Decizia nr. 317 din 9 mai 2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 336 din Codul penal, excepție ridicată, din oficiu, de instanța de judecată în Dosarul nr. 15.565/301/2015 al Judecătoriei Sectorului 3 București - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 517D/2016.2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 528D/2016, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal, excepție ridicată de Valerică Smihor în Dosarul nr. 34.150/245/2015 al Judecătoriei Iași - Secția penală.

4.La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

5.Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 517D/2016 și nr. 528D/2016, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.

6.Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condițiile pentru conexarea dosarelor.

7.Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 528D/2016 la Dosarul nr. 517D/2016, care este primul înregistrat.

8.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate. În acest sens arată că, prin Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma „la momentul prelevării mostrelor biologice“ din cuprinsul dispozițiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal este neconstituțională, infracțiunea reglementată de textul de lege criticat consumându-se la momentul depistării în trafic a conducătorului vehiculului. Prin urmare, nu se poate susține că înlăturarea sintagmei mai sus menționate conduce la imprevizibilitatea normei de incriminare.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

9.Prin Încheierea din 14 martie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 15.565/301/2015, Judecătoria Sectorului 3 București - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 336 din Codul penal. Excepția a fost ridicată, din oficiu, de instanța de judecată cu ocazia soluționării unei cauze penale privind trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, infracțiune prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul penal.

10.Prin Încheierea din 8 aprilie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 34.150/245/2015, Judecătoria Iași - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal. Excepția a fost ridicată de Valerică Smihor cu ocazia soluționării unei cauze penale privind trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, infracțiune prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul penal.

11.În motivarea excepției de neconstituționalitate instanța de judecată, autoare a excepției, susține, în esență, că dispozițiile art. 336 alin. (1) din Codul penal încalcă prevederile constituționale ale art. 21 alin. (3) cu privire la dreptul la un proces echitabil și ale art. 20 alin. (2) referitor la preeminența tratatelor internaționale privind drepturile omului asupra legilor interne - raportat la prevederile art. 7 paragraful 1 referitor la legalitatea incriminării și a pedepsei din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În acest sens arată că infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul penal, a suferit modificări importante atât prin Decizia nr. 3 din 12 mai 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, cât, mai ales, prin Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014, prin care Curtea Constituțională a constatat că sintagma „la momentul prelevării mostrelor biologice“ - ce constituie o cerință esențială atașată elementului material al laturii obiective a infracțiunii - este neconstituțională. Consideră că, practic, prin efectul deciziei Curții Constituționale mai sus menționate, vechea incriminare cuprinsă în art. 87 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice „ultraactivează, fără intervenția legiuitorului“. Apreciază că, având în vedere data săvârșirii faptei de care este învinuit inculpatul, și anume 9 iulie 2010, modificările cu privire la conținutul constitutiv al infracțiunii intervenite atât prin legi penale succesive, cât și ca urmare a dezlegării de drept date de instanța supremă și a admiterii excepției de neconstituționalitate prin decizia Curții Constituționale menționată anterior - aceasta din urmă fiind general obligatorie întocmai ca și legea - dau normei criticate un caracter neclar, lipsit de concizie și precizie, de vreme ce infracțiunea poate fi socotită fie dezincriminată, fie supusă aplicării principiului legii penale mai favorabile. Instanța de judecată, autoare a excepției, critică, totodată, lipsa din conținutul infracțiunii a unor criterii precise cu privire la modalitatea aprecierii și determinării exacte a gradului de alcoolemie, știută fiind imprecizia expertizelor medico-legale prin care se stabilește retroactiv alcoolemia, imprecizie ce imprimă acestei probe esențiale pentru stabilirea vinovăției un caracter probabil, ce nu poate fi admis, ținând cont de principiile cristalizate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

De asemenea, autorul excepției, Valerică Smihor, susține, în esență, că dispozițiile art. 336 alin. (1) din Codul penal încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalității și ale art. 23 alin. (12) privind legalitatea pedepsei, întrucât nu respectă exigențele referitoare la calitatea legii, și anume condițiile de claritate, precizie, previzibilitate și accesibilitate. Consideră că legiuitorul și-a respectat numai din punct de vedere formal competența constituțională de a legifera, întrucât nu a stabilit cu claritate și precizie elementele constitutive de natură obiectivă și subiectivă ale infracțiunii, ceea ce determină o lipsă de previzibilitate a normei de incriminare. Astfel, textul supus controlului de constituționalitate nu respectă condițiile privind calitatea legii, având în vedere faptul că, din modul de definire a infracțiunii, nu poate fi determinată condiția cu privire la momentul la care este necesar să existe îmbibația alcoolică în sânge pentru a se constata întrunirea elementului material al laturii obiective a infracțiunii. Precizează că, începând cu data de 27 ianuarie 2015, data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curții Constituționale nr. 732 din 16 decembrie 2014, prin care Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma „la momentul prelevării mostrelor biologice“ din cuprinsul dispozițiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal este neconstituțională - în absența intervenției legislative prevăzute de art. 147 alin. (1) din Constituție - dispozițiile art. 336 alin. (1) din Codul penal nu mai prevăd condiția referitoare la momentul la care este necesară existența îmbibației alcoolice în sânge pentru a se putea constata întrunirea elementului material al laturii obiective a infracțiunii. Susține că, în absența acestei condiții esențiale din norma de incriminare, nu numai că destinatarii legii penale nu pot avea o reprezentare clară a elementelor constitutive de natură obiectivă și subiectivă ale infracțiunii, astfel încât să prevadă consecințele ce decurg din nerespectarea normei și să își adapteze conduita potrivit acesteia, ci, mai mult, fapta prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul penal iese din sfera ilicitului penal, deoarece textul devine inaplicabil în absența condiției menționate mai sus, care reprezintă o cerință esențială a infracțiunii. Potrivit autorului excepției, considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 732 din 16 decembrie 2014 - conform cărora infracțiunea prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul penal este o infracțiune de pericol și se consumă la momentul săvârșirii ei, astfel că, odată cu oprirea în trafic, încetează starea de pericol pentru valorile sociale ocrotite de dispozițiile legii - nu înlătură exigențele de ordin constituțional privind punerea de acord de către autoritatea legiuitoare a prevederilor constatate ca fiind neconstituționale cu Legea fundamentală, deoarece nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii, așa cum prevede art. 23 alin. (12) din Constituție. Consideră inacceptabil punctul de vedere conform căruia dispozițiile art. 336 alin. (1) din Codul penal pot fi aplicate, fără nicio restricție, prin ignorarea sintagmei „la momentul prelevării mostrelor biologice“ - constatată ca fiind neconstituțională -, întrucât această sintagmă reprezintă o condiție/cerință esențială cu privire la elementul material al laturii obiective a infracțiunii, care determină granița dintre contravenție și infracțiune prin fixarea momentului la care trebuie să existe îmbibația alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Conținutul constitutiv al infracțiunii este o parte componentă a conținutului juridic al acesteia și constă în condițiile necesare pentru existența infracțiunii pe care le realizează făptuitorul. Pe baza acestui conținut constitutiv are loc tragerea la răspundere penală, căci fapta este incriminată numai în configurația ei tipică, iar judecătorul nu poate distruge tipicitatea conținutului constitutiv al faptei, orice interpretare vizând norma penală în integralitatea ei.

12.Judecătoria Iași - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal, criticate prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5) și ale art. 23 alin. (12) din Constituție, este neîntemeiată, întrucât textul de lege stabilește în mod clar și precis momentul în care este necesară existența îmbibației alcoolice în sânge pentru a se putea constata realizarea elementului material al laturii obiective a infracțiunii. Astfel, arată că, din conținutul art. 336 alin. (1) din Codul penal - așa cum se prezintă acest text de lege ulterior publicării Deciziei nr. 732 din 16 decembrie 2014, prin care Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma „la momentul prelevării mostrelor biologice“ este neconstituțională - se desprinde cerința ca alcoolemia peste limita legală să existe la momentul conducerii vehiculului pe drumurile publice. Ca atare, elementul material al laturii obiective a infracțiunii reglementate de art. 336 alin. (1) din Codul penal se realizează prin acțiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, iar momentul săvârșirii infracțiunii este cel al depistării în trafic a conducătorului vehiculului. Așa fiind, textul de lege criticat oferă conducătorilor auto o reprezentare clară a elementelor constitutive ale infracțiunii, astfel încât aceștia să poată prevedea consecințele ce decurg din nerespectarea normei și să își adapteze conduita în mod corespunzător, în sensul ca, în momentul conducerii vehiculului, să nu aibă o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Este evident că acest aspect poate fi verificat numai după ce conducătorul auto a fost oprit în trafic, prin efectuarea analizei toxicologice și a calculului retroactiv al alcoolemiei existente la momentul depistării în trafic.

13.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

14.Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal este neîntemeiată. Arată că, în opinia instanței, autoare a excepției, textul incriminator are o formulare prea vagă, neprevăzând momentul la care alcoolemia trebuie să fie cea indicată de norma de incriminare pentru ca fapta să constituie infracțiune, ceea ce conduce la o lipsă de previzibilitate a normei, cu consecința încălcării principiului legalității incriminării. Constituția consacră principiul respectării obligatorii a legii, dar, pentru a putea fi respectată de destinatarii săi, legea trebuie să îndeplinească anumite cerințe de claritate și previzibilitate, astfel încât acești destinatari să își poată adapta în mod corespunzător conduita. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat în mod constant, în jurisprudența sa, că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre care previzibilitatea, ceea ce presupune că trebuie să fie suficient de precis și de clar pentru a putea fi aplicat. Astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat (deciziile Curții Constituționale nr. 1 din 11 ianuarie 2012 și nr. 146 din 12 martie 2015). În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunțată în Cauza Leempoel S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59). Așa cum a arătat, însă, instanța de contencios constituțional, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit (deciziile Curții Constituționale nr. 903 din 6 iulie 2010, nr. 743 din 2 iunie 2011 și nr. 1 din 11 ianuarie 2012, paragraful 3). Așadar, previzibilitatea și predictibilitatea unei norme presupun că destinatarul acesteia are reprezentarea aspectelor în funcție de care este obligat să își modeleze conduita. Guvernul observă că norma de incriminare criticată sancționează fapta de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Este astfel evident momentul consumării infracțiunii, și anume cel al conducerii vehiculului sub influența alcoolului, modalitatea de determinare a nivelului alcoolemiei reprezentând un aspect procedural, adiacent normei de incriminare. Formularea textului de lege nu este de natură a afecta previzibilitatea normei penale, orice destinatar al acesteia fiind de așteptat a cunoaște înțelesul incriminării pentru a-și adapta conduita exigențelor legii. De altfel, chiar Curtea Constituțională a precizat, în jurisprudența sa, că prevederile supuse criticii trebuie analizate în ansamblul normativ din care fac parte, pentru a decide asupra predictibilității acestora (Decizia Curții Constituționale nr. 92 din 3 martie 2015, paragraful 14). În concluzie, Guvernul arată că dispozițiile de lege criticate sunt formulate clar, fluent și inteligibil, fără dificultăți sintactice și pasaje obscure sau echivoce, astfel că reglementează cu claritate conduita de urmat pentru destinatarul normei penale.

15.Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal este inadmisibilă. Menționează că, prin Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma „la momentul prelevării mostrelor biologice“ din cuprinsul dispozițiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal este neconstituțională. Apreciază că, în cauza de față, este vorba, în realitate, de o chestiune de interpretare și aplicare a legii, care cade în sarcina organelor de cercetare penală, respectiv a instanței învestite cu soluționarea litigiului.

16.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

17.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

18.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit Încheierii de sesizare din 14 martie 2016, dispozițiile art. 336 din Codul penal. Din motivarea criticii, reiese însă că aceasta privește doar dispozițiile alineatului (1) al art. 336 din Codul penal, care au următorul cuprins: „Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.“ Prin Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 27 ianuarie 2015, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma „la momentul prelevării mostrelor biologice“ din cuprinsul dispozițiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal este neconstituțională.

19.În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, instanța de judecată și autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) cu privire la principiul legalității, ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (12) privind legalitatea pedepsei, precum și ale art. 20 alin. (2) referitor la preeminența tratatelor internaționale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportat la prevederile art. 7 paragraful 1 referitor la legalitatea incriminării și a pedepsei din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

20.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014, mai sus citată, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma „la momentul prelevării mostrelor biologice“ din cuprinsul dispozițiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal este neconstituțională. În acest sens, Curtea a reținut că, la 1 februarie 2014, prin art. 121 pct. 1 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, a fost abrogat art. 87 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare, care la alin. (1) prevedea următoarele: „Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani“. Prin noul Cod penal, legiuitorul a incriminat fapta de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, în varianta simplă, în art. 336 alin. (1), potrivit căruia: „Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă“. Art. 336 alin. (1) din Codul penal nu a preluat identic textul art. 87 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, ci a modificat condițiile de incriminare în ceea ce privește momentul la care este necesară existența îmbibației alcoolice în sânge pentru a se putea constata întrunirea elementului material al laturii obiective a infracțiunii (paragrafele 19 și 20).

21.Prin decizia mai sus menționată, Curtea a constatat că, dacă din reglementarea anterioară se desprindea cerința ca îmbibația alcoolică în sânge, peste limita prevăzută de lege, să existe la momentul conducerii autovehiculului sau tramvaiului, noua reglementare prevede condiția ca autorul faptei să aibă o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge la momentul prelevării mostrelor biologice. Cu privire la intervalul de timp în care trebuie efectuată recoltarea probelor biologice, Codul de procedură penală stabilește în art. 190 alin. (8) că: „În cazul conducerii unui vehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe, recoltarea de probe biologice se efectuează din dispoziția organelor de constatare și cu consimțământul celui supus examinării, de către un medic, asistent medical sau de o persoană cu pregătire medicală de specialitate, în cel mai scurt timp, într-o instituție medicală, în condițiile stabilite de legile speciale“. Așa cum rezultă din expunerea de motive a noului Cod penal, prin modificarea conținutului infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, legiuitorul a urmărit eliminarea posibilității unei estimări retroactive a alcoolemiei, în scopul evitării inconvenientelor create de această estimare. Soluția legislativă prevăzută de art. 87 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 impunea calculul retroactiv al alcoolemiei, care consta în determinarea îmbibației de alcool existente la momentul conducerii autovehiculului și necesita recoltarea a două probe de sânge pentru stabilirea fazei intoxicației etilice (absorbție sau eliminare) și a ratei de eliminare individuală, în perspectiva solicitării expertizei de estimare retroactivă a alcoolemiei. Fiind sesizată cu pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal, în sensul de a se stabili rezultatul alcoolemiei cu relevanță penală în ipoteza unei duble prelevări de mostre biologice, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 3 din 12 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 28 mai 2014, a stabilit că, în aplicarea art. 336 alin. (1) din Codul penal, în ipoteza unei duble prelevări de mostre biologice, rezultatul alcoolemiei cu relevanță penală este cel dat de prima prelevare. În considerentele deciziei mai sus menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că „în noua reglementare legiuitorul a optat să dea relevanță penală valorii alcoolemiei la momentul prelevării primei mostre biologice, moment situat în timp imediat, consecutiv acțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul“ (paragrafele 21-23).

22.Curtea a statuat că sintagma „la momentul prelevării mostrelor biologice“ din cuprinsul dispozițiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal este neconstituțională, întrucât aduce atingere prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul respectării legilor și ale art. 20 referitor la preeminența tratatelor internaționale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la prevederile art. 7 paragraful 1 referitor la legalitatea incriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sintagma menționată lipsește de previzibilitate norma de incriminare, în condițiile în care principiul respectării legilor și cel al legalității incriminării impun legiuitorului să legifereze prin texte suficient de clare și precise pentru a putea fi aplicate, inclusiv prin asigurarea posibilității persoanelor interesate de a se conforma prescripției legale. Destinatarii normei penale de incriminare trebuie să aibă o reprezentare clară a elementelor constitutive, de natură obiectivă și subiectivă, ale infracțiunii, astfel încât să poată să prevadă consecințele ce decurg din nerespectarea normei și să își adapteze conduita potrivit acesteia. Elementul material al laturii obiective a infracțiunii reglementate de art. 336 alin. (1) din Codul penal se realizează prin acțiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Îmbibația alcoolică este procesul de pătrundere a alcoolului în sânge, consecința fiind provocarea unei stări de intoxicație (alcoolică). Sub aspectul urmării imediate este vorba de o infracțiune de pericol, acțiunea săvârșită punând în primejdie siguranța circulației pe drumurile publice. Fiind o infracțiune de pericol, legătura de cauzalitate dintre acțiunea ce constituie elementul material al laturii obiective și urmarea imediată rezultă din însăși materialitatea faptei și nu trebuie dovedită. Îmbibația alcoolică se determină prin analiza toxicologică a mostrelor biologice recoltate la un moment de timp mai mult sau mai puțin îndepărtat de momentul săvârșirii infracțiunii, care este cel al depistării în trafic a conducătorului vehiculului. Condiția ca îmbibația alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge să existe la momentul prelevării mostrelor biologice plasează, astfel, consumarea infracțiunii la un moment ulterior săvârșirii ei, în condițiile în care de esența infracțiunilor de pericol este faptul că acestea se consumă la momentul săvârșirii lor. Odată cu oprirea în trafic încetează starea de pericol pentru valorile sociale ocrotite de dispozițiile art. 336 din Codul penal, astfel încât, raportat la momentul prelevării mostrelor biologice, tragerea la răspundere penală nu se justifică. Stabilirea gradului de îmbibație alcoolică și, implicit, încadrarea în sfera ilicitului penal în funcție de momentul prelevării mostrelor biologice, care nu poate fi întotdeauna imediat următor săvârșirii faptei, constituie un criteriu aleatoriu și exterior conduitei făptuitorului în vederea tragerii la răspundere penală, în contradicție cu normele constituționale și convenționale mai sus menționate. Latura subiectivă a infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului presupune vinovăția sub formă de intenție, care poate fi directă sau indirectă. Există intenție directă când conducătorul vehiculului prevede, ca fiind inevitabil, rezultatul faptei sale și, implicit, urmărește producerea lui prin săvârșirea acelei fapte. Există intenție indirectă când subiectul prevede rezultatul, nu-l urmărește, însă acceptă posibilitatea producerii lui. Or, modalitatea de incriminare prin acordarea de relevanță penală valorii alcoolemiei din momentul prelevării mostrelor biologice nu permite destinatarilor normei penale să prevadă consecințele nerespectării acesteia (paragrafele 24-27).

23.În continuare, Curtea a invocat jurisprudența sa, prin care a stabilit că trăsătura esențială a statului de drept o constituie supremația Constituției și obligativitatea respectării legii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 232 din 5 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 727 din 15 noiembrie 2001, Decizia nr. 234 din 5 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 7 septembrie 2001, sau Decizia nr. 53 din 25 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011) și că „statul de drept asigură supremația Constituției, corelarea tuturor legilor și tuturor actelor normative cu aceasta“ (Decizia nr. 22 din 27 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 17 martie 2004), ceea ce înseamnă că acesta „implică, prioritar, respectarea legii, iar statul democratic este prin excelență un stat în care se manifestă domnia legii“ (Decizia nr. 13 din 9 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 aprilie 1999). În acest sens, prin Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225, Curtea a reținut că una dintre cerințele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative și că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar și precis pentru a putea fi aplicat. Astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013). Cu privire la principiul legalității incriminării și pedepsei, „nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege“, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în jurisprudența sa, că garanțiile consacrate de art. 7 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale reprezintă o componentă esențială a supremației legii și ocupă un loc primordial în cadrul sistemului de protecție a drepturilor omului, după cum atestă faptul că art. 15 din Convenție nu permite nicio derogare de la aceste garanții în caz de război sau de alt pericol public ce amenință viața națiunii. Așa cum rezultă din obiectul și scopul său, art. 7 paragraful 1 trebuie interpretat și aplicat în așa fel încât să se asigure o protecție efectivă împotriva urmăririlor și a condamnărilor penale arbitrare. Noțiunea de „drept“ utilizată în art. 7 paragraful 1, ce corespunde celei de „lege“ din cuprinsul altor articole din Convenție, înglobează atât prevederile legale, cât și practica judiciară și presupune cerințe calitative, îndeosebi cele cu privire la accesibilitate și previzibilitate. Aceste cerințe calitative trebuie întrunite atât în ceea ce privește definiția unei infracțiuni, cât și cu privire la pedeapsa aplicabilă. Curtea de la Strasbourg consideră că este îndeplinită cerința ca legea să definească în mod clar infracțiunile și pedepsele atunci când un justițiabil are posibilitatea de a cunoaște, din însuși textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării date acesteia de către instanțe și, dacă este cazul, în urma obținerii unei asistențe juridice adecvate, care sunt actele și omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală și care este pedeapsa aplicabilă. În acest sens sunt, de exemplu, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 33 și 34, Hotărârea din 24 ianuarie 2012, pronunțată în Cauza Mihai Toma împotriva României, paragraful 26, și Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunțată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 77, 79 și 91. De asemenea, jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene a recunoscut, în mod implicit, necesitatea respectării așteptărilor legitime ale cetățenilor cărora li se adresează o reglementare legală, spre exemplu, în Hotărârea din 29 iunie 2010, pronunțată în Cauza C-550/09 - Proces penal împotriva lui E. și F., paragraful 59 (paragrafele 28-31 din Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014).

24.Având în vedere cele reținute prin Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014, mai sus citată, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate nu aduc atingere prevederilor constituționale ale art. 20 alin. (2) referitor la preeminența tratatelor internaționale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportat la prevederile art. 7 paragraful 1 referitor la legalitatea incriminării și a pedepsei din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu au o formulare neclară, ambiguă și imprevizibilă pentru un cetățean care nu dispune de pregătire juridică, ci, dimpotrivă, îndeplinesc cerințele de claritate, accesibilitate și previzibilitate a legii. Astfel, având în vedere cele statuate de art. 147 alin. (1) și (4) din Legea fundamentală, ca efect al Deciziei Curții Constituționale nr. 732 din 16 decembrie 2014, dispozițiile art. 336 alin. (1) din Codul penal incriminează fapta de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Ca atare, elementul material al laturii obiective a infracțiunii reglementate de art. 336 alin. (1) din Codul penal se realizează prin acțiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, momentul săvârșirii acestei infracțiuni de pericol fiind cel al depistării în trafic a conducătorului vehiculului. Așadar, textul de lege criticat oferă conducătorilor auto o reprezentare clară a elementelor constitutive ale infracțiunii, astfel încât aceștia pot să prevadă consecințele ce decurg din nerespectarea normei și să își adapteze conduita în mod corespunzător, în sensul ca în momentul conducerii vehiculului să nu aibă o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, stabilirea alcoolemiei presupunând efectuarea analizei toxicologice și calculul retroactiv al alcoolemiei existente la momentul depistării în trafic. Totodată, e de observat faptul că destinatarii textului de lege criticat desfășoară o activitate cu risc permis, scop în care sunt supuși unor forme de școlarizare, așa încât este vorba de persoane avizate și diligente, care, pe durata deținerii permisului de conducere, au obligația de a rămâne la curent cu normele legale în materie.

25.În fine, Curtea observă că prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție nu sunt aplicabile în cauza de față, obiectul excepției de neconstituționalitate fiind o normă de incriminare, iar nu o reglementare de natură a avea incidență în materia garanțiilor dreptului la un proces echitabil.

26.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată, din oficiu, de instanța de judecată în Dosarul nr. 15.565/301/2015 al Judecătoriei Sectorului 3 București - Secția penală și de Valerică Smihor în Dosarul nr. 34.150/245/2015 al Judecătoriei Iași - Secția penală și constată că dispozițiile art. 336 alin. (1) din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 3 București - Secția penală și Judecătoriei Iași - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 9 mai 2017.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică