Decizie nr. 5 din 26 mai 2014

Dosar nr. 5/1/2014/HP/P

Corina Michaela Jîjîie - preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie, preşedintele completului

Francisca Maria Vasile - judecător la Secţia penală

Lavinia Valeria Lefterache - judecător la Secţia penală

Maricela Cobzariu - judecător la Secţia penală

Săndel Lucian Macavei - judecător la Secţia penală

Ana Maria Dascălu - judecător la Secţia penală

Ştefan Pistol - judecător la Secţia penală - judecător-

raportor

Cristina Rotaru-Radu - judecător la Secţia penală

Ioana Bogdan - judecător la Secţia penală

Monica Ungureanu - magistrat-asistent

S-a luat în examinare sesizarea formulată de către completul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, în Dosarul nr. 48.654/3/2012, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a chestiunii de drept vizând aplicarea legii penale mai favorabile în cazul infracţiunii continuate.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. 27^4 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Iuliana Nedelcu, procuror-şef al Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că au fost depuse opinii scrise ale unor specialişti din cadrul Universităţii Bucureşti şi Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, precum şi raportul din data de 18 aprilie 2014, întocmit de judecătorul-raportor, care a fost comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, însă la dosar nu s-au depus puncte de vedere din partea acestora privind chestiunea de drept supusă judecăţii. De asemenea, a arătat că s-au transmis puncte de vedere asupra chestiunii de drept din partea unor curţi de apel, tribunale şi judecătorii.

Reprezentantul Ministerului Public, după expunerea argumentelor juridice, a arătat că soluţia propusă chestiunii de drept ce face obiectul sesizării este următoarea:

1.aplicarea art. 5 din Codul penal situaţiilor juridice născute anterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/2014 se va realiza potrivit criteriului aprecierii pe instituţii autonome;

2.aplicarea art. 5 din Codul penal situaţiilor juridice născute începând cu data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/2014 se va realiza potrivit criteriului aprecierii globale, aceasta presupunând nevalorificarea caracterului autonom al infracţiunii continuate în raport cu limitele de pedeapsă. Astfel, se va compara situaţia juridică creată prin aplicarea exclusiv a dispoziţiilor din legea veche (Codul penal anterior) cu cea creată prin aplicarea, de asemenea, exclusivă a dispoziţiilor din legea nouă (Codul penal în vigoare), cu precizarea că, potrivit legii noi, termenul de comparaţie îl va constitui un concurs de infracţiuni, iar nu o infracţiune continuată, iar în urma acestei comparaţii urmează a fi identificată legea penală mai favorabilă.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare privind sesizarea formulată.

După care,

ÎNALTA CURTE,

Asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată constată următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin încheierea de şedinţă din data de 7 martie 2013 (Dosar nr. 48.654/3/2012) pronunţată de completul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 475 din Codul de procedură penală, a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând aplicarea legii penale mai favorabile pe instituţii autonome, respectiv "dacă infracţiunea continuată poate funcţiona ca instituţie autonomă faţă de limitele de pedeapsă".

II. Expunerea succintă a cauzei

La termenul din 7 martie 2014, instanţa a pus în discuţia părţilor cererea procurorului privind sesizarea completului competent din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru a stabili pe calea unei hotărâri prealabile modul de aplicare a legii penale mai favorabile în cazul inculpaţilor în sarcina cărora s-a reţinut săvârşirea infracţiunii în formă continuată, iar potrivit noului Cod penal (care prevede limite mai reduse de pedeapsă), condiţiile de existenţă a infracţiunii continuate nu mai sunt îndeplinite (respectiv dacă infracţiunea continuată poate funcţiona ca instituţie juridică autonomă faţă de limitele de pedeapsă). Procurorul de şedinţă a solicitat sesizarea completului competent din cadrul Înaltei Curţi, susţinând că, în situaţia în care se consideră că infracţiunea continuată nu este o instituţie autonomă, potrivii legii noi ar trebui să fie reţinute dispoziţiile privind concursul de infracţiuni; prin urmare, numai potrivit dispoziţiilor legii noi ar exista concurs de infracţiune, ceea ce ar conduce la concluzia că partea vătămată să nu fie aceeaşi, aceasta fiind o condiţie de existenţă a concursului de infracţiuni. Tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni, care are existenţă doar în legea nouă, nu poate fi decât cel aplicat tot pe legea nouă, fiind vorba de condiţii de existenţă şi tratament sancţionator ale concursului de infracţiuni.

Completul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, examinând chestiunea de drept, ce vizează modul de aplicare a legii penale mai favorabile în cazul inculpatului în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii în formă continuată, a apreciat că soluţionarea cauzei depinde de dezlegarea de principiu a unei chestiuni de drept ce vizează aplicarea legii penale mai favorabile pe instituţii autonome, respectiv dacă instituţia infracţiunii continuate reprezintă o instituţie autonomă sau nu faţă de instituţia pedepsei.

Constatând că există puncte de vedere diferite, în baza art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală, completul Secţiei penale a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa o hotărâre prealabilă în vederea dezlegării de principiu a acestei chestiuni de drept.

III. Punctul de vedere al completului Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită:

În sinteză, completul a apreciat că "infracţiunea continuată este o instituţie care funcţionează autonom sub aspectul aplicării legii penale în timp", cu următoarea motivare:

Art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior prevedea că infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.

În prezent, Codul penal stipulează, în art. 35 alin. (1), că infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.

Infracţiunea continuată este o formă de unitate infracţională, iar nu un tip de infracţiune, cu capacitate de a funcţiona independent, de sine stătător, având propriile sale condiţii de existenţă şi reguli privind tratamentul sancţionator, distincte de condiţiile de incriminare şi de regimul sancţionator prevăzut pentru infracţiunea în conţinutul căreia se regăsesc acţiunile/inacţiunile componente.

În consecinţă, cu privire la modul de aplicare a legii penale mai favorabile în cazul inculpatului în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii în formă continuată, iar potrivit noului Cod penal (care prevede limite mai reduse de pedeapsă) condiţiile de existenţă ale infracţiunii continuate nu mai sunt îndeplinite, într-o primă fază, se vor compara limitele speciale de pedeapsă pentru infracţiunea (tip sau varianta calificată) în conţinutul căreia se regăsesc acţiunile/inacţiunile componente ale formei continuate din cele două legi succesive şi se va stabili care este legea mai favorabilă sub aspectul condiţiilor de incriminare, de tragere la răspundere penală şi al sancţiunii.

În etapa a doua, pentru determinarea legii mai favorabile aplicabile ansamblului de acţiuni/inacţiuni se va compara tratamentul sancţionator prevăzut de Codul penal anterior pentru infracţiunea continuată cu tratamentul sancţionator prevăzut de Codul penal pentru concursul de infracţiuni, întrucât în raport cu condiţiile de existenţă stabilite de reglementarea nouă, pluralitatea de acţiuni în dauna unor subiecţi pasivi distincţi nu mai poate fi calificată ca infracţiune continuată.

IV. Punctul de vedere al părţii cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Inculpata G.M.O.A. nu a formulat un punct de vedere scris privind chestiunea de drept, astfel cum avea posibilitatea potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.

V. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele de judecată arondate

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în majoritate, punctele de vedere comunicate de către instanţe au fost în sensul că "infracţiunea continuată este o formă de unitate infracţională, iar nu un tip de infracţiune, cu capacitate de a funcţiona independent, de sine stătător, având propriile sale condiţii de existenţă şi reguli privind tratamentul sancţionator, distincte de condiţiile de incriminare şi de regimul sancţionator prevăzut pentru infracţiunea în conţinutul căreia se regăsesc acţiunile/inacţiunile componente".

VI. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii privind aplicarea legii mai favorabile pe instituţii autonome, respectiv dacă instituţia infracţiunii continuate reprezintă o instituţie autonomă sau nu faţă de instituţia pedepsei.

Referitor la chestiunea de drept supusă dezlegării, Ministerul Public a susţinut în concluziile scrise, depuse la dosar, că, în esenţă, chestiunea de drept ce se solicită a fi lămurită constă în a decide, pe de o parte, dacă, în ipoteza intervenţiei legii penale mai favorabile în cursul procesului penal (art. 5 din Codul penal), infracţiunea continuată este o instituţie autonomă care funcţionează, în virtutea acestui caracter, distinct în raport cu limitele de pedeapsă, iar, pe de altă parte, dacă aplicarea legii penale mai favorabile se va face în mod distinct cu privire la cele două instituţii, mai întâi cu privire la limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunea comisă şi apoi în privinţa condiţiilor de existenţă şi tratamentului sancţionator.

Concluzionând, după expunerea argumentelor de drept şi jurisprudenţiale, reprezentantul Ministerului Public a arătat că soluţia propusă chestiunii de drept ce face obiectul sesizării este următoarea:

1.aplicarea art. 5 din Codul penal situaţiilor juridice născute anterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/2014 se va realiza potrivit criteriului aprecierii pe instituţii autonome;

2.aplicarea art. 5 din Codul penal situaţiilor juridice născute începând cu data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/2014 se va realiza potrivit criteriului aprecierii globale, aceasta presupunând nevalorificarea caracterului autonom al infracţiunii continuate în raport cu limitele de pedeapsă. Astfel, se va compara situaţia juridică creată prin aplicarea exclusiv a dispoziţiilor din legea veche (Codul penal anterior) cu cea creată prin aplicarea, de asemenea, exclusivă a dispoziţiilor din legea nouă (Codul penal în vigoare), cu precizarea că, potrivit legii noi, termenul de comparaţie îl va constitui un concurs de infracţiuni, iar nu o infracţiune continuată, iar în urma acestei comparaţii urmează a fi identificată legea penală mai favorabilă.

VII. Opinia specialiştilor consultaţi

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată specialiştilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept.

Specialiştii Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti au apreciat, în sinteză, că problema de drept a aplicării legii penale mai favorabile în cazul inculpatului în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii în formă continuată, iar, potrivit noului Cod penal, condiţiile de existenţă ale infracţiunii continuate nu mai sunt îndeplinite, trebuie dezlegată în sensul că infracţiunea continuată este o instituţie autonomă în raport cu limitele de pedeapsă.

Specialiştii Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca au comunicat opinia, în sinteză, că autonomia de care depinde aplicarea legii penale mai favorabile în sfera dreptului penal material nu este legată de încadrarea juridică în sens formal, procedural, ci este o autonomie funcţională. Forma continuată a infracţiunii nu este o împrejurare care ţine de conţinutul în sens larg al unei infracţiuni, ci este o modalitate de săvârşire a respectivei fapte. Forma continuată a infracţiunii apare ulterior consumării infracţiunii în formă simplă, adică ulterior momentului în care infracţiunea şi-a dobândit toate elementele constitutive şi circumstanţele pe care le implică circumstanţele reţinute. S-a concluzionat că instituţia infracţiunii continuate este o instituţie autonomă, o creaţie a legiuitorului care înţelege să excepteze anumite pluralităţi de acţiuni sau inacţiuni de la regimul prevăzut de lege pentru concursul de infracţiuni.

VIII. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale anterior sesizării

Chestiunea de drept a aplicării legii penale în timp a fost examinată, de-a lungul timpului, de Curtea Constituţională cu privire la diferite instituţii de drept penal (liberarea condiţionată, prescripţia răspunderii penale, aplicarea procedurii simplificate de judecată) şi este în sensul retroactivităţii legii penale noi doar dacă aceasta este mai favorabilă (Decizia nr. 214 din 16 iunie 1997 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II alin. 1 din Legea nr. 140/1996 pentru modificarea şi completarea Codului penal; Decizia nr. 1.483 din 8 noiembrie 2011 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 320^1 din Codul de procedură penală; Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 320^1 din Codul de procedură penală; Decizia nr. 1.092 din 18 decembrie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 124 din Codul penal, cu denumirea marginală Prescripţia specială, aşa cum a fost modificat prin art. I pct. 3 din Legea nr. 63/2012 pentru modificarea şi completarea Codului penal al României şi a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal).

IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi asupra chestiunii de drept analizate

În cadrul şedinţei profesionale a judecătorilor Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a avut loc la data de 14 februarie 2014, şedinţă în care, printre alte chestiuni de drept, s-a discutat (la pct. 1) şi "dacă art. 41 alin. 2 din Codul penal este o instituţie autonomă din perspectiva aplicării legii penale mai favorabile", s-a menţionat, potrivit Procesului-verbal din data de 14 februarie 2014, că majoritatea judecătorilor a apreciat că "art. 41 alin. 2 din Codul penal este instituţie autonomă". Ulterior, în raport de votul majoritar, jurisprudenţa Secţiei penale, în majoritate, a reflectat opinia potrivit căreia forma continuată a infracţiunii este o instituţie autonomă din perspectiva aplicării legii penale mai favorabile.

X. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului

Chestiunea de drept a aplicării legii penale în timp a fost examinată, cu precădere, în Cauza Scoppola contra Italia (nr. 2/17 septembrie 2009)

XI. Jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

În jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene există două speţe relevante în materia aplicării legii penale mai favorabile (Cauza C-387/02, Silvio Berlusconi, 2005, ECR I-0000 şi Cauza C-457/02, Nisseli, 2004, ECR I-0000).

XII. Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegării

Judecătorul-raportor a reţinut că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să pronunţe hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a pronunţat, la data de 14 aprilie 2014, decizii în care, în sinteză, s-a statuat în sensul aplicării legii penale mai favorabile pe instituţii autonome, fiind deci incidente dispoziţiile art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.

În consecinţă, faţă de aceste decizii, în raportul predat la data de 18 aprilie 2014 s-a arătat că Înalta Curte, acceptând regula aplicării legii penale mai favorabile pe instituţii autonome, acceptă, implicit, şi că infracţiunea continuată, în aplicarea art. 5 din Codul penal, este o instituţie autonomă.

De asemenea, în raport au fost menţionate argumentele expuse de specialiştii celor două universităţi, în sensul că infracţiunea continuată funcţionează autonom faţă de prevederile cuprinse în partea specială ce reglementează conţinuturile diferitelor infracţiuni.

Prealabil examinării pe fond a raportului, judecătorul-raportor a menţionat că, în raport cu publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/2014, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, propunerea făcută pentru dezlegarea chestiunii de drept nu îşi mai păstrează valabilitatea, apreciind ca fiind incidente dispoziţiile art. 147 alin. (2) din Constituţie.

XIII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Examinând sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile reţine următoarele:

A. Cu privire la condiţiile de admisibilitate a sesizării

S-a constatat legalitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind îndeplinite cerinţele de admisibilitate impuse de art. 475 din Codul de procedură penală.

Constatând îndeplinite condiţiile de admisibilitate, Înalta Curte a procedat la analizarea pe fond a chestiunii de drept ce face obiectul sesizării.

B. Cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare este solicitată

Pornind de la obiectul sesizării, constând, pe de o parte, în stabilirea ca instituţie cu caracter autonom a infracţiunii în formă continuată şi, pe de altă parte, în modul de aplicare a legii penale mai favorabile în cazul acestei instituţii cu caracter autonom, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

După data sesizării completului competent pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, respectiv, după data întocmirii raportului, a fost publicată Decizia Curţii Constituţionale nr. 265/2014, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, care a stabilit că dispoziţiile art. 5 din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.

Din examinarea părţii expozitive a acestei decizii a Curţii Constituţionale a României, general obligatorie potrivit art. 147 alin. (2) din Constituţie, şi cu efectele prevăzute de art. 477 alin. 4 cu referire la art. 474/1 teza a II-a din Codul de procedură penală, rezultă că aceste chestiuni de drept, cu valoare de principiu, au fost soluţionate (aşa cum relevă conţinutul paragrafelor nr. 17-58, cu precădere a paragrafelor cu nr. 36, 46, 55).

Astfel, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 5 din actualul Cod penal, în interpretarea care permite instanţelor de judecată, în determinarea legii penale mai favorabile, să combine dispoziţiile Codului penal din 1969 cu cele ale actualului Cod penal, contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind separaţia şi echilibrul puterilor în stat, precum şi ale art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării.

De asemenea, Curtea Constituţională a arătat că, în raport cu prevederile legale care guvernează activitatea instanţelor judecătoreşti şi fixează poziţia lor faţă de lege, acceptă în mod unanim că "atribuţiile judecătorului implică identificarea normei aplicabile, analiza conţinutului său şi o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care Ie-a stabilit, astfel încât legiuitorul aflat în imposibilitate de a prevedea toate situaţiile juridice lasă judecătorului, învestit cu puterea de a spune dreptul, o parte din iniţiativă. Astfel, în activitatea de interpretare a legii, judecătorul trebuie să realizeze un echilibru între spiritul şi litera legii, între exigenţele de redactare şi scopul urmărit de legiuitor, fără însă a avea competenţa de a legifera, prin substituirea autorităţii competente în acest domeniu". Instanţa de contencios constituţional a menţionat că noţiunea de instituţie autonomă nu este reglementată în niciunul dintre cele două coduri penale şi nici în legea de aplicare a actualului Cod penal. Aşa fiind, chiar dacă în limbajul juridic curent utilizarea noţiunii de instituţie autonomă pentru anumite categorii juridice este acceptată, caracterul autonom al acesteia, astfel cum acesta este susţinut în doctrină şi practica judiciară, presupune că ea are o existenţă de sine stătătoare şi nu depinde de ansamblul normativ în care este integrată pentru a-şi îndeplini finalitatea. Or, o atare concluzie este inadmisibilă, în opinia Curţii Constituţionale, întrucât nu se poate reţine că o normă din Codul penal care reglementează cu privire la o anumită instituţie de drept penal (recidivă, concurs de infracţiuni, prescripţie etc.) este independentă de legea căreia îi aparţine. Această distincţie are o deosebită importanţă pentru înţelegerea conceptului de lege, pentru că numai aşa se poate oferi noţiunii de "lege penală mai favorabilă" un înţeles constituţional.

Toate aceste argumente conduc la constatarea încălcării dispoziţiilor art. 1 alin. (4) şi art. 61 alin. (1) din Constituţie, întrucât prin combinarea dispoziţiilor penale din mai multe legi succesive se creează, pe cale judiciară, o a treia lege care neagă raţiunea de politică penală concepută de legiuitor.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea Constituţională a statuat că numai interpretarea prevederilor art. 5 din Codul penal în sensul că legea penală mai favorabilă se aplică în ansamblul ei este singura care poate înlătura viciul de neconstituţionalitate.

Totodată, Curtea Constituţională a menţionat că prin Decizia nr. 2 din 14 aprilie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a decis că în aplicarea art. 5 din Codul penal prescripţia răspunderii penale reprezintă o instituţie autonomă faţă de instituţia pedepsei, conferind astfel articolului 5 din Codul penal, în interpretarea dată, valenţe neconstituţionale.

În final, Curtea Constituţională a arătat că, odată cu publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, efectele Deciziei nr. 2 din 14 aprilie 2014 a instanţei supreme încetează în conformitate cu prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie şi cu cele ale art. 477^1 din Codul de procedură penală.

În consecinţă, faţă de cele menţionate, în aplicarea art. 5 din Codul penal în vigoare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are în vedere criteriul aprecierii globale a legii penale mai favorabile. Aşadar, Înalta Curte va constata că nu este permisă combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la condiţiile de existenţă şi sancţionare a infracţiunii în formă continuată.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Admite sesizarea formulată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, în Dosarul nr. 48.654/3/2012, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând aplicarea legii penale mai favorabile în cazul infracţiunii în formă continuată, respectiv, dacă infracţiunea în formă continuată reprezintă o instituţie autonomă faţă de instituţia pedepsei.

În aplicarea art. 5 din Codul penal, se are în vedere criteriul aprecierii globale a legii penale mai favorabile.

Constată că nu este permisă combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la condiţiile de existenţă şi sancţionare ale infracţiunii în formă continuată.

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 26 mai 2014.

PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE

A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

CORINA MICHAELA JÎJÎIE

Magistrat-asistent,

Monica Eugenia Ungureanu