Decizia nr. 46 din 1 februarie 2018

1.Pe rol se află soluționarea obiecției de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 7/2013 privind instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare obținute ca urmare a dereglementării prețurilor din sectorul gazelor naturale, obiecție formulată de 56 de deputați aparținând Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal.

2.Obiecția de neconstituționalitate a fost înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 12.676 din 27 decembrie 2017 și constituie obiectul Dosarului nr. 2.979A/2017.3. În motivarea obiecției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin că reglementarea cuprinsă în art. I pct. 1 [cu referire la art. 2 alin. (2)], pct. 2 (cu referire la art. 7) și pct. 3 (cu referire la anexa la ordonanță) din Legea de aprobare a Ordonanței Guvernului nr. 7/2013 încalcă dispozițiile art. 56 din Constituție, referitor la așezarea justă a sarcinilor fiscale. În acest sens se susține că, prin modul în care Parlamentul a reglementat art. I pct. 1 și 2, se procedează la prelungirea aplicării pe un termen nedeterminat a impozitului asupra veniturilor suplimentare obținute ca urmare a dereglementării prețurilor din sectorul gazelor naturale, ceea ce reprezintă o încălcare a principiului egalității fiscale, a principiului aplicării juste a sarcinii fiscale (principiul echității) și a principiului neutralității fiscale.

4.Se arată că egalitatea în fața legii fiscale, prevăzută expres în art. 56 din Constituție, presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite, ceea ce înseamnă că puterea statului de a impozita trebuie întotdeauna exercitată astfel încât sarcina fiscală să fie, pe cât posibil, egală pentru toți contribuabilii. Totodată, justa așezare a sarcinilor fiscale presupune ca fiscalitatea să fie proporțională, rezonabilă, echitabilă și să nu diferențieze impozitele pe criteriul grupelor sau categoriilor de contribuabili. Echitatea presupune că fiecare contribuabil ar trebui să suporte o sarcină fiscală proporțională și conformă cu capacitatea sa de a plăti impozite.

5.Referitor la invocarea principiului neutralității, se arată că acesta presupune acel sistem de impunere care nu provoacă distorsiuni productive și în luarea deciziilor economice (interferența minimă), ceea ce înseamnă că activitățile economice trebuie să fie afectate în mod identic de impozitare, iar politica fiscală trebuie să fie eficientă, respectiv, să asigure o colectare eficientă a impozitelor, fără a distorsiona mediul economic.

6.Privitor la justa așezare a sarcinilor fiscale, autorii sesizării evocă aspecte reținute în doctrină, unde acest principiu este calificat ca fiind subordonat legalității, egalității, echității și justiției sociale și integrat în cadrul general al fiscalității. Astfel, fiscalitatea trebuie să fie proporțională, rezonabilă, echitabilă și nediscriminatorie; nivelul de fiscalitate trebuie determinat conform unor criterii financiare obiective și raționale; sarcina fiscală trebuie prevăzută în detaliu, menționând în mod cumulativ și expres baza impozabilă certă, categoria de venit, suma datorată și modul de calcul, respectiv contraprestația, în cazul taxelor; principiul include un complex de condiții, printre care și capacitatea contributivă a contribuabililor. Se invocă și jurisprudența Curții Constituționale considerată relevantă din perspectiva impozitului, respectiv Decizia nr. 6 din 25 februarie 1993, Decizia nr. 1.304 din 13 octombrie 2009, Decizia nr. 142 din 8 aprilie 2003 și Decizia nr. 1.394 din 26 octombrie 2010.

7.Autorii sesizării arată că, prin introducerea impozitului prevăzut de Ordonanța Guvernului nr. 7/2013, aprobată prin legea criticată, operatorii care produc și vând gaze naturale ar urma să suporte o sarcină pe venituri (redevența), o sarcină fiscală pe profituri (impozit pe profit) și o formă de impozitare incertă conceptual și logic, respectiv impozitul în discuție, plus toate celelalte impozite și taxe aplicabile oricărei afaceri. Incertitudinea conceptuală și logică a impozitului criticat rezultă din contradictorialitatea dintre Ordonanța Guvernului nr. 7/2013 și nota sa de fundamentare, în sensul că, pe de o parte, se discută despre un impozit pe venit (calculat asupra unei părți din veniturile unui contribuabil) și, pe de altă parte, se argumentează introducerea impozitului prin existența unui „dezechilibru evident între veniturile realizate de operatorii economici (...) și costurile pe care aceștia le suportă“, adică o impozitare a unui profit (venituri minus costuri).

8.Se susține că tratamentul inechitabil este evident, având în vedere că impozitul se aplică asupra unei baze de impunere determinate în mod arbitrar, și nu doar asupra părții din profit reprezentând câștigul peste rata normală de rentabilitate pentru industria de petrol și gaze. Autorii sesizării consideră că, cel puțin pentru partea de profit reprezentând rata normală de rentabilitate pentru industria de petrol și gaze, operatorii din acest sector trebuie să fie supuși numai impozitului pe profit aplicabil tuturor agenților economici. În plus, având în vedere că operatorii datorează redevențe stabilite contractual pentru dreptul de a explora și exploata resurse, se poate considera că impozitul aplicat este inechitabil chiar și numai pentru partea de profit ce depășește rata normală de rentabilitate pentru industria de petrol și gaze. O asemenea abordare fiscală reprezintă, în opinia autorilor sesizării, o discriminare și o încălcare a principiului egalității, neutralității fiscale și al capacității de a suporta sarcina fiscală raportat la celelalte categorii de agenți economici.

9.În motivarea obiecției de neconstituționalitate, autorii acesteia invocă Decizia nr. 10/2015 a Curții Constituționale din Italia, prin care aceasta a constatat neconstituționalitatea impozitării suplimentare stabilite în sarcina anumitor companii petroliere și energetice. Astfel, prin Decretul-lege nr. 112/2008 și a modificărilor subsecvente, a fost introdus un impozit pe venit, suplimentar impozitului pe profit datorat de ceilalți contribuabili italieni, societăți comerciale. În motivarea deciziei, Curtea Constituțională italiană a reținut, în esență, că acest impozit suplimentar conduce la o discriminare, fiind aplicat arbitrar, exclusiv anumitor companii ce operează în sectorul energiei și hidrocarburilor, fără o justificare adecvată. Deși intenția legiuitorului a fost de a preleva „profitul în exces“ obținut de respectivele companii într-o perioadă de recesiune economică, în fapt, acesta se aplică pe întregul venit și are caracter permanent. Curtea Constituțională din Italia a admis că principiul constituțional al egalității nu presupune o impozitare uniformă, însă trebuie să excludă tratamente diferențiate în mod arbitrar, disproporționat, irațional și nejustificat (punctul 6.4 din decizia menționată). Referindu-se strict la sectorul petrolier, Curtea Constituțională din Italia a recunoscut că, având în vedere trăsăturile specifice acestui sector, cum ar fi structura de oligopol, concurența scăzută, „se poate admite, în teorie, legitimitatea unui tratament fiscal special“, derogatoriu. Pe de altă parte, însă, a observat că tocmai structura de oligopol a sectorului, costurile ridicate specifice și dificultățile asociate dezvoltării infrastructurii aferente necesită intrarea unor noi jucători pe această piață.

10.În fundamentarea introducerii impozitului suplimentar, legiuitorul italian a adus drept argument „criza economică serioasă și impactul social al creșterii prețurilor și ratelor în sectorul energetic“. Curtea Constituțională din Italia s-a exprimat în sensul că o asemenea justificare ar putea, în teorie, să justifice, în mod potențial, o taxă specială pe „profiturile în exces“. Concluzia Curții Constituționale din Italia a fost că „legiuitorul a stabilit o creștere a nivelului impozitului pe profit care ia în considerare întregul venit, deși eșuează complet în a stabili un mecanism capabil să impoziteze separat și cu o pondere mai mare acea parte a veniturilor suplimentare care este legată de poziția privilegiată a activității desfășurate de contribuabil într-un climat economic specific. În fapt, lăsând deoparte denumirea sa de impozit suplimentar, respectivul impozit reprezintă o majorare a impozitului pe profit, aplicabil în aceleași condiții și asupra aceluiași venit ca și impozitul pe profit și care nu operează ca un impozit aplicat profitabilității, astfel cum s-a întâmplat în alte jurisdicții“.

11.În ce privește durata pentru care s-a instituit impozitul suplimentar, Curtea Constituțională din Italia a constatat neconstituționalitatea prevederilor care îl introduceau, ca urmare a caracterului permanent al acestuia, „iar legiuitorul nu a stabilit condiții care să permită asocierea acestor prevederi cu instrumente menite să verifice dacă climatul economic ce a justificat impozitul majorat persistă“.

12.În continuare, autorii obiecției susțin că sunt nesocotite și dispozițiile art. 11 din Legea fundamentală, referitoare la obligația României de a îndeplini, cu bună-credință, obligațiile din tratatele la care este parte. Astfel, arată că, din perspectiva art. 11 alin. (1) din Constituție, dispozițiile art. I pct. 1 [cu referire la art. 2 alin. (2)], pct. 2 (cu referire la art. 7) și pct. 3 (cu referire la anexa la ordonanță) din Legea de aprobare a Ordonanței Guvernului nr. 7/2013 se încadrează în definiția de „investiție“/“investitor“ conform acordurilor de promovare și protejare reciprocă a investițiilor încheiate de Romania cu alte state. Raportat la prevederile uzuale ale acestor acorduri, susțin că se poate concluziona că o persoană juridică care este titular de acord petrolier încheiat conform Legii petrolului nr. 238/2004 și care este controlată, direct sau indirect, de o persoană având naționalitatea unui stat cu care România are încheiat un acord, va beneficia de protecția investiției sale asociate operațiunilor petroliere desfășurate în baza acordului.

13.Arată că, în general, acordurile stabilesc obligații în sarcina statelor contractante, în sensul asigurării unui tratament just și echitabil al investitorilor, a unui tratament favorabil, în ce privește despăgubirile acordate în cazul unei exproprieri, al interzicerii măsurilor nerezonabile, arbitrare sau discriminatorii aplicate investițiilor și al respectării prevederilor contractuale asumate față de un investitor. Autorii sesizării de neconstituționalitate susțin că instituirea impozitului pe veniturile suplimentare ar putea fi considerată, în lumina practicii judiciare de drept internațional, ca fiind contrară prevederilor acordurilor. În acest sens consideră că este o măsură injustă, nerezonabilă, disproporționată și neechitabilă, întrucât se instituie suplimentar redevenței și impozitului pe profit deja existente, deci, parțial, se realizează o dublă impunere (o dublă impozitare, aferentă, parțial, aceleiași mase impozabile, pe același subiect și perioadă de timp). De asemenea, acest impozit nu pare să țină cont de o serie întreagă de realități economice și de capacitatea contribuabilului vizat de a contribui la veniturile publice. În plus, nu reprezintă un instrument legal instituit pe o perioadă de timp limitată, determinată de anumite circumstanțe economice, politice sau sociale, obiective.

14.Raportat la prevederile acordurilor petroliere încheiate de statul român și care conțin clauze de stabilitate, instituirea acestui impozit poate fi considerată o încălcare de către statul român a obligațiilor din acorduri referitoare la respectarea prevederilor contractuale asumate față de un investitor. În același timp, impozitul în discuție ar putea fi considerat o măsură de expropriere indirectă a operatorilor.

15.Arată că aceste concluzii sunt susținute de o jurisprudență internațională răspândită, care sancționează în mod ferm nerespectarea de către state a principiilor de tratament egal și echitabil aplicat investitorilor și de protecție împotriva exproprierii (directe sau indirecte). Acestea sunt considerate o expresie a bunei-credințe, principiul cel mai des invocat în disputele internaționale de investiții, principiu care presupune transparența și stabilitatea cadrului juridic al statului gazdă aplicabil operațiunilor promovate de investitori, precum și protejarea așteptărilor legitime ale acestora din urmă privind contextul economic și juridic în care au realizat investițiile. Din aceeași perspectivă jurisprudențială, autorii sesizării fac referire la exproprierea indirectă (creeping expropriation), care apare în cazul în care investițiile sunt supuse unor măsuri ce au efectul echivalent unei exproprieri, prin afectarea dreptului de proprietate al investitorului, în sensul că acesta este privat de capacitatea de a realiza beneficiile economice, conform așteptărilor create de cadrul juridic și fiscal existent la momentul realizării investiției. Invocă și dreptul necesar, legitim și suveran al statelor de a stabili și aplica impozite, însă fără a discrimina, confisca/expropria proprietăți/venituri, a încălca obligații contractuale sau internaționale, mai ales în domeniul investițiilor străine, unde investitorii se supun suveranității altui stat străin în baza unor stări de fapt și de drept, promisiuni și așteptări rezonabile și legitime că investiția lor nu va fi afectată în mod arbitrar.

16.Autorii sesizării invocă, în sensul susținerii ideii că instituirea impozitului contravine acordurilor, jurisprudența unor instanțe de arbitraj internațional sesizate cu litigii între investitori și state care au încheiat tratate de protejare reciprocă a investițiilor. Astfel, în cauza Parkerings v Lituania (Parkerings-Compagniet A.S. împotriva Lituaniei, ICSID, Dosar ARB/05/8), instanța arbitrală a reținut că „Este dreptul și privilegiul de netăgăduit al oricărui stat să își exercite suveranitatea legislativă. Orice stat are dreptul și discreția să adopte, să modifice sau să abroge o lege. Exceptând atunci când există un contract încheiat ce conține o clauză de stabilitate sau o clauză similară, nu este nimic de obiectat în legătură cu modificarea cadrului legislativ existent la momentul la care un investitor a decis să efectueze o investiție. De fapt, orice om de afaceri sau investitor este conștient că legile vor evolua pe parcursul timpului. Ceea ce este însă interzis este ca un stat să acționeze injust, nerezonabil sau inechitabil în exercițiul puterii sale legislative“. De asemenea, în cauza Burlington v. Ecuador (Burlington Resources, Inc. împotriva Ecuadorului, ICSID Dosar ARB/08/5 - paragraful 21), instanța arbitrală a reținut, citând din textul contractului, că: „în cazul unei modificări a sistemului de impozitare sau al introducerii sau eliminării unor impozite ce nu au fost prevăzute în contract și care au impact asupra economiei contractului, un factor de corectare va fi aplicat procentelor de împărțire a producției, astfel încât să se absoarbă creșterea sau reducerea fiscală“. În cauza Revere Copper v. OPIC-Jamaica (24 August 1978, 17 I.L.M. 1321), tribunalul arbitral a reținut că: „o măsură de impozitare nu este necesar a fi de natură confiscatorie pentru a reprezenta o încălcare a obligațiilor asumate de stat față de un investitor; a lipsi investitorul de valoarea economică a investiției sale prin implementarea unor măsuri fiscale excesive reprezintă însă per se un caz de încălcare a obligațiilor contractuale ale Guvernului“. În cauza Link-Trading împotriva Moldovei (UNCITRAL, 2002), instanța arbitrală a reținut că: „în principiu, măsurile fiscale devin de natură expropriatorie atunci când sunt considerate abuzive. O măsură fiscală abuzivă este atunci când se poate demonstra că statul a acționat într-un mod inechitabil în privința investiției, când a adoptat măsuri care, prin natura sau prin implementarea lor, sunt arbitrare sau discriminatorii sau atunci când măsura luată reprezintă o încălcare a unor obligații angajate de stat în privința acelei investiții“. În cauza Occidental împotriva Ecuadorului (ICSID, Dosar ARB/06/11, 2012), tribunalul arbitral a apreciat că: „statul Ecuador este răspunzător de încălcarea tratatului bilateral de investiții, mai precis a principiului tratamentului echitabil, reținând că stabilitatea cadrului legal și de afaceri în materie fiscală (Ecuadorul modificând în acest caz legislația fiscală și refuzând returnarea de TVA către firma Occidental) reprezintă un element esențial al principiului tratamentului echitabil“. În fine, în Hotărârea din 23 octombrie 1997, pronunțată în cauza National Provincial Building Society, the Leeds Permanent Building Society și the Yorkshire Building Society împotriva Regatului Unit, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că dubla taxare domestică poate fi considerată ca încălcând art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În același spirit, Consiliul Constituțional din Franța a admis (Decizia 2010-70 QPC din data de 26.11.2010) același lucru raportat la dreptul intern (art. 13 din Declarația Drepturilor Omului și Cetățeanului), stabilind incompatibilitatea dublei impozitări cu Constituția franceză.

17.Autorii obiecției mai arată că doctrina juridică internațională a statuat că măsurile fiscale domestice pot încălca dreptul internațional, respectiv, pot fi asimilate unei exproprieri, atunci când: impozitele sunt de natură confiscatorie, atunci când, singular sau în combinație cu alte impozite și taxe, sunt excesive sau au o natură distructivă; sunt de natură să forțeze abandonul investiției sau vânzarea la un preț supus presiunii; încalcă o obligație expresă a guvernului față de investitor (cum ar fi clauzele de stabilitate din concesiuni); când este evident că nu există un fapt nou generator de venit care necesită impozitare conform legislației fiscale sau atunci când aplicarea impozitului este nefundamentată; când impozitele încalcă legislația statului în baza căreia investitorul a decis să efectueze investiția și la care era îndreptățit conform dreptului internațional.

18.Prin urmare, în motivarea sesizării, se susține că instituirea impozitului pe veniturile suplimentare ar reprezenta o încălcare de către statul român a prevederilor acordurilor de protejare și garantare a investițiilor. Autorii sesizării precizează că o asemenea interpretare a rezultat și din Decizia nr. 195 din 31 martie 2015 a Curții Constituționale a României, referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. d) teza a doua din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996. În această speță, Curtea a sancționat ca neconstituțională, prin raportare la art. 11 din Constituție, o prevedere legală referitoare la condițiile de formă a unor documente, care era în contradicție cu obligațiile asumate de România prin tratate internaționale.

19.În continuare se susține încălcarea dispozițiilor art. 53 din Constituție prin prevederile art. I pct. 1 [cu referire la art. 2 alin. (2)], pct. 2 (cu referire la art. 7) și pct. 3 (cu referire la anexa la ordonanță) din lege, întrucât o impozitare excesivă și arbitrară va afecta posibilitățile efective de exercitare a drepturilor agenților economici supuși acestei impozitări conform regulilor economiei de piață. Instituirea, prin Ordonanța Guvernului nr. 7/2013, a unui instrument fiscal inadecvat, astfel cum este impozitul reglementat prin articolul unic pct. 1 al legii supuse controlului de constituționalitate, conduce la o restrângere a activității acestor operatori și la o restrângere a drepturilor cetățenilor români de a avea acces la surse variate și suficiente de hidrocarburi.

20.Se mai invocă și nesocotirea, prin dispozițiile art. I pct. 1 [cu referire la art. 2 alin. (2)] a principiului egalității în drepturi stipulat de art. 16 din Constituție. În acest sens, autorii sesizării susțin că aplicabilitatea impozitului reglementată prin acesta numai în privința operatorilor care produc și vând gaze naturale este în mod vădit o măsură discriminatorie, raportat la celelalte categorii de contribuabili. Impozitul nu se aplică importatorilor de gaze naturale și nici operatorilor care exploatează alte resurse naturale. Totodată, nicio formă de suprataxare, precum impozitul criticat, nu se aplică altor activități supuse unei treceri de la prețuri reglementate la prețuri liberalizate.

21.În concluzie, Legea de aprobare a Ordonanței Guvernului nr. 7/2013 privind instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare obținute ca urmare a dereglementării prețurilor din sectorul gazelor naturale încalcă, în ordinea argumentelor expuse mai sus, dispozițiile art. 56, art. 11, art. 53 și art. 16 din Constituție.

22.În conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, obiecția de neconstituționalitate a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a comunica punctul lor de vedere.

23.Președintele Camerei Deputaților apreciază că legea care face obiectul sesizării este constituțională. În susținerea acestui punct de vedere, precizează că dereglementarea presupune o creștere graduală a prețului de producție a gazelor naturale autohtone până la convergența cu tarifele practicate pe piața liberă europeană. În 2013, acest preț aprobat pentru consumatorii casnici se situa la jumătatea mediei europene. Arată că impozitul pe venitul suplimentar se calculează deducându-se din venitul suplimentar obținut ca urmare a dereglementării prețurilor în sectorul gazelor naturale atât redevențele aferente acestor venituri, cât și investițiile în segmentul upstream (investiții de dezvoltare și extindere a zăcămintelor existente, explorarea și dezvoltarea de noi zone de producție) într-un procent de cel mult de 30%. Practic, numai o parte din acest venit suplimentar face obiectul impozitului, cealaltă parte rămânând la dispoziția producătorului/ vânzătorului de gaze naturale din producția internă.

24.Cu privire la pretinsa încălcare a prevederilor art. 56 din Constituție, apreciază că impozitul aplicat asupra unei părți din veniturile suplimentare obținute exclusiv ca urmare a dereglementării prețurilor în sectorul gazelor naturale reprezintă o sarcină fiscală justă, o măsură echitabilă și de justiție socială, care corespunde caracterului social al statului prevăzut de art. 1 alin. (3) din Constituție. Astfel, anterior promovării Ordonanței Guvernului nr. 7/2013, potrivit expunerii de motive a legii de aprobare a acesteia, în sectorul energetic național s-a înregistrat o creștere substanțială a prețurilor gazelor naturale, concomitent cu scăderea puterii de cumpărare a consumatorilor, cu multiple efecte negative la nivelul economiei, fapt ce reclama adoptarea de măsuri legale care să asigure o suportabilitate graduală a acestor disfuncționalități la nivelul consumatorilor de gaze naturale, în special al celor vulnerabili. În paralel, s-a constatat că operatorii economici cu activitate cumulativă de extracție și de comercializare a gazelor naturale din producția internă obțin venituri suplimentare din vânzarea acestora, ca efect exclusiv al dereglementării prețurilor la gazele naturale, fără niciun alt aport la obținerea acestor venituri, existând un veritabil dezechilibru între veniturile și costurile acestor operatori economici. Aceste realități economice au impus cu necesitate instituirea impozitului pe venitul suplimentar rezultat exclusiv din dereglementarea prețurilor gazelor naturale, ca măsură fiscală necesară pentru a stopa acest dezechilibru și, totodată, pentru a asigura resursele la bugetul de stat necesare protecției consumatorilor de gaze naturale vulnerabili.

25.Deși inițial acest impozit a fost stabilit până la 31 decembrie 2014, ulterior, menținându-se contextul economic și social existent la data instituirii lui, au intervenit modificări legislative succesive care au prelungit termenul de aplicare al acestui impozit la 31 decembrie 2015, la 31 decembrie 2016, la 31 decembrie 2017 și, respectiv, la 31 decembrie 2018. Prin Legea de aprobare a Ordonanței Guvernului nr. 7/2013 - care face obiectul prezentei sesizări de neconstituționalitate - se abrogă prevederea referitoare la termenul-limită de aplicare a impozitului (art. 7), odată cu modificarea corespunzătoare a formulei de calcul al acestui impozit. Cele două măsuri legislative sunt determinate, în principal, de eliminarea de la data de 1 aprilie 2017 (prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2016) a stabilirii prin hotărâre a Guvernului a prețurilor de achiziție a gazelor naturale din producția internă pentru consumatorii casnici și pentru producătorii de energie termică, pentru cantitățile de gaze naturale utilizate la producerea de energie termică în centralele de cogenerare și în centralele termice destinate consumului casnic.

26.În punctul său de vedere, Președintele Camerei Deputaților prezintă un scurt istoric al situației. Astfel, arată că, înainte de a decide liberalizarea prețului la producători, Guvernul aprobase un calendar de liberalizare (anulat între timp) pentru clienții casnici, stabilind prețul pe care furnizorii ar fi trebuit să-l plătească producătorilor pentru gazul facturat consumatorilor casnici finali. Calendarul de eliminare a prețurilor reglementate pentru gazele naturale (liberalizarea pieței) a debutat la 1 iulie 2013 pentru consumatorii casnici și o parte din operatorii economici care nu își exercitaseră, până atunci, dreptul de a-și alege furnizorul. La finalul anului 2014, procesul de liberalizare a pieței gazelor s-a încheiat pentru toți operatorii economici. Inițial, Guvernul a decis ca populația să aibă un preț stabilit de piața liberă începând din 2018, dar în anul 2015 a adoptat o hotărâre prin care a prelungit procesul de dereglementare a pieței până în 2021.27. Hotărârea Guvernului nr. 488/2015 stabilea prețul de achiziție a gazelor naturale din producția internă pentru clienții casnici și producătorii de energie termică, numai pentru cantitățile de gaze naturale utilizate la producerea de energie termică în centralele de cogenerare și în centralele termice destinate consumului populației pentru perioada 1 iulie 2015-30 iunie 2021. Însă, la sfârșitul lunii iunie 2016, Guvernul a hotărât suspendarea, în perioada 1 iulie 2016-31 martie 2017, a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 488/2015. Executivul a decis, totodată, ca, de la 1 aprilie 2017, prețul de achiziție al gazelor din producția internă destinate acoperirii consumului populației și necesarului de agent termic pentru consumatorii casnici să fie complet dereglementat.

28.Această dereglementare anticipată a prețului de achiziție a gazelor din producția internă pentru consumatorii casnici și pentru producătorii de energie termică, pentru cantitățile de gaze naturale utilizate la producerea de energie termică în centralele de cogenerare și în centralele termice destinate consumului casnic, a determinat ca fiind imperativ necesară stabilirea în formula de calcul a impozitului a referinței la un preț mediu ponderat al gazelor naturale din producția internă, corespunzător cantităților comercializate pe piața concurențială pentru consumatorii casnici.

29.Totodată, legiuitorul a apreciat că prelungirea succesivă a termenelor de aplicare a impozitului, rezultată din practica celor 5 ani (2013-2017), justifică eliminarea reglementării unui termen, în care măsura fiscală ar urma sa fie aplicată.

30.Noua formulă de calcul a impozitului prevede două praguri de impozitare, în funcție de nivelul prețului practicat, asigurând premisele unei colectări mai bune a fondurilor necesare protejării consumatorilor vulnerabili de gaze naturale, în special a celor casnici.

31.Arată că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat constant că stabilirea prin lege a obligației de plată a anumitor impozite sau taxe, ca și a eventualelor scutiri de la plata acestora, ține de opțiunea exclusivă a legiuitorului, cu condiția ca aceste reglementări să se aplice în mod uniform pentru situații egale (a se vedea Decizia nr. 40 din 24 ianuarie 2006).

32.Cu privire la pretinsa nesocotire a dispozițiilor art. 11 din Constituție, învederează că autorii sesizării invocă la modul generic încălcarea prevederilor acordurilor petroliere încheiate de România, fără a indica cel puțin o clauză din aceste acorduri care să fi fost încălcată și în ce mod anume. De asemenea, consideră că nu se argumentează, ci doar se afirmă că acest impozit este unul abuziv, discriminatoriu și că instituirea lui încalcă clauzele din acordurile petroliere încheiate de statul român, în privința investitorilor străini.

33.Precizează că Legea tratatelor nr. 590/2003 definește, în art. 1 lit. o), noțiunea de „contract de stat“, distinct de noțiunile de „tratat/memorandum“, ca fiind „o înțelegere încheiată de către statul sau Guvernul român, precum și de ministere sau alte autorități ale administrației publice centrale cu alt stat, guvern, organizație internațională, respectiv cu instituții financiare sau alte entități ce nu au calitatea de subiect de drept internațional în domeniul economic, comercial, financiar și în alte domenii și care nu este guvernată de dreptul internațional public“, iar, potrivit dispozițiilor art. 44 din aceeași lege „Contractele de stat nu intră sub incidența prezentei legi“.

34.Tot astfel, potrivit prevederilor art. 2 pct. 2 din Legea petrolului nr. 238/2004, cu modificările și completările ulterioare, „acord petrolier“ este actul juridic încheiat, potrivit prevederilor acestei legi, între autoritatea competentă și una sau mai multe persoane juridice române ori străine, în vederea acordării concesiunii petroliere. Prin urmare, contractele de stat, între care și contractele de concesiune în domeniul petrolier, în speță acordurile petroliere, în care titularul de acord petrolier este o persoană juridică străină, sunt guvernate de normele dreptului internațional privat, nu de cele ale dreptului internațional public, precum tratatele (în sens larg). Așa fiind, potrivit dreptului comun, scopul esențial al unui contract (acord, convenție) este de a stabili raporturile juridice dintre părți, drepturile și obligațiile acestora și, astfel, contractul urmează să producă efecte numai cu privire la acestea, putând fi calificat, așadar, drept un act individual (a se vedea Decizia nr. 494 din 21 noiembrie 2013).

35.În legătură cu îndeplinirea întocmai și cu bună-credință a obligațiilor ce revin României din tratatele la care este parte, Președintele Camerei Deputaților arată, în punctul său de vedere, că, potrivit expunerii de motive la Ordonanța Guvernului nr. 7/2013, prin Acordul de Înțelegere de tip Preventiv încheiat de România cu Fondul Monetar Internațional și cu Comisia Europeană, România s-a angajat să elimine, într-un calendar convenit cu aceștia, prețurile și tarifele reglementate pentru consumatorii finali de gaze naturale și să instituie un impozit care să capteze o parte din veniturile suplimentare pe care le vor realiza operatorii economici ca urmare a dereglementării prețurilor. Prin urmare, instituirea unui impozit pe o parte a veniturilor suplimentare obținute exclusiv ca urmare a dereglementării prețurilor din sectorul gazelor naturale nu încalcă, ci respectă întocmai acest Acord internațional, România îndeplinindu-și astfel angajamentele asumate atât în privința dereglementării prețurilor, cât și cu privire la măsurile menite a crea premisele necesare susținerii consumatorilor de gaze naturale vulnerabili, ca urmare a creșterilor necontrolate a prețurilor în acest segment vital al economiei și vieții sociale. În concluzie, întrucât acordurile petroliere la care fac referire autorii sesizării de neconstituționalitate nu sunt tratate, nu sunt acte de drept internațional public, nu se poate vorbi de incidența prevederilor art. 11 alin. (1) din Constituție.

36.Cu privire la pretinsa încălcare a prevederilor art. 53 din Constituție, președintele Camerei Deputaților observă că autorii sesizării de neconstituționalitate nu argumentează în ce mod impozitul contestat determină restrângerea exercițiului unor drepturi ale operatorilor economici vizați ori ale cetățenilor. Impozitul reglementat prin legea criticată este o măsură economică și fiscală justă, legală, fundamentată economic și social, necesară într-un context economic și social dat, adecvată și proporțională pentru o categorie privilegiată de contribuabili. Ea își are temeiul în dispozițiile constituționale cuprinse în titlul IV „Economia și finanțele publice“, în special cele prevăzute la art. 135 alin. (2) lit. b) și d), potrivit cărora statul trebuie să asigure protejarea intereselor naționale în activitatea financiară și valutară, iar exploatarea resurselor naturale să se facă în concordanță cu interesul național. Măsura fiscală corespunde necesității de ocrotire a unor subiecte de drept, respectiv a consumatorilor vulnerabili de gaze naturale, afectate de dereglementarea prețurilor la gazele naturale.

37.Cu privire la susținerea referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 16 din Legea fundamentală, în punctul de vedere al președintelui Camerei Deputaților se arată că, în mod constant, Curtea Constituțională s-a pronunțat în sensul că aceste dispoziții nu consacră principiul egalității în drepturi a persoanelor juridice, textul constituțional fiind aplicabil acestora numai în cazul în care prevederile de lege criticate stabilesc un regim discriminatoriu ce s-ar răsfrânge asupra cetățenilor, implicând inegalitatea acestora în fața legii și a autorităților publice. Or, în cauza de față, textele criticate se referă la anumiți operatori economici - persoane juridice, fără să afecteze în niciun fel drepturile sau libertățile cetățenilor (a se vedea Decizia nr. 458 din 1 iunie 2006). Totodată, textele de lege atacate se aplică în egală măsură tuturor celor vizați de ipoteza normei juridice, fără privilegii și fără discriminări, întrucât pentru toți operatorii economici vizați de aplicarea impozitului se aplică aceeași formulă de calcul pentru determinarea venitului suplimentar și a impozitului, în funcție de prețul practicat, ca urmare a dereglementării prețurilor în domeniul gazelor naturale (a se vedea Decizia nr. 643 din 11 mai 2010).

38.Având în vedere considerentele de mai sus, președintele Camerei Deputaților apreciază că sesizarea de neconstituționalitate este neîntemeiată, astfel încât solicită respingerea acesteia.

39.Președintele Senatului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra obiecției de neconstituționalitate.

40.La dosar, Asociația Română a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră (ROPEPCA) a trimis, în calitate de amicus curiae, un memoriu, însoțit de o serie de documente în sprijinul obiecției de neconstituționalitate formulate.

41.La termenul de judecată fixat pentru data de 31 ianuarie 2018, Curtea, având în vedere cererea de amânare a dezbaterilor, a amânat pronunțarea asupra cauzei pentru data de 1 februarie 2018, dată la care a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

examinând obiecția de neconstituționalitate, punctul de vedere al președintelui Camerei Deputaților, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozițiile legii criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

42.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. a) din Constituție, precum și ale art. 1, art. 10, art. 15 și art. 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze obiecția de neconstituționalitate.

43.Obiectul controlului de constituționalitate îl constituie Legea pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 7/2013 privind instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare obținute ca urmare a dereglementării prețurilor din sectorul gazelor naturale.

44.Dispozițiile din Legea fundamentală invocate în susținerea obiecției de neconstituționalitate sunt următoarele: art. 11 - Dreptul internațional și dreptul intern, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 53 - Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și art. 56 - Contribuții financiare.

(1)Admisibilitatea obiecției de neconstituționalitate45. Curtea constată că sesizarea îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituție atât sub aspectul obiectului său, fiind vorba de o lege adoptată și nepromulgată încă, cât și sub aspectul titularului dreptului de sesizare, aceasta fiind formulată de un număr de 56 de deputați aparținând Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal.

(2)Analiza obiecției de neconstituționalitate46. În motivarea sesizării, autorii acesteia susțin, în esență, că impozitarea veniturilor suplimentare obținute ca urmare a dereglementării prețurilor din sectorul gazelor naturale încalcă principiul justei așezări a sarcinilor fiscale, obligația statului român de respectare a tratatelor internaționale și principiul egalității în fața legii.

47.Analizând obiecția de neconstituționalitate, Curtea reține că, potrivit art. 100 pct. 75 din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 16 iulie 2012, prin „preț reglementat“ se înțelege prețul la care este realizată furnizarea gazelor naturale în baza unui contract-cadru, a unor standarde de calitate a serviciului și/sau a unor condiții specifice stabilite de autoritatea competentă (Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei - ANRE).

48.În nota de fundamentare a Ordonanței Guvernului nr. 7/2013 se arată că, prin Scrisoarea de intenție semnată cu Fondul Monetar Internațional și respectiv prin Memorandumul de înțelegere semnat cu Comisia Europeană, parte integrantă a Acordului de înțelegere de tip preventiv semnat cu Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană, România s-a angajat să elimine, în baza unor calendare convenite cu aceștia, prețurile și tarifele reglementate pentru consumatorii finali de gaze naturale și să instituie un impozit care să capteze o parte din veniturile suplimentare pe care le vor realiza operatorii economici ca urmare a dereglementării acestor prețuri.

49.În acest scop, art. 1 alin. (1) lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 7/2013 definește dereglementarea prețurilor din sectorul gazelor naturale ca fiind procesul de eliminare treptată a prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale la clienții finali, potrivit calendarelor stabilite în conformitate cu reglementările în vigoare.

50.Potrivit Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, piața de gaze naturale este compusă din piața reglementată și piața concurențială [art. 174 alin. (1)]. Pe piața concurențială, prețurile se formează pe baza cererii și a ofertei, ca rezultat al mecanismelor concurențiale [art. 177 alin. (1) din Legea nr. 123/2012]. În schimb, activitățile aferente pieței reglementate cuprind următoarele [art. 179 alin. (2) din Legea nr. 123/2012]:

a)furnizarea gazelor naturale la preț reglementat și în baza contractelor-cadru până la 31 decembrie 2014 pentru clienții noncasnici, cu excepția cazului în care la această dată se constată existența unei diferențe semnificative între prețul de comercializare a producției interne și prețul european de import, care ar putea periclita stabilitatea pieței, situație în care termenul se prelungește până la 31 decembrie 2015 (ceea ce nu s-a întâmplat, astfel că s-a trecut la liberalizarea prețurilor de la 31 ianuarie 2014);

b)furnizarea gazelor naturale la preț reglementat și în baza contractelor-cadru până la 30 iunie 2021 pentru clienții casnici (inițial fusese stabilită data de 31 decembrie 2018, fiind ulterior prorogată prin Legea nr. 174/2014 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 35/2014 pentru completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 919 din 17 decembrie 2014).

51.În conformitate cu prevederile art. 181 alin. (5) din Legea nr. 123/2012, până la data de 31 martie 2017, se stabilește prin hotărâre a Guvernului prețul de achiziție a gazelor naturale din producția internă pentru clienții casnici și pentru producătorii de energie termică, pentru cantitățile de gaze naturale utilizate la producerea de energie termică în centralele de cogenerare și în centralele termice destinate consumului populației.

52.Prin art. 179 alin. (3) din Legea nr. 123/2012 se preconizează instituirea unui calendar de eliminare treptată a prețurilor reglementate pentru clienții finali cu începere de la 1 decembrie 2012 pentru clienții noncasnici, respectiv din 1 iulie 2013 pentru clienții casnici, care să fie stabilit de către Guvern, în conformitate cu graficul de eșalonare a prețurilor producătorilor, propus de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și Agenția Națională de Resurse Minerale, ținând seama de posibilele efecte negative ale eliminării prețurilor reglementate, astfel încât acestea să fie cât mai puțin resimțite de clienți.

53.Calendarul de dereglementare al prețurilor gazelor naturale a fost stabilit prin Hotărârea Guvernului nr. 488/2015 privind stabilirea prețului de achiziție a gazelor naturale din producția internă pentru clienții casnici și producătorii de energie termică, numai pentru cantitățile de gaze naturale utilizate la producerea de energie termică în centralele de cogenerare și în centralele termice destinate consumului populației în perioada 1 iulie 2015-30 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 481 din 1 iulie 2015, după cum urmează:

–lei/MWh -

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Președintelui României și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 1 februarie 2018.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbățeanu