Decizie nr. 834 din 22 iunie 2010

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Marinela Mincă - procuror

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 4, alin. 8 lit. c), alin. 9 şi alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Genică-Ioan Grumaz Zichil în Dosarul nr. 11.564.01/299/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a penală.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind inadmisibilă în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 174 alin. 1 şi ale art. 278^1 alin. 4, alin. 8 lit. c), alin. 9 şi alin. 10 din Codul de procedură penală, respectiv ca fiind neîntemeiată cu privire la dispoziţiile art. 171 alin. 3 şi 4 şi ale art. 222 alin. 3 din acelaşi cod.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 11 noiembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 11.564.01/299/2008, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 4, alin. 8 lit. c), alin. 9 şi alin. 10 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Genică-Ioan Grumaz Zichil cu ocazia soluţionării unei cauze penale în care judecătorul a desfiinţat în parte o ordonanţă de scoatere de sub urmărire penală şi a reţinut cauza spre judecare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 171 alin. 3 şi 4, art. 174 alin. 1, art. 222 alin. 3 şi art. 278^1 alin. 4, alin. 8 lit. c), alin. 9 şi alin. 10 din Codul de procedură penală încalcă egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, dreptul de petiţionare, condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, principiul unicităţii, imparţialităţii şi egalităţii justiţiei şi dreptul la un recurs efectiv. Astfel, invocă după cum urmează:

–neconstituţionalitatea art. 171 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală raportat la dispoziţiile art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare din Constituţie şi la prevederile art. 6 paragraful 3 lit. c) referitoare la dreptul acuzatului de a se apăra el însuşi sau de a fi asistat de un apărător ales ori numit din oficiu - din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât suprimă dreptul inculpatului de a opta între a se apăra singur, a-şi alege un apărător sau a solicita numirea unui avocat din oficiu;

–neconstituţionalitatea art. 174 alin. (1) din Codul de procedură penală faţă de dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi şi ale art. 53 alin. (1) privind condiţiile restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, deoarece nu oferă posibilitatea ca părţile să fie reprezentate şi în cursul urmăririi penale, ceea ce conduce la restrângerea exerciţiului dreptului la reprezentare şi la discriminarea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice;

–neconstituţionalitatea art. 222 alin. (3) din Codul de procedură penală în raport cu dispoziţiile art. 51 alin. (1) referitoare la dreptul de petiţionare din Legea fundamentală, întrucât plângerea poate fi făcută nu numai personal, ci şi prin mandatar cu procură specială;

–neconstituţionalitatea art. 278^1 alin. 4 din Codul de procedură penală raportat la dispoziţiile art. 24 cu privire la dreptul la apărare din Constituţie şi la prevederile art. 6 paragraful 3 referitoare la drepturile acuzatului într-un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece lasă la aprecierea judecătorului obligativitatea prezenţei părţilor la soluţionarea plângerii;

–neconstituţionalitatea art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală faţă de dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 124 alin. (2) referitoare la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, precum şi faţă de prevederile art. 6 paragraful 1 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât are drept consecinţe inculparea unei persoane fără punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva acesteia, cenzurarea actului de inculpare de către judecătorii aceleiaşi instanţe care a dispus inculparea, precum şi pronunţarea unei soluţii în baza unui material probatoriu devenit nul prin desfiinţarea actului procurorului de netrimitere în judecată;

–neconstituţionalitatea art. 278^1 alin. 9 din Codul de procedură penală prin raportare la dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi şi ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, precum şi la prevederile art. 6 paragraful 1 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece, pe de o parte, permite inculparea unei persoane şi atunci când nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, iar pe de altă parte, nu permite admiterea parţială a plângerii şi nici extinderea acţiunii penale faţă de actele şi persoanele pentru care s-a dat soluţie de neîncepere sau de scoatere de sub urmărire penală;

–neconstituţionalitatea art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală faţă de dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (2) privind accesul liber la justiţie, ale art. 124 alin. (2) referitoare la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei şi ale art. 129 cu privire la folosirea căilor de atac, precum şi faţă de prevederile art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu permite atacarea cu recurs a încheierii pronunţate în aplicarea dispoziţiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 171 alin. 3 şi 4, art. 174 alin. 1, art. 222 alin. 3 şi art. 278^1 alin. 4, alin. 8 lit. c), alin. 9 şi alin. 10 din Codul de procedură penală este neîntemeiată, deoarece textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Potrivit dispozitivului încheierii de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278^1 alin. 4, alin. 8 lit. c), alin. 9 şi alin. 10 din Codul de procedură penală. Din considerentele încheierii de sesizare şi din notele scrise ale autorului excepţiei, reiese, însă, că acesta critică şi prevederile art. 171 alin. 3 şi 4, art. 174 alin. 1 şi art. 222 alin. 3 din Codul de procedură penală. Prin urmare, Curtea se va pronunţa asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 171 alin. 3 şi 4, art. 174 alin. 1, art. 222 alin. 3 şi art. 278^1 alin. 4, alin. 8 lit. c), alin. 9 şi alin. 10 din Codul de procedură penală, având următorul cuprins:

–Art. 171 alin. 3, modificat prin Legea nr. 281/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003, şi alin. 4: "În cursul judecăţii, asistenţa juridică este obligatorie şi în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.

Când asistenţa juridică este obligatorie, dacă învinuitul sau inculpatul nu şi-a ales un apărător, se iau măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu.";

–Art. 174 alin. 1, modificat prin Legea nr. 281/2003: "În cursul judecăţii învinuitul şi inculpatul, precum şi celelalte părţi pot fi reprezentaţi, cu excepţia cazurilor în care prezenţa învinuitului sau inculpatului este obligatorie.";

–Art. 222 alin. 3: "Plângerea se poate face personal sau prin mandatar. Mandatul trebuie să fie special, iar procura rămâne ataşată plângerii.";

–Art. 278^1 alin. 4, alin. 8 lit. c), alin. 9 şi alin. 10, modificate prin Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006: "Persoana faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum şi persoana care a făcut plângerea se citează. Neprezentarea acestor persoane, legal citate, nu împiedică soluţionarea cauzei. Când judecătorul consideră că este absolut necesară prezenţa persoanei lipsă, poate lua măsuri pentru prezentarea acesteia.

[...] Judecătorul pronunţă una dintre următoarele soluţii: [...] c) admite plângerea, prin încheiere, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi, când probele existente la dosar sunt suficiente, reţine cauza spre judecare, în complet legal constituit, dispoziţiile privind judecata în primă instanţă şi căile de atac aplicându-se în mod corespunzător.

În cazul prevăzut în alin. 8 lit. c), actul de sesizare a instanţei îl constituie plângerea persoanei la care se referă alin. 1.

Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. 8 lit. a) şi b) poate fi atacată cu recurs de procuror, de persoana care a făcut plângerea, de persoana faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum şi de orice altă persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate."

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (2) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 cu privire la dreptul la apărare, ale art. 51 alin. (1) referitoare la dreptul de petiţionare, ale art. 53 alin. (1) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 124 alin. (2) referitoare la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei şi ale art. 129 cu privire la folosirea căilor de atac, precum şi a prevederilor art. 6 paragrafele 1 şi 3 referitoare la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 174 alin. 1 şi art. 278^1 alin. 4, alin. 8 lit. c), alin. 9 şi alin. 10 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare.

În ceea ce priveşte art. 174 alin. 1 din Codul de procedură penală, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat în raport cu o critică identică, prin Decizia nr. 312 din 14 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 8 iulie 2005, constatând că art. 174 din Codul de procedură penală, în ansamblul său, este constituţional.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

De asemenea, prin Decizia nr. 864 din 9 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 20 noiembrie 2007, Decizia nr. 599 din 20 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 10 iulie 2008, Decizia nr. 1.223 din 18 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 30 decembrie 2008, şi prin Decizia nr. 1.043 din 14 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 659 din 3 octombrie 2009, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 4, alin. 8 lit. c), alin. 9 şi alin. 10 din Codul de procedură penală, pentru motivele acolo arătate.

Deoarece nu au apărut elemente noi, care să conducă la schimbarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Referitor la critica formulată cu privire la dispoziţiile art. 222 alin. 3 din Codul de procedură penală, aceasta este neîntemeiată, întrucât prevederile art. 51 alin. (1) din Constituţie referitoare la dreptul de petiţionare nu sunt aplicabile în materie procesual penală.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 171 alin. 3 şi 4 din Codul de procedură penală, acestea nu sunt de natură să ştirbească în vreun fel dreptul la apărare al inculpatului sau alt drept al acestuia. Dimpotrivă, pe baza acestei norme interne, care este mai favorabilă decât norma corespondentă din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se asigură inculpatului un apărător din oficiu în situaţia în care acesta nu are posibilitatea să beneficieze de serviciile unui avocat ales.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 3 şi 4, art. 174 alin. 1, art. 222 alin. 3 şi art. 278^1 alin. 4, alin. 8 lit. c), alin. 9 şi alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Genică-Ioan Grumaz Zichil în Dosarul nr. 11.564.01/299/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 iunie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică