Decizie nr. 25 din 3 februarie 2015

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 429, art. 430 alin. (2), art. 1.039, art. 1.040, art. 1.041 alin. (2)-(5), art. 1.042 şi art. 1.044 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Gherghina Olteanu în Dosarul nr. 3.161/327/2014 al Judecătoriei Tulcea şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 579D/2014.

2.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 429 şi art. 430 alin. (2) din Codul de procedură civilă, deoarece aceste dispoziţii legale nu aduc atingere accesului liber la justiţie, ci, dimpotrivă, asigură securitatea şi stabilitatea juridică. În privinţa celorlalte dispoziţii legale care instituie norme de procedură specială în privinţa soluţionării cererii de evacuare, arată că, în realitate, criticile vizează o pretinsă omisiune legislativă, respectiv faptul că hotărârea pronunţată nu este supusă recursului. Apreciază că este vizat art. 1.041 alin. (5) din Codul de procedură civilă, iar critica este neîntemeiată, deoarece textul asigură două grade de jurisdicţie, fond şi apel, total devolutiv, iar existenţa recursului nu este impusă cu valoare de principiu constituţional.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea din 5 iunie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 3.161/327/2014, Judecătoria Tulcea a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 429, art. 430 alin. (2), art. 1.039, art. 1.040, art. 1.041 alin. (2)-(5), art. 1.042 şi art. 1.044 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Gherghina Olteanu într-o cauză având ca obiect soluţionarea acţiunii în evacuare a acesteia, întemeiată pe dispoziţiile art. 1.033-1.048 din Codul de procedură civilă.

5.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că textele legale criticate încalcă dreptul de acces liber la justiţie prin aceea că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate nu beneficiază de calea de atac a recursului, fiind astfel limitat triplul grad de jurisdicţie consacrat de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. A mai arătat că dispoziţiile legale criticate îi încalcă dreptul de a beneficia de o şedinţă publică, astfel cum prevede art. 6 din Convenţie, şi, totodată, încalcă dreptul de proprietate astfel cum este consacrat de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie. Mai precizează că îi este limitat dreptul de a se adresa Curţii Europene a Drepturilor Omului, deoarece art. 412 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură civilă are un caracter facultativ şi nu obligă instanţa de fond să suspende cauza chiar dacă se face dovada existenţei unei cauze aflate pe rolul Curţii de la Strasbourg. În continuare arată că îi este încălcat dreptul la căsătorie şi dreptul la viaţă privată şi familială, astfel cum acestea sunt prevăzute de art. 12, respectiv art. 8 din Convenţie.

6.Judecătoria Tulcea apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că dispoziţiile art. 429 şi art. 430 alin. (2) din Codul de procedură civilă reglementează efectele hotărârilor judecătoreşti cu privire la dezînvestirea instanţei după pronunţare şi, respectiv, efectele autorităţii de lucru judecat, dispoziţii legale care nu încalcă dreptul la viaţă, la integritate fizică şi psihică, libertatea individuală şi dreptul la apărare garantate de Constituţie. Mai arată că reglementările legale criticate sunt garanţii ale desfăşurării normale a procesului civil. Cu privire la celelalte dispoziţii criticate din Codul de procedură civilă, instanţa apreciază, de asemenea, că sunt conforme cu Legea fundamentală, acestea reglementând procedura specială în cazul acţiunilor de evacuare din imobilele folosite sau ocupate fără drept, iar în conţinutul acestora sunt cuprinse inclusiv prevederi care asigură dreptul părţii pârâte la un proces echitabil, prin garantarea exercitării tuturor drepturilor procesuale. În privinţa invocării unor dispoziţii din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, instanţa arată că prevederile convenţionale nu impun un anumit număr al gradelor de jurisdicţie sau un anumit număr al căilor de atac, ci presupun existenţa posibilităţii efective de a supune judecăţii unei instanţe naţionale cazul violării unui drept consacrat de Convenţie.

7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

8.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

9.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

10.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 429, art. 430 alin. (2), art. 1.039, art. 1.040, art. 1.041 alin. (2)-(5), art. 1.042 şi art. 1.044 alin. (1) din Codul de procedură civilă, texte legale care au următorul cuprins:

–Art. 429 - Dezînvestirea instanţei: "După pronunţarea hotărârii instanţa se dezînvesteşte şi niciun judecător nu poate reveni asupra părerii sale.";

–Art. 430 alin. (2): "(2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.";

–Art. 1.039 - Evacuarea voluntară: "(1) Dacă locatarul sau ocupantul care a fost notificat în condiţiile prezentului titlu a părăsit imobilul, locatorul sau proprietarul poate intra în posesia acestuia, de drept, fără nicio procedură judiciară de evacuare. În caz contrar, sunt incidente dispoziţiile prezentului capitol.

(2)Se prezumă că imobilul este părăsit în caz de încetare a activităţii economice ori de încetare a folosirii imobilului de către locatar sau ocupant ori de către persoanele aflate sub controlul lor, precum şi în cazul returnării cheilor imobilului, ridicării echipamentelor, mărfurilor sau altor bunuri mobile din imobil.";

–Art. 1.040. - Sesizarea instanţei: "Dacă locatarul sau ocupantul notificat în condiţiile prezentului titlu refuză să evacueze imobilul ori dacă locatarul a renunţat la dreptul său de a fi notificat şi a pierdut, din orice motive, dreptul de a folosi imobilul, locatorul sau proprietarul va solicita instanţei să dispună, prin hotărâre executorie, evacuarea imediată a locatarului sau ocupantului din imobil, pentru lipsă de titlu.";

–Art. 1.041 alin. (2) - (5): "(2) Cererea de evacuare se judecă de urgenţă, în camera de consiliu, cu dezbateri sumare, dacă s-a dat cu citarea părţilor.

(3)Întâmpinarea nu este obligatorie.

(4)Dacă s-a solicitat şi plata chiriei ori a arenzii exigibile, instanţa, cu citarea părţilor, va putea dispune odată cu evacuarea şi obligarea pârâtului la plata acestora, inclusiv a sumelor devenite exigibile în cursul judecăţii.

(5)Hotărârea de evacuare este executorie şi poate fi atacată numai cu apel în termen de 5 zile de la pronunţare, dacă s-a dat cu citarea părţilor, sau de la comunicare, când s-a dat fără citarea lor.";

–Art. 1.042 - Apărările pârâtului în cazul judecării cu citare: "(1) Pârâtul chemat în judecată, potrivit procedurii prevăzute în prezentul titlu, nu poate formula cerere reconvenţională, de chemare în judecată a altei persoane sau în garanţie, pretenţiile sale urmând a fi valorificate numai pe cale separată.

(2)Pârâtul poate invoca apărări de fond privind temeinicia motivelor de fapt şi de drept ale cererii, inclusiv lipsa titlului reclamantului.";

–Art. 1.044 alin. (1): "Executarea hotărârii de evacuare nu va putea fi suspendată. Cu toate acestea, în cazul evacuării pentru neplata chiriei sau a arenzii se va putea dispune suspendarea executării hotărârii în cadrul contestaţiei la executare sau a apelului exercitat de către pârât numai dacă acesta consemnează în numerar, la dispoziţia creditorului, chiria sau arenda la care a fost obligat, suma stabilită pentru asigurarea ratelor de chirie sau arendă datorate până la data cererii de suspendare, precum şi cea aferentă ratelor de chirie sau arendă ce ar deveni exigibile în cursul judecăţii procesului."

11.În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 22 privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, art. 23 privind libertatea individuală şi art. 24 privind dreptul la apărare. Din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate reiese că este invocată în susţinerea acesteia şi dispoziţia constituţională a art. 21 privind accesul liber la justiţie. De asemenea, sunt invocate şi prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, art. 8 privind dreptul la respectarea vieţii private şi familiale, art. 12 privind dreptul la căsătorie din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 1 privind protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţie.

12.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine, în privinţa dispoziţiilor art. 429 şi art. 430 alin. (2) din Codul de procedură civilă, că aceste dispoziţii vizează efectele hotărârilor judecătoreşti cu privire la dezînvestirea instanţei după pronunţarea hotărârii şi, respectiv, efectele autorităţii de lucru judecat. Referitor la aceste principii de drept, prin Decizia nr. 478 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 630 din 21 iulie 2006, Curtea a reţinut că principiul potrivit căruia, după pronunţarea hotărârii, judecătorii nu mai pot reveni asupra deciziei luate nu numai că nu încalcă prevederile Constituţiei, ci, dimpotrivă, reprezintă o componentă esenţială a ideii de justiţie, a asigurării autorităţii de lucru judecat şi a ocrotirii drepturilor procesuale ale părţilor, ca element fundamental al statului de drept. Principiul autorităţii lucrului judecat (res judicata) se coroborează cu regula că, odată pronunţată hotărârea definitivă, misiunea judecătorului care a participat la judecată se încheie (lata sententia, judex desinit esse judex). Ca efect juridic al acestei reguli, care ţine de ordinea publică, pronunţarea hotărârii are şi efect de desistare a instanţei, iar judecătorul care s-a pronunţat nu poate reveni asupra părerii sale în respectiva cauză, cu menţiunea că părţilor le rămâne posibilitatea de a cere doar îndreptarea greşelilor materiale care s-ar strecura în hotărâre. De altfel, acest principiu fundamental al procedurii civile, recunoscut în numeroase ţări de drept romano-germanic, este consacrat şi în dreptul anglo-saxon sub numele de functus officio, adagiu din care decurge faptul că, după pronunţarea unei hotărâri definitive, instanţele nu mai pot reveni asupra acesteia, singura posibilitate de schimbare sau corectare a soluţiei rămânând exercitarea căilor de atac recunoscute de lege.

13.În privinţa dispoziţiilor art. 1.039, art. 1.040, art. 1.041 alin. (2)-(5), art. 1.042 şi art. 1.044 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Curtea observă că aceste dispoziţii legale reglementează procedura specială a evacuării din imobile folosite sau ocupate fără drept. Dispoziţiile legale criticate au fost adoptate de legiuitor în cadrul competenţei sale astfel cum este consacrată prin prevederile constituţionale ale art. 126 alin. (2) şi art. 129 potrivit cărora "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", iar "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".

14.Potrivit art. 1.041 din Codul de procedură civilă, cererea de evacuare se soluţionează, de principiu, cu citarea părţilor în vederea unor dezbateri sumare, în camera de consiliu. Ca excepţie, atunci când cererea de evacuare este întemeiată pe un contract ce reprezintă titlu executoriu, citarea nu mai este necesară. Curtea reţine că hotărârea de evacuare este executorie şi poate fi atacată numai cu apel în termen de 5 zile de la pronunţare, dacă părţile au fost citate, sau de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor, ceea ce denotă faptul că procedura specială de soluţionare a cererii de evacuare are un caracter urgent. Împotriva executării hotărâri de evacuare cei interesaţi pot introduce contestaţie la executare potrivit legii. Apărările pârâtului în cazul judecării cu citare sunt cele referitoare la temeinicia motivelor de fapt şi de drept ale cererii introductive, precum şi cele privind lipsa titlului în virtutea căruia reclamantul solicită evacuarea. În consecinţă, Curtea observă că procedura evacuării reglementată de dispoziţiile legale criticate conţine prevederi care asigură dreptul părţilor la un proces echitabil, prin garantarea exercitării tuturor drepturilor procesuale, fără a fi încălcate dispoziţiile art. 22-24 din Constituţie.

15.Referitor la critica privind limitarea accesului liber la justiţie prin îngrădirea căii de atac a recursului, Curtea reţine că principiul triplului grad de jurisdicţie nu este un principiu constituţional care să impună legiuitorului garantarea accesului persoanelor la trei grade de jurisdicţie. Legea fundamentală nu consacră numărul gradelor de jurisdicţie ale unui proces, iar, potrivit art. 126 alin. (2) coroborat cu art. 129 din Constituţie, stabilirea căilor de atac este de competenţa exclusivă a legiuitorului.

16.De altfel, în jurisprudenţa sa, (a se vedea, în acest sens, deciziile nr. 99 din 23 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000, nr. 230 din 16 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 16 decembrie 2000, nr. 226 din 18 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 7 iunie 2004, nr. 572 din 3 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.144 din 19 decembrie 2005 sau nr. 967 din 20 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 18 decembrie 2012), Curtea a reţinut că instituirea unor reguli speciale privind exercitarea căilor de atac nu contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiţie, atât timp cât părţilor interesate le este asigurată posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti considerate defavorabilă. Astfel, departe de a îngrădi drepturi consacrate constituţional, prevederile legale criticate constituie o garanţie a aplicării principiului prevăzut de art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind judecarea unei cauze în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părţilor, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluţionării unui proces. Curtea a reţinut, de asemenea (spre exemplu, prin Decizia nr. 288 din 3 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 5 august 2003 sau Decizia nr. 126 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 7 aprilie 2011), că reglementările internaţionale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicţie sau la toate căile de atac prevăzute de legislaţiile naţionale, art. 13 din aceeaşi Convenţie consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie (Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 26 octombrie 2000, pronunţată în Cauza Kudla împotriva Poloniei, paragraful 157).

17.Totodată, Curtea reţine că instanţa de la Strasbourg, prin Hotărârea din 25 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragrafele 37-38, a statuat că "Dreptul de acces la tribunale nu este absolut. Fiind vorba de un drept pe care convenţia l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept."

18.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gherghina Olteanu în Dosarul nr. 3.161/327/2014 al Judecătoriei Tulcea şi constată că dispoziţiile art. 429, art. 430 alin. (2), art. 1.039, art. 1.040, art. 1.041 alin. (2)-(5), art. 1.042 şi art. 1.044 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Tulcea şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 3 februarie 2015.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Andreea Costin