Decizie nr. 1.490 din 17 noiembrie 2010

I. Cu Adresa nr. 51/4613 din 7 octombrie 2010, secretarul general al Camerei Deputaţilor a trimis Curţii Constituţionale, în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea formulată de 74 de deputaţi aparţinând grupului parlamentar al alianţei politice PSD+PC referitoare la neconstituţionalitatea Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 26/2010 privind modificarea şi completarea art. 12 din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi a Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 27/2010 privind modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor.

Autorii sesizării sunt următorii: Mircea Duşa, Aurelia Vasile, Marian Neacşu, Adrian Solomon, Aurel Vlădoiu, Bogdan-Liviu Ciucă, Ioan Cindrea, Iuliu Nosa, Silvestru-Mircea Lup, Doina Burcău, Horia Teodorescu, Ioan Stan, Cătălin-Ioan Nechifor, Robert Negoiţă, Bogdan Nicolae Niculescu Duvăz, Viorel Hrebenciuc, Victor Socaciu, Cristian Sorin Dumitrescu, Doru-Claudian Frunzulică, Nica Nicolae Ciprian, Victor Cristea, Cornel Itu, Emil Radu Moldovan, Nicolae Bănicioiu, Radu Eugeniu Coclici, Gheorghe Antochi, Mircea Gheorghe Drăghici, Gheorghe Ciocan, Ioan Narcis Chisăliţă, Cristian Rizea, Sergiu Andon, Oana Niculescu-Mizil Ştefănescu Tohme, Ruxandra Florina Jipa, Rodica Nassar, Vasile Mocanu, Valeriu Ştefan Zgonea, Tudor Panţâru, Ioan Damian, Matei Radu Brătianu, Antonella Marinescu, Neculai Răţoi, Gheorghe Ana, Ion Stan, Vasile Bleotu, Marian Florian Săniuţa, Ion Mocioalcă, Vasile Popeangă, Petre Petrescu, Raul-Victor Surdu-Soreanu, Andrei Dolineaschi, Costică Macaleţi, Georgian Pop, Ion Burnei, Claudiu Iulian Manda, Constantin Niţă, Tilvăr Angel, Florin-Costin Pâslaru, Dumitru Boabeş, Filip Georgescu, Cornel Cristian Rezmeriţă, Florian Popa, Horia Grama, Viorel Ştefan, Gabriel Petru Vlase, Dan Nica, Lucreţia Roşca, Dorel Covaci, Sorin Constantin Stragea, Sonia Maria Drăghici, Ileana Cristina Dumitrache, Mugurel Surupăceanu, Ileana Carmen Moldovan, Manuela Mitrea şi Ion Călin.

Sesizarea a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 14.497 din 7 octombrie 2010, formând obiectul Dosarului nr. 4.076 C/2010.

Cu adresa nr. 51/4870 din 20 octombrie 2010, secretarul general al Camerei Deputaţilor a trimis Curţii Constituţionale, în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea formulată de 52 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar PNL referitoare la neconstituţionalitatea unor prevederi ale Regulamentului Camerei Deputaţilor adoptate prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 26/2010 privind modificarea şi completarea art. 12 din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 27/2010 privind modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor.

Autorii sesizării sunt următorii: Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, Gheorghe-Eugen Nicolăescu, Ana Adriana Săftoiu, Ludovic Orban, George Ionuţ Dumitrică, Ioan Ţintean, Mihai Aurel Donţu, Daniel Chiţoiu, Gheorghe Dragomir, Andrei Dominic Gerea, Pavel Horj, Gabriel Plăiaşu, Virgil Pop, Teodor Atanasiu, Claudiu Ţaga, Bogdan Radu Ţîmpău, Gigel-Sorinel Ştirbu, Dan-Ştefan Motreanu, Victor Paul Dobre, Cristina-Ancuţa Pocora, Horia Cristian, Graţiela Leocadia Gavrilescu, Adriana Diana-Tuşa, Mircea Vasile Cazan, Mihăiţă Calimente, Viorel-Vasile Buda, Octavian-Marius Popa, Gheorghe-Mirel Taloş, Nicolae Joiţa, Tudor-Alexandru Chiuariu, Alina-Ştefania Gorghiu, Daniel-Stamate Budurescu, Cristian Mihai Adomniţei, Ciprian Minodor Dobre, Ionel Palăr, Cornel Pieptea, Vasile Berci, Radu Stroe, Mihai Alexandru Voicu, Nini Săpunaru, Marin Almăjanu, Viorel Palaşcă, Titi Holban, Mircea Irimescu, George Adrian Scutaru, Relu Fenechiu, Gheorghe Gabor, Horea-Dorin Uioreanu, Ionuţ Marian Stroe, Cristian Buican, Mihai Lupu şi Florin Ţurcanu.

Sesizarea a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 15.064 din 20 octombrie 2010, formând obiectul Dosarului nr. 4.241 C/2010.

II. Obiectul sesizării, astfel cum a fost formulat în Dosarul nr. 4.076 C/2010, îl constituie:

1.dispoziţiile Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 26/2010 privind modificarea şi completarea art. 12 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 7 octombrie 2010, având următorul cuprins:

Articol unic. – Articolul 12 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 25 februarie 1994, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1.Alineatele (1) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

«(1) Grupurile parlamentare sunt structuri ale Camerei Deputaţilor. Ele se pot constitui din deputaţi care au candidat în alegeri pe lista aceluiaşi partid politic, a aceleiaşi formaţiuni politice, pe listele unei alianţe politice sau alianţe electorale şi din deputaţi independenţi sau care au devenit independenţi. Deputaţii care reprezintă organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, care au obţinut mandatul de deputat în conformitate cu art. 62 alin. (2) din Constituţia României, republicată, pot constitui un singur grup parlamentar.[...]

(4)Deputaţii partidelor politice, formaţiunilor politice, alianţelor politice sau ai alianţelor electorale care nu întrunesc numărul necesar pentru a forma un grup parlamentar, precum şi deputaţii independenţi sau care au devenit independenţi în timpul unei legislaturi se pot reuni în grupuri parlamentare mixte ori se pot afilia altor grupuri parlamentare constituite potrivit alin. (1) sau într-un grup al deputaţilor independenţi, după caz.

2.Alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(5)Deputaţii care au devenit independenţi în timpul unei legislaturi pot constitui un singur grup parlamentar cu respectarea alin. (6).

3.După alineatul (5) se introduc două noi alineate, alineatele (6) şi (7), cu următorul cuprins:

(6)Un grup parlamentar este format din minimum 10 deputaţi.

(7)În cazul constituirii de noi grupuri parlamentare, acestea sunt prezentate plenului de către liderii lor, la începutul sesiunii parlamentare.»";

2.dispoziţiile Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 27/2010 privind modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 7 octombrie 2010, având următorul cuprins:

"Articol unic. - Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 25 februarie 1994, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1.La articolul 20, alineatul (3) va avea următorul cuprins:

(3)Biroul permanent al Camerei Deputaţilor este format în urma negocierilor dintre liderii grupurilor parlamentare, respectându-se configuraţia politică a Camerei Deputaţilor. În cazul constituirii unui grup de deputaţi independenţi având un număr de minimum 10 deputaţi, componenţa Biroului permanent se renegociază conform noii configuraţii politice a Camerei Deputaţilor, începând cu următoarea sesiune. Grupului parlamentar constituit din deputaţii independenţi îi poate reveni un singur reprezentant în Biroul permanent.

2.La articolul 23, alineatele (1) şi (2) vor avea următorul cuprins:

Art. 23. – (1) Alegerea vicepreşedinţilor, a secretarilor şi a chestorilor care compun Biroul permanent se face la propunerea grupurilor parlamentare, în conformitate cu ponderea acestora potrivit configuraţiei politice iniţiale a Camerei Deputaţilor şi negocierii liderilor grupurilor parlamentare, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 20 alin. (3).

(2)În vederea depunerii propunerilor, Camera Deputaţilor aprobă numărul de locuri din Biroul permanent, negociat de liderii grupurilor parlamentare, aşa cum revin, pe funcţii, grupurilor parlamentare constituite potrivit configuraţiei politice iniţiale a Camerei Deputaţilor, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 20 alin. (3).

3.La articolul 37, partea introductivă va avea următorul cuprins:

Art. 37. – Comitetul liderilor grupurilor parlamentare este alcătuit din liderii grupurilor parlamentare constituite conform configuraţiei politice a Camerei şi are următoarele atribuţii:

4.La articolul 38, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

Art. 38. – (1) Comitetul liderilor grupurilor parlamentare hotărăşte cu majoritatea rezultată din ponderea votului fiecărui membru prezent. Ponderea este dată de proporţia grupului parlamentar reprezentat de lider în numărul total al deputaţilor, conform configuraţiei politice a Camerei.

5.La articolul 41, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

Art. 41. – (1) Alcătuirea comisiilor Camerei Deputaţilor se face cu respectarea configuraţiei politice a acesteia.

6.La articolul 43, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

Art. 43. – (1) Numărul membrilor fiecărei comisii a Camerei Deputaţilor este stabilit, prin acordul liderilor grupurilor parlamentare, cu respectarea configuraţiei politice a Camerei Deputaţilor.

7.Articolul 44 va avea următorul cuprins:

Art. 44. – Dacă grupurile parlamentare nu ajung la un acord asupra componenţei uneia sau a mai multor comisii, Biroul permanent supune spre aprobare şi Camera Deputaţilor hotărăşte, cu votul majorităţii membrilor prezenţi, asupra candidaturilor susţinute de fiecare dintre grupurile parlamentare, respectându-se configuraţia politică a Camerei.»"

Obiectul sesizării, astfel cum a fost formulat în Dosarul nr. 4.241 C/2010, îl constituie prevederile Regulamentului Camerei Deputaţilor adoptate prin hotărârile nr. 26/2010 şi nr. 27/2010, "după cum urmează: articolele 12, 20, 23, 37, 38, 41, 43 şi 44".

Examinând dispoziţiile criticate, Curtea constată că, deşi autorii au utilizat formulări diferite, în realitate, ceea ce se critică în ambele sesizări sunt modificările aduse Regulamentului Camerei Deputaţilor prin hotărârile Camerei Deputaţilor nr. 26 şi nr. 27/2010.

III. În motivarea sesizării ce face obiectul Dosarului nr. 4.076 C/2010 se prezintă, mai întâi, grupate sub titlul "Situaţia de fapt", o serie de consideraţii cu privire la existenţa unei acţiuni a Partidului Democrat Liberal de modificare a compoziţiei politice a celor două Camere. Din această perspectivă, modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor vizează, în opinia autorilor sesizării, instituţionalizarea într-un grup parlamentar a unui număr de "aşa-zişi independenţi", prin intermediul căruia să se schimbe compoziţia politică a Camerelor şi structurile parlamentare regulamentare ale acestora, care formează ordinea lor internă. În continuare se susţin, în esenţă, următoarele:

1.Adoptarea concomitentă a două hotărâri distincte pentru modificarea şi completarea unor texte din Regulamentul Camerei Deputaţilor încalcă prevederile Regulamentului Camerei Deputaţilor şi normele de tehnică legislativă. Astfel, art. 16 din Legea nr. 24/2000 stabileşte că este interzisă instituirea unor reglementări similare în două sau mai multe acte normative, iar art. 68 din Regulamentul Camerei Deputaţilor prevede că, în cazul în care există mai multe iniţiative legislative, comisia permanentă întocmeşte un singur raport.

2.În cadrul procedurii de adoptare a celor două hotărâri nu sa respectat principiul parlamentar potrivit căruia opoziţiei trebuie să i se asigure dreptul de a se exprima şi de a participa la luarea deciziei şi au fost încălcate prevederile art. 46 lit. a), art. 47 lit. c), art. 51 alin. (1) şi (4), art. 65 alin. (5), art. 68 alin. (1), art. 69 alin. (1), art. 86 alin. (1), art. 89 şi ale art. 142 alin. (2) şi (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Astfel:

–cele două proiecte nu au fost depuse în prealabil la Biroul permanent, pentru ca acesta, cu aprobarea Comitetului liderilor, să decidă înscrierea pe ordinea de zi a plenului, să le anunţe public, să le trimită Comisiei pentru regulament cu fixarea unui termen pentru raport de cel puţin 10 zile, să le comunice deputaţilor şi să stabilească termenul de depunere a amendamentelor;

–preşedintele Comisiei pentru regulament nu a respectat normele regulamentare cu privire la convocarea Biroului Comisiei, pentru ca acesta să înscrie proiectul pe ordinea de zi, la convocarea membrilor Comisiei, şi la adoptarea acestuia cu majoritatea necesară;

–raportul nu a fost depus în termenul legal la Biroul permanent, iar acesta nu a decis şi asigurat difuzarea raportului cu cel puţin 3 zile înainte de data dezbaterilor;

–raportul nu a fost înscris pe ordinea de zi a plenului de Biroul permanent cu aprobarea Comitetului liderilor, ci a fost impus direct în plen, în mod abuziv şi intempestiv de către preşedintele de şedinţă;

–la înscrierea pe ordinea de zi a proiectelor direct în plen au fost răstălmăcite prevederile art. 142 alin. (3) din Regulament, întrucât acest text permitea doar modificarea ordinii de zi.

3.În ceea ce priveşte dispoziţiile criticate, se arată că încalcă prevederile art. 2 alin. (1), art. 64 alin. (3) şi (5), art. 16 alin. (1) şi ale art. 40 alin. (1) din Constituţie, prin "instituţionalizarea posibilităţii deputaţilor care şi-au părăsit grupurile parlamentare constituite la începutul legislaturii, respectiv partidele sau formaţiunile politice, alianţele politice sau alianţele electorale în care au participat la alegeri şi au intrat în Parlament, de a-şi constitui un grup parlamentar propriu oricând, pe parcursul derulării legislaturii, cu obligaţia de a fi anunţate şi prezentate la începutul următoarei sesiuni parlamentare".

Astfel, se încalcă dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, dispoziţii a căror semnificaţie este aceea că în organele reprezentative ale poporului nu pot fi reprezentate partide sau formaţiuni politice, alianţe politice sau electorale care nu au îndeplinit pragul electoral şi, în consecinţă, nu au fost creditate de alegători să le reprezinte. Aşadar, deputaţii care părăsesc entitatea politică pe lista căreia au pătruns în Parlament şi grupul parlamentar propriu, constituit la începutul legislaturii, precum şi cei care au fost excluşi nu pot forma un grup parlamentar propriu reprezentând o altă afiliere politică, nemandatată de popor prin alegeri. Se mai arată că deputaţii "deveniţi independenţi" nu pot revendica statutul "independenţilor" şi nu pot fi asimilaţi cu aceştia, întrucât "independent" este doar acela care a fost recunoscut "competitor electoral" prin Legea electorală, care a întrunit condiţiile de reprezentativitate prevăzute de lege şi a obţinut girul legal al alegătorilor, în timp ce deputatul "devenit independent" a fost votat, în mare măsură, prin raportare la afilierea lui politică şi la programul politic al listei pe care a candidat.

Se încalcă, de asemenea, prevederile art. 64 alin. (3) şi (5) din Constituţie, întrucât condiţia respectării configuraţiei politice la alcătuirea birourilor permanente şi comisiilor parlamentare vizează, în opinia autorilor sesizării, şi grupurile parlamentare, iar sintagma "configuraţie politică" se referă la configuraţia politică iniţială, rezultată din alegeri, iar nu la configuraţia politică actuală. Configuraţia politică este unică, rămâne neschimbată pe durata unei legislaturi şi nu se confundă cu noţiunea de majoritate. În susţinerea acestei interpretări a textului constituţional de referinţă se invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 601 din 14 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.022 din 17 noiembrie 2005, nr. 602 din 14 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 18 noiembrie 2005, nr. 317 din 13 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 23 mai 2006, şi, în mod distinct, Decizia nr. 229 din 14 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 5 aprilie 2007.

Din această perspectivă se mai arată că, deşi unele texte din cuprinsul Hotărârii nr. 27/2010 pot părea corecte, întrucât se referă în mod generic la configuraţia politică, acestea rămân vulnerabile, deoarece au modificat textele iniţiale care foloseau termenul de configuraţie politică iniţială, lăsând astfel să se înţeleagă că determinantă este configuraţia politică actuală.

În sfârşit, se mai arată faptul că cele două hotărâri "au creat o pârghie prin care iniţiatorii pot opri evoluţia configuraţiei politice la nivelul dorit de ei". Astfel, obligarea independenţilor de a-şi constitui un singur grup parlamentar înseamnă, în opinia autorilor sesizării, "obligarea independenţilor neafiliaţi să se înscrie în grupul UNPR-ului şi, implicit, în acest partid, ceea ce a fost dezavuat prin mai multe decizii ale Curţii Constituţionale (nr. 45/1994, nr. 46/1994 şi nr. 196/2004)".

În motivarea sesizării ce face obiectul Dosarului nr. 4.241 C/2010 se susţin, în esenţă, următoarele:

Constituirea grupului parlamentar, ca formă de organizare politică a Parlamentului, are loc imediat după alegeri şi condiţionează întreaga pondere în economia funcţionării sale. Această "organizare" a Parlamentului are loc ca urmare a alegerilor parlamentare, astfel încât să existe o proporţionalitate şi simetrie între voturile exprimate de cetăţenii ţării şi configuraţia parlamentară, în acelaşi sens fiind stabilite componenţa Biroului permanent şi a comisiilor parlamentare, dar şi funcţiile de conducere corespunzătoare acestor structuri. În funcţie de momentul alegerilor parlamentare, are loc stabilirea componenţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, şi nu în funcţie de formarea unei noi majorităţi de conjunctură politică în Parlament.

În urma alegerilor, Parlamentul îşi desemnează structurile de conducere şi comisiile parlamentare, ceea ce a dat naştere aşa-numitului "algoritm politic". În virtutea acestuia, la începutul fiecărei legislaturi parlamentare, în cadrul unor negocieri politice, se stabilesc grupul parlamentar care îl poate desemna pe preşedintele Camerei, precum şi funcţiile din Biroul permanent ce se cuvin fiecărui grup parlamentar. Această repartizare este consolidată de voinţa corpului electoral, exprimată în alegerile parlamentare, şi nu poate fi modificată nici de migraţiile politice, nici de o eventuală reformare a majorităţii parlamentare. Astfel fiind, o nouă majoritate parlamentară constituită în timpul exercitării mandatului nu poate avea ca efect modificarea structurii politice a birourilor permanente sau suplimentări de membri în cadrul comisiilor parlamentare. Se invocă în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 602/2005 şi se conchide în sensul că, faţă de dispoziţiile art. 64 alin. (5) din Constituţie, rezultă că atât pentru biroul permanent, cât şi pentru comisii, componenţa acestora este determinată de configuraţia politică a Parlamentului, izvorâtă din alegeri, astfel încât Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 26/2010 în sensul schimbării configuraţiei politice a Camerei Deputaţilor prin constituirea unui grup parlamentar format din deputaţi care au devenit "independenţi", contravine textului constituţional de referinţă.

În ceea ce priveşte Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 27/2010, se susţine că a introdus în cuprinsul art. 20 din Regulamentul Camerei Deputaţilor un termen nou, străin de litera şi spiritul Regulamentului, şi anume "renegocierea", ca instituţie de drept parlamentar. Se arată în acest sens că negociabil poate fi un acord politic parlamentar sau o înţelegere politică între grupurile parlamentare, însă renegocierea componenţei Biroului permanent ca structură de conducere a Camerei Deputaţilor implică o nouă categorie juridică şi, implicit, o recunoaştere a efectelor juridice, şi nu politice, în ceea ce priveşte algoritmul politic al Camerei Deputaţilor. Dacă ar fi admisă o astfel de idee, această renegociere ar avea putere egală cu rezultatul "alegerilor libere, periodice şi corecte", ceea ce ar echivala cu împrejurarea că oricând, prin simpla renegociere, se poate schimba rezultatul votului cetăţenilor români. Or, faţă de prevederile art. 64 alin. (5) din Constituţie, nu se poate nici negocia, nici renegocia configuraţia politică a Parlamentului, care e dată de rezultatul alegerilor, iar a admite o teză contrară înseamnă a scoate din economia statului de drept rezultatul alegerilor, ceea ce ar fi în contradicţie cu prevederile art. 1 alin. (3) raportat la art. 16 alin. (1) din Constituţie.

În concluzie, pentru schimbarea configuraţiei parlamentare nu este suficientă o hotărâre a Parlamentului care să consfinţească o negociere sau renegociere, ci este nevoie de un scrutin electoral, în condiţiile art. 2 alin. (1) din Constituţie. Se invocă în acest sens şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 601/2005 în care se statuează asupra înţelesului sintagmei constituţionale de "configuraţie politică".

Se mai arată că, potrivit art. 18 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, este interzisă formarea de grupuri parlamentare ale unor partide care nu au obţinut mandate în urma alegerilor, susţinându-se că "aşa-zisul grup al parlamentarilor independenţi este constituit din figuri marcante ale unui partid nou-înfiinţat, şi anume Uniunea Naţională pentru Progresul României", partid politic care nu a participat la alegeri, înfiinţat în 2010. Se apreciază că, "în situaţia în care s-ar accepta aceste modificări ale articolelor criticate, atunci s-ar perturba grav ordinea de drept şi ne-am putea imagina reprezentarea oricăror sau a tuturor forţelor politice din România în Parlament, prin simpla desprindere a unor parlamentari şi constituirea unui partid parlamentar nou (chiar şi independent) până la fracţionarea la maxim a celor 331 de deputaţi, adică 33 de grupuri parlamentare".

IV. În conformitate cu dispoziţiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizările au fost transmise preşedintelui Camerei Deputaţilor, pentru a comunică punctul de vedere al Biroului permanent.

Preşedintele Camerei Deputaţilor nu a comunicat punctele de vedere ale Biroului permanent, însă, în Dosarul nr. 4.076 C/2010, a transmis Curţii, spre informare, cu Adresa nr. 1/1.904/R.A., înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 14.661 din 12 octombrie 2010, observaţiile Grupului deputaţilor independenţi din Camera Deputaţilor referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate formulată de Grupul Parlamentar al Alianţei politice PSD + PC, arătând totodată că acestea nu au putut fi dezbătute şi eventual aprobate de către Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, pentru că acesta nu s-a întrunit în şedinţa convocată pe data de 11 octombrie 2010, din lipsa cvorumului.

Grupul parlamentarilor independenţi a transmis Curţii Constituţionale un punct de vedere "privind sesizarea Curţii Constituţionale semnată de mai mulţi deputaţi ai Alianţei politice PSD+PC", înregistrat cu nr. 14.684 din 13 octombrie 2010, care a fost ataşat Dosarului nr. 4.076 C/2010, precum şi un punct de vedere "privind sesizarea Curţii Constituţionale semnată de mai mulţi deputaţi ai PNL", înregistrat cu nr. 15.659 din 3 noiembrie 2010 şi ataşat Dosarului nr. 4.241 C/2010.

V. La termenul de judecată din data de 17 noiembrie 2010, Curtea, observând identitatea de obiect a celor două sesizări, a dispus, în temeiul art. 164 din Codul de procedură civilă, coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992, conexarea Dosarului nr. 4.241 C/2010 la Dosarul nr. 4.076 C/2010, care a fost primul înregistrat.

CURTEA,

examinând sesizările de neconstituţionalitate, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, dispoziţiile criticate din Regulamentul Camerei Deputaţilor, prin raportare la prevederile Constituţiei României şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine următoarele:

I. Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 27 şi 28 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra constituţionalităţii prevederilor criticate din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie, în ambele sesizări, modificările aduse Regulamentului Camerei Deputaţilor prin hotărârile nr. 26 şi nr. 27 din 5 octombrie 2010 ale Camerei Deputaţilor. Astfel fiind şi ţinând seama de dispoziţiile art. 146 lit. c) din Constituţie, potrivit cărora "Curtea Constituţională [...] c) se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului", precum şi de jurisprudenţa Curţii în materie, în prezenta cauză Curtea Constituţională urmează să se pronunţe cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 12, art. 20 alin. (3), art. 23 alin. (1) şi (2), art. 37 partea introductivă, art. 38 alin. (1), art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (1) şi art. 44 din Regulamentul Camerei Deputaţilor aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8 din 24 februarie 1994, astfel cum au fost modificate prin hotărârile nr. 26 şi nr. 27 din 5 octombrie 2010 ale Camerei Deputaţilor, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 7 octombrie 2010.

Prevederile constituţionale invocate în motivarea sesizării sunt cele ale art. 2 alin. (1), potrivit cărora "Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum", ale art. 16 alin. (1), privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări, art. 40 alin. (1) privind dreptul de asociere şi art. 64 alin. (3) şi (5) referitoare la organizarea grupurilor parlamentare, respectiv alcătuirea birourilor permanente şi a comisiilor parlamentare.

II. Examinând sesizările astfel cum au fost formulate, Curtea constată că susţinerile autorilor vizează atât aspecte de neconstituţionalitate extrinsecă, referitoare la procedura de modificare a textelor regulamentare ce fac obiectul sesizării, cât şi aspecte de neconstituţionalitate intrinsecă.

1.În ceea ce priveşte prima categorie de critici, acestea sunt fundamentate exclusiv pe dispoziţii legale şi dispoziţii cuprinse în Regulamentul Camerei Deputaţilor. Autorii sesizării invocă, pe de o parte, încălcări ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum şi ale dispoziţiilor art. 68 din Regulamentul Camerei Deputaţilor (pentru a fundamenta critica privitoare la adoptarea în aceeaşi zi a două hotărâri de modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor), iar, pe de altă parte, invocă încălcarea prevederilor art. 46 lit. a), art. 47 lit. c), art. 51 alin. (1) şi (4), art. 65 alin. (5), art. 68 alin. (1), art. 69 alin. (1), art. 86 alin. (1), art. 89 şi ale art. 142 alin. (2) şi (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor (pentru a fundamenta critica referitoare la modul de adoptare a celor două hotărâri). Asemenea critici nu intră însă în competenţa Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "asigură controlul constituţionalităţii legilor, a tratatelor internaţionale, a regulamentelor Parlamentului şi a ordonanţelor Guvernului.

(2)Sunt neconstituţionale prevederile actelor prevăzute la alin. (1), care încalcă dispoziţiile sau principiile Constituţiei."

2.În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, Curtea constată că şi acestea sunt neîntemeiate, pentru următoarele motive:

a)Art. 12 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, astfel cum a fost modificat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 26/2010, reglementează în mod expres posibilitatea constituirii grupurilor parlamentare din deputaţi independenţi sau care au devenit independenţi, precum şi regula potrivit căreia deputaţii care au devenit independenţi în timpul unei legislaturi îşi pot constitui un singur grup parlamentar, cu respectarea condiţiei privind numărul minim de 10 deputaţi pentru constituire. Se susţine că această modificare încalcă prevederile art. 2 alin. (1), art. 64 alin. (3) şi (5), art. 16 alin. (1) şi art. 40 alin. (1) din Constituţie, prin "instituţionalizarea posibilităţii deputaţilor care şi-au părăsit grupurile parlamentare constituite la începutul legislaturii, respectiv partidele sau formaţiunile politice, alianţele politice sau alianţele electorale în care au participat la alegeri şi au intrat în Parlament, de a-şi constitui un grup parlamentar propriu oricând, pe parcursul derulării legislaturii, cu obligaţia de a fi anunţate şi prezentate la începutul următoarei sesiuni parlamentare."

Aceste critici nu pot fi reţinute. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat în mod constant asupra posibilităţii neîngrădite a parlamentarilor de a trece de la un grup parlamentar la altul, de a se afilia la un grup parlamentar sau de a constitui un grup format din parlamentari independenţi, sancţionând, de fiecare dată când a fost sesizată, normele regulamentare care limitau acest drept, norme apreciate, în esenţă, ca fiind în contradicţie cu dispoziţiile art. 69 alin. (2) din Constituţie, care respinge orice formă de mandat imperativ.

Astfel, prin Decizia nr. 44 din 8 iulie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 10 august 1993, Curtea a statuat următoarele: "Art. 66 [în prezent 69] din Constituţie stabileşte că, în exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului şi că orice mandat imperativ este nul. Practic, acest articol valorifică fără limite mandatul reprezentativ. Acest text constituţional trebuie să constituie punctul de plecare în explicarea raporturilor constituţionale dintre deputat şi alegătorii săi, partidul politic care l-a propulsat, Camera din care face parte. Interpretarea acestui articol constituţional nu poate fi decât în sensul că deputatul, din punct de vedere juridic, nu mai are nicio răspundere juridică faţă de alegătorii din circumscripţia care l-a ales şi nici faţă de partidul pe lista căruia a candidat. Raporturile sale cu alegătorii şi partidul sunt raporturi morale, politice, dar nu juridice. El nu mai este ţinut să îndeplinească vreo obligaţie faţă de aceştia, el este obligat numai poporului. În contextul constituţional românesc care valorifică fără limite mandatul reprezentativ, singura posibilitate pe care o are partidul sau alegătorii nemulţumiţi de activitatea unui deputat este să nu-l realeagă. [...] În consecinţă, deputatul are facultatea constituţională de a adera la un grup parlamentar sau altul în funcţie de opţiunile sale, de a se transfera de la un grup parlamentar la altul sau de a se declara independent faţă de toate grupurile parlamentare. Nicio altă normă juridică, legală sau regulamentară nu poate contraveni acestor dispoziţii constituţionale."

Prin Decizia nr. 45 din 17 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 27 mai 1994, Curtea a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 18 din Regulamentul Camerei Deputaţilor privind interdicţia trecerii la alt grup parlamentar, întrucât acestea constituiau o îngrădire a mandatului reprezentativ.

Prin Decizia nr. 46 din 17 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 27 mai 1994, Curtea a constatat neconstituţionalitatea art. 14 alineatul ultim din Regulamentul Senatului, reţinând că "interdicţia senatorilor independenţi de a constitui un grup parlamentar [...] este neconstituţională întrucât încalcă libertatea lor de opţiune, obligându-i, dacă vor să-şi exercite dreptul constituţional de a forma un grup parlamentar, să recurgă exclusiv la posibilitatea de a se afilia la un grup parlamentar existent [...]".

Prin Decizia nr. 196 din 28 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 417 din 11 mai 2004, Curtea a constatat şi neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 16 alin. (4) din Regulamentul Senatului, potrivit cărora "Senatorii aleşi ca independenţi sau deveniţi independenţi prin părăsirea grupurilor parlamentare nu se pot asocia între ei pentru constituirea unui grup parlamentar", deoarece "interzic trecerea de la un grup parlamentar la altul, opresc afilierea la un alt grup parlamentar şi interzic constituirea unui grup parlamentar format din senatori independenţi". Ulterior, prin Decizia nr. 317 din 13 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 23 mai 2006, Curtea Constituţională a examinat, printre altele, şi dispoziţiile art. 16 alin. (2) din noul Regulament al Senatului, aprobat prin Hotărârea nr. 28 din 24 octombrie 2005. Atunci, Curtea a constatat că sesizarea în privinţa acestor dispoziţii este neîntemeiată, întrucât "aparenta neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (2) din Regulament este înlăturată prin precizările de la alin. (5) şi (6) ale aceluiaşi articol, care permit afilierea la alte grupuri parlamentare şi constituirea de grupuri mixte, inclusiv grupuri pentru senatori independenţi."

Considerentele care au fundamentat pronunţarea deciziilor mai sus arătate sunt evocate şi menţinute şi în practica ulterioară a Curţii, de exemplu în Decizia nr. 229 din 14 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 5 aprilie 2007, prin care, examinând critica art. 16 alin. (2) şi (6) cu raportare la alin. (5) din Regulamentul Senatului, texte potrivit cărora "(2) Un grup parlamentar poate fi constituit şi poate funcţiona numai dacă cuprinde cel puţin 7 senatori, care au fost aleşi pe listele aceluiaşi partid, ale aceleiaşi organizaţii a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţe politice sau alianţe electorale.[...]

(5)Senatorii aparţinând partidelor sau organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care nu întrunesc numărul necesar pentru a forma un grup parlamentar se pot afilia altor grupuri parlamentare sau pot constitui grupul parlamentar mixt.

(6)Dispoziţiile alin. (5) se aplică în mod corespunzător şi senatorilor aleşi sau deveniţi independenţi", Curtea a mai adăugat că acestea conţin o singură interdicţie în privinţa constituirii grupurilor parlamentare, cea prevăzută în alin. (7), potrivit căruia "Constituirea unui grup parlamentar care să reprezinte sau să poarte denumirea unui partid, a unei organizaţii a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, a unei alianţe electorale sau alianţe politice care nu a obţinut mandate de senator în alegeri este interzisă".

Prin Decizia nr. 47 din 15 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 13 aprilie 2000, Curtea a reţinut că "lipsa reglementării juridice a posibilităţilor şi a condiţiilor organizării în grupuri parlamentare a deputaţilor care demisionează din alte grupuri parlamentare nu constituie încălcarea vreunei prevederi constituţionale, ci reprezintă o omisiune de reglementare care nu poate fi suplinită prin decizii ale Curţii Constituţionale", idee enunţată şi anterior, când, prin Decizia nr. 44 din 8 iulie 1993, Curtea a reţinut că "asupra modalităţilor, procedurilor şi condiţiilor în care aceste modificări ale componenţei grupurilor parlamentare vor putea avea loc, nu poate decide decât Camera Deputaţilor însăşi, potrivit principiului autonomiei regulamentare în virtutea căreia ea îşi stabileşte organizarea şi desfăşurarea propriei activităţi, respectându-se, fireşte, normele constituţionale care şi-ar găsi aplicaţii în astfel de situaţii."

În acord cu această jurisprudenţă constantă, dispoziţiile art. 12 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, astfel cum au fost modificate, nu fac decât ca, dând expresie dispoziţiilor constituţionale ale art. 69 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "orice mandat imperativ este nul", să înlăture omisiunea de reglementare cu privire la care Curtea a fost anterior sesizată.

Pentru motivele arătate în această jurisprudenţă, art. 12 din Regulament, în noua redactare, nu aduce atingere prevederilor art. 2 alin. (1) din Constituţie, prevederi care trebuie interpretate în corelaţie cu cele ale art. 69 alin. (2), ce constituie, potrivit aceleiaşi jurisprudenţe, "punctul de plecare în explicarea raporturilor constituţionale dintre deputat şi alegătorii săi, partidul politic care l-a propulsat, Camera din care face parte". Astfel, prin votul corpului electoral se aleg nu partide, ci parlamentari, iar regula constituţională a mandatului reprezentativ oferă celor aleşi libertatea de a adera la un grup parlamentar sau altul, de a se transfera de la un grup parlamentar la altul sau de a se declara independenţi faţă de toate grupurile parlamentare. Singurul text constituţional care se referă la alcătuirea grupurilor parlamentare, respectiv cel al art. 64 alin. (3), potrivit căruia "Deputaţii şi senatorii se pot organiza în grupuri parlamentare, potrivit regulamentului fiecărei Camere", nu instituie nicio interdicţie sub acest aspect. Tot astfel, Legea fundamentală nu prevede nicio sancţiune pentru părăsirea unui grup parlamentar şi, implicit, a unui partid politic reprezentat în Parlament, de către candidaţii aleşi pe listele acestuia, mandatul parlamentar fiind irevocabil. Din această perspectivă, distincţia la care se face referire în cuprinsul sesizărilor dintre categoria deputaţilor independenţi şi a celor deveniţi independenţi este lipsită de efecte juridice; singurele efecte, faţă de cadrul constituţional actual, pot exista în plan politic, şi anume în ceea ce priveşte raporturile parlamentarului devenit independent cu partidul care l-a susţinut în alegeri, respectiv cu electoratul, care la următorul scrutin poate să nu îl mai aleagă.

Nu pot fi reţinute nici criticile în sensul că posibilitatea parlamentarilor independenţi de a-şi constitui un singur grup parlamentar, în condiţiile art. 12 alin. (6) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, ar avea semnificaţia constrângerii acestora să se înscrie într-un anumit partid politic. Astfel, grupurile parlamentare reprezintă structuri organizatorice ale Camerelor Parlamentului, constituite pe bază de afinitate politică. După cum nu pot exista mai multe grupuri parlamentare ale aceleiaşi formaţiuni politice, pentru că, în sine, apartenenţa la o anumită formaţiune politică este expresia acestei afinităţi, la fel nu pot exista nici mai multe grupuri parlamentare ale parlamentarilor independenţi. Acceptarea constituirii mai multor grupuri de parlamentari independenţi ar însemna, practic, eliminarea criteriului care îi defineşte ca opţiune politică şi implicit ca grup (independenţa), criteriu care nu este susceptibil de distincţii suplimentare.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 40 alin. (1) din Constituţie, care consacră dreptul de asociere a cetăţenilor în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere, se constată că nu au incidenţă în cauză. Astfel, nici Parlamentul, nici Camerele sale şi nici structurile interne ale Camerelor nu sunt un rezultat al dreptului de asociere. Grupurile parlamentare reunesc deputaţi sau senatori având aceeaşi concepţie politică sau concepţii înrudite şi reprezintă, în esenţă, fragmente ale unei autorităţi publice, iar nu asociaţii, în sensul juridic al termenului.

b)Cu referire la celelalte texte regulamentare criticate, se susţine că sunt neconstituţionale deoarece au modificat textele iniţiale care foloseau sintagma de "configuraţie politică iniţială", lăsând astfel să se înţeleagă că determinantă este configuraţia politică actuală. Se încalcă, în opinia autorilor sesizării, prevederile art. 64 alin. (3) şi (5) din Constituţie, întrucât se instituie posibilitatea "renegocierii" componenţei Biroului permanent în cazul constituirii unui grup de candidaţi independenţi, în contradicţie cu regula respectării configuraţiei politice la alcătuirea birourilor permanente şi comisiilor parlamentare. Se invocă în acest sens şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în care se statuează asupra înţelesului sintagmei constituţionale de "configuraţie politică".

Din examinarea dispoziţiilor regulamentare, modificate prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 27/2010, se constată următoarele:

–potrivit art. 20 alin. (3) din Regulament, în noua redactare, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor se formează respectându-se "configuraţia politică a Camerei Deputaţilor"; textul mai stabileşte renegocierea componenţei Biroului permanent în cazul constituirii unui grup de deputaţi independenţi, începând cu următoarea sesiune, precum şi posibilitatea pentru grupul parlamentar constituit din deputaţi independenţi de a-i reveni un loc în Biroul permanent;

–art. 23 alin. (1) şi (2) din Regulament, în noua redactare, referindu-se la procedura alegerii vicepreşedinţilor, secretarilor şi a chestorilor care compun Biroul permanent, respectiv la aprobarea numărului de locuri din Biroul permanent, păstrează raportarea la "configuraţia politică iniţială a Camerei Deputaţilor", precizând, totodată, că aceste operaţiuni se realizează "cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 20 alin. (3)";

–art. 37 partea introductivă, art. 38 alin. (1), art. 41 alin. (1) art. 43 alin. (1) şi art. 44 din Regulament au fost modificate în sensul că sintagma "configuraţia politică iniţială a Camerei Deputaţilor" a fost înlocuită cu sintagma de "configuraţie politică".

Cu privire la aceste modificări, Curtea reţine, mai întâi, că introducerea în textele Regulamentului Camerei Deputaţilor a sintagmei "configuraţie politică", care este cuprinsă în chiar norma constituţională de referinţă, respectiv art. 64 alin. (5) din Legea fundamentală, nu poate fi calificată ca determinând, în sine, neconstituţionalitatea acestora şi nici de natură să consacre un alt sens al sintagmei constituţionale decât cel reţinut de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, invocată de autorii sesizării. Astfel, prin deciziile nr. 601/2005 şi nr. 602/2005, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.022 din 17 noiembrie 2005, şi, respectiv, nr. 1.027 din 18 noiembrie 2005, pronunţându-se, printre altele, şi cu privire la dispoziţiile din Regulamentele celor două Camere care instituiau posibilitatea revocării preşedinţilor acestora, prin retragerea sprijinului politic, la cererea altui sau altor grupuri parlamentare decât grupul parlamentar care a propus alegerea lor, Curtea a statuat că "prin configuraţia politică a fiecărei Camere se înţelege compunerea acesteia rezultată din alegeri, pe baza proporţiei pe care grupurile parlamentare o deţin în totalul membrilor Camerei respective". Curtea a mai reţinut, cu acele prilejuri, că "în virtutea configuraţiei politice izvorâte din voinţa corpului electoral se desemnează şi preşedintele Camerei Deputaţilor şi al Senatului", precum şi faptul că "instituirea posibilităţii alegerii unui nou preşedinte dintr-un alt grup parlamentar ar avea drept consecinţă ca sancţiunea aplicată preşedintelui Camerei Deputaţilor [Senatului], revocat din funcţie, să se extindă asupra grupului parlamentar care a propus alegerea lui."

Spre deosebire însă de jurisprudenţa menţionată, în prezenta cauză regula impusă de art. 64 alin. (5) din Constituţie trebuie analizată prin raportare la dispoziţiile art. 64 alin. (3), respectiv art. 64 alin. (2) teza a doua din Constituţie, referitoare la organizarea grupurilor parlamentare şi la alegerea celorlalţi membri ai birourilor permanente, texte constituţionale care stabilesc reguli distincte de cea impusă de art. 64 alin. (2) teza întâi din Constituţie pentru alegerea preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului.

Astfel, potrivit art. 64 alin. (3) din Constituţie, "Deputaţii şi senatorii se pot organiza în grupuri parlamentare, potrivit regulamentului fiecărei Camere". Aşadar, grupurile parlamentare nu sunt structuri obligatorii ale Parlamentului. Rezultând din uniunea voluntară a parlamentarilor, crearea grupurilor parlamentare constituie un drept, iar nu o obligaţie. Textul constituţional menţionat, referindu-se la acest drept al parlamentarilor, nu stabileşte nicio restricţie cât priveşte momentul exercitării acestuia. Prin urmare, nu este contrară Legii fundamentale constituirea, pe parcursul legislaturii, potrivit regulamentelor Camerelor şi cu respectarea Constituţiei, a unui grup parlamentar care nu a existat la începutul legislaturii, cu condiţia, desprinsă de asemenea din interpretarea normelor constituţionale, ca pe această cale să nu fie reprezentate în Parlament partide care nu au obţinut mandate la alegeri.

Mutaţiile intervenite în structura grupurilor parlamentare existente, ca urmare a sciziunii ce se poate produce în cadrul partidelor reprezentate de fiecare grup sau a migraţiei parlamentarilor de la un grup la altul ori a părăsirii unui grup fără afilierea la altul, mutaţii posibile în condiţiile în care Constituţia stabileşte expres că orice mandat imperativ este nul, nu pot rămâne fără consecinţe asupra reprezentării grupurilor parlamentare în cadrul birourilor permanente. De aceea, spre deosebire de preşedinţii Camerelor, aleşi pe durata mandatului Camerelor, ceilalţi membri ai birourilor permanente sunt aleşi, potrivit art. 64 alin. (2) teza a doua din Constituţie, la începutul fiecărei sesiuni, în mod corespunzător componenţei grupurilor parlamentare la momentul respectiv. Textul constituţional menţionat, într-o firească legătură cu cel al art. 69 alin. (2), asigură reflectarea, în componenţa structurilor de conducere ale Camerelor Parlamentului, a restructurărilor politice din Parlament care, asemenea evoluţiilor politice din societate, nu pot fi oprite. Cadrul constituţional actual nu sancţionează asemenea restructurări şi, prin urmare, susţinerea autorilor sesizărilor, în sensul că acestea ar impune un scrutin electoral, nu au suport constituţional, critica formulată din această perspectivă, în raport de dispoziţiile art. 2 şi art. 16 alin. (1) din Constituţie, fiind neîntemeiată.

Tot astfel, constituirea unui grup parlamentar al deputaţilor independenţi, pe parcursul legislaturii, în temeiul dispoziţiilor stabilite de Camera Deputaţilor prin regulamentul propriu, dispoziţii care, pentru raţiunile anterior înfăţişate, nu contravin normelor constituţionale, nu poate rămâne fără consecinţe în planul raporturilor de ordin politic şi organizatoric din cadrul Camerei, iar unul dintre aspectele esenţiale ale rolului grupurilor parlamentare în aceste raporturi îl constituie implicarea în formarea celorlalte structuri ale Camerelor Parlamentului, prin formularea de propuneri pentru alegerea componenţei birourilor permanente şi a comisiilor parlamentare.

În aceste condiţii, reglementarea, prin normele criticate, a renegocierii componenţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, în cazul constituirii unui grup de deputaţi independenţi, începând cu următoarea sesiune, este menită să concilieze efectele acestei restructurări organizatorice intervenite în cadrul Parlamentului şi care, ca o consecinţă a regulii mandatului reprezentativ, precum şi a caracterului facultativ al constituirii grupurilor parlamentare, nu poate fi sancţionată, cu rigorile decurgând din imperativul respectării configuraţiei politice la alcătuirea Biroului permanent şi a comisiilor parlamentare. De altfel, Curtea constată că art. 23 din Regulament păstrează obligaţia menţinerii numărului de locuri din Biroul permanent, în scopul stabilirii unor reguli care să circumstanţieze fenomenul migraţiei parlamentare, configuraţia politică rămânând în continuare, în concordanţă cu dispoziţiile constituţionale, cadrul negocierii, respectiv al renegocierii. Se constată în acest sens că acelaşi text din Regulamentul Camerei Deputaţilor, referindu-se la numărul de locuri din Biroul permanent care se aprobă de către Camera Deputaţilor, se referă în mod expres la "configuraţia politică iniţială a Camerei Deputaţilor".

Competenţa, atât în cazul negocierii, cât şi renegocierii, revine liderilor grupurilor parlamentare, iar nu unei majorităţi de conjunctură politică, aşa cum neîntemeiat se susţine în sesizări, iar eventuala modificare a componenţei Biroului permanent, ca urmare a renegocierii, se realizează "începând cu următoarea sesiune". Această din urmă dispoziţie, cuprinsă în art. 20 alin. (3) teza a doua din Regulamentul Camerei Deputaţilor, vizează menţinerea stabilităţii politice a Parlamentului, ca şi aceea cuprinsă în art. 20 alin. (3) teza finală din acelaşi regulament, potrivit căreia "Grupului parlamentar constituit din deputaţii independenţi îi poate reveni un singur reprezentant în Biroul permanent".

În ceea ce priveşte consideraţiile autorilor sesizării referitoare la motivaţia care determină migraţia politică, pretinsele intenţii şi acţiuni ale partidelor reprezentate în cadrul Parlamentului, precum şi cele referitoare la opţiunea unora dintre deputaţii deveniţi independenţi de a-şi constitui un partid politic, acestea excedează competenţei Curţii Constituţionale. De altfel, niciunul dintre textele criticate nu consacră posibilitatea formării de grupuri parlamentare ale unor partide care nu au obţinut mandate în urma alegerilor. Ca urmare, consecinţele pe care autorii sesizării le desprind din interpretarea acestor texte - potrivit cărora s-ar permite reprezentarea oricăror sau a tuturor forţelor politice din România în Parlament, prin simpla desprindere a unor parlamentari şi constituirea unui partid parlamentar nou până la fracţionarea la maxim a celor 331 de deputaţi, adică 33 de grupuri parlamentare - sunt lipsite de fundament şi nu pot constitui argumente de natură să susţină sesizarea formulată.

În ceea ce priveşte punctele de vedere formulate de Grupul deputaţilor independenţi, acestea nu pot fi examinate de Curte, întrucât autorul lor nu are calitate procesuală în cauză.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. c) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al prevederilor art. 11 alin. (1) lit. A.c), al art. 27 şi 28 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Constată că prevederile art. 12, art. 20 alin. (3), art. 23 alin. (1) şi (2), art. 37 partea introductivă, art. 38 alin. (1), art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (1) şi art. 44 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, astfel cum au fost modificate prin hotărârile nr. 26 şi nr. 27 din 5 octombrie 2010 ale Camerei Deputaţilor, nu contravin dispoziţiilor constituţionale.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică preşedintelui Camerei Deputaţilor şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Dezbaterea a avut loc la data de 17 noiembrie 2010 şi la aceasta au participat: Augustin Zegrean, preşedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Mircea Ştefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan şi Tudorel Toader, judecători.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Prim-magistrat-asistent,

Marieta Safta

*

OPINIE SEPARATĂ

În dezacord cu votul exprimat de majoritatea judecătorilor, considerăm că dispoziţiile hotărârilor nr. 26/2010 şi nr. 27/2010 prin care s-au adus modificări şi completări Regulamentului Camerei Deputaţilor sunt neconstituţionale pentru cele ce vom arăta în continuare.

I. Cu privire la organizarea grupurilor parlamentare

Potrivit art. 64 alin. (3) din Constituţie deputaţii se pot asocia în grupuri parlamentare, în condiţiile prevăzute de Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Grupurile parlamentare reprezintă primele structuri politice ce se constituie în cadrul Camerei Deputaţilor nou-alese, la data întrunirii acesteia, în conformitate cu prevederile art. 63 alin. (3) şi art. 64 alin. (3) din Constituţie.

Art. 3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor prevede că pentru validarea mandatelor, Camera Deputaţilor alege în prima sa şedinţă o comisie compusă din 30 de deputaţi, care să reflecte configuraţia politică a Camerei, aşa cum aceasta rezultă din constituirea grupurilor parlamentare.

Configuraţia politică a Camerei este dată de grupurile parlamentare, imediat după ce deputaţii s-au întrunit în prima lor şedinţă, constituite pe baza numărului de mandate obţinute de partidele politice, formaţiunile politice, alianţele politice, alianţele electorale, precum şi de deputaţii aleşi ca independenţi, în urma alegerilor parlamentare generale.

Configuraţia politică se stabileşte, de fiecare dată, la începutul fiecărei legislaturi, se păstrează până la întrunirea legală a noului Parlament şi nu mai poate fi modificată în niciun mod.

În jurisprudenţa sa, Curtea s-a referit în mod constant şi exclusiv la parlamentarii "independenţi" care au candidat în alegeri sub acest statut, iar nu şi la cei "deveniţi independenţi în timpul unei legislaturi", respectiv la dreptul parlamentarilor independenţi de a-şi constitui un grup parlamentar.

Se observă, însă, că art. 12 din Regulamentul Camerei Deputaţilor reglementează această posibilitate şi pentru parlamentarii deveniţi independenţi. Or, trebuie realizată o netă diferenţiere între cele două categorii de parlamentari, respectiv între cei care au fost aleşi ca independenţi, cu respectarea condiţiilor prevăzute de legea electorală, şi cei deveniţi independenţi prin retragerea lor din grupurile parlamentare din care făceau parte. În opinia noastră, aceşti din urmă parlamentari nu dobândesc acelaşi statut de independent, deoarece acest statut presupunea, în mod necesar, o poziţie de independenţă în procesul consultării electorale. Parlamentarii "deveniţi independenţi", dar care au candidat şi au fost aleşi în baza programelor unor partide politice pe care, după alegerea ca deputaţi sau senatori, le-au părăsit, nu au candidat şi nu au fost aleşi în baza unui program propriu, ci a programului partidelor care i-au susţinut. Prin urmare, un grup constituit din deputaţi deveniţi independenţi nu beneficiază de un program şi de o ideologie proprie, ceea ce pune în discuţie compatibilitatea unui astfel de grup cu principiile vieţii parlamentare. Statutul de "devenit independent" implică un "capitis deminutio" constând în restrângeri de drepturi în exercitarea mandatului, cum ar fi, de exemplu, alegerea în Biroul Permanent al Camerei, participarea la unele şedinţe, la luarea măsurilor şi la dezbaterile rezervate liderilor de grupuri parlamentare etc. (art. 13 din Regulamentul Camerei Deputaţilor). Aceste restrângeri constituie doar aparent o sancţionare a actului de părăsire a grupului parlamentar şi a partidului pe a cărui listă a fost obţinut mandatul, în realitate fiind vorba despre efectul actului de voinţă al parlamentarului în cauză, care îşi asumă în mod voluntar şi conştient consecinţele opţiunii sale.

Faţă de această diferenţă existentă între statutul parlamentarilor independenţi şi a celor deveniţi independenţi, considerăm că reglementarea posibilităţii constituirii unui grup parlamentar din deputaţii deveniţi independenţi încalcă prevederile art. 2 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum", dispoziţii la care trebuie să se raporteze în mod necesar orice interpretare a prevederilor art. 69 din Constituţie, care interzic mandatul imperativ. Dreptul parlamentarului de afiliere politică potrivit convingerilor sale nu poate fi exercitat "fără limită", ci cu respectarea voinţei poporului exprimată cu prilejul alegerilor. Altfel spus, posibilitatea parlamentarilor de a-şi modifica opţiunile politice pe parcursul mandatului, în temeiul prevederilor art. 69 din Constituţie, nu poate fi interpretată ca anulând opţiunea electoratului şi raportul de forţe stabilit ca urmare a rezultatului alegerilor.

Din această perspectivă, chiar dacă s-ar admite posibilitatea constituirii unui grup parlamentar al deputaţilor deveniţi independenţi, acestui "grup" nu i s-ar putea recunoaşte plenitudinea drepturilor unui grup politic în sensul dreptului parlamentar, ci numai semnificaţia unei asocieri administrative, cu anumite drepturi mai restrânse, aşa cum acestea sunt enumerate la art. 13 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, şi cu excluderea posibilităţii reprezentării acestuia în birourile permanente şi în comisiile parlamentare, structuri care, potrivit art. 64 alin. (5) din Constituţie, se alcătuiesc potrivit configuraţiei politice a fiecărei Camere.

De altfel, chiar în cuprinsul jurisprudenţei sale, Curtea a subliniat atât competenţa Camerelor de a reglementa, cu respectarea dispoziţiilor constituţionale, posibilităţile şi condiţiile organizării în grupuri parlamentare a deputaţilor care demisionează din alte grupuri parlamentare (Decizia nr. 47/2000), cât şi necesitatea ca la adoptarea unor asemenea reglementări să se asigure "stabilitatea organelor de lucru" ale Camerei (Decizia nr. 46/1994), a căror alcătuire "trebuie să reflecte configuraţia politică a acestora, rezultată din alegeri" (Decizia nr. 229/2007). Alcătuirea grupurilor parlamentare este o problemă ce priveşte funcţionarea mecanismelor celor două Camere ale Parlamentului pe termen lung, respectiv al unei legislaturi, iar nu pe perioada unei singure sesiuni, iar reglementarea posibilităţii constituirii de noi grupuri parlamentare trebuie să răspundă cerinţelor stabilităţii organelor de lucru ale Camerelor.

II. Cu privire la alcătuirea birourilor permanente şi a comisiilor parlamentare ale Camerei Deputaţilor

În conformitate cu prevederile art. 64 alin. (5) din Constituţie, "birourile permanente şi comisiile parlamentare se alcătuiesc potrivit configuraţiei politice a fiecărei Camere".

În constituirea biroului permanent se are în vedere ca el să reflecte, pe cât posibil, configuraţia politică a Camerei, aşa cum aceasta rezultă din organizarea grupurilor parlamentare.

Noţiunea de configuraţie politică utilizată în art. 64 alin. (5) din Legea fundamentală nu poate fi înţeleasă decât prin raportare la data alegerilor, când, prin exercitarea drepturilor fundamentale prevăzute de art. 36 şi 37 din Constituţie, se exprimă voinţa cetăţenilor, se concretizează exercitarea suveranităţii naţionale. Această voinţă a cetăţenilor conturează configuraţia politică a Camerelor şi NU acorduri ulterioare intervenite în exercitarea mandatelor parlamentarilor aleşi (Decizia Curţii Constituţionale nr. 601/2005).

Prin Decizia nr. 601/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.022 din 17 noiembrie 2005, Curtea, referindu-se la înţelesul art. 64 alin. (5) din Constituţie, a statuat că "din textul constituţional menţionat rezultă, fără echivoc, că prin configuraţia politică a fiecărei Camere se înţelege compunerea acesteia rezultată din alegeri, pe baza proporţiei pe care grupurile parlamentare o deţin în totalul membrilor Camerei respective".

De asemenea, prin Decizia nr. 602/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 18 noiembrie 2005, Curtea a reţinut că "în ceea ce priveşte alegerea preşedinţilor Camerelor, birourilor permanente şi a comisiilor parlamentare, Constituţia instituie principiul configuraţiei politice, prin care se înţelege compunerea politică a fiecărei Camere, rezultată din alegeri".

Pentru a se respecta principiul configuraţiei politice a Camerelor, acestea stabilesc numărul de locuri în Biroul permanent care revine, pe funcţii, grupurilor parlamentare raportat la mărimea acestora la începutul legislaturii. Stabilirea numărului de locuri şi a funcţiilor corespunzătoare se face prin negociere politică de către liderii grupurilor parlamentare.

Textele criticate - art. 20 alin. (3), art. 23 alin. (1) şi (2), art. 37, art. 38 alin. (1), art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (1), art. 44 din Regulamentul Camerei Deputaţilor - se disting prin inconsecvenţă, utilizând atât sintagma de "configuraţie politică", "configuraţie politică iniţială", cât şi sintagma "noii configuraţii politice".

Deşi utilizează uneori chiar sintagma cuprinsă în textul constituţional - art. 64 alin. (5) -, respectiv aceea de "configuraţie politică", textele regulamentare se referă în mod evident la o altă configuraţie politică decât aceea care rezultă din alegeri, câtă vreme stabilesc renegocierea componenţei Biroului permanent "conform noii configuraţii politice a Camerei Deputaţilor".

Considerăm că dispoziţiile regulamentare criticate, astfel cum au fost modificate, încalcă dispoziţiile art. 64 alin. (5) din Constituţie, potrivit cărora "Birourile permanente şi comisiile parlamentare se alcătuiesc potrivit configuraţiei politice a fiecărei Camere", astfel cum acestea au fost interpretate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv prin deciziile nr. 601/2005 şi nr. 602/2005.

Instituirea posibilităţii renegocierii componenţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor în funcţie de mutaţiile care survin în structura Camerei pe parcursul unei legislaturi, prin constituirea unor noi grupuri parlamentare, este neconstituţională, întrucât încalcă principiul configuraţiei politice, care, potrivit art. 64 alin. (5) din Constituţie, stă la baza alcătuirii biroului permanent.

Schimbarea ulterioară a configuraţiei politice nu poate constitui un temei constituţional al modificării componenţei biroului permanent, prin includerea în aceasta a unui reprezentant al deputaţilor deveniţi independenţi, deoarece o asemenea configuraţie politică nu rezultă din alegeri în condiţiile art. 64 alin. (5), în consonanţă cu art. 63 alin. (3) şi cu art. 36 şi 37 din Constituţie, raportate la art. 2 şi art. 8 din Legea fundamentală, ci constituie o majoritate parlamentară creată în afara criteriilor politice rezultate din vot.

Din votul exprimat de electorat rezultă o anumită compoziţie politică a celor două Camere, pe care parlamentarii nu o pot schimba din propria voinţă, cum nu o poate modifica nici Parlamentul însuşi. Altfel spus, configuraţia politică se stabileşte, de fiecare dată, la începutul fiecărei legislaturi, se păstrează până la întrunirea legală a noului Parlament şi nu mai poate fi modificată în niciun mod.

III. Considerăm necesar de a reda unele aspecte privind statutul parlamentarilor independenţi în state membre ale Uniunii Europene.

1.Franţa - În cadrul fiecărei Camere legislative se formează grupuri politice care reflectă configuraţia politică a Camerei respective. Constituirea grupurilor parlamentare se bazează exclusiv pe apartenenţa deputatului/senatorului la un anumit partid sau pe afinităţile acestuia cu programul politic al unui partid. Deputaţii care nu fac parte dintr-un grup politic/"deputaţi neînscrişi" au un statut special, diferit de cel al membrilor grupurilor politice. Deputaţii neînscrişi pot solicita afilierea la un grup politic, dar nu pot forma un grup politic propriu şi nu pot fi reprezentaţi în Biroul Adunării Naţionale şi nici în Conferinţa preşedinţilor.

2.Suedia - Grupurile politice parlamentare pot fi constituite numai din partidele politice care au obţinut mandate în cadrul alegerilor generale. Pe durata legislaturii nu pot fi înfiinţate şi recunoscute noi grupuri politice parlamentare. În cazul în care unii membri ai Parlamentului sunt excluşi din partid sau părăsesc partidul în timpul legislaturii, aceştia îşi păstrează calitatea de parlamentari, dar nu au dreptul de a forma un nou grup parlamentar. Ei sunt consideraţi ca neavând apartenenţă politică.

3.Ungaria - Orice parlamentar care nu s-a alăturat unui grup politic parlamentar se consideră a fi parlamentar independent. Parlamentarul care a demisionat/a fost exclus dintr-un grup politic se consideră a fi parlamentar independent. Numărul independenţilor creşte la sfârşitul mandatului ca urmare a excluderilor şi demisiilor din grupurile politice parlamentare. Orice membru care a părăsit grupul politic sau care a fost exclus va fi considerat ca independent; membrul care a devenit independent în acest mod se poate alătura altui grup politic la expirarea unui termen de 6 luni de la părăsire sau excludere. Această prevedere regulamentară are ca scop întărirea stabilităţii politice parlamentare şi reducerea fenomenului de migraţie politică.

4.Portugalia - Parlamentarii care nu au aderat la niciun grup parlamentar şi care nu sunt nici reprezentanţi ai unui partid politic au statutul de "parlamentari neînscrişi" şi nu sunt reprezentaţi în Conferinţa liderilor grupurilor parlamentare, nu beneficiază de serviciile de asistenţă parlamentară acordate grupurilor parlamentare, iar preşedinţia comisiilor permanente revine grupurilor parlamentare cu pondere politică mare.

5.Belgia - Senatorii independenţi pot fi grupaţi în două categorii: senatori care demisionează în cursul legislaturii din grupul din care fac parte şi, respectiv, senatorii unici reprezentanţi ai partidelor politice. Senatorii independenţi nu pot avea reprezentanţi în Biroul Senatului; nu au drept de vot şi nici nu pot fi desemnaţi ca raportori în cadrul comisiilor permanente.

IV. Din cele prezentate se poate observa că, de regulă, parlamentarii care părăsesc, în timpul legislaturii, grupurile parlamentare legal constituite, nu au dreptul de a forma un nou grup parlamentar.

V. Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.490 din 17 noiembrie 2010, pronunţată cu majoritate de voturi, nu poate reconsidera soluţiile adoptate prin deciziile anterioare, o asemenea măsură presupune o anumită procedură şi o anumită majoritate, alta decât cea constituită la adoptarea ei.

Judecător,

Acsinte Gaspar

Judecător,

Tudorel Toader