Decizie nr. 445 din 16 septembrie 2014

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 20 teza a doua din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, precum şi a legii în ansamblul său, a Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice şi a prevederilor "art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2011 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 283/2010", excepţie ridicată de Marin Şerbănescu, prin Sindicatul Poliţiştilor din România "Diamantul", în Dosarul nr. 16.158/3/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 838D/2013 al Curţii Constituţionale.

2.La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Magistratul-asistent învederează Curţii că Sindicatul Poliţiştilor din România "Diamantul" a depus o cerere prin care solicită să îi fie recunoscută calitatea de "coautor" al excepţiei de neconstituţionalitate şi, implicit, de parte în dosarul Curţii Constituţionale, întemeindu-şi cererea pe prevederile art. 28 alin. (3) din Legea dialogului social nr. 62/2011 şi pe cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013, în sensul că organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat. De asemenea, acelaşi sindicat a transmis la dosar şi concluzii scrise prin care susţine admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.

4.Cu privire la cererea formulată, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea acesteia.

5.Deliberând, Curtea constată că cererea este inadmisibilă, în condiţiile în care excepţia de neconstituţionalitate reprezintă un incident procedural în cursul judecării unui proces aflat pe rolul instanţelor judecătoreşti sau arbitrale. Consecinţa acestui caracter incidental îl constituie faptul că soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate nu se poate realiza decât în aceleaşi coordonate în care se desfăşoară şi procesul în faţa instanţei care a sesizat Curtea Constituţională prin încheiere. Ca atare, instanţa de contencios constituţional nu poate introduce în cauză alte persoane şi nici nu poate schimba calitatea părţilor. În cauza de faţă, în încheierea de sesizare şi în conceptul de citare transmise Curţii Constituţionale de Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, Sindicatul Poliţiştilor din România "Diamantul" figurează ca reprezentant al reclamantului Marin Şerbănescu. În considerarea celor mai sus arătate, sindicatul menţionat îşi păstrează aceeaşi calitate şi în faţa Curţii Constituţionale, urmând ca susţinerile acestuia cuprinse în concluziile scrise aflate la dosarul cauzei să fie avute în vedere în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

6.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care precizează mai întâi că, deşi abrogate, prevederile de lege criticate pot constitui obiectul controlului de constituţionalitate. În continuare, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că îşi menţin valabilitatea cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 422 din 24 octombrie 2013.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

7.Prin Încheierea din 25 noiembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 16.158/3/2012, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 20 teza a doua din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, precum şi a legii în ansamblul său, a Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice şi a prevederilor "art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2011 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 283/2010", excepţie ridicată de Marin Şerbănescu, prin Sindicatul Poliţiştilor din România "Diamantul", într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de obligare a Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti la plata sporului pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal în perioada iulie 2010 - iulie 2013 şi la plata premiului anual aferent anilor 2010-2012.

8.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că Legea-cadru nr. 330/2009 este neconstituţională, întrucât nu conţine "formula de atestare a autenticităţii actului normativ", menţionată la art. 46 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, ca parte constitutivă obligatorie şi necesară a acestuia, ceea ce echivalează cu neîndeplinirea unei condiţii de formă ad validitatem. Sunt nesocotite, astfel, principiul legalităţii şi cel al supremaţiei Constituţiei, prevederile constituţionale potrivit cărora suveranitatea naţională aparţine poporului, principiul statului de drept şi cel al securităţii raporturilor juridice. Totodată, cetăţenii sunt privaţi de dreptul de acces la informaţiile de interes public - prevăzut de art. 31 din Legea fundamentală - cu privire la trăsăturile esenţiale ale actului normativ, referitoare la organul care a adoptat legea şi configuraţia în care acesta a adoptat legea, cvorumul necesar pentru adoptarea legii, categoria din care face parte legea - organică sau ordinară, obiectul de reglementare al legii, toate acestea fiind de natură să confirme că, la adoptarea legii, au fost respectate prevederile art. 61, art. 73 şi art. 76 din Constituţie. Totodată, inexistenţa acestei formule solemne lipseşte Legea-cadru nr. 330/2009 de previzibilitate, ca atribut al actelor normative impus de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin jurisprudenţa sa, întrucât cetăţeanul nu poate să aprecieze care este poziţia/rangul şi forţa juridică a normei în piramida sistemului de drept, astfel încât să adopte o conduită care să fie conformă cu Legea-cadru nr. 330/2009. Aceleaşi argumente sunt invocate şi în susţinerea neconstituţionalităţii Legii-cadru nr. 284/2010 şi a Legii nr. 285/2010.

9.În ce priveşte prevederile criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, autorul excepţiei, prin reprezentant, precizează că este anulată obligaţia angajatorului de a plăti, în contraprestaţie, salariu pentru munca depusă suplimentar, peste durata normală a timpului de lucru, de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru. Prin aceste prevederi, munca îşi pierde valoarea economică, preţul său devenind "timp liber corespunzător", denaturându-se astfel, în mod esenţial, relaţia de muncă între angajat şi angajator, raportul juridic pierzându-şi caracterul oneros. Se susţine că o asemenea soluţie legislativă consacră o situaţie de sclavie, de muncă neremunerată şi forţată, interzisă de art. 42 din Constituţie, în care nu există consimţământul salariatului de a munci gratuit, în folosul instituţiei de stat. Se arată că, prin prevederile de lege criticate, salariatul este expropriat de bunul său cu valoare patrimonială (munca), fără a exista o cauză de utilitate publică şi fără o dreaptă şi prealabilă despăgubire a acestuia, atribute neîntrunite de "acordarea de timp liber corespunzător". Se invocă şi principiul egalităţii de tratament juridic, prin compararea salariaţilor plătiţi de la bugetul de stat cu lucrătorii ale căror relaţii de muncă sunt guvernate exclusiv de Codul muncii, pe de o parte, şi cu categoria condamnaţilor care prestează o muncă în cursul executării pedepselor privative de libertate, pe de altă parte. Se mai arată că, în măsura în care angajatului i se îngrădeşte dreptul la repaus zilnic şi săptămânal prevăzut de art. 41 alin. (2) şi (3) din Constituţie, se poate considera că sunt afectate, automat, dreptul la libertate individuală şi dreptul la viaţă privată. "Timpul liber corespunzător" se acordă pentru a compensa munca depusă, iar nu pentru a salvgarda existenţa dreptului la repaus. În aceste condiţii, dreptul la repaus este încălcat fără să se ofere nicio posibilitate de reconstituire a dimensiunii acestuia.

10.Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

11.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

12.Avocatul Poporului consideră că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate a legilor-cadru nr. 330/2009 şi nr. 284/2010 şi a Legii nr. 285/2010 dedusă din lipsa formulei de atestare a autenticităţii actului. Precizează că legile menţionate au fost adoptate în temeiul art. 114 alin. (3) din Constituţie în urma angajării răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Arată că angajarea răspunderii politice a Guvernului asupra unui proiect de lege reprezintă o modalitate legislativă indirectă de adoptare a unei legi, în sensul că legea nu este dezbătută în cadrul procedurii legislative ordinare. Observă că fiecare dintre actele normative criticate cuprinde sintagma "această lege a fost adoptată în temeiul prevederilor art. 114 alin. (3) din Constituţia României, republicată, în urma angajării răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului", cu precizarea datei şedinţei comune a celor două camere în cadrul căreia a fost adoptat respectivul act normativ. Referitor la obligativitatea existenţei formulei de atestare, arată că, potrivit art. 46 din Legea nr. 24/2000, aceasta este prezentă doar dacă este cazul. În ce priveşte prevederile criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, precizează că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut că nu există obligaţia constituţională a statului de a asigura personalului bugetar compensare bănească pentru munca suplimentară prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează (Decizia nr. 422 din 24 octombrie 2013). Referitor la pretinsa expropriere, arată că statul are deplina legitimitate constituţională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, dar că acestea nu sunt drepturi fundamentale, astfel că le poate modifica, suspenda sau chiar anula (Decizia nr. 1.601 din 9 decembrie 2010 sau Decizia nr. 1.250 din 7 octombrie 2010).

13.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

14.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

15.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, următoarele:

–Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, în ansamblul său. Legea-cadru nr. 330/2009 a fost abrogată prin art. 39 lit. w) din capitolul IV al Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010. Cu toate acestea, poate fi analizată de Curtea Constituţională, ca urmare a celor statuate prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit căreia sintagma "în vigoare" este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare;

–prevederile art. 20 teza a doua din Legea-cadru nr. 330/2009, abrogate aşa cum s-a arătat mai sus, potrivit cărora "(...) Munca astfel prestată şi plătită nu se compensează şi cu timp liber corespunzător". Textul criticat vizează munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru şi care se plăteşte cu un spor de 100% din salariul de bază al funcţiei îndeplinite, potrivit primei teze din textul de lege criticat;

–Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010;

–Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, lege care, deşi are, prin ipoteză, aplicabilitate limitată în timp, continuă să producă efecte juridice în cauză, fiind incidente cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011;

–prevederile "art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2011 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 283/2010". Faţă de obiectul litigiului şi având în vedere că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2011 vizează modificarea şi completarea Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, act normativ complet lipsit de incidenţă în cauză, rezultă că în încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale s-a strecurat o eroare materială, fiind în realitate vorba despre Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011. Autorul excepţiei are în vedere prevederile art. II art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, care continuă să producă efecte juridice, în temeiul Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011 şi care au următoarea redactare: "În anul 2012, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător."

16.În opinia autorului excepţiei, prevederile de lege criticate contravin următoarelor dispoziţii din Legea fundamentală: art. 1 alin. (3) care statuează caracteristicile statului român, art. 1 alin. (5) care instituie obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 2 privind suveranitatea naţională, art. 16 alin. (1) şi (2) care consacră principiul egalităţii în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări, art. 31 alin. (1) şi (2) privind dreptul la informaţie, art. 41 "Munca şi protecţia socială a muncii", art. 42 "Interzicerea muncii forţate", art. 44 "Dreptul de proprietate privată", art. 53 "Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi", art. 61 privitor la rolul şi structura Parlamentului, art. 73 alin. (1) care enumeră categoriile de legi, art. 73 alin. (3) lit. j) potrivit căruia statutul funcţionarilor publici se reglementează prin lege organică, art. 76 alin. (1) şi (2) referitor la adoptarea de către Parlament a legilor şi a hotărârilor, art. 115 alin. (6) prin care se reglementează domeniile în care nu se pot emite ordonanţe de urgenţă, art. 142 alin. (1) care consacră rolul Curţii Constituţionale de garant al supremaţiei Constituţiei, art. 146 lit. a) referitor la controlul de constituţionalitatea a legilor anterior promulgării. De asemenea, se invocă şi art. 1 privind protecţia proprietăţii private din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

17.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că autorul excepţiei, prin reprezentant, formulează, mai întâi, o critică de natură extrinsecă referitoare la Legea-cadru nr. 330/2009, Legea-cadru nr. 284/2010 şi la Legea nr. 285/2010. În motivarea acesteia, se susţine că legile menţionate sunt neconstituţionale din cauza lipsei formulei de atestare a legalităţii adoptării legii prevăzute la art. 46 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, ceea ce ar echivala cu neîndeplinirea unei condiţii de validitate a legilor.

18.Cu privire la admisibilitatea unei critici de neconstituţionalitate formulate din perspectiva unor prevederi ale Legii nr. 24/2000, Curtea constată că acestea pot fi avute în vedere în exercitarea controlului de constituţionalitate, prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie. Aceasta este concluzia care se desprinde din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care a statuat că normele de tehnică legislativă nu au valoare constituţională, dar prin reglementarea lor legiuitorul a impus o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, precum şi conţinutul şi forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ. De aceea, respectarea acestor norme concură la asigurarea unei legislaţii care respectă principiul securităţii raporturilor juridice, având claritatea şi previzibilitatea necesară (a se vedea, în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012).

19.Curtea reţine că art. 46 din Legea nr. 24/2000, invocat în motivarea prezentei excepţii de neconstituţionalitate, are în vedere procedura legislativă clasică, obişnuită, în care proiectul de lege este adoptat pe rând, în fiecare Cameră, sau în şedinţa comună a Camerelor reunite, în cazurile prevăzute expres de Constituţie. Or, cele trei legi a căror constituţionalitate a fost pusă în discuţie în cauza de faţă au fost adoptate prin angajarea răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, adică prin intermediul unei proceduri parlamentare speciale de legiferare, în cadrul căreia Guvernul, ca autoritate legislativă delegată, forţează aprobarea unui proiect de lege şi transformarea acestuia în lege, cu riscul demiterii sale în urma adoptării de către Parlament a unei moţiuni de cenzură.

20.În jurisprudenţa sa, concretizată, de exemplu, prin Decizia nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 19 ianuarie 2010, Curtea a statuat că angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege urmăreşte ca acesta să fie adoptat în condiţii de maximă celeritate, conţinutul reglementării vizând stabilirea unor măsuri urgente într-un domeniu de maximă importanţă, iar aplicarea acestora trebuie să fie imediată. Prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut că angajarea răspunderii asupra unui proiect de lege reprezintă o modalitate legislativă indirectă de adoptare a unei legi care, neurmând procedura parlamentară obişnuită, este practic adoptată tacit, în absenţa dezbaterilor parlamentare.

21.Ţinând cont de aceste trăsături ce conferă specificitate angajării răspunderii Guvernului, ca modalitate atipică de adoptare a unui proiect de lege, Curtea constată că formula cuprinsă în finalul celor trei legi criticate, în sensul că acestea au fost adoptate în temeiul prevederilor art. 114 alin. (3) din Constituţie, în urma angajării răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, reprezintă o adaptare a formulei prevăzute de art. 46 din Legea nr. 24/2000 la această ipoteză specială. Prin urmare, Curtea observă că nu se poate susţine încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie.

22.În acelaşi timp, Curtea constată că nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia lipsa formulei solemne face ca cele trei legi supuse controlului de constituţionalitate să nu fie previzibile ca urmare a faptului că cetăţeanul nu poate să aprecieze care este poziţia acestora în piramida sistemului de drept, pentru a adopta o conduită corespunzătoare. Sub acest aspect, Curtea observă că respectarea legii, înţeleasă ca act normativ lato sensu, este o obligaţie ce revine fiecărui subiect de drept, persoană fizică sau juridică, indiferent de tipul actului normativ ce instituie regulile sociale cărora subiectul de drept trebuie să se conformeze. Ca atare, nu se poate pretinde că lipsa precizării cu privire la caracterul legii - organică sau ordinară - ar fi de natură să afecteze calitatea acesteia, cu toate componentele sale, respectiv accesibilitate, claritate, precizie şi previzibilitate, astfel cum acestea au fost conturate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

23.Curtea nu poate reţine nici pretinsa nesocotire a dreptului cetăţenilor de acces la informaţiile de interes public, drept consacrat de art. 31 din Legea fundamentală, deoarece acesta este pe deplin asigurat prin mijloace lesne utilizabile.

24.În ce priveşte prevederile criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, Curtea observă că a mai fost sesizată şi a analizat constituţionalitatea acestora prin prisma unor argumente asemănătoare celor formulate în cauza de faţă. Astfel, prin Decizia nr. 422 din 24 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 766 din 9 decembrie 2013, Curtea a reţinut că nu există obligaţia constituţională a statului de a asigura personalului bugetar compensare bănească pentru munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează. Un argument în sprijinul acestei concluzii l-a reprezentat şi faptul că nici Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 299 din 18 noiembrie 2003, nu prevede compensarea bănească a muncii suplimentare şi a muncii prestate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, ci doar compensare cu timp liber corespunzător. Curtea Constituţională a constatat, totodată, că atâta vreme cât această modalitate de compensare se aplică întregului personal bugetar, fără privilegii sau discriminări, nu se încalcă principiul egalităţii în faţa legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie.

25.De asemenea, prin Decizia nr. 1.457 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 16 ianuarie 2012, referindu-se la susţinerea potrivit căreia dispoziţii de lege similare cuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009 ar crea discriminări între salariaţii din sectorul bugetar şi celelalte categorii de salariaţi a căror muncă în zilele libere, în temeiul dispoziţiilor Codului muncii, poate fi compensată prin acordarea unui spor la salariul de bază, Curtea a constatat că cele două categorii de salariaţi se află în situaţii obiectiv diferite, determinate de sursa care asigură plata salariilor. Vizând realizarea unor obiective bugetare - la fel ca şi prin prevederile criticate în cauza de faţă - legiuitorul nu putea aplica aceste măsuri decât acelor salariaţi ale căror salarii îşi aveau sursa în bugetul de stat, iar nu şi celor plătiţi din alte surse.

26.Tot astfel, nu este relevantă nici comparaţia cu situaţia condamnaţilor la pedepse privative de libertate care beneficiază de o remuneraţie pentru munca prestată în timpul executării pedepsei, fiind vorba de categorii distincte de persoane, cărora li se aplică regimuri juridice diferite, nesusceptibile de a fi supuse unei comparaţii.

27.Curtea observă, totodată, că prevederile art. 20 teza a doua din Legea-cadru nr. 330/2009 potrivit cărora munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru şi care se plăteşte cu un spor de 100% din salariul de bază al funcţiei îndeplinite nu se compensează şi cu timp liber corespunzător reprezintă, de fapt, din perspectiva învederată de autorul excepţiei, un reper legal prin raportare la care îşi argumentează critica referitoare la neconstituţionalitatea prevederilor art. II art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010. Curtea a reţinut în jurisprudenţa sa, reprezentată, de exemplu, de Decizia nr. 44 din 12 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 10 iunie 2013, că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispoziţiile constituţionale pretins violate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. În cauza de faţă nu se pune, aşadar, problema concordanţei prevederilor art. 20 teza a doua din Legea-cadru nr. 330/2009 cu dispoziţii sau principii constituţionale.

28.În fine, Curtea reţine că invocarea celorlalte texte din Legea fundamentală nu este relevantă în soluţionarea prezentei excepţii, acestea neavând incidenţă în cauză.

29.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marin Şerbănescu, prin Sindicatul Poliţiştilor din România "Diamantul" în Dosarul nr. 16.158/3/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 20 teza a doua din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, precum şi legea în ansamblul său, Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, precum şi prevederile art. II art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 16 septembrie 2014.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu