Decizie nr. 309 din 5 iunie 2014

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simina Gagu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) pct. 30, art. 1 alin. (3), art. 4, art. 6 alin. (1) lit. e), art. 7 alin. (2), art. 8, art. 10, art. 11, art. 12, art. 20-26 şi ale art. 34 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative şi ale art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, excepţie ridicată de Gheorghe Ionele în Dosarul nr. 1.934/54/2011 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului nr. 888D/2013 al Curţii Constituţionale.

2.La apelul nominal răspunde partea Agenţia Naţională de Integritate, prin consilierul juridic Mihai-Alexandru Ionescu, cu delegaţie depusă la dosar. Lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Agenţiei Naţionale de Integritate, care susţine respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

4.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 481 din 21 noiembrie 2013 şi nr. 203 din 29 aprilie 2013.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5.Prin Încheierea din 12 noiembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 1.934/54/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) pct. 30, art. 1 alin. (3), art. 4, art. 6 alin. (1) lit. e), art. 7 alin. (2), art. 8, art. 10, art. 11, art. 12, art. 20-26 şi ale art. 34 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative şi ale art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

6.Excepţia a fost ridicată de Gheorghe Ionele, cu prilejul soluţionării recursului împotriva Sentinţei nr. 127 din 24 februarie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal într-o cauză având ca obiect cererea de anulare a unui raport de evaluare emis de Agenţia Naţională de Integritate.

7.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile criticate din Legea nr. 176/2010 sunt neconstituţionale, deoarece Agenţia Naţională de Integritate (ANI), organ administrativ subordonat Parlamentului, are atribuţii specifice unei instanţe judecătoreşti, iar inspectorii de integritate, funcţionari publici, au atribuţii jurisdicţionale, fiindu-le atribuită calitatea de magistrat.

8.Modalitatea de repartizare a cauzelor, stabilirea cazurilor de incompatibilitate şi conflict de interese, reglementarea formulării unor cereri de recuzare sau a declaraţiilor de abţinere în cazul inspectorilor de integritate demonstrează natura de organ jurisdicţional a ANI, care decide cu privire la starea de incompatibilitate a unei persoane, activitate permisă doar instanţelor judecătoreşti. Raportul de evaluare reprezintă un adevărat rechizitoriu şi se creează, totodată, o confuzie între funcţia de anchetă şi cea de judecată.

9.De asemenea, este răsturnată prezumţia caracterului licit al dobândirii averii, deoarece persoana cercetată trebuie să aducă probe pentru a dovedi caracterul licit al averii sale.

10.În acelaşi timp, dispoziţiile art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 176/2010 încalcă dreptul la viaţă privată, deoarece prevăd, în continuare, publicarea declaraţiilor de avere şi interese pe internet. Averea este un atribut al persoanei, iar publicitatea acestui element, chiar şi numai prin indicarea locului situării imobilelor, încalcă dreptul persoanelor la imaginea proprie şi la viaţă privată şi instituie criterii de discriminare în baza situaţiei materiale.

11.Totodată, art. 11 din Legea nr. 176/2010 încalcă principiul neretroactivităţii legii civile, deoarece permite cercetarea unei activităţi anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010. Autorul arată că art. 34 din lege contravine aceluiaşi principiu fundamental, deoarece Legea nr. 176/2010 a fost adoptată cu depăşirea termenului de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. (1) din Constituţie.

12.Susţine că persoanele vizate de legea criticată nu sunt considerate egale în şanse în faţa justiţiei, instituindu-se o discriminare şi o falsă clasificare pe criterii profesionale.

13.Pe de altă parte, consideră că prevederile Legii nr. 176/2010 nu sunt previzibile, lasă loc mai multor interpretări cu privire la înţelesul unor termeni şi menţin, în esenţă, conţinutul normativ al prevederilor Legii nr. 144/2007, care au fost constatate ca fiind neconstituţionale prin Decizia nr. 415/2010.

14.Sunt invocate aspecte din jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional privind efectele deciziilor Curţii Constituţionale, spre exemplu, deciziile nr. 62 din 18 ianuarie 2007, nr. 838 din 27 mai 2009, nr. 109 din 9 februarie 2010.

15.În fine, autorul susţine că prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 încalcă dispoziţiile constituţionale privind dreptul de a fi ales într-o funcţie sau demnitate publică.

16.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal consideră că prevederile de lege criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei. Invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 311 din 13 iunie 2013, nr. 210 din 29 aprilie 2013 şi nr. 225 din 15 februarie 2011.

17.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

18.Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 1 alin. (1) pct. 30, art. 1 alin. (3), art. 4, art. 6 alin. (1) lit. e), art. 7 alin. (2), art. 8, art. 10, art. 11, art. 12, art. 20-26 şi ale art. 34 din Legea nr. 176/2010, precum şi ale art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 sunt constituţionale, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, spre exemplu deciziile nr. 311 din 13 iunie 2013, nr. 210 din 29 aprilie 2013 şi nr. 316 din 18 iunie 2013.

19.De asemenea, arată că, prin stabilirea unor incompatibilităţi între funcţia de primar, viceprimar, preşedinte sau vicepreşedinte de consiliu local, legiuitorul nu a încălcat dreptul de vot al cetăţenilor şi nici dreptul de a fi ales. Persoanele care ocupă aceste funcţii publice au fost alese prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, în condiţiile stabilite de legea pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. Totodată, incompatibilitatea reglementată de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 nu are ca efect îngrădirea alegerii profesiei sau a locului de muncă, de vreme ce activitatea primarilor şi viceprimarilor, precum şi a preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene trebuie să se circumscrie regulilor pe care legiuitorul le-a edictat în vederea creării cadrului legal de funcţionare a acestora.

20.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente şi notele scrise depuse la dosar de partea Agenţia Naţională de Integritate, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

21.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

22.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 1 alin. (1) pct. 30, art. 1 alin. (3), art. 4, art. 6 alin. (1) lit. e), art. 7 alin. (2), art. 8, art. 10, art. 11, art. 12, art. 20-26 şi ale art. 34 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, precum şi prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003.

23.Prevederile art. 1 pct. 30 din Legea nr. 176/2010 stabilesc aplicarea dispoziţiilor legii în cazul aleşilor locali, art. 1 alin. (3) instituie competenţa Agenţiei Naţionale de Integritate de a desfăşura activitatea de evaluare a declaraţiilor de avere, a datelor, a informaţiilor şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a intereselor şi a incompatibilităţilor pentru persoanele prevăzute de lege; art. 4 reglementează termenele pentru depunerea declaraţiilor de avere şi de interese; art. 6 alin. (1) lit. e) instituie una dintre atribuţiile persoanelor responsabile cu implementarea prevederilor referitoare la declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese constând în afişarea şi menţinerea declaraţiilor de avere şi ale declaraţiilor de interese, pe pagina de internet a instituţiei, dacă aceasta există, sau la avizierul propriu; art. 7 alin. (2) stabileşte obligaţia de a trimite Agenţiei Naţionale de Integritate declaraţia de avere şi de interese şi documentele justificative, în copie certificată, art. 8 instituie scopul Agenţiei şi principiile pe baza cărora se desfăşoară activitatea de evaluare, art. 10 enumeră activităţile desfăşurate de inspectorii de integritate; art. 11 reglementează perioada de efectuare a activităţii de evaluare, art. 12 se referă la îndeplinirea, de către Agenţie, a activităţii de evaluare din oficiu sau la sesizarea oricărei persoane fizice sau juridice; art. 20-26 privesc evaluarea conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor, iar art. 34 instituie norme tranzitorii privind activitatea de evaluare.

24.Prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 au următorul cuprins:

Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu:

(...)

d)funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice;

25.Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (4) referitoare la statul de drept şi la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 4 privind unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii civile, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 23 referitor la libertatea individuală, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 26 privind dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, art. 30 privind libertatea de exprimare, art. 37 privind dreptul de a fi ales, art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii, art. 44 alin. (8) şi (9) privind caracterul licit al dobândirii averii şi confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni, art. 53 alin. (1) referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 57 privind exercitarea drepturilor şi a libertăţilor, art. 115 alin. (6) privind limitele adoptării ordonanţelor de urgenţă, art. 124 alin. (2) referitor la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, art. 126 privind instanţele judecătoreşti şi art. 147 alin. (1) şi (4) privind deciziile Curţii Constituţionale, precum şi art. 7 referitor la legalitatea pedepsei şi art. 8 privind dreptul la respectarea vieţii private şi de familie din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

26.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile criticate au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate exercitat din perspectiva unor critici de neconstituţionalitate asemănătoare (a se vedea Decizia nr. 1.606 din 15 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 9 februarie 2012, Decizia nr. 663 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 596 din 21 august 2012, Decizia nr. 789 din 27 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 810 din 3 decembrie 2012, Decizia nr. 1.042 din 11 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 8 februarie 2013, Decizia nr. 203 din 29 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 31 iulie 2013, Decizia nr. 311 din 13 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 1 august 2013, Decizia nr. 316 din 18 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 20 august 2013, Decizia nr. 483 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 31 ianuarie 2014, şi Decizia nr. 39 din 21 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 14 februarie 2014).

27.Astfel, Curtea a reţinut că Agenţia Naţională de Integritate desfăşoară o activitate administrativă şi că în competenţa sa nu intră soluţionarea unor cazuri litigioase şi nici sancţionarea încălcărilor de lege. Totodată, Agenţia Naţională de Integritate nu pronunţă hotărâri învestite cu autoritate de lucru judecat, ci întocmeşte rapoarte care se concretizează în evaluări ale unor fapte ori situaţii cu semnificaţie juridică a căror finalitate conferă dreptul de sesizare a instanţelor de judecată sau, după caz, a altor autorităţi şi instituţii competente în vederea dispunerii măsurilor prevăzute de lege. Totodată, raportul inspectorului de integritate poate fi contestat la instanţa de contencios administrativ (a se vedea, în sensul celor de mai sus, Decizia nr. 663 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 596 din 21 august 2012).

28.În continuare, referitor la critica de neconstituţionalitate formulată prin prisma încălcării principiului egalităţii în drepturi, Curtea a constatat că prevederile de lege criticate nu conţin dispoziţii discriminatorii în sensul art. 16 din Constituţie, ci se aplică în egală măsură tuturor persoanelor aflate în situaţia prevăzută de normelor legale. Obligaţia declarării averilor şi intereselor de către aleşii locali reprezintă opţiunea legiuitorului, justificată de necesitatea prevenirii faptelor de corupţie de către aceste categorii de persoane, individualizate de legiuitor, în considerarea funcţiilor publice pe care le îndeplinesc şi nu poate fi caracterizată ca o restrângere a exerciţiului drepturilor sau al unor libertăţi consacrate în Constituţie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.458 din 9 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 24 ianuarie 2011).

29.În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate vizând încălcarea dreptului fundamental la viaţă intimă, familială şi privată prin publicarea declaraţiilor de avere şi de interese, Curtea a subliniat că dreptul la viaţă intimă, familială şi privată nu este absolut, ci, în anumite condiţii, acesta poate fi supus anumitor limitări ori restricţii sau ingerinţe din partea autorităţilor (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 485 din 2 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 4 mai 2009).

30.În acelaşi sens, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale stabileşte prin art. 8 paragraful 2 că dreptul la respectarea vieţii private poate face obiectul unor restricţii dacă sunt prevăzute de lege şi dacă constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.

31.Aplicând aceste principii în cauză, Curtea a constatat, pe de o parte, că soluţia legislativă a publicării declaraţiilor de avere şi de interese este justificată prin prisma scopului legal al Agenţiei Naţionale de Integritate de asigurare a integrităţii în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice şi prevenire a corupţiei instituţionale, iar pe de altă parte, că publicarea acestor declaraţii se realizează, potrivit art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 176/2010, prin anonimizarea datelor cu caracter personal, fiind astfel asigurate garanţii împotriva unor ingerinţe arbitrare. În aceste condiţii, Curtea a constatat ca fiind neîntemeiată critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 26 din Constituţie şi art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

32.Referitor la critica de neconstituţionalitate a art. 34 din Legea nr. 176/2010, Curtea a observat că dispoziţiile constatate ca neconstituţionale prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010 ar fi trebuit să fie puse de acord cu Legea fundamentală până la data de 20 iunie 2010. În condiţiile în care Parlamentul nu a respectat acest termen, Legea nr. 176/2010 fiind publicată la data de 2 septembrie 2010 şi intrând în vigoare la data de 5 septembrie 2010, Curtea a constatat incidenţa prevederilor constituţionale ale art. 147 alin. (1), potrivit cărora "Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare [...] constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul [...] nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei."

33.Prin urmare, la data de 20 iunie 2010, dispoziţiile neconstituţionale din Legea nr. 144/2007 şi-au încetat efectele juridice, nemaiputându-se aplica, iar prevederile criticate din Legea nr. 176/2010 nu retroactivează, ele aplicându-se doar începând cu 5 septembrie 2010, data intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010.

34.Curtea a mai reţinut că prevederile de lege criticate nu fac decât să reglementeze - pe cale legală - efectele Deciziei nr. 415/2010 referitoare la actele efectuate în cadrul Agenţiei, rămase definitive până la publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 415/2010 în Monitorul Oficial al României, acte care rămân valabile, deoarece, potrivit art. 147 alin. (4) teza finală din Constituţie, "De la data publicării, deciziile [...] au putere numai pentru viitor."

35.Distinct de acestea, Curtea a constatat că normele cu caracter tranzitoriu cuprinse în art. 34 din Legea nr. 176/2010 clarifică situaţia verificărilor aflate în curs de desfăşurare la Agenţie, a actelor şi lucrărilor efectuate în cadrul Agenţiei, a probelor administrate şi actelor procesuale efectuate la instanţe şi organe de urmărire penală, precum şi a declaraţiilor de avere şi de interese depuse, fără a putea fi considerate contrare, sub niciun aspect, principiului neretroactivităţii legii.

36.Referitor la critica privind lipsa de previzibilitate şi claritate a prevederilor cuprinse în Legea nr. 176/2010, Curtea a constatat că normele în discuţie au un obiect de reglementare distinct şi bine definit, astfel încât nu poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie.

37.Referitor la critica de neconstituţionalitate a art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, Curtea observă că aceste prevederi de lege au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate (a se vedea Decizia nr. 225 din 15 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 28 aprilie 2011).

38.Cu acel prilej, Curtea nu a constatat încălcarea art. 36 din Constituţie, deoarece prin stabilirea unor incompatibilităţi între funcţia de primar, viceprimar, preşedinte sau vicepreşedinte de consiliu local, legiuitorul nu a încălcat dreptul de vot al cetăţenilor şi nici dreptul de a fi ales. Persoanele care ocupă aceste funcţii publice au fost alese prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, în condiţiile stabilite de legea pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. Curtea a constatat că incompatibilitatea stabilită prin prevederile legale criticate reprezintă o măsură necesară pentru asigurarea transparenţei în exercitarea funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, precum şi pentru prevenirea şi combaterea corupţiei, măsură ce are ca scop garantarea exercitării cu imparţialitate a funcţiilor publice.

39.Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

40.Distinct de acestea, Curtea observă că invocarea dispoziţiilor din Constituţie privind prezumţia caracterului licit al dobândirii averii şi a celorlalte norme din legea fundamentală nu are relevanţă pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate în prezenta cauză.

41.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gheorghe Ionele în Dosarul nr. 1.934/54/2011 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 1 alin. (1) pct. 30, art. 1 alin. (3), art. 4, art. 6 alin. (1) lit. e), art. 7 alin. (2), art. 8, art. 10, art. 11, art. 12, art. 20-26 şi ale art. 34 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative şi ale art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 5 iunie 2014.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Simina Gagu