Decizia nr. 62 din 18 februarie 2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 53 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, excepție ridicată de Societatea BRD Groupe Société Générale - S.A., cu sediul în București, în Dosarul nr. 1.882/97/2010/a14 al Curții de Apel Alba Iulia - Secția a II-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 742D/2017.2. La apelul nominal se prezintă, pentru autoarea excepției de neconstituționalitate, doamna avocat Simona Maria Miloș și domnul avocat Stan Tîrnoveanu, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul apărătorilor aleși prezenți, mai întâi doamnei avocat Simona Maria Miloș, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate în raport cu temeiurile constituționale invocate. Cu titlu preliminar, menționează Decizia nr. 1 din 20 ianuarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a V-a civilă și s-a stabilit că existența unor măsuri asigurătorii înființate în cadrul unui proces penal asupra bunurilor unei persoane juridice, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracțiune sau a garantării executării cheltuielilor judiciare: nu suspendă procedura de lichidare prevăzută de Legea nr. 85/2014 în ceea ce privește bunul sechestrat; nu este de natură a indisponibiliza bunul asupra căruia a fost începută procedura de valorificare conform dispozițiilor legii insolvenței; nu împiedică lichidarea bunurilor efectuată de lichidatorul judiciar în exercitarea atribuțiilor conferite de lege.

4.În continuare, față de temeiurile constituționale menționate în motivarea excepției de neconstituționalitate, susține că, deși există jurisprudență în materie, prevederile criticate nu au mai fost analizate de către instanța de contencios constituțional din perspectiva criticilor formulate în prezenta cauză, prin prisma unui creditor ipotecar, potențial adjudecatar al bunurilor, având în vedere practica instituțiilor bancare de a-și adjudeca în contul creanței bunurile debitorului, aspect care nu a fost pus în practică, tocmai ca urmare a intervenției legislative prin normele criticate și ca urmare a sechestrului instituit asupra bunurilor, și nici în raport cu prevederile constituționale ale art. 15 alin. (2) și ale art. 53 alin. (2).

5.De asemenea, pune în discuție situația bunurilor sechestrate valorificabile în procedura insolvenței în dinamica legislativă, respectiv Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cele aduse prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, și Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență. În acest context, se precizează că regula, cu excepția prevederilor criticate, a fost aceea a vânzării bunurilor libere de orice sarcini, inclusiv în ceea ce privește măsurile asigurătorii instituite în cursul procesului penal, și cu excepția măsurilor asigurătorii dispuse în procesul penal în vederea confiscării speciale sau extinse astfel cum prevede Legea nr. 85/2014, situație în care bunurile nu se mai află în patrimoniul debitoarei.

6.În continuare, prezintă motivarea excepției de neconstituționalitate, raportat la prevederile constituționale invocate, sens în care menționează jurisprudența Curții Constituționale cu privire la neretroactivitatea legii. În acest context, prezintă situația concretă a cauzei, respectiv faptul că procedura insolvenței a fost deschisă în anul 2010, astfel că toate raporturile juridice ar trebui să fie guvernate de legea în vigoare la momentul deschiderii procedurii insolvenței, atunci când creditorii și debitorii își prefigurează șansele de valorificare a bunurilor în procedură, în sens contrar, se aduce atingere principiului neretroactivității legii. Dacă s-ar fi cunoscut posibila modificare a legii, s-ar fi optat pentru o procedură de executare individuală, prevăzută de dreptul comun, în care vânzarea este liberă de orice sarcini. În acest context, precizează că se încalcă principiul egalității în fața legii prin raportare la executarea silită din dreptul comun, precum și prin raportare la procedura insolvenței prevăzută de Legea nr. 85/2014, nefiind vreo rațiune care să justifice aplicarea unor măsuri diferite, deși situațiile sunt identice. În final, arată că în materia falimentului, procedura este una execuțională colectivă, moment de la care societatea se lichidează, respectiv se radiază, aspect ce este în consonanță și cu normele europene referitoare la eliminarea barierelor cu privire la ieșirea de pe piață a operatorilor economici.

7.Având cuvântul, domnul avocat Stan Tîrnoveanu precizează că în examinarea excepției de neconstituționalitate, indiferent că este vorba de spețe civile sau penale, trebuie avute în vedere valorile protejate prin măsurile asigurătorii, instituite în cursul procesului penal, respectiv dreptul de proprietate, dreptul creditorului de a se îndestula, aspecte relevate și în jurisprudența instanței de contencios constituțional. De asemenea, cu privire la sechestru, arată că, potrivit aceleiași jurisprudențe, acesta este o măsură asigurătorie de drept penal, iar nu o sancțiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecință a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârșite, neavând, așadar, caracter punitiv, ci eminamente preventiv. Prin urmare, și normele de drept comun prevăd vânzarea bunurilor libere de orice sarcini, deoarece părțile într-o procedură execuțională nu sunt bunurile, ci creditorul și debitorul cu averea sa; în continuare, după lichidarea bunurilor, răspunderea revine persoanei fizice sau juridice, bunurile neavând vreo culpă în procedură, sigurul scop fiind reprezentat de îndestularea creditorilor, indiferent de felul procedurii și al creditorilor (creditori ipotecari, creditori salariați în procedura insolvenței, creditori bugetari etc.). Or, normele criticate prevăd modalități distincte de înstrăinare a bunurilor în procedura de executare silită de drept comun sau în procedura fiscală, deși toate sunt proceduri execuționale analoage, ceea ce este contrar prevederilor art. 16 și art. 53 din Constituție. În acest context, face referire la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

8.Față de această împrejurare, apreciază că normele criticate creează efecte neclare, ceea ce conduce și la încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5), întrucât nu s-au urmărit toate efectele cu privire la aplicabilitatea sancțiunii, la faptele săvârșite etc., nefiind sancționat vreun creditor, deoarece măsura respectivă are menirea de a proteja patrimoniul terțului și nu are nicio legătură cu persoana despre care se pretinde că a săvârșit o faptă penală. Având în vedere coroborarea unor texte din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, apreciază că sunt încălcate prevederile art. 15, art. 44 și art. 136 din Constituție, pentru motivele prezentate în notele scrise depuse la dosarul cauzei, precum și dispozițiile art. 135 din Legea fundamentală. În final, face referire la punctul de vedere al Guvernului, prin care se arată că prevederile criticate nu retroactivează și chiar au fost abrogate. Față de această împrejurare, solicită admiterea excepției de neconstituționalitate și pronunțarea unei decizii interpretative, în sensul că prevederile criticate au fost abrogate expressis verbis prin art. 344 lit. f) din Legea nr. 85/2014.

9.Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii, în principal, de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, întrucât aspectele relevate vizează chestiuni de interpretare și aplicare a legii, care țin de resortul instanței de judecată; în subsidiar, solicită respingerea ca neîntemeiată, întrucât dispozițiile criticate vizează procedura de valorificare a bunurilor de către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, respectiv o procedură judiciară. Aceste norme sunt de imediată aplicare, neputându-se pune problema încălcării principiului neretroactivității legii civile. Cu privire la celelalte aspecte, precizează că instanța de contencios constituțional s-a mai pronunțat, sens în care este Decizia nr. 522 din 11 iulie 2017.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

10.Prin Încheierea din 7 februarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 1.882/97/2010/a14, Curtea de Apel Alba Iulia - Secția a IIa civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 53 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, excepție ridicată de Societatea BRD Groupe Société Générale - S.A., cu sediul în București, într-o cauză întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 85/2006.

11.În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că prevederile criticate sunt contrare principiului neretroactivității legii, aplicându-se unor situații anterioare adoptării acestora. Arată că insolvența acestei societăți a fost deschisă sub imperiul prevederilor Legii nr. 85/2006, inclusiv instituirea sechestrului penal, înainte de modificările operate prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale. Prin urmare, la acel moment, atât debitorul față de care s-a deschis procedura insolvenței, cât și creditorii și-au prefigurat șansele de obținere a unui anumit preț în urma valorificării bunurilor, știind că se vor vinde libere de sarcini. Chiar și instituțiile publice care instituiau măsurile asigurătorii în cursul procesului penal intrau în concurs cu creditorii pentru distribuirea sumelor obținute din vânzare, acestea urmând a fi distribuite cu prioritate celor care aveau cauze de preferință, neputând fi menținute aceste măsuri asigurătorii în situația valorificării bunurilor. Or, în cauza de față, deși există o hotărâre definitivă de deschidere a procedurii insolvenței și un drept de ipotecă asupra bunului, acesta a fost indisponibilizat prin aplicarea unor măsuri asigurătorii dispuse în cursul unui proces penal și nu poate fi valorificat în procedura insolvenței debitorului său, ca urmare a prevederilor legale criticate. Astfel, se încalcă dreptul la un proces echitabil, având în vedere că executarea silită face parte din noțiunea de proces, și dreptul de proprietate al creditorului ipotecar și al adjudecatarului prin menținerea tuturor măsurilor asigurătorii și înlăturarea dreptului unui creditor ipotecar de a își satisface creanța înscrisă cu prioritate în cartea funciară a imobilului. Deopotrivă, prin normele criticate se instituie o preferință a creanțelor provenind dintr-un proces penal și o poziție de inferioritate pentru creditorul din insolvență față de cel din executarea silită din dreptul comun, precum și față de creditorii cărora li se aplică noul cadru legislativ în materie de insolvență reprezentat de Legea nr. 85/2014. Prin urmare, drepturile constituționale mai sus menționate sunt restrânse nejustificat, în condițiile în care partea beneficiază deja de o hotărâre judecătorească definitivă de deschidere a procedurii insolvenței, intrată în puterea lucrului judecat, și prin care s-a configurat o anumită finalitate a procedurii. În contextul criticilor formulate se menționează jurisprudența Curții Constituționale, a Curții Europene a Drepturilor Omului și a Înaltei Curți de Casație și Justiție12. Curtea de Apel Alba Iulia - Secția a II-a civilă opinează în sensul că textul supus controlului de constituționalitate nu prevede o aplicare retroactivă, fiind un text care reglementează o procedură judiciară ce este de imediată aplicare. Însă susține că există suficiente temeiuri pentru aprecierea ca neconstituționale a prevederilor art. 53 din Legea nr. 85/2006, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 255/2013 prin raportare la dispozițiile art. 44 alin. (1) și (2), art. 136 alin. (5) și art. 21 alin. (3) din Constituție. În acest sens arată că, într-adevăr, situația creditorilor în procedura insolvenței apare ca precară față de cea a creditorilor care optează pentru procedura executării silite, fie de drept comun, fie reglementată de Codul de procedură fiscală. Această precaritate rezidă în imposibilitatea valorificării bunului grevat de măsura adoptată în procesul penal. Creditorii sunt puși în inferioritate față de beneficiarul final al măsurii asigurătorii, cu atât mai mult cu cât nici nu este obligatoriu ca acest beneficiar să fi participat la procedura insolvenței. Practic este grevat scopul procedurii insolvenței, deoarece bunurile supuse măsurilor asigurătorii instituite în cursul procesului penal nu pot fi valorificate în procedura insolvenței, nefiind nici excluse din patrimoniul valorificabil pentru a se putea ajunge la finalizarea procedurii insolvenței. Drepturile de creanță ale creditorilor sunt evident afectate prin reducerea șanselor de realizare a acestora, aceștia având o poziție defavorizată prin raportare la cea a beneficiarului măsurii asigurătorii. De altfel, prin noul cadru legislativ reprezentat de Legea nr. 85/2014, reglementarea menținerii eventualelor sarcinii a prevăzut o limitare drastică a situațiilor în care aceasta este posibilă, dispozițiile art. 91 alin. (1) din această lege prevăzând că măsura asigurătorie poate fi menținută doar dacă a fost dispusă în vederea confiscării speciale și/sau confiscării extinse.

13.Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

14.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că textul criticat reglementează aspecte procedurale, este de imediată aplicare și nu retroactivează. Bunurile înstrăinate în procedura de insolvență anterior intrării în vigoare a acestor norme nu sunt supuse retroactiv indisponibilizării și nu se instituie sarcini penale pentru adjudecatari. Dispozițiile art. 53 din Legea nr. 85/2006 stabilesc regula că în procedura insolvenței bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidator sunt dobândite libere de orice sarcini, precum ipoteci, garanții reale mobiliare sau drepturi de retenție, de orice fel, ori măsuri asigurătorii. Astfel, se urmărește maximizarea averii debitorului în vederea acoperirii unei părți cât mai mari din pasiv, fiind o procedură colectivă în care participă toți creditorii, iar în cadrul acestei proceduri creditorii nu trebuie să fie discriminați, iar cei care se află în aceeași situație, de fapt și de drept, au aceleași drepturi și obligații; în procedura de faliment are loc executarea silită colectivă a debitorului după reguli clar stabilite de legiuitor, menite să asigure echilibrul părților. Totodată, sunt prevăzute și excepții de la dobândirea bunului liber de sarcini raportat la importanța valorilor sociale ocrotite prin procesul penal. Astfel, s-au exceptat măsurile asigurătorii și măsurile preventive specifice, instituite în cursul procesului penal, neputându-se reține că se acordă, în mod discriminatoriu și nejustificat, o poziție privilegiată dreptului de creanță al persoanelor în folosul cărora s-au instituit aceste măsuri, deoarece aceste persoane au o altă situație față de ceilalți creditori, fiind victime ale unei infracțiuni. Prin acest mod, legiuitorul a înțeles să le protejeze interesele, bunurile indisponibilizate având un regim diferit. Cu privire la adjudecatar, se arată că este adevărat că acesta achiziționează bunul cu sarcini penale, dar își asumă acest risc, cunoscând situația bunului. Astfel, nu i se încalcă dreptul de proprietate, problemă care s-ar putea pune doar în cazul în care adjudecatarul nu este informat că bunul cumpărat este afectat de măsuri penale. Prin urmare, părțile au dreptul la un proces echitabil în condițiile reglementate de legiuitor, iar soluția legislativă este clară și se aplică tuturor celor aflați într-o asemenea ipoteză. Faptul că în majoritatea cazurilor bunul indisponibilizat în dosarul penal nu are nicio legătură cu fapta penală nu ține de neconstituționalitatea legii ce reglementează procedura insolvenței, ci de modul concret în care organele de cercetare penală și instanțele de judecată aplică legea penală și instituie aceste măsuri.

15.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

16.La dosarul cauzei, Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România a depus un memoriu amicus curiae în legătură cu excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

17.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze prezenta excepție.

18.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 53 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, care au următorul cuprins: „Bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidator, în exercițiul atribuțiilor sale prevăzute de prezenta lege, sunt dobândite libere de orice sarcini, precum ipoteci, garanții reale mobiliare sau drepturi de retenție, de orice fel, ori măsuri asigurătorii, cu excepția măsurilor asigurătorii sau măsurilor preventive specifice, instituite în cursul procesului penal.“19. Legea nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare, a fost abrogată prin art. 344 lit. a) din titlul V - Dispoziții tranzitorii și finale din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014. Însă, având în vedere prevederile art. 343 din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora „Procesele începute înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse legii aplicabile anterior acestei date.“, precum și Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a exercita controlul de constituționalitate asupra prevederilor criticate din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

20.În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 15 alin. (2) cu privire la principiul neretroactivității legii civile, ale art. 21 alin. (3) cu privire la dreptul la un proces echitabil, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 44 alin. (1) și (2) referitor la dreptul de proprietate privată, ale art. 53 alin. (2) privind condițiile în care poate fi dispusă restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și ale art. 136 alin. (5) referitor la inviolabilitatea proprietății private, în condițiile legii.

21.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autoarea acesteia consideră că prevederile criticate sunt contrare dispozițiilor constituționale invocate în susținerea acesteia, deoarece procedura insolvenței acestei societăți a fost demarată sub imperiul prevederilor Legii nr. 85/2006, inclusiv instituirea măsurilor asigurătorii sau măsurilor preventive specifice, instituite în cursul procesului penal, înainte de modificările operate prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale. Prin urmare, la acel moment, atât debitorul față de care s-a deschis procedura insolvenței, cât și creditorii și-au prefigurat șansele de obținere a unui anumit preț în urma valorificării bunurilor, știind că se vor vinde libere de sarcini. De asemenea, se precizează că, prin noul cadru legislativ reprezentat de Legea nr. 85/2014, s-a restrâns această măsură, respectiv au fost excluse de la vânzarea liberă de sarcini, în cadrul procedurii, numai acele bunuri asupra cărora sunt dispuse măsuri asigurătorii în procesul penal în vederea confiscării speciale și/sau confiscării extinse.

22.În acest context, Curtea observă că prevederile criticate au mai format obiectul controlului de constituționalitate, în raport cu critici și prevederi constituționale similare, și anume art. 16 alin. (1) cu privire la egalitatea în drepturi, art. 44 alin. (1) și (2) referitor la dreptul de proprietate privată și art. 136 alin. (5) privind inviolabilitatea proprietății private în condițiile legii, sens în care este Decizia nr. 522 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 26 ianuarie 2018, prin care Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate.

23.Cu acel prilej, Curtea a constatat că, în contextul legislativ criticat, dispozițiile art. 53 din Legea nr. 85/2006 statuează că în procedura insolvenței bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidator, în exercițiul atribuțiilor sale prevăzute de lege, sunt dobândite libere de orice sarcini, precum ipoteci, garanții reale mobiliare sau drepturi de retenție, de orice fel, ori măsuri asigurătorii, cu excepția măsurilor asigurătorii sau măsurilor preventive specifice, instituite în cursul procesului penal. Totodată, cu prilejul completărilor operate la Legea insolvenței, au fost modificate și dispozițiile legale care reglementează anumite aspecte cu privire la măsurile asigurătorii și la măsurile preventive specifice prevăzute de Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală.

24.Potrivit art. 493, cu denumirea marginală Măsurile preventive, din Codul de procedură penală, astfel cum a fost modificat prin art. 102 pct. 296 din Legea nr. 255/2013, judecătorul de drepturi și libertăți, în cursul urmăririi penale, la propunerea procurorului, sau, după caz, judecătorul de cameră preliminară ori instanța poate dispune, dacă există motive temeinice care justifică suspiciunea rezonabilă că persoana juridică a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și numai pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, una sau mai multe dintre următoarele măsuri:

a)interdicția inițierii ori, după caz, suspendarea procedurii de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice;

b)interdicția inițierii ori, după caz, suspendarea fuziunii, a divizării sau a reducerii capitalului social al persoanei juridice, începută anterior sau în cursul urmăririi penale;

c)interzicerea unor operațiuni patrimoniale, susceptibile de a antrena diminuarea activului patrimonial sau insolvența persoanei juridice;

d)interzicerea încheierii anumitor acte juridice, stabilite de organul judiciar;

e)interzicerea desfășurării activităților de natura celor cu ocazia cărora a fost comisă infracțiunea [art. 493 alin. (1) din Codul de procedură penală]. Pentru a asigura respectarea măsurilor prevăzute la alin. (1), persoana juridică poate fi obligată la depunerea unei cauțiuni constând într-o sumă de bani care nu poate fi mai mică de 10.000 lei. Cauțiunea se restituie la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, de amânare a aplicării pedepsei, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de încetare a procesului penal, pronunțate în cauză, dacă persoana juridică a respectat măsura sau măsurile preventive, precum și în cazul în care, prin hotărâre definitivă, s-a dispus achitarea persoanei juridice [art. 493 alin. (2) din Codul de procedură penală]. Aceste măsuri preventive prevăzute pot fi dispuse pe o perioadă de cel mult 60 de zile, cu posibilitatea prelungirii în cursul urmăririi penale și a menținerii în cursul procedurii de cameră preliminară și al judecății, dacă se mențin temeiurile care au determinat luarea acestora, fiecare prelungire neputând depăși 60 de zile [art. 493 alin. (4) din Codul de procedură penală].

25.În virtutea art. 494, cu denumirea marginală Măsurile asigurătorii, din Codul de procedură penală, față de persoana juridică se pot lua măsuri asigurătorii, dispozițiile art. 249-256 și ale art. 549^1 aplicându-se în mod corespunzător. Potrivit alin. (1) și (2) ale art. 249, cu denumirea marginală Condițiile generale de luare a măsurilor asigurătorii, din Legea nr. 135/2010, astfel cum au fost modificate prin art. 102 pct. 166 din Legea nr. 255/2013, procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanță sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune. Aceste măsuri asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora.

26.Față de această împrejurare, prin Decizia nr. 522 din 11 iulie 2017, paragraful 25, Curtea a observat că măsurile asigurătorii sau măsurile preventive specifice instituite în cursul procesului penal sunt, prin natura lor, măsuri cu caracter provizoriu, ce presupun indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile, în vederea garantării executării unei eventuale creanțe, repararea unui prejudiciu cauzat prin infracțiune și cu scopul de a asigura îndestularea părții civile/creditor, în cazul în care instanța judecătorească pronunță o hotărâre definitivă prin care stabilește existența unei creanțe în favoarea acesteia. Ca atare, bunurile indisponibilizate prin măsuri procesuale penale au un regim legal diferit, impus de existența unei proceduri speciale penale, ca urmare a importanței valorilor sociale ocrotite de lege, rațiune pentru care se derogă de la dreptul comun al procedurii insolvenței, potrivit căruia regula este că bunurile înstrăinate sunt dobândite libere de orice sarcini, precum ipoteci, garanții reale mobiliare sau drepturi de retenție, de orice fel, ori măsuri asigurătorii, excepția fiind măsurile asigurătorii sau măsurile preventive specifice, instituite în cursul procesului penal. Legiuitorul a prevăzut excepții de la dobândirea bunului liber de sarcini prin raportare la importanța valorilor sociale ocrotite prin procesul penal, astfel că au fost exceptate măsurile asigurătorii și măsurile preventive specifice, instituite în cursul procesului penal, fără ca prin aceasta să se încalce dreptul de proprietate al celorlalți creditori, care este ocrotit în mod egal pentru toate persoanele ce cad sub incidența normelor criticate.

27.Mai mult, prin prevederile criticate se asigură egalitatea tuturor creditorilor, inclusiv a celor în favoarea cărora instanța judecătorească pronunță o hotărâre definitivă prin care stabilește existența unei creanțe rezultate, spre exemplu, în urma producerii unui prejudiciu cauzat prin infracțiune, în raport cu ceilalți creditori ai aceluiași debitor, fiind o aplicare a prevederilor constituționale privind dreptul de proprietate, care statuează că „proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular“, dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului fiind garantate, însă conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege, astfel că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 523 din 5 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 12 ianuarie 2017). Ca atare, prin prevederile criticate este garantat, în mod egal, dreptul de proprietate pentru toți creditorii debitorului în faliment, în sensul că toți creditorii se pot îndestula din averea debitorului, prin distribuirea sumelor rezultate din vânzarea bunului în procedura falimentului, în funcție de ordinea de prioritate stabilită de prevederile Legii nr. 85/2006, fiind în consonanță cu sensul noțiunii de procedură a falimentului prevăzută la art. 3 pct. 23 din Legea nr. 85/2006, respectiv acea procedură de insolvență concursuală colectivă și egalitară care se aplică debitorului în vederea lichidării averii acestuia pentru acoperirea pasivului (a se vedea Decizia nr. 522 din 11 iulie 2017, precitată, paragraful 26).

28.De altfel, și jurisprudența Comisiei Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu Decizia din 10 martie 1981, pronunțată în Cauza X împotriva Belgiei, este în sensul că procedurile legale instituite în materia insolvenței, de principiu, nu reprezintă o privare de proprietate asupra bunurilor, ci o măsură de control al folosirii acestora, în concordanță cu interesul general, potrivit art. 1 paragraful 2 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în acest sens, a se vedea Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 17 iulie 2003, pronunțată în Cauza Luordo împotriva Italiei, paragraful 67, și Decizia Curții Constituționale nr. 40 din 30 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 5 iulie 2018, paragraful 32).

29.În ceea ce privește pretinsa încălcare a dreptului de proprietate al adjudecatarului din procedura insolvenței, Curtea nu poate reține această critică, întrucât textul precizează clar cum pot fi bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau de lichidator. Astfel, dacă bunul se află în ipoteza normelor criticate, respectiv bunul în discuție nu este liber de sarcini și sunt instituite asupra acestuia măsuri asigurătorii sau măsuri preventive specifice, adjudecatarul, având cunoștință de acest aspect, are opțiunea de a dobândi un asemenea bun, având în vedere faptul că dreptul de proprietate se exercită în condițiile și în limitele stabilite de lege, potrivit prevederilor constituționale (a se vedea Decizia nr. 522 din 11 iulie 2017, paragraful 27). Mai mult, din evaluarea actelor dosarului cauzei, se observă că pretinsa încălcare a dreptului de proprietate al adjudecatarului nu este invocată de un adjudecatar, care ar fi dobândit bunul cu sarcinile prevăzute de textul criticat. Or, problema garantării și ocrotirii constituționale a dreptului de proprietate nu se poate invoca în favoarea unei persoane care nu este titularul acestui drept, ce ar urma să se nască ulterior (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 1.382 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2012).

30.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

31.În ceea ce privește invocarea încălcării art. 15 alin. (2) și a art. 21 alin. (3) din Constituție în prezenta cauză, Curtea reține că aplicarea legii civile în timp este guvernată de principiile neretroactivității legii civile, principiul aplicării imediate a legii noi și principiul supraviețuirii legii vechi. Principiul neretroactivității legii civile este de rang constituțional și are o valoare absolută, în sensul că legiuitorul nu poate institui nicio derogare, și semnifică faptul că legea civilă se aplică tuturor situațiilor juridice născute după intrarea ei în vigoare, iar nu situațiilor juridice trecute, consumate (facta praeterita). În mod corelativ, potrivit principiului aplicării imediate a legii noi, de la data intrării în vigoare a acesteia, ea se aplică tuturor actelor, faptelor și situațiilor juridice viitoare (facta futura), actelor, faptelor și situațiilor juridice în curs de constituire, modificare sau stingere începând cu această dată, precum și efectelor viitoare ale unor situații juridice anterior născute, dar neconsumate la data intrării în vigoare a legii noi (facta pendentia). Cu alte cuvinte, aplicarea imediată a legii noi semnifică faptul că o situație juridică produce acele efecte juridice care sunt prevăzute de legea în vigoare la data constituirii ei (tempus regit actum) (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, paragraful 19).

32.Din evaluarea prevederilor criticate și a celor prin care se completează art. 53 din Legea nr. 85/2006 nu reiese că acestea dispun cu privire la aplicarea retroactivă a acestora, ci numai pentru viitor, după intrarea în vigoare, la trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 78 din Constituție.

33.Ca atare, având în vedere cele prezentate și aplicând considerentele de principiu rezultate din jurisprudența Curții Constituționale cu privire la principiul neretroactivității legii civile la speța dedusă judecății, Curtea constată că prevederile art. 53 din Legea nr. 85/2006 sunt de imediată aplicare, fiind norme de procedură, astfel cum au fost completate prin art. 81 pct. 2 din Legea nr. 255/2013, produc efecte numai pentru viitor și nu sunt contrare art. 15 alin. (2) din Constituție.

34.În ceea ce privește pretinsa discriminare față de noile prevederi cuprinse în Legea nr. 85/2014, Curtea observă că situația diferită în care se află cetățenii în funcție de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispozițiilor constituționale care consacră egalitatea în fața legii și a autorităților publice fără privilegii și discriminări (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 583 din 13 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 881 din 3 noiembrie 2016, paragraful 22). Aceste considerente sunt aplicabile și în situația persoanelor juridice, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale prin care s-a statuat că anumite drepturi fundamentale aferente persoanelor fizice sunt aplicabile și persoanelor juridice.

35.În acest context, Curtea observă că, spre deosebire de textul criticat în prezenta cauză, prin noul cadru legislativ reprezentat de Legea nr. 85/2014 au fost excluse de la vânzarea liberă de sarcini, în cadrul procedurii, doar acele bunuri asupra cărora sunt dispuse măsuri asigurătorii în procesul penal în vederea confiscării speciale și/sau confiscării extinse (art. 91 din Legea nr. 85/2014).

36.În ceea ce privește pretinsa încălcare a dreptului la un proces echitabil prin aplicarea prevederilor legale în dinamica legislativă în contextul existenței unei hotărâri judecătorești prin care s-a deschis procedura insolvenței, Curtea observă că această critică este neîntemeiată. Faptul că legiuitorul, în virtutea rolului său prevăzut la art. 61 alin. (1) din Constituție, coroborat cu art. 126 alin. (2) din aceeași Lege fundamentală, a prevăzut anumite condiții în ceea ce privește bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidator, în exercițiul atribuțiilor sale prevăzute de lege, nu este de natură să îndepărteze sau să anihileze efectele unei asemenea hotărâri judecătorești care să conducă la încălcarea art. 21 alin. (3) din Constituție. Dimpotrivă, prin legislația în materia procedurilor de insolvență se oferă soluții și garanții tocmai pentru a avea finalitate procedurile respective.

37.Referitor la dispozițiile art. 53 din Legea fundamentală, Curtea observă că acestea nu au incidență în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exercițiului vreunui drept sau al vreunei libertăți fundamentale și, prin urmare, nu este aplicabilă ipoteza prevăzută de norma constituțională invocată. Astfel, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, spre exemplu, Decizia nr. 53 din 12 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 22 martie 2013, invocarea prevederilor constituționale referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți nu poate fi reținută dacă nu s-a constatat încălcarea vreunei prevederi constituționale care consacră drepturi sau libertăți fundamentale, astfel cum sunt prevăzute în cap. II - Drepturile și libertățile fundamentale din titlul II - Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale - din Constituție.

38.În ceea ce privește interpretarea și aplicarea în concret a normelor criticate la situațiile particulare invocate de autoarea excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că acestea sunt aspecte ce țin de resortul instanței de judecată și al autorităților îndrituite cu ducerea la îndeplinire a măsurilor instituite prin aceste dispoziții, coroborate cu celelalte norme în materia insolvenței și cu cele ale Codului de procedură penală și Codului de procedură civilă, în funcție de evoluția și de stadiul procedurilor prevăzute de lege. De altfel, pentru lămurirea unor astfel de chestiuni există și instituția recursului în interesul legii sau a dezlegării unor chestiuni de drept ce ține de resortul Înaltei Curți de Casație și Justiție, aspect realizat deja în practică cu privire la unele aspecte ce țin de coroborarea normelor și rangul de prioritate în ceea ce privește aplicarea prevederilor Codului de procedură civilă, ale Codului de procedură penală și ale Legii nr. 85/2014.

39.Față de cele prezentate, având în vedere și jurisprudența Curții Constituționale în materie, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 53 din Legea nr. 85/2006, în raport cu dispozițiile art. 15 alin. (2), ale art. 16, ale art. 21 alin. (3), ale art. 44 alin. (1) și (2), ale art. 53 alin. (2) și ale art. 136 alin. (5) din Constituție, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

40.Distinct de cele prezentate, în ceea ce privește invocarea direct în fața Curții Constituționale a unor temeiuri constituționale sau a unor critici de neconstituționalitate care nu au fost expuse în fața instanței de judecată a quo care a sesizat instanța de contencios constituțional, Curtea reiterează jurisprudența sa constantă potrivit căreia litigiul constituțional se desfășoară numai în limitele determinate prin încheierea de sesizare, fără ca acestea să poată fi modificate ulterior de vreuna dintre părți. Prin urmare, invocarea unor noi critici de neconstituționalitate sau adăugarea altor temeiuri constituționale în susținerea excepției de neconstituționalitate, diferite de cele arătate în motivarea excepției de neconstituționalitate din fața instanței de judecată, este inadmisibilă (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 335 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 1 noiembrie 2018, sau Decizia nr. 1.069 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638 din 7 septembrie 2011).

41.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea BRD Groupe Société Générale - S.A., cu sediul în București, în Dosarul nr. 1.882/97/2010/a14 al Curții de Apel Alba Iulia - Secția a II-a civilă și constată că dispozițiile art. 53 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Alba Iulia - Secția a II-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 18 februarie 2020.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ionița Cochințu