Decizia nr. 56 din 13 februarie 2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Uniunea Județeană a Cooperației de Consum din Piatra-Neamț în Dosarul nr. 3.734/279/2016 al Tribunalului Neamț - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Excepția de neconstituționalitate formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.186D/2017.2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost în mod legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, în principal, ca inadmisibilă, întrucât este criticat modul de reglementare a unei instituții de drept. În subsidiar, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, arătând că dispozițiile legale criticate își au temeiul în prevederile art. 126 alin. (3) din Constituție, potrivit cărora „Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale“.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea din 26 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 3.734/279/2016, Tribunalul Neamț - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Excepția a fost ridicată de Uniunea Județeană a Cooperației de Consum din Piatra-Neamț, apelantă într-o cauză având ca obiect pretenții și evacuare.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea arată că, în temeiul prevederilor criticate, decizia dată în recurs în interesul legii devine obligatorie, întrucât, contrar practicii Curții Europene a Drepturilor Omului, nu mai poate fi atacată. Prevederile criticate duc astfel la un amestec nemotivat în activitatea legislativă și încalcă independența judecătorilor.

6.Se mai arată că deciziile pronunțate în soluționarea recursului în interesul legii pot avea, cel mult, rol de îndrumare și nu pot interfera cu activitatea Parlamentului și a Guvernului.

7.De asemenea, dreptul fundamental de proprietate privată este încălcat, întrucât, în temeiul Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 7 din 8 decembrie 2014 referitoare la recursul în interesul legii privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 137 din 24 februarie 2015, perceperea unei taxe judiciare de timbru i-a creat autoarei un disconfort financiar excesiv.

8.Liberul acces la justiție este limitat, întrucât, ca efect al deciziei Înaltei Curți precitate, sunt impuse condiții nerezonabile de exercitare a acestuia.

9.Tribunalul Neamț - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate trebuie respinsă, fără a-și motiva însă opinia cu privire la temeinicia acesteia.

10.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

11.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Avocatul Poporului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, care au următorul conținut: „Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.“14. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 124 alin. (3) referitor la independența judecătorilor, art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție referitor la protecția proprietății și art. 2 al Protocolului nr. 7 la Convenție referitor la dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală.

15.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, într-o democrație constituțională efectivă, unele norme constituționale, datorită caracterului lor general, sunt și trebuie să fie concretizate de către legiuitorul ordinar (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 7 aprilie 2014, paragraful 123, potrivit căruia Curtea nu neagă posibilitatea legiuitorului constituant derivat de a reglementa sau defini de principiu o anumită instituție, fiind, desigur, exclusă detalierea în amănunt).

16.Recursul în interesul legii, instituit și reglementat în prevederile art. 514-518 din Codul de procedură civilă, reprezintă, de asemenea, o consacrare la nivel infraconstituțional, realizată de legiuitorul ordinar, a normei constituționale cuprinse în art. 126 alin. (3), potrivit căreia „Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale“. Cu privire la această atribuție a instanței supreme, în Decizia nr. 1.338 din 11 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 895 din 16 decembrie 2011, și în Decizia nr. 1.560 din 7 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 24 februarie 2011, Curtea a reținut că instituirea caracterului obligatoriu al dezlegărilor date problemelor de drept judecate pe calea recursului în interesul legii nu face decât să dea eficiență rolului constituțional al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

17.Cu referire la situațiile pe care legiuitorul ordinar le vizează și ale căror efecte urmărește să le limiteze, prin reglementarea instituției recursului în interesul legii, Curtea Constituțională a statuat că divergențele profunde de jurisprudență sunt susceptibile de a crea un climat general de incertitudine și insecuritate juridică (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 600 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 11 iunie 2009).

18.De asemenea, în Hotărârea din 1 decembrie 2005, pronunțată în Cauza Păduraru împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că divergențele profunde de jurisprudență care persistă în timp și care privesc un domeniu ce prezintă un mare interes social sunt de natură să genereze o incertitudine permanentă și să facă să scadă încrederea publicului în sistemul judiciar, care este una dintre componentele fundamentale ale statului de drept (în acest sens, a se vedea și jurisprudența Curții Constituționale, de pildă în Decizia nr. 296 din 1 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 497 din 12 iulie 2011, Decizia nr. 1.193 din 20 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 13 ianuarie 2012, Decizia nr. 1.064 din 11 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 1 februarie 2013, sau Decizia nr. 54 din 5 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 24 aprilie 2014).

19.Valorile constituționale pe care legiuitorul ordinar le ocrotește prin instituirea mecanismului recursului în interesul legii au fost, de asemenea, indicate de Curte prin Decizia nr. 1.014 din 8 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 816 din 29 noiembrie 2007, în care a reținut că, pronunțându-se asupra unui recurs în interesul legii, instanța supremă contribuie la asigurarea supremației Constituției și a legilor, prin interpretarea și aplicarea unitară a acestora pe întreg teritoriul țării, fapt de natură să concretizeze un alt principiu fundamental, prevăzut în art. 16 din Constituție, privind egalitatea în drepturi a cetățenilor. De aceea, este inadmisibil ca persoane aflate în situații juridice egale să fie supuse unor reglementări legale diferite.

20.În continuare, Curtea reține că textul art. 126 alin. (3) din Constituție conține, în realitate, mai multe norme. Mai întâi, instanțelor judecătorești, care compun puterea judecătorească, menționată, alături de cea executivă și cea legislativă, în art. 1 alin. (4) din Constituție, le revine îndatorirea de a interpreta și aplica legea. În al doilea rând, sarcina de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii îi revine Înaltei Curți de Casație și Justiție. În sfârșit, norma constituțională prevede că Înalta Curte de Casație și Justiție va exercita această atribuție potrivit competenței sale. Se observă deci că puterea constituantă a stabilit, în mod expres, 3 veritabile obligații instituționale. Astfel, instanțele judecătorești trebuie să interpreteze și să aplice legea. Apoi, instanțele judecătorești trebuie să interpreteze și să aplice legea în mod unitar. În sfârșit, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să asigure dezideratul interpretării și aplicării unitare a legii.

21.Legiuitorul constituant îi impune, în mod explicit și nemijlocit, Înaltei Curți de Casație și Justiție sarcina de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii. Prin urmare, demersul legiuitorului ordinar de a adopta reglementarea referitoare la recursul în interesul legii și, în mod specific, instituirea caracterului obligatoriu, pentru instanțele judecătorești, al dezlegărilor date de Înalta Curte de Casație și Justiție problemelor de drept judecate reprezintă o consecință inevitabilă a instituirii de către puterea constituantă a competenței instanței supreme de a asigura aplicarea și interpretarea unitară a legii.

22.Toate criticile autoarei excepției de neconstituționalitate trebuie evaluate prin prisma celor anterior precizate. Astfel, susținerea acesteia, potrivit căreia, din cauza caracterului obligatoriu al dezlegărilor problemelor de drept date de Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii, judecătorii instanței supreme „se amestecă nemotivat și nedorit în activitatea legislativului“, trebuie respinsă. Rolul și funcțiile puterii judecătorești în democrația constituțională din România sunt desemnate prin expresiile înfăptuirea justiției - art. 124 alin. (1) - și realizarea justiției - art. 126 alin. (1). Deopotrivă însă Constituția introduce un corectiv esențial cu privire la conținutul acestor noțiuni, respectiv acela că justiția se înfăptuiește în numele legii. Astfel, așa cum a statuat deja Curtea în Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009, sensul art. 124 alin. (1) din Constituție este acela că instanțele judecătorești trebuie să respecte legea, de drept material sau procesual, aceasta fiind cea care determină comportamentul persoanelor fizice și juridice în circuitul civil și în sfera publică. Respectarea de către judecători a normelor emise de puterea legislativă reprezintă, în fapt, procesul de aplicare a legii. În procesul soluționării cauzelor cu care au fost învestite, instanțele judecătorești interpretează, în mod necesar, legea, interpretarea fiind faza indispensabilă a procesului de aplicare a legii. Potrivit unui considerent care, datorită frecvenței cu care este utilizat în jurisprudența sa, poate sta ca definiție a noțiunii de interpretare a legilor, aceasta este o operațiune rațională, utilizată de orice subiect de drept, în vederea aplicării și respectării legii, având ca scop clarificarea înțelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare (a se vedea deciziile nr. 427 din 24 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 766 din 9 decembrie 2013, nr. 2 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 23 februarie 2012, nr. 1.338 din 11 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 895 din 16 decembrie 2011, nr. 1.027 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 5 octombrie 2011, nr. 360 din 25 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 14 mai 2010, nr. 600 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 11 iunie 2009). În plus, Curtea reamintește paragraful 34 al Hotărârii din 22 noiembrie 1995 a Curții Europene a Drepturilor Omului, pronunțate în Cauza C.R. împotriva Regatului Unit: „Oricât de clar ar fi textul unei dispoziții legale - în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară [...]“.

23.Prin urmare, susținerea autoarei excepției de neconstituționalitate, potrivit căreia, prin faptul că dezlegările date de către Înalta Curte de Casație și Justiție unor probleme de drept sunt obligatorii, judecătorii instanței supreme se amestecă, nedorit, în activitatea de legiferare, trebuie respinsă. De altfel, în Decizia nr. 1.014 din 8 noiembrie 2007, precitată, precum și în Decizia nr. 928 din 16 septembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 17 octombrie 2008, Curtea a reținut că, având ca obiect promovarea unei corecte interpretări a normelor juridice în vigoare, iar nu elaborarea unor noi norme, nu se poate considera că deciziile pronunțate de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în asemenea recursuri ar reprezenta o atribuție care vizează domeniul legiferării, situație în care textul de lege amintit ar contraveni prevederilor art. 61, art. 67 și ale art. 73 alin. (1) din Constituție. De asemenea, în Decizia nr. 1.014 din 8 noiembrie 2007, precitată, Curtea a reținut că legiuitorul, având în vedere poziția Înaltei Curți de Casație și Justiție în sistemul instanțelor judecătorești, precum și rolul său prevăzut în art. 329 din Codul de procedură civilă din 1865 [recursul în interesul legii era reglementat în art. 329 și 330^5-330^7, în vreme ce, în Codul de procedură civilă actual, este reglementat în art. 514-517], a instituit obligativitatea interpretării date de aceasta, în scopul aplicării unitare de către instanțele judecătorești a unui text de lege, fără ca astfel instanța supremă să se substituie Parlamentului, unica putere legiuitoare în stat.

24.De asemenea, nu se susține afirmația potrivit căreia prevederile legale criticate aduc atingere principiului independenței judecătorului. Independența judecătorului trebuie, într-adevăr, să subziste și în interiorul sistemului judiciar din care face parte. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în Hotărârea din 22 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Parlov-Tkalcic împotriva Croației, paragraful 86, că absența unor garanții suficiente care să asigure independența judecătorilor în interiorul sistemului judiciar și, în particular, față de superiorii lor poate să conducă Curtea la concluzia că îndoielile cu referire la imparțialitatea și independența unei curți sunt în mod obiectiv justificate. O asemenea situație este însă cu totul distinctă de cea în care legiuitorul ordinar, în concretizarea unei norme constituționale explicite, obligă, printr-o dispoziție, precum, aceea criticată în prezenta cauză, instanțele judecătorești să respecte dezlegările date de Înalta Curte de Casație și Justiție unor probleme de drept care au fost soluționate în mod contradictoriu.

25.Susținerile autoarei excepției de neconstituționalitate referitoare la încălcarea dreptului de proprietate și, respectiv, a liberului acces la justiție sunt neîntemeiate. Astfel, Curtea reține că simplul fapt invocat de autoarea excepției de neconstituționalitate, în sensul că, în temeiul Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 7 din 8 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 137 din 24 februarie 2015, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, perceperea unei taxe judiciare de timbru i-a creat autoarei un disconfort financiar excesiv, nu atrage incidența protecției de rang constituțional oferite dreptului de proprietate privată.

26.În plus, nu se poate pune problema încălcării garanțiilor de rang constituțional ale liberului acces la justiție prin simplul fapt al stabilirii de către o instanță judecătorească, în aplicarea unei decizii de soluționare a unui recurs în interesul legii, a unui cuantum al taxei judiciare de timbru de două ori mai mare decât cuantumul pe care aceasta l-ar fi avut dacă Înalta Curte de Casație de Justiție nu ar fi pronunțat respectiva decizie în interesul legii de care este nemulțumită autoarea excepției de neconstituționalitate.

27.Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Uniunea Județeană a Cooperației de Consum din Piatra-Neamț în Dosarul nr. 3.734/279/2016 al Tribunalului Neamț - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Neamț - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 13 februarie 2018.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cosmin Marian Văduva