Decizie nr. 774 din 15 decembrie 2016

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Bianca Drăghici - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 şi art. 92 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, excepţie ridicată din oficiu de Curtea de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 500/32/2015 al aceleiaşi instanţe şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.715D/2015.

2.La apelul nominal răspunde, pentru partea Vasile Ouatu, avocat David Butnariu, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipseşte cealaltă parte, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul domnului avocat Vasile Ouatu, care, cu titlu prealabil, invocă lipsa punctelor de vedere ale autorităţilor, arătând că la dosarul cauzei este doar punctul de vedere al Guvernului şi, în opinia sa, cel al Avocatului Poporului era necesar pentru soluţionarea prezentei excepţii. Pe fondul cauzei, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, reiterând, pe larg, criticile de neconstituţionalitate cuprinse în actul de sesizare al instanţei.

4.Reprezentantul Ministerului Public arată că, potrivit Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, comunicarea de către autorităţi a punctelor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate nu este obligatorie. Pe fondul excepţiei, pune concluzii de respingere a acesteia, ca neîntemeiată, întrucât există jurisprudenţă în materie şi nu au intervenit elemente noi pentru reconsiderarea practicii instanţei de contencios constituţional.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

5.Prin Încheierea din 12 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 500/32/2015, Curtea de Apel Bacău - Secţia a ii-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 şi art. 92 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei. Excepţia a fost ridicată de instanţa judecătorească, din oficiu, într-o cauză având ca obiect anularea unui raport de evaluare privind existenţa stării de incompatibilitate, întocmit de Agenţia Naţională de Integritate.

6.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, cu titlu prealabil, instanţa menţionează că invocarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a făcut având în vedere exclusiv particularităţile cauzei de faţă, vizate fiind doar două ipoteze, şi anume: cea în care consilierul local are calitatea de acţionar cu cotă nesemnificativă de participare la beneficii şi pierderi (de 0,1942% reclamantul şi de 0,146%, fiul său) la o societate pe acţiuni cu capital privat care a încheiat contracte de asociere (două contracte) cu Municipiul Piatra-Neamţ, prin Consiliul Local al Municipiului Piatra-Neamţ, ori contracte de prestări servicii (45 de contracte) cu societăţi aflate în subordinea Consiliului Local al Municipiului Piatra-Neamţ, precum şi situaţia în care contractul (unicul) dintre societatea la care reclamantul este asociat şi administrator, iar soţia sa administrator şi o societate specializată aflată în subordinea autorităţii publice locale a fost încheiat pentru prestarea de către cea din urmă societate în favoarea celei dintâi a unor servicii de dezinsecţie pentru care este autorizată. De asemenea, instanţa precizează că, atunci când a invocat excepţia de neconstituţionalitate, nu a omis din vedere faptul că asupra dispoziţiilor art. 90 şi art. 92 din Legea nr. 161/2003 Curtea Constituţională s-a mai pronunţat anterior, prin deciziile nr. 1.076 din 14 iulie 2011, nr. 305 din 13 iunie 2013 şi nr. 401 din 8 octombrie 2013. Însă instanţa consideră că, în ipotezele anterior menţionate, aplicarea fără distincţie a textelor vizate conduce la soluţii care vin în contradicţie cu prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi art. 45 alin. (1), coroborat cu art. 53 alin. (2) din Constituţie, fără a se mai reţine încălcarea art. 41 alin. (1), având în vedere argumentele Curţii Constituţionale cuprinse în deciziile nr. 1.076 din 14 iulie 2011 şi nr. 305 din 13 iunie 2013.

7.Instanţa arată că art. 1 alin. (3) din Constituţie, care prevede că România este stat de drept, asigură supremaţia Constituţiei şi corelarea actelor normative cu Constituţia, având drept scop evitarea tendinţelor abuzive pe care organele statului le pot manifesta atunci când aplică legea. Din această perspectivă se are în vedere faptul că art. 90 şi 92 din Legea nr. 161/2003 se referă la calitatea de acţionar la societăţi cu capital privat, fără a face vreo distincţie referitoare la cota de participare la profit şi pierderi, aşa cum se face în art. 89 din aceeaşi lege, ori la calitatea pe care o astfel de societate o are în raporturile comerciale, respectiv de furnizor/prestator/ executant ori de achizitor/beneficiar. În plus, susţine că noţiunile de "raporturi comerciale" şi de "societate comercială" nu mai sunt definite în legislaţia actuală, prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă fiind modificată însăşi denumirea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale în "Legea societăţilor". Ca atare, se apreciază că lipsa de claritate a legii conduce la o interpretarea extensivă din partea autorităţii statului chemate să aplice legea în contrapondere cu o interpretare restrictivă din partea destinatarului actului emis de autoritate.

8.În continuare, autoarea excepţiei arată că în cazul în care contractele au fost încheiate de o societate pe acţiuni, în care cota de participare la beneficii şi pierderi a alesului local este nesemnificativă - cum evident este cazul în litigiul de faţă -, renunţarea la contracte nu depinde de voinţa alesului local care are calitatea de acţionar. Practic, în situaţia unui acţionar cu o cotă nesemnificativă, acesta se află în situaţia de a nu putea să îşi îndeplinească obligaţia legală prescrisă de art. 92 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, întrucât acţiunile deţinute nu îi conferă drepturi de vot care să poată influenţa voinţa societăţii, în sensul renunţării la contracte.

9.Autoarea excepţiei apreciază că alesul local, care are calitatea de acţionar sau asociat la o societate cu capital privat, cu o cotă de participare la profit şi pierderi care nu îi permite să influenţeze hotărârile societăţii, astfel încât nu poate nici încheia şi nici renunţa la contracte, nu se află în aceeaşi situaţie cu cel care are calitatea de "preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor ori alte funcţii de conducere" ori de acţionar majoritar. Prin urmare, limitarea dreptului său constituţional, prevăzut de art. 45 alin. (1), de exercitare a unei activităţi economice, este discriminatorie în primul caz în raport cu cel din urmă, astfel încât nu sunt respectate dispoziţiile art. 53 alin. (2) din Constituţie.

10.De asemenea, autoarea excepţiei apreciază că, atâta vreme cât nu există o interdicţie a alesului local de a fi asociat sau acţionar, cu o anumită cotă de participare la profit şi pierderi, la o societate comercială cu capital privat, a nu permite, fără distincţii, încheierea de "contracte comerciale" - noţiune imprecisă din perspectiva legislaţiei actuale - cu societăţile enumerate în partea finală a art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 este de natură a leza dreptul prevăzut de art. 41 alin. (1) coroborat cu art. 53 alin. (2) din Constituţie.

11.În ceea ce priveşte situaţia în care consilierul local (şi/sau membrii familiei sale conform textului) are calitatea de asociat/acţionar şi administrator al unei societăţi cu capital privat şi beneficiază de bunuri şi servicii furnizate/prestate de instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv ori de societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene respective, dispoziţiile art. 90 şi art. 92 din Legea nr. 161/2003 depăşesc ceea ce este necesar atingerii obiectivului urmărit de legiuitor prin aceste dispoziţii şi sunt disproporţionate în raport cu scopul urmărit.

12.În final, autoarea excepţiei susţine că trebuie avut în vedere faptul că societatea al cărei acţionar/asociat este alesul local are nevoie de servicii şi bunuri care pot fi prestate/furnizate doar de societăţi specializate şi autorizate prin legi speciale şi care fac parte din categoria celor enumerate în partea finală a art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 (energie termică, energie electrică, servicii de salubritate, servicii de dezinsecţie etc.).

13.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

14.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens, arată că dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile constituţionale menţionate, ci vin să întregească cadrul legal în care sunt îndeplinite atribuţiile specifice demnităţii publice şi dau expresie principiilor amintite în art. 71 din Legea nr. 161/2003, respectiv imparţialitatea, transparenţa deciziei şi supremaţia interesului public. Prin urmare, consideră că incompatibilitatea reglementată de art. 90 din Legea nr. 161/2003 nu are ca efect îngrădirea accesului persoanei la o activitate în alte domenii, întrucât activitatea consilierilor locali trebuie să se circumscrie regulilor pe care legiuitorul le-a edictat pentru funcţionarea acestora. În final, apreciază că opţiunea aparţine exclusiv consilierului local care poate opta pentru exercitarea funcţiei de autoritate publică cu respectarea regimului juridic al incompatibilităţilor sau al conflictului de interese ori pentru deţinerea unor funcţii sau calităţi în cadrul societăţilor cu capital privat.

15.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

16.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

17.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 90 şi art. 92 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, având următorul cuprins:

–Art. 90: "(1) Consilierii locali şi consilierii judeţeni care au funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor ori alte funcţii de conducere, precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unităţi administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene respective.

(2)Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul în care funcţiile sau calităţile respective sunt deţinute de soţul sau rudele de gradul I ale alesului local.";

–Art. 92: "(1) Încălcarea dispoziţiilor art. 90 atrage încetarea de drept a mandatului de ales local la data încheierii contractelor.

(2)Consilierii locali şi consilierii judeţeni care au contracte încheiate cu încălcarea art. 90 au obligaţia ca, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, să renunţe la contractele încheiate. Orice persoană poate sesiza secretarul unităţii administrativ-teritoriale.

(3)Încălcarea obligaţiei prevăzute la alin. (2) atrage încetarea de drept a mandatului de ales local.

(4)Constatarea încetării mandatului de consilier local sau consilier judeţean se face prin ordin al prefectului, la propunerea secretarului unităţii administrativ-teritoriale.

(5)Ordinul emis de prefect potrivit alin. (4) poate fi atacat la instanţa de contencios administrativ competentă.

(6)Prevederile alin. (1) şi (3) nu se aplică dacă, până la emiterea ordinului de către prefect, se face dovada că încălcarea dispoziţiilor art. 90 a încetat."

18.În opinia autoarei excepţiei, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept şi obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 41 alin. (1) referitor la munca şi protecţia socială a muncii, art. 45 privind libertatea economică şi art. 53 alin. (2) care reglementează restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

19.Curtea Constituţională a mai examinat problema incompatibilităţilor privind aleşii locali şi a statuat, cu valoare de principiu, că acestea reprezintă o măsură necesară pentru asigurarea transparenţei în exercitarea funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, precum şi pentru prevenirea şi combaterea corupţiei, măsură ce are ca scop garantarea exercitării cu imparţialitate a funcţiilor publice. Curtea a constatat că instituirea unei astfel de reglementări este impusă de necesitatea asigurării îndeplinirii cu obiectivitate de către persoanele care exercită o demnitate publică sau o funcţie publică de autoritate a atribuţiilor ce le revin potrivit Constituţiei, în deplină concordanţă cu principiile imparţialităţii, integrităţii, transparenţei deciziei şi supremaţiei interesului public. De asemenea, instanţa de contencios constituţional a reţinut că încetarea mandatului intervine în temeiul legii în situaţia în care alesul local aflat în stare de incompatibilitate nu renunţă la una dintre cele două funcţii incompatibile în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcţie. A se vedea, în acest sens, Decizia nr. 225 din 15 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 28 aprilie 2011, Decizia nr. 1.484 din 10 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 895 din 16 decembrie 2011, şi Decizia nr. 396 din 1 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 708 din 19 noiembrie 2013.

20.Totodată, prin Decizia nr. 739 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 124 din 18 februarie 2015, Curtea a reţinut că incompatibilitatea funcţiei de primar, viceprimar, primar general, viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte sau vicepreşedinte al consiliului judeţean cu anumite funcţii private nu este o condiţie de eligibilitate, iar înlăturarea ei depinde de voinţa celui ales, care poate opta pentru una dintre cele două calităţi incompatibile. Astfel, nu se poate îndeplini o funcţie publică care obligă la transparenţa modului de utilizare şi administrare a fondurilor publice, dacă în acelaşi timp o persoană este angrenată şi în mediul de afaceri, întrucât cumularea celor două funcţii ar putea duce la afectarea intereselor generale ale comunităţii şi a principiilor care stau la baza statului de drept.

21.Examinând excepţia de neconstituţionalitate în raport cu art. 1 alin. (3) şi (5) din Legea fundamentală, Curtea reţine că, referitor la invocarea principiului securităţii raporturilor juridice, în jurisprudenţa sa, a statuat că autoritatea legiuitoare, Parlamentul sau Guvernul, după caz, are obligaţia de a edicta norme care să respecte trăsăturile referitoare la claritate, precizie, previzibilitate şi predictibilitate. În ceea ce priveşte aceste condiţii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat în mod constant, statuând că o normă este previzibilă numai atunci când este redactată cu suficientă precizie, în aşa fel încât să permită oricărei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultanţă de specialitate - să îşi corecteze conduita (Hotărârea din 29 martie 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, Hotărârea din 23 septembrie 1998, pronunţată în Cauza Petra împotriva României), iar cetăţeanul trebuie să dispună de informaţii suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat şi să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecinţele care pot apărea dintr-un act determinat. Pe scurt, legea trebuie să fie, în acelaşi timp, accesibilă şi previzibilă (Hotărârea din 26 aprilie 1979, pronunţată în Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit). De asemenea, în privinţa incidenţei normelor de tehnică legislativă în cadrul controlului de constituţionalitate, Curtea a constatat că, deşi acestea nu au valoare constituţională, prin reglementarea lor legiuitorul a impus o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, precum şi conţinutul şi forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ. Astfel, respectarea acestor norme concură la asigurarea unei legislaţii care respectă principiul securităţii raporturilor juridice, având claritatea şi previzibilitatea necesare (Decizia nr. 26 din 16 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012). În acest sens, a se vedea Decizia nr. 739 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 124 din 18 februarie 2015, sau Decizia nr. 754 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 17 februarie 2015. Din analiza textelor de lege deduse controlului de constituţionalitate, Curtea constată că acestea îndeplinesc cerinţele mai sus menţionate, fiind norme clare, previzibile şi care stabilesc cât se poate de precis conduita aleşilor locali.

22.Cu privire la susţinerea instanţei judecătoreşti că noţiunile de "societate comercială" şi "contracte comerciale" nu mai sunt definite în legislaţia actuală, Curtea observă că, potrivit art. 77 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, "Ori de câte ori prin legi şi prin alte acte normative se face trimitere la [...] «societatea comercială/societăţile comerciale», [...], trimiterea se consideră a fi făcută la «societatea/societăţile reglementată/reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare»." De asemenea, potrivit art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2011 pentru reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 696 din 30 septembrie 2011, la data intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, sintagma "contract comercial" sau "contracte comerciale" se înlocuieşte cu sintagma "contract civil" sau, după caz, "contracte civile", iar sintagma "contracte sau acte de comerţ", cu termenul "contracte".

23.Curtea nu poate reţine nici critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile constituţionale ale art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii, deoarece, potrivit normei constituţionale, alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă. Or, incompatibilitatea reglementată de textul de lege criticat nu are ca efect îngrădirea alegerii profesiei sau a locului de muncă, de vreme ce activitatea aleşilor locali trebuie să se circumscrie regulilor pe care legiuitorul le-a edictat în vederea creării cadrului legal de funcţionare a acestora. În acest sens, a se vedea Decizia nr. 1.076 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 26 august 2011, Decizia nr. 305 din 13 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 19 iulie 2013, şi Decizia nr. 401 din 8 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 730 din 27 noiembrie 2013.

24.Cu privire la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 45 din Constituţie, prin Decizia nr. 13 din 19 ianuarie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 202 din 18 martie 2016, Curtea a reţinut că prin textul de lege criticat este limitat accesul liber al persoanei la o activitate economică. Însă această limitare respectă principiul proporţionalităţii, deoarece scopul urmărit de legiuitor este justificat de necesitatea exercitării funcţiei de viceprimar în condiţii de integritate şi transparenţă decizională; prevederile legale criticate sunt adecvate scopului urmărit, fiind apte să ducă la atingerea acestuia. Cu privire la caracterul necesar al măsurii, se observă că acesta este justificat, întrucât exclude exercitarea unei funcţii private, specifice mediului de afaceri, care ar putea aduce atingere interesului public şi încrederii cetăţenilor în autorităţile administraţiei publice în condiţiile în care funcţia de viceprimar poate să presupună atribuţii referitoare la bugetul local. S-a mai observat, de asemenea, că există un raport rezonabil de proporţionalitate între cerinţele de interes general referitoare la buna administrare a banilor publici şi protecţia dreptului fundamental la accesul liber la o activitate economică. De altfel, prin textul constituţional pretins încălcat se reglementează cu privire la garantarea acestuia în condiţiile legii. Ca atare, având în vedere criticile de neconstituţionalitate formulate, cele reţinute de instanţa de contencios constituţional în jurisprudenţa sa se aplică mutatis mutandis şi în ceea ce priveşte prezenta cauză.

25.Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 53 alin. (2) din Constituţie, Curtea constată că stabilirea cazului de incompatibilitate nu constituie, în realitate, o restrângere a exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, ci o garanţie de natură să confere o autoritate morală de necontestat persoanelor care au calitatea de consilieri locali şi consilieri judeţeni, prin asigurarea imparţialităţii, protejarea interesului social şi evitarea conflictului de interese (a se vedea în acest sens Decizia nr. 304 din 13 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 449 din 22 iulie 2013). Ca atare, Curtea reţine că nu ne aflăm în ipoteza prevăzută de art. 53 din Legea fundamentală şi, prin urmare, norma constituţională invocată nu are incidenţă în cauză.

26.Faţă de cele menţionate, Curtea constată că dispoziţiile legale supuse analizei instanţei de contencios constituţional nu contravin prevederilor din Legea fundamentală invocate, ci contribuie la crearea cadrului legal pentru îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor specifice demnităţii publice de ales local.

27.În final, Curtea reţine că stabilirea în concret a stării de incompatibilitate a alesului local revine instanţei judecătoreşti, care, cu prilejul soluţionării acţiunii formulate împotriva raportului de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, analizează particularităţile fiecărei speţe, în lumina dispoziţiilor legale cu incidenţă în materie, astfel încât soluţia dispusă să corespundă scopului legii de asigurare a imparţialităţii, protejare a interesului social şi evitare a conflictului de interese. În acest sens sunt Decizia nr. 167 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 12 iunie 2015, şi Decizia nr. 114 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 369 din 13 mai 2016.

28.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată din oficiu de Curtea de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 500/32/2015 şi constată că dispoziţiile art. 90 şi art. 92 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 15 decembrie 2016.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Bianca Drăghici