Decizia nr. 530 din 11 iulie 2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (2), (5^1), (6) și (8) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Filofteia Ciobanu în Dosarul nr. 23.210/197/2016 al Judecătoriei Brașov și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.931D/2016.2. La apelul nominal se prezintă autoarea excepției și reprezentantul Companiei Naționale „Poșta Română“ - S.A., domnul Dan Slotea, cu împuternicire aflată la dosar. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că autoarea excepției a depus copie de pe actele aflate la dosarul instanței și parchetului.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul autoarei excepției, care precizează că obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie și dispozițiile alin. (5^1) al art. 341 din Codul de procedură penală și solicită examinarea acestora. De asemenea pune concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate, reiterând susținerile cuprinse în notele scrise aflate la dosarul cauzei.

4.Reprezentantul Companiei Naționale „Poșta Română“ - S.A., având cuvântul, solicită respingerea excepției de neconstituționalitate.

5.Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, având în vedere că dispozițiile criticate nu aduc atingere principiului egalității în drepturi a cetățenilor, totodată, norma procesual penală criticată garantând liberul acces la justiție. Arată că instanța de control constituțional a mai examinat prevederile criticate, astfel încât solicită menținerea jurisprudenței Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

6.Prin Încheierea din 11 noiembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 23.210/197/2016, Judecătoria Brașov a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Filofteia Ciobanu, în soluționarea unei cauze penale având ca obiect plângerea formulată de autoare, în temeiul art. 340 din Codul de procedură penală, împotriva Ordonanței din data de 18 aprilie 2016, emisă în Dosarul nr. 348/P/2016 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, menținută prin Ordonanța nr. 182/II-2/2016 din 8 august 2016 a prim-procurorului adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

7.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea susține că normele procesual penale criticate sunt neconstituționale, întrucât, în controlul realizat în această procedură, judecătorul de cameră preliminară verifică soluția dată de procuror doar în baza lucrărilor și materialului din dosar, fiind excluse materialele care nu se află în dosar, deoarece procurorul și organele de poliție nu le-au administrat, în acest sens fiind precizate înscrisurile, cercetările la fața locului, înregistrările audio-video deținute de entități/instituții/autorități de stat. Totodată, susține că normele procesual penale criticate limitează posibilitatea de a formula cereri și de a ridica excepții cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale doar dacă în cauză a fost pusă în mișcare acțiunea penală, prin aceasta fiind contrare dispozițiilor constituționale invocate.

8.Judecătoria Brașov opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Face referire la jurisprudența instanței de control constituțional cu privire la dispozițiile art. 278^1 din Codul de procedură penală din 1968, respectiv Decizia nr. 354 din 23 septembrie 2004, în care s-a reținut că „în cadrul judecării unei asemenea plângeri, instanța judecătorească competentă urmează să examineze legalitatea și temeinicia soluției atacate. Așa fiind, este evident că o asemenea examinare se poate face numai pe baza lucrărilor și a materialului dosarului cauzei, pe care s-a întemeiat și soluția dată de procuror, precum și pe baza eventualelor înscrisuri noi prezentate. Instanța, nefiind sesizată pentru judecarea cauzei în fond, nu poate administra noi probe“, în același sens fiind și deciziile Curții Constituționale nr. 412 din 12 octombrie 2014, nr. 414 din 12 octombrie 2014, nr. 440 din 26 octombrie 2004, nr. 31 din 25 ianuarie 2005, nr. 233 din 21 aprilie 2005, nr. 54 din 26 ianuarie 2006 și nr. 165 din 28 februarie 2006, care conturează o jurisprudență constantă a instanței de control constituțional în materia analizată. Apreciază că rațiunile expuse mai sus susțin și actuala opțiune a legiuitorului - de a limita administrarea de probe în cadrul procedurii soluționării plângerii formulate împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată, câtă vreme natura acesteia nu s-a modificat în contextul reglementării în vigoare. Astfel, observă că, și în sistemul noii legislații procesual penale, procedura în discuție nu vizează judecarea propriu-zisă a cauzei penale, ci constituie un mijloc procedural prin care se realizează un examen, sub aspectul legalității, al ordonanței procurorului atacate. Arată că este firesc, în vederea soluționării plângerii, ca judecătorul să verifice, pe baza materialului și lucrărilor existente în dosarul cauzei, care au fost avute în vedere de procuror la adoptarea soluției de netrimitere în judecată atacate, dacă această soluție a fost sau nu dispusă cu respectarea dispozițiilor legale. Face referire la dispozițiile art. 3 alin. (4) din Codul de procedură penală, care permit doar organelor de urmărire penală administrarea de probe în cursul urmăririi penale, acestea neputând să fie completate în procedura plângerii împotriva soluției procurorului. Totodată, reține că, în cazul în care înțelege să se prevaleze de probe noi, pe care nu le deține personal pentru a obține desființarea ordonanței procurorului, partea are posibilitatea de a cere revocarea acesteia, în condițiile art. 335 alin. (2) din Codul de procedură penală. De asemenea arată că, în cazul în care judecătorul de cameră preliminară apreciază că urmărirea penală nu este completă, acesta are la îndemână soluția prevăzută de art. 341 alin. (6) lit. d) din Codul de procedură penală și, respectiv, art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, acestea fiind remediul pentru o activitate de cercetare penală insuficientă. Consideră că normele procesual penale criticate nu sunt în măsură să afecteze caracterul echitabil al procedurii, sunt suficient de clare și previzibile pentru destinatarii lor, din cuprinsul acestora rezultând cu claritate că doar părțile pot depune înscrisuri noi cu privire la admisibilitatea sau temeinicia plângerii, judecătorul de cameră preliminară neavând inițiativă sub aspect probator în această procedură. În ceea ce privește posibilitatea părților de a invoca cereri prealabile și excepții în cadrul acestei proceduri constată că posibilitatea părților de a formula astfel de cereri este supusă aprecierii judecătorului de cameră preliminară care, la rândul său, are posibilitatea de a califica astfel de cereri prealabile ca apărări de fond, pe care să le analizeze odată cu fondul plângerii formulate în condițiile art. 340 și următoarele din Codul de procedură penală.

9.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

10.Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că, în prezenta cauză, sunt aplicabile mutatis mutandis considerentele deciziilor Curții nr. 599 din 21 octombrie 2014 și nr. 442 din 21 iunie 2016.

11.Avocatul Poporului arată că a transmis punctul său de vedere în sensul constituționalității dispozițiilor art. 341 din Codul de procedură penală, acesta fiind reținut în deciziile Curții Constituționale nr. 663 din 11 noiembrie 2014 și nr. 442 din 21 iunie 2016. Precizează că menține punctul de vedere anterior exprimat.

12.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, concluziile scrise și orale ale autoarei excepției, susținerile reprezentantului Companiei Naționale „Poșta Română“ - S.A., concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

13.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 341 din Codul de procedură penală. Prin notele scrise, autoarea excepției solicită sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 din Codul de procedură penală, „mai puțin alin. (1), (3), (4), (5), (7), (9)-(11) cu toate formulările avute în perioada faptelor în cauză“. În aceste condiții, Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 341 alin. (2), (5^1), (6) și (8) din Codul de procedură penală, în redactarea cu care a fost sesizată Curtea, așadar, astfel cum au fost modificate și completate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din data de 23 mai 2016, având următorul conținut: „(2) Judecătorul de cameră preliminară stabilește termenul de soluționare și dispune citarea petentului și a intimaților și încunoștințarea procurorului, cu mențiunea că pot depune note scrise cu privire la admisibilitatea ori temeinicia plângerii. Dacă în cauză a fost pusă în mișcare acțiunea penală, petentul și intimații pot formula cereri și ridica excepții și cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale. […] (5^1) Judecătorul de cameră preliminară, soluționând plângerea, verifică soluția atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul de urmărire penală și a oricăror înscrisuri noi prezentate.

(6)În cauzele în care nu s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, judecătorul de cameră preliminară poate dispune una dintre următoarele soluții:

a)respinge plângerea, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată; b) admite plângerea, desființează soluția atacată și trimite motivat cauza la procuror pentru a începe sau pentru a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mișcare acțiunea penală și a completa urmărirea penală;

c)admite plângerea și schimbă temeiul de drept al soluției de clasare atacate, dacă prin aceasta nu se creează o situație mai grea pentru persoana care a făcut plângerea. […] (8) Încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin. (6), alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) și d) și alin. (7^1) este definitivă.“15. Autoarea susține că normele procesual penale criticate sunt contrare atât dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (3) referitor la valorile supreme ale statului de drept și alin. (5) privind principiul legalității, art. 16 alin. (2) potrivit căruia nimeni nu este mai presus de lege, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție și dreptul părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, cât și prevederilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

16.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține, cu privire la dispozițiile art. 341 alin. (6) lit. c) din Codul de procedură penală, că a pronunțat Decizia nr. 733 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 27 ianuarie 2016, prin care a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 341 alin. (6) lit. c) și, prin extindere, dispozițiile art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale prin împiedicarea accesului la justiție în cazul soluțiilor de renunțare la urmărirea penală. Așadar, cu privire la art. 341 alin. (6) lit. c) din Codul de procedură penală, declarat neconstituțional potrivit deciziei mai sus arătate, Curtea constată că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, care dispun că „Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale“. În consecință, față de momentul intervenirii acestei cauze de inadmisibilitate, anterior sesizării Curții Constituționale de către instanța judecătorească, urmează ca excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 341 alin. (6) lit. c) din Codul de procedură penală să fie respinsă ca inadmisibilă.

17.În continuare, Curtea reține că, anterior modificării dispozițiilor art. 341 alin. (2) din Codul de procedură penală prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016, soluția legislativă criticată, având o reglementare similară, a mai fost supusă controlului de constituționalitate, Curtea respingând, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate prin Decizia nr. 42 din 17 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 25 martie 2015, și Decizia nr. 745 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 28 februarie 2017. În considerentele deciziilor precitate, Curtea a reamintit cele statuate prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, și anume că judecarea plângerii fără participarea petentului, a procurorului și a intimaților contravine dreptului la un proces echitabil în componentele sale referitoare la contradictorialitate și oralitate, întrucât norma legală nu permite comunicarea către aceștia a documentelor care sunt de natură să influențeze decizia judecătorului și nu prevede posibilitatea de a discuta în mod efectiv observațiile depuse în fața instanței. Odată citate, însă, părțile au posibilitatea să ia cunoștință despre desfășurarea procedurii în fața judecătorului de cameră preliminară și au dreptul să consulte toate documentele existente în dosarul cauzei, fiindu-le asigurate, în acest fel, toate drepturile și garanțiile procesuale pe care dreptul la un proces echitabil le presupune în faza procesuală analizată (paragraful 18). Totodată, Curtea a reținut că, urmare a pronunțării Deciziei nr. 599 din 21 octombrie 2014, se asigură și respectarea dreptului la apărare, reglementat la art. 24 din Constituție, drept care conferă oricărei părți implicate într-un proces, potrivit intereselor sale și indiferent de natura procesului, posibilitatea de a utiliza toate mijloacele prevăzute de lege pentru a invoca în apărarea sa fapte sau împrejurări. Acest drept presupune, printre altele, participarea la ședințele de judecată și posibilitatea de a beneficia de serviciile unui apărător.

18.Totodată, Curtea, analizând criticile potrivit cărora dispozițiile art. 341 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale, întrucât nu permit administrarea de probe de către judecătorul de cameră preliminară sau nu sunt suficient de clare cu privire la această posibilitate, a statuat, în Decizia nr. 442 din 21 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 666 din 30 august 2016, paragrafele 29-32, că limitarea mijloacelor de probă este justificată având în vedere natura juridică a acestei plângeri, care nu vizează judecarea propriu-zisă a cauzei penale, ci constituie un mijloc procedural prin care se realizează un examen al ordonanței procurorului, atacate sub aspectul legalității acesteia. Ca urmare, este firesc ca, în vederea soluționării plângerii, instanța să verifice, pe baza materialului și a lucrărilor existente în dosarul cauzei, care au fost avute în vedere de procuror la emiterea ordonanței de neurmărire/netrimitere în judecată atacate, dacă această soluție a fost sau nu dispusă cu respectarea dispozițiilor legale. De aceea, dispozițiile art. 341 alin. (2) din Codul de procedură penală nu încalcă dreptul la un proces echitabil, astfel cum este acesta consfințit de prevederile constituționale și de reglementările internaționale, petentul având deplina libertate de a demonstra în fața instanței de judecată nelegalitatea actului atacat, în raport cu lucrările și materialul din dosarul cauzei, cu notele scrise depuse, precum și cu cererile și excepțiile formulate de către inculpat cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale. Așa fiind, Curtea nu a primit critica potrivit căreia se încalcă dreptul de acces liber la justiție, plângerea reglementată de dispozițiile art. 341 din Codul de procedură penală reprezentând, prin ea însăși, o garanție a realizării acestui drept. Stabilirea unor reguli speciale de procedură în cazul judecării plângerii împotriva ordonanței procurorului de neurmărire/netrimitere în judecată este realizată de legiuitor în exercitarea competenței sale constituționale și nu încalcă liberul acces la justiție, Curtea Constituțională statuând, în acest sens, că legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege (Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).

19.De asemenea, Curtea a reținut că textul de lege criticat nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil, așa cum este acesta consfințit de prevederile constituționale și de reglementările internaționale invocate, câtă vreme petentul are deplina libertate de a demonstra în fața instanței de judecată nelegalitatea actului atacat, în raport cu lucrările și materialul din dosarul cauzei, cu notele scrise depuse, precum și cu posibilitatea formulării de către inculpat a unor cereri sau excepții cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale. Faptul că aceste drepturi fundamentale nu sunt cu nimic îngrădite prin dispozițiile legale supuse criticilor de neconstituționalitate rezultă și din reglementarea, prin dispozițiile art. 341 alin. (6) și alin. (7) din Codul de procedură penală, a soluțiilor ce pot fi date de judecătorul de cameră preliminară plângerii împotriva ordonanțelor procurorului de neurmărire/netrimitere în judecată. Astfel, indiferent de soluția pronunțată, judecătorul de cameră preliminară apreciază și cu privire la probele administrate în dosarul de urmărire penală, inclusiv sub aspectul dacă acestea sunt sau nu suficiente pentru a fundamenta soluția organului de cercetare penală. Admițând plângerea și desființând soluția atacată, instanța poate să dispună motivat fie trimiterea cauzei procurorului „pentru a începe sau pentru a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mișcare acțiunea penală și a completa urmărirea penală“ [art. 341 alin. (6) lit. b) și alin. (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală] ori schimbă temeiul de drept al soluției de clasare dacă prin aceasta nu se creează o situație mai grea pentru persoana care a făcut plângerea [art. 341 alin. (6) lit. c) și art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală], fie, atunci când probele legal administrate sunt suficiente pentru judecarea cauzei, desființarea soluției și dispunerea începerii judecății cu privire la faptele și persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mișcare acțiunea penală, trimițând dosarul spre repartizare aleatorie [art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală]. În ambele situații, dreptul la un proces echitabil al petentului este pe deplin asigurat, acesta având posibilitatea să se prevaleze de toate garanțiile procesuale ce caracterizează acest drept, sens în care, în cazul prevăzut de art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c), procurorul și inculpatul pot face, motivat, contestație cu privire la modul de soluționare a excepțiilor privind legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale, contestație ce va fi soluționată, în lumina Deciziei Curții Constituționale nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, cu participarea părților, subiecților procesuali principali și a procurorului, asigurându-se, în acest fel, comunicarea către aceștia a documentelor care sunt de natură să influențeze decizia judecătorului, precum și posibilitatea de a discuta în mod efectiv observațiile depuse în fața instanței. De altfel, Curtea a reținut că împrejurarea că judecătorul de cameră preliminară va putea verifica, în cauzele în care a fost pusă în mișcare acțiunea penală, legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale, putând exclude probele nelegal administrate ori, după caz, să sancționeze potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, în așa fel încât, în situația dispunerii începerii judecății, probele astfel excluse nu mai pot fi avute în vedere la judecarea în fond a cauzei, nu reprezintă altceva decât o reflectare a exigențelor dreptului la un proces echitabil.

20.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudența Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziilor anterior arătate sunt aplicabile și în prezenta cauză.

21.În completarea celor constatate de instanța de control constituțional în deciziile precitate, Curtea reține că, în prezenta cauză, obiect al controlului de constituționalitate îl constituie prevederile art. 341 alin. (2) din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016. În preambulul ordonanței se menționează că aceasta a fost adoptată, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituție, având în vedere faptul că, de la intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală și până în prezent a fost adoptat un număr semnificativ de decizii ale Curții Constituționale, care au produs un impact semnificativ asupra codului și care necesită intervenție legislativă asupra unor instituții importante, precum procedura soluționării plângerii împotriva soluțiilor procurorului, fiind citate Decizia Curții Constituționale nr. 599 din 21 octombrie 2014, prin care s-a constatat că soluția legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunță asupra plângerii „fără participarea petentului, a procurorului și a intimaților“ este neconstituțională, Decizia Curții Constituționale nr. 663 din 11 noiembrie 2014, prin care s-a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 341 alin. (10) din Codul de procedură penală potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunță „fără participarea procurorului și a inculpatului“ este neconstituțională, Decizia Curții Constituționale nr. 733 din 29 octombrie 2015, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 341 alin. (6) lit. c) și, prin extindere, ale art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale prin împiedicarea accesului la justiție în cazul soluțiilor de renunțare la urmărirea penală. Așa încât, Curtea reține că, prin modificarea normelor procesual penale în acord cu deciziile instanței de control constituțional anterior citate, viciile de neconstituționalitate constatate au fost acoperite. Textul în vigoare, criticat în prezenta cauză, reglementează atât cu privire la citarea petentului și a intimaților și încunoștințarea procurorului în această procedură, cu posibilitatea de a depune note scrise cu privire la admisibilitatea ori temeinicia plângerii, cât și cu privire la posibilitatea petentului și intimaților de a formula cereri și de a ridica excepții cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale, dacă în cauză a fost pusă în mișcare acțiunea penală. În aceste condiții, Curtea constată că petentul - fiind citat, având posibilitatea de a depune note scrise cu privire la admisibilitatea și temeinicia plângerii, de a demonstra nelegalitatea soluției atacate în raport cu lucrările și materialul din dosarul de urmărire penală și a oricăror înscrisuri noi prezentate, de a formula cereri și ridica excepții cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale, în măsura în care în cauză a fost pusă în mișcare acțiunea penală - beneficiază de toate garanțiile dreptului la un proces echitabil.

22.Cât privește dispozițiile art. 341 alin. (6) și alin. (8) din Codul de procedură penală, Curtea reține că acestea reglementează soluțiile pe care judecătorul de cameră preliminară le poate dispune cu privire la admisibilitatea plângerii formulate împotriva soluției de neurmărire sau de netrimitere în judecată, soluții dispuse de către procuror, dacă în cauză nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală, și, totodată, dispun cu privire la împrejurarea că încheierea astfel pronunțată (cu excepția situației referitoare la cazul în care se dispune începerea judecății) este definitivă. Cu privire la aceste dispoziții, Curtea s-a pronunțat prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014 precitată, paragrafele 24-26, prilej cu care a statuat că sunt constituționale, deoarece stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât art. 129, cât și art. 126 alin. (2) din Constituție fac referire la „condițiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată, urmând a fi prevăzute „numai prin lege“. Curtea a constatat, de asemenea, că dispozițiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu aduc atingere dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Legea fundamentală și nici accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale și a actelor normative internaționale invocate nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, așa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituție prevede că părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condițiile legii. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispozițiile art. 340 și art. 341 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracțiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci soluția de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenție nu sunt aplicabile. De asemenea, prevederile art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu au aplicabilitate în cauza de față, întrucât dreptul la un recurs efectiv este distinct de dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești. Așadar, eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 340 și art. 341 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului.

23.Totodată, prin Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, paragraful 24, Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile art. 341 alin. (1)-(4), alin. (6)-(9) și alin. (11) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile raportate la dispozițiile art. 11 referitor la Dreptul internațional și dreptul intern, art. 16 alin. (1) și alin. (2) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii, art. 21 alin. (1)-(3) referitor la liberul acces la justiție și la dreptul la un proces echitabil, art. 125 alin. (3) referitor la incompatibilitatea funcției de judecător cu orice altă funcție publică sau privată, art. 126 referitor la instanțele judecătorești, art. 127 referitor la caracterul public al dezbaterilor și art. 148 referitor la Integrarea în Uniunea Europeană, precum și la dispozițiile art. 6 paragrafele 1 și 2 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (aceeași soluție s-a impus și prin Decizia nr. 42 din 17 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 25 martie 2015).

24.Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele și soluția deciziilor mai sus amintite își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

25.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (6) lit. c) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Filofteia Ciobanu în Dosarul nr. 23.210/197/2016 al Judecătoriei Brașov.

2.Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de aceeași autoare în același dosar al aceleiași instanțe și constată că dispozițiile art. 341 alin. (2), (5^1), (6) lit. a) și b) și alin. (8) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Brașov și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 11 iulie 2017.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu