Decizia nr. 65 din 23 ianuarie 2019

1.Pe rol se află soluționarea sesizării de neconstituționalitate a Hotărârii Senatului nr. 175 din 26 noiembrie 2018 privind numirea președintelui Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, sesizare formulată de Grupul parlamentar al Uniunii Salvați România din Senat, în temeiul prevederilor art. 146 lit. l) din Constituție și art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

2.Cu Adresa nr. 6.535 din 12 decembrie 2018, secretarul general al Senatului a transmis Curții Constituționale sesizarea formulată, care a fost înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 10.433 din 12 decembrie 2018 și constituie obiectul Dosarului nr. 2.196L/2/2018.3. În motivarea sesizării de neconstituționalitate se precizează, în primul rând, referitor la competența Curții Constituționale de a cenzura hotărârile Parlamentului sub aspectul conformității lor cu Legea fundamentală, că, în jurisprudența sa, Curtea a statuat că „pot fi supuse controlului de constituționalitate numai hotărârile Parlamentului, adoptate după conferirea noii competențe, hotărâri care afectează valori, reguli și principii constituționale sau, după caz, organizarea și funcționarea autorităților și instituțiilor de rang constituțional“ (a se vedea, în acest sens, deciziile nr. 53 și 54 din 25 ianuarie 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011, nr. 307 din 28 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 4 mai 2012, și nr. 783 din 26 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 3 octombrie 2012). Competența Curții Constituționale nu este influențată de materia reglementării și nici de sfera subiecților vizați prin hotărârile Parlamentului, deoarece „textul art. 27 din Legea nr. 47/1992 nu instituie vreo diferențiere între hotărârile care pot fi supuse controlului Curții Constituționale sub aspectul domeniului în care au fost adoptate sau sub cel al caracterului normativ sau individual, ceea ce înseamnă că toate aceste hotărâri sunt susceptibile a fi supuse controlului de constituționalitate - ubi lex non distinguit nec nos distingere debemus. În consecință, sesizările de neconstituționalitate care vizează asemenea hotărâri sunt de plano admisibile“ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 307 din 28 martie 2012).

4.Se arată că, în legătură cu hotărârile Parlamentului care reglementează organizarea și funcționarea autorităților și instituțiilor de rang constituțional, Curtea Constituțională s-a declarat competentă să soluționeze pe fond inclusiv sesizările de neconstituționalitate, prin raportare la dispoziții de rang infraconstituțional, precum legile și ordonanțele de Guvern, reținând că nu este o condiție sine qua non ca norma de referință să rezide în Legea fundamentală, consecință a domeniului de maximă importanță în care aceste acte normative intervin (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 251 din 30 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 376 din 21 mai 2014). Se susține că, în privința hotărârilor Parlamentului care reglementează organizarea și funcționarea autorităților și instituțiilor de rang infraconstituțional, Curtea Constituțională a respins ca inadmisibile numai sesizările de neconstituționalitate în care a apreciat că invocarea unor prevederi din Constituție a fost „pur formală, iar nu efectivă și relevantă din punct de vedere constituțional“ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 335 din 4 iulie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 429 din 15 iulie 2013). Prin urmare, instanța de contencios constituțional a reținut spre soluționare sesizările de neconstituționalitate a hotărârilor Parlamentului chiar și atunci când acestea din urmă au reglementat organizarea și funcționarea unor entități de rang infraconstituțional și au fost fundamentate pe înfrângerea dispozițiilor unor legi sau ordonanțe de Guvern, în virtutea prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție, care consacră principiul statului de drept și obligația respectării legilor (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 251 din 30 aprilie 2014).

5.În al doilea rând, cu privire la situația de fapt, autorul sesizării arată că, potrivit Legii nr. 102/2005, Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, denumită în continuare A.N.S.P.D.C.P., este o autoritate autonomă și independentă față de orice altă autoritate a administrației publice, ca și față de orice persoană fizică sau juridică din domeniul privat, care exercită atribuțiile ce îi sunt date în competență prin dispozițiile legale din domeniul prelucrării datelor cu caracter personal și al liberei circulații a acestor date. Aceasta are drept obiectiv apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor fizice, în special a dreptului la viață intimă, familială și privată, în legătură cu prelucrarea datelor cu caracter personal și cu libera circulație a acestor date. Atribuțiile Autorității naționale de supraveghere sunt, în principal, reglementate prin Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 119 din 4 mai 2016, denumit în continuare Regulamentul general privind protecția datelor, și prin legislația națională de transpunere a Directivei (UE) 2016/680 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracțiunilor sau al executării pedepselor și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Deciziei-cadru 2008/977/JAI a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 119 din 4 mai 2016. Conducerea A.N.S.P.D.C.P. este asigurată de un președinte, a cărui funcție este asimilată, din punctul de vedere al funcției de reprezentare, ordinii de precădere, drepturilor salariale și rangului de demnitate, celei de secretar de stat. Președintele conduce întreaga activitate a Autorității naționale de supraveghere și o reprezintă în fața Senatului și a Camerei Deputaților, în raporturile cu Guvernul, ministerele, alte autorități ale administrației publice, organizații neguvernamentale, precum și cu persoane fizice și juridice române și străine. De asemenea, președintele este ordonator principal de credite. Numirea în funcția de președinte al acestei autorități este reglementată de art. 6 și art. 7 din Legea nr. 102/2005. Potrivit art. 6 alin. (2) din acest act normativ, „Poate fi numită în funcția de președinte sau de vicepreședinte al Autorității naționale de supraveghere orice persoană cu cetățenia română, absolventă a unei instituții de învățământ superior juridic, în condițiile legii. Președintele și vicepreședintele sunt persoane independente politic, cu o solidă competență profesională, inclusiv în domeniul protecției datelor cu caracter personal, o vechime de minimum 10 ani în specialitate, o bună reputație și care se bucură de o înaltă probitate civică.“ În timp ce una dintre aceste condiții, respectiv cea privind „o solidă competență profesională, inclusiv în domeniul protecției datelor cu caracter personal“, este formulată în termeni relativ inexacți, ceea ce conferă comisiei parlamentare o marjă de apreciere considerabilă în ceea ce privește îndeplinirea sau neîndeplinirea sa, celelalte condiții sunt mult mai precis reglementate, astfel încât verificarea conformității cu acestea se reduce la un proces strict tehnic, de constatare a unor stări de facto, pe baza înscrisurilor depuse de candidați, iar persoanele recomandate plenului Senatului spre a fi numite în această funcție nu pot face parte decât dintre candidații care au făcut dovada incontestabilă a eligibilității lor. Sub acest aspect, se invocă Decizia nr. 251 din 30 aprilie 2014, prin care Curtea a stabilit următoarele: „Dacă noțiunea de «corespunzătoare» care circumstanțiază pregătirea și experiența profesională în cuprinsul art. 9 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 semnifică o evaluare și apreciere ce revin exclusiv Parlamentului, în calitate de autoritate ce realizează numirea membrilor Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară, și nicidecum instanței de contencios constituțional, durata care circumstanțiază experiența profesională, reglementată prin dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. a^2), semnifică o condiție cu caracter obiectiv - vechimea în domeniile de referință, verificabilă pe bază de documente de către orice persoană interesată“.

6.Se susține că, drept urmare a expirării mandatului de 5 ani al actualului președinte al A.N.S.P.D.C.P., Biroul permanent al Senatului, întrunit în ședința din 29 octombrie 2018, a hotărât declanșarea procedurii de numire pentru această funcție. Așa cum se arată în Raportul nr. XIX/89 din 21 noiembrie 2018 al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări din Senat, raport anexat la sesizarea de neconstituționalitate, Biroul permanent al Senatului „a luat cunoștință de nominalizarea doamnei Opre Ancuța Gianina, din partea Grupurilor parlamentare ale Partidului Social Democrat din Camera Deputaților și Senat, transmițând această propunere pentru audiere de către Comisia Juridică a Senatului“. Comisia juridică a procedat, la data de 20 noiembrie 2018, la audierea doamnei Opre Ancuța Gianina, constatând că îndeplinește condițiile prevăzute de lege și hotărând, cu unanimitate de voturi, adoptarea unui raport favorabil cu privire la numirea acestei candidate în funcția de președinte al A.N.S.P.D.C.P. pentru un mandat de 5 ani. În data de 26 noiembrie 2018, raportul Comisiei juridice a fost supus Plenului Senatului. După citirea raportului de către președintele Comisiei juridice, doamna Opre Ancuța Gianina a făcut o prezentare a mandatului său încheiat la A.N.S.P.D.C.P. și a obiectivelor sale în noul mandat. Numirea a fost supusă votului, au votat 91 de senatori, din care 63 pentru, 27 împotrivă și o abținere. La final, doamna Opre Ancuța Gianina a depus jurământul în Plenul Senatului, iar prin Hotărârea nr. 175/2018 a fost numită președinte al A.N.S.P.D.C.P. pentru un mandat de 5 ani.

7.Autorul sesizării susține că această hotărâre a Senatului contravine dispozițiilor art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție, deoarece a fost adoptată cu încălcarea prevederilor art. 9 alin. (2) și art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 102/2005, cauze de nelegalitate care prezintă relevanță constituțională din perspectiva exigențelor de ordin substanțial și procedural impuse de prevederile art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție.

8.Cu privire la încălcarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 102/2005, autorul sesizării susține că, având în vedere importanța deosebită a A.N.S.P.D.C.P., în considerarea rolului său de apărător al drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor fizice, în special a dreptului la viață intimă, familială și privată, în legătură cu prelucrarea datelor cu caracter personal și cu libera circulație a acestor date, art. 6 alin. (2) din Legea nr. 102/2005 prevede o serie de condiții stricte pe care candidații trebuie să le îndeplinească pentru a fi numiți în funcția de președinte, aceste condiții fiind edictate astfel: „Poate fi numită în funcția de președinte sau de vicepreședinte al Autorității naționale de supraveghere orice persoană cu cetățenia română, absolventă a unei instituții de învățământ superior juridic, în condițiile legii. Președintele și vicepreședintele sunt persoane independente politic, cu o solidă competență profesională, inclusiv în domeniul protecției datelor cu caracter personal, o vechime de minimum 10 ani în specialitate, o bună reputație și care se bucură de o înaltă probitate civică.“ Conform art. 7 alin. (2) din Legea nr. 102/2005, responsabilitatea verificării îndeplinirii acestor condiții de către candidații la funcția de președinte revine Comisie juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului, aceeași Comisie urmând să își audieze candidații. Analizând CV-ului transmis Comisiei juridice (anexa nr. 3 la sesizare), se constată că doamna Opre Ancuța Gianina, numită președinte al A.N.S.P.D.C.P., nu îndeplinește criteriul competenței în domeniul protecției datelor cu caracter personal și nici pe cel al vechimii de minimum 10 ani în specialitatea aceluiași domeniu. Având în vedere faptul că domeniul protecției datelor cu caracter personal este de strictă specialitate, se susține că, deși doamna Opre Ancuța Gianina deține varii specializări și titluri științifice, iar în trecut a deținut funcții didactice și locuri de muncă în domeniul juridic, nu este întrunită condiția legală a vechimii de minimum 10 ani în specialitatea protecției datelor cu caracter personal. Prin urmare, condiția cu caracter obiectiv instituită de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 102/2005 nu este îndeplinită, astfel că Hotărârea Senatului nr. 175/2018, adoptată cu încălcarea art. 6 alin. (2) din Legea nr. 102/2005, contravine dispozițiilor art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție. Sub aspectul declarării ca neconstituțională a unei hotărâri a Parlamentului, din considerentul adoptării acesteia cu nerespectarea cerinței obiective a experienței profesionale, se invocă Decizia Curții Constituționale nr. 384 din 26 iunie 2014.

9.Referitor la încălcarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 102/2005, autorul sesizării susține că, potrivit acestui text de lege, „Propunerile de candidați pentru funcția de președinte sau de vicepreședinte al Autorității naționale de supraveghere se fac de către Biroul permanent al Senatului, la recomandarea grupurilor parlamentare din cele două Camere ale Parlamentului.“ Din stenograma ședinței Biroului permanent al Senatului din data de 29 octombrie 2018 (anexa 4 la sesizare), se citează următoarele:

Deci la punctul 17, memorandum intern privind numirea președintelui și a vicepreședintelui Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Mandatul președintelui a expirat în luna iunie 2018. Mandatul vicepreședintelui este vacant din luna aprilie 2014. Biroul permanent hotărăște declanșarea procedurii de numire a președintelui și a vicepreședintelui, conform următorului calendar: grupurile parlamentare din cele două Camere ale Parlamentului transmit propuneri de candidați până la data de 13, două săptămâni? Din sală: E în regulă. Domnul Iulian-Claudiu Manda: 13.11.2018, candidaturile se depun, potrivit legii, la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, în vederea întocmirii raportului până la data de

Domnule președinte Cazanciuc, o săptămână? 27.11.2018, termen pentru raport. De acord? De acord. Mulțumesc!“. Cu toate acestea, Biroul permanent nu a procedat la notificarea tuturor grupurilor parlamentare din cele două Camere ale Parlamentului pentru a obține propuneri din partea acestora pentru funcția de președinte al A.N.S.P.D.C.P.. Grupul parlamentar al Uniunii Salvați România din Camera Deputaților nu a primit, pe nicio cale, hotărârea adoptată de Biroul permanent și, prin urmare, a fost privat de posibilitatea de a face o astfel de nominalizare.

10.În ceea ce privește încălcarea art. 7 alin. (3) din Legea nr. 102/2005, autorul sesizării susține că Hotărârea nr. 175/2018 a fost adoptată în ședința plenului Senatului din 26 octombrie 2018, cu 63 de voturi pentru din cele 91 exprimate, deci cu majoritatea senatorilor prezenți. Însă, potrivit art. 7 alin. (3) din Legea nr. 102/2005, „Numirea președintelui și a vicepreședintelui Autorității naționale de supraveghere se face cu votul majorității senatorilor.“ Se susține, astfel, că cerința majorității absolute pentru această numire reiese cu claritate din dispoziția de lege citată, cerință care ar fi putut fi îndeplinită numai în situația în care 69 de senatori ar fi votat pentru numirea doamnei Opre Ancuța Gianina în funcția de președinte al A.N.S.P.D.C.P.11. În conformitate cu dispozițiile art. 27 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sesizarea a fost comunicată președintelui Senatului pentru a comunica punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului.

12.În punctul de vedere transmis Curții Constituționale de către Biroul permanent al Senatului, prin Adresa nr. 2.038 din 21 decembrie 2018, înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 10.712 din 21 decembrie 2018, se solicită respingerea sesizării. Cu privire la încălcarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 102/2005, se precizează, în primul rând, că acest text de lege se referă la revocarea din funcție a președintelui A.N.S.P.D.C.P., iar nu la numirea acestuia. Referitor la invocarea art. 6 alin. (2) din Legea nr. 102/2005 și la susținerea potrivit căreia nu este îndeplinit criteriul competenței în domeniul protecției datelor cu caracter personal, se apreciază că această susținere este inadmisibilă. Astfel, este atribuția exclusivă a forului care numește președintele A.N.S.P.D.C.P. (Senatul) să analizeze „solida competență profesională, inclusiv în domeniul protecției datelor cu caracter personal“. În acest sens se invocă argumentele cuprinse în Decizia Curții Constituționale nr. 459 din 16 septembrie 2014, paragrafele 38 și 40. Ca atare, se apreciază că sesizarea este inadmisibilă.

13.Sub aspectul netemeiniciei sesizării, Biroul permanent al Senatului arată că la dosarul de candidatură al doamnei Opre Ancuța Gianina au fost depuse cererea și CV-ul care atestă activitatea din învățământul superior juridic de peste 15 ani, titlul de doctor în drept și experiența de peste 5 ani în domeniul protecției datelor cu caracter personal, elemente care atestă pe deplin îndeplinirea condiției privind „solida competență profesională, inclusiv în domeniul protecției datelor cu caracter personal“, prevăzută la art. 6 alin. (2) din Legea nr. 102/2005.

14.Referitor la susținerea potrivit căreia nu este întrunită condiția vechimii de minimum 10 ani în specialitatea protecției datelor cu caracter personal, se apreciază că aceasta este neîntemeiată, fiind total greșită pe fond. Condiția vechimii de minimum 10 ani în specialitate, prevăzută de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 102/2005, înseamnă vechime în specialitatea studiilor absolvite. Art. 6 alin. (2) din Legea nr. 102/2005 instituie condiția existenței vechimii în specialitate, sintagmă utilizată curent în dreptul administrativ și în dreptul muncii, în cazul demnitarilor și funcționarilor publici și care implică vechimea în specialitatea studiilor absolvite. În cazul de față, este necesară o vechime de minimum 10 ani în specialitatea studiilor juridice, pentru că art. 6 alin. (2) din Legea nr. 102/2005 instituie obligativitatea absolvirii studiilor juridice pentru președintele A.N.S.P.D.C.P. Vechimea în specialitate este perioada în care persoana în cauză a prestat activitate în specialitatea studiilor absolvite, așa cum rezultă din prevederile legale în vigoare și doctrina de specialitate. Astfel, potrivit art. 3 lit. l) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, vechimea în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice este „experiența dobândită în temeiul unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau ca profesie liberală, demonstrată cu documente corespunzătoare de către persoana care a desfășurat o activitate într-o funcție de specialitate corespunzătoare profesiei sau specializării sale, prin raportare la domeniul general de absolvire a studiilor potrivit nivelurilor de organizare a învățământului în România“. Or, domeniul general de absolvire a studiilor este cel juridic, pentru președintele A.N.S.P.D.C.P., corespunzător nivelurilor de organizare a învățământului, potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 102/2005. Se subliniază că nu există în România, la nivel universitar, studii în domeniul protecției datelor. De asemenea, aceeași condiție a vechimii de 10 ani în specialitatea studiilor juridice absolvite a existat în Legea nr. 102/2005 și în forma anterioară modificării survenite, pe 24 iunie 2018, prin Legea nr. 129/2018. Așa fiind, art. 6 alin. (2) din Legea nr. 102/2005, în forma inițială, în vigoare până la 24 iunie 2018, prevedea că: „poate fi numită în funcția de președinte sau de vicepreședinte al Autorității naționale de supraveghere orice persoană cu cetățenia română, absolventă a unei instituții de învățământ superior juridic, în condițiile legii. Președintele și vicepreședintele sunt persoane independente politic, cu o solidă competență profesională, o vechime de minimum 10 ani în specialitate, o bună reputație și care se bucură de o înaltă probitate civică.“ Mai mult, condiția de 10 ani vechime în specialitate s-a raportat întotdeauna la studiile juridice absolvite, fiind realizate, cu respectarea acestei condiții obiective, mai multe numiri ale președinților A.N.S.P.D.C.P., începând cu anul 2005, prin Hotărârea Senatului nr. 20/2005, Hotărârea Senatului nr. 26/2010 și Hotărârea Senatului nr. 48/2013 (președinte Ancuța Gianina Opre). Per a contrario, s-ar ajunge la situația aberantă în care doar angajații vechi ai A.N.S.P.D.C.P. (cu peste 10 ani vechime în Autoritate) ar putea candida la funcția de președinte al A.N.S.P.D.C.P., ceea ce ar limita extrem de mult și nejustificat sfera de eligibilitate a persoanelor care își depun candidatura la funcția de președinte al A.N.S.P.D.C.P, ar încălca intenția legiuitorului, exprimată la art. 6 alin. (2) din Legea nr. 102/2005, și ar încălca flagrant și principiul egalității în drepturi, consacrat de art. 16 din Constituție.

15.Sub aspectul netemeiniciei sesizării, Biroul permanent al Senatului precizează că la dosarul de candidatură al doamnei Ancuța Gianina Opre au fost depuse diploma de licență în studii juridice, adeverință de la Facultatea de drept a Universității Dimitrie Cantemir, cererea și CV-ul, care atestă activitatea din învățământul superior juridic de peste 15 ani și titlul de doctor în drept. Astfel, se arată că Hotărârea Senatului nr. 175/2018 a respectat prevederile legale aplicabile și, ca atare, sesizarea de neconstituționalitate este neîntemeiată.

16.Referitor la critica de neconstituționalitate privind încălcarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 102/2005, se arată că și aceasta este neîntemeiată, acest text de lege nu prevede obligația Biroului permanent al Senatului de a notifica toate grupurile parlamentare din ambele Camere, deci susținerea autorului sesizării nu poate fi primită. Mai mult, aspectele privind notificarea grupurilor parlamentare țin doar de procedurile parlamentare de lucru și colaborare, ceea ce nu intră în sfera incidenței normelor constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5). În acest sens, se invocă Decizia Curții Constituționale nr. 137 din 20 martie 2018, paragraful 57.17. Referitor la critica privind încălcarea art. 7 alin. (3) din Legea nr. 102/2005, se arată că, potrivit art. 76 din Constituție, hotărârile Senatului se adoptă cu votul majorități senatorilor prezenți, deci Hotărârea Senatului nr. 175/2018 a fost adoptată cu cvorumul legal prevăzut de Constituție, respectiv cu 63 de voturi din 91 de senatori prezenți (cu majoritatea celor prezenți), precum și cu respectarea prevederilor art. 141 din Regulamentul Senatului.

18.În temeiul art. 76 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, la data de 18 decembrie 2018, Curtea Constituțională a solicitat președintelui Senatului să comunice toate documentele care au stat la baza numirii doamnei Ancuța Gianina Opre în calitate de președinte al A.N.S.P.D.C.P., respectiv documentele care demonstrează întrunirea condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 102/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, republicată.

19.Prin Adresa nr. 64 din 8 ianuarie 2019, secretarul general al Senatului a comunicat următoarele documente, în copie:

1.Memorandul intern de la secretarul general al Senatului cu nr. 1.634/29.10.2018 privind numirea președintelui și a vicepreședintelui A.N.S.P.D.C.P.;

2.Adresa de la secretarul general al Senatului cu nr. 1.662/1.11.2018, prin care se declanșează procedura de numiri;

3.Adresa de la secretarul general al Senatului cu nr. 1.756/14.11.2018, prin care se transmit propunerile nominale pentru cele două funcții;

4.Adresa nr. 1.695/7.11.2018 de la Grupurile parlamentare ale Partidului Social Democrat din Camera Deputaților și din Senat, prin care este propusă doamna Ancuța-Gianina Opre pentru funcția de președinte;

5.Scrisoare de intenție a doamnei Ancuța-Gianina Opre;

6.Curriculum vitae;

7.Cartea de identitate;

8.Adeverința nr. 7.638/2018 privind vechimea în specialitate de la Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir;

9.Diploma de licență nr. 2.130/2001;

10.Hotărârea Senatului nr. 48/2013;

11.Cazier judiciar;

12.Declarația de interese depusă în data de 12.06.2018. Documentele de la punctele 7, 8 și 11, conținând date cu caracter personal, au fost transmise cu aceste date anonimizate și au fost depuse în plic sigilat.

CURTEA,

examinând sesizarea de neconstituționalitate, punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului, stenograma ședinței plenului Senatului din data de 26 noiembrie 2018, actele depuse la dosar de secretarul general al Senatului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, hotărârea criticată, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

20.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă să se pronunțe, în temeiul dispozițiilor art. 146 lit. l) din Constituție și ale art. 3 alin. (2), art. 10, 27 și 28 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, asupra constituționalității Hotărârii Senatului nr. 175 din 26 noiembrie 2018.

21.Obiectul sesizării de neconstituționalitate îl constituie Hotărârea Senatului nr. 175 din 26 noiembrie 2018 privind numirea președintelui Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, adoptată în ședința Senatului din 26 noiembrie 2018 și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.009 din 28 noiembrie 2018, având următorul conținut:

Articol unic

Senatul numește în calitate de președinte al Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal pe doamna Ancuța Gianina Opre.

Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 26 noiembrie 2018, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

22.Autorul sesizării de neconstituționalitate invocă, în susținerea acesteia, următoarele dispoziții din Constituție: art. 1 alin. (3), potrivit căruia „România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor Revoluției din decembrie 1989, și sunt garantate“, și art. 1 alin. (5), potrivit căruia „În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie.“23. Curtea reține că analiza îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a sesizării referitoare la hotărârea Parlamentului trebuie realizată prin raportare la art. 146 lit. l) din Constituție și art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia „Curtea Constituțională se pronunță asupra constituționalității regulamentelor Parlamentului, a hotărârilor plenului Camerei Deputaților, a hotărârilor plenului Senatului și a hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, la sesizarea unuia dintre președinții celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senatori.“ Astfel, Curtea constată că actul juridic supus controlului este o hotărâre care aparține plenului Senatului, iar sesizarea este formulată de Grupul parlamentar al Uniunii Salvați România din Senat (fiind semnată de liderul grupului parlamentar), care, potrivit dispozițiilor legale, are calitatea de titular al sesizării. Prin urmare, sesizarea de neconstituționalitate având ca obiect Hotărârea Senatului nr. 175/2018 îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

24.Referitor la obiectul hotărârilor Parlamentului care pot fi supuse controlului de constituționalitate întemeiat pe art. 146 lit. l) din Constituție coroborat cu art. 27 din Legea nr. 47/1992, Curtea reține că, în jurisprudența sa, a analizat și alte condiții de admisibilitate a sesizării, care nu sunt explicit prevăzute de lege, dar care au fost create pe cale jurisprudențială.

25.Astfel, o condiție de admisibilitate a sesizărilor privind neconstituționalitatea hotărârilor Parlamentului o reprezintă relevanța constituțională a obiectului acestor hotărâri. Curtea a constatat că pot fi supuse controlului de constituționalitate numai hotărârile Parlamentului care afectează valori, reguli și principii constituționale sau, după caz, organizarea și funcționarea autorităților și instituțiilor de rang constituțional (a se vedea, în acest sens, deciziile nr. 53 și 54 din 25 ianuarie 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011, Decizia nr. 307 din 28 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 4 mai 2012, Decizia nr. 783 din 26 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 3 octombrie 2012).

26.Prin Decizia nr. 251 din 30 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 376 din 21 mai 2014, paragraful 15, Curtea a stabilit că „textul art. 27 din Legea nr. 47/1992 nu instituie vreo diferențiere între hotărârile care pot fi supuse controlului Curții Constituționale sub aspectul domeniului în care au fost adoptate sau sub cel al caracterului normativ sau individual, ceea ce înseamnă că toate aceste hotărâri sunt susceptibile a fi supuse controlului de constituționalitate - ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus. În consecință, sesizările de neconstituționalitate care vizează asemenea hotărâri sunt de plano admisibile“.

27.Curtea a mai stabilit că, pentru a fi admisibilă sesizarea de neconstituționalitate întemeiată pe art. 146 lit. l) din Constituție coroborat cu art. 27 din Legea nr. 47/1992, norma de referință trebuie se fie de rang constituțional, pentru a se putea analiza dacă există vreo contradicție între hotărârile menționate la art. 27 din Legea nr. 47/1992, pe de o parte, și exigențele procedurale și substanțiale impuse prin Constituție, pe de altă parte. Așadar, criticile formulate de autorii sesizării trebuie să aibă o evidentă relevanță constituțională, și nu una legală ori regulamentară. Prin urmare, toate hotărârile plenului Camerei Deputaților, plenului Senatului și plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului pot fi supuse controlului de constituționalitate, dacă în susținerea criticii de neconstituționalitate sunt invocate dispoziții cuprinse în Constituție. Invocarea acestor dispoziții nu trebuie să fie formală, ci efectivă. (Decizia nr. 307 din 28 martie 2012, precitată, Decizia nr. 783 din 26 septembrie 2012, precitată și Decizia nr. 628 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, paragraful 15).

28.Aplicând aceste considerente la cauza de față, Curtea constată că, deși A.N.S.P.D.C.P. nu este o autoritate de rang constituțional, critica de neconstituționalitate a Hotărârii Senatului nr. 175/2018 vizează, în mod efectiv, dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție, referitoare la statul de drept și la obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, prin trimiterea la texte din Legea nr. 102/2005 care reglementează condițiile privind numirea președintelui A.N.S.P.D.C.P. și procedura de vot în cazul hotărârii Senatului privind numirea acestuia, astfel încât sesizarea de neconstituționalitate este admisibilă. Așa cum a reținut Curtea prin Decizia nr. 251 din 30 aprilie 2014, paragraful 21, „acceptarea tezei contrare, cu consecința excluderii de la exercitarea controlului de constituționalitate a Hotărârilor Parlamentului României date cu încălcarea dispozițiilor exprese ale legii, ar avea drept consecință plasarea organului reprezentativ suprem al poporului român - Parlamentul, deasupra legii, și acceptarea ideii că tocmai autoritatea legitimată constituțional să adopte legile le poate încălca fără a putea fi în vreun fel sancționată. Or, într-un stat de drept, nimeni nu este mai presus de lege.“29. Prin urmare, Curtea constată că în cazul de față sunt îndeplinite și condițiile de admisibilitate rezultate din jurisprudența Curții Constituționale referitoare la sesizările întemeiate pe art. 146 lit. l) din Constituție coroborat cu art. 27 din Legea nr. 47/1992.

30.Analizând criticile de neconstituționalitate, Curtea observă că autorul sesizării susține că Hotărârea Senatului nr. 175/2018 încalcă dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție, prin nerespectarea a trei texte din Legea nr. 102/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 947 din 9 noiembrie 2018, după cum urmează:

1.încălcarea art. 6 alin. (2) din Legea nr. 102/2005 [din eroare materială, în sesizare este menționat art. 9 alin. (2)], prin nerespectarea a două dintre condițiile de numire a președintelui A.N.S.P.D.C.P., și anume „solida competență profesională, inclusiv în domeniul protecției datelor cu caracter personal“ și „vechimea de minimum 10 ani în specialitate“;

2.încălcarea dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 102/2005, potrivit cărora propunerile de candidați se fac de către Biroul permanent al Senatului, la recomandarea grupurilor parlamentare din cele două Camere ale Parlamentului;

3.încălcarea dispozițiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 102/2005, potrivit căruia numirea președintelui se face cu votul majorității senatorilor.

31.Referitor la critica privind nerespectarea a două dintre condițiile de numire a președintelui A.N.S.P.D.C.P., prevăzute de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 102/2005, Curtea reține că, potrivit Legii nr. 102/2005, Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal este o autoritate autonomă și independentă față de orice altă autoritate a administrației publice, ca și față de orice persoană fizică sau juridică din domeniul privat, care exercită atribuțiile ce îi sunt date în competență prin dispozițiile legale din domeniul prelucrării datelor cu caracter personal și al liberei circulații a acestor date. Aceasta are drept obiectiv apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor fizice, în special a dreptului la viață intimă, familială și privată, în legătură cu prelucrarea datelor cu caracter personal și cu libera circulație a acestor date. Atribuțiile Autorității naționale de supraveghere sunt, în principal, reglementate prin Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 119 din 4 mai 2016, și prin legislația națională de transpunere a Directivei (UE) 2016/680 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracțiunilor sau al executării pedepselor și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Deciziei-cadru 2008/977/JAI a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 119 din 4 mai 2016. Conducerea A.N.S.P.D.C.P. este asigurată de un președinte, a cărui funcție este asimilată, din punctul de vedere al funcției de reprezentare, ordinii de precădere, drepturilor salariale și rangului de demnitate, celei de secretar de stat. Președintele conduce întreaga activitate a Autorității naționale de supraveghere și o reprezintă în fața Senatului și a Camerei Deputaților, în raporturile cu Guvernul, ministerele, alte autorități ale administrației publice, organizații neguvernamentale, precum și cu persoane fizice și juridice române și străine. De asemenea, președintele este ordonator principal de credite. Numirea în funcția de președinte al acestei autorități este reglementată de art. 6 și art. 7 din Legea nr. 102/2005. Potrivit art. 6 alin. (2) din acest act normativ, „Poate fi numită în funcția de președinte sau de vicepreședinte al Autorității naționale de supraveghere orice persoană cu cetățenia română, absolventă a unei instituții de învățământ superior juridic, în condițiile legii. Președintele și vicepreședintele sunt persoane independente politic, cu o solidă competență profesională, inclusiv în domeniul protecției datelor cu caracter personal, o vechime de minimum 10 ani în specialitate, o bună reputație și care se bucură de o înaltă probitate civică.“ Autorul sesizării de neconstituționalitate susține că doamna Opre Ancuța Gianina, numită președinte al A.N.S.P.D.C.P. prin hotărârea criticată, nu îndeplinește criteriul competenței în domeniul protecției datelor cu caracter personal și nici pe cel al vechimii de minimum 10 ani în specialitatea aceluiași domeniu. Având în vedere faptul că domeniul protecției datelor cu caracter personal este de strictă specialitate, se apreciază că, deși doamna Opre Ancuța Gianina deține varii specializări și titluri științifice, iar în trecut a deținut funcții didactice și locuri de muncă în domeniul juridic, nu este întrunită condiția legală a vechimii de minimum 10 ani în specialitatea protecției datelor cu caracter personal.

32.Cu privire la prima condiție a cărei nerespectare se invocă de către autorul sesizării de neconstituționalitate, și anume „solida competență profesională, inclusiv în domeniul protecției datelor cu caracter personal“, Curtea observă că aceasta este una subiectivă, a cărei apreciere revine în mod exclusiv Senatului, și nu Curții Constituționale. Prin Decizia nr. 251 din 30 aprilie 2014, Curtea a stabilit, referitor la caracterul corespunzător al pregătirii și experienței profesionale în domeniul în care persoana urma să își desfășoare activitatea, că o asemenea condiție „circumstanțiază pregătirea și experiența profesională în cuprinsul art. 9 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012“ și „semnifică o evaluare și apreciere ce revin exclusiv Parlamentului, în calitate de autoritate ce realizează numirea membrilor Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară, și nicidecum instanței de contencios constituțional“. De asemenea, cu privire la condițiile necesare pentru a fi numit ca judecător al Curții Constituționale, Curtea a statuat că „marja de apreciere a Președintelui României, a Senatului și a Camerei Deputaților în exercitarea atribuției de a numi judecătorii constituționali nu este limitată la verificarea aspectelor de legalitate pe care le presupune îndeplinirea condițiilor obiective, cuantificabile (legea stabilind în ceea ce privește rangul studiilor și al vechimii juridice nivelul minimal al condițiilor pe care persoana numită trebuie să le respecte), ci vizează și aspecte de oportunitate, autoritățile competente având libertate absolută, în acest caz, de a alege o anumită persoană apreciată a întruni condiția «înaltei competențe profesionale»“ (a se vedea Decizia nr. 459 din 16 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 30 septembrie 2014, paragraful 38). A accepta o teză contrară „echivalează cu negarea atribuțiilor constituționale proprii ale celor două Camere ale Parlamentului, respectiv ale Președintelui României, care ar deveni atribuții comune/partajate cu Curtea Constituțională, respectiv instanțele judecătorești, ceea ce contravine prevederilor art. 1 alin. (4) din Constituție referitoare la principiul separației puterilor în stat, precum și dispozițiilor art. 1 alin. (5) care consacră principiul supremației Constituției. Prin urmare, în ceea ce privește îndeplinirea condiției înaltei competențe profesionale, nici instanțele judecătorești și nici Curtea Constituțională nu au vreo competență de control și cenzură“ (paragraful 44). De asemenea, prin Decizia nr. 433 din 21 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 617 din 18 iulie 2018, paragraful 31, referindu-se la condiția subiectivă a existenței unei „activități recunoscute în domeniul apărării drepturilor omului și combaterii discriminării“, condiție cerută pentru desemnarea membrilor Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară, Curtea a constatat că „activitatea recunoscută în domeniul apărării drepturilor omului și combaterii discriminării se poate realiza prin varii forme și modalități, ea fiind mai degrabă o apreciere subiectivă a societății în privința participării persoanei la diversele acțiuni care promovează/au ca finalitate apărarea drepturilor omului și combaterea discriminării. Această apreciere nu poate fi evaluată din perspectiva unor criterii/repere/standarde, ci, din contră, ține de discreția și marja de apreciere a autorității competente să numească persoana respectivă. Mai mult, Curtea nu are nici mijloacele necesare realizării unei asemenea evaluări și nu își poate asuma o răspundere care incumbă exclusiv în sarcina Parlamentului“.

33.Aplicând aceste considerente la cauza de față, Curtea constată că analiza îndeplinirii cerinței subiective referitoare la solida competență profesională, inclusiv în domeniul protecției datelor cu caracter personal, cerință prevăzută de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 102/2005 pentru numirea în funcția de președinte al A.N.S.P.D.C.P., presupune o evaluare și apreciere ce revin exclusiv Senatului și care se încadrează în marja sa de apreciere, în calitate de autoritate ce realizează numirea președintelui A.N.S.P.D.C.P. În consecință, Curtea constată că instanța de contencios constituțional nu are competența să verifice constituționalitatea hotărârii criticate din perspectiva îndeplinirii condiției privind solida competență profesională, inclusiv în domeniul protecției datelor cu caracter personal, pentru numirea președintelui A.N.S.P.D.C.P. (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 433 din 21 iunie 2018, paragraful 33).

34.Cu privire la cea de-a doua condiție a cărei nerespectare se invocă, și anume aceea a vechimii de 10 ani în specialitate, autorul sesizării de neconstituționalitate susține că sintagma „vechime în specialitate“, cuprinsă în art. 6 alin. (2) din Legea nr. 102/2005, semnifică existența unei vechimi în specialitatea protecției datelor cu caracter personal, iar nu a unei vechimi în specialitate juridică, așa cum a interpretat și aplicat Senatul acest text de lege. Astfel, autorul nu contestă lipsa vechimii de 10 ani în domeniul studiilor juridice, ci lipsa vechimii de 10 ani în domeniul protecției datelor cu caracter personal. Curtea reține că aceasta este o condiție obiectivă, iar critica de neconstituționalitate, formulată prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție, referitoare la statul de drept și la obligația de respectare a legilor, nu are caracter formal, ci este clar fundamentată, prin trimiterea la un text de lege care reglementează o condiție cu caracter obiectiv (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 251 din 30 aprilie 2014, paragraful 21, precum și Decizia nr. 389 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 17 iulie 2014, paragraful 25). Or, respectarea principiului statului de drept și a obligației generale de respectare a legilor, prevăzută de art. 1 alin. (5) din Constituție, se impune cu aceeași forță juridică tuturor subiectelor de drept, inclusiv Senatului, care, precum în cauza de față, acționează în calitate de autoritate de numire. Prin urmare, raportat la cauza de față, Curtea constată că art. 6 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 102/2005 prevede că poate fi numită în funcția de președinte A.N.S.P.D.C.P. „orice persoană cu cetățenia română, absolventă a unei instituții de învățământ superior juridic, în condițiile legii“. Teza a doua a art. 6 alin. (2) stabilește că „Președintele și vicepreședintele sunt persoane independente politic, cu o solidă competență profesională, inclusiv în domeniul protecției datelor cu caracter personal, o vechime de minimum 10 ani în specialitate, o bună reputație și care se bucură de o înaltă probitate civică.“35. Curtea reține că, referitor la vechimea de minimum 10 ani în specialitate, textul care stabilește condițiile pentru numirea președintelui A.N.S.P.D.C.P. nu face nicio precizare cu privire la tipul specialității. Pentru a stabili sensul exact al normei referitoare la vechimea în specialitate, Curtea reține că legea generală, Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, nu definește vechimea în specialitate, ci doar vechimea în muncă [art. 16 alin. (5) prevede că „Munca prestată în temeiul unui contract individual de muncă constituie vechime în muncă“]. Însă, observând actele normative care fac referire la vechimea în specialitate, Curtea reține următoarele:

–legea generală, Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, stabilește, în art. 34 alin. (5), că „La solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat să elibereze un document care să ateste activitatea desfășurată de acesta, durata activității, salariul, vechimea în muncă, în meserie și în specialitate“;

–pentru personalul contractual din cadrul instituțiilor publice, art. 6 alin. (1) lit. d) din Regulamentul-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 221 din 31 martie 2011, prevede că „Pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente: […] d) carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie“;

–pentru înalții funcționari publici, art. 16 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, prevede, printre condițiile cerute pentru a ocupa o funcție publică corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici, condiția vechimii în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice de cel puțin 7 ani;

–pentru funcționarii publici, art. 11 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 188/1999 prevede că pot fi numite funcționari publici definitivi persoanele care intră în corpul funcționarilor publici prin concurs și care au vechimea în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice de minimum 12 luni, 8 luni și, respectiv, 6 luni, în funcție de nivelul studiilor absolvite. Art. 57 din Legea nr. 188/1999 prevede condițiile minime de vechime în specialitatea studiilor necesare participării la concursul de recrutare organizat pentru ocuparea funcțiilor publice de execuție și de conducere. De asemenea, art. 3 lit. l) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 14 iulie 2008, prevede că „vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice“ înseamnă „experiența dobândită în temeiul unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau ca profesie liberală, demonstrată cu documente corespunzătoare de către persoana care a desfășurat o activitate într-o funcție de specialitate corespunzătoare profesiei sau specializării sale, prin raportare la domeniul general de absolvire a studiilor potrivit nivelurilor de organizare a învățământului în România.“ 36. Analizând sistematic actele normative în domeniul ocupării funcțiilor publice, Curtea constată că, raportat la economia acestor acte normative, precum și la faptul că studiile cerute de lege pentru numirea în funcția de președinte sau de vicepreședinte al A.N.S.P.D.C.P. sunt studiile juridice, sensul exact al art. 6 alin. (2) din Legea nr. 102/2005 nu poate fi decât acela că se referă la vechimea în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, și anume la vechimea acumulată în specialitatea corespunzătoare profesiei sau specializării cerute, prin raportare la domeniul general de absolvire a studiilor potrivit nivelurilor de organizare a învățământului în România. Totodată, analizând încadrarea condiției vechimii în specialitate în economia art. 6 alin. (2) din Legea nr. 102/2005, Curtea reține că, în realitate, o altă cerință prevăzută de acest text pentru numirea președintelui A.N.S.P.D.C.P. se referă la solida competență profesională, inclusiv în domeniul protecției datelor cu caracter personal, iar nu condiția vechimii în specialitate.

37.Curtea constată că la aceeași concluzie se ajunge și utilizând metoda interpretării istorice referitoare la condițiile prevăzute de lege și pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a putea fi numită președinte al A.N.S.P.D.C.P. Astfel, Legea privind înființarea, organizarea și funcționarea A.N.S.P.D.C.P. a fost adoptată în anul 2005, iar încă din acel moment aceasta prevedea - pentru numirea în funcția de președinte sau de vicepreședinte al A.N.S.P.D.C.P. - aceeași condiție ca cea stabilită în forma actuală a legii, respectiv vechime de minimum 10 ani în specialitate. Astfel, nu s-ar putea susține că legiuitorul din 2005, la adoptarea legii privind înființarea A.N.S.P.D.C.P., ar fi reglementat - pentru numirea în funcția de președinte sau de vicepreședinte al acestei autorități nou-înființate - condiția unei vechimi în specialitatea protecției datelor cu caracter personal.

38.Având în vedere acestea, Curtea constată că - întrucât art. 6 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 102/2005 prevede că poate fi numită în funcția de președinte al A.N.S.P.D.C.P. orice persoană absolventă a unei instituții de învățământ superior juridic - teza privind vechimea de 10 ani în specialitate, din cuprinsul art. 6 alin. (2), se referă la vechimea în specialitatea studiilor, adică la vechimea în specialitatea juridică. Așadar, este neîntemeiată susținerea potrivit căreia aceasta ar viza vechimea în specialitatea protecției datelor cu caracter personal.

39.Examinând documentele solicitate de Curtea Constituțională și depuse la dosar de Senat, se constată că doamna Ancuța-Gianina Opre îndeplinește condiția vechimii de 10 ani în specialitatea studiilor juridice, astfel că Hotărârea Senatului nr. 175/2018 este constituțională, sub acest aspect. În consecință, critica referitoare la încălcarea art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție, prin nerespectarea dispozițiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 102/2005, este neîntemeiată.

40.Referitor la critica privind încălcarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 102/2005, prin neanunțarea tuturor grupurilor parlamentare pentru posibilitatea depunerii candidaturilor pentru funcția de președinte al A.N.S.P.D.C.P., Curtea observă că, potrivit art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 102/2005,

(1)Propunerile de candidați pentru funcția de președinte sau de vicepreședinte al Autorității naționale de supraveghere se fac de către Biroul permanent al Senatului, la recomandarea grupurilor parlamentare din cele două Camere ale Parlamentului.

(2)Candidații depun la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului actele prin care dovedesc că îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru a exercita funcția de președinte sau de vicepreședinte al Autorității naționale de supraveghere. Candidații vor fi audiați de Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări. Senatul hotărăște asupra numirii acestora, după audierea în plen.

41.Analizând situația de fapt, așa cum rezultă din Stenograma ședinței Biroului permanent al Senatului din data de 29 octombrie 2018, stenogramă depusă la dosar de autorul sesizării de neconstituționalitate, Curtea reține că, în acea ședință, Biroul permanent a hotărât declanșarea procedurii de numire a președintelui și a vicepreședintelui A.N.S.P.D.C.P., menționându-se expres faptul că grupurile parlamentare din cele două Camere ale Parlamentului pot transmite propuneri de candidați până la data de 13 noiembrie 2018. Cu privire la susținerea autorului sesizării de neconstituționalitate - potrivit căreia Biroul permanent nu a procedat la notificarea tuturor grupurilor parlamentare din cele două Camere ale Parlamentului pentru a obține propuneri din partea acestora pentru funcția de președinte al A.N.S.P.D.C.P., iar Grupul parlamentar al U.S.R. din Camera Deputaților nu a primit, pe nicio cale, hotărârea adoptată de Biroul permanent și, prin urmare, a fost privat de posibilitatea de a face o astfel de nominalizare - Curtea constată că aceasta nu poate fi primită. Astfel, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 102/2005 prevede că propunerile de candidați se fac de către Biroul permanent al Senatului, la recomandarea grupurilor parlamentare din cele două Camere ale Parlamentului. Având în vedere acestea, nu se poate susține că art. 7 alin. (1) din Legea nr. 102/2005 ar prevedea obligația Biroului permanent de a notifica expres grupurile parlamentare cu privire la posibilitatea transmiterii candidaturilor.

42.În speță, așa cum rezultă din Stenograma ședinței din 29 octombrie 2018, depusă la dosar de autorul sesizării, Biroul permanent al Senatului - la ședința căruia au participat și liderii grupurilor parlamentare din Senat, inclusiv liderul autorului sesizării de neconstituționalitate - a decis că grupurile parlamentare din cele două Camere ale Parlamentului pot transmite propuneri de candidați până la data de 13 noiembrie 2018. Ulterior, prin Adresa nr. 1.662/1.11.2018, secretarul general al Senatului a transmis Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări hotărârea Biroului permanent al Senatului de declanșare a procedurilor de numire a președintelui și vicepreședintelui A.N.S.P.D.C.P., precizând că grupurile parlamentare din cele două Camere ale Parlamentului pot transmite propuneri de candidați până la data de 13 noiembrie 2018 și că aceste candidaturi se depun, potrivit legii, la Comisia juridică, în vederea întocmirii raportului până la data de 27 noiembrie 2018.43. Având în vedere acestea, Curtea observă că aspectul invocat de autorul sesizării ține de modul de desfășurare a procedurilor parlamentare. Or, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, analiza modului de desfășurare a procedurilor parlamentare nu poate forma obiect al controlului de constituționalitate. Astfel, prin Decizia nr. 475 din 29 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 602 din 8 august 2016, paragraful 42, Curtea a stabilit că desfășurarea lucrărilor și rapoartele pe care comisiile le pronunță nu pot forma obiectul controlului de constituționalitate, întrucât, potrivit jurisprudenței sale, „comisiile parlamentare sunt doar organe interne de lucru ale Camerelor Parlamentului, a căror activitate are caracter pregătitor pentru a oferi forului deliberativ toate elementele necesare adoptării deciziei. Dezbaterile specializate care au loc în cadrul ședințelor comisiilor se finalizează cu întocmirea de rapoarte sau avize care au rolul de a pregăti și facilita desfășurarea lucrărilor Camerelor, respectiv a dezbaterilor care vor avea loc în plenul acestora. Dat fiind caracterul de organe de lucru interne al comisiilor parlamentare, natura juridică a rapoartelor sau avizelor adoptate de acestea este a unui act preliminar, cu caracter de recomandare, adoptat în scopul de a sugera o anumită conduită, sub aspect decizional, plenului fiecărei Camere sau Camerelor reunite. Rapoartele și avizele au caracter obligatoriu numai sub aspectul solicitării lor, nu și din perspectiva soluțiilor pe care la propun, Senatul și Camera Deputaților fiind singurele corpuri deliberative prin care Parlamentul își îndeplinește atribuțiile constituționale“. (Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 22 martie 2012, Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 7 aprilie 2014)44. În final, Curtea reiterează faptul că „procedurile parlamentare […] trebuie să se bucure de transparență și publicitate, având în vedere, pe de o parte, natura Parlamentului de organ reprezentativ suprem al poporului român, iar, pe de altă parte, prevederile legale exprese, ceea ce presupune evitarea situațiilor în care să se procedeze la eliminarea audierilor în cadrul procedurilor de numire în diverse funcții publice. Așadar, procedurile parlamentare nu trebuie să devină sibilinice, din contră, transparența în forul legislativ trebuie să fie una maximă.“ (Decizia nr. 433 din 21 iunie 2018, paragraful 40)45. Având în vedere acestea, Curtea constată că susținerea potrivit căreia Biroul permanent nu a procedat la notificarea tuturor grupurilor parlamentare din cele două Camere ale Parlamentului pentru a obține propuneri din partea acestora pentru funcția de președinte al A.N.S.P.D.C.P. vizează modul de desfășurare a procedurilor parlamentare, iar critica privind încălcarea art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție este una cu caracter pur formal, nefiind fundamentată pe trimiterea la un text de lege.

46.În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea art. 7 alin. (3) din Legea nr. 102/2005 referitor la majoritatea de vot necesară pentru adoptarea hotărârilor Parlamentului, Curtea reține că sediul materiei pentru stabilirea majorității de vot necesare adoptării actelor Parlamentului îl constituie Constituția. Astfel, potrivit art. 76 alin. (1) din Legea fundamentală, hotărârile privind regulamentele Camerelor se adoptă cu votul majorității membrilor fiecărei Camere, iar, potrivit art. 76 alin. (2), hotărârile se adoptă cu votul majorității membrilor prezenți din fiecare Cameră. Prin urmare, regula pentru adoptarea hotărârilor Parlamentului este întrunirea majorității simple de voturi, respectiv jumătate plus unu din numărul senatorilor și/sau deputaților prezenți la ședință. Excepțiile de la această regulă sunt expres prevăzute de Legea fundamentală și menționate în jurisprudența Curții Constituționale (a se vedea în acest sens Decizia nr. 261 din 8 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 17 aprilie 2015, paragraful 28).

47.Referitor la tipul majorității cerute de Constituție pentru adoptarea hotărârilor Parlamentului, prin Decizia nr. 392 din 17 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 15 mai 2007, Curtea a stabilit că, „în ceea ce privește adoptarea hotărârilor fiecărei Camere sau ale Camerelor reunite ale Parlamentului, legiuitorul face distincție între hotărârile parlamentare care se adoptă cu majoritatea absolută de voturi, sens în care exemplificăm cu prevederile art. 76 alin. (1) din Constituție, referitoare la adoptarea sau modificarea regulamentelor parlamentare, și hotărârile care se adoptă cu majoritate simplă de voturi“. Așadar, Curtea a constatat că, „de regulă, hotărârile Parlamentului se adoptă cu majoritate simplă de voturi, dacă Legea fundamentală nu prevede altfel. Or, în afara dispozițiilor art. 76 alin. (1), Constituția prevede că în unele domenii hotărârile pot fi adoptate doar cu votul majorității membrilor celor două Camere. În acest sens sunt, de exemplu, prevederile constituționale ale art. 95 alin. (1), potrivit cărora Președintele României poate fi suspendat din funcție cu votul majorității deputaților și senatorilor, precum și cele ale art. 103 alin. (3), în temeiul cărora Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorității deputaților și senatorilor.“ Astfel, au fost declarate neconstituționale prevederile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, care dispuneau că hotărârea prin care Parlamentul își exprimă punctul de vedere asupra referendumului inițiat de Președintele României se adoptă „cu votul majorității deputaților și senatorilor“. În același sens s-a pronunțat și prin Decizia nr. 989 din 1 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 716 din 22 octombrie 2008, Decizia nr. 990 din 1 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 716 din 22 octombrie 2008, sau Decizia nr. 260 din 8 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2015, paragraful 25. 48. Prin Decizia nr. 260 din 8 aprilie 2015, paragraful 27, Curtea a constatat că, „sub aspectul majorității de vot, legiuitorul constituant a stabilit că regula - principiul - pentru adoptarea hotărârilor parlamentare este întrunirea unei majorități simple (majoritatea membrilor prezenți), iar excepția, fiind de strictă interpretare - exceptio est strictissimae interpretationis, este reprezentată, pe de o parte, de hotărârile parlamentare de aprobare a regulamentelor Camerelor, așadar, a celor ce privesc organizarea și funcționarea acestora [art. 65 alin. (2) sau art. 76 alin. (1) din Constituție], de cele care privesc suspendarea din funcție a Președintelui României [art. 95 alin. (1) din Constituție] sau acordarea/retragerea încrederii Guvernului [art. 103 alin. (3), art. 113 alin. (1) sau art. 114 din Constituție], acestea circumscriindu-se majorității absolute (majoritatea membrilor Camerei, respectiv ai Parlamentului), iar, pe de altă parte, hotărârile de punere sub acuzare a Președintelui României pentru înaltă trădare [art. 96 alin. (1) din Constituție], care se adoptă cu majoritate calificată (două treimi din numărul deputaților și senatorilor). Așadar, actele normative infraconstituționale nu pot prevedea alte majorități de vot decât cele reglementate prin textul Constituției; din contră, acestea trebuie să se subsumeze cadrului constituțional existent, iar emitentul acestora nu poate aprecia ca, de la caz la caz, în funcție de importanța pe care o atașează el însuși domeniului respectiv, adoptarea hotărârilor să fie realizată prin apelarea la alte majorități de vot decât cele stabilite prin Constituție.“ Prin aceeași decizie, paragraful 31, Curtea a statuat că „art. 76 alin. (2) din Constituție și jurisprudența Curții Constituționale sunt neechivoce cu privire la majoritatea de vot necesară a fi întrunită pentru adoptarea hotărârilor parlamentare, altele decât cele care privesc ipotezele de excepție reglementate prin art. 65 alin. (2), art. 76 alin. (1), art. 95 alin. (1), art. 96 alin. (1), art. 103 alin. (3), art. 113 alin. (1) sau art. 114 din Constituție“.

49.De asemenea, prin Decizia nr. 261 din 8 aprilie 2015, paragraful 29, Curtea a constatat că „toate hotărârile adoptate de Camera Deputaților sau de Senat, în ședințe separate, cu excepția celor referitoare la regulamentele proprii de organizare și funcționare, urmează regula stabilită de dispozițiile art. 76 alin. (2) din Constituție, respectiv se adoptă cu votul majorității membrilor prezenți în fiecare Cameră.“50. În cauză, Curtea reține că, potrivit art. 7 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 102/2005, „Numirea președintelui și a vicepreședintelui Autorității naționale de supraveghere se face cu votul majorității senatorilor.“ Astfel, deși Legea fundamentală prevede că hotărârile Camerelor Parlamentului se adoptă cu votul majorității membrilor prezenți, Legea nr. 102/2005 prevede că, pentru numirea președintelui și vicepreședintelui A.N.S.P.D.C.P., este necesar votul majorității senatorilor. Însă, potrivit art. 76 alin. (2) din Constituție și jurisprudenței Curții Constituționale în materie, hotărârea Senatului privind numirea președintelui și vicepreședintelui A.N.S.P.D.C.P. trebuie să se adopte cu majoritatea senatorilor prezenți, deoarece nu se încadrează în ipotezele expres și limitativ prevăzute de Constituție, pentru care este necesară majoritatea absolută sau calificată pentru adoptare.

51.În consecință, ținând cont de principiul ierarhiei normelor juridice și de obligația respectării supremației Constituției, prevăzută de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, Curtea constată că această hotărâre trebuie să urmeze regula stabilită de dispozițiile art. 76 alin. (2) din Constituție, respectiv să fie adoptată cu votul majorității senatorilor prezenți, ceea ce s-a și întâmplat. Potrivit stenogramei ședinței Senatului din 26 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 183 din 12 decembrie 2018, Hotărârea Senatului nr. 175/2018 a fost adoptată cu 63 de voturi pentru, 27 împotrivă și o abținere. La vot au fost prezenți 91 de senatori din numărul total de 136 de senatori.

52.Având în vedere acestea, Curtea constată că, prin adoptarea Hotărârii nr. 175 din 26 noiembrie 2018 privind numirea președintelui Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, cu majoritatea membrilor prezenți, Senatul a respectat dispozițiile art. 76 alin. (2) din Constituție, astfel că susținerea autorului sesizării de neconstituționalitate, potrivit căreia au fost încălcate dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție, este neîntemeiată, deoarece dispozițiile constituționale invocate prevăd, în primul rând, obligativitatea respectării Constituției și a supremației sale.

53.Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. l) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 11 alin. (1) lit. A.c), al art. 27 alin. (1) și al art. 28 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, sesizarea de neconstituționalitate formulată de Grupul parlamentar al Uniunii Salvați România din Senat și constată că Hotărârea Senatului nr. 175 din 26 noiembrie 2018 privind numirea președintelui Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal este constituțională în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Senatului și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 23 ianuarie 2019.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean