Decizia nr. 508 din 2 noiembrie 2022

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 36 alin. (3) din Legea camerelor de comerț din România nr. 335/2007, excepție ridicată direct de Avocatul Poporului și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.053D/2022.2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 25 octombrie 2022, în prezența reprezentantului Avocatului Poporului, consilier Linda Zenovia Timofan, și cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Anton Eugen, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 57 și ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a dispus amânarea pronunțării pentru data de 2 noiembrie 2022, când a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

3.Prin Adresa nr. 22.075 din 8 septembrie 2022, înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 6.525 din 8 septembrie 2022, în temeiul art. 146 lit. d) teza a doua din Constituție și al art. 32 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Avocatul Poporului a sesizat direct Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 36 alin. (3) din Legea camerelor de comerț din România nr. 335/2007.

4.În motivarea excepției de neconstituționalitate se consideră că textul criticat nu întrunește cerințele de previzibilitate specifice legii, în sensul că destinatarii normei nu pot determina în mod predictibil dacă mandatul președintelui și vicepreședinților este considerat efectuat când se împlinește termenul de 5 ani prevăzut de lege sau prin realizarea unui rest de mandat pe care persoana desemnată îl aduce la îndeplinire pentru o durată mai mică decât cei 5 ani prevăzuți de lege, în situații speciale. Se apreciază că finalitatea urmărită de legiuitor este aceea ca un mandat complet să aibă durata de 5 ani, în timp ce exercitarea unui mandat cu o durată mai mică de 5 ani, subsumată unui rest de mandat, nu poate fi considerată ca epuizând conținutul noțiunii de „mandat“.

5.Se consideră că modul de redactare a textului legal criticat este imprecis, în sensul că nu prevede ce se întâmplă în situația în care o persoană este aleasă să continue un rest de mandat, apoi este realeasă pentru un mandat de 5 ani. Dacă, așa cum prevede textul art. 36 alin. (3) din Legea nr. 335/2007, mandatul este de 5 ani și poate fi reînnoit o singură dată, unica interpretare în acord cu rațiunea legiuitorului este aceea că, după ce a executat un mandat de 5 ani, acesta poate fi reînnoit pentru încă 5 ani, perioada de început a cărei durată nu a atins cei 5 ani stabiliți de lege fiind lipsită de consecințe juridice sub aspectul efectuării ulterioare a două mandate de 5 ani. Mandatul, în accepțiunea legii, este de 5 ani. Per a contrario, ceea ce trebuie executat într-o situație specială pentru o durată mai mică de 5 ani nu constituie „mandat“ și nu împiedică executarea ulterioară a două mandate de 5 ani. De altfel, însăși Adunarea generală a Camerei de Comerț și Industrie a României (denumită în continuare Camera Națională), prin Statutul Camerei Naționale, adoptat în anul 2018, a atribuit această interpretare textului art. 36 alin. (3) din Legea nr. 335/2007, în cuprinsul art. 33 pct. 2^1 din statutul menționat, în sensul că, „în cazul vacantării funcției de Președinte al Camerei Naționale înainte de împlinirea mandatului, se va alege un nou Președinte, care va continua mandatul inițial, perioada astfel rămasă din mandatul predecesorului său nefiind considerat un mandat complet sau reînnoit, în sensul prevăzut de art. 28 pct. 7“, complinind lipsa de reglementare la nivelul legii. Or, aspectele concrete referitoare la durata și executarea mandatului președintelui Camerei Naționale trebuie reglementate la nivel de lege, în mod previzibil.

6.Prin urmare, se concluzionează că norma legală criticată nu se încadrează în garanțiile aferente statului de drept în ceea ce privește reglementarea organizării unor organisme de interes public în coordonatele dreptului, fiind astfel contrară art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție.

7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) și ale art. 33 din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

8.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile autorului excepției de neconstituționalitate și ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

9.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit prevederilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10,29,32 și 33 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 36 alin. (3) din Legea camerelor de comerț din România nr. 335/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 6 decembrie 2007, care au următorul cuprins: „(3) Mandatul președintelui și vicepreședinților este de 5 ani și poate fi reînnoit o singură dată.“11. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) cu referire la statul de drept și la exigențele de calitate a legii.

12.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că problema ridicată de autorul acesteia este aceea de a se stabili dacă limitarea prevăzută la art. 36 alin. (3) din Legea nr. 335/2007, în sensul posibilității reînnoirii o singură dată a mandatului de președinte și de vicepreședinte al Camerei de Comerț și Industrie a României (denumită în cuprinsul Legii nr. 335/2007 și în continuare Camera Națională), are în vedere un singur mandat complet de 5 ani sau și un eventual rest de mandat. Analiza excepției are ca obiect și calificarea restului de mandat exercitat în cazul funcțiilor de președinte și vicepreședinte ai Camerei Naționale, respectiv dacă mandatul unei persoane alese pentru o durată sub 5 ani, deci pentru un rest de mandat, se asimilează sau nu cu mandatul complet reglementat expres pe o durată de 5 ani [art. 36 alin. (3) din Legea nr. 335/2007], sub aspectul consecințelor pe care le produce exercitarea sa. În cazul în care s-ar asimila cu un astfel de mandat ar însemna că respectiva persoană ar mai putea fi aleasă în funcția de președinte sau vicepreședinte, după caz, pentru un singur mandat complet de 5 ani ori, după caz, pentru un rest de mandat în situația în care alegerea în funcția de președinte sau vicepreședinte are loc înainte de expirarea mandatului Colegiului de conducere al Camerei Naționale ales conform art. 34 din aceeași lege.

13.Curtea Constituțională, în jurisprudența sa, s-a mai confruntat cu problema numirilor în funcție pe un rest de mandat, numiri pe care le-a asimilat unui mandat complet. Astfel, în cazul funcției de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, s-a statuat că, „în aplicarea art. 54 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 317/2004, restul de mandat, necesar respectării normei constituționale prevăzute de art. 133 alin. (4), [...] cade sub incidența interdicției prevăzute de art. 54 alin. (1) teza a doua din lege, neputând fi prelungit sau înnoit“ (Decizia nr. 374 din 2 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 5 iulie 2016, paragraful 60). Cu alte cuvinte, în condițiile unei reglementări legale și constituționale care stabilea că mandatul membrului Consiliului Superior al Magistraturii nu poate fi reînnoit, Curtea a reținut că restul de mandat exercitat se consideră un mandat complet de 6 ani, astfel că persoana care a exercitat un mandat de o astfel de durată și în astfel de condiții nu mai poate fi numită pentru un nou mandat (fie el complet, fie un alt/nou rest de mandat).

14.În cazul funcției de judecător la Curtea Constituțională, s-a arătat că „pe perioada de 9 ani cât durează un mandat constituțional de judecător, pe funcția publică de judecător se pot succeda mai multe persoane, fiecare dintre acestea exercitând un mandat sui-generis, care cade sub incidența interdicției prevăzute de art. 142 alin. (2) teza a treia din Constituție“ (Decizia nr. 136 din 20 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 4 mai 2018, paragraful 93). Cu alte cuvinte, în condițiile unei reglementări legale și constituționale care stabilea că mandatul judecătorului Curții Constituționale nu poate fi reînnoit, Curtea a reținut că restul de mandat exercitat se consideră un mandat complet de 9 ani, astfel că persoana care a exercitat un mandat de o astfel de durată și în astfel de condiții nu mai poate fi numită pentru un nou mandat (fie el complet, fie un alt/nou rest de mandat).

15.Din cele două decizii ar rezulta că, de principiu, restul de mandat se consideră un mandat sui-generis ce se asimilează ca regim juridic mandatului complet. Totuși, Curtea observă că ambele decizii au vizat organisme colegiale de natură constituțională, unde, pe de o parte, cadența mandatelor dă expresie însuși mandatului Consiliului Superior al Magistraturii prevăzut de Constituție, respectiv de 6 ani, sau ideii de reînnoire a mandatului din 3 în 3 ani prevăzut de Constituție, iar, pe de altă parte, unicitatea mandatului membrilor aleși ai Consiliului Superior al Magistraturii/judecătorilor Curții Constituționale constituie o garanție a independenței acestora (Decizia nr. 22 din 17 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 9 martie 2012, sau Decizia nr. 136 din 20 martie 2018, precitată, paragraful 95). Cu alte cuvinte, mandatul constituțional este unic, colectiv și aplicabil autorității constituționale, iar nu fiecărui membru al său, individual.

16.Alături de cele două decizii antereferite, Curtea observă și situația consilierilor de conturi care au exercitat mandate de 3 ani sau de 6 ani pentru a se realiza cadența prevăzută de art. 140 alin. (5) din Constituție, potrivit căruia „Curtea de Conturi se înnoiește cu o treime din consilierii de conturi numiți de Parlament, din 3 în 3 ani, în condițiile prevăzute de legea organică a Curții“. Aceste mandate au fost calificate de Curte ca fiind mandate constituționale sui-generis, asimilate unui mandat complet, care cad sub incidența interdicției prevăzute de art. 140 alin. (4) teza întâi din Constituție, neputând fi prelungite sau înnoite (Decizia nr. 442 din 10 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 30 iulie 2014, paragraful 43, sau Decizia nr. 514 din 8 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 27 octombrie 2014, paragraful 36).

17.În cazul de față, Curtea observă că, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 335/2007, „Camerele de comerț sunt organizații autonome, neguvernamentale, apolitice, fără scop patrimonial, de utilitate publică, cu personalitate juridică, create în scopul de a reprezenta, apăra și susține interesele membrilor lor și ale comunității de afaceri în raport cu autoritățile publice și cu organismele din țară și din străinătate“, iar, potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din aceeași lege, „Camera Națională este organizație neguvernamentală, autonomă, nonprofit, de utilitate publică, cu personalitate juridică, ce reprezintă, sprijină și apără interesele generale ale comunității de afaceri din România, urmărind promovarea și dezvoltarea industriei, comerțului, serviciilor și agriculturii, în concordanță cu cerințele economiei de piață.“18. Expresie a autonomiei conferite prin lege, Parlamentul a recunoscut Camerei Naționale dreptul de a se organiza și de a-și desfășura activitatea în conformitate cu prevederile Legii nr. 335/2007 și cu statutul propriu aprobat de adunarea generală, cu votul majorității membrilor de drept (art. 26). Principiul autonomiei guvernează inclusiv procedura de alegere a președintelui și a vicepreședinților Camerei Naționale, prevederile art. 36 alin. (1) din Legea nr. 335/2007 statuând că adunarea generală alege președintele dintre membrii colegiului de conducere, conform prevederilor statutului.

19.Sub aspect procedural, legea reglementează expres la art. 34 alin. (1) și (3) structura Colegiului de conducere al Camerei Naționale care se compune din 27 de membri aleși în condițiile de la alin. (1), iar mandatul membrilor acestuia este de 5 ani. Alegerea președintelui Camerei Naționale se realizează de către Adunarea generală a Camerei Naționale dintre membrii colegiului de conducere, conform prevederilor statutului, iar alegerea celor 4 vicepreședinți se face de către colegiul de conducere, după constituirea sa, dintre membrii săi, conform prevederilor statutului propriu [a se vedea prevederile art. 36 alin. (1) și (3)]. Potrivit normei criticate, mandatul președintelui și vicepreședinților este de 5 ani și poate fi reînnoit o singură dată. Prin urmare, aceste mandate au o natură legală, și nu constituțională.

20.Deși Colegiul de conducere al Camerei Naționale este un organism colegial, funcțiile de președinte și vicepreședinte au o fizionomie juridică distinctă, exprimând o poziție proprie și de sine stătătoare.

21.Din interpretarea sistematică a prevederilor art. 34 alin. (1) și (3) și ale art. 36 alin. (1)-(3) rezultă că sunt posibile două împrejurări distincte în care se aleg președintele și vicepreședinții Camerei Naționale. Prima împrejurare este cea a alegerii președintelui și vicepreședinților imediat după alegerea și constituirea colegiului de conducere, având în vedere că persoana care urmează să exercite funcția de președinte sau, după caz, de vicepreședinte trebuie să dețină și calitatea de membru al colegiului de conducere. În acest caz, mandatul președintelui și vicepreședinților este de 5 ani, potrivit prevederilor art. 36 alin. (3) teza întâi. A doua împrejurare în care este posibilă alegerea președintelui sau, după caz, a unui vicepreședinte poate interveni în situațiile în care mandatul de președinte sau de vicepreședinte încetează înainte de împlinirea termenului de 5 ani pentru care a fost ales (indiferent de modalitatea de încetare, de exemplu demisie ori deces) sau președintele ori vicepreședintele nu ar mai deține calitatea de membru al colegiului de conducere. În această a doua împrejurare, alegerea președintelui sau a vicepreședintelui nu este posibilă decât pe restul de mandat rămas neexercitat din mandatul anterior de 5 ani, întrucât alegerea pentru un mandat complet de 5 ani nu ar fi corelată cu mandatul colegiului de conducere prevăzut la art. 34 alin. (3). Alegerea președintelui și a vicepreședintelui pentru un rest de mandat nu presupune și alegerea colegiului de conducere decât în situația dizolvării întregului colegiu în condițiile expres reglementate la art. 43 din lege.

22.Prin urmare, durata mandatului președintelui și vicepreședinților Camerei Naționale se subsumează celui de 5 ani aferent calității de membru al colegiului de conducere, sens în care „în cazul vacantării funcției de Președinte al Camerei Naționale înainte de împlinirea mandatului, se va alege un nou Președinte, care va continua mandatul inițial (...)“ (art. 33 pct. 2^1 din Statutul Camerei Naționale, aprobat în Adunarea Generală a Membrilor Camerei Naționale din data de 17 aprilie 2018). O asemenea concluzie este logică, întrucât funcția de președinte și cea de vicepreședinte presupun drept condiție sine qua non funcția de membru în colegiul de conducere. Or, o persoană nu poate fi președinte sau vicepreședinte nici măcar o zi dacă i-a încetat calitatea de membru al colegiului de conducere.

23.Cu alte cuvinte, față de situația jurisprudențială anterior indicată, se poate constata că funcțiile de președinte și vicepreședinte al Camerei Naționale au natură legală și legătură directă cu organismul colegial (colegiul de conducere), fără a se identifica însă cu acesta.

24.În cazul mandatelor de natură legală, legiuitorul are o largă marjă de apreciere; în acest sens, Curtea a reținut că „nicio dispoziție constituțională nu împiedică legiuitorul să suprime durata unui mandat care nu este de rang constituțional, cum este (...) Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nefiind o instituție fundamentală a statului, prin urmare mandatul membrilor săi fiind unul de rang legal“ (Decizia nr. 908 din 16 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 27 ianuarie 2021, paragraful 93). De asemenea, prin Decizia nr. 641 din 23 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1001 din 29 octombrie 2020, paragraful 72, Curtea a constatat că „nicio dispoziție constituțională nu împiedică legiuitorul să modifice durata unui mandat care nu este de rang constituțional, cum este (...) cel al membrului Consiliului Concurenței, mandatul acestuia fiind unul de rang legal. Aceasta, deoarece Constituția nu stabilește nici numărul membrilor Consiliului Concurenței și nici durata mandatului acestora și lasă legiuitorului posibilitatea să reglementeze în acest domeniu“.

25.Rezultă, astfel, că, în lipsa unor prevederi constituționale exprese, legiuitorul este cel care determină durata mandatului și consecințele care derivă din încetarea acestuia înainte de termen.

26.În cazul reglementării analizate, legiuitorul a consacrat, în virtutea principiului autonomiei de organizare și funcționare, ca toate condițiile în care adunarea generală își alege președintele dintre membrii colegiului de conducere să fie stabilite prin statutul Camerei Naționale, aprobat de adunarea generală, cu votul majorității membrilor de drept. Legiuitorul a stabilit prin lege doar durata mandatului complet (5 ani) supus alegerii imediat după alegerea și constituirea colegiului de conducere, legea necuprinzând nicio prevedere referitoare la încetarea înainte de termen a mandatului și la consecințele juridice care derivă din aceasta, aspecte care rămân la dispoziția adunării generale pentru a fi reglementate prin statut.

27.În virtutea autonomiei de organizare și funcționare, legiuitorul a dat posibilitatea Adunării generale a Camerei Naționale să stabilească - prin statut - ea însăși cazurile de încetare înainte de termen a funcțiilor de președinte/ vicepreședinte, precum și modul de ocupare a funcției astfel vacantate. În mod logic, având în vedere că președintele/ vicepreședintele sunt membrii ai colegiului de conducere, încetarea mandatului lor înainte de termen nu poate impune decât soluția alegerii unei alte persoane pe durata restului de mandat rămas de exercitat. Chiar dacă atribuțiile și statutul persoanei astfel alese sunt identice cu cele ale unei persoane alese pe un mandat complet de 5 ani, se poate constata că acest (rest de) mandat nu se identifică întru totul din punctul de vedere al naturii juridice cu cel complet. Acesta are o natură complinitoare/de tranziție/provizorie/de trecere care să asigure exercitarea funcției de președinte pe perioada mandatului colegiului de conducere. Programul pe care trebuie să îl implementeze persoana aleasă pe un rest de mandat este unul care se află în legătură de provizorat cu mandatul precedent exercitat, fie îndepărtându-se de acesta, fie continuându-l. Este o soluție tip răspuns la situația practică a fragmentării mandatului inițial obținut. Reprezintă o soluție mai puternică decât interimatul, întrucât se exercită toate atribuțiile aferente mandatului de președinte/vicepreședinte, însă nu se identifică cu un mandat complet, plin, de 5 ani, lipsindu-i atât consistența temporală, cât și substanța, individualitatea și integralitatea programului în considerarea căruia este acordat.

28.Limitarea dimensiunii temporale a mandatului este dată de o exigență ce ține de funcționarea colegiului de conducere - care la rândul său funcționează pe o perioadă de 5 ani -, iar durata mandatului este un aspect definitoriu al regimului său juridic. În acest sens se reține Decizia nr. 908 din 16 decembrie 2020, paragraful 95, în care Curtea Constituțională a subliniat că „în toate situațiile analizate prin deciziile sus-menționate obiect al controlului de constituționalitate îl constituiau dispoziții de lege care modificau regimul juridic al unor mandate (prin modificarea autorității de numire - Decizia nr. 641 din 23 septembrie 2020, prin modificarea condițiilor de numire - Decizia nr. 641 din 23 septembrie 2020, prin redimensionarea duratei mandatului prin micșorare - Decizia nr. 375 din 6 iulie 2005 sau prin mărire - Decizia nr. 51 din 25 ianuarie 2012 și Decizia nr. 713 din 4 decembrie 2014, prin instituirea/modificarea unor cauze de încetare a mandatului - Decizia nr. 61 din 18 ianuarie 2007, Decizia nr. 175 din 26 martie 2014, Decizia nr. 534 din 12 iulie 2017).

29.În acest cadru nu se poate afirma că textul criticat se referă la situația restului de mandat sau a unui mandat fragmentat, din moment ce durata mandatului este un element definitoriu al regimului său juridic. Dacă restul de mandat este o consecință a încetării sale înainte de termen, un mandat complet este determinat de o situație juridică fundamental diferită și nouă, fiind asociată, în cazul dat, cu un nou mandat al organismului colectiv (colegiul de conducere). Deci mandatul complet al președintelui/ vicepreședintelui are în vedere situația juridică generată de alegerea unui nou colegiu de conducere, de asemenea, pe un mandat complet. Mai mult, legitimitatea unui mandat complet sub aspectul substanței, individualității și integralității programului asumat de președinte/vicepreședinte nu poate fi comparată cu cea a unui mandat parțial/rest de mandat.

30.Așadar, diferențele nu sunt doar terminologice, ci de substanță, ceea ce determină în mod evident soluții juridice diferite în raport cu tipologia de mandat exercitat (mandat complet - mandat parțial). Regula în materie de legiferare este cea a mandatului complet, iar excepția, cea a mandatului parțial, astfel că dacă legiuitorul reglementează în privința excepției, acesta trebuie să o facă expressis verbis, ca o derogare de la regula comună, cea a mandatului complet.

31.Rezultă că textul criticat, întrucât reglementează generic aspecte care țin de mandatul președintelui/vicepreședinților, se referă numai la alegerea în funcția de președinte/vicepreședinte pe un mandat complet de 5 ani, astfel că reînnoirea mandatului o singură dată are ca premisă o alegere anterioară tot pe un mandat complet.

32.În aplicarea prevederilor art. 26 coroborat cu art. 49 din lege, adunarea generală a introdus în statutul adoptat prevederea conform căreia „în cazul vacantării funcției de Președinte al Camerei Naționale înainte de împlinirea mandatului, se va alege un nou Președinte, care va continua mandatul inițial, perioada astfel rămasă din mandatul predecesorului său nefiind considerat un mandat complet sau reînnoit, în sensul prevăzut de art. 28 pct. 7“ (art. 33 pct. 2^1 din statut). Prin urmare, și textul statutului consacră aceeași soluție interpretativă.

33.În mod similar, în cazul vacantării unei funcții de vicepreședinte al Camerei Naționale înainte de împlinirea mandatului, statutul prevede că se va alege un nou vicepreședinte, care va continua mandatul inițial, perioada astfel rămasă din mandatul predecesorului său nefiind considerată un mandat complet sau reînnoit, în sensul prevăzut de art. 28 pct. 7 [art. 28 pct. 7^1 din statut].

34.Fiind în fața unui control abstract de constituționalitate (Decizia nr. 530 din 15 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 1 februarie 2022, paragraful 24), întrucât excepția de neconstituționalitate a fost formulată în condițiile art. 146 lit. d) teza a doua din Constituție, la inițiativa Avocatului Poporului, nu trebuie demonstrat faptul că în practică au existat sau nu cazuri în care normei analizate să i se dea o altă interpretare, spre deosebire de excepția de neconstituționalitate ridicată conform art. 146 lit. d) teza întâi din Constituție (a se vedea Decizia nr. 374 din 2 iunie 2016, paragraful 60). Prin urmare, dacă din cauza modului incomplet de reglementare se poate ajunge la afectarea previzibilității legii, a sferei sale de aplicare, înseamnă că se identifică o încălcare a art. 1 alin. (5) din Constituție.

35.Deși în cauză se pune problema unei omisiuni legislative, ceea ce ar aduce în discuție calitatea Curții Constituționale de legislator negativ, totuși, în virtutea rolului său de garant al supremației Constituției, Curtea nu poate ignora viciul de neconstituționalitate creat tocmai prin această omisiune care generează încălcarea Constituției, prin lipsa reglementării, în cuprinsul Legii nr. 335/2007, a unui mecanism juridic aplicabil situației exercitării unor mandate fragmentate. În sensul competenței sale de a interveni pentru restabilirea stării de constituționalitate în situația în care constată existența unor omisiuni legislative cu relevanță constituțională, Curtea s-a pronunțat în numeroase rânduri, de exemplu, Decizia nr. 503 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 28 mai 2010, Decizia nr. 107 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 30 aprilie 2014, Decizia nr. 637 din 13 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015, Decizia nr. 458 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 2 iulie 2020, sau Decizia nr. 363 din 8 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 731 din 20 iulie 2022, paragraful 34. Or, în cauza de față, relevanța constituțională este dată tocmai de încălcarea unui element component al securității juridice, respectiv previzibilitatea legii.

36.O dispoziție legală trebuie să fie precisă, neechivocă, să instituie norme clare, previzibile și accesibile a căror aplicare să nu permită arbitrarul sau abuzul. Semnificația noțiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conținutul textului despre care este vorba și de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilității legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Este, în special, cazul profesioniștilor, care sunt obligați să dea dovadă de o mare prudență în exercitarea profesiei lor, motiv pentru care se așteaptă din partea lor să acorde o atenție specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă (a se vedea hotărârile din 15 noiembrie 1996, 24 mai 2007 și 20 ianuarie 2009, pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauzele Cantoni împotriva Franței, paragraful 35, Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, și Sud Fondi srl și alții împotriva Italiei, paragraful 109).

37.Or, în domeniul exercitării funcțiilor de președinte/ vicepreședinte al Camerei Naționale se impune ca exigență certitudinea juridică, având în vedere că actele emise și atribuțiile îndeplinite de aceștia ar putea afecta/bulversa securitatea raporturilor juridice civile în care se angajează însăși Camera Națională.

38.Prin urmare, Curtea constată că dispozițiile criticate cuprind o soluție legislativă incompletă, ceea ce lipsește norma analizată de previzibilitate și poate afecta securitatea raporturilor juridice civile. Exigențele de calitate a legii nu permit destinatarului legii să ajungă la o interpretare subiectivă sau discreționară a normei juridice. Acesta trebuie să se bazeze pe o normă juridică de calitate, care să îi orienteze și să îi ghideze conduita socială. Constatându-se lipsa unei asemenea norme, coroborată cu relevanța constituțională a omisiunii legislative identificate, dispozițiile criticate pot fi constituționale numai în măsura în care reînnoirea mandatului de președinte și vicepreședinte al Camerei Naționale are în vedere: (a) o alegere anterioară pe un mandat complet de 5 ani; (b) noua alegere se realizează pe un mandat complet de 5 ani.

39.Cu alte cuvinte, pentru a îndeplini cerințele de previzibilitate a legii, textul criticat trebuie plasat în sfera exclusivă a noțiunii de mandat complet de 5 ani. Orice alt înțeles atribuit acestuia este contrar art. 1 alin. (5) din Constituție. Întrucât există un înțeles al textului conform cu Constituția, urmează să se pronunțe o decizie sub rezervă de interpretare care să conserve conținutul constituțional al acestuia și să plaseze elementele de neconstituționalitate generate de caracterul incomplet al textului în afara cadrului constituțional.

40.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), al art. 29,32 și 33 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite excepția de neconstituționalitate ridicată direct de Avocatul Poporului și constată că dispozițiile art. 36 alin. (3) din Legea camerelor de comerț din România nr. 335/2007 sunt constituționale în măsura în care reînnoirea mandatului de președinte și vicepreședinte al Camerei Naționale pe o durată de 5 ani se raportează numai la un mandat anterior complet de 5 ani.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 2 noiembrie 2022.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

MARIAN ENACHE

Prim-magistrat-asistent,

Benke Károly