Decizia nr. 180 din 28 martie 2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (2) din Codul penal, excepție ridicată de reprezentantul Ministerului Public în Dosarul nr. 15/81/2016 al Curții Militare de Apel București și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.609D/2017.2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Astfel, dispozițiile art. 5 alin. (2) din Codul penal care permit aplicarea, ca lege penală mai favorabilă, a unor acte normative declarate neconstituționale sau respinse prin lege, cum este cazul - ordonanțelor de urgență -, sunt considerate ca fiind neconstituționale, încălcând forța obligatorie a deciziilor Curții Constituționale. Apreciază că aceasta nu este o problemă de constituționalitate, ci una de prioritizare a principiilor care acționează în mod concomitent, iar, când există astfel de situații, legiuitorul va opta pentru una dintre ele. În cazul de față s-a făcut opțiunea în favoarea principiului legii penale mai favorabile, lăsând alături principiul forței obligatorii a deciziilor Curții Constituționale. De altfel, într-o astfel de situație a fost pusă și Curtea Constituțională într-o decizie privind imprescriptibilitatea când, fiind în concurență principiul dreptului la viață și principiul prescriptibilității, Curtea a optat pentru principiul dreptului la viață. Nefiind situații care să creeze stări de neconstituționalitate, concluziile reprezentantului Ministerului Public sunt de respingere.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea din 27 aprilie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 15/81/2016, Curtea Militară de Apel București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (2) din Codul penal, excepție ridicată de procuror într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cauze penale în apel.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (3), (4) și (5) referitoare la statul de drept, la principiul separației și echilibrului puterilor și la calitatea legilor, ale art. 16 referitoare la Egalitatea în drepturi și ale art. 147 alin. (1) și (4) referitoare la efectele deciziilor Curții Constituționale. Astfel, dispozițiile legale declarate neconstituționale nu pot constitui o lege penală mai favorabilă, o astfel de prevedere încurajând fenomenul infracțional la nivel înalt, știut fiind că prin adoptarea unor acte normative vădit neconstituționale se obține beneficiul exonerării de răspunderea penală, atenuarea sau înlocuirea răspunderii penale ori, după caz, de executare a pedepsei.

6.Cetățenii care se află în situații juridice reglementate prin acte normative care sunt declarate neconstituționale au instituit, prin art. 5 alin. (2) din Codul penal, privilegiul de a li se considera ca lege penală mai favorabilă un act contrar Legii fundamentale, comparativ cu persoanele aflate în situații juridice reglementate de acte normative valide din punct de vedere constituțional.

7.Dacă se admite că poate reprezenta o lege penală mai favorabilă un act normativ ori prevederi din acesta declarate neconstituționale, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziții penale mai favorabile, s-ar ajunge la situația de a nu se aplica, în cauza dată, decizia Curții Constituționale care lipsește normele respective de legitimitate.

8.În primul rând, în acest mod se instituie excepții de la principiul constituțional al obligativității generale a aplicării deciziilor Curții Constituționale, deși art. 147 alin. (4) din Constituție nu prevede vreo excepție de la acest principiu.

9.În al doilea rând, prin aplicarea în unele spețe a dispozițiilor legale care anterior au fost declarate neconstituționale, sunt nesocotite prevederile art. 147 alin. (1) din Constituție, conform cărora dispozițiile declarate neconstituționale sunt eliminate din ordinea juridică normativă, ele încetându-și efectele de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I, fie sub forma suspendării de drept, fie sub forma intervenției Parlamentului în sensul punerii de acord a prevederilor neconstituționale cu dispozițiile Constituției.

10.Dispozițiile legale declarate neconstituționale nu pot constitui o lege penală mai favorabilă, o astfel de prevedere încurajând fenomenul infracțional, inclusiv la nivel mediu și înalt, știut fiind că prin adoptarea unor acte normative vădit contrare Legii fundamentale se obține beneficiul exonerării de răspunderea penală sau, după caz, de executare a pedepsei.

11.O situație aparte o reprezintă ordonanțele simple și cele de urgență, care nu pot fi supuse controlului de constituționalitate înainte de a intra în vigoare.

12.Curtea Militară de Apel București opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece, în fapt, procurorul face referire la modul de aplicare a legii. Aspectele invocate de acesta nu ridică veritabile critici de neconstituționalitate ale textului de lege [în speță art. 74^1 din Codul penal din 1969 la care face referire art. 5 alin. (2) din Codul penal] prin raportare la dispozițiile constituționale menționate.

13.Până la publicarea deciziei Curții Constituționale prin care s-a constatat neconstituționalitatea lor dispozițiile dintr-o normă penală se bucură de prezumția de constituționalitate. Aceste dispoziții au fost în vigoare și au produs efecte juridice până la data publicării în Monitorul Oficial al României, conform art. 147 alin. (1) din Legea fundamentală; însă deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, încât nu poate fi înlăturată de la aplicare o normă penală posibil mai favorabilă pe considerentul că ulterior aceasta a fost declarată neconstituțională.

14.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

15.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, principiul egalității nu înseamnă uniformitate, așa încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit. Principiul egalității nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situații diferite.

16.Este firesc ca persoanei care a comis o infracțiune sub imperiul unei legi, chiar dacă aceasta a fost ulterior declarată neconstituțională, sau pentru care a intervenit o astfel de lege până la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, să îi fie aplicabilă această lege, ca lege penală mai favorabilă, spre deosebire de persoana pentru care raportul juridic de natură penală nu s-a desfășurat pe timpul existenței respectivei legi.

17.Este evident că dispozițiile legale criticate nu cuprind norme de natură a încălca principiul egalității cetățenilor în fața legii, ele aplicându-se în mod nediscriminatoriu tuturor persoanelor aflate în aceeași situație juridică.

18.Art. 5 din Codul penal, în ansamblul său, este o aplicare a principiului statuat de art. 15 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.“19. Așa fiind, se observă că Legea fundamentală nu face distincție în funcție de modalitatea în care legea penală mai favorabilă și-a încetat efectele (abrogare ori încetarea efectelor în urma declarării neconstituționalității acesteia), statuând, fără excepție, principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile. Așadar, orice altă interpretare a principiului retroactivității legii penale mai favorabile contravine art. 15 alin. (2) din Constituție.

20.Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă. Astfel, prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 5 sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.

21.Cu acel prilej s-a reținut că, în ceea ce privește determinarea concretă a legii penale mai favorabile, aceasta vizează aplicarea legii și nu a dispozițiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea și noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia, care, în pofida dispozițiilor art. 61 din Constituție, ar permite judecătorului să legifereze. Prin urmare, Curtea a statuat că orice altă interpretare pe care practica judecătorească o atribuie textului conferă acestuia vicii de neconstituționalitate.

22.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

23.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

24.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 5 alin. (2) cu denumirea marginală Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei din Codul penal, care au următorul conținut: „Dispozițiile alin. (1) se aplică și actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituționale, precum și ordonanțelor de urgență aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziții penale mai favorabile.“25. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3), (4) și (5) referitoare la România ca stat de drept, la principiul separației și echilibrului puterilor și la calitatea legilor, ale art. 16 referitoare la Egalitatea în drepturi și ale art. 147 alin. (1) și (4) referitoare la efectele deciziilor Curții Constituționale.

26.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autorul acesteia a criticat prevederile art. 5 alin. (2) din Codul penal, apreciind că dispozițiile legale declarate neconstituționale nu pot constitui o lege penală mai favorabilă, cu atât mai mult cu cât, dacă s-ar admite contrariul, s-ar ajunge la situația de a nu se aplica decizia de admitere a Curții Constituționale care lipsește normele respective de legitimitate.

27.Cu privire la aceste critici Curtea constată că prevederile art. 5 alin. (2) din Codul penal statuează cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, sens în care, dacă se constată neconstituționalitatea legii penale mai blânde, legiuitorul recunoaște că, pe perioada cât aceasta a fost în vigoare, produce efectele juridice asociate unei legi penale mai favorabile.

28.Pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 5 din Codul penal, atât alin. (1), cât și alin. (2), este necesar să intervină o lege penală mai favorabilă pentru a cărei sferă de incidență s-a adoptat, în acord cu Decizia Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014, criteriul aprecierii în ansamblu prin raportare la condițiile prevăzute numai în una dintre legile penale care au apărut în intervalul cuprins între momentul săvârșirii infracțiunii și momentul judecării definitive a cauzei.

29.În cauza de față, între cele două momente anterior referite, au fost introduse în Codul penal, prin Legea nr. 202/2010, dispozițiile mai favorabile prevăzute de art. 74^1 din Codul penal din 1969 prin care legiuitorul a urmărit să instituie, în cazul săvârșirii infracțiunilor de gestiune frauduloasă, înșelăciune, delapidare, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu contra intereselor publice, abuz în serviciu în formă calificată și neglijență în serviciu, prevăzute în prezentul cod, ori a unor infracțiuni economice prevăzute în legi speciale, noi circumstanțe atenuante care să ducă la reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă, ajungând până la posibilitatea aplicării unei pedepse cu amendă penală ori a unei sancțiuni cu caracter administrativ dacă, până la soluționarea cauzei în primă instanță, inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat. Aceste noi prevederi au fost constatate neconstituționale prin Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011, prilej cu care s-a reținut, pe de o parte, că prin condiționarea reducerii limitelor de pedeapsă de un anumit moment procesual, respectiv până la soluționarea cauzei în primă instanță, este afectat principiul egalității cetățenilor în fața legii, iar, pe de altă parte, că atât alin. 1, cât și alin. 2 al art. 74^1 din Codul penal folosesc o terminologie ambiguă, imprecisă, de natură a lipsi de previzibilitate norma supusă controlului, textul de lege criticat fiind deficitar din perspectiva lipsei de corelare, atât cu alte prevederi similare din Codul penal, cât și cu cele reglementate în legi speciale, ceea ce este de natură să genereze confuzii, incertitudine și dificultăți în ceea ce privește interpretarea și aplicarea acestuia. Cu toate acestea, chiar dacă art. 74^1 din Codul penal din 1969 a fost constatat neconstituțional, iar, potrivit art. 147 din Constituție, aplicarea sa încetează, el poate fi, potrivit art. 5 alin. (2) din Codul penal, interpretat și aplicat ca o lege penală mai favorabilă.

30.Prin Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011, Curtea Constituțională a statuat că determinarea caracterului „mai favorabil“ are în vedere o serie de elemente, cum ar fi: cuantumul sau conținutul pedepselor, condițiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influența circumstanțelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă etc. Așa fiind, criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere atât condițiile de incriminare și de tragere la răspundere penală, cât și condițiile referitoare la pedeapsă, între care se regăsesc și prevederile art. 74^1 din Codul penal din 1969, constatate ulterior ca fiind neconstituționale.

31.Reglementând aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, legiuitorul a consacrat în alin. (1) al art. 5 din Codul penal excepțiile de la activitatea legii penale, materializate în ultraactivitatea legii abrogate/modificate/ declarate ca neconstituțională și retroactivitatea legii noi pentru fapte comise anterior intrării acesteia în vigoare, transpunând, astfel, principiul constituțional al retroactivității legii penale mai favorabile prevăzut în art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, excepție făcând legea penală sau contravențională mai favorabilă. Principiul activității legii penale presupune, ca regulă generală, aplicarea legii tuturor infracțiunilor săvârșite în timpul cât aceasta se află în vigoare. Acest principiu este indisolubil legat de cel al legalității, care reprezintă o caracteristică specifică statului de drept, motiv pentru care legiuitorul constituant a statuat în art. 1 alin. (5) că „În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie“. În materie penală, art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală consacră regula potrivit căreia „Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii.“ De la regula activității normei penale sunt admise două excepții, constând fie în retroactivitatea, fie în ultraactivitatea legii. Aceste excepții se aplică în situațiile de tranziție determinate de succesiunea legilor penale, atunci când o infracțiune este săvârșită sub imperiul legii penale anterioare, însă făptuitorul este urmărit penal, judecat ori execută pedeapsa sub imperiul noii legi penale. Problematica aplicării legii penale în situațiile de tranziție a determinat exprimarea a două curente de opinie diametral opuse: teza ultraactivității legii vechi, potrivit căreia în caz de tranziție se va aplica legea existentă în momentul săvârșirii infracțiunii, și teza retroactivității legii în vigoare, potrivit căreia în caz de situație tranzitorie se va aplica noua lege penală.

32.De asemenea, deciziile instanței de contencios constituțional sunt general obligatorii și produc efecte numai pentru viitor, de la momentul publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform art. 147 alin. (4) din Constituție, impunându-se a fi respectate nu numai de către instanțele judecătorești, ci de toate subiectele de drept, atât de Parlament, cât și de Guvern, respectiv de autoritățile și instituțiile publice. Forța deciziilor Curții Constituționale, conferită de legiuitorul constituant, prin consacrarea caracterului lor general obligatoriu, impune o mare responsabilitate și o cumpănită apreciere a efectelor pe care le produc sau le pot produce, respectiv a posibilității pe care Curtea, prin deciziile sale, o are de a opri intrarea în vigoare a unor norme juridice care, chiar în ipoteza constatării neconstituționalității ulterioare, produc efecte juridice de mare semnificație. Introducerea în cuprinsul art. 5 alin. (2) din noul Cod penal a reglementării referitoare la actele normative constatate ca fiind neconstituționale, a fost apreciată de doctrină și s-a arătat că dacă în perioada cât a fost în vigoare, dispoziția penală a produs efecte mai favorabile, aceste efecte sunt menținute. Așadar, în virtutea Legii fundamentale, deciziile Curții Constituționale sunt de imediată și generală aplicare, devenind opozabile erga omnes de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, ceea ce înseamnă că nu se aplică doar raporturilor juridice născute ulterior acestui moment, ci tuturor situațiilor juridice în desfășurare, care nu au fost definitiv judecate până la data publicării. Singura excepție o reprezintă situația actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituționale care reprezintă lege penală mai favorabilă, în sensul art. 15 alin. (2) din Constituție reflectat în art. 5 alin. (2) din Codul penal.

33.Problema ridicată în prezenta cauză de către autorul excepției este legată de posibilitatea ca o dispoziție de drept penal substanțial mai blândă și care a fost declarată neconstituțională să poată determina incidența instituției juridice consacrate de prevederile art. 5 din Codul penal, având drept consecință lipsirea deciziei Curții Constituționale, prin care respectiva dispoziție a fost declarată neconstituțională, de efectul său general obligatoriu.

34.Astfel, nu poate fi primită critica potrivit căreia ar fi afectate dispozițiile art. 147 din Constituție referitoare la deciziile Curții Constituționale, deoarece, până la publicarea în Monitorul Oficial al României a deciziei Curții Constituționale prin care s-a constatat neconstituționalitatea unor dispoziții legale de drept substanțial, acestea s-au bucurat de prezumția de constituționalitate. Prin urmare, acestea au fost în vigoare și au produs efecte juridice depline până la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale, conform art. 147 alin. (1) din Legea fundamentală. În plus, întrucât potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, deciziile Curții Constituționale au putere numai pentru viitor, nu poate fi înlăturată de la aplicare într-o cauză pendinte o normă penală mai favorabilă pe considerentul că ulterior aceasta a fost declarată neconstituțională, deoarece, așa cum s-a arătat, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituție, lege penală mai favorabilă poate fi orice lege indiferent dacă aceasta a fost eliminată din fondul activ al legislației prin abrogare, modificare sau declarare ca neconstituțională. Aceasta reprezintă esența principiului neretroactivității legii, deoarece, câtă vreme nu se poate pretinde unui subiect de drept să răspundă pentru o conduită avută anterior intrării în vigoare a legii noi care interzice acea conduită (tocmai pentru că acel subiect nu avea cum să prevadă ce va reglementa în viitor legiuitorul cu privire la comportamentul său normal și firesc în cadrul ordinii de drept în vigoare la data respectivă), tot astfel nu se poate pretinde din partea unui subiect de drept o conduită care să nesocotească prezumția de constituționalitate a legii, pe motiv că ulterior aceasta ar putea fi răsturnată. Cu alte cuvinte, este absurd să se pretindă unui subiect de drept că o anumită conduită sau anumite relații sociale reglementate de o normă legală nu mai sunt legale/valide ori sunt inexistente, deoarece norma care le materializa a fost declarată neconstituțională. Și în această ultimă situație, subiectul de drept, ca de altfel orice subiect de drept, nu avea cum să prevadă că ulterior norma legală va fi declarată neconstituțională. Prin urmare, principiul neretroactivității legii înscris în art. 15 alin. (2) din Constituție face imposibilă aplicarea retroactivă a oricărei legi penale sau contravenționale care are caracter mai aspru și nu are niciun fel de importanță dacă acest caracter a fost dat de intervenția Curții Constituționale printr-o decizie de admitere sau de intervenție a autorității legiuitoare prin abrogarea sau modificarea normei penale mai blânde.

35.Practic, critica autorului pornește de la premisa referitoare la aplicabilitatea erga omnes pentru viitor și la efectele unei decizii de admitere a Curții Constituționale. Or, dispozițiile legale criticate au în vedere situația referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei și nicidecum pe cele referitoare la aplicarea unor decizii ale instanței de contencios constituțional, întrucât nu aceste decizii intră sub incidența textului criticat, ci legea penală mai favorabilă, care capătă acest caracter fie ab initio, prin aceea că așa a fost adoptată de către autoritatea legiuitoare primară sau delegată, fie ulterior, prin intervenirea unei decizii de admitere a Curții Constituționale. Caracterul mai favorabil nu este dat de decizia Curții Constituționale, ci de însuși conținutul normei legale din cauză în forma astfel cenzurată de Curte, deoarece pot exista și decizii de admitere ale instanței de contencios constituțional care prin efectele lor conferă normei caracterul unei legi mai aspre (de exemplu, Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, aplicabilă în cauză). În context, Curtea mai reține că, în jurisprudența sa (a se vedea Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.083 din 20 decembrie 2018), a statuat - cu privire la situația cauzelor definitiv judecate - că o decizie a Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unei norme de incriminare poate avea efecte asimilate cu cele ale unei legi de dezincriminare. Or, câtă vreme este validă o astfel de interpretare cu privire la cauzele definitiv judecate, cu atât mai mult, cu privire la cauzele penale în care litigiul nu a fost epuizat, o decizie a Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unei norme de drept penal substanțial poate avea efecte asimilate efectelor unei legi penale mai favorabile. Per a contrario și în antiteză, există și situații în care, întrucât decizia Curții Constituționale, producând, în conținutul normei legale analizate, efecte mai aspre, nu poate genera aplicabilitatea normei respective tocmai ca urmare a aplicării principiului constituțional al legii penale mai favorabile [a se vedea în acest sens Decizia nr. 224 din 4 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427 din 9 iunie 2017, prin care Curtea Constituțională a statuat că soluția legislativă cuprinsă în art. 335 alin. (1) din Codul penal, care nu incriminează fapta de conducere pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier, fără permis de conducere, este neconstituțională].

36.De aceea, nu poate fi primită critica referitoare la posibilitatea de a nu se aplica într-o cauză dată o decizie a Curții Constituționale care lipsește normele declarate neconstituționale de legitimitate, deoarece aplicabilitatea lor este dată de principiul constituțional al legii penale mai favorabile și nicidecum de ineficiența deciziei Curții Constituționale care, așa cum s-a arătat, poate genera în conținutul normei legale efecte care-i conferă caracter mai aspru. În materie penală, deciziile Curții Constituționale care produc o împlinire/augmentare a cadrului legal referitor la incriminarea unor fapte sau o eliminare din fondul activ al legislației a unei legi penale mai favorabile nu pot avea efecte asimilate celor ale legii penale de dezincriminare și nici pe cele ale legii penale mai favorabile. Din contră, din punctul de vedere al aplicării în timp, ele respectă efectele produse pe perioada de activitate a normei penale mai favorabile, iar raporturile juridice vizate de legea penală mai favorabilă devin facta praeterita în raport cu efectele deciziilor Curții Constituționale, astfel încât acestea nu mai pot fi repuse în discuție. Pronunțând Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018, Curtea Constituțională a realizat o corelație între dispozițiile constituționale ale art. 147 alin. (4) și cele ale art. 15 alin. (2) teza a doua în privința deciziilor ce au ca efect dezincriminarea, corelație aplicabilă, în anumite limite, și în privința legii penale mai favorabile. Practic a existat o modelare a art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală în funcție de art. 15 alin. (2) din Constituție. Or, nu același lucru este valabil în situația în care, în urma deciziei Curții Constituționale, legea penală devine mai aspră, dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) teza a doua nemaiputându-le modela pe cele ale art. 147 alin. (4), întrucât decizia nu va putea produce efecte similare efectelor legii penale mai favorabile.

37.Cele de mai sus demonstrează o necesară corelare, pe de o parte, între efectele erga omnes ale deciziei [art. 147 alin. (4) teza întâi din Constituție] cu aplicarea lor pentru viitor [art. 147 alin. (4) teza a doua din Constituție] și, pe de altă parte, între efectele pentru viitor ale deciziilor Curții Constituționale [art. 147 alin. (4) teza a doua din Constituție] și efectele pentru trecut ale legii penale mai favorabile [art. 15 alin. (2) teza a doua din Constituție].

38.În acest sens Curtea mai arată că, prin Decizia nr. 508 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 19 noiembrie 2014, a statuat că pentru a răspunde exigențelor principiului constituțional al aplicării legii penale mai favorabile, prevăzut la art. 15 alin. (2) din Constituție, așa cum acesta a fost detaliat în jurisprudența Curții Constituționale, dispozițiile art. 159 alin. (3) din Codul penal sunt constituționale numai în măsura în care, până la încetarea situațiilor tranzitorii, în virtutea principiului constituțional al aplicării legii penale mai favorabile, împăcarea poate interveni și în cauzele începute înaintea datei intrării în vigoare a Codului penal și în care a fost depășit momentul citirii actului de sesizare a instanței. Aceasta nu înseamnă că decizia instanței de contencios constituțional retroactivează prin aceea că se permite uzul împăcării și inculpaților trimiși în judecată înaintea datei intrării în vigoare a noului Cod penal și pentru care la acea dată momentul citirii actului de sesizare fusese depășit, întrucât nu decizia produce efecte pentru trecut, ci norma legală astfel cenzurată prin actul Curții Constituționale.

39.Așa fiind, o decizie a Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unei dispoziții penale mai favorabile nu poate atinge dreptul născut sub imperiul acelei dispoziții, inclusiv soluționarea litigiului legat de realizarea acelui drept, întrucât în temeiul acelei prevederi s-au născut și epuizat raporturi juridice, astfel că prevederea neconstituțională continuă să producă consecințe și ulterior încetării efectelor sale juridice/ieșirii sale din vigoare pentru acte/fapte săvârșite în timpul acesteia propriu de aplicare. În acest sens Curtea constată că prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, și Decizia nr. 64 din 9 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 27 februarie 2017, paragraful 43, a statuat că nu are importanță eliminarea, indiferent sub ce formă, din fondul activ al legislației a actului criticat pentru neconstituționalitate, motiv pentru care „sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare“. De aceea, conform principiului general, o normă juridică acționează în timp din momentul intrării ei în vigoare și până în momentul ieșirii sale din vigoare și se bucură de prezumția de constituționalitate. Sunt și excepții de la acest principiu general, cum sunt retroactivitatea și ultraactivitatea legii penale sau contravenționale mai favorabile sau ultraactivitatea legii penale temporare. O lege posterioară astfel izvorâtă/modelată din/de efectele deciziilor de admitere a Curții Constituționale nu poate atinge dreptul născut sub imperiul legii anterioare mai favorabile, aceasta urmând să guverneze dreptul respectiv, inclusiv soluționarea litigiului legat de realizarea acelui drept, chiar și ulterior ieșirii sale din vigoare. În consecință, soluția legislativă consacrată de art. 5 alin. (2) din Codul penal, potrivit căreia dispozițiile referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei se aplică și actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituționale, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziții penale mai favorabile, este conformă cu principiile constituționale invocate.

40.În susținerea acestui punct de vedere, Curtea face trimitere la împrejurarea că în materia drepturilor și libertăților cetățenilor se acordă prioritate reglementărilor mai favorabile, acesta fiind și motivul pentru care dispozițiile art. 20 alin. (2) din Constituție acordă prioritate reglementărilor mai favorabile, indiferent că aparțin dreptului intern în opoziție cu pactele și tratatele internaționale privitoare la drepturile omului.

41.În concluzie, împrejurarea că o normă de drept penal substanțial mai blândă a fost declarată neconstituțională printr-o decizie a Curții Constituționale nu este de natură a nega existența principiului consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție, reflectat în art. 5 din Codul penal, deoarece, având caracter axiomatic, nu poate fi limitat de îndeplinirea unor condiții - cum ar fi apariția ulterioară a unei decizii de admitere a Curții Constituționale - care din motive obiective nu puteau fi imputate destinatarilor săi. Drept urmare, ori de câte ori există norme mai favorabile, acestea vor fi aplicabile fie retroactivând, fie ultraactivând. Această teză este cu atât mai evidentă cu cât dispozițiile art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală nu instituie niciun fel de distincție sau excepție de la aplicarea principiului aplicării legii penale mai favorabile în funcție de modalitatea concretă în care legea penală mai favorabilă și-a încetat efectele juridice (abrogare/modificare sau declarare ca neconstituțională).

42.În sfârșit, Curtea constată că autorul, deși a făcut trimitere în motivarea excepției de neconstituționalitate și la dispozițiile art. 1 alin. (3), (4) și (5) și art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi, nu a arătat în ce constă contrarietatea reclamată. Așa fiind, din această perspectivă, nu au fost respectate exigențele art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit căruia Sesizările trebuie făcute în formă scrisă și motivate“, și, ca atare, Curtea nu se poate substitui autorului excepției în ceea ce privește formularea unor motive de neconstituționalitate. Acest fapt ar avea semnificația exercitării unui control de constituționalitate din oficiu, ceea ce este inadmisibil în raport cu dispozițiile art. 146 din Constituție (a se vedea Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012).

43.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de procuror în Dosarul nr. 15/81/2016 al Curții Militare de Apel București și constată că dispozițiile art. 5 alin. (2) din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții Militare de Apel București și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 28 martie 2019.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru