Decizia nr. 563 din 19 septembrie 2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Felicia-Livia Sprîncenatu Pfouts în Dosarul nr. 6.406/303/2014 al Tribunalului București - Secția I penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 83D/2017.2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Magistratul-asistent referă asupra faptului că dosarul este la al doilea termen de judecată, primul termen fiind fixat pentru data de 22 iunie 2017, când, potrivit dispozițiilor art. 153 alin. (2) din Codul de procedură civilă, coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea a dispus refacerea procedurii de citare cu autoarea excepției. De asemenea, magistratul-asistent învederează faptul că, în urma refacerii procedurii de citare, dovada citării s-a întors cu mențiunea că citația nu a putut fi înmânată. Se arată că, în aceste condiții, autoarea excepției a fost citată la sediul Curții Constituționale și pe site-ul acesteia. Mai referă asupra faptului că, ulterior, autoarea excepției a depus o cerere de acordare a unui nou termen de judecată, în vederea pregătirii apărării, prin care arată că, într-adevăr, și-a schimbat adresa la care locuiește în Statele Unite ale Americii și nu a înștiințat instanțele din România despre această schimbare, dar că serviciul poștal din Statele Unite ale Americii ar fi trebuit să îi trimită întreaga corespondență la noua adresă, motiv pentru care consideră că procedura de citare nu este legal îndeplinită. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de acordare a unui nou termen, întrucât dosarul a mai avut un termen pe data de 22 iunie 2017, iar de atunci s-au făcut suficiente demersuri pentru a se lua legătura cu autoarea excepției. Curtea respinge cererea de acordare a unui nou termen, reținând că autoarea excepției de neconstituționalitate a beneficiat de suficient de mult timp pentru a lua cunoștință de faptul că este citată în prezentul dosar și pentru a-și pregăti apărarea.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. Se face trimitere la jurisprudența Curții Constituționale ce are ca obiect dispozițiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea penală nr. 201/CP din 11 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 6.406/303/2014, Tribunalul București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Felicia-Livia Sprîncenatu Pfouts într-o cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri formulate de autoarea excepției împotriva unei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că textul criticat contravine dispozițiilor constituționale ale art. 11 cu privire la dreptul internațional și dreptul intern, art. 20 cu privire la tratatele internaționale privind drepturile omului și art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, precum și prevederilor art. 6 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale cu privire la dreptul la un proces echitabil și la dreptul la un recurs efectiv, art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție referitor la dublul grad de jurisdicție în materie penală, întrucât nu prevăd o cale de atac împotriva hotărârilor pronunțate de instanțe în materia plângerilor împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată. Se face trimitere la Hotărârea din 26 aprilie 2007, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Dumitru Popescu împotriva României, precum și la Decizia Curții Constituționale nr. 146 din 14 iulie 2000.

6.Tribunalul București - Secția I penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se susține că textul criticat asigură garanțiile procesuale specifice dreptului la un proces echitabil prevăzute la art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenție și, prin urmare, nu contravine dreptului la un recurs efectiv, și că nu există dispoziții constituționale și convenționale care să oblige la asigurarea tuturor căilor de atac în toate categoriile de cauze. Se susține că, în prezenta cauză, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție referitoare la dublul grad de jurisdicție în materie penală, întrucât, prin procedura reglementată prin textul criticat, nu este soluționată cauza penală sub aspectul stabilirii vinovăției inculpatului.

7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la soluția și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 599 din 21 octombrie 2014, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate analizată.

9.Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală sunt constituționale. Arată că își menține punctele de vedere care au fost reținute de Curtea Constituțională prin deciziile nr. 599 din 21 octombrie 2014, nr. 58 din 24 februarie 2015 și nr. 139 din 12 martie 2015.

10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse de autoarea excepției și ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „Încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin. (6), alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) și d) și alin. (7^1) este definitivă.“13. Se susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale ale art. 11 cu privire la dreptul internațional și dreptul intern, art. 20 cu privire la tratatele internaționale privind drepturile omului și art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, precum și prevederilor art. 6 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale cu privire la dreptul la un proces echitabil și la dreptul la un recurs efectiv, art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție referitor la dublul grad de jurisdicție în materie penală.

14.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin raportare la critici de neconstituționalitate similare, fiind pronunțate, în acest sens, numeroase decizii, dintre care, cu titlu de exemplu, sunt reținute Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, Decizia nr. 384 din 7 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 15 iulie 2016, Decizia nr. 453 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 908 din 11 noiembrie 2016, Decizia nr. 755 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2017, și Decizia nr. 789 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 21 februarie 2017, prin care excepția de neconstituționalitate invocată a fost respinsă, ca neîntemeiată.

15.Prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, paragrafele 25-26, Curtea a reținut că stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât art. 129, cât și art. 126 alin. (2) din Constituție fac referire la „condițiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată urmând a fi prevăzute „numai prin lege“. Dispozițiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu aduc atingere accesului liber la justiție consacrat de art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenție, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale și a actelor normative internaționale invocate nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, așa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituție stipulează că părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condițiile legii. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispozițiile art. 340 și art. 341 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracțiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci soluția de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenție nu sunt aplicabile.

16.S-a reținut, de asemenea, că prevederile art. 13 din Convenție nu au aplicabilitate în cauză, întrucât dreptul la un recurs efectiv este distinct de dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești, dar și că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 340 și art. 341 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului.

17.Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele și soluția deciziei mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

18.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Felicia-Livia Sprîncenatu Pfouts în Dosarul nr. 6.406/303/2014 al Tribunalului București - Secția I penală și constată că dispozițiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 19 septembrie 2017.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop