Decizia nr. 583 din 21 septembrie 2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 493 alin. (6) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată din oficiu de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 585/1/2017 și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.570D/2017.2. La apelul nominal răspunde partea Impresa Pizzarotti C S.p.a. Italia - Sucursala Cluj, prin avocat Carmen Szabo, în substituirea avocatului Iuliana Luiza Budușan, cu delegații de împuternicire și de substituire depuse la dosar. De asemenea răspunde partea Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, prin consilier juridic Raluca Knihinschi, cu delegație depusă la dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului părții Impresa Pizzarotti C S.p.a. Italia - Sucursala Cluj, care solicită admiterea acesteia, în măsura în care se interpretează că prevederile art. 493 alin. (6) se aplică în mod independent de prevederile art. 490 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Se arată că prevederile art. 493 alin. (6) din Codul de procedură civilă sunt lipsite de claritate, precizie și previzibilitate și încalcă în acest mod dreptul la apărare și accesul liber la justiție, deoarece nu prevăd în mod expres că este necesar acordul recurentului, respectiv al intimatului, pentru pronunțarea pe fond asupra recursului, în cadrul completului de filtru, fără citarea părților, printr-o decizie definitivă. Se mai arată că lipsa de previzibilitate a textului de lege criticat rezidă și în faptul că nu există criterii clare pentru a se stabili dacă problema de drept care se pune în recurs nu este controversată sau dacă face obiectul unei jurisprudențe constante a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În acest mod este creat un tratament discriminatoriu între justițiabili, dat fiind faptul că în acest mod se ajunge la proceduri diferite de soluționare a recursurilor.

4.Partea Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, prin consilier juridic, solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudența Curții Constituționale în materie, respectiv Decizia nr. 839 din 8 decembrie 2015. Se mai arată că prevederile legale criticate nu încalcă dreptul la apărare sau principiul contradictorialității.

5.Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, arătând că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, spre exemplu, Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, accesul liber la justiție nu este un drept absolut, putând fi limitat, prin anumite condiții de formă și de fond, fără a fi afectată însăși substanța dreptului. Se mai arată că limitările aduse acestui drept trebuie să urmărească un scop legitim și să existe un raport de proporționalitate între acesta și mijloacele folosite. De asemenea, în speță sunt incidente și cele statuate de către Curtea Constituțională prin Decizia nr. 839 din 8 decembrie 2015. Mai mult, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, prevederile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil, cuprins în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nu sunt încălcate printr-o procedură de filtrare a recursurilor, controlul fiind limitat numai la analiza problemelor de drept.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

6.Prin Încheierea din 7 aprilie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 585/1/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 493 alin. (6) din Codul de procedură civilă. Excepția a fost ridicată din oficiu de instanța de judecată într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației în anulare formulate împotriva Deciziei nr. 2.994 din 3 noiembrie 2016, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție cu prilejul soluționării unui recurs, în cadrul procedurii de filtrare a recursurilor, potrivit art. 493 din Codul de procedură civilă.

7.În motivarea excepției de neconstituționalitate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal arată că prevederile art. 493 alin. (6) din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale, în măsura în care acestea se interpretează în sensul că pronunțarea asupra fondului recursului fără citarea părților este posibilă și atunci când recurentul și intimatul nu și-au dat acordul ca recursul, atunci când este admisibil în principiu, să fie soluționat de către completul de filtru. Se mai arată că, în acord cu Decizia Curții Constituționale nr. 839 din 8 decembrie 2015, prin soluționarea pe fond a recursului fără citarea părților, acestea nu își pot realiza dreptul la apărare și la dezbateri contradictorii, fiind încălcat astfel dreptul la un proces echitabil.

8.Totodată se arată că prevederile legale criticate nu condiționează de acordul părților posibilitatea completului de a se pronunța asupra fondului recursului fără citarea acestora. Chiar dacă, astfel cum a reținut Curtea Constituțională în considerentele deciziei precitate, prevederile art. 490 alin. (2) ultima teză din același act normativ prevăd necesitatea acordului recurentului și intimatului privind soluționarea recursului în completul de filtru, totuși, conținutul textului legal ce face obiectul excepției permite și interpretarea conform căreia, dacă sunt îndeplinite cerințele alineatului respectiv (caracterul admisibil al recursului, acordul tuturor membrilor completului, existența unei probleme de drept necontroversate sau o jurisprudență constantă a Înaltei Curți), în toate cazurile recursul poate fi soluționat pe fond, fără citarea părților. Ca urmare, în practică, aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (6) din Codul de procedură civilă poate conduce la soluții contradictorii, ceea ce determină Înalta Curte să aprecieze că textul de lege criticat nu respectă cerințele privind claritatea, precizia și previzibilitatea legii, fiind astfel încălcat și principiul securității juridice.

9.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

10.Guvernul apreciază, în principal, că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, având în vedere criticile formulate, care vizează interpretarea și aplicarea normelor juridice criticate, de competența exclusivă a instanțelor de judecată. În subsidiar se consideră că excepția este neîntemeiată, având în vedere că, în temeiul art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție, legiuitorul are competența de a adopta reglementări cu caracter general sau cu caracter special, derogatoriu, cu aplicabilitate la anumite situații, în mod egal, pentru toți cei interesați, în exercitarea acelorași categorii de drepturi sau în îndeplinirea acelorași categorii de obligații. Mai mult, potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, drept modalități de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege. De aceea, regula art. 21 alin. (2) din Constituție, potrivit căreia nicio lege nu poate îngrădi accesul la justiție, are ca semnificație faptul că legiuitorul nu poate exclude de la exercițiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nicio categorie sau grup social. De asemenea se invocă jurisprudența Curții Constituționale referitoare la accesul liber la justiție și folosirea căilor de atac. Se mai arată că dreptul de acces la justiție nu conferă tuturor și sine modo dreptul de acces la toate gradele de jurisdicție, dar implică indubitabil dreptul la exercitarea căilor de atac prevăzute de lege.

11.Cu referire la art. 493 din Codul de procedură civilă se mai arată că, potrivit doctrinei în materie, procedura de filtrare a recursurilor a fost introdusă ca un mijloc de degrevare a activității instanței supreme, iar această procedură contribuie la o decongestionare a instanței superioare și la evitarea birocratizării activității judiciare, care ar afecta însuși prestigiul justiției și al democrației, această procedură fiind compatibilă cu prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Mai mult, cu referire la conformitatea procedurii de filtrare a recursului cu Convenția europeană, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a arătat că art. 6 din Convenție nu pretinde motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de control judiciar, întemeindu-se pe o dispoziție legală specifică, respinge calea de atac ca lipsită de șanse de succes; în esență se arată că jurisprudența Curții Europene este în sensul că un filtru de admisibilitate nu contravine dreptului la un proces echitabil, însă trebuie ca procedura de filtrare să fie stabilită potrivit unor norme legale precise, a căror aplicare să fie previzibilă pentru părți.

12.De asemenea se arată că în doctrină au fost evidențiate ca elemente semnificative ale procedurii de filtrare, valorizarea dreptului la apărare și la contradictorialitate prin posibilitatea oferită părților de a-și exprima punctele de vedere asupra soluției preconizate prin raportul întocmit asupra recursului, într-un termen rezonabil de 10 zile, precum și celeritatea și utilitatea rezolvării în fond a recursului, fără citarea părților, printr-o decizie definitivă, când recursul este admisibil, când problema de drept evocată în recurs nu este una controversată sau când ea a fost rezolvată rectiliniu de instanța supremă. Chiar dacă, în cazurile în discuție, instanța s-ar pronunța asupra fondului recursului, procedura în fața instanței de recurs se desfășoară cu respectarea principiilor contradictorialității și dreptului la apărare, părțile fiind îndreptățite, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură civilă, să formuleze în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicarea acestuia, iar în conformitate cu art. 493 alin. (6) teza a II-a din același Cod, în soluționarea recursului instanța va ține seama de punctele de vedere ale părților formulate potrivit alin. (4) al aceluiași articol. Totodată, în doctrină s-a mai arătat că, pentru aplicarea prevederilor art. 493 alin. (6) din Cod, mai este necesară o condiție, care nu a fost prevăzută din nou în cuprinsul art. 493 alin. (6), dar care rezultă fără niciun dubiu din art. 490 alin. (2) teza finală din același Cod, și anume dacă recurentul sau intimatul sunt de acord ca recursul, admisibil în principiu, să fie soluționat de către completul de filtru, acord care trebuie comunicat prin cererea de recurs sau răspunsul la întâmpinare, respectiv prin întâmpinare, de către intimat. Dispozițiile art. 490 alin. (2) din același Cod constituie o modalitate prin care legiuitorul a încercat să asigure o mai mare celeritate în soluționarea recursului, dar și să evite cheltuieli suplimentare pentru părți.

13.Se mai apreciază că soluția legislativă criticată trebuie analizată și în contextul regândirii căilor de atac prin noua reglementare procesual civilă de drept comun, care a adus o schimbare de paradigmă în ceea ce privește sistemul căilor de atac și rolul recursului.

14.Se mai invocă și cele statuate în acest sens prin Decizia Curții Constituționale nr. 839 din 8 decembrie 2015.

15.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, republicată, reține următoarele:

16.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

17.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile art. 493 alin. (6) din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, potrivit cărora: „(6) Dacă raportul apreciază că recursul este admisibil și toți membrii sunt de acord, iar problema de drept care se pune în recurs nu este controversată sau face obiectul unei jurisprudențe constante a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul se poate pronunța asupra fondului recursului, fără citarea părților, printr-o decizie definitivă, care se comunică părților. În soluționarea recursului instanța va ține seama de punctele de vedere ale părților formulate potrivit alin. (4).“18. În motivarea excepției de neconstituționalitate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal susține că textul de lege criticat contravine dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul securității juridice, în componenta sa referitoare la calitatea legii, art. 21 alin. (1) și (3) referitoare la accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil și art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare.

19.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că în motivarea acesteia se arată că prevederile art. 493 alin. (6) din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale în măsura în care pot fi interpretate în sensul că pronunțarea asupra fondului recursului se poate realiza fără citarea părților, inclusiv în cazul în care recurentul și intimatul nu și-au dat acordul ca recursul, atunci când este admisibil în principiu, să fie soluționat de către completul de filtru.

20.În același timp se susține că prevederile legale criticate pot fi interpretate și în sensul invers, reținut în decizia definitivă a Înaltei Curți, împotriva căreia a fost formulată contestație în anulare în cauza în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate, respectiv în sensul în care, dacă sunt îndeplinite condițiile enumerate în art. 493 alin. (6) din Codul de procedură civilă, recursul poate fi soluționat pe fond, fără citarea părților, chiar dacă nu a existat acordul recurentului și al intimatului, pentru judecarea de către completul de filtru. În acest sens se arată că textul legal ce face obiectul excepției de neconstituționalitate nu condiționează de acordul părților posibilitatea completului de a se pronunța asupra fondului recursului, fără citarea acestora.

21.Analizând excepția de neconstituționalitate prin raportare la dispozițiile constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul securității juridice, în componenta sa referitoare la calitatea legii, Curtea reține că aceasta este neîntemeiată. În acord cu jurisprudența constantă a Curții Constituționale, una din componentele principiului securității raporturilor juridice este reprezentată de calitatea legii, în sensul în care legea trebuie să fie suficient de precisă și clară pentru a putea fi aplicată (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, Decizia nr. 647 din 5 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din data de 14 noiembrie 2006, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012, Decizia nr. 196 din 4 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 231 din 22 aprilie 2013, sau Decizia nr. 447 din 20 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013).

22.În același sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie să fie accesibilă justițiabilului și previzibilă în ceea ce privește efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerința de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea și modalitățile de exercitare a puterii de apreciere a autorităților în domeniul respectiv, ținând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecție adecvată împotriva arbitrariului. În plus nu poate fi considerată „lege“ decât o normă enunțată cu suficientă precizie, pentru a permite cetățeanului să își adapteze conduita în funcție de aceasta; apelând, la nevoie, la consiliere de specialitate în materie, el trebuie să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Hotărârea din 5 ianuarie 2000, pronunțată în Cauza Beyeler împotriva Italiei, paragraful 109, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragrafele 52 și 55, sau Hotărârea din 5 aprilie 2016, pronunțată în Cauza Guță Tudor Teodorescu împotriva României, paragraful 42).

23.Analizând prevederea legală supusă controlului de constituționalitate prin raportare la exigențele constituționale și convenționale ale principiului securității juridice, referitoare la calitatea legii, Curtea reține că aceasta dispune asupra posibilității completului de filtru de a se pronunța asupra fondului recursului, fără citarea părților, printr-o decizie definitivă care se comunică acestora, atunci când sunt îndeplinite condițiile enumerate de textul de lege criticat, și anume: dacă raportul [întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului, potrivit art. 493 alin. (2) din același Cod] apreciază că recursul este admisibil și toți membrii completului sunt de acord și dacă problema de drept care se pune în recurs nu este controversată sau face obiectul unei jurisprudențe constante a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin urmare, având în vedere conținutul normativ explicit al textului de lege criticat, Curtea reține că acesta este suficient de clar, precis și previzibil pentru a putea fi aplicat, astfel încât nu poate fi reținută o încălcare a prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție.

24.Aspectul de neconstituționalitate evidențiat în motivarea excepției se referă mai degrabă la o posibilă corelare a prevederilor legale criticate cu dispozițiile art. 490 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă, care dispun asupra obligației recurentului și a intimatului de a-și exprima, în scris, odată cu depunerea cererii de recurs, a întâmpinării sau, respectiv, a răspunsului la întâmpinare, acordul/dezacordul ca recursul admisibil în principiu să fie soluționat de completul de filtru. Cu alte cuvinte se solicită Curții Constituționale pronunțarea unei decizii prin care să se statueze, dacă, în cazul în care completul de filtru se pronunță asupra recursului fără citarea părților, în condițiile art. 493 alin. (6) din Codul de procedură civilă, este obligatoriu să existe acordul intimatului și al recurentului pentru soluționarea recursului de către completul de filtru.

25.Prin urmare, problema care se pune în speță este aceea a unei aplicări coroborate a prevederilor legale incidente procedurii de filtrare a recursurilor. În acest sens, Curtea reține că, în acord cu principiul disponibilității, legiuitorul a acordat o importanță deosebită exprimării acordului expres al părților asupra judecării recursului de către completul de filtru, atunci când a instituit, prin dispozițiile art. 490 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă, obligativitatea depunerii acestui acord împreună cu cererea de recurs, a întâmpinării sau, respectiv, a răspunsului la întâmpinare. Ca atare, în mod corelativ, instanța de judecată trebuie să țină seama de acordul scris al părților în acest sens și nu poate trece la soluționarea pe fond a recursului, fără citarea părților, atunci când nu există acordul părților pentru soluționarea potrivit procedurii reglementate prin textul de lege criticat.

26.Curtea reține că, în acest caz în care nu există acordul părților pentru judecarea de către completul de filtru, fără citarea acestora, nu este asigurată o veritabilă contradictorialitate în cadrul procesului civil. Așa cum a statuat Curtea prin Decizia nr. 839 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragraful 27, acordul părților ca judecata să se facă fără citarea lor, pe baza actelor depuse la dosar, inclusiv a punctelor formulate de acestea cu privire la raportul întocmit asupra recursului, dă expresia unei valorificări a principiului contradictorialității, asigurată, în acest caz (în care judecata se face fără citarea părților), prin comunicarea actelor de procedură ale părților și a raportului, precum și prin exprimarea acordului intimatului și al recurentului în acest sens.

27.Prin urmare, Curtea reține că dispozițiile art. 490 alin. (2) teza finală din același cod au caracterul unor dispoziții generale, aplicabile întotdeauna în cadrul procedurii de filtrare a recursurilor, acestea completând condițiile de care trebuie să țină seama completul de filtru în cazul soluționării pe fond a recursului, fără citarea părților. Astfel, în vederea respectării principiilor contradictorialității și a disponibilității, pentru judecarea pe fond a recursului în cadrul completului de filtru, fără citarea părților, Curtea reține că întotdeauna este necesar să existe acordul expres al părților în acest sens. Prin aplicarea coroborată a prevederilor art. 490 alin. (2) teza finală și a prevederilor art. 493 alin. (6) din Codul de procedură civilă, instanța de judecată realizează o veritabilă operațiune de interpretare, dând expresie competenței sale constituționale reglementate prin art. 126 alin. (1) din Constituție.

28.Pentru toate aceste considerente nu sunt întemeiate nici susținerile autoarei excepției de neconstituționalitate referitoare la faptul că aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (6) din Codul de procedură civilă poate conduce la soluții contradictorii. În acest sens, fosta Comisie Europeană a Drepturilor Omului a decis că simplul fapt că o dispoziție legislativă dă naștere unor probleme de interpretare nu semnifică nicicum caracterul ei vag și imprecis care să o priveze de calitatea de „lege“, în sensul terminologiei utilizate în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (a se vedea, în acest sens, Decizia din 11 ianuarie 1994, pronunțată în Cauza X. S.A. împotriva Olandei). De asemenea, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a admis că normele legale nu pot fi de o „previzibilitate absolută“, ceea ce ar conduce la o excesivă rigiditate și la imposibilitatea de adaptare a cadrului legal la schimbările sociale; în acest sens s-a reținut că normele legale pot conține formulări mai mult sau mai puțin vagi, a căror interpretare și aplicare depind de practica judecătorească (Hotărârea din 6 februarie 2001, pronunțată în Cauza Tammer împotriva Estoniei, paragraful 37).

29.Pentru aceleași considerente, în cauză nu poate fi reținută nici încălcarea art. 21 alin. (1) și (3) referitoare la accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil și a prevederilor art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare.

30.De altfel, în sensul celor reținute mai sus, Curtea Constituțională s-a pronunțat în mod explicit și prin Decizia nr. 839 din 8 decembrie 2015, anterior citată, paragrafele 25 și 26, prin care a reținut că, „(...) pe lângă aceste condiții prevăzute expres de alin. (6) al art. 493 din Codul de procedură civilă, deși nu mai este reluată de textul legal criticat, este obligatorie și îndeplinirea condiției prevăzute de art. 490 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă, potrivit căreia, prin actele de procedură depuse, recurentul și, respectiv, intimatul trebuie să își dea acordul ca atunci când recursul este admisibil în principiu, acesta să fie soluționat de către completul de filtru prevăzut de art. 493 din Codul de procedură civilă. În lipsa acestui acord, chiar în situația în care celelalte condiții prevăzute de alin. (6) al art. 493 din Codul de procedură civilă sunt îndeplinite, recursul nu poate fi soluționat pe fond de completul de filtru, fără citarea părților.“ Cele statuate în această decizie își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură a reconsidera jurisprudența Curții Constituționale.

31.În fine, Curtea mai reține că problema de interpretare a textului de lege criticat rezultată din practica judiciară, la nivelul completurilor de filtru ale instanței supreme, își poate găsi rezolvarea prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege. Controlul de constituționalitate vizează conținutul normativ al normei juridice, astfel cum acesta este stabilit printr-o interpretare generală și continuă la nivelul instanțelor judecătorești, neputând fi efectuat asupra conținutului normei juridice rezultat din interpretările eronate și izolate ale unor instanțe judecătorești. Prin urmare, competența Curții Constituționale este angajată atunci când există o practică judiciară divergentă și continuă, fără a fi izolată, în care una dintre interpretările date normei în cauză este contrară exigențelor Constituției. Cu alte cuvinte, criteriul fundamental pentru determinarea competenței Curții Constituționale de a exercita controlul de constituționalitate asupra unei interpretări a normei juridice este caracterul continuu al acestei interpretări, respectiv persistența sa în timp, în cadrul practicii judiciare, așadar, existența unei practici judiciare care să releve un anumit grad de acceptare la nivelul instanțelor. De aceea, Curtea Constituțională este abilitată să intervină atunci când este sesizată cu privire la existența unei practici unitare/neunitare de interpretare și aplicare a legii de natură a încălca exigențele Constituției, iar interpretările izolate, vădit eronate, nu pot face obiectul controlului de constituționalitate, ci al controlului judecătoresc (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016, paragraful 20).

32.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată din oficiu de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 585/1/2017 al acestei instanțe și constată că dispozițiile art. 493 alin. (6) din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 21 septembrie 2017.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Irina-Loredana Gulie