Decizia nr. 73 din 29 ianuarie 2019

Cu participarea în ședința publică din 11 decembrie 2018 a reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 87 alin. (8) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepție ridicată de Mihaiela Moraru Iorga în Dosarul nr. 6.018/2/2017 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.788D/2017.2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 11 decembrie 2018, cu participarea reprezentantului Ministerului Public și în prezența domnului avocat Ionuț Dobrinescu, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, pentru autoarea excepției de neconstituționalitate, și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 57 și art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunțarea pentru data de 15 ianuarie 2019, iar apoi pentru data de 29 ianuarie 2019, când a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

3.Prin Sentința civilă nr. 3.325 din 27 septembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 6.018/2/2017, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 87 alin. (8) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de reclamanta Mihaiela Moraru Iorga, în cadrul soluționării unei cauze de contencios administrativ, având ca obiect suspendarea executării Ordinului nr. 301 din 5 iulie 2017, emis de procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție (prin care s-a dispus revocarea reclamantei din funcția de procuror al Direcției Naționale Anticorupție), până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anularea acestui ordin.

4.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 87 alin. (8) din Legea nr. 304/2004 nu sunt predictibile și nu conțin referiri exprese la procedura de revocare a procurorilor numiți la Direcția Națională Anticorupție, în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției, împiedicând exercitarea dreptului la apărare. În acest sens, se arată că dispozițiile cuprinse în art. 87 alin. (8) din Legea nr. 304/2004 reprezintă singurele prevederi din legislația primară privind revocarea procurorilor numiți în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, textul invocat prezentând o lacună legislativă evidentă cu privire la revocarea din funcție. De asemenea, se susține că dispozițiile art. 87 alin. (8) din Legea nr. 304/2004 sunt în contradicție și cu art. 20 din Constituție, încălcând principiul previzibilității normei juridice. Exigența previzibilității legii privește modul de receptare a conținutului actelor normative de către corpul social, în sensul de înțelegere a acestora. Norma juridică trebuie să fie clară și inteligibilă, întrucât cei cărora i se adresează trebuie nu doar să fie informați în avans asupra consecințelor actelor și faptelor lor, ci și să înțeleagă consecințele legale ale acestora. Or, art. 87 alin. (8) din Legea nr. 304/2004, prin modul deficitar de redactare, nu corespunde exigențelor de tehnică legislativă specifice normelor juridice, întrucât nu îndeplinește cele patru criterii: claritate, precizie, previzibilitate și predictibilitate, pentru ca subiectul de drept vizat să își poată conforma conduita, astfel încât să evite consecințele nerespectării lor. Textul de lege criticat prezintă neclarități în ceea ce privește sintagma „îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției“, deoarece: nu lămurește cu ce ar fi diferită această răspundere de cea penală, civilă sau disciplinară; nu stabilește modul prin care se poate constata îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției; nu specifică cum se verifică acest lucru și nici în cât timp de la comiterea faptelor sau acțiunilor poate fi declanșată procedura; nu stabilește limitele de gravitate ale exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției; nu prevede modul în care persoana vizată ia cunoștință de aspectele constatate și de dispunerea revocării din funcție. De asemenea, nu sunt reglementate garanții în vederea respectării dreptului la apărare și a exigențelor dreptului la un proces echitabil. Avizul secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii este un aviz consultativ și nu este reglementată procedura acordării acestui aviz, în vederea respectării principiului legalității, a principiului imparțialității, a principiului proporționalității, a dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil. Legiuitorul nu a prevăzut necesitatea însoțirii cererii de emitere a avizului de revocare din funcția de procuror din cadrul Direcției Naționale Anticorupție de un document prin care să se constate îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției, fapt ce lasă loc arbitrarului, lipsei de imparțialitate și excesului de putere. Este încălcată, astfel, și prezumția de nevinovăție.

5.Mai mult, se susține că nu este prevăzută obligația citării procurorului vizat de cererea de revocare, de către Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, fiind astfel încălcat dreptul la apărare, prevăzut de art. 24 din Constituție, și dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 din Constituție. În același sens se invocă art. 41 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, privind dreptul la un proces echitabil, și hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene, pronunțată în Cauza C-269/90, prin care s-a decis că este necesar să fie respectate garanțiile conferite de ordinea juridică europeană în procedurile administrative. Printre aceste garanții figurează, în special, obligația să examineze cu imparțialitate toate elementele prezentate, să asculte persoana care va suporta consecințele emiterii actului și să motiveze deciziile luate. Dispozițiile art. 87 alin. (8) din Legea nr. 304/2004 nu reprezintă o normă previzibilă, de natură a conferi procurorului o anume garanție contra atingerilor arbitrare ce i-ar putea fi aduse prin revocare. Sub acest aspect, principiul securității juridice se corelează cu alt principiu dezvoltat în dreptul european, și anume cu principiul încrederii legitime. Potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, principiul încrederii legitime impune ca legislația să fie clară și predictibilă, unitară și coerentă. De asemenea, impune limitarea posibilităților de modificare arbitrară a normelor juridice (adică pe baza unor criterii de oportunitate conjuncturală) și stabilitatea regulilor instituite de acestea. În cazul revocării, principiile stabilității și independenței procurorilor, consacrate de art. 3 din Legea nr. 303/2004, impun stricta aplicare a dispozițiilor legale ce reglementează cariera magistraților, în vederea prevenirii oricăror impedimente în exercitarea activității acestora, precum și a oricărui fel de atingere adusă principiului independenței magistraților, cu atât mai mult cu cât revocarea operează ca o sancțiune disciplinară.

6.Se susține că textul art. 87 din Legea nr. 304/2004 nu prevede decât aspecte legate de numirea procurorilor în cadrul acestei structuri, Direcția Națională Anticorupție, nefiind o normă precisă și clară sub aspectul revocării acestora. Or, având în vedere că este dispusă de către procurorul șef, revocarea trebuie să fie cuprinsă în norma generală aplicabilă. Sub aceste aspecte, se susține că dispozițiile de lege criticate sunt lipsite de predictibilitate, fiind de natură a aduce atingere gravă securității juridice, sub aspectul deciziilor adoptate. Ca urmare a reglementării dispozițiilor de lege referitoare la numirea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție, revocarea din funcția de procuror a acestora ar trebui să urmeze o procedură similară celei de numire, pentru a asigura stabilitate și independență procurorului. Norma de lege criticată nu conferă o garanție a respectării drepturilor constituționale împotriva arbitrarului, conducând la afectarea principiului securității juridice și a previzibilității dreptului. Atât dimensiunea formală, privind calitatea dreptului, cât și cea materială, referitoare la stabilitatea dreptului, conduc la asigurarea previzibilității normei de drept, exigențe constituționale care nu sunt îndeplinite în situația textului art. 87 alin. (8) din Legea nr. 304/2004.

7.De asemenea, se susține că neconstituționalitatea textului de lege criticat este de natură a intra în conflict cu principiile constituționale și legale privind stabilitatea magistratului, sens în care se invocă Decizia Curții Constituționale nr. 375 din 6 iulie 2005, prin care principiul inamovibilității este definit ca reprezentând „starea de drept care, în garantarea independenței acestora, îi apără de riscul de a fi demiși, destituiți sau retrogradați din funcție fără temei legitim ori mutați la alte instanțe, prin delegare, detașare sau chiar prin promovare, fără consimțământul lor“. Or, se susține că revocarea din funcție operează ca o veritabilă sancțiune disciplinară. Astfel, există cel puțin o suspiciune rezonabilă de lipsă de imparțialitate din partea titularului cererii de revocare, iar posibilitățile de apărare sunt inexistente, neavând posibilitatea legală de a aduce în fața membrilor Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii documente din dosarele penale. Singurul organ competent să efectueze aceste verificări și să ofere un punct de vedere obiectiv era și rămâne Inspecția Judiciară. Se invocă, în acest sens, hotărârile din 21 iunie 2016, pronunțate în Cauza Ramos Nunes De Carvalho E Sa împotriva Portugaliei și în Cauza Tato Marinho Dos Santos Costa Alves Dos Santos și Figueiredo împotriva Portugaliei, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit, referitor la o procedură disciplinară similară cu cea reglementată de legislația română, că sunt încălcate prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenție, deoarece „procedura era inechitabilă, întrucât instanța supremă nu avea posibilitatea legală de administrare a probei testimoniale pentru a reaprecia starea de fapt reținută de Consiliul magistraților“.

8.Critica de neconstituționalitate vizează, în opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, o lacună legislativă privind procedura de revocare a procurorilor Direcției Naționale Anticorupție, fapt ce determină caracterul imprevizibil al art. 87 alin. (8) din Legea nr. 304/2004. Astfel, nu sunt reglementate nici procedura de urmat în cazul revocării, nici efectele acesteia. Deși, potrivit art. 87 alin. (9) din Legea nr. 304/2004, la data încetării activității în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, procurorul revine la parchetul de unde provine, se susține că situația revenirii la alt parchet unde are dreptul să funcționeze potrivit legii este nereglementată, fapt ce încalcă dispozițiile art. 1 și art. 20 din Constituție, precum și dispozițiile art. 3 din Legea nr. 303/2004. Practic, pentru a da eficiență acestui text de lege, ar trebui ca persoana vizată de cererea de emitere a avizului pentru revocare din funcția de procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție să treacă peste prezumția de nevinovăție, să nu ia în calcul posibilitatea emiterii unui aviz negativ de către Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii și deci a ordinului de revocare, și să facă cerere de revenire la un alt parchet din raza de domiciliu, conform gradului profesional. Nici în această situație nu sunt, însă, stabilite condițiile în care cererea este admisibilă.

9.În consecință, se susține că dispozițiile art. 87 alin. (8) din Legea nr. 304/2004 nu îndeplinesc exigențele de claritate, precizie și coerență a dreptului sub aspectul procedurii de revocare, având un efect negativ imediat asupra principiului securității juridice. Or, în condițiile în care revocarea produce efecte asupra carierei magistratului, aceste instituții trebuie să fie clar definite, pentru a evita aplicarea discreționară sau arbitrară. Cu atât mai mult cu cât principii constituționale, precum stabilitatea și inamovibilitatea magistraților, sunt aplicate direct, se susține că lipsa de precizie a textului de lege criticat este de natură să permită crearea unei insecurități juridice sub aspectul soluțiilor adoptate. O normă devine previzibilă în momentul în care conferă o anumită garanție împotriva atingerilor arbitrare săvârșite de către autoritățile publice. Se invocă, în acest sens, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, a Curții de Justiție a Uniunii Europene și Decizia Curții Constituționale nr. 448 din 29 octombrie 2013. Totodată, se invocă Decizia Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 246 din Codul penal din 1969 și ale art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos“ din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii“. Curtea a reținut că aceste dispoziții încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, deoarece sintagma „îndeplinește în mod defectuos“ nu întrunește condițiile calitative impuse atât de Constituție, cât și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nefiind anunțată cu suficientă precizie pentru a se înțelege la ce dispoziții legale se raportează încălcarea atribuțiilor de serviciu. Curtea a reținut că defectuozitatea îndeplinirii unui act trebuie stabilită numai prin raportare la legea în domeniu. Astfel, dispoziția de lege criticată nu conferă celor cărora le este aplicabilă posibilitatea de a lua cunoștință, într-un termen rezonabil, de declanșarea procedurii de revocare și nici posibilitatea de a-și adapta conduita în funcție de consecințele produse de aceasta.

10.O altă critică adusă art. 87 alin. (8) din Legea nr. 304/2004 vizează încălcarea art. 21 din Constituție, privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil. Legiuitorul nu a prevăzut calea de atac împotriva ordinului de revocare, modalitatea, termenii și condițiile de exercitare a acesteia împotriva măsurii dispuse și nici organul abilitat căruia să i se poată adresa contestatarul măsurii, fiind astfel încălcat dreptul acestuia la un judecător. Fiind vorba despre un aviz consultativ, contestarea hotărârii Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii la Plenul Consiliului Superior al Magistraturii nu suspendă aplicarea ordinului prin care s-a dispus revocarea din funcție, devenind ineficientă. Or, așa cum s-a reținut în jurisprudența Curții Constituționale, nu trebuie neglijate consecințele negative care se repercutează asupra carierei profesionale și vieții personale a procurorului, prin prisma faptului că acesta este pus în imposibilitatea de a-și exercita funcția de la momentul emiterii ordinului de revocare și, pe cale de consecință, în imposibilitate de a-și preda lucrările, fiind obligat să se prezinte, de îndată, la unitatea de parchet la care a fost trimis, cu toate consecințele negative ce decurg din aceasta (inclusiv posibilitatea dispariției unor înscrisuri sau a unor probe de la dosarele instrumentate).

11.În concluzie, prevederile de lege criticate nu respectă dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) și art. 20 din Constituție cu privire la calitatea legii, respectiv claritate, precizie și previzibilitate, sub aspectul procedurii de revocare, procedură cu implicații directe în ceea ce privește cariera magistratului, nu respectă prevederile art. 21 și art. 24 și nu acordă garanțiile constituționale conferite privind inamovibilitatea și stabilitatea magistratului.

12.Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază, în esență, că dispozițiile art. 87 alin. (8) din Legea nr. 304/2004 încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, prin caracterul parțial lacunar, parțial imprecis, deci imprevizibil. Sintagma „exercitare necorespunzătoare“ este extrem de vagă, neînțelegându-se care sunt normele în raport cu care se apreciază caracterul corespunzător sau necorespunzător al exercițiului funcției, sens în care se invocă Decizia Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016. Pe de altă parte, textul de lege criticat se rezumă doar la a menționa competența procurorului-șef de a emite ordinul de revocare, dar nu prevede absolut nicio procedură pentru emiterea acestui ordin, necunoscându-se modalitatea în care se va stabili dacă a avut loc o exercitare necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu, textul criticat fiind, astfel, lacunar și imprecis. Referitor la art. 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, apreciază că acesta nu se aplică în cauză, nefiind relevantă vreo dispoziție comunitară pusă în aplicare prin emiterea ordinului de revocare. Apreciază că nu sunt încălcate prevederile art. 21 și art. 24 din Constituție, deoarece acestea vizează faza de judecată, iar nu faza emiterii actelor administrative. Consideră că nu pot fi primite nici susținerile referitoare la inamovibilitate, deoarece acestea se aplică numai judecătorilor, iar nu și procurorilor, cărora li se aplică principiile independenței și stabilității în funcție. În final, cât privește susținerea referitoare la încălcarea dreptului de acces la instanță, se apreciază că avizul prealabil emis de Consiliul Superior al Magistraturii asupra revocării - reprezentând un act administrativ prealabil - poate fi supus analizei instanței odată cu actul final al revocării, în condițiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

13.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

14.Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, se arată că, în analiza constituționalității textului de lege criticat, trebuie avut în vedere atât modul de organizare instituțională a Direcției Naționale Anticorupție, cât și modalitatea de numire și evaluare a procurorilor acestei direcții. Astfel, potrivit legii, Direcția Națională Anticorupție este o structură cu personalitate juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în București și care își exercită atribuțiile pe întregul teritoriu al României, prin procurori specializați în combaterea corupției. Din analiza dispozițiilor din Legea nr. 304/2004 referitoare la numirea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție rezultă că aceștia sunt numiți de procurorul șef, în urma unui interviu în care se analizează aspecte precum: pregătirea profesională, rezistența la stres, alte calități specifice. Prin urmare, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție nu sunt numiți în urma unui concurs, numirea este lăsată la latitudinea procurorului șef al direcției, iar la întoarcerea la parchetul de unde provin își redobândesc gradul profesional avut. Principiul stabilității este unul fundamental, care caracterizează cariera procurorului, în calitatea sa de magistrat, iar procurorul Direcției Naționale Anticorupție se bucură de acest principiu, dar nu în raport cu numirea sa în cadrul direcției. În cazul revocării sale, el se reîntoarce la funcția din cadrul parchetelor, bucurându-se de principiul stabilității în această calitate. Prin revocarea din funcția de procuror la Direcția Națională Anticorupție, persoana nu își pierde calitatea de magistrat, nu este exclusă din magistratură, ci își continuă cariera de procuror, cu toate garanțiile constituționale ale acesteia. În plus, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție evaluează anual activitatea procurorului, evaluare din care poate rezulta că un anumit procuror nu își desfășoară activitatea în mod corespunzător. Or, în acest caz, este obligatoriu ca legea să prevadă posibilitatea revocării din funcția de procuror la Direcția Națională Anticorupție [așa cum se reglementează în art. 87 alin. (8) contestat], fără ca instituirea acestui caz specific de revocare să constituie o încălcare a prevederilor constituționale. Enunțarea celor două cazuri de revocare: îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor și sancțiunea disciplinară, respectă normele de tehnică legislativă privind redactarea actelor normative, ele trebuind să fie interpretate și aplicate prin coroborare cu toate celelalte texte legale care reglementează numirea și evaluarea profesională a procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție. Este adevărat că instanța constituțională, în jurisprudența sa, a consacrat principiul stabilității și securității raporturilor juridice (a se vedea Decizia nr. 404 din 10 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 6 mai 2008), susținând în acest sens că „textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent și inteligibil, fără dificultăți sintactice și pasaje obscure sau echivoce“, însă textul criticat este redactat cu respectarea acestor cerințe. Astfel, după cum se poate observa din analiza modului de organizare a Direcției Naționale Anticorupție, legiuitorul a optat pentru a se acorda procurorului șef o marjă de apreciere cu privire la activitatea procurorului din cadrul instituției pe care o conduce (numire, evaluare, revocare), dar și cu privire la activitatea celorlalte categorii de personal din cadrul instituției (agenți și ofițeri de poliție sau specialiști), fără ca această marjă de apreciere să poată fi considerată ca afectând vreo garanție constituțională. Mai mult, ordinul procurorului șef de revocare din funcție (dar și de numire) este supus avizului consultativ al Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, aviz care, în speță, a fost unui pozitiv. Or, eventualele încălcări ale legii ar fi putut fi înlăturate și în procedura de avizare a revocării din funcție, prin emiterea unui aviz negativ motivat, ceea ce nu s-a întâmplat. Contrar celor susținute de autoarea excepției, actele emise de procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție sunt supuse controlului instanțelor judecătorești, neputându-se afirma că dispozițiile legale care reglementează cele două cazuri de revocare din funcția de procuror al Direcției Naționale Anticorupție încalcă dreptul de acces la un judecător. Constituția reglementează principiul accesului liber la justiție, iar modul de aplicare a dispozițiilor legale se poate verifica sub aspectul legalității de către Înalta Curte de Casație și Justiție și de celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, potrivit competenței acestora. Însăși Curtea Europeană a Drepturilor Omului reconfirmă rolul interpretativ al organelor jurisdicționale în garantarea previzibilității dispozițiilor normative în sistemele de drept continental. Acestor organe le revine sarcina de a interpreta de o manieră coerentă dispozițiile generale ale unei legi, pentru a stabili sensul lor exact și a disipa orice îndoială în acest domeniu. (Hotărârea din 9 ianuarie 2013, pronunțată în Cauza Oleksandr Volkov împotriva Ucrainei, paragraful 179).

15.Cu privire la invocarea Deciziei Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016, Guvernul consideră că aceasta nu are aplicabilitate în speță, referindu-se la un text legal în materia răspunderii penale, răspundere ale cărei consecințe juridice asupra persoanei sunt în mod indubitabil mai importante decât ale oricărei alte forme de răspundere, deci și caracterul previzibil, predictibil și claritatea normei au o altă semnificație din punctul de vedere al aprecierii constituționalității sau al respectării standardelor convenționale. În speță, neîndeplinirea în mod corespunzător a atribuțiilor de serviciu trebuie analizată atât prin raportare la competența procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, de a realiza evaluarea anuală a performanțelor profesionale, cât și prin modul de apreciere a candidatului-procuror, în procedura de numire în cadrul acestui parchet.

16.În ceea ce privește condițiile de numire în funcția de procuror al Direcției Naționale Anticorupție, Guvernul menționează că, printre acestea, se regăsește și cea privind „conduita morală ireproșabilă“, condiție care trebuie menținută pe toată durata în care persoana activează în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, fiind o condiție specifică acestei funcții, separată de cea a „bunei reputații“ care caracterizează orice magistrat. Se arată că textul privind conduita morală ireproșabilă, prezumat a fi cunoscut de orice persoană care accede în funcția de procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, nu este lipsit de previzibilitate, ci, dimpotrivă, are un grad de claritate suficient pentru a putea fi aplicat. Cuvântul „ireproșabil“ arată faptul că orice abatere, chiar cea mai mică, de la normele morale general acceptate, inclusiv cele care privesc profesia de magistrat, poate duce la o revocare din funcția de procuror al Direcției Naționale Anticorupție. Este evident că și în acest caz revocarea poate fi supusă controlului instanței judecătorești, care apreciază asupra legalității măsurii de revocare, inclusiv prin verificarea unui eventual abuz de putere. Se apreciază că faptul că terminologia folosită în actul administrativ de revocare este cea de „neîndeplinire a condiției bunei reputații“ este o chestiune de aplicare a legii, ce cade în competența instanței de drept comun, iar nu de constituționalitate. În orice caz, potrivit prevederilor legale în vigoare, nerespectarea condiției bunei reputații atrage chiar eliberarea din funcția de magistrat, măsură care nu poate fi dispusă de procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție.

17.În ceea ce privește celelalte aspecte invocate de autoarea excepției de neconstituționalitate, respectiv existența unei suspiciuni rezonabile de imparțialitate din partea titularului cererii de revocare, lipsa posibilității de a se apăra în procedura de revocare, dar și alte elemente de fapt reținute în ordinul de revocare, Guvernul consideră că acestea sunt aspecte care țin de aplicarea legii, iar nu de constituționalitate, eventualele abuzuri putând fi eliminate prin intermediul unei acțiuni în justiție împotriva măsurilor considerate nelegale.

18.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile avocatului autoarei excepției prezent la ședința publică, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

19.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

20.Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum este precizat în actul de sesizare a Curții Constituționale, îl constituie prevederile art. 87 alin. (8) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu următorul cuprins: „Procurorii numiți în cadrul Direcției Naționale Anticorupție pot fi revocați prin ordin al procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției sau în cazul aplicării unei sancțiuni disciplinare“. Ulterior sesizării Curții Constituționale, textul de lege criticat a suferit două modificări succesive, după cum urmează:

–prin art. I pct. 43 din Legea nr. 207/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 20 iulie 2018, potrivit căruia, „Procurorii numiți în cadrul Direcției Naționale Anticorupție pot fi revocați prin ordin al procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, cu avizul conform al secției de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției sau în cazul aplicării unei sancțiuni disciplinare.“;

–prin art. II pct. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 16 octombrie 2018, potrivit căruia „Procurorii numiți în cadrul Direcției Naționale Anticorupție pot fi revocați prin ordin al procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, cu avizul secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției sau în cazul aplicării uneia dintre sancțiunile disciplinare prevăzute la art. 100 lit. b)-e) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.“ 21. Astfel, Curtea constată că, deși, în mod formal, textul de lege aplicabil litigiului în cadrul căruia s-a invocat excepția de neconstituționalitate este art. 87 alin. (8) din Legea nr. 303/2004, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 207/2018, soluția legislativă criticată se regăsește și în art. 87 alin. (8) din Legea nr. 304/2004, în forma în vigoare în prezent, modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2018.

22.În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 1 alin. (5), potrivit căruia „În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie“, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, precum și principiului privind stabilitatea și inamovibilitatea magistratului, principiului securității raporturilor juridice și principiului încrederii legitime.

23.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autoarea excepției a solicitat instanței judecătorești suspendarea executării Ordinului nr. 301 din 5 iulie 2017, emis de procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, (prin care s-a dispus revocarea sa din funcția de procuror al Direcției Naționale Anticorupție), până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anularea acestui ordin. Cererea de suspendare a acestui ordin a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, potrivit cărora „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate.“ În cadrul acestui litigiu, a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 87 alin. (8) din Legea nr. 304/2004. Prin Sentința civilă nr. 3.325 din 27 septembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 6.018/2/2017, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 87 alin. (8) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și, în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, a suspendat executarea Ordinului nr. 301 din 5 iulie 2017, emis de procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anularea acestui ordin.

24.Cu privire la admisibilitatea excepției de neconstituționalitate, Curtea observă că, având în vedere obiectul litigiului în cadrul căruia a fost invocată excepția de neconstituționalitate - și anume cererea de suspendare a executării unui act administrativ, întemeiată pe art. 14 din Legea nr. 554/2004 - se ridică problema legăturii cu soluționarea cauzei a acesteia. În cazuri similare, prin Decizia nr. 196 din 4 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 231 din 22 aprilie 2014, și prin Decizia nr. 756 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 11 februarie 2015, paragraful 17, pronunțate ca urmare a ridicării unor excepții de neconstituționalitate în cadrul soluționării unor cereri de suspendare a unor hotărâri adoptate de Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea Constituțională a stabilit că cererea de suspendare a executării actelor administrative, formulată în condițiile art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, reprezintă o cerere conexă acțiunii întemeiate pe art. 7 și 8 din aceeași lege, cerere a cărei introducere este guvernată de principiul disponibilității. Prin aceleași decizii, Curtea a mai reținut că dispozițiile de lege criticate pentru neconstituționalitate, constituind temeiuri ale hotărârilor emise de Consiliul Superior al Magistraturii și a căror suspendare se solicită, au legătură cu soluționarea acțiunilor deduse judecății.

25.De asemenea, prin Decizia nr. 374 din 2 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 5 iulie 2016, paragraful 32, Curtea a reținut că doar o soluție definitivă de suspendare a actului administrativ atacat ar face inadmisibilă excepția de neconstituționalitate (a se vedea, în același sens, Decizia nr. 637 din 27 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 13 februarie 2017, paragraful 18).

26.Având în vedere această jurisprudență constantă, precum și cadrul procesual în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, în cazul de față, cererea de suspendare a executării ordinului de revocare, emis de procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, a fost admisă prin Sentința civilă nr. 3.325 din 27 septembrie 2017, prin care Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat și Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate. Ulterior, prin Decizia nr. 77 din 15 ianuarie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, împotriva acestei sentințe.

27.Prin urmare, Curtea constată că, în acord cu jurisprudența sa, suspendarea definitivă a executării actului administrativ atacat conduce la inadmisibilitatea excepției de neconstituționalitate a unor dispoziții de lege ce constituie temeiuri ale acestui act, deoarece chiar și o eventuală admitere a excepției nu ar mai produce niciun efect în cauză. Or, condiția relevanței excepției de neconstituționalitate, respectiv a incidenței textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești, nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales din prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, paragraful 20, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014, Decizia nr. 712 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 880 din 24 noiembrie 2015, paragraful 19).

28.Curtea a subliniat în jurisprudența sa că, „în cadrul procesului judiciar, excepția de neconstituționalitate se înscrie în rândul excepțiilor de procedură prin care se urmărește împiedicarea unei judecăți care s-ar întemeia pe o dispoziție legală neconstituțională. Constatarea neconstituționalității unui text de lege ca urmare a invocării unei excepții de neconstituționalitate trebuie să profite autorilor acesteia și nu poate constitui doar un instrument de drept abstract. [...] Neconstituționalitatea unei dispoziții legale nu are numai o funcție de prevenție, ci și una de reparație, întrucât ea vizează în primul rând situația concretă a cetățeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată“ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, paragraful 30, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016).

29.În consecință, Curtea constată că aceste considerente sunt aplicabile, mutatis mutandis, și în prezenta cauză, unde eventuala admitere a excepției de neconstituționalitate nu ar sluji cauzei în care a fost ridicată, în care nu ar mai produce nicio consecință, câtă vreme cererea de suspendare a executării actului administrativ a fost admisă, printr-o hotărâre definitivă, iar recursul împotriva acestei hotărâri a fost respins. În consecință, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 87 alin. (8) din Legea nr. 304/2004 este inadmisibilă.

30.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 87 alin. (8) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepție ridicată de Mihaiela Moraru Iorga în Dosarul nr. 6.018/2/2017 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 29 ianuarie 2019.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean