Decizia nr. 521 din 6 iulie 2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 344 și art. 346 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Carmen Mihaela Constantin în Dosarul nr. 6.628/279/2016/a1 al Tribunalului Neamț - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.369D/2016.2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Consideră că prevederile criticate nu încalcă dispozițiile constituționale invocate, stabilirea procedurii de judecată fiind atributul exclusiv al legiuitorului, iar reglementarea textului criticat s-a făcut în limita marjei de apreciere a acestuia.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea nr. 169/CCP din 20 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 6.628/279/2016/a1, Tribunalul Neamț - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 344 și art. 346 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Carmen Mihaela Constantin, cu ocazia soluționării contestației formulate de aceasta împotriva Încheierii penale nr. 684 din 31 august 2016, pronunțată de Judecătoria Piatra-Neamț, prin care, în temeiul art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, s-a constatat legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății cauzei privind pe autoarea excepției.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea susține că normele procesual penale criticate sunt redactate cu încălcarea considerentelor Deciziei Curții Constituționale nr. 641 din 11 noiembrie 2014 și contravin dispozițiilor art. 21 și art. 24 din Constituție, întrucât inculpatul nu-și poate susține oral, în fața judecătorului de cameră preliminară, motivele de nelegalitate ale actului de sesizare și ale administrării probelor, pe de o parte, iar, pe de altă parte, inculpatul nu este citat cu mențiunea că, în situația nedepunerii în scris a motivelor de nelegalitate, va fi în imposibilitatea de a invoca ulterior, în contestație, alte cereri sau excepții în afara celor invocate în fața judecătorului de cameră preliminară în procedura desfășurată în fața instanței sesizate cu rechizitoriu, cu excepția cazurilor de nulitate absolută. Susține, totodată, că, din modul cum este redactată norma procesual penală criticată - „la expirarea acestor termene, judecătorul de cameră preliminară constată“ -, se poate aprecia că legiuitorul se substituie instanței de judecată, deși doar puterea judecătorească are prerogativa constituțională de a analiza toate actele și temeiurile legale și de a pronunța o hotărâre, având în vedere propria sa convingere.

6.Tribunalul Neamț - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât, potrivit art. 344 din Codul de procedură penală, astfel cum a fost modificat, doar în situația în care s-au formulat cereri și excepții sau au fost invocate din oficiu, se stabilește termen pentru soluționarea acestora, situație în care, pe lângă motivele invocate în scris, părțile pot susține oral și alte motive de nelegalitate. În situația în care nu s-au invocat excepții, judecătorul se pronunță în camera de consiliu, fără citarea părților, situație în care prezentarea orală a motivelor de nelegalitate este imposibilă. Consideră că, prin aceste reglementări, dreptul la apărare al părților este respectat, acestea având posibilitatea formulării în scris de cereri și excepții cu privire la nelegalitatea actelor de urmărire penală. Reține că, în speță, inculpatei i-a fost comunicat actul de sesizare al instanței, însă nu a formulat cereri și excepții la judecătorul de cameră preliminară de la instanța de fond, astfel că, potrivit dispozițiilor art. 346 din Codul de procedură penală, cauza s-a soluționat fără citarea părților. Totodată, apreciază că, prin neprevederea în dispozițiile legale criticate a unei sancțiuni în cazul nedepunerii în scris a cererilor și excepțiilor, nu se încalcă nicio dispoziție constituțională.

7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

8.Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este, în principal, inadmisibilă și, în subsidiar, neîntemeiată. În motivarea soluției de inadmisibilitate, arată că autoarea excepției critică normele procesual penale pentru ceea ce nu conțin, astfel încât, în speță, nu sunt formulate veritabile critici de neconstituționalitate. În plus, observă că autoarea excepției s-a mărginit să enumere o serie de dispoziții convenționale și constituționale, fără a arăta, în concret, în ce constă contradicția între acestea și norma legală criticată. În susținerea soluției de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, reține că obiectul camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Arată că judecătorul de cameră preliminară nu se pronunță asupra vinovăției inculpatului sau asupra temeiniciei materialului probator ori a rechizitoriului, acestea urmând a fi discutate în faza de judecată, cu toate garanțiile unui proces echitabil, în acord cu art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Reține că procedura de cameră preliminară are caracter autonom, prealabil fazei de judecată, permite o evaluare într-un termen scurt și cu caracter definitiv a actelor de urmărire penală, iar judecătorul care exercită funcția de verificare a legalității trimiterii în judecată și a urmăririi penale și care decide începerea judecății va exercita în continuare, în aceeași cauză, și funcția de judecată. Apreciază că dispozițiile criticate nu afectează dreptul la apărare, câtă vreme dispozițiile legale criticate nu îngrădesc dreptul inculpatului de a fi asistat de un avocat, ales sau numit din oficiu, avocat care are dreptul să consulte actele dosarului, să exercite drepturile procesuale ale inculpatului, să formuleze plângeri, cereri, memorii, excepții și obiecțiuni și nici nu afectează dreptul acestuia de a beneficia de timpul și înlesnirile necesare pregătirii apărării.

9.Avocatul Poporului arată că a transmis punctul său de vedere în sensul constituționalității normelor procesual penale criticate, acesta fiind reținut în Deciziile Curții Constituționale nr. 663 din 11 noiembrie 2014, nr. 472 din 16 iunie 2015 și nr. 35 din 9 februarie 2016. Precizează că își menține punctul de vedere anterior exprimat.

10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 344 și art. 346 din Codul de procedură penală. Examinând motivele de neconstituționalitate dezvoltate, în notele scrise, de către autoarea excepției, Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 75/2016 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 29 aprilie 2016, care au următorul conținut: „Dacă nu s-au formulat cereri și excepții în termenele prevăzute la art. 344 alin. (2) și (3) și nici nu a ridicat din oficiu excepții, la expirarea acestor termene, judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și dispune începerea judecății. Judecătorul de cameră preliminară se pronunță în camera de consiliu, fără citarea părților și a persoanei vătămate și fără participarea procurorului, prin încheiere, care se comunică de îndată acestora.“13. Autoarea excepției susține că normele procesual penale criticate sunt contrare dispozițiilor constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție și ale art. 24 privind dreptul la apărare.

14.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în ceea ce privește dispozițiile titlului II din partea specială a Codului de procedură penală, referitor la procedura camerei preliminare, instanța de control constituțional s-a pronunțat prin numeroase decizii, atât anterior modificării acestora prin Legea nr. 75/2016 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cât și ulterior acestui moment. În acest sens, prin Decizia nr. 838 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 1 martie 2016, paragraful 19, Curtea a constatat că, în repetate rânduri, a fost chemată să se pronunțe asupra unor dispoziții secvențiale ale instituției camerei preliminare, constatând că aceasta a fost concepută, în accepțiunea legiuitorului, „ca o instituție nouă și inovatoare“ care are ca scop „înlăturarea duratei excesive a procedurilor în faza de judecată“, fiind, în același timp, un remediu procesual menit „să răspundă exigențelor de legalitate, celeritate și echitate a procesului penal“ (a se vedea expunerea de motive la proiectul de lege privind Codul de procedură penală - PL-x nr. 412/2009). Curtea a reținut, totodată, că instituția camerei preliminare este reglementată, în cuprinsul Codului de procedură penală, la art. 342-348, unde se găsesc elementele referitoare la obiectul și durata, măsurile premergătoare, procedura, soluțiile ce pot fi pronunțate și contestația împotriva acestor soluții. Astfel, prin prisma atribuțiilor procesuale încredințate judecătorului de cameră preliminară, în contextul separării funcțiilor judiciare potrivit textului de lege menționat anterior, Curtea a tras concluzia că acestuia îl revine funcția de verificare a legalității trimiterii ori netrimiterii în judecată și că, în concepția legiuitorului, această nouă instituție procesuală nu aparține nici urmăririi penale, nici judecății, fiind echivalentă unei noi faze a procesului penal. Procedura camerei preliminare a fost încredințată, potrivit art. 54 din Codul de procedură penală, unui judecător - judecătorul de cameră preliminară -, a cărui activitate se circumscrie aceleiași competențe materiale, personale și teritoriale a instanței din care face parte, conferindu-i acestei noi faze procesuale un caracter jurisdicțional (a se vedea Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, paragrafele 25 și 27).

15.De asemenea, prin Decizia nr. 838 din 8 decembrie 2015, paragraful 20, instanța de contencios constituțional a reținut că a eliminat din conținutul normativ al normelor procesual penale menționate, aspectele neconstituționale care, astfel remediate, conduc, alături de argumentele deciziei precitate, la conturarea unei instituții constituționale și funcționale. Astfel, Curtea a reținut că, prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, și Decizia nr. 631 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831 din 6 noiembrie 2015, au fost admise excepțiile de neconstituționalitate invocate în respectivele cauze, prilej cu care instanța de contencios constituțional a statuat că, de vreme ce inculpatul nu se bucură de posibilitatea reală de a aduce comentarii referitoare la tot ceea ce este avansat în drept sau în fapt de către adversar și la tot ceea ce este prezentat de acesta, fiind limitat la a depune cereri și excepții după consultarea rechizitoriului, iar partea civilă și partea responsabilă civilmente erau excluse ab initio din procedura de cameră preliminară, atunci, din perspectiva contradictorialității, ca element definitoriu al egalității de arme și al dreptului la un proces echitabil, norma legală trebuie să permită comunicarea către toate părțile din procesul penal - inculpat, parte civilă, parte responsabilă civilmente - a documentelor care sunt de natură să influențeze decizia judecătorului și să prevadă posibilitatea tuturor acestor părți de a discuta în mod efectiv observațiile depuse instanței. Așa încât în Decizia nr. 838 din 8 decembrie 2015, anterior citată, paragraful 23, Curtea a concluzionat că, prin deciziile nr. 641 din 11 noiembrie 2014 și nr. 631 din 8 octombrie 2015, a înlăturat consecințele afectării dreptului la un proces echitabil, sens în care orice persoană interesată are posibilitatea de a-și susține cauza, în mod util, în fața instanței judecătorești, din perspectiva obiectului procedurii camerei preliminare, în așa fel încât condiționările existente nu aduc atingere substanței dreptului și nici nu-l lipsesc de efectivitate. Așa fiind, Curtea a constatat că, în urma pronunțării acestor din urmă decizii, soluționarea cauzelor în camera preliminară are loc, cu participarea procurorului și cu citarea părților și a persoanei vătămate, într-o procedură contradictorie, care permite părților și persoanei vătămate să își susțină punctele de vedere și să își formuleze apărările pe care le consideră necesare, fiindu-le asigurate acestora dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare, procedura judecății în camera preliminară asigurând, în acest fel, garanțiile procesuale specifice dreptului la un proces echitabil (considerentele anterior citate se regăsesc și în Decizia nr. 511 din 5 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 990 din 8 decembrie 2016, paragrafele 16-22).

16.Dispozițiile art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, criticate în prezenta cauză, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 75/2016 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, prevăd că, dacă nu s-au formulat cereri și excepții în termenele prevăzute la art. 344 alin. (2) și alin. (3) din Codul de procedură penală și nici nu a ridicat din oficiu excepții, la expirarea acestor termene, judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și dispune începerea judecății. Judecătorul de cameră preliminară se pronunță în camera de consiliu, fără citarea părților și a persoanei vătămate și fără participarea procurorului, prin încheiere, care se comunică de îndată acestora. Curtea observă că soluția legislativă criticată se regăsea, anterior modificării menționate, într-o formă similară, în art. 346 alin. (2) din Codul de procedură penală. În concret, teza întâi a art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, în vigoare, având aceeași formulare imperativă, cu un conținut similar, se regăsea în art. 346 alin. (2) din Codul de procedură penală, în forma în vigoare anterior modificării prin Legea nr. 75/2016, potrivit căruia, „Dacă nu s-au formulat cereri și excepții ori nu a ridicat din oficiu excepții, la expirarea termenelor prevăzute la art. 344 alin. (2) sau (3), judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și dispune începerea judecății.“ Aceste din urmă norme procesual penale au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin deciziile nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, paragraful 24; nr. 552 din 16 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 21 septembrie 2015, paragraful 27; nr. 777 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 111 din 12 februarie 2016, paragraful 29 și nr. 40 din 9 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 23 martie 2016, paragraful 28, Curtea constatând că acestea sunt constituționale. Cu acel prilej s-a arătat că nu sunt afectate drepturile procesuale ale procurorului, ale părților și ale subiecților procesuali principali.

17.În prezenta cauză autoarea excepției susține că normele procesual penale criticate sunt redactate cu încălcarea considerentelor Deciziei Curții Constituționale nr. 641 din 11 noiembrie 2014 și contravin dispozițiilor art. 21 și art. 24 din Constituție, întrucât inculpatul nu-și poate susține oral, în fața judecătorului de cameră preliminară, motivele de nelegalitate ale actului de sesizare și ale administrării probelor.

18.Față de susținerile autoarei, Curtea reține că procedura în fond a camerei preliminare a fost reglementată, ca regulă, într-o structură tripartită - etapa măsurilor premergătoare (art. 344 din Codul de procedură penală), etapa soluționării cererilor și excepțiilor invocate („Procedura în camera preliminară“ - art. 345 din Codul de procedură penală) și etapa soluționării camerei preliminare („Soluțiile“ - art. 346 din Codul de procedură penală). Prin excepție de la regula precitată, legiuitorul a stabilit, în vederea asigurării celerității procedurii în camera preliminară, ca, atunci când nu se invocă cereri sau excepții de către inculpat (personal sau prin apărător) sau nu se invocă excepții de către judecător, din oficiu, cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, la expirarea termenului stabilit conform art. 344 alin. (2) și alin. (3) din Codul de procedură penală, judecătorul să treacă direct la etapa soluționării camerei preliminare și să dispună, prin încheiere, începerea judecății, fără citarea părților și a persoanei vătămate și fără participarea procurorului. Aceasta, întrucât părțile și persoana vătămată nu au formulat nicio obiecție (cerere/excepție) cu privire la aspectele menționate ce ar rezulta din actul de sesizare și nici judecătorul nu a invocat, din oficiu, vreo excepție, astfel încât să fie necesar a se dezbate în fața judecătorului, în contradictoriu, pretenții, apărări, susțineri. Curtea reține, însă, că încheierea prin care se dispune începerea judecății va fi comunicată părților, persoanei vătămate și procurorului în vederea formulării contestației, în temeiul art. 347 din Codul de procedură penală (în acest sens fiind soluția și considerentele Deciziei nr. 18 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 2 mai 2017), în vederea asigurării unui control de legalitate al acesteia. Așadar, Curtea reține că dispozițiile art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală condiționează atât prezența, în procedura de fond a camerei preliminare, în fața judecătorului, a părților și persoanei vătămate, cât și participarea procurorului, de conduita procesuală manifestată în etapa măsurilor premergătoare de către inculpat, celelalte părți și persoana vătămată sau de judecătorul de cameră preliminară.

19.Curtea observă că, potrivit art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, copia certificată a rechizitoriului și, după caz, traducerea autorizată a acestuia se comunică inculpatului la locul de deținere ori, după caz, la adresa unde locuiește sau la adresa la care a solicitat comunicarea actelor de procedură. Inculpatului, celorlalte părți și persoanei vătămate li se aduc la cunoștință obiectul procedurii în camera preliminară, dreptul de a-și angaja un apărător și termenul în care, de la data comunicării, pot formula în scris cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Termenul este stabilit de către judecătorul de cameră preliminară, în funcție de complexitatea și particularitățile cauzei, dar nu poate fi mai scurt de 20 de zile. Totodată, alin. (3) al art. 344 din Codul de procedură penală stabilește că, în cazurile prevăzute la art. 90 din cod, referitoare la asistența juridică obligatorie a suspectului sau inculpatului, judecătorul de cameră preliminară ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu și stabilește, în funcție de complexitatea și particularitățile cauzei, termenul în care acesta poate formula în scris cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, care nu poate fi mai scurt de 20 de zile.

20.În aceste condiții Curtea constată că, drept urmare a comunicării actului de sesizare, așadar având posibilitatea de a analiza acest act, și, eventual, studiind dosarul de urmărire la arhiva instanței, inculpatul, celelalte părți și persoana vătămată pot verifica regularitatea sesizării instanței, competența acesteia, legalitatea probelor și a actelor de urmărire penală. Toate acestea constituie premise ale conduitei procesuale pe care inculpatul, celelalte părți și persoana vătămată o vor manifesta în etapa măsurilor premergătoare din cadrul procedurii de cameră preliminară și în funcție de care se va declanșa ori nu etapa soluționării cererilor și excepțiilor invocate, așadar „procedura în camera preliminară“, reglementată de art. 345 din Codul de procedură penală, care, la alin. (1) prevede că „La termenul stabilit conform art. 344 alin. (4), judecătorul de cameră preliminară soluționează cererile și excepțiile formulate ori excepțiile ridicate din oficiu, în camera de consiliu, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul de urmărire penală și a oricăror înscrisuri noi prezentate, ascultând concluziile părților și ale persoanei vătămate, dacă sunt prezente, precum și ale procurorului.“ Cu alte cuvinte, Curtea constată că legiuitorul a reglementat premisele în vederea exercitării de către inculpat, celelalte părți și persoana vătămată a dreptului la un proces echitabil, în componenta sa referitoare la contradictorialitate, în procedura de fond a camerei preliminare, prin aceasta fiind respectate drepturile și interesele legitime ale persoanelor implicate în această procedură, lipsa de diligență a acestora, atitudinea lor pasivă concretizată în neinvocarea vreunei excepții ori formularea vreunei cereri cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală neputând fi convertită într-un fine de neconstituționalitate a normei procesual penale criticate.

21.Contradictorialitatea este un element al principiului egalității armelor și al dreptului la un proces echitabil. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că egalitatea armelor este o trăsătură inerentă a unui proces echitabil, ce presupune ca fiecărei părți să i se acorde posibilitatea rezonabilă de a prezenta cauza în condiții care să nu o plaseze într-o situație net dezavantajoasă vizavi de adversarul său (Hotărârea din 16 noiembrie 2006, pronunțată în Cauza Klimentyev împotriva Rusiei, paragraful 95). Dreptul la un proces în contradictoriu înseamnă, într-un caz penal, că atât procurorului, cât și inculpatului trebuie să li se ofere posibilitatea de a avea cunoștință și de a putea aduce observații referitoare la toate probele prezentate sau la observațiile depuse de către cealaltă parte în vederea influențării deciziei instanței (Hotărârea din 16 februarie 2000, pronunțată în Cauza Rowe și Davis împotriva Regatului Unit, paragraful 60). Legislația națională poate îndeplini această exigență în diverse maniere, dar metoda adoptată de către aceasta trebuie să garanteze ca partea adversă să fie la curent cu depunerea observațiilor și să aibă posibilitatea veritabilă de a le comenta (Hotărârea din 28 august 1991, pronunțată în Cauza Brandstetter împotriva Austriei).

22.Așa încât, având în vedere cele arătate, Curtea constată că - în condițiile în care părților și persoanei vătămate li se comunică actul de sesizare a instanței, acestea având posibilitatea reală de a formula cereri și de a invoca excepții cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, iar, în măsura în care acestea sunt formulate, de a aduce comentarii referitoare la tot ceea ce este avansat în drept sau în fapt de către adversar, în cadrul unor dezbateri desfășurate oral, în procedura de fond a camerei preliminare, în condițiile art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală - norma procesual penală criticată nu contravine dispozițiilor constituționale referitoare la dreptul la un proces echitabil. De asemenea, Curtea nu poate reține că dreptul la apărare este restrâns de prevederile legale supuse controlului de constituționalitate. Dreptul la apărare, reglementat la art. 24 din Constituție, conferă oricărei părți implicate într-un proces, potrivit intereselor sale și indiferent de natura procesului, posibilitatea de a utiliza toate mijloacele prevăzute de lege pentru a invoca în apărarea sa fapte sau împrejurări. Acest drept presupune participarea la ședințele de judecată, folosirea mijloacelor de probă, invocarea excepțiilor prevăzute de legea procesual penală, exercitarea oricăror altor drepturi procesual penale și posibilitatea de a beneficia de serviciile unui apărător.

23.Totodată, Curtea reține că autoarea excepției deduce neconstituționalitatea normei procesual penale criticate și din faptul că inculpatul nu este citat cu mențiunea că, în situația nedepunerii în scris a motivelor de nelegalitate, va fi în imposibilitatea de a invoca ulterior, în contestație, alte cereri sau excepții în afara celor invocate în fața judecătorului de cameră preliminară în procedura desfășurată în fața instanței sesizate cu rechizitoriu, cu excepția cazurilor de nulitate absolută. Din această perspectivă, Curtea reține că, în virtutea prezumției cunoașterii legii, rezultantă a principiului nemo censetur ignorare legem, autoarea excepției avea obligația să cunoască normele procesual penale în vigoare referitoare la procedura camerei preliminare, astfel încât nu se poate prevala de necunoașterea legii pentru a susține neconstituționalitatea dispozițiilor procesuale criticate. Regula nemo censetur ignorare legem consacră o obligație corelativă a cetățeanului, iar regula nullum crimen sine lege o obligație a statului. Cu alte cuvinte, cetățeanul este obligat să cunoască legea pe care statul o adoptă, principiul invocat consacrând o obligație socială născută din publicarea legii în Monitorul Oficial al României.

24.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Carmen Mihaela Constantin în Dosarul nr. 6.628/279/2016/a1 al Tribunalului Neamț - Secția penală și constată că dispozițiile art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Neamț - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 6 iulie 2017.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu