Decizie nr. 453 din 20 septembrie 2005

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Aurelia Rusu - procuror

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Corneliu Alexandru Tanco în Dosarul nr. 2.862/2004 al Judecătoriei Braşov.

La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, Corneliu Alexandru Tanco, lipsă fiind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, autorul excepţiei solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că cererile au acelaşi conţinut ca şi petiţiile, astfel încât nu se poate cere petentului achitarea unei taxe de timbru. De asemenea, arată că dispoziţiile Legii nr. 146/1997 sunt neconstituţionale şi pentru că, prin instituirea taxei de timbru, îngrădesc liberul acces la justiţie.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că Legea nr. 146/1997 a mai format, atât în întregul său, cât şi pe articole, obiectul controlului de constituţionalitate. Astfel, prin numeroase decizii, Curtea a statuat că dispoziţiile Legii nr. 146/1997 nu încalcă prevederile art. 1 alin. (3), art. 21 alin. (2), art. 51 alin. (1) şi (3) şi cele ale art. 53 din Constituţie, ci reprezintă o aplicare a principiului prevăzut de art. 56 alin. (1) din Legea fundamentală, potrivit căruia "cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice".

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 28 septembrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 2.862/2004, Judecătoria Braşov a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. Excepţia a fost ridicată de Corneliu Alexandru Tanco într-o cauză civilă ce are ca obiect soluţionarea acţiunii în revendicare a unui imobil.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile Legii nr. 146/1997 sunt neconstituţionale, deoarece încalcă prevederile art. 1 alin. (3), art. 21 alin. (2), art. 51 alin. (1) şi (3) şi cele ale art. 53 din Constituţie.

Judecătoria Braşov apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că instanţa de contencios constituţional a statuat, prin Decizia nr. 82 din 25 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 30 iunie 1999, Decizia nr. 47 din 4 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 28 februarie 2003, Decizia nr. 343 din 18 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 5 noiembrie 2003, că dispoziţiile Legii nr. 146/1997 sunt constituţionale. Astfel, Curtea Constituţională a statuat că accesul liber la justiţie nu înseamnă că acesta trebuie să fie în toate cazurile gratuit. Dispoziţiile art. 21 din Constituţie nu instituie nici o interdicţie cu privire la taxele în justiţie, fiind legal şi echitabil ca justiţiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfăşurată de autorităţile judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. De asemenea, Curtea a statuat că dispoziţiile Legii nr. 146/1997 nu încalcă nici prevederile art. 1 alin. (3) din Constituţie, deoarece nu aduc atingere statului de drept, democratic şi social, demnităţii omului, drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor sau altor valori supreme garantate prin Legea fundamentală. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea dispoziţiilor Legii nr. 146/1997 faţă de prevederile art. 51 din Constituţie, arată că instanţa de contencios constituţional a reţinut că aceste dispoziţii constituţionale se referă la dreptul la petiţionare, care este diferit de dreptul de a introduce acţiuni la instanţele judecătoreşti. Dreptul de petiţionare se referă la cererile, reclamaţiile, sesizările şi propunerile în legătură cu rezolvarea unor probleme personale sau de grup ce nu presupun calea justiţiei şi la care autorităţile publice au obligaţia de a răspunde în termenele şi condiţiile stabilite potrivit legii, în timp ce cererile de chemare în judecată se soluţionează după reguli specifice activităţii de judecată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens, arată că regula generală în materie este că orice cerere sau acţiune introdusă la instanţele judecătoreşti este supusă taxelor judiciare de timbru. Excepţiile de la această regulă sunt prevăzute expres de lege. Astfel, scutirea de la plata taxei judiciare de timbru este prevăzută pentru anumite categorii de cereri sau acţiuni, indiferent de titular, sau pentru anumite categorii de persoane, în considerarea calităţii persoanei respective şi a obiectului cererii. Instituirea taxei judiciare de timbru reprezintă o aplicare a principiului consacrat de art. 56 din Constituţie, potrivit căruia "cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi taxe, la cheltuielile publice". Mai mult, taxa de timbru avansată poate fi recuperată, deoarece echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor de judecată stabilite de instanţa de judecată prin hotărârea pe care o pronunţă în cauză, plata acestora revenind, conform art. 274 din Codul de procedură civilă, părţii care cade în pretenţii. De asemenea, arată că instituirea taxei de timbru nu afectează conţinutul dreptului de petiţionare sau al altui drept constituţional, opinie ce se regăseşte, de altfel, în toată jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie. Potrivit art. 139 alin. (1) din Constituţie, "impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege", fiind, aşadar, la latitudinea legiuitorului să stabilească modul de timbrare a cererilor. De altfel, dispoziţiile Legii nr. 146/1997, în întregul său, dar şi pe articole, au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională. Astfel, prin Decizia nr. 82/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 30 iunie 1999, Decizia nr. 305 din 10 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 11 august 2003, Decizia nr. 343 din 18 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 5 noiembrie 2003, Decizia nr. 422 din 13 noiembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 908 din 19 decembrie 2003, Curtea a respins excepţiile de neconstituţionalitate privind dispoziţiile Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens, arată că instanţa de contencios constituţional a statuat în jurisprudenţa sa că dispoziţiile art. 21 din Constituţie nu instituie nici o interdicţie cu privire la taxele în justiţie, fiind legal şi echitabil ca justiţiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfăşurată de autorităţile judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. Totodată, echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor de judecată stabilite de instanţa de judecată prin hotărârea pe care o pronunţă în cauză, plata acestora revenind părţii care cade în pretenţii. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 146/1997 faţă de art. 1 alin. (3) din Constituţie, arată că dispoziţiile legale indicate nu încalcă principiile generale cuprinse în art. 1 alin. (3) din Constituţie, deoarece nu aduc atingere statului de drept, democratic şi social, demnităţii omului, drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor sau altor valori supreme garantate prin Legea fundamentală. De asemenea, nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia dispoziţiile Legii nr. 146/1997 încalcă prevederile art. 51 alin. (1) şi (3) din Constituţie. Astfel, dispoziţiile constituţionale invocate se referă la dreptul la petiţionare, care este diferit de dreptul de a introduce acţiuni la instanţele judecătoreşti. Sesizarea instanţelor judecătoreşti pentru valorificarea unui drept sau pentru realizarea unui interes care se poate obţine numai pe calea justiţiei reprezintă un aspect al dreptului de petiţionare. Dreptul de petiţionare se referă la cererile, reclamaţiile, sesizările şi propunerile în legătură cu rezolvarea unor probleme personale sau de grup ce nu presupun calea justiţiei şi la care autorităţile publice au obligaţia de a răspunde în termenele şi condiţiile stabilite potrivit legii, în timp ce cererile de chemare în judecată se soluţionează după reguli specifice activităţii de judecată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările şi completările ulterioare.

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor art. 1 alin. (3), art. 21 alin. (2), art. 51 şi 53 din Constituţie, care au următorul conţinut:

–Art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.";

–Art. 21 alin. (2): "Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

–Art. 51: "(1) Cetăţenii au dreptul să se adreseze autorităţilor publice prin petiţii formulate numai în numele semnatarilor.

(2)Organizaţiile legal constituite au dreptul să adreseze petiţii exclusiv în numele colectivelor pe care le reprezintă.

(3)Exercitarea dreptului de petiţionare este scutită de taxă.

(4)Autorităţile publice au obligaţia să răspundă la petiţii în termenele şi în condiţiile stabilite potrivit legii.";

–Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2)Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, se constată că Legea nr. 146/1997 a mai format, atât în întregul său, cât şi pe articole, obiectul controlului de constituţionalitate.

Astfel, prin Decizia nr. 423 din 21 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 14 ianuarie 2005, Decizia nr. 215 din 6 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 18 iunie 2004, Decizia nr. 262 din 17 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 620 din 8 iulie 2004, Decizia nr. 47 din 4 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 28 februarie 2003, Decizia nr. 82 din 25 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 30 iunie 1999, Decizia nr. 343 din 18 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 5 noiembrie 2003, Curtea a respins excepţiile de neconstituţionalitate privind dispoziţiile Legii nr. 146/1997. Astfel, în jurisprudenţa sa în materie, Curtea Constituţională a statuat în mod constant că accesul liber la justiţie nu înseamnă că acesta trebuie să fie în toate cazurile gratuit şi în acest sens s-a reţinut că art. 21 din Constituţie nu instituie nici o interdicţie cu privire la taxele în justiţie, fiind legal şi echitabil ca justiţiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfăşurată de autorităţile judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. Pe de altă parte, s-a arătat că echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor de judecată stabilite de instanţa de judecată prin hotărârea pe care o pronunţă în cauză, plata acestora revenind părţii care cade în pretenţii. De asemenea, Curtea a constatat că dispoziţiile Legii nr. 146/1997 nu încalcă principiile generale cuprinse în art. 1 alin. (3) din Constituţie, deoarece nu aduc atingere statului de drept, democratic şi social, demnităţii omului, drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor sau altor valori supreme garantate prin Legea fundamentală. În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia dispoziţiile Legii nr. 146/1997 aduc atingere art. 51 alin. (1) şi (3) din Constituţie, Curtea a observat că aceste dispoziţii constituţionale se referă la dreptul la petiţionare, care este diferit de dreptul de a introduce acţiuni la instanţele judecătoreşti, statuând în jurisprudenţa sa în materie că sesizarea instanţelor judecătoreşti pentru valorificarea unui drept sau pentru realizarea unui interes care se poate obţine numai pe calea justiţiei nu reprezintă un aspect al dreptului de petiţionare. Dreptul de petiţionare se referă la cererile, reclamaţiile, sesizările şi propunerile în legătură cu rezolvarea unor probleme personale sau de grup ce nu presupun calea justiţiei şi la care autorităţile publice au obligaţia de a răspunde în termenele şi în condiţiile stabilite potrivit legii, în timp ce cererile de chemare în judecată se soluţionează după reguli specifice activităţii de judecată.

În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, se reţine că acestea sunt aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, restrângere care, astfel cum s-a arătat anterior, nu s-a constatat.

Soluţia adoptată şi considerentele deciziilor citate sunt valabile şi în prezenta cauză, întrucât nu au apărut elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Corneliu Alexandru Tanco în Dosarul nr. 2.862/2004 al Judecătoriei Braşov.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 septembrie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu