Decizie nr. 872 din 15 decembrie 2015

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Şofronea.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (2) lit. a) şi b), art. 53 alin. (1), art. 62^2 alin. (3) şi (4), art. 82 alin. (2), (3) şi (5), art. 296^21 alin. (1) lit. d), art. 296^22 alin. (1) şi (2), art. 296^24 alin. (1)-(4) şi art. 296^25 alin. (1)-(6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Gilmar Belecciu în Dosarul nr. 9.541/118/2013 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 533D/2015.

2.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantul Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens Decizia nr. 1.432 din 25 octombrie 2011 şi Decizia nr. 561 din 16 octombrie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Decizia civilă nr. 80CA din 26 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 9.541/118/2013, Curtea de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (2) lit. a) şi b), art. 53 alin. (1), art. 62^2 alin. (3) şi (4), art. 82 alin. (2), (3) şi (5), art. 296^21 alin. (1) lit. d), art. 296^22 alin. (1) şi (2), art. 296^24 alin. (1)-(4) şi art. 296^25 alin. (1)-(6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Gilmar Belecciu într-o cauză privind soluţionarea recursului formulat împotriva unei sentinţe prin care s-a respins cererea autorului excepţiei de neconstituţionalitate de anulare şi suspendare a executării unor acte administrative fiscale.

5.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât contravin principiului justei aşezări a sarcinilor fiscale, consacrat de art. 56 alin. (2) din Constituţie. Astfel, se arată că obligarea contribuabilului la plata anticipată a unei taxe pentru venituri pe care nu le-a realizat reprezintă o plată nedatorată, cu atât mai mult în situaţia în care statul pretinde dobânzi şi penalităţi la un venit inexistent în momentul emiterii deciziei.

6.Având în vedere că textele legale criticate au fost modificate atât prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2010, cât şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011, arată că cele două ordonanţe de urgenţă sunt neconstituţionale, fiind emise fără a se evidenţia existenţa unei situaţii extraordinare, iar elementele cuprinse în nota de fundamentare nu sunt de natură să justifice adoptarea ordonanţei de urgenţă. Totodată, ordonanţele de urgenţă ale Guvernului modifică o lege organică, iar conţinutul acestora încalcă principiul supremaţiei legii şi al neamestecului executivului în sistemul constituţional de legiferare. Mai arată că cele două ordonanţe de urgenţă nu au fost puse în dezbatere publică potrivit art. 6 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică.

7.În ceea ce priveşte dispoziţiile art. V alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 susţine că contribuţiile la un sistem de sănătate nu reprezintă taxe şi impozite pentru a fi reglementate prin Codul fiscal şi impuse de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

8.Curtea de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că motivele pe care se întemeiază excepţia de neconstituţionalitate privesc aplicabilitatea legii şi nu o atingere adusă unui principiu constituţional.

9.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

10.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, sunt constituţionale.

11.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din actul de sesizare, îl reprezintă dispoziţiile art. 2 alin. (2) lit. a) şi b), art. 53 alin. (1), art. 62^2 alin. (3) şi (4), art. 82 alin. (2), (3) şi (5), art. 296^21 alin. (1) lit. d), art. 296^22 alin. (1) şi (2), art. 296^24 alin. (1)-(4) şi art. 296^25 alin. (1)-(6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

14.În ceea ce priveşte obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că autorul acesteia a invocat, prin notele scrise, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. V alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011, precum şi ale ordonanţei de urgenţă în ansamblul său, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2010, ale art. 296^2-296^13, art. 296^15-296^20 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi ale art. 119, art. 120^1, art. 121, art. 122 şi art. 124^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003.

15.Faţă de solicitarea instanţei de a preciza care sunt dispoziţiile din cele două ordonanţe de urgenţă ale Guvernului la care se face referire în cerere şi care dispoziţii din Legea nr. 571/2003 sunt considerate neconstituţionale, autorul excepţiei a menţionat art. V alin. (1) şi (6) şi art. IX din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011, precum şi ordonanţa de urgenţă în ansamblul său, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2010 şi dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (2) lit. a), b) şi c), art. 53 alin. (1), art. 62^2 alin. (3) şi (4), art. 82 alin. (2), (3) şi (5), art. 296^2-296^13 şi art. 296^15-296^20 din Legea nr. 571/2003, astfel cum a fost modificată prin cele două ordonanţe de urgenţă.

16.În urma celor menţionate de autorul excepţiei şi consemnate în considerentele deciziei, instanţa de judecată a sesizat Curtea Constituţională prin dispozitivul acesteia cu dispoziţiile art. 2 alin. (2) lit. a) şi b), art. 53 alin. (1), art. 62^2 alin. (3) şi (4), art. 82 alin. (2), (3) şi (5), art. 296^21 alin. (1) lit. d), art. 296^22 alin. (1) şi (2), art. 296^24 alin. (1)-(4) şi art. 296^25 alin. (1)-(6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

17.Examinând, însă, excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată şi precizată de autorul acesteia în faţa instanţei de judecată care nu s-a pronunţat cu privire la unele dispoziţii a căror neconstituţionalitate a fost invocată de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că omisiunea instanţei nu poate avea drept consecinţă înlăturarea controlului realizat de instanţa constituţională. În cazul în care instanţa de judecată sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a unor dispoziţii din legi sau ordonanţe fără a se pronunţa asupra altora, criticate în cadrul aceleiaşi excepţii de neconstituţionalitate, instanţa de contencios constituţional va analiza excepţia astfel cum aceasta a fost ridicată de autorul său (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 527 din 11 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 990 din 8 noiembrie 2005, sau Decizia nr. 1.227 din 20 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012).

18.Numai în cazul în care instanţa judecătorească se pronunţă prin dispozitivul hotărârii apreciind excepţia referitoare la una/unele dintre dispoziţiile legale criticate drept inadmisibilă, fiind contrară prevederilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, şi respinge cererea de sesizare cu această motivare, Curtea Constituţională nu se va pronunţa cu privire la această excepţie. În această împrejurare, autorul are, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, posibilitatea atacării cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare, a soluţiei de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.227 din 20 septembrie 2011, precitată).

19.Având în vedere cele expuse, Curtea va reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (2) lit. a), b) şi c), art. 53 alin. (1), art. 62^2 alin. (3) şi (4), art. 82 alin. (2), (3) şi (5), art. 296^2-296^13 şi art. 296^15-296^20 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 891 din 30 decembrie 2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 303/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 709 din 19 noiembrie 2013, ale art. V alin. (1) şi (6) şi art. IX din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 30 decembrie 2011, aprobată prin Legea nr. 106/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 9 iulie 2012, şi ale ordonanţei de urgenţă în ansamblul său, precum şi ale art. 119 - Dispoziţii generale privind dobânzi şi penalităţi de întârziere, art. 120^1 - Penalităţi de întârziere, art. 121 - Dobânzi şi penalităţi de întârziere în cazul plăţilor efectuate prin decontare bancară, art. 122 - Dobânzi şi penalităţi de întârziere în cazul compensării şi art. 124^1 - Majorări de întârziere în cazul creanţelor datorate bugetelor locale din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu modificările şi completările ulterioare.

20.În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 56 privind contribuţiile financiare, art. 73 alin. (1) şi (3) lit. p) privind legiferarea şi reglementarea prin lege organică a regimului general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi protecţia socială şi art. 115 alin. (4) privind regimul adoptării ordonanţelor de urgenţă.

21.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorul acesteia susţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2010 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 sunt neconstituţionale, deoarece Guvernul nu poate adopta legi organice, acte normative cu caracterul unei legi organice şi nu poate aduce modificări unei legi organice printr-o ordonanţă de urgenţă. Mai arată că elementele conţinute în textele ordonanţelor de urgenţă nu sunt de natură să justifice adoptarea acestora, în condiţiile stabilite de art. 115 alin. (4) din Constituţie, neexistând o situaţie extraordinară, iar aceasta trebuie să fie motivată pertinent şi să justifice o astfel de situaţie.

22.În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate extrinsecă, referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie, Curtea observă că aceasta nu poate fi reţinută, întrucât, potrivit prevederilor constituţionale ale art. 115 alin. (1), interdicţia de a reglementa în domeniul legilor organice priveşte ordonanţele simple, şi nu ordonanţele de urgenţă. De altfel, prin Decizia nr. 619 din 12 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 17 august 2011, Curtea a arătat că Guvernul poate emite ordonanţe de urgenţă în domeniile legilor organice, prevăzute la art. 73 alin. (3) din Constituţie, în condiţiile art. 115 alin. (4)-(6) din Legea fundamentală. Interdicţia Guvernului de a reglementa în aceste domenii se referă, în mod expres, numai la ordonanţele emise în temeiul legilor speciale de abilitare, în condiţiile alin. (1)-(3) ale aceluiaşi art. 115, nu şi la ordonanţele de urgenţă.

23.Astfel cum rezultă din preambulul său, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2010 a fost adoptată în scopul transpunerii în legislaţia internă a unor directive ale Uniunii Europene cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2011. De asemenea, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 a fost adoptată în temeiul delegării legislative, potrivit art. 115 alin. (4) din Constituţie, având în vedere necesitatea completării legislaţiei cu reguli fiscale pentru contribuabilii care aplică Standardele internaţionale de raportare financiară, al clarificării tratamentului fiscal aplicabil contribuabililor inactivi sau a căror înregistrare în scopuri de TVA a fost anulată, precum şi pentru asigurarea atingerii nivelului minim obligatoriu de accize conform graficului asumat prin documentul de poziţie adoptat în cadrul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, pentru preîntâmpinarea declanşării procedurii de infringement, în contextul în care este necesară continuarea simplificării şi unificării legislaţiei şi a administrării contribuţiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice şi având în vedere necesitatea eliminării dificultăţilor de natură tehnică apărute în aplicarea actului normativ supus modificării şi completării. În aceste condiţii, Curtea nu poate reţine încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 115 alin. (4).

24.În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 73 alin. (1) şi (3) lit. p) din Constituţie privind reglementarea prin lege organică a regimului general privind protecţia socială, Curtea a reţinut că dispoziţiile legale criticate nu au incidenţă în cauză, acestea vizând regimul plăţii unor obligaţii fiscale.

25.În ceea ce priveşte susţinerile referitoare la ignorarea dreptului la transparenţă, Curtea observă că, potrivit Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 3 decembrie 2013, în cadrul procedurilor de elaborare a proiectelor de acte normative, autoritatea administraţiei publice are obligaţia să publice un anunţ referitor la această acţiune pe site-ul propriu, să îl afişeze la sediul propriu într-un spaţiu accesibil publicului şi să îl transmită către mass-media centrală sau locală, după caz. Însă art. 7 alin. (13) din legea menţionată instituie o excepţie de la procedura efectuării transparenţei decizionale, caz în care adoptarea de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă nu impune efectuarea procedurii transparenţei decizionale prevăzute de această lege.

26.Referitor la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (2) lit. a), b) şi c), art. 53 alin. (1), art. 62^2 alin. (3) şi (4), art. 82 alin. (2), (3) şi (5), art. 296^2-296^13 şi art. 296^15-296^20 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal prin raportare la art. 56 alin. (1) din Constituţie, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate dau expresie prevederilor constituţionale potrivit cărora cetăţenii au obligaţia să contribuie la cheltuielile publice, prin impozite şi taxe. Totodată, în conformitate cu art. 139 alin. (2) din Constituţie, impozitele şi taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau judeţene "în limitele şi în condiţiile legii". Din aceste prevederi constituţionale rezultă dreptul exclusiv al legiuitorului de a stabili impozitele datorate bugetului de stat, modalităţile de plată, precum şi cuantumul acestora (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.432 din 25 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 15 februarie 2012).

27.Curtea a remarcat, în jurisprudenţa sa, că impunerea unei astfel de obligaţii este justificată de necesitatea asigurării certitudinii în constituirea ritmică a resurselor financiare ale statului, iar încasarea impozitelor şi taxelor constituie sursa principală de venituri a statului, fiind una dintre expresiile cele mai evidente ale apărării intereselor naţionale pe plan financiar (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 158 din 10 noiembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999, şi Decizia nr. 447 din 16 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 816 din 10 noiembrie 2014, paragraful 14).

28.Curtea observă că legiuitorul a reglementat plata obligaţiilor fiscale în aşa fel încât să existe posibilitatea regularizării în ce priveşte plata impozitului pe venit. Astfel, contribuabilul care realizează venituri dintre cele prevăzute la art. 82 din Codul fiscal va depune, până la data de 25 mai, inclusiv, a anului următor celui de realizare a venitului o declaraţie rectificativă cu privire la venitul realizat efectiv, astfel cum prevede art. 83 din Codul fiscal. Consecutiv, organul fiscal va proceda la o recalculare a impozitului datorat corespunzător venitului efectiv realizat, emiţând o nouă decizie de impunere în care sunt evidenţiate diferenţele, stabilite în plus sau în minus, în plata impozitului pe venit (a se vedea în acest sens, Decizia nr. 447 din 16 septembrie 2014, paragraful 16).

29.În continuare, referitor la încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 56, Curtea reţine că acestea trebuie coroborate cu cele ale art. 139 alin. (3) din Legea fundamentală potrivit cărora "Sumele reprezentând contribuţiile la constituirea unor fonduri se folosesc, în condiţiile legii, numai potrivit destinaţiei acestora". Contribuţiile datorate potrivit dispoziţiilor legale criticate sunt destinate acoperirii unor cheltuieli publice - cele privind asigurarea sănătăţii populaţiei. Cuantumul acestor contribuţii se raportează la venitul persoanei fizice, dar serviciile medicale de care beneficiază nu sunt limitate la valoarea contribuţiei achitate. Contribuţiile de asigurări sociale de sănătate reprezintă contribuţii a căror destinaţie este Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi îşi au reflectarea în textele constituţionale menţionate (a se vedea în acest sens Decizia nr. 504 din 30 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 610 din 12 august 2015, paragraful 17).

30.Referitor la dispoziţiile art. V alin. (1) şi (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 Curtea observă că, începând cu anul 2011, s-au preluat în Codul fiscal contribuţiile sociale obligatorii, iar prin actul normativ criticat a fost stabilită competenţa Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală de administrare a contribuţiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice prevăzute la capitolele 2 şi 3 ale titlului IX2 al Codului fiscal şi a fost reglementată procedura de predare-primire a acestor contribuţii de la casele de asigurări sociale şi a fost reglementată procedura de predare-primire a acestor contribuţii de la casele de asigurări sociale. Începând cu 1 iulie 2012 casele de asigurări sociale predau organelor fiscale din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în vederea administrării, obligaţiile reprezentând contribuţiile sociale datorate, stabilite şi neachitate până la data de 30 iunie 2012, motivat de necesitatea simplificării şi unificării legislaţiei şi administrării contribuţiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice. Astfel, emiterea actelor administrative ce conţin obligaţii privind contribuţia de asigurări sociale de sănătate revine Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Atribuirea acestei competenţe revine legiuitorului, în vederea unei mai bune colectări a sumelor datorate, ea nefiind de natură să releve vreun fine de neconstituţionalitate.

31.În ceea ce priveşte invocarea art. IX din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 Curtea reţine că acesta reprezintă dispoziţia cuprinsă în actul de modificare şi completare în baza căreia actul normativ modificat şi completat se republică, fiind transpunerea normelor de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010.

32.În ceea ce priveşte dispoziţiile legale criticate cuprinse în Codul de procedură fiscală, Curtea constată că autorul prezentei excepţii de neconstituţionalitate a formulat o critică identică într-un dosar înregistrat pe rolul Tribunalului Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, iar prin Decizia nr. 561 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 18 decembrie 2014, paragrafele 18 şi 19, a soluţionat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 119, art. 120^1, art. 121, art. 122 şi art. 124^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi a constatat constituţionalitatea acestor dispoziţii legale, reţinând în esenţă că reglementarea criticată reprezintă o măsură de politică fiscală, iar stabilirea printr-o dispoziţie legală expresă a unor sancţiuni cu caracter fiscal pentru neîndeplinirea la termen a obligaţiilor bugetare se circumscrie sferei de aplicare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 56 şi art. 139, şi reprezintă regula generală în materia impozitelor şi taxelor. Atât timp cât nivelul dobânzii calculate pentru fiecare zi de întârziere are o valoare stabilită într-un cuantum rezonabil, dar suficient de disuasiv pentru a nu îşi pierde raţiunea pentru care a fost instituită, nu poate fi reţinută nicio încălcare a prevederilor constituţionale invocate.

33.Neintervenind elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, considerentele şi dispozitivele deciziilor menţionate se aplică şi în prezenta cauză.

34.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gilmar Belecciu în Dosarul nr. 9.541/118/2013 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (2) lit. a), b) şi c), art. 53 alin. (1), art. 62^2 alin. (3) şi (4), art. 82 alin. (2), (3) şi (5), art. 296^2-296^13 şi art. 296^15-296^20 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, ale art. V alin. (1) şi (6) şi art. IX din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, şi ale ordonanţei de urgenţă în ansamblul său, precum şi ale art. 119, art. 120^1, art. 121, art. 122 şi art. 124^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Decizia se comunică Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 15 decembrie 2015.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Andreea Costin