referitoare la prevederile art. 89 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 263/2010
Dosar nr. 2.847/1/2023
| Mariana Constantinescu | - vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului |
| Carmen Elena Popoiag | - președintele delegat al Secției I civile |
| Marian Budă | - președintele Secției a II-a civile |
| Ionel Barbă | - președintele delegat al Secției de contencios administrativ și fiscal |
| Beatrice Ioana Nestor | - judecător la Secția I civilă |
| Ileana Ruxandra Tirică | - judecător la Secția I civilă |
| Lavinia Dascălu | - judecător la Secția I civilă |
| Denisa Livia Băldean | - judecător la Secția I civilă |
| Cristina Truțescu | - judecător la Secția I civilă |
| Ianina Blandiana Grădinaru | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Minodora Condoiu | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Rodica Zaharia | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Carmen Trănica Teau | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Iulia Manuela Cîrnu | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Mădălina Elena Vladu-Crevon | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Alina Nicoleta Ghica-Velescu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Veronica Dumitrache | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Cristinel Grosu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Ionel Florea | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 2.847/1/2023, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul).
Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava - Secția I civilă, în Dosarul nr. 3.182/86/2022, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.
Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind formulat un punct de vedere de către apelanta-reclamantă.
Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.
ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
Curtea de Apel Suceava - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 23 noiembrie 2023, în Dosarul nr. 3.182/86/2022, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept:
Dacă prevederile art. 89 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, exclud existența dreptului beneficiarului pensiei de urmaș de a solicita recalcularea sau revizuirea drepturilor de pensie ale susținătorului defunct pentru a modifica baza de calcul pentru pensia de urmaș, prin raportare la dispozițiile art. 113 alin. (1) lit. a) și art. 107 din aceeași lege.
Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 263/2010):
Articolul 51
(1)În sistemul public de pensii se acordă următoarele categorii de pensii: (...)
e)pensia de urmaș.(...)
Articolul 89
(1)Pensia de urmaș se stabilește, după caz, din:
a)pensia pentru limită de vârstă aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul, în condițiile legii, susținătorul decedat;
b)pensia de invaliditate gradul I, în cazul în care decesul susținătorului a survenit înaintea îndeplinirii condițiilor pentru obținerea pensiei pentru limită de vârstă.
(2)Cuantumul pensiei de urmaș se stabilește procentual din punctajul mediu anual realizat de susținător, aferent pensiei prevăzute la alin. (1), în funcție de numărul urmașilor îndreptățiți, astfel:a) 50% - pentru un singur urmaș;b) 75% - pentru 2 urmași;c) 100% - pentru 3 sau mai mulți urmași.
Articolul 107
(1)În situația în care, ulterior stabilirii și/sau plății drepturilor de pensie, se constată diferențe între sumele stabilite și/sau plătite și cele legal cuvenite, casa teritorială de pensii operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire.
(1^1)În situația asiguraților prevăzuți la art. 6 alin. (1) pct. IV, care au depus declarația individuală de asigurare, dacă la definitivarea anului fiscal, pe baza datelor comunicate de organul fiscal central, se constată diferențe între venitul lunar asigurat utilizat la stabilirea punctajelor lunare avute în vedere la calculul pensiei și cel ales de contribuabil în declarația individuală de asigurare, casa teritorială de pensii operează, din oficiu, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire care se emite până la data de 31 decembrie a anului în curs pentru anul anterior.
(2)Sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (1) și (1^1) se acordă sau se recuperează, după caz, în cadrul termenului general de prescripție, calculat de la data constatării diferențelor.
(2^1)Prin excepție de la prevederile alin. (2), în cazul unei erori materiale, de calcul sau al oricărei greșeli de redactare, omisiuni sau mențiuni greșite, intervenite în procesul administrativ de evaluare, prelucrare și redactare a datelor în vederea emiterii deciziei de pensionare sau a datelor înscrise în aceasta ori în sistemul electronic de punere în plată a deciziei, termenul general de prescripție nu se aplică pentru recuperarea de către beneficiarul dreptului la pensie a sumelor neplătite de către casa teritorială de pensii competentă.
(3)Pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare, perioadelor asimilate stagiilor de cotizare prevăzute de lege și prin valorificarea altor documente de natură să conducă la modificarea drepturilor de pensie, nevalorificate la stabilirea acesteia.
(4)Pensionarii pentru limită de vârstă care, după data înscrierii la pensie, realizează stagiu de cotizare, pot solicita recalcularea pensiei, în condițiile legii.
(5)Sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (3) și (4) se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată solicitarea.
Articolul 113
(1)În sistemul public de pensii, plata pensiei încetează începând cu luna următoare celei în care a intervenit una dintre următoarele cauze:
a)pensionarul a decedat; (...)
Prin Cererea înregistrată la 14 octombrie 2022 pe rolul Tribunalului Suceava - Secția I civilă cu nr. 3.182/86/2022, reclamanta a solicitat:
–anularea Deciziei nr. xxxxxx/23.06.1994 privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă, emisă pentru susținătorul său (decedat), precum și a Deciziei nr. xxxxxxx/18.12.2019 privind acordarea pensiei de urmaș, pentru că: nu au fost valorificate din adeverința emisă de angajator la 16 august 2022 veniturile obținute sub formă de spor ore festive, spor ore școală, spor ore așteptare, cap secție, adaosuri, pe motiv că nu fac parte din baza de calcul al pensiei, conform anexei nr. 15 la Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu modificările și completările ulterioare, și nu a fost luat în seamă un stagiu de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 20 de ani;
–obligarea pârâtei casa teritorială de pensii la emiterea unei alte decizii de pensionare în care să fie valorificate sporurile din adeverința menționată, întrucât au făcut parte din veniturile brute și s-a plătit cota de asigurări sociale, și la valorificarea unui stagiu de cotizare de 20 de ani;
–obligarea aceleiași pârâte la plata sumei reprezentând diferența dintre drepturile de pensie efectiv încasate și cele cuvenite ca urmare a recalculărilor, precum și la dobânda legală, calculată de la data introducerii contestației și până la plata efectivă.
În fața instanței de apel, reclamanta și-a explicitat pretențiile în sensul că, astfel cum a solicitat în procedura prealabilă efectuată la casa teritorială de pensii, procedură la care a făcut referire în cererea de chemare în judecată, a înțeles să solicite recalcularea și revizuirea drepturilor de pensie ale susținătorului defunct și, pe cale de consecință, și a drepturilor sale de pensie.
Prin Sentința nr. 309 din 7 martie 2023, Tribunalul Suceava - Secția I civilă a respins excepția tardivității invocată de pârâtă prin întâmpinare și a respins cererea având ca obiect „recalculare pensie“, ca nefondată, reținând, în esență, că, întrucât autorul reclamantei a decedat anterior formulării vreunei cereri de recalculare în sensul celor solicitate de soția supraviețuitoare, în mod corect pârâta, la stabilirea drepturilor de pensie de urmaș ale reclamantei, a avut în vedere categoria de pensie de care beneficiase, până la deces, susținătorul său.
Prin apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe s-a susținut că instanța de fond a interpretat eronat dispozițiile legale aplicabile speței.
Față de cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 11 din 25 mai 2015, pronunțată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 522 din 14 iulie 2015, și prin Decizia nr. 40 din 22 septembrie 2008, pronunțată de Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 20 mai 2009, susținătorul legal al apelantei-reclamante îndeplinea condițiile și era îndreptățit a beneficia de stagiul complet de cotizare de 20 de ani, precum și de valorificarea sporurilor obținute și pentru care a fost plătită contribuția de asigurări sociale.
În temeiul dispozițiilor art. 89 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010, pensia de urmaș se stabilește din pensia pentru limita de vârstă aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul, în condițiile legii, susținătorul decedat. Or, în baza prevederilor art. 107 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, intimata putea, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, să facă modificările ce se impun prin decizia de pensionare. La data decesului susținătorului legal s-a transmis reclamantei 50% din punctajul mediu anual la care acesta ar fi avut dreptul în condițiile legii.
Intimata-pârâtă casa teritorială de pensii a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat.
A arătat că susținătorul decedat al contestatoarei a fost înscris la pensie pentru muncă depusă și limită de vârstă, începând cu data de 1 august 1994, prin Decizia de pensie emisă la 23 iunie 1994, în temeiul Legii nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială, cu modificările și completările ulterioare, iar stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual a fost de 30 de ani, prin raportare la dispozițiile art. 8 din această lege.
Prin urmare, solicitarea reclamantei de emitere a unei noi decizii de pensie de urmaș este nefondată. Aceasta a fost înscrisă la pensie de urmaș începând cu data de 1 decembrie 2019, dată la care erau aplicabile dispozițiile Legii nr. 263/2010.
Totodată, a apreciat că nu pot fi recalculate drepturile de pensie ale unei persoane decedate.
La 22 noiembrie 2023, apelanta-reclamantă a formulat o cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile privind dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
–dacă soțul supraviețuitor, beneficiar al unei pensii de urmaș cuvenite după susținătorul legal, pensionar la data decesului, are dreptul să solicite recalcularea pensiei susținătorului său legal pentru că nu au fost valorificate unele sporuri obținute în activitate, precum și pentru că nu a fost utilizat la determinarea punctajului mediu anual un stagiu de cotizare de 20 de ani în loc de 30 de ani pentru munca desfășurată în grupa I de muncă de 24 de ani 2 luni și 1 zi sau pentru alte motive temeinic justificate;
–dacă prevederile art. 89 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010, în sensul că pensia de urmaș se stabilește, după caz, din pensia pentru limită de vârstă aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul, în condițiile legii, susținătorul decedat, justifică dreptul urmașului de a solicita recalcularea pensiei susținătorului său legal.
Completul de judecată al instanței de trimitere a apreciat că sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, arătând că, în cauză, Dosarul nr. 3.182/86/2022 al Curții de Apel Suceava - Secția I civilă este în curs de judecată, fiind în faza apelului.
Instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în ultimă instanță, iar cauza se află în competența legală a unui complet de judecată al curții de apel.
Este îndeplinită și condiția ca soluționarea pe fond a apelului să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere, deoarece modul în care ar urma să fie interpretat și aplicat textul de lege cu privire la care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile influențează și soluția pe fond a cererii deduse judecății.
Astfel, prima instanță a reținut că reclamanta, în calitate de soție supraviețuitoare, putea prelua în patrimoniul său doar acele drepturi și obligații existente în masa succesorală rămasă după autorul defunct, iar o astfel de contestație, în care să fie criticată modalitatea de stabilire a punctajului aplicată de casa teritorială de pensii, prin raportare la un stagiu de cotizare de 30 de ani, în loc de 20 de ani, putea fi formulată în ipoteza în care susținătorul reclamantei ar fi fost el însuși titularul unui drept de pensie pentru limită de vârstă, iar pârâta ar fi emis o astfel de decizie prin raportare la un stagiu de cotizare de 30 de ani, și nu de 20 de ani. Întrucât autorul reclamantei a decedat anterior formulării vreunei cereri de recalculare în sensul celor solicitate de soția supraviețuitoare, prima instanță a reținut că, în mod corect pârâta, la stabilirea drepturilor de pensie de urmaș ale reclamantei, a avut în vedere categoria de pensie de care beneficiase, până la deces, susținătorul său.
Prin apelul formulat în cauză se arată că, în baza prevederilor art. 107 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, intimata-pârâtă putea, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, să facă modificările ce se impun prin decizia de pensionare, iar la data decesului susținătorului legal s-a transmis reclamantei 50% din punctajul mediu anual la care acesta ar fi avut dreptul în condițiile legii.
Prima instanță a analizat în cauză posibilitatea recalculării drepturilor de pensie și, implicit, a revizuirii acestora.
Apelanta-reclamantă a explicitat pretențiile din acțiune cu ocazia formulării cererii de apel, în acord cu dispozițiile art. 478 alin. (4) din Codul de procedură civilă și cu dezlegările date prin Decizia nr. 28 din 21 septembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 772 din 16 octombrie 2015, făcând referire la incidența în cauză a prevederilor art. 107 din Legea nr. 263/2010, care reglementează posibilitatea de recalculare și revizuire a drepturilor de pensie. În fața instanței de apel, aceasta a precizat expres că a solicitat recalcularea și revizuirea pensiei susținătorului său și, implicit, a pensiei de urmaș.
Problema de drept enunțată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenței, s-a constatat că asupra acestei chestiuni Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o altă hotărâre.
Instanța de trimitere a subliniat că noutatea este justificată de faptul că se constată o dificultate a aplicării dispozițiilor legale, de natură să creeze premisele apariției unei practici judiciare neunitare la nivel național.
De asemenea, s-a arătat că problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție, consultate la data formulării prezentei sesizări.
Apelanta-reclamantă a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, susținând că practica judiciară a instanțelor este neunitară și învederând că a fost pronunțată Decizia nr. 65 din 2 octombrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 977 din 8 decembrie 2017, care se referă însă doar la actualizarea pensiei de urmaș stabilite în baza art. 84 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin care sa stabilit că aceasta se realizează prin raportare exclusiv la indemnizația de încadrare brută lunară a unui judecător în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad al instanței, indiferent de modalitatea de stabilire a cuantumului.
Dat fiind că în prezenta speță nu au fost valorificate sporurile și stagiul de cotizare, apelanta-reclamantă a considerat necesară lămurirea sintagmei „la care ar fi avut dreptul susținătorul decedat“ din cuprinsul art. 89 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010.
Intimata-pârâtă și-a exprimat, prin întâmpinare, punctul de vedere în legătură cu chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, în sensul că nu pot fi recalculate drepturile de pensie ale unei persoane decedate.
După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, apelanta-reclamantă a formulat un punct de vedere prin care apreciază că sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate a sesizării, în conformitate cu dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, în sensul că problema de drept este reală, a suscitat interpretări diferite și prezintă un grad de dificultate suficient de mare.
Completul de judecată care a formulat sesizarea a arătat că, într-o primă interpretare, nu s-ar putea solicita recalcularea sau revizuirea drepturilor de pensie ale susținătorului defunct de către beneficiarul pensiei de urmaș, întrucât pensia de urmaș este un drept propriu al soțului supraviețuitor, care poate fi obținut în condițiile reglementate de lege la împlinirea vârstei standard de pensionare, doar cuantumul pensiei fiind stabilit în raport cu punctajul mediu anual stabilit pentru susținătorul decedat.
Coroborând dispozițiile art. 83 cu cele ale art. 89 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010, rezultă că, dacă susținătorul decedat era pensionar la data decesului, pensia de urmaș se calculează procentual din pensia pentru limită de vârstă aflată în plată.
În ipoteza în care susținătorul decedat îndeplinea condițiile pentru obținerea unei pensii pentru limită de vârstă, dar nu era pensionar la data decesului, pensia de urmaș se stabilește procentual din pensia pentru limită de vârstă la care ar fi avut dreptul, în condițiile legii, susținătorul decedat.
Interpretarea se raportează și la prevederile art. 113 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010, potrivit cărora în sistemul public de pensii plata pensiei încetează începând cu luna următoare celei în care pensionarul a decedat, prin urmare se are în vedere punctajul mediu anual stabilit prin decizia de pensie a susținătorului decedat, aflată în plată la data decesului.
În cea de-a doua interpretare, pensia de urmaș reprezintă o obligație legală de întreținere care nu mai subzistă în această formă în sarcina susținătorului, ca urmare a decesului acestuia, și care, prin voința legiuitorului, este preluată de sistemul public de pensii.
Faptul că pensia susținătorului decedat a încetat prin deces nu poate susține teza unei inadmisibilități a cererii beneficiarului pensiei de urmaș de recalculare sau revizuire a pensiei susținătorului defunct, întrucât această din urmă pensie produce în continuare efecte juridice, determinat de faptul că reprezintă baza de calcul al primei pensii.
Dreptul la pensie nu se transmite din patrimoniul susținătorului către urmaș, ci se naște direct în patrimoniul urmașului, dacă îndeplinește condițiile legale de acordare. Rezultă că la calculul pensiei de urmaș nu se justifică raportarea strict la ultima pensie încasată de susținător, conform principiului că succesorul nu poate invoca mai multe drepturi decât a avut autorul său, o asemenea regulă fiind specifică devoluțiunii succesorale, inaplicabilă cu privire la pensie, drept ce încetează la deces.
În schimb, trebuie aplicate normele de calcul special prevăzute de lege pentru pensia de urmaș. În acest sens, cuantumul pensiei de urmaș este prevăzut de art. 89 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 și se raportează la punctajul mediu anual realizat de susținător. Este posibil ca acest punctaj să fie mai mare decât cel avut în vedere la calculul pensiei susținătorului, ceea ce îndreptățește urmașul să ceară revizuirea pensiei sale de urmaș.
Din moment ce legea dă expres urmașului dreptul să își raporteze pensia de urmaș la punctajul mediu anual realizat de susținător, iar legea nu limitează acest drept la demersurile de recalculare sau revizuire întreprinse de susținător, trebuie să i se asigure urmașului și pârghiile judiciare în acest sens (este vorba despre formularea unei acțiuni privind recalcularea sau revizuirea pensiei).
Prevederile art. 107 din Legea nr. 263/2010, care dau dreptul atât la recalcularea drepturilor de pensie, cât și la revizuirea acestora și recuperarea diferențelor legal cuvenite și neachitate, nu conțin nicio limitare referitoare la categoriile de pensionari care au legitimare procesuală să promoveze o acțiune de recalculare/revizuire a pensiei, iar unde legiuitorul nu distinge, nu este permis nici interpretului să o facă.
A respinge de plano dreptul urmașului de a solicita recalcularea sau revizuirea pensiei susținătorului defunct și, pe cale de consecință, și a pensiei de urmaș, fără a verifica în concret dacă susținătorul a realizat un punctaj mediu anual superior, acest punctaj fiind baza legală de calcul al pensiei de urmaș, ar conduce la înlăturarea aplicabilității prevederilor art. 89 alin. (2) din Legea nr. 263/2010.
Dispozițiile art. 9 alin. (3) din Codul civil reglementează principiul interpretării legii în sensul aplicării ei, iar nu în sensul neaplicării acesteia.
Rezultă că prevederile art. 89 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 263/2010 trebuie interpretate coroborat, astfel că sintagma „pensia aflată în plată“ trebuie privită indisolubil în legătură cu punctajul mediu anual realizat de susținător.
Dată fiind situația arătată, respectiv a existenței mai multor argumente în favoarea fiecăreia dintre cele două interpretări, instanța de trimitere a apreciat că apare ca necesară intervenția Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru lămurirea chestiunii de drept sesizate.
Potrivit răspunsurilor transmise de instanțele naționale, la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, din practica judiciară transmisă și punctele de vedere teoretice exprimate de judecători s-a conturat o opinie cvasiunanimă, apreciindu-se că beneficiarul pensiei de urmaș are îndrituirea de a solicita recalcularea sau revizuirea pensiei, prin raportare la date care țin de elementele ce determină dreptul de pensie al antecesorului. Prin urmare, dispozițiile art. 89 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 263/2010 nu exclud dreptul beneficiarului pensiei de urmaș de a solicita recalcularea sau revizuirea drepturilor de pensie ale susținătorului defunct pentru a modifica baza de calcul pentru pensia de urmaș.
În opinia minoritară s-a considerat că dispozițiile art. 89 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 263/2010 exclud dreptul beneficiarului pensiei de urmaș de a solicita recalcularea sau revizuirea drepturilor de pensie ale susținătorului defunct pentru a modifica baza de calcul pentru pensia de urmaș.
În sensul acestei opinii a fost identificată o singură decizie (cea atașată la încheierea de sesizare), fără să fi fost formulate puncte de vedere teoretice de către judecători în susținerea acesteia.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.
Nu au fost pronunțate decizii de către Curtea Constituțională în exercitarea controlului de constituționalitate cu privire la dispozițiile art. 89 din Legea nr. 263/2010.
Dispozițiile art. 107 din Legea nr. 263/2010 au făcut obiectul excepțiilor de neconstituționalitate, fiind pronunțate până în prezent 4 decizii de către Curtea Constituțională.
Astfel, prin Decizia Curții Constituționale nr. 439 din 9 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 7 august 2015, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 107 alin. (1) și (2) din Legea nr. 263/2010. În considerentele acestei decizii, la paragrafele 22 și 23 s-a reținut că „dispozițiile de lege criticate prevăd posibilitatea revizuirii pensiei, din oficiu, de către casele teritoriale sau sectoriale de pensii ori la cererea pensionarului, în situația în care se constată o diferență între cuantumul stabilit al pensiei și ceea ce s-ar cuveni potrivit dispozițiilor legale. De asemenea, se prevede posibilitatea de a acorda ori de a recupera sumele care reprezintă diferențe între cuantumul stabilit al pensiei și cel legal cuvenit. Astfel, revizuirea apare ca o modalitate de punere de acord a cuantumului pensiei cu dispozițiile legale în vigoare la momentul stabilirii pensiei. Prin urmare, nu se poate vorbi despre afectarea retroactivă a unui «drept câștigat», de vreme ce, așa cum preciza Curtea Constituțională prin Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, de acest atribut se bucură doar «cuantumul pensiei stabilit potrivit principiului contributivității», și nu cuantumul pensiei aflate în plată, stabilit însă cu încălcarea dispozițiilor legale.
Din contră, privită din această perspectivă, obligația restituirii sumelor încasate necuvenit este, mai degrabă, o expresie particularizată în materia asigurărilor sociale a instituției îmbogățirii fără justă cauză, prevăzută de art. 1.345 din Codul civil.
23.Pe de altă parte, Curtea constată că textul de lege criticat nu are în vedere doar ipoteza diminuării pensiei, ci și pe cea a măririi cuantumului acesteia, atunci când pensionarul solicită constatarea unei diferențe între suma legal cuvenită și cuantumul pensiei stabilit și aflat în plată, astfel că poate fi privit și ca un mijloc de protecție a dreptului la pensie.“
Aceste considerente au fost reluate și în cuprinsul Deciziei Curții Constituționale nr. 715 din 9 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 23 februarie 2018.
Prin Decizia Curții Constituționale nr. 493 din 17 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 4 noiembrie 2019, a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 107 alin. (3) din Legea nr. 263/2010, arătându-se la paragraful 22 că aceste prevederi legale sunt favorabile acelor pensionari cărora, la data stabilirii pensiei, nu le-au fost valorificate veniturile și/sau stagiile de cotizare și oferă posibilitatea remedierii acestei situații.
De asemenea, prin Decizia Curții Constituționale nr. 720 din 6 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 14 ianuarie 2021, s-a arătat, la paragraful 19, că: „Art. 107 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 se referă la situațiile când, ulterior emiterii deciziei de pensionare, pensionarul este în măsură să prezinte noi documente care nu au fost avute în vedere la stabilirea pensiei și care sunt în măsură să determine o recalculare a acesteia. În mod asemănător reglementărilor care stabilesc că acordarea pensiei se face de la momentul formulării cererii de pensionare, art. 107 alin. (5) prevede că sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (3) se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată solicitarea, respectiv după ce pensionarul a formulat o solicitare în acest sens.“
Dispozițiile art. 113 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010 au făcut obiectul excepției de neconstituționalitate ce a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin Decizia Curții Constituționale nr. 561 din 17 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 8 februarie 2023.
Nu au fost identificate decizii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în mecanismele de unificare a practicii judiciare, ce pot prezenta relevanță cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită.
Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.
Prealabil analizării în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este ținută să verifice dacă, în raport cu întrebarea formulată de titularul sesizării, sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile în conformitate cu dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora: „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“
Din cuprinsul prevederilor legale enunțate anterior rezultă că legiuitorul a instituit o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea procedurii sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile - astfel cum au fost acestea decelate în jurisprudența instanței supreme dezvoltată pe marginea mecanismului procedural în discuție -, condiții care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv:
a)existența unei cauze aflate în curs de judecată în ultimă instanță;
b)cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza;
c)existența unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu;
d)soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere;
e)noutatea chestiunii de drept a cărei lămurire se solicită;
f)chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.
Evaluând elementele sesizării pentru a stabili dacă se verifică îndeplinirea simultană a tuturor condițiilor care permit declanșarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, se constată că doar patru dintre cele șase cerințe anterior enunțate sunt întrunite.
Este vorba despre condițiile de admisibilitate legate de titularul sesizării și de stadiul soluționării pricinii în care sesizarea a fost promovată, cea referitoare la relația de dependență dintre chestiunea de drept ce se cere a fi lămurită și rezolvarea pe fond a litigiului, precum și cea referitoare la nestatuarea anterioară de către instanța supremă asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării.
Astfel, Curtea de Apel Suceava - Secția I civilă a fost învestită cu soluționarea apelului declarat de reclamantă, în contradictoriu cu pârâta casa teritorială de pensii, într-un litigiu având ca obiect recalcularea și revizuirea drepturilor de pensie ale susținătorului defunct al reclamantei și, pe cale de consecință, a pensiei sale de urmaș (în calitate de soție supraviețuitoare). Drept urmare, potrivit dispozițiilor art. 155 din Legea nr. 263/2010 și ale art. 96 pct. 2 și art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, curtea de apel judecă în ultimă instanță.
Se verifică, de asemenea, și existența raportului de dependență dintre soluționarea pe fond a cauzei și lămurirea chestiunii de drept în discuție, întrucât autorul sesizării are a examina și a decide asupra îndrituirii beneficiarului pensiei de urmaș la recalcularea și/sau revizuirea drepturilor de pensie ale susținătorului defunct, aspect care face obiectul motivelor de apel și, corelativ, al apărărilor formulate în calea de atac, circumscrise chestiunii litigioase referitoare la nevalorificarea tuturor veniturilor și a stagiilor de cotizare aferente dreptului de pensie al antecesorului.
Totodată, problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici nu s-a statuat anterior asupra acesteia la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În ce privește însă condiția ca prin sesizare să fie dedusă spre interpretare o veritabilă chestiune de drept, susceptibilă unei dezlegări de principiu, aptă să preîntâmpine jurisprudența neunitară, se constată o serie de neregularități care fac demersul inadmisibil.
Cu titlu prealabil se cuvine a reaminti că, în procedura hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție nu se substituie atributului fundamental al instanțelor, de interpretare și aplicare a legii, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităților ori dificultăților unor texte de lege, în scopul asigurării unor dezlegări jurisdicționale adecvate și unitare, aspect statuat în mod constant în jurisprudența instanței supreme.
În absența definirii prin art. 519 din Codul de procedură civilă a noțiunii de „chestiune de drept“, această cerință este supusă unei evaluări în concret din partea instanței supreme, raportat la elementele care legitimează, în aprecierea instanței de trimitere, declanșarea mecanismului pronunțării hotărârii prealabile.
Așa cum s-a arătat și în doctrină, pentru a fi justificată intervenția instanței supreme în scopul preîntâmpinării unei jurisprudențe neunitare, este necesar ca respectiva chestiune de drept să releve aspecte dificile și controversate de interpretare, date de neclaritatea normei, de caracterul incomplet al acesteia, susceptibil de mai multe sensuri ori accepțiuni deopotrivă de justificate față de imprecizia redactării textului legal.
Jurisprudența dezvoltată de instanța supremă în legătură cu această cerință a statuat constant că în sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu procedura pronunțării unei hotărâri prealabile trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății (în acest sens sunt, spre exemplu, deciziile Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; nr. 16 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016; nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; nr. 18 din 5 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 17 aprilie 2018; nr. 39 din 4 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 806 din 20 septembrie 2018; nr. 6 din 20 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 3 martie 2020; nr. 40 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 23 septembrie 2021; nr. 63 din 17 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1156 din 29 noiembrie 2022; nr. 45 din 12 iunie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 701 din 31 iulie 2023).
Ca atare, chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege fie din cauză că acesta este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziții legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare sau că și-ar putea extinde efectele după data abrogării lui (prin ultraactivitate), fie că ar intra în coliziune cu principii fundamentale ale dreptului.
Definitoriu, așadar, pentru această procedură este dezlegarea de principiu pe care o poate da instanța supremă în legătură cu sensul normei de drept, cu cea mai adecvată interpretare a lui, atunci când este susceptibil de mai multe înțelesuri, astfel încât ulterior, printr-o aplicare corespunzătoare din partea instanțelor, jurisprudența să capete coerență și unitate.
Caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum și dificultatea completului de judecată în a-și însuși o anumită interpretare trebuie să fie evidențiate în încheierea de sesizare, a cărei motivare se impune a fi aptă să releve reflecția asupra diferitelor variante de interpretare posibile, cu argumentele aferente, și de o manieră în care să se întrevadă explicit pragul de dificultate a întrebării și în ce măsură acesta depășește obligația ordinară a instanței de a interpreta și aplica legea în cadrul soluționării unui litigiu, întrucât simpla dilemă cu privire la sensul unei norme de drept nu poate constitui temei pentru declanșarea mecanismului hotărârii prealabile (în acest sens sunt, spre exemplu, deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 88 din 4 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 6 februarie 2018; nr. 2 din 22 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 februarie 2018; nr. 32 din 30 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 26 iunie 2020; nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021).
Drept urmare, punctul de vedere exprimat de instanța de trimitere necesită să aibă o anumită complexitate, să fie conceput astfel încât să demonstreze o reală dificultate în a discerne care posibilă interpretare a normei de drept este cea mai adecvată.
Aceasta întrucât interpretarea și aplicarea legii, în circumstanțele specifice fiecărei cauze, sunt competențe care aparțin instanței de judecată învestite și reprezintă o obligație ridicată la rang de principiu fundamental, ce își găsește consacrarea în prevederile art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă (în acest sens sunt, spre exemplu, deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 6 din 20 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 3 martie 2020; nr. 52 din 20 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 970 din 21 octombrie 2020; nr. 1 din 18 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 306 din 26 martie 2021; nr. 24 din 9 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 7 iunie 2022). Judecătorul cauzei este cel chemat să rezolve și posibile dificultăți de interpretare ori de corelare a unor norme juridice, fie ele neclare ori incomplete, folosind metodele de interpretare a legii, în acord cu principiile de drept, cu statuările doctrinare și cu cele jurisprudențiale în materie, atât timp cât interpretarea legii substanțiale și a celei de procedură reprezintă o etapă distinctă și absolut necesară în procesul de aplicare a dreptului la o situație de fapt concretă.
În sesizarea dedusă examinării de față se constată că dispozițiile legale supuse interpretării nu prezintă nicio neclaritate în redactarea și conținutul lor, normele reglementând regimul juridic al pensiei de urmaș, precum și mecanismele revizuirii și recalculării drepturilor de pensie, puse la îndemâna beneficiarilor din sistemul public de pensii.
Autorul sesizării supune dezlegării instanței supreme următoarea chestiune de drept: dacă prevederile art. 89 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 263/2010 exclud existența dreptului beneficiarului pensiei de urmaș de a solicita recalcularea sau revizuirea drepturilor de pensie ale susținătorului defunct pentru a modifica baza de calcul pentru pensia de urmaș, prin raportare la dispozițiile art. 113 alin. (1) lit. a) și art. 107 din aceeași lege.
Așadar, problematica întrebării adresate urmărește dezlegarea cu valoare de principiu, prin pronunțarea unei hotărâri prealabile, a sferei categoriilor de pensionari care beneficiază de dreptul la revizuirea și/sau recalcularea pensiei, în sensul de a se stabili dacă domeniul de aplicare al art. 107 din Legea nr. 263/2010 trebuie interpretat restrictiv și, în consecință, limitat numai la demersurile întreprinse de susținător sau, dimpotrivă, se impune a fi interpretat extensiv și, în consecință, recunoscut dreptul la acțiune în justiție și pentru titularul pensiei de urmaș.
Chiar dacă instanța de trimitere a prezentat două posibile interpretări antinomice pe care chestiunea de drept le-ar suscita (prima fiind de negare, iar secunda de recunoaștere a unui asemenea drept, în beneficiul titularului pensiei de urmaș), totuși punctul de vedere exprimat de completul de judecată nu demonstrează dificultăți real întâmpinate în a discerne care este varianta de interpretare juridică adecvată și nici nu devoalează, în eșafodajul raționamentului juridic, vreun obstacol evident și serios izvorât din precaritatea ori caracterul dual și complex al textelor de lege stabilite ca fiind incidente raportului juridic litigios.
În alți termeni, se constată că încheierea de sesizare nu cuprinde o justificare îndestulător de convingătoare asupra modului în care chestiunea de drept care face obiectul întrebării prealabile ar putea, în mod rațional, să suscite interpretări diferite și, pe cale de consecință, să necesite o dezlegare de principiu.
De altfel, este relevantă, sub acest aspect, însăși jurisprudența identificată și transmisă de instanțele naționale, menționată la capitolul VII al acestei decizii, care ilustrează faptul că judecătorii care au soluționat cauze similare nu s-au confruntat cu o asemenea dilemă juridică, nefiind pus în discuție și tranșat explicit aspectul admisibilității/inadmisibilității demersului judiciar formulat de titularul pensiei de urmaș pentru revizuirea și/sau recalcularea drepturilor de pensie ale susținătorului defunct, în scopul modificării bazei de calcul pentru pensia sa.
Astfel, într-o orientare cvasiunanimă a practicii judiciare, instanțele au dezlegat jurisdicțional direct fondul pretențiilor afirmate (presupuse erori în determinarea cuantumului pensiei antecesorului ori solicitări de valorificare a unor venituri, stagii de cotizare sau noi documente care nu au fost avute în vedere la stabilirea respectivelor drepturi de pensie), fără să fi antamat, distinct, îndrituirea acestei categorii de pensionari la acțiunea în revizuire și/sau recalculare a pensiei.
Ca atare, observația că situația premisă care configurează întrebarea prealabilă nu se regăsește examinată suplimentar în jurisprudența identificată la nivel național, ci rezultă numai implicit din rezolvarea fondului raportului juridic litigios, nu poate fi considerată decât lămuritoare eo ipso în privința voinței legiuitorului de a nu exclude de la beneficiul mecanismelor revizuirii și recalculării pensiei o categorie de titulari din sistemul public de pensii, precum este cazul persoanelor îndreptățite la pensia de urmaș.
Instanța de trimitere s-a plasat, în realitate, în sfera propriei nevoi de confirmare a uneia dintre cele două variante antagonice de interpretare, propuse prin încheierea de sesizare, concluzie ce rezultă cu forța evidenței din congruența opiniilor juridice la nivelul instanțelor naționale, în sensul în care unanimitatea punctelor de vedere teoretice exprimate în procedura de consultare a judecătorilor și cvasiunanimitatea jurisprudenței cristalizate (o singură hotărâre fiind în sens contrar), consistentă și constantă, demonstrează că sesizarea dedusă spre soluționare vizează un cadru normativ care nu ridică dificultăți de înțelegere și care nu are aptitudinea de a genera confuzie.
Dubiul de interpretare și aparenta dificultate a instanței de trimitere în a-și însuși una dintre variantele decelate ca atare în actul de sesizare puteau fi ușor surmontate, printr-o interpretare adecvată și corelată a normelor de drept stabilite ca fiind incidente cauzei, pe baza metodelor curente de interpretare gramaticală, logică, teleologică și sistematică, o atare operațiune juridică fundamentând, cu suficientă claritate, cea de-a doua modalitate de interpretare propusă prin sesizarea privind pronunțarea unei hotărâri prealabile, aflată de altfel în consens și cu delimitările conceptuale doctrinare redate în opiniile teoretice transmise, precum și cu reperele jurisprudențiale reflectate în hotărârile atașate răspunsurilor înaintate de curțile de apel.
Relevante devin, astfel, pe de o parte, tipologia juridică a pensiei de urmaș, sub aspectul naturii juridice, al condițiilor legale de acordare și al modalității de determinare a cuantumului acesteia, reglementate în capitolul IV intitulat „Pensii“, secțiunea a 5-a denumită „Pensia de urmaș“ din Legea nr. 263/2010, iar, pe de altă parte, mecanismele revizuirii și recalculării pensiei din sistemul public de pensii, consacrate prin dispozițiile generale ale art. 107 din aceeași lege.
Într-un prim plan de analiză se reține că pensia de urmaș reprezintă, potrivit doctrinei (a se vedea, în acest sens, A. Athanasiu, Reflecții privind pensia de urmaș din perspectiva naturii sale juridice, în Revista Dreptul nr. 11/2020), o obligație legală de întreținere care nu mai subzistă în această formă în sarcina susținătorului, ca urmare a decesului acestuia, și care prin voința legiuitorului este preluată de sistemul public de pensii, după reguli de eligibilitate și de stabilire specifice a cuantumului său.
În esență, aceasta are natura juridică de pensie derivată din pensia susținătorului decedat anterior.
Așa cum s-a statuat prin Decizia nr. 80 din 5 decembrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 19 ianuarie 2023, „97. (...) în cazul pensiilor din cadrul sistemului unitar de pensii publice, pensia în plată sau la care ar fi avut dreptul, în condițiile legii, susținătorul decedat se stabilește pe baza punctajului mediu anual, iar, prin aplicarea procentului legal asupra punctajului mediu anual al susținătorului decedat, conform art. 89 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, se determină valoarea pensiei de urmaș.
Așadar, aceasta este modalitatea generală de reglementare a calculului pensiei de urmaș, dispozițiile anterior menționate reprezentând o aplicație a regulii înscrise în art. 89 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, întrucât, în sistemul public de pensii, punctajul mediu anual realizat de susținător determină, prin înmulțirea cu valoarea punctului de pensie, rezultanta în plată (art. 94 din Legea nr. 263/2010).“92. Este limpede că pensia de referință, în funcție de care se stabilesc drepturile la pensia de urmaș, trebuie să fi existat în patrimoniul susținătorului decedat anterior, fiind vorba de un drept născut în mod legal, fără a avea relevanță dacă acest drept a fost sau nu exercitat [„aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul, în condițiile legii, susținătorul decedat“ - art. 89 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010].
93.Drept urmare, trecând la următorul plan de analiză, se cuvine a fi subliniat că referențialul legal (baza de calcul) avut în vedere pentru corecta dimensionare a pensiei de urmaș este supus regulilor generale de revizuire și recalculare instituite prin art. 107 din Legea nr. 263/2010.
94.Aceasta întrucât, în sistemul public de pensii, indiferent de tipul de pensie, aceasta trebuie să satisfacă exigențele de legalitate în privința modului de calcul, scop care poate fi realizat chiar și ulterior stabilirii și/sau plății drepturilor de pensie, prin accesarea instrumentelor legale puse la îndemâna pensionarului îndreptățit prin dispozițiile art. 107 din Legea nr. 263/2010.
95.Rațiunea acestor mecanisme juridice, subordonată imperativului de a se determina legal cuantumul oricărei pensii, a fost reiterată în mod constant în jurisprudența instanței de contencios constituțional (a se vedea, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 439 din 9 iunie 2015; Decizia Curții Constituționale nr. 715 din 9 noiembrie 2017; Decizia Curții Constituționale nr. 493 din 17 septembrie 2019; Decizia Curții Constituționale nr. 720 din 6 octombrie 2020).
96.Astfel, potrivit celor statuate la paragrafele 22 și 23 din Decizia Curții Constituționale nr. 439 din 9 iunie 2015, revizuirea se constituie într-o „modalitate de punere de acord a cuantumului pensiei cu dispozițiile legale în vigoare la momentul stabilirii pensiei“. Iar „obligația restituirii sumelor încasate necuvenit este, mai degrabă, o expresie particularizată în materia asigurărilor sociale a instituției îmbogățirii fără justă cauză“, însă „atunci când pensionarul solicită constatarea unei diferențe între suma legal cuvenită și cuantumul pensiei stabilit și aflat în plată“, textul de lege „poate fi privit și ca un mijloc de protecție a dreptului la pensie“.
97.Pe de altă parte, dispozițiile legale care reglementează instituția recalculării sunt privite ca fiind „favorabile acelor pensionari cărora, la data stabilirii pensiei, nu le-au fost valorificate veniturile și/sau stagiile de cotizare“ (paragraful 22 din Decizia Curții Constituționale nr. 493 din 17 septembrie 2019), oferind posibilitatea remedierii acestei situații. „Art. 107 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 se referă la situațiile când, ulterior emiterii deciziei de pensionare, pensionarul este în măsură să prezinte noi documente care nu au fost avute în vedere la stabilirea pensiei și care sunt în măsură să determine o recalculare a acesteia“ (paragraful 19 din Decizia Curții Constituționale nr. 720 din 6 octombrie 2020).
98.În acest cadru argumentativ este de remarcat că însăși instanța de trimitere a realizat cuvenita corelare a textelor de lege incidente și a justificat într-o manieră suficient de convingătoare cea de-a doua posibilă variantă de interpretare, cu observarea corectă a reperelor de analiză circumscrise tipologiei juridice a pensiei de urmaș și regulilor generale de revizuire și recalculare a drepturilor de pensie din sistemul public de pensii.
Totodată, autorul sesizării a expus cu claritate raționamentul juridic care sprijină respectiva variantă de interpretare, aflată în consens cu opiniile teoretice și jurisprudențiale exprimate la nivel național, iar la finalul silogismului logico-juridic a concluzionat în sensul că, atât timp cât legea conferă expres urmașului dreptul de a-și raporta pensia la punctajul mediu anual realizat de susținător, fără să-l limiteze doar la demersurile de recalculare sau revizuire întreprinse de antecesor, trebuie să îi fie asigurate acestuia și pârghiile necesare, prin formularea acțiunii în justiție. Mai mult decât atât, dispozițiile art. 107 din Legea nr. 263/2010 nu disting și nu limitează categoriile de pensionari care justifică legitimare procesuală în promovarea acțiunii în recalculare și/sau revizuire a pensiei, astfel încât devine aplicabilă regula de interpretare cunoscută prin adagiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.
Este de domeniul evidenței faptul că instanța de trimitere s-a rezumat la a afirma „existența mai multor argumente în favoarea fiecăreia dintre cele două interpretări“, fără însă a face și demonstrația gradului de dificultate întâmpinat în însușirea celei mai adecvate dintre ele, neputându-se vorbi de un cadru normativ incident cauzei care să fie, în mod real, susceptibil de mai multe înțelesuri deopotrivă de justificate.
De asemenea, nu este îndeplinită nici condiția de admisibilitate referitoare la noutatea chestiunii de drept a cărei lămurire se solicită, astfel că, și din această perspectivă, nu apare ca posibilă declanșarea mecanismului de unificare reprezentat de sesizarea instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.
Această condiție este îndeplinită atunci când chestiunea de drept își are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, iar instanțele nu i-au dat încă o anumită interpretare și aplicare la nivel jurisprudențial ori dacă se impun anumite clarificări, într-un context legislativ nou sau modificat față de unul anterior, de natură să impună reevaluarea sau reinterpretarea normei de drept analizate (în acest sens sunt, spre exemplu, deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 4 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; nr. 13 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 13 iulie 2015; nr. 41 din 21 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 10 februarie 2017; nr. 29 din 17 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 13 iulie 2021; nr. 33 din 6 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 29 iunie 2022; nr. 44 din 12 iunie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 689 din 27 iulie 2023).
În egală măsură, noutatea se poate raporta și la o normă mai veche, dar a cărei aplicare frecventă a devenit actuală mult ulterior intrării ei în vigoare (a se vedea, spre exemplu, Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 10 din 20 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 14 noiembrie 2014).
Caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanțelor, în urma unor interpretări concretizate într-o jurisprudență consacrată. Prin urmare, depășirea stadiului unei practici incipiente, în curs de formare, și conturarea unei practici judiciare în legătură cu chestiunea de drept ce face obiectul întrebării adresate trimit la concluzia că nu mai poate fi sesizată instanța supremă pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile (în acest sens sunt, spre exemplu, deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 10 din 21 februarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 16 martie 2022; nr. 24 din 9 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 7 iunie 2022; nr. 33 din 6 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 29 iunie 2022).
A admite contrariul înseamnă a îngădui ca, în cadrul procedurii de unificare a jurisprudenței prin pronunțarea unei hotărâri prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție să nu se afle în situația de a se pronunța asupra unei probleme de drept în legătură cu care practica judiciară este inexistentă sau doar incipientă, deci în legătură cu o problemă de drept cu adevărat nouă, ci de a confirma sau, după caz, infirma anumite interpretări jurisprudențiale deja existente și, mai mult, consolidate prin pronunțarea unui număr semnificativ de hotărâri judecătorești. Or, prin aceasta s-ar ajunge la nesocotirea dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în partea lor privitoare la rațiunea și condițiile pronunțării unei hotărâri prealabile, atribuindu-i-se acestei proceduri o funcție specifică unui alt mecanism de unificare a jurisprudenței, respectiv recursului în interesul legii.
În ce privește prezenta sesizare, punctele de vedere teoretice exprimate de judecători în cadrul procedurii de consultare, precum și hotărârile judecătorești atașate acestora evidențiază existența unei orientări jurisprudențiale cvasiunanime, în sensul admisibilității demersului judiciar formulat de titularul pensiei de urmaș pentru revizuirea și/sau recalcularea drepturilor de pensie ale susținătorului defunct, în scopul modificării bazei de calcul pentru pensia de urmaș. Întrucât o singură hotărâre identificată afirmă contrariul, se constată că această opinie singulară, ca variantă de interpretare izolată, nu poate susține potențialul textelor de lege de a genera practică judiciară neunitară.
În concluzie, nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate a sesizării, prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în înțelesul dat acestora conform jurisprudenței în materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 519, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava - Secția I civilă, în Dosarul nr. 3.182/86/2022, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:
Dacă prevederile art. 89 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, exclud existența dreptului beneficiarului pensiei de urmaș de a solicita recalcularea sau revizuirea drepturilor de pensie ale susținătorului defunct pentru a modifica baza de calcul pentru pensia de urmaș, prin raportare la dispozițiile art. 113 alin. (1) lit. a) și art. 107 din aceeași lege.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 februarie 2024.
VICEPREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
MARIANA CONSTANTINESCU
Magistrat-asistent,
Mihaela Lorena Repana
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
