Decizia nr. 204 din 3 aprilie 2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (5^1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Narcis-Adrian Oprea în Dosarul nr. 17.213/280/2016/a1 al Judecătoriei Pitești - Secția penală, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.554D/2017.2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. Se susține că neconstituționalitatea este dedusă din compararea textului criticat cu dispozițiile alin. (6) lit. a) și c) ale aceluiași text de lege. De asemenea, se arată că dispozițiile art. 341 alin. (5^1) din Codul de procedură penală au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, din perspectiva unor critici similare, nefiind identificate încălcări ale drepturilor fundamentale. Se solicită menținerea jurisprudenței Curții Constituționale în materia analizată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea din 11 aprilie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 17.213/280/2016/a1, Judecătoria Pitești - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 341 alin. (5^1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Narcis-Adrian Oprea într-o cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri formulate de autorul excepției împotriva unei soluții de clasare, în condițiile în care, în respectiva cauză nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că nelegalitatea anumitor probe administrate în faza urmăririi penale nu poate fi analizată de către judecătorul de cameră preliminară, dacă textul criticat este interpretat în sensul că, în cazul în care nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală, judecătorul nu poate sau nu este obligat să verifice legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și nu poate exclude probele nelegal administrate sau anula acte de urmărire penală, întrucât, printre soluțiile prevăzute la art. 341 alin. (6) din Codul de procedură penală nu se regăsesc și cele anterior enumerate, care sunt, însă, reglementate la art. 341 alin. (7) din Codul de procedură penală. Se mai susține că, în același timp, conform dispozițiilor art. 341 alin. (5^1) din Codul de procedură penală, nu toate probele pot fi verificate sub aspectul temeiniciei, întrucât într-o astfel de cauză este admisibilă doar proba cu înscrisuri. Se arată că, atunci când proba contestată este un raport medico-legal, aceasta nu poate fi combătută prin înscrisuri noi, fiind necesară dispunerea unei contraexpertize.

6.Judecătoria Pitești - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că limitarea, conform textului criticat, a mijloacelor de probă care pot fi dispuse în faza camerei preliminare, cu ocazia soluționării plângerilor împotriva soluțiilor de clasare, la înscrisuri, este justificată de natura juridică a acestor plângeri, care nu vizează soluționarea propriu-zisă a cauzei penale, ci constituie un mijloc procedural prin care se realizează un examen al ordonanței procurorului atacate sub aspectul legalității sale. Astfel, se susține că este firesc ca judecătorul de cameră preliminară să judece pe baza lucrărilor și a materialelor existente la dosarul cauzei, care au fost avute în vedere de procuror cu ocazia emiterii ordonanței atacate, judecata având ca scop stabilirea legalității soluției dispuse prin respectiva ordonanță. Se conchide că dispozițiile art. 341 alin. (5^1) din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor constituționale invocate.

7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 599 din 21 octombrie 2014, referitoare la asigurarea dreptului la un proces echitabil. Mai mult, se observă că, potrivit art. 341 alin. (6) din Codul de procedură penală, în cauzele în care nu s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, printre soluțiile pe care le poate dispune judecătorul de cameră preliminară se numără și cea de admitere a plângerii, urmată de desființarea soluției atacate și de trimiterea cauzei la procuror, pentru a începe sau pentru a completa urmărirea penală. În aceste condiții, susținerea petentului, conform căreia una dintre părți ar putea beneficia de probe nelegal administrate în faza de urmărire penală, întrucât judecătorul nu poate dispune completarea lor, nu poate fi reținută.

9.Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile art. 341 alin. (5^1) din Codul de procedură penală sunt constituționale. Se susține că textul criticat se aplică, în mod egal, tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei juridice analizate, motiv pentru care acesta nu încalcă principiul egalității, prevăzut la art. 16 din Constituție, făcându-se trimitere la deciziile Curții Constituționale nr. 107 din 13 iunie 2000 și nr. 781 din 17 noiembrie 2015. Se arată, de asemenea, că prevederile art. 341 alin. (5^1) din Codul de procedură penală nu încalcă accesul liber la justiție, dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, deoarece judecătorul de cameră preliminară nu este învestit cu soluționarea unei cauze în care să trebuiască să se pronunțe cu privire la vinovăția sau nevinovăția inculpatului, ci cu privire la soluția de neurmărire sau netrimitere în judecată, sens în care verifică ordonanța atacată pe baza lucrărilor, a materialului din dosarul de urmărire penală și a oricăror înscrisuri noi prezentate. Se arată, totodată, că textul criticat nu încălcă nici prevederile art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală. De asemenea, se face trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 296 din 1 martie 2011, prin care instanța de contencios constituțional s-a exprimat cu privire la operațiunea de interpretare a legii, arătând că aceasta revine, în mod necesar, instanțelor în procesul soluționării cauzelor.

10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 341 alin. (5^1) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „Judecătorul de cameră preliminară, soluționând plângerea, verifică soluția atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul de urmărire penală și a oricăror înscrisuri noi prezentate.“13. Se susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) și alin. (2) cu privire la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, art. 24 referitor la dreptul la apărare și art. 124 alin. (2) cu privire la înfăptuirea justiției.

14.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 341 alin. (5^1) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin raportare la critici de neconstituționalitate similare, fiind pronunțată, în acest sens, Decizia nr. 530 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 888 din 13 noiembrie 2017, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată.

15.Prin Decizia nr. 530 din 11 iulie 2017, paragraful 18, Curtea a reținut că limitarea mijloacelor de probă, pe baza cărora judecătorul de cameră preliminară poate soluționa plângerea formulată împotriva soluțiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată, este justificată, având în vedere natura juridică a acestei plângeri, care nu vizează judecarea propriu-zisă a cauzei penale, ci constituie un mijloc procedural prin care se realizează un examen al ordonanței procurorului, atacate sub aspectul legalității acesteia. Ca urmare, este firesc ca, în vederea soluționării plângerii, instanța să verifice, pe baza materialului și a lucrărilor existente în dosarul cauzei, care au fost avute în vedere de procuror la emiterea ordonanței de neurmărire/netrimitere în judecată atacate, dacă această soluție a fost sau nu dispusă cu respectarea dispozițiilor legale.

16.De aceea, Curtea a constatat că dispozițiile art. 341 alin. (2) din Codul de procedură penală nu încalcă dreptul la un proces echitabil, astfel cum este acesta consfințit de prevederile constituționale și de reglementările internaționale, petentul având deplina libertate de a demonstra în fața instanței de judecată nelegalitatea actului atacat, în raport cu lucrările și materialul din dosarul cauzei, cu notele scrise depuse, precum și cu cererile și excepțiile formulate de către inculpat cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale.

17.Așa fiind, Curtea nu a primit critica potrivit căreia se încalcă dreptul de acces liber la justiție, plângerea reglementată de dispozițiile art. 341 din Codul de procedură penală reprezentând, prin ea însăși, o garanție a realizării acestui drept.

18.De asemenea, Curtea a reținut că stabilirea unor reguli speciale de procedură în cazul judecării plângerii împotriva ordonanței procurorului de neurmărire/netrimitere în judecată este realizată de legiuitor în exercitarea competenței sale constituționale și nu încalcă accesul liber la justiție, Curtea Constituțională statuând, în acest sens, că legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege (Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).

19.Prin aceeași decizie, Curtea a mai constatat că aceste drepturi fundamentale nu sunt cu nimic îngrădite prin dispozițiile legale supuse criticilor de neconstituționalitate, din moment ce dispozițiile art. 341 alin. (6) și alin. (7) din Codul de procedură penală reglementează soluțiile ce pot fi date de judecătorul de cameră preliminară plângerii împotriva ordonanțelor procurorului de neurmărire/netrimitere în judecată.

20.Astfel, indiferent de soluția pronunțată, judecătorul de cameră preliminară apreciază și cu privire la probele administrate în dosarul de urmărire penală, inclusiv sub aspectul dacă acestea sunt sau nu suficiente pentru a fundamenta soluția organului de cercetare penală. Admițând plângerea și desființând soluția atacată, instanța poate să dispună motivat fie trimiterea cauzei procurorului „pentru a începe sau pentru a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mișcare acțiunea penală și a completa urmărirea penală“ [art. 341 alin. (6) lit. b) și alin. (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală] ori schimbă temeiul de drept al soluției de clasare dacă prin aceasta nu se creează o situație mai grea pentru persoana care a făcut plângerea [art. 341 alin. (6) lit. c) și art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală], fie, atunci când probele legal administrate sunt suficiente pentru judecarea cauzei, desființarea soluției și dispunerea începerii judecății cu privire la faptele și persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mișcare acțiunea penală, trimițând dosarul spre repartizare aleatorie [art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală]. În ambele situații, dreptul la un proces echitabil al petentului este pe deplin asigurat, acesta având posibilitatea să se prevaleze de toate garanțiile procesuale ce caracterizează acest drept, sens în care, în cazul prevăzut de art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c), procurorul și inculpatul pot face, motivat, contestație cu privire la modul de soluționare a excepțiilor privind legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale, contestație ce va fi soluționată, în lumina Deciziei Curții Constituționale nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, cu participarea părților, subiecților procesuali principali și a procurorului, asigurându-se, în acest fel, comunicarea către aceștia a documentelor care sunt de natură să influențeze decizia judecătorului, precum și posibilitatea de a discuta în mod efectiv observațiile depuse în fața instanței. De altfel, Curtea a mai reținut că, împrejurarea că judecătorul de cameră preliminară va putea verifica, în cauzele în care a fost pusă în mișcare acțiunea penală, legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale, putând exclude probele nelegal administrate ori, după caz, să sancționeze potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, în așa fel încât, în situația dispunerii începerii judecății, probele astfel excluse nu mai pot fi avute în vedere la judecarea în fond a cauzei, nu reprezintă altceva decât o reflectare a exigențelor dreptului la un proces echitabil.

21.Tot prin Decizia nr. 530 din 11 iulie 2017, instanța de control constituțional a reținut că, în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2016, prin care au fost modificate prevederile art. 341 alin. (2) din Codul de procedură penală, se menționează că aceasta a fost adoptată, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituție, având în vedere faptul că, de la intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală și până în prezent, a fost adoptat un număr semnificativ de decizii ale Curții Constituționale, care au produs un impact semnificativ asupra codului și care necesită intervenție legislativă asupra unor instituții importante, precum procedura soluționării plângerii împotriva soluțiilor procurorului, fiind citate Decizia Curții Constituționale nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, prin care s-a constatat că soluția legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunță asupra plângerii fără participarea petentului, a procurorului și a intimaților este neconstituțională, Decizia Curții Constituționale nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, prin care s-a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 341 alin. (10) din Codul de procedură penală potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunță fără participarea procurorului și a inculpatului este neconstituțională, Decizia Curții Constituționale nr. 733 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 27 ianuarie 2016, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 341 alin. (6) lit. c) și, prin extindere, ale art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale prin împiedicarea accesului la justiție în cazul soluțiilor de renunțare la urmărirea penală. Așa încât, Curtea a reținut că, prin modificarea normelor procesual penale în acord cu deciziile instanței de control constituțional anterior citate, viciile de neconstituționalitate constatate au fost acoperite. Astfel, Curtea a constatat că textul criticat reglementează atât cu privire la citarea petentului și a intimaților și încunoștințarea procurorului în această procedură, cu posibilitatea de a depune note scrise cu privire la admisibilitatea ori temeinicia plângerii, cât și cu privire la posibilitatea petentului și intimaților de a formula cereri și de a ridica excepții cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale, dacă în cauză a fost pusă în mișcare acțiunea penală. În aceste condiții, Curtea a constatat că, în respectiva cauză, petentul - fiind citat, având posibilitatea de a depune note scrise cu privire la admisibilitatea și temeinicia plângerii, de a demonstra nelegalitatea soluției atacate în raport cu lucrările și materialul din dosarul de urmărire penală și a oricăror înscrisuri noi prezentate, de a formula cereri și ridica excepții cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale, în măsura în care în cauză a fost pusă în mișcare acțiunea penală - beneficiază de toate garanțiile dreptului la un proces echitabil.

22.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudența Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziei anterior arătate sunt aplicabile și în prezenta cauză.

23.Distinct de cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 530 din 11 iulie 2017, dar pentru aceleași argumente, Curtea constată că textul criticat nu contravine nici prevederilor constituționale ale art. 24. Astfel, Curtea reține că garanțiile procesuale mai sus analizate reprezintă tot atâtea garanții ale realizării unei apărări eficiente, în condițiile ce rezultă din ipoteza juridică reglementată prin textul criticat. Mai mult, în etapele procesuale pe care le parcurge, autorul plângerii formulate, conform prevederilor art. 340 din Codul de procedură penală, poate fi asistat de un avocat ales sau numit din oficiu, în conformitate cu exigențele dreptului fundamental la apărare.

24.Referitor la pretinsa încălcare, prin textul criticat, a dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) și alin. (2), Curtea constată că persoanele care formulează plângeri împotriva soluțiilor de clasare pronunțate în cauze în care nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală se află într-o situație diferită de cea a titularilor unor astfel de plângeri promovate în cauze în care a fost pusă în mișcare acțiunea penală, aspect ce justifică reglementarea în privința acestora a unui regim diferit, din perspectiva probelor care se impun a fi administrate cu ocazia soluționării acestor plângeri de către judecătorul de cameră preliminară. În acest sens, Curtea Constituțională a reținut, în repetate rânduri, în jurisprudența sa, că principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite, motiv pentru care el nu exclude ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite (a se vedea Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 și Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996).

25.În ceea ce privește invocarea de către autorul excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 124 alin. (2) din Codul de procedură penală, Curtea reține că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât ipoteza textului criticat nu vizează unicitatea, imparțialitatea și egalitatea pentru toți a justiției.

26.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Narcis-Adrian Oprea în Dosarul nr. 17.213/280/2016/a1 al Judecătoriei Pitești - Secția penală și constată că dispozițiile art. 341 alin. (5^1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Pitești - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 3 aprilie 2018.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop