Decizie nr. 454 din 20 septembrie 2005

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Aurelia Rusu - procuror

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Fene Grup" - S.A. în Dosarul nr. 147/2005 şi în Dosarul nr. 7.685/2004 ale Judecătoriei Iaşi.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere că excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 354D/2005 şi nr. 434D/2005 au conţinut identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.

Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 434D/2005 la Dosarul nr. 354D/2005, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că nu poate fi reţinută critica autorului excepţiei potrivit căreia dispoziţia de lege criticată încalcă prevederile art. 16 din Constituţie, deoarece principiul egalităţii nu poate ca, prin extensie, să primească semnificaţia unei egalităţi între cetăţeni şi autorităţile publice. Astfel, cetăţenii se bucură de drepturile prevăzute în Constituţie şi legi, fiind egali în faţa acestora şi a autorităţilor publice, în timp ce autorităţile publice exercită atribuţii ce le sunt stabilite de lege, potrivit competenţei lor, în realizarea funcţiilor pentru care sunt create. De asemenea, arată că nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia dispoziţia de lege criticată încalcă prevederile art. 21 alin. (3), art. 44 alin. (2) şi art. 124 alin. (2) din Constituţie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 13 aprilie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 147/2005, şi Încheierea din 25 aprilie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 7.685/2004, Judecătoria Iaşi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "Fene Grup" - S.A. într-o cauză civilă ce are ca obiect pretenţii.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 146/1997 sunt neconstituţionale, încălcând prevederile art. 16, art. 21 alin. (3), art. 44 alin. (2) şi ale art. 124 alin. (2) din Constituţie. Astfel, prin scutirea instituţiilor prevăzute de textul criticat de la plata taxei de timbru se introduce o inegalitate de tratament între diferiţii titulari ai dreptului de proprietate privată. Textul criticat contravine şi dispoziţiilor art. 124 alin. (2) din Constituţie, deoarece creează o situaţie de inegalitate, în faţa instanţelor judecătoreşti, între o autoritate publică şi o persoană juridică privată. De asemenea, dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 146/1997 încalcă şi prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, referitoare la dreptul părţilor la un proces echitabil, aceasta incluzând şi un regim uniform de percepere a taxei judiciare de timbru. Dreptul părţilor la un proces echitabil este consacrat şi de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi trebuie interpretat prin prisma art. 20 alin. (1) din Constituţie. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis în Cauza Kreuz contra Poloniei că stabilirea unui regim injust în ceea ce priveşte taxele judiciare de timbru încalcă prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţie, care garantează dreptul la un proces echitabil. Din perspectiva acestui principiu prevederile art. 17 din Legea nr. 146/1997 sunt neconstituţionale, întrucât instituie un regim inegal între persoanele private şi autorităţile publice, în faţa instanţelor judecătoreşti civile, în ceea ce priveşte plata taxei de timbru pentru introducerea unei acţiuni în justiţie.

Judecătoria Iaşi apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că instanţa de contencios constituţional a statuat de nenumărate ori că dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 146/1997 sunt constituţionale. Astfel, atât din prisma Constituţiei, cât şi din cea a Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, accesul liber la justiţie nu echivalează cu gratuitatea acestuia. De altfel, Constituţia statuează şi obligaţia cetăţenilor de a contribui la cheltuielile publice, taxele de timbru fiind circumscrise acestei categorii. Scutirile de care beneficiază autorităţile publice de la plata taxei de timbru sunt de natură a contribui pozitiv la bugetul de stat, buget din care sunt finanţate aceste instituţii, astfel că nu se poate susţine nici ideea discriminării sau inegalităţii de tratament şi nici că proprietatea privată ar fi inegal ocrotită. De asemenea, nu poate fi primită nici interpretarea dată de autoarea excepţiei dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, în sensul că dreptul la un proces presupune şi un regim uniform de percepere a taxei de timbru. Astfel, înţelesul noţiunii de proces echitabil, din prisma Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, presupune alte condiţii, şi anume caracterul echitabil al procedurii, dezbaterea publică a cauzei, desfăşurarea procesului într-un termen rezonabil etc. De asemenea, arată că prin acordarea de scutiri de la plata taxei de timbru autorităţilor şi instituţiilor publice, care prin natura lor nu realizează profit, nu se încalcă prevederile din Constituţie invocate de autorul excepţiei. De altfel, legiuitorul a acordat scutiri la plata taxelor de timbru atât persoanelor juridice aflate în stare de faliment, cât şi persoanelor care nu pot face faţă cheltuielilor unei judecăţi, potrivit art. 74-78 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicată.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens, arată că plata unor taxe sau impozite nu reprezintă un drept, ci o obligaţie constituţională a cetăţenilor, prevăzută la art. 56 alin. (1) din Constituţie, conform căreia "cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice". Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 139 alin. (1) din Constituţie, "impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege". Rezultă aşadar că legiuitorul este competent să dispună în acest domeniu, fiind suveran în a acorda scutiri de la plata taxelor de timbru în considerarea anumitor situaţii determinate, de regulă pentru anumite categorii de cereri sau acţiuni, indiferent de titular, sau pentru anumite categorii de persoane, în considerarea calităţii persoanei respective şi a obiectului cererii.

Raţiunea pentru care anumite autorităţi publice sunt scutite de la plata taxei de timbru este aceea că acţiunile şi cererile introduse de ele prezintă o strânsă legătură cu veniturile bugetului de stat, fiind vorba de realizarea unui interes public. De aceea nu se poate afirma că persoanele fizice sau juridice care urmăresc realizarea unor interese proprii în litigiile cu autorităţile publice prevăzute la art. 17 din Legea nr. 146/1997 se află în aceeaşi situaţie juridică cu acestea. Prin Decizia nr. 373/2003, Curtea Constituţională a statuat că scutirea autorităţilor publice vizate de textele criticate de la taxele judiciare de timbru este justificată în mod obiectiv şi raţional de faptul că autorităţile respective - creditori bugetari - sunt finanţate de la bugetul de stat pentru a putea funcţiona, iar taxele respective se fac venit tot la bugetul de stat, astfel că ar fi absurd ca autorităţile în cauză să fie obligate (formal) să plătească din buget o taxă care revine aceluiaşi buget. Nici critica referitoare la încălcarea principiului constituţional referitor la accesul la justiţie, conţinut în art. 21, nu este întemeiată, deoarece accesul la justiţie nu presupune gratuitatea actului de justiţie şi, implicit, realizarea unor drepturi pe cale judecătorească în mod gratuit. În cadrul mecanismului statului funcţia de restabilire a ordinii de drept, care se realizează de către autoritatea judecătorească, este de fapt un serviciu public, ale cărui costuri sunt suportate de la bugetul de stat.

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens, arată că principiul egalităţii prevăzut de Legea fundamentală nu poate ca, prin extensie, să primească semnificaţia unei egalităţi între cetăţeni şi autorităţile publice. Astfel, cetăţenii se bucură de drepturile prevăzute în Constituţie şi legi, fiind egali în faţa acestora şi a autorităţilor publice, în timp ce autorităţile publice exercită atribuţii ce le sunt stabilite de lege, potrivit competenţei lor, în realizarea funcţiilor pentru care sunt create. De asemenea, prin Decizia nr. 373/2003 Curtea Constituţională a statuat că scutirea autorităţilor publice vizate de textele criticate de la taxe, tarife, comisioane sau cauţiuni pentru cererile, acţiunile şi orice alte măsuri pe care le îndeplinesc în vederea realizării creanţelor bugetare are o justificare obiectivă şi raţională, autorităţile respective - creditori bugetari - fiind finanţate de la bugetul de stat pentru a putea funcţiona, iar taxele respective se fac venit tot la bugetul de stat, astfel că ar fi absurd ca autorităţile în cauză să fie obligate (formal) să plătească din buget o taxă care revine aceluiaşi buget.

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 17 din Legea nr. 146/1997, faţă de dispoziţiile art. 21 din Constituţie şi cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, arată că prevederile invocate în susţinerea excepţiei nu exclud stabilirea unor condiţii în legătură cu introducerea acţiunilor în justiţie, între care şi aceea a plăţii unor taxe, aşa cum nici una dintre aceste prevederi nu stabileşte gratuitatea serviciului public al justiţiei. De asemenea, nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia prevederile art. 17 din Legea nr. 146/1997 încalcă dispoziţiile art. 44 alin. (2) din Constituţie, deoarece scutirea prin lege de la plata taxei judiciare de timbru nu are în vedere calitatea de titular al dreptului de proprietate a autorităţilor şi instituţiilor publice, ci, aşa cum s-a arătat mai sus, sursa de finanţare a acestora, precum şi natura litigiilor.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997. Art. 17 a fost modificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 11/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 30 ianuarie 1998, ordonanţă aprobată prin Legea nr. 112/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 9 iunie 1998. De asemenea, textul de lege criticat a mai fost modificat prin Legea nr. 26/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 27 ianuarie 1999, şi prin Ordonanţa Guvernului nr. 30/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 29 ianuarie 1999, ordonanţă aprobată prin Legea nr. 169/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 184 din 11 aprilie 2001. Textul de lege criticat are următorul conţinut: "Sunt scutite de taxa judiciară de timbru cererile şi acţiunile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaţilor, Preşedinţia României, Guvernul României, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public şi de Ministerul Finanţelor, indiferent de obiectul acestora, precum şi cele formulate de alte instituţii publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca obiect venituri publice."

Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile de lege criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 16, art. 21 alin. (3), art. 44 alin. (2) şi cele ale art. 124 alin. (2) din Constituţie, care au următorul conţinut:

–Art. 16: "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

(2)Nimeni nu este mai presus de lege.

(3)Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. Statul român garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi.

(4)În condiţiile aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale.";

–Art. 21 alin. (3): "Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.";

–Art. 44 alin. (2): "Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală.";

–Art. 124 alin. (2): "Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi."

De asemenea, autorul excepţiei invocă şi încălcarea prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu următorul conţinut: "1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţe poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, se constată că dispoziţiile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 373 din 2 octombrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 13 noiembrie 2003, Decizia nr. 179 din 8 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 356 din 26 mai 2003, Decizia nr. 4 din 14 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 20 februarie 2003, Decizia nr. 121 din 25 martie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 250 din 11 aprilie 2003, Decizia nr. 177 din 8 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 27 mai 2003, Decizia nr. 29 din 30 ianuarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 26 aprilie 2002, Decizia nr. 87 din 20 martie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 7 iunie 2001, Decizia nr. 185 din 10 octombrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 5 februarie 2001, şi prin Decizia nr. 509 din 18 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 20 ianuarie 2005, Curtea Constituţională a statuat că aceste dispoziţii sunt constituţionale.

Cu acele prilejuri Curtea a statuat că susţinerea autorului excepţiei privind instituirea unei inegalităţi în drepturi între cetăţeni şi autorităţile publice este neîntemeiată. Principiul egalităţii prevăzut de Constituţie pentru cetăţeni nu poate ca, prin extensie, să primească semnificaţia unei egalităţi între cetăţeni şi autorităţile publice. Aşa cum rezultă din dispoziţiile constituţionale ale art. 16 cetăţenii se bucură de drepturile prevăzute în Constituţie şi în legi, fiind egali în faţa acestora şi a autorităţilor publice, în timp ce autorităţile publice exercită atribuţiile ce le sunt stabilite de lege, potrivit competenţei lor, în realizarea funcţiilor pentru care sunt create.

În ceea ce priveşte scutirea autorităţilor publice vizate de textele criticate de la taxe, tarife, comisioane sau cauţiuni pentru cererile, acţiunile şi orice alte măsuri pe care le îndeplinesc în vederea realizării creanţelor bugetare, aceasta are o justificare obiectivă şi raţională, autorităţile respective - creditori bugetari - fiind finanţate de la bugetul de stat pentru a putea funcţiona, iar taxele respective se fac venit tot la bugetul de stat, astfel că ar fi absurd ca autorităţile în cauză să fie obligate (formal) să plătească din buget o taxă care revine aceluiaşi buget.

În legătură cu critica de neconstituţionalitate bazată pe susţinerea că se încalcă dreptul de liber acces la justiţie, respectiv dreptul la un proces echitabil, Curtea reţine că aceasta este neîntemeiată, întrucât nici dispoziţiile constituţionale ale art. 21 şi nici cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu exclud stabilirea unor condiţii în legătură cu introducerea acţiunilor în justiţie, între care şi aceea a plăţii unor taxe, aşa cum nici una dintre aceste prevederi nu stabileşte gratuitatea serviciului public al justiţiei.

În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 44 alin. (2) din Constituţie, Curtea a statuat că aceste prevederi constituţionale reprezintă garanţii ce privesc orice fel de proprietate privată, care este ocrotită în mod egal, indiferent de proprietar, şi nicidecum proprietatea publică, al cărei regim este stabilit la art. 136 din Constituţie. Curtea a constatat că raţiunea pentru care anumite autorităţi publice sunt scutite de plată taxei de timbru este aceea că acţiunile şi cererile introduse de ele prezintă o strânsă legătură cu veniturile bugetului de stat, fiind vorba de realizarea unui interes public. În acest sens, Curtea a reţinut că sunt venituri publice atât veniturile realizate de instituţiile publice din raporturi juridice de drept public, cât şi cele rezultate din raporturi juridice de drept privat, astfel că susţinerea excepţiei, sub acest aspect, este nefondată. De asemenea, este neîntemeiată susţinerea autorului excepţiei privind încălcarea garantării dreptului de proprietate privată, întrucât stabilirea unor excepţii de la plata taxelor de timbru, plată ce constituie o obligaţie, iar nu un drept, reprezintă un atribut exclusiv al legiuitorului, pe care acesta îl exercită în considerarea anumitor situaţii determinate, cum este şi cazul scutirii reglementate de dispoziţiile legale criticate. De asemenea, Curtea a mai constatat că nu se poate tăgădui constituţionalitatea scutirii, prin lege, de la plata taxei de timbru a acţiunilor judecătoreşti introduse de instituţiile publice, sume care se fac venit la bugetul de stat, deoarece plata de către aceste instituţii a taxelor judiciare de timbru ar determina scoaterea temporară şi nejustificată a unor sume de bani din bugetul statului pentru a fi recuperate odată cu încasarea acestei taxe. Aşa fiind, scutirea de plată taxei de timbru a anumitor persoane are în vedere împrejurări care ţin de statutul lor ori de natura litigiilor deduse instanţelor, iar nu raţiuni de simetrie legate de calitatea părţilor în procesul civil. De asemenea, se constată că nu se poate reţine nici critica potrivit căreia dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 146/1997 încalcă prevederile art. 124 alin. (2) din Constituţie.

Soluţia adoptată şi considerentele deciziilor citate sunt valabile şi în prezenta cauză, întrucât nu au apărut elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Fene Grup" - S.A. în Dosarul nr. 147/2005 şi în Dosarul nr. 7.685/2004 ale Judecătoriei Iaşi.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 septembrie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu