Decizia nr. 182 din 29 martie 2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, excepție ridicată de Borulea Camelia în Dosarul nr. 5.310/279/2014 al Judecătoriei Piatra-Neamț și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 148D/2017.2. La apelul nominal, se prezintă personal autoarea excepției și lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul autoarei excepției, care solicită un nou termen de judecată pentru completarea excepției de neconstituționalitate.

4.Reprezentantul Ministerului Public se opune acordării unui nou termen de judecată, deoarece încheierea de sesizare a Curții Constituționale este din luna decembrie 2016, iar autoarea excepției a avut timp suficient pentru a analiza actele dosarului și să-și formuleze apărările.

5.Curtea, deliberând asupra cererii formulate, în temeiul art. 14 din Legea nr. 47/1992 și al art. 222 din Codul de procedură civilă, dispune respingerea cererii, deoarece de la data sesizării instanței de contencios constituțional, respectiv 16 decembrie 2016, și până în prezent, autoarea excepției a avut la dispoziție un interval de timp suficient care să îi permită pregătirea apărării.

6.Pe fondul cauzei autoarea excepției susține că, în esență, textul legal criticat este lipsit de claritate, precizie și previzibilitate, întrucât nu precizează care ar fi instituția sau persoana care ar putea acorda dreptul exclusiv de folosire a denumirilor. Face trimitere la Hotărârea Curții de la Strasbourg din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României. Totodată, după ce face o incursiune în situația de fapt dedusă judecății instanțelor de drept comun, autoarea excepției mai susține că neclaritatea se deduce și din existența simbiotică a unor prevederi care sancționează aceeași faptă, respectiv art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 și art. 348 din Codul penal referitor la exercitarea fără drept a unei profesii sau activități. În opinia sa, existența a două texte legale de aceeași substanță generează incertitudine și încalcă art. 4 din Protocolul nr. 7 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Depune concluzii scrise.

7.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, deoarece nu se poate deduce neconstituționalitatea unui text din compararea sa cu altul. În plus, susținerile autoarei sunt neîntemeiate, deoarece art. 26 din Legea nr. 51/1995 pedepsește exercitarea fără drept a profesiei de avocat, iar în art. 60 alin. (6) din aceeași lege, legiuitorul a înțeles să pedepsească folosirea fără drept a anumitor denumiri. Așadar, prin textul legal contestat, legiuitorul a înțeles să protejeze autoritatea și atributele specifice exercitării profesiei de avocat, precum și însemnele acestei profesii, pentru a se acorda încrederea de care trebuie să beneficieze orice persoană. Totodată, referitor la exercitarea fără drept a profesiei de avocat, arată că acest text de lege a fost analizat prin Decizia nr. 15 din 21 septembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, privind recursul în interesul legii formulat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție vizând interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 348 din Codul penal (corespondent al art. 281 din Codul penal anterior), în ipoteza exercitării activităților specifice profesiei de avocat de către persoane care nu fac parte din formele de organizare profesională recunoscute de Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările ulterioare. În concluzie, excepția invocată este inadmisibilă, deoarece autoarea excepției compară mai multe prevederi legale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

8.Prin Încheierea din 16 decembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 5.310/279/2014, Judecătoria Piatra-Neamț a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, excepție ridicată de Borulea Camelia în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect soluționarea unei cauze penale în care se fac cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995.

9.În motivarea excepției de neconstituționalitate, se susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale referitoare la calitatea legilor, la egalitatea în drepturi, la tratatele internaționale privind drepturile omului, la dreptul la un proces echitabil, la principiul legalității pedepsei, la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică și la independența judecătorilor care se supun numai legii, deoarece sunt lipsite de previzibilitate, legiuitorul instituind o incriminare cu caracter general și ambiguu. Astfel, nu este respectat standardul de claritate, întrucât prevederile contestate nu răspund la întrebările care sunt persoanele care nu pot folosi însemnele și denumirile și unde nu pot fi folosite însemnele și denumirile.

10.Totodată, autoarea excepției a invocat existența simbiotică a dispozițiilor art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 și art. 348 din Codul penal - la care se face trimitere în art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 -, care prevede că exercitarea, fără drept, a unei profesii sau activități pentru care legea cere autorizație ori exercitarea acestora în alte condiții decât cele legale, dacă legea specială prevede că săvârșirea unor astfel de fapte se sancționează potrivit legii penale, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni sau un an sau cu amendă. În opinia sa, cele două texte legale mai sus arătate sancționează aceeași faptă. Infracțiunea de exercitare a profesiei de avocat există dacă făptuitorul a efectuat în mod repetat, fără drept, acțiuni specifice profesiei de avocat, adică a exercitat profesia fără a fi autorizat, a folosit denumirile, însemnele și roba specifice acestei profesii. Existența celor două sancțiuni pentru aceeași faptă încalcă prevederile art. 4 din Protocolul nr. 7 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la Dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori și generează incertitudine, întrucât nu există o normă care să precizeze care dintre cele două texte poate fi aplicat.

11.Judecătoria Piatra-Neamț opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

12.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

13.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, barourile sunt persoane juridice de interes public, organizate în fiecare județ și în municipiul București, fiind constituite din avocații înscriși pe Tabloul avocaților, care au sediul profesional în localitățile de pe raza acestora. Uniunea Națională a Barourilor din România (U.N.B.R.) a fost înființată în temeiul Legii nr. 51/1995, prin reorganizarea Uniunii Avocaților din România, organism reprezentativ al avocaților care, la rândul său, a fost înființată în anul 1995, în temeiul Legii nr. 51/1995. Conform art. 60 din Legea nr. 51/1995, U.N.B.R. este persoană juridică de interes public și succesoarea de drept a Uniunii Avocaților din România.

14.Înființată în temeiul legii ca persoană juridică de interes public, U.N.B.R. se supune reglementărilor speciale din Legea nr. 51/1995, și nu Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, aceasta din urmă stabilind înființarea prin hotărâre judecătorească a persoanelor juridice de drept privat fără scop patrimonial. De altfel, chiar Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 prevede, în art. 85, că persoanele juridice de utilitate publică - asociații, fundații sau alte organizații de acest fel - înființate prin legi, ordonanțe, decrete-lege, hotărâri ale Guvernului sau prin orice acte de drept public nu intră sub incidența prevederilor ordonanței, ci rămân supuse reglementărilor speciale care stau la baza înființării și funcționării lor.

15.Așa fiind, de lege lata nu se poate susține legalitatea constituirii altor barouri decât cele care alcătuiesc U.N.B.R. și nici a unei alte uniuni naționale a avocaților din România decât U.N.B.R.16. Prin urmare, dispozițiile supuse controlului de constituționalitate din cadrul Legii nr. 51/1995 reprezintă măsuri de protecție și garanție atât pentru părți, cât și pentru toți ceilalți participanți la activitatea judiciară, dar și de prevenire a propagării fenomenului înființării barourilor paralele, neconstituind o restrângere a exercițiului dreptului la muncă prevăzut de art. 41 din Constituție.

17.Astfel, dreptul la muncă garantat de dispozițiile constituționale invocate trebuie să fie exercitat, pentru fiecare profesie în parte, în limitele stabilite de legislația în vigoare și fără a aduce atingere celorlalte drepturi și libertăți garantate de Legea fundamentală, acest aspect fiind urmărit de legiuitor și la edictarea prevederilor legale supuse controlului de constituționalitate.

18.Mai mult, art. 26 din Legea nr. 51/1995 stabilește sancțiunea pentru nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la exercitarea profesiei de avocat. Totodată, instanțele sunt obligate să verifice și să se pronunțe asupra calității de reprezentant al unei persoane care se prezintă ca avocat, exercitând acte specifice acestei profesii și folosind însemnele profesiei de avocat, iar actele specifice profesiei de avocat, efectuate în mod public de o persoană care nu a dobândit calitatea de avocat în condițiile prezentei legi, sunt nule.

19.În continuare, potrivit dispozițiilor legale criticate, folosirea fără drept a denumirilor „Barou“, „Uniunea Națională a Barourilor din România“, „U.N.B.R.“ ori „Uniunea Avocaților din România“ sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum și folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiții decât cele prevăzute de prezenta lege constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

20.Argumentele invocate de autorii excepției sunt neîntemeiate, deoarece, potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție, infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora se reglementează prin lege organică. În aceste condiții, în aplicarea prevederilor constituționale menționate, legiuitorul, cu respectarea legalității incriminării și a legalității sancțiunilor de drept penal a stabilit în cuprinsul art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 infracțiunea specifică.

21.În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că, în concepția legiuitorului, avocatura este un serviciu public, care este organizat și funcționează pe baza unei legi speciale, iar profesia de avocat poate fi exercitată de un corp profesional selectat și funcționând după reguli stabilite de lege. Această opțiune a legiuitorului nu poate fi considerată ca neconstituțională, având în vedere că scopul ei este asigurarea unei asistențe juridice calificate, iar normele în baza cărora funcționează nu contravin principiilor constituționale, cei care doresc să practice această profesie fiind datori să respecte legea și să accepte regulile impuse de aceasta. Astfel se explică de ce condițiile de organizare și exercitare a profesiei de avocat sunt prevăzute într-o lege specială. De altfel, profesia de avocat se poate exercita numai cu respectarea legii, și nu împotriva ei, iar faptul că accesul la profesia de avocat este condiționat de satisfacerea unor cerințe nu poate fi privit ca o îngrădire a dreptului la muncă sau a alegerii libere a profesiei.

22.Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Astfel, instituirea ca infracțiune a faptei de folosire fără drept a denumirilor „Barou“, „Uniunea Națională a Barourilor din România“, „U.N.B.R.“ ori „Uniunea Avocaților din România“ sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum și folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiții decât cele prevăzute de Legea nr. 51/1995, nu este de natură a aduce atingere vreunei norme constituționale. Totodată, prevederile criticate sunt în acord cu art. 1 alin. (5) din Constituție, întrucât nu sunt lipsite de claritate, ci, dimpotrivă, acestea îndeplinesc cerințele instituite de Legea fundamentală în acest sens. Principiul legalității presupune existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor, astfel cum reiese din jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului (a se vedea Hotărârea din 5 ianuarie 2000, pronunțată în cauza Beyler împotriva Italiei, paragraful 109, Hotărârea din 8 iulie 2008, pronunțată în Cauza Fener Rum Patrikligi împotriva Turciei, paragraful 70). Din această perspectivă, principiul legalității impune o obligație pozitivă a legiuitorului de a reglementa prin texte clare și precise. Norma juridică trebuie să fie enunțată cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își controleze conduita, să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintro anumită faptă. Însă, având în vedere că datorită caracterului de generalitate al legilor, redactarea acestora nu poate avea o precizie absolută, cerința de previzibilitate a normei se poate complini printr-o interpretare judiciară coerentă și previzibilă. Așa fiind, elementele infracțiunii instituite prin art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 nu necesită alte intervenții din partea legiuitorului, fiind îndeplinite cerințele calitative ale legii, inclusiv previzibilitatea.

23.Textul de lege criticat este suficient de precis și clar pentru a se observa cu ușurință că sancțiunea penală se aplică doar în condițiile în care faptele se realizează prin folosirea fără drept a denumirilor „Barou“, „Uniunea Națională a Barourilor din România“, „U.N.B.R.“ ori „Uniunea Avocaților din România“ sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum și folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiții decât cele prevăzute de Legea nr. 51/1995.

24.De asemenea, prevederile legale criticate nu sunt de natură să aducă atingere principiului egalității în fața legii, în condițiile în care acestea sunt aplicabile tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei după intrarea în vigoare.

25.Nu poate fi reținută nici pretinsa încălcare a art. 23 alin. (12) din Constituție, întrucât dispozițiile legale contestate sunt în deplină concordanță cu regula constituțională potrivit căreia nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii. În plus, este invocată și Decizia nr. 339 din 10 aprilie 2012.

26.În atari condiții, organizarea profesiei de avocat în această manieră nu este de natură să aducă restrângeri drepturilor și libertăților fundamentale. Avocatura este o profesie liberală și independentă, iar exercitarea sa este firesc să se realizeze într-un cadru organizat, în conformitate cu reguli prestabilite, a căror respectare trebuie asigurată inclusiv prin aplicarea unor măsuri coercitive, rațiuni care au impus constituirea unor structuri organizatorice unitare și prohibirea constituirii în paralel a altor structuri destinate practicării aceleiași activități, fără suport legal.

27.În privința dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituție, Avocatul Poporului consideră că nu au incidență în cauză, prevederile legale criticate fiind de drept material, și nu de drept procedural. De asemenea, prevederile art. 20, art. 52 și art. 124 alin. (3) din Legea fundamentală nu sunt incidente în cauză.

28.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, susținerile autoarei excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

29.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

30.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2011, astfel cum au fost modificate prin art. 51 pct. 3 al Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, care au următorul conținut: „Folosirea fără drept a denumirilor «Barou», «Uniunea Națională a Barourilor din România», «U.N.B.R.» ori «Uniunea Avocaților din România» sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum și folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiții decât cele prevăzute de prezenta lege constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.“31. Autoarea excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la calitatea legilor, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (12) referitor la principiul legalității pedepsei, art. 52 - Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică și art. 124 alin. (3) referitor la independența judecătorilor care se supun numai legii, precum și prevederile art. 4 din Protocolul nr. 7 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la Dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori.

32.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunțării Deciziei nr. 379 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 731 din 27 noiembrie 2013, Deciziei nr. 155 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 17 aprilie 2015, paragraful 14, și Deciziei nr. 158 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 394 din 25 mai 2017, paragrafele 19, 20, instanța de contencios constituțional a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 60 din Legea nr. 51/1995, statuând că avocatura este un serviciu public, care este organizat și funcționează pe baza unei legi speciale, iar profesia de avocat poate fi exercitată de un corp profesional selectat și funcționând după reguli stabilite de lege. Această opțiune a legiuitorului nu poate fi considerată ca neconstituțională, având în vedere că scopul ei este asigurarea unei asistențe juridice calificate, iar normele în baza cărora funcționează nu contravin principiilor constituționale. Totodată, prin Decizia nr. 806 din 9 septembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 17 ianuarie 2007, s-a mai statuat că normele în baza cărora funcționează Uniunea Națională a Barourilor din România nu contravin principiilor constituționale, cei care doresc să practice această profesie fiind datori să respecte legea și să accepte regulile impuse de aceasta.

33.Curtea a reținut, totodată, că, deși avocatura este o profesie liberală și independentă, exercitarea sa trebuie să se desfășoare într-un cadru organizat, în conformitate cu reguli prestabilite, a căror respectare trebuie asigurată inclusiv prin aplicarea unor măsuri coercitive, rațiuni care au impus constituirea unor structuri organizatorice unitare și prohibirea constituirii în paralel a altor structuri destinate practicării aceleiași activități, fără suport legal. Totodată, instanța de contencios constituțional a subliniat că scopul acestei legi este asigurarea unei asistențe juridice calificate, cei care doresc să practice această profesie fiind datori să respecte legea și să accepte regulile impuse de aceasta. Curtea a reținut că incriminarea și sancționarea faptelor de exercitare fără drept a unor profesii sau activități, pentru care se cere o anumită pregătire și, în consecință, sunt supuse autorizării, exprimă necesitatea apărării unor valori sociale de o importanță deosebită, inclusiv viața și integritatea fizică și psihică ale persoanei, precum și interesele patrimoniale ale acesteia. Societatea nu poate îngădui ca anumite profesii, precum aceea de medic, de farmacist sau de stomatolog, să fie practicate de persoane fără calificare și fără răspunderea necesară în caz de urmări periculoase ori păgubitoare. Faptul că aceleași cerințe, cu aceleași consecințe juridice, au fost impuse și profesiei de avocat este o opțiune a legiuitorului, determinată de o anumită oportunitate, care intră în activitatea de legiferare a Parlamentului (a se vedea Decizia nr. 158 din 14 martie 2017, paragraful 21).

34.De asemenea, prin Decizia nr. 509 din 30 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 3 august 2015, paragrafele 23, 25, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, prilej cu care, făcând trimitere la Decizia nr. 321 din 14 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.144 din 3 decembrie 2004, s-a reținut că organizarea avocaților în barouri și a barourilor în Uniunea Avocaților din România nu contravine normelor din Constituție. Organizarea exercitării prin lege a profesiei de avocat, ca de altfel a oricărei alte activități ce prezintă interes pentru societate, este firească și necesară, în vederea stabilirii competenței, a mijloacelor și a modului în care se poate exercita această profesie, precum și a limitelor dincolo de care s-ar încălca drepturile altor persoane sau categorii profesionale. Totodată, Barourile și Uniunea Națională a Barourilor din România sunt asociații profesionale cu un specific deosebit, iar activitatea desfășurată de aceste asociații și de membrii lor este una de interes public, ceea ce impune o reglementare legală mai cuprinzătoare, chiar și în ceea ce privește calitățile membrilor, condițiile de organizare și funcționare, nedemnitățile, incompatibilitățile, răspunderea disciplinară și altele. Așa fiind, prevederile criticate din Legea nr. 51/1995 au fost edictate de legiuitor cu scopul de a proteja relațiile sociale referitoare la exercitarea unei profesii liberale, respectiv profesia de avocat, astfel încât aceasta, ca de altfel și alte profesii reglementate de norme speciale, se poate exercita numai cu respectarea legii, și nu împotriva ei. Așa fiind, Curtea a constatat că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 este neîntemeiată.

35.Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele și soluția care au fundamentat deciziile mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

36.Totodată, Curtea constată că, în concordanță cu prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, în componenta privind calitatea legilor, dispozițiile legale criticate sunt clare și neechivoce, întrucât destinatarul normei penale de incriminare are posibilitatea să prevadă consecințele ce decurg din nerespectarea ei, sens în care își poate adapta conduita în mod corespunzător. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat în jurisprudența sa (de exemplu, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012) că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, și Decizia Curții Constituționale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011).

37.Deși autoarea excepției a susținut că dispozițiile art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 și ale art. 348 din Codul penal sancționează aceeași faptă și că prin aceasta se încalcă prevederile art. 4 din Protocolul nr. 7 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la Dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori, critica formulată este neîntemeiată. Astfel, art. 26 din Legea nr. 51/1995 stabilește sancțiunea pentru nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la exercitarea profesiei de avocat, potrivit căruia „Exercitarea, fără drept, a oricărei activități specifice profesiei de avocat constituie infracțiune și se pedepsește potrivit legii penale“.

38.Totodată, infracțiunea reglementată de textul legal criticat se deosebește de infracțiunea prevăzută de art. 348 din Codul penal, întrucât vizează interdicția folosirii fără drept a denumirilor „Barou“, „Uniunea Națională a Barourilor din România“, „U.N.B.R.“ ori „Uniunea Avocaților din România“ sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum și folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiții decât cele prevăzute de Legea nr. 51/1995. Or, infracțiunea prevăzută de art. 348 din Codul penal constă în fapta de exercitare, fără drept, a unei profesii sau activități pentru care legea cere autorizație ori în exercitarea acestora în alte condiții decât cele legale, dacă legea specială prevede că săvârșirea unor astfel de fapte se sancționează penal. În legea specială sunt prevăzute condițiile și modalitățile privind exercitarea unei profesii sau activități (de pildă pentru exercitarea profesiei de medic sau avocat). Pentru existența infracțiunii reglementate de Codul penal este necesar ca într-o lege specială să se reglementeze activitatea de exercitare a unei profesii sau activități și să se pretindă existența unei autorizații pentru exercitarea acesteia, în caz contrar, legea specială prevăzând aplicarea legii penale. Aceasta înseamnă că exercitarea unei profesii sau activități, al cărei regim este ocrotit de lege, trebuie să fie prevăzută într-un act normativ. Norma incriminatoare operează atât în situația în care subiectul activ exercită o profesie sau o activitate fără a deține autorizația legală cerută de legea specială, cât și în situația în care, deși acesta deține autorizația legală, totuși, exercită profesia sau activitatea în alte condiții decât cele prevăzute de lege, astfel că activitatea apare ca nelegală. În acest sens, prin art. 1 din Legea nr. 51/1995, republicată, se stabilește că profesia de avocat este liberă și independentă, cu organizare și funcționare autonomă, în condițiile legii și ale statutului profesiei, exercitându-se numai de către avocații înscriși în tabloul baroului din care fac parte, component al Uniunii Naționale a Barourilor din România (U.N.B.R.), constituirea și funcționarea de barouri în afara U.N.B.R. fiind interzisă.

39.De asemenea, prevederile legale criticate nu afectează dispozițiile art. 16 din Constituție, deoarece principiul egalității în fața legii presupune ca la situații egale să se aplice un tratament juridic egal. În același timp, presupune și dreptul la diferențiere în tratament juridic, dacă situațiile în care se află cetățenii sunt diferite. Altfel spus, situațiilor egale să le corespundă un tratament juridic egal, iar situațiilor diferite, un tratament juridic diferit. Or, conținutul art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 nu conține nicio dispoziție de natură a afecta acest principiu.

40.Dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituție referitoare la dreptul la un proces echitabil nu au incidență în cauză, prevederile legale criticate fiind norme de drept substanțial, și nu de drept procedural. Totodată, prevederile art. 20, 52 și art. 124 alin. (3) din Legea fundamentală nu sunt incidente în cauză, iar, în ce privește afectarea prevederilor art. 23 alin. (12) din Constituție, Curtea constată că autoarea nu a arătat în ce constă contrarietatea reclamată astfel încât să se poată pronunța cu privire la încălcarea acestora.

41.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Borulea Camelia în Dosarul nr. 5.310/279/2014 al Judecătoriei Piatra Neamț și constată că dispozițiile art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Piatra-Neamț și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 29 martie 2018.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru