Decizie nr. 224 din 9 aprilie 2016

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronea.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4, art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (5), (6) şi (8), art. 24 alin. (2) şi art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Adrian Dimitriu în Dosarul nr. 39.526/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.069D/2015.

2.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autorul a depus la dosar note scrise prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, iar Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a comunicat punctul său de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate în sensul respingerii acesteia.

4.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional în această materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5.Prin Încheierea din 8 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. 39.526/3/2014, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4, art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (5), (6) şi (8), art. 24 alin. (2) şi art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Excepţia a fost ridicată de Adrian Dimitriu într-o cauză având ca obiect contestaţia formulată împotriva Deciziei de compensare nr. 1.704 din 16 septembrie 2014 [prin care, în temeiul art. 17 alin. (1), art. 21 şi art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a validat dispoziţia primarului Municipiului Bucureşti şi a emis decizia de compensare prin 592.430 de puncte în favoarea autorului excepţiei], prin care se solicită anularea acestei decizii şi obligarea Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor la emiterea titlului de despăgubire, cu respectarea procedurii prevăzute de titlul VII din Legea nr. 247/2005.

6.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că notificarea prin care s-a solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul preluat abuziv a fost formulată de către Adriana Ţurlea, în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, iar, ulterior, în anul 2007, aceasta a vândut drepturile sale litigioase asupra imobilului notificat autorului excepţiei. În anul 2008 Primăria Municipiului Bucureşti a emis Dispoziţia nr. 9.346 din 7 ianuarie 2008 prin care s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale, pentru imobilul notificat. Dosarul ce a stat la baza emiterii Dispoziţiei nr. 9.346 din 7 ianuarie 2008 a fost înaintat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, de la momentul emiterii dispoziţiei menţionate şi până în anul 2011, această comisie nesoluţionând dosarul. Arată autorul excepţiei că, în aceste condiţii, a formulat o acţiune, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin care a solicitat obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei pentru stabilirea despăgubirilor, ca răspuns la Decizia nr. 9.346 din 8 ianuarie 2008. Instanţa sesizată a pronunţat Sentinţa civilă nr. 5140 din 16 septembrie 2011 prin care a obligat Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia care să conţină titlul de despăgubire şi să o transmită Direcţiei pentru acordarea despăgubirilor în numerar din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Sentinţa menţionată a fost pusă în executare silită, astfel încât, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a emis, în temeiul art. 17 alin. (1), art. 21 şi art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, Decizia de compensare nr. 1.704 din 16 septembrie 2014 prin care s-a validat dispoziţia primarului Municipiului Bucureşti şi s-a emis decizia de compensare prin 592.430 de puncte în favoarea autorului excepţiei. Arată, de asemenea, autorul excepţiei că a formulat contestaţie împotriva Deciziei de compensare nr. 1.704 din 16 septembrie 2014, pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă, în cadrul căreia a ridicat prezenta excepţie de neconstituţionalitate.

7.Pe fondul excepţiei de neconstituţionalitate, autorul susţine că prevederile art. 4, art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (5), (6) şi (8) şi art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 sunt neconstituţionale, fiind contrare dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2), având în vedere faptul că, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, era titular al unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor fiind obligată, în opinia sa, să soluţioneze dosarul de despăgubire în conformitate cu normele legale în vigoare la momentul rămânerii irevocabile a Sentinţei civile nr. 5.140 din 16 septembrie 2011, respectiv dispoziţiile titlului VII din Legea nr. 247/2005. Aşadar, autorul excepţiei apreciază că soluţionarea dosarului său de despăgubire în temeiul Legii nr. 165/2013 determină o încălcare a principiului neretroactivităţii legii civile, pe de o parte, prin raportare la momentul soluţionării notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 şi al emiterii Dispoziţiei nr. 9.346 din 7 ianuarie 2008, iar, pe de altă parte, prin raportare la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, dată la care era pronunţată o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă de obligare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea titlului de despăgubire. Arată că, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, împotriva Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, devenită ulterior Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, era începută procedura executării silite, astfel încât autorul excepţiei susţine că nu i se mai poate aplica legea nouă. Face referire la Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2015, prin care Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătoreşti prin care instanţele s-au pronunţat irevocabil/definitiv asupra calităţii de persoane îndreptăţite şi asupra întinderii dreptului de proprietate.

8.Cât priveşte prevederile art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013, apreciază că acestea sunt contrare dispoziţiilor constituţionale ale art. 16, întrucât stabilesc soluţionări diferite pentru subiecţii de drept, titulari ai unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, pe de o parte, aceia pentru care instanţele au stabilit obligaţia emiterii titlurilor de despăgubire într-un anumit cuantum şi pentru care Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor urmează să emită titluri de plată care se achită în termen de 5 ani, iar, pe de altă parte, aceia care sunt titulari ai unei hotărâri definitive şi irevocabile prin care instanţele au stabilit obligaţia emiterii titlului de despăgubire, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor urmând să soluţioneze dosarele în temeiul art. 21 din lege.

9.Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că prevederile de lege criticate nu retroactivează, atât timp cât se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Apreciază că s-ar fi putut reţine o încălcare a principiului neretroactivităţii legii doar în condiţiile în care dispoziţiile de lege criticate s-ar fi aplicat şi cererilor soluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Însă atât timp cât legea a fost adoptată tocmai pentru a oferi un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparaţie, simpla nemulţumire a autorului excepţiei, referitoare la conţinutul măsurilor prevăzute de Legea nr. 165/2013 în domeniul restituirii imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist nu constituie un motiv pentru a se putea reţine încălcarea principiului neretroactivităţii, legiuitorul înţelegând să reglementeze măsuri şi proceduri potrivite raportate la situaţia dată, aceea rezultată din numărul mare de cereri de restituire rămase nesoluţionate până la momentul actual, dar şi de lipsa de eficienţă a sistemului de restituire a proprietăţilor din România. Face referire la Decizia Curţii nr. 1.055 din 9 octombrie 2008 prin care s-a statuat că un text de lege retroactivează în măsura în care lipseşte de orice efecte juridice, respectiv de puterea lucrului judecat, hotărâri judecătoreşti irevocabile. De asemenea, invocă Decizia Curţii nr. 88 din 27 februarie 2014, în care instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat în sensul că dispoziţiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii, respectiv 20 mai 2013. Apreciază că nu se poate reţine nici încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), titularii de hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, urmând a beneficia de efectele hotărârilor judecătoreşti ce prezintă putere de lucru judecat. Chiar Curtea Constituţională, fiind învestită cu analiza constituţionalităţii dispoziţiilor art. 17 alin. (1) lit. a) şi ale art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013, a reţinut că acestea sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătoreşti prin care instanţele s-au pronunţat irevocabil/definitiv asupra calităţii de persoane îndreptăţite şi asupra întinderii dreptului de proprietate.

10.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

11.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, prevederile de lege criticate nefiind contrare dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2), art. 16 şi art. 21. În acest sens, face referire la deciziile Curţii nr. 269 din 7 mai 2014 şi nr. 395 din 3 iulie 2014.

12.Avocatul Poporului apreciază că, în prezenta speţă, criticile de neconstituţionalitate nu apar ca fiind întemeiate. Precizează că, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, a transmis punctul său de vedere în mai multe dosare ale Curţii, în sensul constituţionalităţii acestora, acesta fiind reţinut şi în cuprinsul Deciziei nr. 179 din 1 aprilie 2014. Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4, art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 21 alin. (5), (6) şi (8) din Legea nr. 165/2013, reţine că a comunicat punctul său de vedere în Dosarul nr. 373D/2014, acesta fiind reţinut în Decizia nr. 764 din 18 decembrie 2014. Arată că, prin Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătoreşti prin care instanţele s-au pronunţat irevocabil/definitiv asupra calităţii de persoane îndreptăţite şi asupra întinderii dreptului de proprietate. Cu privire la dispoziţiile art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2014 precizează, de asemenea, că a transmis punctul său de vedere în dosarele Curţii nr. 906D/2013 şi nr. 372D/2014, acesta fiind reţinut în deciziile nr. 231 din 15 aprilie 2014 şi nr. 763 din 18 decembrie 2014. Arată că, în lumina noii jurisprudenţe a instanţei de contencios constituţional, dacă în dosarul de despăgubire există hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, prin care se stabileşte în sarcina autorităţii publice pârâte doar o obligaţie de a emite o decizie ce intră în competenţa sa legală, fără ca instanţa să fi apreciat şi asupra existenţei sau întinderii dreptului de proprietate al persoanei îndreptăţite, nu se poate pune în discuţie neconstituţionalitatea normelor criticate.

13.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

14.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

15.Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierii Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă, care constituie actul de sesizare a Curţii Constituţionale în prezentul dosar, îl constituie prevederile art. 4, art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (5), (6) şi (8), art. 24 alin. (2) şi art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, modificată şi completată prin Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 21 decembrie 2013. În vederea stabilirii obiectului excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că litigiul în cadrul căruia a fost ridicată aceasta a fost generat de emiterea unei decizii de compensare a Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, ca urmare a executării unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, prin care s-a stabilit în sarcina entităţii învestite de lege o obligaţie de a face, respectiv de a emite decizia care să conţină titlul de despăgubire, hotărâre pronunţată cu respectarea vechii legi în materia restituirii proprietăţilor - Legea nr. 247/2005. Întrucât autoritatea menţionată nu s-a raportat, la emiterea actului său, la această ultimă lege, destinatarul actului s-a adresat instanţei judecătoreşti la o dată ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Curtea constată că aspectele particulare ale cauzei se încadrează în ipoteza tezei întâi a art. 4 din Legea nr. 165/2013, de vreme ce respectivul dosar se afla în faza administrativă de cerere nesoluţionată de autoritatea competentă - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, devenită Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Prin urmare, Curtea va avea în vedere prevederile art. 4 teza întâi din Legea nr. 165/2013 ca bază de raportare la cele ale art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (5), (6) şi (8), art. 24 alin. (2) şi art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, care au următorul conţinut:

–art. 4 teza întâi: "Dispoziţiile prezentei legi se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi (...)";

–art. 16: "Cererile de restituire care nu pot fi soluţionate prin restituire în natură la nivelul entităţilor învestite de lege se soluţionează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, care se determină potrivit art. 21 alin. (6) şi (7).";

–art. 17 alin. (1) lit. a): "În vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, denumită în continuare Comisia Naţională, care funcţionează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru şi are, în principal, următoarele atribuţii:

a)validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entităţile învestite de lege care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii;";

–art. 21 alin. (5), (6) şi (8): "(5) Secretariatul Comisiei Naţionale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenţei dreptului persoanei care se consideră îndreptăţită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naţionale poate solicita documente în completare entităţilor învestite de lege, titularilor dosarelor şi oricăror altor instituţii care ar putea deţine documente relevante.

(6)Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naţionale şi se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.

(8)Ulterior verificării şi evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naţionale, Comisia Naţională validează sau invalidează decizia entităţii învestite de lege şi, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7).";

–art. 24 alin. (2): "În dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6).";

–art. 41 alin. (5): "Obligaţiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21."

16.În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile art. 4, art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (5), (6) şi (8) şi art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) care instituie principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale şi contravenţionale mai favorabile, iar prevederile art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 aduc atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 care consacră principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

17.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorul excepţiei este cesionar al dreptului de proprietate asupra unui imobil revendicat iniţial de fostul proprietar în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, fiind, de asemenea, beneficiarul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, pronunţate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, prin care autoritatea publică pârâtă - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - a fost obligată să emită în favoarea sa decizia reprezentând titlul de despăgubire. Această obligaţie a fost executată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, cu respectarea art. 17 alin. (1), art. 21 şi art. 24 alin. (2) din lege, aspect contestat pe cale judecătorească de autorul excepţiei, care apreciază că executarea acestei obligaţii trebuia să respecte termenii şi procedura prevăzute de Legea nr. 247/2005 - legea anterioară în materia restituirii proprietăţilor -, sub imperiul căreia a fost pronunţată hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă.

18.Curtea observă, în prealabil, că prin Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2015, instanţa constituţională a constatat că dispoziţiile art. 17 alin. (1) lit. a) şi ale art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătoreşti prin care instanţele s-au pronunţat irevocabil/definitiv asupra calităţii de persoane îndreptăţite şi asupra întinderii dreptului de proprietate a acestora. Aşadar, Curtea a făcut distincţie între deciziile emise de entităţile învestite de lege cu soluţionarea notificărilor, care conţin propunerea de acordare de despăgubiri şi care nu au făcut obiectul unor acţiuni judiciare şi, respectiv, cele emise în executarea unor hotărâri judecătoreşti prin care instanţele s-au pronunţat irevocabil/definitiv asupra calităţii de persoane îndreptăţite şi asupra întinderii dreptului de proprietate a acestora. Pentru a ajunge la concluzia mai sus amintită, Curtea a constatat, în esenţă, că "a recunoaşte Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor şi Secretariatului acesteia competenţa de reexaminare a existenţei dreptului persoanei care se consideră îndreptăţită la măsuri reparatorii şi în consecinţă de a valida/invalida în tot sau în parte deciziile emise de entităţile învestite de lege care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii în cazul în care aceste aspecte au fost stabilite deja printr-o hotărâre judecătorească înseamnă a recunoaşte un control administrativ asupra acestei hotărâri, deci o cale de atac neprevăzută de lege", contrar dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi (4), art. 124, art. 126 alin. (1) şi ale art. 129 din Constituţie, precum şi celor ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Examinând obiectul litigiului în care a fost invocată prezenta excepţie, Curtea constată că în cauză a fost emisă de către entitatea învestită de lege cu soluţionarea notificării - în speţă Primăria Municipiului Bucureşti - decizia conţinând propunerea de acordare de despăgubiri, în condiţiile dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 coroborate cu cele ale Legii nr. 247/2005 şi că acest act administrativ nu este consecinţa unei sentinţe judecătoreşti prin care instanţa s-a pronunţat definitiv/irevocabil asupra calităţii de persoană îndreptăţită şi asupra întinderii dreptului de proprietate a autorului excepţiei. Prin urmare, Curtea constată că Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014 nu este incidentă în cauză, aşa încât urmează a se analiza criticile de neconstituţionalitate ce vizează, în esenţă, atingerea adusă principiului neretroactivităţii legii prin exercitarea atribuţiei Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor de a valida/invalida în tot sau în parte deciziile emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, ce conţin propunerea de acordare de despăgubiri, în ipoteza în care acestea nu au fost emise în executarea unor sentinţe judecătoreşti prin care instanţele s-au pronunţat irevocabil/definitiv asupra calităţii de persoane îndreptăţite şi asupra întinderii dreptului de proprietate a acestora.

19.Examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 din Legea nr. 165/2013, referitoare la acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, Curtea constată că acestea au mai format, în precedent, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate, iar instanţa constituţională a reţinut, de pildă, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, că acestea constituie modalitatea prin care legiuitorul a înţeles să transpună în legislaţia naţională exigenţele impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În acest sens, în acord cu cele reţinute în jurisprudenţa sa, reprezentată de Decizia nr. 188 din 3 aprilie 2014, Curtea a observat că Legea nr. 165/2013 a fost adoptată de legiuitor ca urmare a pronunţării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010 în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României prin care a fost reţinută în sarcina statului român obligaţia implementării unor proceduri simplificate şi eficiente, întemeiate pe măsuri legislative şi pe o practică judiciară şi administrativă coerentă, precum şi obligaţia adoptării unor reguli de procedură clare şi simplificate, care să acorde sistemului de despăgubiri o previzibilitate sporită. Curtea a reţinut, de asemenea, că prin hotărârea-pilot menţionată a fost lăsată însă statului român o largă marjă de apreciere în privinţa mijloacelor prin care să îndeplinească obligaţiile juridice impuse şi să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate avute în vedere. Prin aceeaşi decizie, Curtea a făcut referire şi la Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunţată în Cauza Preda şi alţii împotriva României (paragraful 127), prin care instanţa de la Strasbourg a reamintit că, în cazul privării de proprietate în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, imperative de interes general pot pleda pentru o despăgubire inferioară valorii reale de pe piaţă a bunului, cu condiţia ca suma plătită să se raporteze în mod rezonabil la valoarea bunului [Hotărârea din 21 februarie 1986, pronunţată în Cauza James şi alţii împotriva Regatului Unit, paragraful 54, Hotărârea din 8 iulie 1986, pronunţată în Cauza Lithgow şi alţii împotriva Regatului Unit, paragraful 120, sau Hotărârea din 29 martie 2006, pronunţată în Cauza Scordino împotriva Italiei (nr. 1), paragraful 95 şi următoarele]. Totodată, Curtea a constatat că este aplicabil principiul tempus regit actum, fiind firesc ca modalitatea de calcul al despăgubirilor să se supună regulilor în vigoare la data acordării lor prin decizie a autorităţii abilitate. Sub acest aspect, prin Decizia nr. 662 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 26 noiembrie 2015, în acord cu jurisprudenţa sa constantă, Curtea a reţinut că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (a se vedea, de exemplu, deciziile nr. 330 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002, nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, sau nr. 294 din 6 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 septembrie 2004). Curtea a constatat că, în cauză, nu poate fi vorba de retroactivitatea Legii nr. 165/2013, din moment ce situaţia juridică se află în curs de constituire, în sensul de a fi stabilit în concret cuantumul despăgubirilor cuvenite în temeiul legilor reparatorii. În concordanţă cu principiul tempus regit actum şi al aplicării imediate a legii noi este firesc ca modalitatea de calcul să fie cea prevăzută de actul normativ în vigoare la momentul efectuării acestei operaţiuni, iar nu prin raportare la dispoziţii legale abrogate, aşa cum sunt cele din Legea nr. 247/2005, care, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, guvernau modalitatea de stabilire a despăgubirilor cuvenite. De asemenea, Curtea a arătat, în jurisprudenţa sa, că aplicarea unui regim juridic temporal diferit nu poate crea o stare de discriminare între diverse persoane, în funcţie de actul normativ incident fiecăreia: "Faptul că, prin jocul unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii defavorabile, apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea textelor respective" (Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996). Altfel spus, inegalitatea de tratament juridic prin comparaţie cu acele persoane ale căror dosare de despăgubire au fost deja soluţionate sub imperiul Legii nr. 247/2005, adică anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, nu reprezintă un viciu de constituţionalitate, fiind rezultatul unor regimuri juridice diferite, aplicate succesiv în timp, incidente în virtutea aceluiaşi principiu mai sus amintit tempus regit actum.

20.În continuare, Curtea constată că, analizând de principiu atribuţia Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor de a valida/invalida în tot sau în parte deciziile emise de entităţile învestite de lege care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii - art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013, a reţinut, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, Decizia nr. 662 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 26 noiembrie 2015 şi Decizia nr. 724 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 16 februarie 2015, că aceasta nu este de natură să aducă atingere certitudinii raporturilor juridice, întrucât nu determină o destabilizare a acestora, ci oferă un control suplimentar pentru asigurarea legalităţii dreptului recunoscut, ce comportă o serie de justificări. Astfel, invalidarea deciziilor emise de entităţile învestite de lege care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii poate fi rezultatul constatării că imobilul poate fi restituit în natură, modalitate care prevalează asupra restituirii în echivalent, în concepţia Legii nr. 165/2013, conform principiului enunţat în art. 2 lit. a) din aceasta. Invalidarea poate fi, de asemenea, consecinţa constatării că solicitantul nu este titularul dreptului de proprietate privată asupra imobilului revendicat. Scopul unei verificări suplimentare faţă de cea realizată de entitatea învestită îl constituie prevenirea unor situaţii generatoare de inechităţi şi litigii, care au avut loc sub imperiul Legii nr. 10/2001, precum restituirea/atribuirea aceluiaşi imobil mai multor persoane care reclamau un drept propriu şi exclusiv ori recunoaşterea dreptului de proprietate altei persoane decât titularul stabilit ulterior pe cale judecătorească. De aceea, confirmarea cu certitudine sporită a unui drept nu constituie o nesocotire a dreptului de proprietate, din perspectiva speranţei legitime de valorificare a acestuia, ci, dimpotrivă o garanţie a recunoaşterii acestuia în mod just. Distinct de cele statuate în decizia indicată, dar în strânsă legătură cu acestea, Curtea a observat că, din Hotărârea-pilot, pronunţată la 12 octombrie 2010 în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, se desprinde constatarea Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la existenţa, pe fondul vidului legislativ în materie, a numeroase situaţii de suprapunere de titluri de proprietate, ce stau la originea multora dintre litigiile aduse în faţa sa, ceea ce imprimă necesitatea rezolvării interne şi a acestui aspect. O astfel de atribuţie legală de control suplimentar, conferită unui organism central, răspunde, astfel, acestei cerinţe, având scopul de a preveni cazuri similare şi de a asigura legalitatea şi stabilitatea circuitului civil. Curtea a mai observat prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014 că nu se poate pune problema unor atingeri aduse unui drept câştigat, câtă vreme decizia/dispoziţia entităţii învestite cu soluţionarea notificării, conţinând propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, chiar confirmată prin emiterea avizului de legalitate de către prefect, nu a produs efecte directe în patrimoniul persoanei îndreptăţite la restituire. Aceasta, deoarece până la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - conform Legii nr. 247/2005 - sau a deciziei de compensare în puncte de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor - ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 - persoana îndreptăţită la restituire are o simplă expectanţă de a dobândi măsurile reparatorii instituite prin lege, iar nu un drept efectiv, concretizat într-un drept de creanţă izvorât din titlul de despăgubire/decizia de compensare în puncte. În plus, s-a mai arătat că deciziile autorităţilor administrative implicate în procesul de restituire/acordare de măsuri reparatorii sunt supuse în final controlului instanţei de judecată, singura autoritate competentă să se pronunţe în mod definitiv asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate, potrivit art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, putând dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii. De altfel, un drept cu caracter civil este considerat "determinat" (pentru a beneficia de protecţia art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale) abia în momentul în care cuantumul i-a fost precizat, în condiţiile în care dreptul intern prevede o procedură ce cuprinde două faze: prima, în care o jurisdicţie statuează cu privire la existenţa dreptului şi o alta în care se fixează cuantumul (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 23 martie 1994, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Silva Pontes împotriva Portugaliei, paragraful 30).

21.În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, care prevăd că evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei de compensare se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a acestei legi şi că valoarea obţinută se exprimă în puncte, un punct având valoarea de un leu, Curtea a reţinut, de pildă prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, că aceasta constituie modalitatea prin care legiuitorul a înţeles să transpună în legislaţia naţională exigenţele impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, aşa cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 165/2013. Tot potrivit acestei expuneri de motive, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 618 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 28 ianuarie 2015, că scopul legiuitorului a constat în introducerea, prin noul act normativ, a unui sistem unitar şi previzibil de evaluare a imobilelor, astfel încât atât imobilele din Fondul naţional al terenurilor agricole şi al altor imobile, cât şi imobilele ce fac obiectul cererilor de restituire nesoluţionate să fie evaluate prin raportare la acelaşi sistem, respectiv prin aplicarea grilei notariale de la momentul intrării în vigoare a noii legi. Curtea a admis, cu acel prilej, că, prin intermediul acestui nou sistem de calcul, este posibil ca valoarea despăgubirilor acordate, sub formă de puncte, să fie inferioară celei rezultate prin aplicarea legislaţiei anterioare în materie - Legea nr. 10/2001 şi Legea nr. 247/2005 - referitoare la stabilirea valorii de piaţă a imobilului de la data notificării, prin aplicarea standardelor internaţionale de evaluare. Însă, aşa cum s-a arătat prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, legiuitorul dispune de o largă marjă de apreciere în determinarea celor mai potrivite modalităţi prin care sunt acordate despăgubirile cuvenite în urma abuzurilor din regimul comunist, având obligaţia ca măsurile adoptate să respecte principiul proporţionalităţii, aşadar, să fie adecvate, rezonabile şi să asigure un just echilibru între interesul individual şi cel general, al societăţii. Astfel, dacă printre exemplele oferite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cuprinsul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, menite să conducă la eficientizarea mecanismului intern de restituire a proprietăţilor, se numără şi plafonarea despăgubirilor (paragraful 235), statul român a optat, în cadrul marjei de apreciere de care dispune, să acorde integral despăgubiri, modificând însă doar sistemul de referinţă al evaluării. Or, dacă această modificare legislativă generează, în concret, o diminuare a valorii totale a despăgubirilor obţinute de către persoanele îndreptăţite, aceasta este o măsură proporţională cu scopul legitim urmărit (constând în menţinerea echilibrului bugetar), putând avea, sub aspectul consecinţelor produse, valenţele unei plafonări. În final, Curtea a subliniat că această măsură nu este de natură să afecteze dreptul de proprietate în substanţa sa, deoarece nu îi pune în pericol existenţa şi efectele juridice, ci doar intervine asupra cuantumului bănesc obţinut prin valorificarea dreptului de proprietate, în limitele permise de art. 44 din Constituţie.

22.Curtea constată că cele reţinute prin deciziile la care s-a făcut mai sus referire îşi menţin valabilitatea, mutatis mutandis, şi în prezenta cauză, urmând ca excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile art. 4 teza întâi raportate la art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (5), (6) şi (8) din Legea nr. 165/2013 să fie respinsă ca neîntemeiată. Situaţia autorului excepţiei, care are calitatea de beneficiar al unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, prin care s-a stabilit în sarcina autorităţii publice pârâte o obligaţie de a face, respectiv de a emite o decizie ce intră în competenţa sa legală, este net diferită de cea potrivit căreia prin aceeaşi sentinţă judecătorească a fost stabilită suma cuvenită cu titlu de despăgubiri, în urma evaluării efectuate în condiţiile Legii nr. 247/2005. Ultima ipoteză corespunde celei reglementate distinct de legiuitor, la art. 41 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 165/2013, legea nouă aplicându-se doar în ceea ce priveşte modalitatea de plată a sumelor de bani anterior stabilite. Prin urmare, dacă evaluarea asupra valorii imobilului nu a fost efectuată şi nici stabilit cuantumul bănesc prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, este firesc, fără a fi retroactiv şi discriminatoriu, ca aceste operaţiuni să se raporteze la actul în vigoare la momentul în care au loc.

23.Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza întâi raportate la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, Curtea reţine cele statuate prin Decizia nr. 200 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 19 iunie 2014, Decizia nr. 321 din 10 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 5 august 2014 şi Decizia nr. 588 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 18 decembrie 2014, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a acestor prevederi. Astfel, Curtea a constatat că singura derogare de la principiul prevalenţei restituirii în natură, consacrat, de altfel, expressis verbis, prin art. 2 lit. a) din Legea nr. 165/2013, este reprezentată de situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile ce i se cuveneau potrivit legilor anterioare de restituire a proprietăţii. Prevederile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 stabilesc că, în situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile ce i se cuveneau în temeiul legilor anterioare de restituire, singura măsură reparatorie acordată de legea nouă este cea a compensării prin puncte, în condiţiile art. 24 alin. (2) din lege, fără a mai putea beneficia de măsurile reparatorii instituite prin legile reparatorii anterioare sau de măsurile reparatorii ale compensării integrale prin puncte. Potrivit acestei din urmă prevederi legale, criticate în prezenta cauză, cesionarii drepturilor izvorâte din legile de restituire beneficiază de un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate, la care se adaugă şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului, astfel cum aceasta rezultă din grila notarială valabilă la data intrării în vigoare a legii. Din analiza art. 1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, Curtea a reţinut că legiuitorul a reglementat în mod diferit modalitatea de despăgubire, în raport cu persoana beneficiarilor măsurilor reparatorii conferite de Legea nr. 165/2013, şi anume titularul dreptului la măsuri reparatorii în temeiul legislaţiei reparatorii anterioare, pe de o parte, şi persoanele către care au fost înstrăinate drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietăţii, pe de altă parte. Această opţiune a legiuitorului nu reprezintă o sancţionare a titularilor originari ai acestui drept care au înstrăinat dreptul la obţinerea măsurilor reparatorii, dat fiind faptul că, prin ipoteză, în patrimoniul acestora nu se mai regăseşte acest drept. Ca efect al cesiunii de creanţă specifice, încheiată anterior intrării în vigoare a noii legi reparatorii, dreptul pretins de cedenţi, constând în acordarea măsurilor reparatorii conferite de legislaţia anterioară în domeniul proprietăţilor preluate în mod abuziv, a fost transferat către cesionari. Curtea a reţinut că, având în vedere obiectul de reglementare al Legii nr. 165/2013, şi anume măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi domeniul special de reglementare, constând în acordarea de măsuri reparatorii, în considerarea abuzurilor săvârşite în perioada comunistă în materia preluărilor de către stat a imobilelor proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice private, opţiunea legiuitorului de a exclude de la măsura reparatorie a restituirii în natură, precum şi de la cea a compensării integrale prin puncte a persoanelor în patrimoniul cărora a fost transmis, prin intermediul unor contracte cu titlu oneros, dreptul de a obţine măsurile reparatorii, apare ca fiind justificată în mod obiectiv şi rezonabil. S-a avut în vedere şi faptul că asupra acestora din urmă nu s-au răsfrânt direct sau indirect măsurile de preluare abuzivă. Cu alte cuvinte, dat fiind caracterul abuziv al preluării bunurilor imobile de către stat, aspect ce s-a răsfrânt asupra persoanei, legislaţia cu caracter reparator a vizat exclusiv titularul dreptului sau moştenitorii acestuia. Mai mult, având în vedere că, în ipoteza supusă controlului de constituţionalitate, legiuitorul a acordat cesionarilor dreptului la despăgubire un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului, Curtea a reţinut că măsura legislativă criticată păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul urmărit - despăgubirea integrală doar a titularilor originari ai măsurilor reparatorii sau a moştenitorilor acestora - şi mijloacele folosite, cesionarul urmând a obţine atât preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, cât şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului. De asemenea, în Decizia nr. 321 din 10 iunie 2014, paragrafele 30-31, Curtea a constatat, că eliminarea măsurii de compensare în bunuri şi servicii creează, într-adevăr, o diferenţă de tratament între cesionarii de drepturi ale căror cereri de chemare în judecată s-au soluţionat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 faţă de cei care nu au obţinut o atare hotărâre. Această diferenţă de tratament derivă, însă, din succesiunea în timp a actelor normative în materie, mai concret din aplicarea principiului general de drept tempus regit actum. Privită din această perspectivă, deosebirea de tratament juridic este întemeiată pe un criteriu obiectiv şi rezonabil, fiind astfel de neconceput, în acord cu principiul constituţional al neretroactivităţii legii civile, ca legea nouă să se aplice şi cesionarilor de drepturi ale căror cereri de chemare în judecată au fost soluţionate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. În legătură cu aspectul menţionat mai sus, Curtea a reţinut că situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări. Curtea a constatat că respectarea egalităţii în drepturi presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede faţă de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. În consecinţă, reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferenţe determinate de condiţiile obiective în care ele au fost adoptate. Mai mult, Curtea reţine că, în privinţa obiectului de reglementare a legii analizate, intervenţia legiuitorului nu este una aleatorie, ci a fost justificată şi impusă firesc ca urmare a pronunţării Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României.

24.În fine, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza întâi raportate la art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 715 din 9 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 13 februarie 2015 şi Decizia nr. 662 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 26 noiembrie 2015, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale invocate şi în prezenta cauză şi cu o motivare similară. Cu acel prilej, Curtea a respins ca neîntemeiate criticile de neconstituţionalitate raportate la prevederile art. 15 alin. (2) şi art. 16 din Legea fundamentală, pentru argumente similare celor mai sus enunţate referitoare la dreptul legiuitorului de a reglementa modul de reparare a injustiţiilor şi abuzurilor din legislaţia trecută potrivit opţiunii sale exclusive, ţinând seama de impactul economic şi social specific.

25.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudenţa Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor precitate sunt aplicabile şi în prezenta cauză.

26.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Adrian Dimitriu în Dosarul nr. 39.526/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 4 teza întâi raportate la art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (5), (6) şi (8), art. 24 alin. (2) şi art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 19 aprilie 2016.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu