Decizie nr. 308 din 12 mai 2016

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioniţa Cochinţu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Cyprus Popular Bank Public CO LTD (fosta Marfin Popular Bank Public CO LTD), cu sediul în Nicosia - Cyprus, în Dosarul nr. 8.459/62/2009/a3 al Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.367D/2015.

2.La apelul nominal se prezintă, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, domnul avocat Stan Tîrnoveanu, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Se constată lipsa celorlalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că Info-Dip Insolvency S.P.R.L. - în calitate de lichidator judiciar al Societăţii Ireland House - S.R.L. din Braşov a depus concluzii scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.

4.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul apărătorului ales al autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, care arată că a învestit instanţa cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, iar, astfel cum rezultă din actele dosarului cauzei, actul care a fost atacat în faţa instanţelor judecătoreşti este un raport al practicianului în insolvenţă, depus la grefa instanţei de judecată, "între termene", în conformitate cu prevederile legale. Problema care se pune este aceea a faptului că acesta poate fi contestat în termen de 3 zile, termen care curge de la momentul depunerii la grefa instanţei, existând, în acelaşi timp, şi prevederea că acesta se publică în Buletinul procedurilor de insolvenţă, care apare, însă, ulterior acestei date. În concluzie, arată că termenul curge de la data depunerii la grefa instanţei de judecată.

5.În continuare prezintă contextul în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, respectiv faptul că prin raportul de activitate al lichidatorului judiciar s-a dispus măsura valorificării bunului imobil în discuţie (grevat de ipotecă în favoarea autoarei excepţiei) într-un alt mod decât cel aprobat de creditori, încălcându-se astfel drepturile participanţilor la procedură. Precizează că, astfel, cum a reţinut şi instanţa de judecată, acest raport este important, deoarece prin acesta sunt afectate drepturile creditorilor, iar momentul de la care curge termenul în care poate fi contestat nu este unul transparent, ci este opac. În acest context precizează că asupra acestui raport a formulat contestaţie, în temeiul art. 21 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 85/2006, contestaţie care a fost respinsă de instanţă, ca tardivă, ca urmare a aprecierii judecătorului asupra faptului că "termenul de 3 zile" în care se pot înregistra contestaţii curge de la data depunerii raportului de activitate al lichidatorului judiciar, astfel că prevederile criticate împiedică un acces rezonabil, efectiv la justiţie.

6.Totodată, expune aspecte referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 astfel cum este motivată în notele scrise depuse la dosar şi, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale, Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene referitoare la accesul liber la justiţie, în privinţa termenelor procedurale şi susţine că prevederile criticate sunt neconstituţionale. De asemenea arată că, deşi există jurisprudenţă în ceea ce priveşte dispoziţiile criticate, în prezenta cauză situaţia este diferită faţă de cea reţinută în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, astfel că se impune un reviriment jurisprudenţial, sens în care menţionează că, astfel cum s-a reţinut şi în doctrina de specialitate, termenul vizat de prevederile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 este un termen imprecis, termen care ar trebui să fie clar şi transparent. În prezentarea excepţiei de neconstituţionalitate face referire la punctele de vedere/opiniile autorităţilor exprimate, în cadrul controlului de constituţionalitate, asupra problematicii ce face obiectul excepţiei de faţă. Depune concluzii scrise.

7.Reprezentantul Ministerului Public arată că prevederile criticate au mai format obiectul controlului de constituţionalitate şi nu au apărut elemente noi care să determine schimbarea practicii Curţii Constituţionale în materie. Pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. De asemenea precizează că autorul critică normele legale şi din perspectiva modului de aplicare a legii la speţa dedusă judecăţii, respectiv a faptului că judecătorul-sindic a aplicat într-o manieră trunchiată dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 85/2006.

8.Având cuvântul în replică, reprezentantul autoarei excepţiei de neconstituţionalitate arată că sunt elemente jurisprudenţiale care să conducă la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

9.Prin Decizia civilă nr. 510/R din 15 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 8.459/62/2009/a3, Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Cyprus Popular Bank Public CO LTD (fosta Marfin Popular Bank Public CO LTD), cu sediul în Nicosia - Cyprus, într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 85/2006.

10.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că această contestaţie la care se referă art. 21 alin. (2) din aceeaşi lege, formulată împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar, cuprinse în Raportul lunar de activitate, trebuie să fie înregistrată în termen de 3 zile, calculate de la data depunerii Raportului la dosarul cauzei, iar nu cea a publicării extrasului Raportului în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Or, în opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, această interpretare este nelegală, fiind nesocotite prevederile art. 7 alin. (1) şi (9) din Legea nr. 85/2006, şi se află în contradicţie şi cu principiile constituţionale şi convenţionale menite să asigure respectarea dreptului persoanelor la accesul liber la justiţie, care înglobează în conţinutul său prerogativa unui recurs efectiv, respectiv dreptul justiţiabilului la un proces echitabil. Consideră că sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 21 şi 53, precum şi art. 6 pct. 1 privind dreptul la un proces echitabil şi art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

11.Cu privire la raportul lunar de activitate al administratorului judiciar arată că este un act procedural cu rol şi semnificaţie deosebite în cadrul procedurii de insolvenţă, care vizează nemijlocit şi este de natură a afecta drepturile şi interesele procedurale şi chiar patrimoniale ale participanţilor la procedură.

12.În acest context arată că, în ceea ce priveşte obiectul concret al excepţiei, inclusiv interpretarea unui text de lege poate fi supusă controlului de neconstituţionalitate. Astfel, precizează că, în practica sa, Curtea Constituţională a reţinut admisibilitatea excepţiilor de neconstituţionalitate ce au ca obiect o anumită interpretare a unei dispoziţii normative, mai ales în cazul unor omisiuni legislative sau a lipsei de precizie a legii, a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 349 din 19 decembrie 2001, prin care s-a constatat de către instanţa de contencios constituţional că nu textul de lege supus controlului este neconstituţional, ci o anumită interpretare ce se poate da acestui text, sau Decizia nr. 536 din 8 aprilie 2011, prin care Curtea a statuat că "indiferent de interpretările care se pot aduce unui text, atunci când Curtea Constituţională a hotărât că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituţia, menţionându-se astfel prezumţia de constituţionalitate a textului în această interpretare, atât instanţele judecătoreşti, (...) trebuie să se conformeze deciziei Curţii şi să o aplice ca atare", iar pentru a conferi o forţă sporită deciziei, Curtea a considerat util, în circumstanţele date ale cauzei, să constate neconstituţionalitatea oricărei altei interpretări pe care practica administrativă sau judecătorească ar putea să o atribuie textelor legale criticate. Prin urmare, apreciază că stabilirea neconstituţionalităţii unui text de lege, în considerarea interpretării unanime care este acordată acestuia în practică, nu echivalează cu o substituire a instanţei de contencios constituţional în poziţia instanţelor de drept comun şi nici nu reprezintă o ipotetică ingerinţă în atributele puterii judecătoreşti.

13.În continuare face referire la standardele minimale stabilite în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la exigenţele respectării accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, sub aspectul limitărilor care pot fi aduse acestora în dreptul naţional, precum şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la instituirea prin normele legale a unor termene pentru contestarea unor acte normative. În acest context concluzionează că, deşi a recunoscut faptul că dreptul de acces liber la instanţă poate fi supus anumitor formalităţi de exercitare, respectiv a unor limitări de ordin administrativ sau sub aspectul termenelor, Curtea Constituţională a stabilit şi subliniat că aceste îngrădiri trebuie să fie necesare, temeinic justificate, proporţionale cu interesul urmărit prin instituirea lor, iar nu imprecise şi arbitrare şi în niciun caz nu pot aduce atingere substanţei dreptului de acces la justiţie şi la un proces echitabil (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 894 din 5 decembrie 2006, Decizia nr. 797 din 27 septembrie 2007, Decizia nr. 1.037 din 9 iulie 2009, Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, Decizia nr. 647 din 5 octombrie 2006, Decizia nr. 604 din 20 mai 2008); Hotărârea din 28 octombrie 1998, pronunţată în Cauza Perez de Rada Cavanilles împotriva Spaniei, de asemenea se menţionează şi Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 24 martie 2009, pronunţată în Cauza C-445/06 - Danske Slagterier împotriva Bundesrepublik Deutschland.

14.Astfel, în lumina celor expuse, consideră că termenul de 3 zile prevăzut de textul art. 21 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 pentru înregistrarea contestaţiilor la raportul lunar de activitate al administratorului judiciar se înscrie în categoria limitărilor stabilite de lege pentru exerciţiul dreptului de acces la instanţă. Restricţia impusă nu se numără însă printre cazurile limitativ expuse la art. 53 din Constituţie. Totodată, arată că verificând redactarea şi modul în care a fost aplicat textul în discuţie de către instanţă în cauza de faţă rezultă cu evidenţă că aceasta nu corespunde exigenţelor statuate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, sub aspectul caracterului corect, concret, justificat şi proporţional, care s-a stabilit că trebuie să-l îmbrace o limitare de atare natură. În acest sens, Curtea Constituţională prin Decizia nr. 124 din 6 martie 2014 şi Decizia nr. 53 din 12 februarie 2013, prin care s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, a subliniat faptul că "reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferită prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept-material sau procesual -, inclusiv prin instituirea unor termene, nu trebuie să conducă la o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar la o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, ocrotite în egală măsură".

15.Prin urmare, consideră că singura interpretare care corespunde exigenţelor constituţionale şi convenţionale - "standardului minimal" -, a textului de lege criticat este aceea că termenul se va calcula de la data la care cel interesat este prezumat că a cunoscut conţinutul raportului, şi anume data publicării în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Această abordare apare ca fiind singura logică, firească şi rezonabilă, având în vedere, în primul rând, art. 21 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 85/2006, care stabileşte faptul că Raportul lunar de activitate al administratorului se va depune la dosarul instanţei şi se va publica în Buletinul procedurilor de insolvenţă; în al doilea rând, prevederile art. 7 alin. (1) şi (9) din aceeaşi lege, potrivit cărora modul în care au loc citarea şi comunicarea tuturor actelor de procedură în cursul procedurii de insolvenţă este Buletinul procedurilor de insolvenţă; în al treilea rând, dispoziţiile art. 5 şi 20 din Legea nr. 85/2006, din care rezultă faptul că Raportul lunar de activitate al administratorului este un act de procedură deosebit de important, esenţial chiar în anumite cazuri, iar interesul creditorilor de a cunoaşte conţinutul acestuia şi de a-l contesta, prin prisma naturii şi efectelor acestui act (a măsurilor pe care le cuprinde), este recunoscut explicit de lege, deci şi exerciţiul acestui recurs trebuie să fie efectiv asigurat.

16.Cu privire la interpretarea prevederilor criticate se face menţionarea că în literatura juridică de specialitate s-a reţinut faptul că art. 21 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 a fost preluat necritic din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului şi este fundamental greşit, pentru că momentul depunerii este necunoscut celor vizaţi şi termenele căilor de atac sunt corelate cu fapte sau acte imposibil a fi cunoscute de cei interesaţi, iar acest text de lege va trebui să fie corelat de jurisprudenţă pentru ca momentul începerii curgerii termenului să fie corelat cu luarea la cunoştinţă a raportului de către persoana îndreptăţită să îl atace.

17.Ca atare, apreciază că, faţă de jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la art. 21 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, nu este necesar un reviriment jurisprudenţial, ci un "aparent reviriment", respectiv o adaptare a practicii instanţei de contencios constituţional cu privire la textul legal criticat, astfel încât acesta să corespundă principiilor consacrate de Legea fundamentală şi de Convenţie. În acest context face analiza jurisprudenţei Curţii Constituţionale cu privire la prevederile legale criticate, prin raportare atât la speţele în care au fost pronunţate respectivele decizii, cât şi la prezenta cauză, cu precizarea că în speţa dedusă judecăţii situaţia este diferită, fiind necesară reexaminarea textului legal supus controlului de constituţionalitate din perspectiva criticilor expuse în prezenta cauză. Astfel, formularea "în termen de 3 zile de la depunere" este ambiguă şi neclară, în condiţiile în care chiar în alin. (1) al aceluiaşi art. 21 din lege se prevede expres că Raportul lunar de activitate al administratorului judiciar se va depune la instanţă şi se va publica în extras în Buletinul procedurilor de insolvenţă, iar în practică, instanţele reţin că din moment ce acesta se referă la depunere, termenul de 3 zile pentru contestaţie ar curge exclusiv de la data depunerii Raportului la dosarul de insolvenţă. Totodată, mai arată că, în practică, astfel cum este situaţia în cauza de faţă, instanţele cad de multe ori în capcana lipsei de rigurozitate a redactării textului art. 21 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, reţinând interpretarea mai sus redată. Or, într-o asemenea interpretare prevederea legală instituie o limitare excesivă a dreptului de acces la instanţă. Astfel, lipsa de precizie a legii cu privire la termenul în care poate fi sesizată o instanţă de judecată conferă acestui drept un caracter incert şi aleatoriu, adică limitat. Arată că o asemenea modalitate de calcul cu privire la termenele procedurale nu se regăseşte nici în Codul de procedură civilă şi nici în Legea nr. 85/2006, respectiv prin raportare la un moment nepublic şi incert - depunerea raportului de activitate de către practicianul în insolvenţă la grefa instanţei.

18.În final, menţionează exemplul concret în care se află autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv faptul că prin "Raportul de activitate contestat s-a dispus vânzarea bunului din averea debitoarei, grevat de ipotecă în favoarea autoarei excepţiei, în alte condiţii decât cele convenite anterior de creditori". În final, susţine că, în măsura în care prevederile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 se interpretează şi se aplică în sensul că termenul de 3 zile pentru înregistrarea contestaţiei la raportul de activitate curge numai de la data depunerii acestuia la dosar, iar nu de la publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă, sunt neconstituţionale, deoarece nesocotesc dispoziţiile art. 21 din Legea fundamentală şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

19.Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă arată că formularea "în 3 zile de la depunere" este ambiguă şi neclară, în condiţiile în care art. 21 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 prevede expres că raportul lunar de activitate al administratorului se va depune la instanţă şi se va publica în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Or, într-o atare interpretare, prevederea legală criticată instituie o limitare excesivă a dreptului de acces la instanţă, lipsită de o justificare corespunzătoare, este disproporţionată, de natură a lipsi de conţinut însăşi prerogativa procesuală reglementată de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 85/2006. În practică, astfel cum este situaţia în cauza de faţă, instanţele cad de multe ori în capcana lipsei de rigurozitate a redactării textului art. 21 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 şi reţin că, din moment ce acesta se referă la depunere, termenul de 3 zile pentru contestaţie ar curge exclusiv de la data depunerii raportului de activitate la dosarul de insolvenţă al instanţei. Arată că o asemenea modalitate de calcul cu privire la termenele procedurale nu se regăseşte nici în Codul de procedură civilă şi nici în Legea nr. 85/2006, respectiv prin raportare la un moment nepublic şi incert - depunerea raportului de activitate de către practicianul în insolvenţă la grefa instanţei. De altminteri, această realitate este confirmată prin dispoziţiile explicite ale art. 21 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 85/2006, din care rezultă neechivoc obligativitatea publicării Raportului de activitate în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Or, o concluzie contrară nu poate fi admisă, pentru că ar presupune ca aceste prevederi legale exprese să fie practic îndepărtate astfel de la aplicare. Dovada elocventă a faptului că prin Raportul de activitate al lichidatorului judiciar contestat s-au încălcat drepturi ale participanţilor la procedură este măsura care s-a luat prin acest raport, anume aceea a valorificării bunurilor debitoarei insolvente, grevate de garanţii în favoarea autoarei excepţiei, într-o altă modalitate (pe loturi, în loc de vânzare în bloc) şi la un preţ mult mai mic decât cel agreat prin strategia de vânzare. Respingerea ca tardivă a contestaţiei la raport, pentru neintroducerea acesteia în termen de 3 zile de la depunerea acestuia la instanţă, în condiţiile în care autoarea excepţiei nu a fost notificată cu privire la depunerea la dosar a raportului contestat nu a permis nici măcar formularea unei cereri de repunere în termenul de contestaţie. De altfel, în cauză, singura formalitate prin care s-a asigurat publicitatea respectivului raport a constat în publicarea acestuia în Buletinul procedurilor de insolvenţă, lucru care s-a realizat însă după expirarea celor 3 zile de la data depunerii acestuia la dosarul cauzei.

20.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

21.Guvernul arată că prevederile criticate au mai format obiectul controlului de constituţionalitate, sens în care menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. De asemenea apreciază că soluţia aleasă de legiuitor este clară ca redactare, dispoziţiile criticate se aplică tuturor, iar instituirea unui termen nu restrânge dreptul de acces liber la justiţie. Stabilirea prin lege că termenul de 3 zile pentru înregistrarea contestaţiei la Raportul de activitate al administratorului judiciar curge de la data depunerii acestuia la dosar şi nu de la data publicării lui în Buletinul procedurilor de insolvenţă nu determină incertitudine cu privire la data de la care curge termenul de contestare. Legea prevede clar că raportul se depune la dosarul cauzei, iar un extras se publică în Buletinul procedurilor de insolvenţă, în condiţii de activitate normală acestea au loc simultan, astfel practicianul în insolvenţă depune raportul spre publicare şi imediat la dosar. În concluzie, opinează în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 raportat la dispoziţiile art. 21 din Constituţie.

22.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

23.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

24.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins: "(3) Contestaţia trebuie să fie înregistrată în termen de 3 zile de la depunerea raportului prevăzut la alin. (1)". Prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 la care face referire art. 21 alin. (3), criticate în cauza de faţă, au următorul conţinut: "(1) Administratorul judiciar va depune lunar un raport cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, precum şi o justificare a cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului. Raportul se depune la dosarul cauzei, iar un extras se publică în Buletinul procedurilor de insolvenţă. La fiecare 120 de zile judecătorul-sindic va stabili un termen de continuare a procedurii, în care administratorul judiciar va expune în sinteză măsurile efectuate în acest interval cuprinse în rapoartele de activitate."

25.Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, a fost abrogată prin art. 344 lit. a) din titlul V - Dispoziţii tranzitorii şi finale din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014. Însă, având în vedere prevederile art. 343 din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora "Procesele începute înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse legii aplicabile anterior acestei date", precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a stabilit că sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea urmează a exercita controlul de constituţionalitate asupra prevederilor criticate din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.

26.În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Totodată, având în vedere motivarea autoarei excepţiei de neconstituţionalitate cuprinsă în notele scrise, precum şi Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea reţine ca temei constituţional şi prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie cu privire la calitatea legii. De asemenea sunt menţionate şi prevederile art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil şi art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

27.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile criticate au mai format obiectul controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici de neconstituţionalitate şi în raport cu prevederi constituţionale similare, sens în care sunt Decizia nr. 186 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 14 mai 2010, Decizia nr. 201 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2012, Decizia nr. 53 din 12 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 22 martie 2013, şi Decizia nr. 124 din 6 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 13 mai 2014, prin care Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, în raport cu criticile formulate şi cu temeiurile constituţionale invocate în susţinerea acesteia. De asemenea, prin Decizia nr. 844 din 11 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 7 decembrie 2012, Curtea a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate, nefiind îndeplinite exigenţele art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cărora "Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate".

28.Potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, administratorul judiciar va depune lunar un raport cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, precum şi o justificare a cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului. Raportul se depune la dosarul cauzei, iar un extras se publică în Buletinul procedurilor de insolvenţă. La fiecare 120 de zile judecătorul-sindic va stabili un termen de continuare a procedurii, în care administratorul judiciar va expune în sinteză măsurile efectuate în acest interval cuprinse în rapoartele de activitate. Împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar, debitorul persoană fizică, administratorul special al debitorului persoană juridică, oricare dintre creditori, precum şi orice altă persoană interesată pot face contestaţie, care trebuie să fie înregistrată în termen de 3 zile de la depunerea raportului [art. 21 alin. (2) şi (3)]. Astfel, din examinarea prevederilor art. 21 din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că acestea sunt norme de procedură, iar, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, iar stabilirea normelor procedurale este atributul exclusiv al legiuitorului, sens în care este şi Decizia nr. 124 din 6 martie 2014, precitată.

29.Faţă de aceste prevederi legale procedurale, nemulţumirea autoarei excepţiei de neconstituţionalitate porneşte de la faptul că acestea, deşi, pe de o parte, instituie obligaţia administratorului judiciar de a depune, lunar, un raport [cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, precum şi o justificare a cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului] la dosarul cauzei şi de a publica un extras al acestui raport în Buletinul procedurilor de insolvenţă şi dau posibilitatea oricăror creditori, precum şi oricăror altor persoane interesate să formuleze contestaţie împotriva raportului, pe de altă parte, această contestaţie trebuie să fie înregistrată în termen de 3 zile de la depunerea raportului. Astfel, momentul de la care curge termenul de 3 zile nu este cel de la data publicării extrasului raportului în Buletinul procedurilor de insolvenţă, care este momentul de la care conţinutul raportului poate să fie efectiv cunoscut de cei interesaţi, ci este momentul depunerii la "grefa instanţei", moment ce este "netransparent, nepublic, incert, imprecis".

30.Din perspectiva acestor critici, Curtea constată că prevederile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 sunt susceptibile a ridica probleme de constituţionalitate în ceea ce priveşte momentul de la care curge termenul de 3 zile în care creditorii sau alte persoane interesate pot să înregistreze/ formuleze contestaţie împotriva raportului administratorului judiciar cu privire la descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, precum şi cu privire la justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii, întrucât sunt neclare şi imprecise în ceea ce priveşte accesul efectiv la justiţie a celor interesaţi în a contesta respectivul raport. Pe de o parte, stabilesc în sarcina administratorului judiciar obligaţia ca raportul de activitate întocmit lunar să fie depus la dosarul cauzei, iar un extras să fie publicat în Buletinul procedurilor de insolvenţă, aspecte care se regăsesc deopotrivă în aceeaşi teză [art. 21 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 85/2006], pe de altă parte, normele criticate în prezenta cauză operează cu o noţiune parţială, respectiv "contestaţia trebuie să fie înregistrată în termen de 3 zile de la depunerea raportului prevăzut la alin. (1)" [alin. (1) al art. 21 din Legea nr. 85/2006].

31.Curtea, de altfel, în jurisprudenţa sa, spre exemplu Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, şi Decizia nr. 356 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014, reţinând că dreptul este viu, a impus ca şi normele de referinţă în realizarea controlului de constituţionalitate să prevadă o protecţie juridică sporită subiectelor de drept. Evoluţia ascendentă a acestei protecţii este evidentă în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, aspect care îi permite să stabilească noi exigenţe în sarcina legiuitorului sau să adapteze exigenţele constituţionale deja existente în diverse domenii ale dreptului. Aşadar, întrucât starea de constituţionalitate priveşte toate ramurile de drept, care la rândul lor trebuie să se supună aceloraşi exigenţe unice de natură constituţională, Curtea este în drept să impună, pe de o parte, o protecţie juridică sporită drepturilor şi libertăţilor fundamentale în toate aceste ramuri ale dreptului, iar, pe de altă parte, să uniformizeze această protecţie în sensul că fiecărei ramuri de drept să i se aplice în mod unitar exigenţele ce derivă din textul Constituţiei.

32.Toate aceste aspecte se constituie în premisa unui reviriment jurisprudenţial în privinţa art. 21 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, aspect ce denotă o constituţionalizare a noţiunii de calitate a legii, începând, spre exemplu, cu Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, în raport cu drepturile şi libertăţile fundamentale, iar, pe de altă parte, Curtea va aplica în mod strict acest standard constituţional în procedura insolvenţei, având în vedere că în cadrul acestei proceduri sunt implicate atât persoane juridice, cât şi fizice, fiind necesară o protecţie juridică similară.

33.De altfel, cu privire la aplicabilitatea drepturilor şi libertăţilor fundamentale persoanelor juridice, Curtea, prin Decizia nr. 485 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 20 iulie 2015, a reţinut că, deşi art. 21 privind accesul liber la justiţie este cuprins în capitolul I - Dispoziţii comune, iar art. 24 din Legea fundamentală, privind dreptul la apărare, este cuprins în capitolul II - Drepturile şi libertăţile fundamentale din titlul II - Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale din Constituţie, este evident că garantarea accesului liber la justiţie şi a dreptului la apărare trebuie să fie acordată şi persoanelor juridice, nu numai persoanelor fizice. Ca atare, exigenţele şi garanţiile rezultate din drepturile şi libertăţile fundamentale reglementate prin Constituţie sunt aplicabile şi în privinţa persoanelor juridice, în măsura în care conţinutul lor normativ este compatibil cu natura, specificul şi particularităţile care caracterizează regimul juridic al persoanei juridice.

34.Astfel, motivele invocate de autoarea prezentei excepţii de neconstituţionalitate sunt aspecte ce se convertesc în motive de reviriment jurisprudenţial în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate ce face obiectul prezentei cauze, întrucât Curtea Constituţională nu s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii prevederilor criticate în raport cu o eventuală obstrucţionare a accesului la justiţie ca urmare a faptului că prevederile legale criticate nu respectă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie cu privire la calitatea legii, respectiv claritate, precizie şi previzibilitate.

35.Curtea Constituţională a statuat, în jurisprudenţa sa, spre exemplu prin Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, că liberul acces la justiţie presupune accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte actul de justiţie, legiuitorul având competenţa exclusivă de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti. De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, evidenţiază importanţa principiului accesului liber la justiţie pentru însăşi existenţa unei societăţi democratice, referindu-se, pe de o parte, la problema privind sfera de aplicabilitate a art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, respectiv în sensul în care acesta reglementează nu numai condiţiile necesare desfăşurării unui proces echitabil, ci şi dreptul de a accede la un astfel de proces pentru apărarea drepturilor prevăzute de lege, iar, pe de altă parte, relevând importanţa exercitării unui asemenea drept în contextul unei societăţi democratice şi al unui stat de drept, simpla sa consacrare legală, chiar şi la nivelul suprem, prin Constituţie, nu este de natură a asigura şi o eficacitate reală a acestuia, atât timp cât, în practică, exercitarea sa întâmpină obstacole. Or, accesul la justiţie trebuie să fie asigurat şi, în consecinţă, în mod efectiv şi eficace.

36.Ca atare, în ceea ce priveşte procedurile de insolvenţă, cu precădere în situaţia din speţa de faţă prevăzută la art. 21, legiuitorul prin Legea nr. 85/2006 şi-a îndeplinit obligaţia constituţională de a stabili norme de procedură care să prevadă posibilitatea contestării actelor efectuate în derularea firească a acestei proceduri, respectiv a statuat că "debitorul persoană fizică, administratorul special al debitorului persoană juridică, oricare dintre creditori, precum şi orice altă persoană interesată având posibilitatea de a face contestaţie împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar" [art. 21 alin. (2) din Legea nr. 85/2006], contestaţie ce se înregistrează în termen de 3 zile de la depunerea la dosarul cauzei a raportului administratorului judiciar [art. 21 alin. (2) din Legea nr. 85/2006].

37.În ceea ce priveşte termenele procedurale, Curtea Constituţională a statuat că, în toate cazurile în care legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu s-a procedat în sensul restrângerii accesului liber la justiţie, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21. Aşadar, reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferită prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept-material sau procesual -, inclusiv prin instituirea unor termene, nu trebuie să conducă la o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar la o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, ocrotite în egală măsură (Decizia nr. 53 din 12 februarie 2013, precitată, sau Decizia nr. 251 din 9 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 319 din 10 aprilie 2006).

38.Însă, astfel cum a statuat şi instanţa de contencios constituţional în numeroase cauze, principiul accesului liber la justiţie consacrat de art. 21 din Legea fundamentală implică, între altele, adoptarea de către legiuitor a unor reguli de procedură clare, în care să se prescrie cu precizie condiţiile şi termenele în care justiţiabilii îşi pot exercita drepturile lor procesuale (Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006). În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă justiţiabilului şi previzibilă în ceea ce priveşte efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerinţa de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrariului (a se vedea Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, şi Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66).

39.Raportând cele prezentate mai sus la speţa de faţă, Curtea constată că legiuitorul şi-a respectat numai din punct de vedere formal competenţa constituţională de a legifera măsuri care să permită accesul la justiţie în ceea ce priveşte contestarea raportului administratorului judiciar, stabilind posibilitatea ca debitorul persoană fizică, administratorul special al debitorului persoană juridică, oricare dintre creditori, precum şi orice altă persoană interesată să poată face contestaţie împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar, fără însă a preciza, în mod concret, o dată obiectivă, nesusceptibilă de arbitrariu care este data depunerii raportului lunar, dată de la care ar trebui înregistrată contestaţia.

40.Pe de altă parte, Curtea constată că, în pofida prevederilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, care obligă administratorul judiciar ca, odată cu depunerea raportului la dosar, să publice şi un extras în Buletinul procedurilor de insolvenţă, instanţele de judecată nu mai verifică şi această ultimă obligaţie, ci se mărginesc să verifice doar data la care raportul este depus la dosar, operaţiune extrem de importantă, întrucât depunerea raportului la dosar trebuie să fie cunoscută efectiv de către toţi participanţii la procedură, precum şi de cei interesaţi.

41.Având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale, potrivit căreia "omisiunea şi imprecizia legislativă sunt cele care generează încălcarea dreptului fundamental pretins a fi încălcat" (a se vedea Decizia nr. 503 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 28 mai 2010), Curtea constată că soluţia legislativă prevăzută la art. 21 alin. (3), care stabileşte că termenul de 3 zile pentru înregistrarea contestaţiei curge de la data depunerii raportului prevăzut la alin. (1), nu respectă exigenţele constituţionale referitoare la calitatea legii, respectiv nu întruneşte condiţiile de claritate, precizie şi previzibilitate în ceea ce priveşte accesul efectiv la justiţie, fiind contrară dispoziţiilor art. 1 alin. (5) şi, implicit, art. 21 din Constituţie, prin prisma exigenţelor stabilite de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

42.În ceea ce priveşte invocarea în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor constituţionale ale art. 53, Curtea constată că acestea nu au incidenţă în cauză, deoarece prin prevederile Legii nr. 85/2006, respectiv prin cele criticate în cauza de faţă în mod punctual, nu s-a legiferat în sensul restrângerii exerciţiului unor drepturi şi libertăţi fundamentale, ci, dimpotrivă, s-a creat un cadru legislativ în care să se desfăşoare procedurile în materia insolvenţei, inclusiv în ceea ce priveşte accesul la justiţie în această materie, însă, astfel cum s-a reţinut în considerentele prezentei decizii, soluţia legislativă nerespectând cerinţele privind calitatea legii.

43.În continuare, Curtea observă că Buletinul procedurilor de insolvenţă este publicaţia editată de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, care are drept scop publicarea citaţiilor, convocărilor, notificărilor şi comunicărilor actelor de procedură efectuate de instanţele judecătoreşti, administratorul judiciar/lichidator după deschiderea procedurii de insolvenţă prevăzute de prezenta lege [art. 3 pct. 29 din Legea nr. 85/2006) ]. Or, în ceea ce priveşte raţiunea pentru care legiuitorul a inserat în cuprinsul art. 21 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 85/2006 prevederea potrivit căreia "raportul se depune la dosarul cauzei, iar un extras se publică în Buletinul procedurilor de insolvenţă", Curtea observă că este tocmai aceea de a lua la cunoştinţă de posibilitatea formulării contestaţiei la raportul administratorului judiciar de către debitorul persoană fizică, administratorul special al debitorului persoană juridică, oricare dintre creditori, precum şi orice altă persoană interesată.

44.În acest context, Curtea Constituţională reiterează faptul că, astfel cum a reţinut în jurisprudenţa sa, spre exemplu prin Decizia nr. 1.137 din 4 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 15 ianuarie 2008, după deschiderea procedurii, luarea efectivă la cunoştinţă a actelor se face prin Buletinul procedurilor de insolvenţă.

45.De altfel, această concluzie derivă şi din noua viziune a legiuitorului asupra procedurilor privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Astfel, din examinarea noilor prevederi în materia insolvenţei, respectiv art. 59 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, se observă că legiuitorul a stabilit în mod concret faptul că "Administratorul judiciar va depune lunar un raport cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului, precum şi, dacă este cazul, stadiul efectuării inventarierii. În raport se va menţiona şi onorariul încasat al administratorului judiciar, cu precizarea modalităţii de calcul al acestuia [alin. (1)]. Raportul se depune la dosarul cauzei, iar un extras se publică în BPI. [alin. (2)]. Contestaţia la care se referă alin. (3) al art. 21 din Legea nr. 85/2016 se regăseşte în art. 59 alin. (6) din Legea nr. 85/2014, potrivit cu care "Contestaţia trebuie să fie depusă în termen de 7 zile de la publicarea în BPI a extrasului prevăzut la alin. (2)" [alin. (6)]. Ca atare, Curtea constată că termenul curge de la data publicării extrasului raportului în Buletinul procedurilor de insolvenţă.

46.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cyprus Popular Bank Public CO LTD (fosta Marfin Popular Bank Public CO LTD), cu sediul în Nicosia - Cyprus, în Dosarul nr. 8.459/62/2009/a3 al Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă şi constată că soluţia legislativă prevăzută la art. 21 alin. (3) , care stabileşte că termenul de 3 zile pentru înregistrarea contestaţiei curge de la data depunerii raportului prevăzut la alin. (1), este neconstituţională.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 12 mai 2016.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioniţa Cochinţu