Decizie nr. 404 din 15 iunie 2016

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Maria Soare şi Ion Stoleru în Dosarul nr. 4.379/2/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.696D/2015, de Societatea "Rodexim Company" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 1.689/2/2015/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 108D/2016 şi de Ioan Sion-Covaciu în Dosarul nr. 488/35/2015/a1 al Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 117D/2016.

2.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 24 mai 2016, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu, şi au fost consemnate în încheierea din acea dată, când Curtea, având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate din dosarele nr. 1.696D/2015, nr. 108D/2016 şi nr. 117D/2016, a dispus, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, conexarea dosarelor nr. 108D/2016 şi nr. 117D/2016 la Dosarul nr. 1.696D/2015. La aceeaşi dată, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, Curtea, în conformitate cu dispoziţiile art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea pentru data de 15 iunie 2016, dată la care a pronunţat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

3.Prin Decizia civilă nr. 9.440 din 18 decembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 4.379/2/2014, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Maria Soare şi Ion Stoleru într-un dosar având ca obiect soluţionarea unei cereri de revizuire.

4.Prin Încheierea din 26 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.689/2/2015/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Societatea "Rodexim Company" - S.R.L. din Bucureşti într-un dosar având ca obiect soluţionarea unei cereri de revizuire.

5.Prin Încheierea din 26 ianuarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 488/35/2015/a1, Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Ioan Sion-Covaciu într-un dosar având ca obiect soluţionarea unei cereri de revizuire.

6.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia arată, în esenţă, că liberul acces la justiţie este încălcat prin recunoaşterea dreptului de a se adresa instanţei de judecată doar persoanelor în a căror cauză s-a invocat şi s-a admis excepţia de neconstituţionalitate, astfel încât doar aceste persoane îşi pot apăra drepturile şi interesele legitime deduse judecăţii, atât timp cât decizia de admitere a unei astfel de excepţii pronunţată de Curtea Constituţională produce efecte erga omnes.

7.Se mai susţine că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale numai în măsura în care se interpretează că de efectele admiterii excepţiei de neconstituţionalitate beneficiază şi partea care a invocat excepţia de neconstituţionalitate într-un litigiu soluţionat definitiv anterior admiterii excepţiei de neconstituţionalitate, indiferent de soluţia asupra excepţiei invocată de partea respectivă. În alte condiţii, principiul egalităţii este încălcat prin crearea unui regim privilegiat părţilor din litigiile în care s-a invocat şi s-a admis excepţia de neconstituţionalitate faţă de părţile din procesele în care s-a invocat aceeaşi excepţie, însă excepţia nu a fost admisă sau nu a fost judecată, deşi în ambele situaţii părţile au dat dovadă de aceeaşi diligenţă.

8.Se arată că, prin raportare la art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865, se pot delimita două situaţii juridice: persoanele care au invocat excepţia de neconstituţionalitate în cauzele în care au fost părţi şi persoanele care nu şi-au valorificat acest drept şi nu au dovedit diligenţă prin invocarea excepţiei de neconstituţionalitate, admisă ulterior. Aceste situaţii juridice sunt diferite şi se impune aplicarea unui tratament diferenţiat în sensul că de efectele admiterii excepţiei trebuie să beneficieze doar prima categorie, respectiv persoanele care au invocat excepţia de neconstituţionalitate. Deşi sub aspect obiectiv există două situaţii juridice diferite - criteriul distinctiv fiind scopul legii - respectiv situaţia persoanelor care au dat dovadă de diligenţă şi şi-au luat toate garanţiile procesuale prin invocarea excepţiei de neconstituţionalitate şi situaţia persoanelor care au adoptat o conduită procesuală pasivă prin nevalorificarea acestui drept legal, nu există nicio justificare pentru aplicarea aceluiaşi tratament juridic ambelor situaţii comparate. Principiul egalităţii este încălcat şi sub această formă, prin aplicarea aceluiaşi tratament juridic unor situaţii obiective care prin natura lor sunt diferite.

9.Limitarea dreptului de a formula cerere de revizuire doar la sfera persoanelor care au deţinut calitatea de părţi în cauzele în care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate invocată constituie o încălcare flagrantă a principiului constituţional care consacră liberul acces la justiţie al tuturor persoanelor care se află în aceeaşi situaţie juridică.

10.În Dosarul nr. 108D/2016, autoarea susţine că a fost diligentă şi a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale care i-au fost aplicate, dar instanţa de contencios constituţional, prin Decizia nr. 984 din 22 noiembrie 2012, a respins excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, excepţie pe care a admis-o, ulterior, prin Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015. Se arată că accesul liber la justiţie este încălcat prin recunoaşterea dreptului de a se adresa instanţei de judecată doar persoanelor în a căror cauză s-a invocat şi s-a admis excepţia de neconstituţionalitate, astfel încât doar aceste persoane îşi pot apăra drepturile şi interesele legitime deduse judecăţii, atât timp cât decizia de admitere a unei astfel de excepţii pronunţată de Curtea Constituţională produce efecte erga omnes. În cererea de revizuire, autorul a arătat că, deşi a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale care i-au fost aplicate, instanţa judecătorească nu s-a pronunţat cu privire la sesizarea Curţii Constituţionale.

11.Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, având în vedere că deciziile de admitere a unor excepţii de neconstituţionalitate pronunţate de Curtea Constituţională sunt general obligatorii de la data publicării în Monitorul Oficial al României, având putere numai pentru viitor, conform art. 147 alin. (4) din Constituţie. Dreptul de a invoca o excepţie de neconstituţionalitate poate fi valorificat de toate părţile unui proces, în condiţiile legii. Persoanele care şi-au valorificat acest drept şi cele care nu au făcut-o nu se află în aceeaşi situaţie juridică.

12.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. În susţinerea acestui punct de vedere, Înalta Curte arată că prin sintagma "invocate în acea cauză" din cuprinsul textului de lege, principiul egalităţii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţia României, este încălcat.

13.Astfel, se instituie un regim privilegiat părţilor din litigiile în care s-a invocat şi s-a admis excepţia de neconstituţionalitate faţă de părţile din procesele în care s-a invocat această excepţie, însă excepţia nu a fost admisă sau nu a fost judecată, deşi, în ambele situaţii, părţile au dat dovadă de aceeaşi diligenţă.

14.Instanţa apreciază ca fiind relevantă în cauză şi împrejurarea că, în ambele sesizări privind excepţia de neconstituţionalitate a art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, invocată de Societatea "Rodexim Company" - S.R.L. în Decizia nr. 984 din 22 noiembrie 2012 şi de Romulus Vasile, Lucian Vasile şi Cătălin Vasile în Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015, motivarea a fost similară.

15.Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece aplicarea în cauză a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 279 din 23 aprilie 2015 ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului jurisdicţional al Curţii şi ar nega autoritatea de lucru judecat de care se bucură hotărârile judecătoreşti devenite irevocabile, ceea ce este inadmisibil.

16.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

17.Guvernul apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Acesta reliefează jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale (Decizia nr. 1.106 din 22 septembrie 2010, Decizia nr. 998 din 22 noiembrie 2012, Decizia nr. 130 din 7 martie 2013 şi Decizia nr. 474 din 21 noiembrie 2013), concluzionând că, în ceea ce priveşte cauzele soluţionate până la publicarea deciziei Curţii Constituţionale şi în care nu a fost dispusă sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie având ca obiect o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă declarată neconstituţională, acestea reprezintă o facta praeterita, de vreme ce cauza a fost definitiv şi irevocabil soluţionată. Din momentul introducerii cererii în instanţă şi până la soluţionarea definitivă a cauzei, norma incidentă a beneficiat de o prezumţie de constituţionalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunţării hotărârii prin care s-a tranşat în mod definitiv litigiul, aşa încât incidenţa deciziei de admitere a instanţei de contencios constituţional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului jurisdicţional al Curţii, cu încălcarea dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, şi ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este ataşată hotărârilor judecătoreşti definitive.

18.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile părţii prezente, concluziile scrise depuse de autoarea excepţiei din Dosarul nr. 108D/2016, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

19.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

20.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie prevederile art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865, prevederi ce au următorul conţinut: "Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se poate cere în următoarele cazuri: [...]

10.dacă, după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională legea, ordonanţa ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă care a făcut obiectul acelei excepţii ori alte dispoziţii din actul atacat, care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare."

21.Curtea observă că la data de 15 februarie 2013 au intrat în vigoare majoritatea dispoziţiilor din noul Cod de procedură civilă. Având în vedere considerentele Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, dar şi dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, Curtea urmează să analizeze dispoziţiile legale criticate din Codul de procedură civilă din 1865, întrucât continuă să îşi producă efecte în cauze.

22.În opinia autorilor excepţiei, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept şi obligativitatea respectării Constituţiei, art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 privind universalitatea drepturilor, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi dreptul părţilor la un proces echitabil, art. 22 alin. (1) şi (2) privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, art. 23 alin. (11)-(13) privind libertatea individuală, art. 24 referitor la dreptul la apărare şi în art. 124 privind înfăptuirea justiţiei.

23.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine faptul că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate, prin raportare la critici relativ similare, constatând că acestea sunt constituţionale. Astfel, Curtea a statuat în cadrul considerentelor deciziilor sale că revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 322 din Codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 din Codul de procedură civilă poate fi exercitată de cel căruia i s-a admis excepţia şi de cel căruia excepţia i-a fost respinsă ca devenită inadmisibilă, fără a face distincţie că hotărârea a cărei revizuire se cere vizează sau nu fondul. În cadrul procesului judiciar, excepţia de neconstituţionalitate se înscrie în rândul excepţiilor de procedură prin care se urmăreşte împiedicarea unei judecăţi care s-ar întemeia pe o dispoziţie legală neconstituţională. Constatarea neconstituţionalităţii unui text de lege ca urmare a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate trebuie să profite autorilor acesteia şi nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, întrucât şi-ar pierde caracterul concret (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 766 din 5 iunie 2011, citată anterior, sau Decizia nr. 338 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 699 din 14 noiembrie 2013). Neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale nu are numai o funcţie de prevenţie, ci şi una de reparaţie, întrucât ea vizează în primul rând situaţia concretă a cetăţeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată (a se vedea Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragrafele 29 şi 30).

24.De asemenea, prin Decizia nr. 48 din 4 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 15 aprilie 2014, Curtea a statuat, prin raportare la faptul că deciziile de admitere a unor excepţii de neconstituţionalitate pronunţate de instanţa de contencios constituţional nu îşi produc efectele cu privire la procese soluţionate înainte de pronunţarea şi publicarea unor astfel de decizii, că soluţia adoptată de legiuitor este justă, în alte condiţii ajungându-se la afectarea siguranţei circuitului juridic. Atât timp cât partea nu manifestă diligenţă şi nu înţelege să ridice o excepţie de neconstituţionalitate în faţa instanţei competente, potrivit legii, şi atât timp cât nu există o decizie de constatare a neconstituţionalităţii publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dispoziţiile legale aplicabile acelui litigiu beneficiază de prezumţia de constituţionalitate. În momentul în care Curtea constată ca fiind neconstituţionale aceste dispoziţii legale, prezumţia de constituţionalitate este răsturnată, iar dispoziţiile legale respective nu mai pot fi aplicate în acel proces.

25.Prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016, instanţa de contencios constituţional a statuat în sensul că o decizie prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate profită, în exercitarea căii de atac a revizuirii, persoanelor care au invocat excepţia de neconstituţionalitate în cauze soluţionate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei prin care se constată neconstituţionalitatea şi autorilor aceleiaşi excepţii, invocate anterior publicării deciziei Curţii, în alte cauze, soluţionate definitiv. Curtea a amintit că a interpretat, pe cale jurisprudenţială, în mod extensiv, dispoziţiile Codului de procedură civilă din 1865 şi ale Codului de procedură penală din 1968, astfel cum acestea au fost modificate şi completate prin Legea nr. 177/2010, lărgindu-le practic sfera de aplicare sub aspectul hotărârilor supuse revizuirii, ţinând cont de faptul că legiuitorul a reglementat calea de atac a revizuirii unei hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate în cauzele în care a fost invocată şi ulterior admisă o excepţie de neconstituţionalitate, în scopul acordării mijloacelor de apărare în vederea realizării drepturilor şi intereselor părţilor în faţa justiţiei.

26.Curtea a constatat că jurisprudenţa sa este o reflectare a dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora "Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor". Aceste prevederi constituţionale, reluate, la nivel legal, prin art. 11 alin. (3) şi art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, consacră efectele deciziilor Curţii Constituţionale, respectiv aplicarea pentru viitor şi caracterul general obligatoriu al acestora.

27.În ceea ce priveşte efectele unei decizii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea a reţinut că "decizia de constatare a neconstituţionalităţii face parte din ordinea juridică normativă, prin efectul acesteia prevederea neconstituţională încetându-şi aplicarea pentru viitor" (Decizia nr. 847 din 8 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 14 august 2008). În aceste condiţii, decizia de constatare a neconstituţionalităţii se va aplica în privinţa raporturilor juridice ce urmează a se naşte după publicarea sa în Monitorul Oficial - facta futura, însă, având în vedere faptul că excepţia de neconstituţionalitate este, de principiu, o chestiune prejudicială, o problemă juridică a cărei rezolvare trebuie să preceadă soluţionarea litigiului cu care este conexă (a se vedea Decizia nr. 660 din 4 iulie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 2 august 2007) şi un mijloc de apărare care nu pune în discuţie fondul pretenţiei deduse judecăţii (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 5 din 9 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 74 din 31 ianuarie 2007), Curtea reţine că aceasta nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, prin aplicarea deciziilor de constatare a neconstituţionalităţii numai raporturilor juridice care urmează a se naşte, deci unor situaţii viitoare ipotetice, întrucât şi-ar pierde esenţialmente caracterul concret. Aşadar, Curtea reţine că aplicarea pentru viitor a deciziilor sale vizează atât situaţiile juridice ce urmează a se naşte - facta futura, cât şi situaţiile juridice pendinte şi, în mod excepţional, astfel cum vom arăta, acele situaţii care au devenit facta praeterita.

28.În aceste condiţii, Curtea reţine că o decizie de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate se aplică în cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării acesteia - cauze pendinte, în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile - indiferent de invocarea excepţiei până la publicarea deciziei de admitere, întrucât ceea ce are relevanţă în privinţa aplicării deciziei Curţii este ca raportul juridic guvernat de dispoziţiile legii declarate neconstituţionale să nu fie definitiv consolidat. În acest mod, efectele deciziei de admitere a instanţei de contencios constituţional se produc erga omnes. În privinţa cauzelor care nu se află pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării deciziei de admitere a Curţii, fiind vorba despre un raport juridic epuizat - facta praeterita, Curtea reţine că partea nu mai poate solicita aplicarea deciziei de admitere, întrucât decizia de admitere a Curţii nu poate constitui temei legal pentru o acţiune în justiţie, în caz contrar consecinţa fiind extinderea efectelor deciziei Curţii pentru trecut.

29.Curtea a reţinut însă că, în mod excepţional, aplicarea pentru viitor a deciziilor sale vizează şi cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, indiferent dacă până la momentul publicării în Monitorul Oficial a deciziei prin care se constată neconstituţionalitatea acestea au fost soluţionate definitiv şi irevocabil, de vreme ce, prin exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii, decizia Curţii Constituţionale se va aplica acestor cauze. Cererea de revizuire urmează a fi soluţionată în acord cu decizia Curţii care modifică sau înlătură, după caz, pentru viitor toate efectele juridice pe care norma neconstituţională le produce cu privire la acel raport juridic. Astfel cum a statuat Curtea în jurisprudenţa sa, "soluţia legislativă care consacră dreptul persoanelor prevăzute de lege de a exercita calea de atac a revizuirii nu intră în coliziune cu prevederile constituţionale privind efectele ex nunc ale deciziei de admitere a Curţii, revizuirea putând fi exercitată numai după publicarea în Monitorul Oficial al României a actului Curţii. Efectele unei decizii de admitere pronunţate de instanţa de contencios constituţional se întind inter partes numai ex nunc, deoarece revizuirea este cea care în mod direct produce efecte pentru trecut, şi nu decizia de admitere a Curţii Constituţionale, aceasta din urmă fiind numai un instrument, un motiv legal pentru reformarea viitoare a hotărârilor judecătoreşti care s-au întemeiat pe dispoziţia declarată neconstituţională. Prin urmare, decizia de admitere a Curţii Constituţionale mediază revizuirea, şi nu invers, iar efectele pentru trecut de remediere a aspectelor dintr-o hotărâre judecătorească definitivă ce nu au putut fi prevenite sunt o consecinţă a căii de atac extraordinare, şi nicidecum a actului emis de instanţa de contencios constituţional" (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 1.106 din 22 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, Decizia nr. 998 din 22 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 17 ianuarie 2013, Decizia nr. 130 din 7 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 19 aprilie 2013, şi Decizia nr. 474 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 21 ianuarie 2014). Totodată, Curtea a stabilit că o decizie de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate se aplică şi în cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate până la data publicării, altele decât cea în care a fost pronunţată decizia Curţii Constituţionale, soluţionate definitiv prin hotărâre judecătorească, ipoteză ultimă în care decizia de admitere constituie motiv de revizuire.

30.În schimb, Curtea a reţinut că, în ceea ce priveşte cauzele soluţionate până la publicarea deciziei Curţii Constituţionale şi în care nu a fost dispusă sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie având ca obiect o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă declarată neconstituţională, acestea reprezintă o facta praeterita, de vreme ce cauza a fost definitiv şi irevocabil soluţionată. Curtea reţine că, din momentul introducerii cererii în instanţă şi până la soluţionarea definitivă a cauzei, norma incidentă a beneficiat de o prezumţie de constituţionalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunţării hotărârii prin care s-a tranşat în mod definitiv litigiul. Aşa încât Curtea a constatat că incidenţa deciziei de admitere a instanţei de contencios constituţional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului jurisdicţional al Curţii, cu încălcarea dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, şi ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este ataşată hotărârilor judecătoreşti definitive.

31.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

32.Distinct de cele de mai sus, Curtea reţine faptul că aspectul reliefat de autorul excepţiei de neconstituţionalitate din Dosarul nr. 117D/2016, potrivit căruia a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale care i-au fost aplicate, dar instanţa judecătorească nu s-a pronunţat cu privire la sesizarea Curţii Constituţionale, nu are relevanţă pentru controlul de constituţionalitate. Astfel, autorul excepţiei a avut posibilitatea de a formula recurs împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

33.De asemenea, Curtea constată că dispoziţiile art. 22 alin. (1) şi (2) privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică şi art. 23 alin. (11)-(13) privind libertatea individuală nu sunt incidente în cauze.

34.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Maria Soare şi Ion Stoleru în Dosarul nr. 4.379/2/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, de Societatea "Rodexim Company" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 1.689/2/2015/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă şi de Ioan Sion-Covaciu în Dosarul nr. 488/35/2015/a1 al Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă şi constată că prevederile art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă şi Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 15 iunie 2016.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

pentru AUGUSTIN ZEGREAN

În temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae