă a Camerelor Parlamentului, ori de câte ori Camera Deputaţilor sau Senatul, în şedinţe separate sau comune, adoptă hotărâri, în cuprinsul acestora se reţine următoarea formulă redacţională "Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor/Senat în şedinţa din (...), cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1)/art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată." Or, în cazul de faţă, Parlamentul nu face menţiunea expresă în cuprinsul hotărârii despre temeiul constituţional în baza căruia a fost adoptat acest act, împrejurare ce afectează regularitatea formală a actului adoptat. Pe de altă parte, întrucât Hotărârea Parlamentului nr. 5/2016 nu se încadrează în ipotezele prevăzute de Constituţie pentru care este necesară majoritatea absolută sau calificată pentru adoptare, rezultă că aceasta urmează regula stabilită de dispoziţiile art. 76 alin. (2) din Constituţie, respectiv a fost adoptată cu votul majorităţii membrilor prezenţi la şedinţa comună a celor două Camere.

42.În concluzie, Curtea constată că, în acord cu jurisprudenţa instanţei constituţionale, Hotărârea Parlamentului nr. 5/2016 a fost adoptată cu respectarea prevederilor consacrate de art. 76 alin. (2) din Legea fundamentală, astfel încât criticile de neconstituţionalitate formulate urmează a fi respinse ca neîntemeiate.

43.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. l) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1, 3, 10 şi 27 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, în ceea ce priveşte Hotărârea Parlamentului nr. 5/2016 privind desemnarea membrilor Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Televiziune, şi cu unanimitate de voturi, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 19 alin. (1) şi alin. (7) teza întâi din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi a Societăţii Române de Televiziune şi sesizarea privind încălcarea principiului colaborării loiale între Parlament şi Curtea Constituţională, consacrat de dispoziţiile art. 1 alin. (4) şi (5), art. 142 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, prin refuzul Parlamentului de a redacta hotărârile privind respingerea numirii în funcţie a domnului George Orbean în funcţia de director general al Societăţii Române de Televiziune, în data de 29 martie 2016, şi de numire/respingere a numirii doamnei Monica Simona Ghiurco în funcţia de director general al Societăţii Române de Televiziune, la data de 11 aprilie 2016,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.Respinge, ca neîntemeiată, sesizarea de neconstituţionalitate şi constată că Hotărârea Parlamentului nr. 5/2016 privind desemnarea membrilor Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Televiziune este constituţională în raport cu criticile formulate.

2.Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (1) şi alin. (7) teza întâi din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi a Societăţii Române de Televiziune.

3.Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea privind încălcarea principiului colaborării loiale între Parlament şi Curtea Constituţională, consacrat de dispoziţiile art. 1 alin. (4) şi (5), art. 142 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, prin refuzul Parlamentului de a redacta hotărârile privind respingerea numirii în funcţie a domnului George Orbean în funcţia de director general al Societăţii Române de Televiziune, în data de 29 martie 2016, şi de numire/respingere a numirii doamnei Monica Simona Ghiurco în funcţia de director general al Societăţii Române de Televiziune, la data de 11 aprilie 2016.

Decizia este definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Preşedintelui Senatului şi Preşedintelui Camerei Deputaţilor şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 11 mai 2016.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-şef,

Mihaela Senia Costinescu