Decizie nr. 418 din 3 iulie 2014

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Doina Suliman - magistrat-asistent-şef

Cu participarea în şedinţa din 24 iunie 2014 a reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (2) şi art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, a art. 75 lit. b) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali şi a art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, excepţie ridicată de Steluţa Gustica Cătăniciu în Dosarul nr. 556/33/2013 al Curţii de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului nr. 72D/2014 al Curţii Constituţionale.

2.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 24 iunie 2014, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a dispus amânarea pronunţării pentru data de 2 iulie 2014 şi, ulterior, pentru data de 3 iulie 2014, când a pronunţat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

3.Prin Încheierea din 2 decembrie 2013, astfel cum a fost îndreptată prin Încheierea din 10 ianuarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 556/33/2013, Curtea de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (2) şi art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, a art. 75 lit. b) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali şi a art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale.

4.Excepţia a fost ridicată de Steluţa Gustica Cătăniciu într-o cauză având ca obiect anularea unui raport de evaluare emis de Agenţia Naţională de Integritate cu privire la un conflict de interese/o stare de incompatibilitate.

5.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea susţine, în esenţă, că prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece normele de lege criticate sunt imperfecte, reglementând într-un singur alineat situaţii juridice diferite, care produc efecte juridice diferite. Or, norma fundamentală invocată presupune ca legiuitorul "să formuleze norma legală clar, fluent, inteligibil, fără dificultăţi sintactice sau echivoce". În acest sens se invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 415 din 14 aprilie 2010 şi nr. 1.018 din 19 iulie 2010 şi dispoziţiile art. 47 alin. (1) şi art. 48 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

6.Referitor la art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 susţine că termenul de prescripţie de 3 ani, instituit de legiuitor doar pentru situaţiile de incompatibilitate care au încetat înainte de sesizarea Agenţiei Naţionale de Integritate, încalcă principiul egalităţii tuturor cetăţenilor în faţa legii. A admite că termenul de 3 ani de prescripţie a aplicării sancţiunii a fost stabilit de legiuitor doar pentru abaterile disciplinare constatate sub forma incompatibilităţilor (care au încetat înainte de sesizarea Agenţiei), nu şi pentru abaterile disciplinare constatate sub forma conflictelor de interese (care au încetat, în aceleaşi condiţii), ar însemna acceptarea faptului că, prin această omisiune discreţionară, se instituie un tratament privilegiat pentru incompatibilităţi - ca abatere disciplinară şi se creează, implicit, o discriminare faţă de abaterile disciplinare constatate sub forma conflictelor de interese (în aceleaşi condiţii).

7.Mai mult, prin această omisiune, abaterile sub forma conflictelor de interese sunt lăsate în afara domeniului de aplicare a prescripţiei răspunderii disciplinare, acestea devenind imprescriptibile, fapt inacceptabil din punctul de vedere al principiilor care guvernează răspunderea juridică. În susţinerea criticii de neconstituţionalitate este invocată Decizia Curţii Constituţionale nr. 136 din 23 martie 2004.

8.Referitor la prevederile art. 75 lit. b) din Legea nr. 393/2004 susţine că acestea nu sunt formulate într-un limbaj clar şi precis, care să excludă orice echivoc. Astfel, contrar jurisprudenţei în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Constituţionale, expresia "dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine" este imprecisă şi inadecvată faţă de posibilitatea individului căruia i se adresează de a-şi controla conduita. Textul de lege criticat, astfel cum este formulat, încalcă normele de tehnică legislativă şi prin aceea că verbul nu este utilizat "la timpul prezent, forma afirmativă, pentru a accentua caracterul imperativ al dispoziţiei respective", astfel cum stabileşte art. 38 alin. (2) din Legea nr. 24/2000.

9.De asemenea, expresia "angajament, indiferent de natura acestuia" din cuprinsul art. 75 lit. b) din Legea nr. 393/2004 cuprinde o formulare generală, care nu poate fi determinată, fiind în discordanţă cu exigenţele impuse de normele de tehnică legislativă. Prin modul în care este redactat, acest text de lege s-ar putea interpreta că alesul local se află în conflict de interes dacă ar crea beneficiu sau un dezavantaj implicit pentru instituţia al cărui angajat este, deoarece prevederea de lege criticată nu distinge între "orice persoană juridică" şi autoritatea publică din care face parte cel căruia i se adresează norma juridică.

10.Referitor la prevederile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 susţine că acestea încalcă principiul egalităţii în drepturi. Astfel, interdicţia impusă primarilor şi viceprimarilor, prin art. 76 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, care limitează sfera conflictului de interes până la "rudele de gradul I" creează pentru aceştia un privilegiu în faţa legii şi a autorităţilor, în timp ce extinderea discreţionară a interdicţiei "până la rudele de gradul al patrulea", reglementată prin art. 46 din Legea nr. 215/2001, pentru consilierii locali, creează o discriminare, nefiind permis a se face discriminări între cetăţeni, care trebuie trataţi identic, în situaţii identice. Or, consilierii locali au acelaşi statut - aleşi locali - cu primarii, viceprimarii, primarul general sau viceprimarii municipiului Bucureşti.

11.Curtea de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate.

12.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

13.Avocatul Poporului apreciază că prevederile de lege criticate sunt constituţionale. Apreciază că interdicţia de a mai exercita, timp de 3 ani, o funcţie sau o demnitate publică, cu excepţia celor electorale, este o sancţiune cu natură juridică distinctă, aplicându-se în mod egal tuturor celor vizaţi de norma juridică. În ceea ce priveşte art. 26 din Legea nr. 176/2010, precizează că raportul de evaluare reprezintă un act rezultat din activitatea Agenţiei Naţionale de Integritate, iar comunicarea acestui raport, cuprinzând date referitoare la presupusa existenţă a elementelor de conflict de interese în cazul persoanei evaluate, către autorităţile publice desemnate prin lege, în vederea dispunerii măsurilor legale, nu este contrară drepturilor fundamentale invocate, o asemenea măsura fiind inerentă aducerii la îndeplinire a scopului legal al Agenţiei Naţionale de Integritate.

14.Referitor la critica de neconstituţionalitate a art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, precum şi a art. 75 lit. b) din Legea nr. 393/2004, faţă de art. 1 alin. (5) şi art. 16 din Constituţie, consideră că prevederile de lege criticate nu conţin norme discriminatorii, iar, pe de altă parte, potrivit art. 16 alin. (3) din Constituţie, funcţiile şi demnităţile publice pot fi ocupate doar "în condiţiile legii". Raţiunea pentru care legiuitorul a prevăzut pentru consilier interdicţia de a participa la dezbaterea şi la adoptarea acelor hotărâri care au ca obiect probleme ce prezintă un interes material (patrimonial) pentru el ori pentru soţul (soţia), afinii sau rudele sale până la gradul al patrulea inclusiv este aceea de a se asigura eliminarea subiectivismului şi a interesului particular ori de grup în adoptarea hotărârilor consiliului local. Este cazul "conflictului de interese", pe care Legea nr. 161/2003 îl defineşte ca fiind situaţia în care cel ce exercită o demnitate sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin. Conflictul de interese priveşte toate categoriile de funcţionari publici, precum şi funcţiile de demnitate publică din sfera celor trei puteri ale statului, anume prevăzute în art. 69 al legii. Aceleaşi considerente sunt aplicabile, mutatis mutandis, şi în cazul art. 75 lit. b) din Legea nr. 393/2004.

15.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autoarei excepţiei, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

16.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

17.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl constituie prevederile art. 25 alin. (2) şi art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, prevederile art. 75 lit. b) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 7 octombrie 2004, şi ale art. 46 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007.

18.Din examinarea criticii de neconstituţionalitate formulate cu privire la art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, Curtea constată că, în realitate, aceasta vizează prevederile art. 25 alin. (2) teza a doua din lege, urmând a se pronunţa asupra constituţionalităţii acestor norme legale.

19.Prevederile art. 25 alin. (2) teza a doua şi ale art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 au următorul cuprins:

–art. 25 alin. (2) teza a doua: "Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului.";

–art. 26 alin. (3): "Prin derogare de la dispoziţiile legilor speciale care reglementează răspunderea disciplinară, sancţiunea poate fi aplicată în termen de cel mult 6 luni de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, potrivit prevederilor legale. În cazul în care cauza de incompatibilitate a încetat înainte de sesizarea Agenţiei, sancţiunea disciplinară poate fi aplicată în termen de 3 ani de la încetarea cauzei de incompatibilitate, dacă legea nu dispune altfel".

Prevederile art. 75 lit. b) din Legea nr. 393/2004 au următorul cuprins: "Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: (...)

b)orice persoană fizică sau juridică cu care au o relaţie de angajament, indiferent de natura acestuia;".

Prevederile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 au următorul cuprins: "Nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local".

20.Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor şi art. 16 privind egalitatea în drepturi.

21.Examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 176/2010 în raport cu criticile formulate, Curtea constată că aceasta este întemeiată, urmând să o admită pentru considerentele expuse în cele ce urmează.

22.Astfel, Curtea reţine că prevederile de lege criticate au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate exercitat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, însă prin prisma unor critici de neconstituţionalitate diferite de cele formulate în prezenta cauză (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 481 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din data de 4 februarie 2014, Decizia nr. 483 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 31 ianuarie 2014, Decizia nr. 391 din 2 iulie 2014, nepublicată încă).

23.Cu acele prilejuri, Curtea a observat că prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 instituie sancţiunea decăderii din dreptul persoanei eliberate sau destituite din funcţie ca urmare a săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de lege sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor Legii nr. 176/2010, o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Această interdicţie de 3 ani priveşte funcţiile sau demnităţile publice prevăzute de Legea nr. 176/2010, cu excepţia celor electorale.

24.Distinct de acestea, Curtea a reţinut că, în contextul normativ de stabilire a unor interdicţii în ceea ce priveşte funcţiile şi demnităţile publice, prevederile art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 176/2010 instituie reguli specifice referitoare la ocuparea funcţiilor eligibile. Astfel, interdicţia de a mai ocupa aceeaşi funcţie eligibilă pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului reprezintă o sancţiune cu natură juridică distinctă, Curtea statuând că reglementarea supusă controlului de constituţionalitate se integrează scopului legii - asigurarea integrităţii şi transparenţei în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice şi prevenirea corupţiei instituţionale şi nu contravine normelor constituţionale privind dreptul de a fi ales şi restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

25.De asemenea, Curtea reţine că prevederile art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 176/2010 au fost în atenţia instanţei de contencios constituţional cu prilejul soluţionării conflictului juridic de natură constituţională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de o parte, şi autoritatea legiuitoare, reprezentată de Senatul României, pe de altă parte (a se vedea Decizia nr. 460 din 13 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 decembrie 2013).

26.Cu acel prilej, Curtea, constatând existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi autoritatea legiuitoare, reprezentată de Senatul României, prin omisiunea acestuia din urmă de a finaliza procedura parlamentară cu privire la sesizarea Agenţiei Naţionale de Integritate, a decis că Senatul României "urmează să decidă cu privire la încetarea sau nu a calităţii de senator a domnului Mora Akos Daniel, după interpretarea legală a dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010".

27.Totodată, în considerentele Deciziei nr. 460 din 13 noiembrie 2013, citată mai sus, Curtea a reţinut că, în ceea ce priveşte hotărârea Senatului prin care se va dispune cu privire la problema în cauză, aceasta se va întemeia pe dispoziţiile art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 176/2010, text de lege care prevede că: "Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului."

28.Observând interpretările de care este susceptibil textul de lege menţionat: pe de o parte, interpretarea, potrivit căreia termenul "aceeaşi" instituit de legiuitor nu poate fi interpretat ca fiind sinonim cu "toate", legiuitorul evidenţiind tocmai identitatea funcţiei eligibile respective, iar, pe de altă parte, interpretarea conform căreia, odată constatată definitiv existenţa unei stări de incompatibilitate, persoana în sarcina căreia această stare a fost stabilită decade din dreptul de a mai ocupa orice altă funcţie de natura celei care a generat starea de incompatibilitate, Curtea Constituţională a statuat că trebuie să existe o concordanţă între litera şi voinţa iniţială a legiuitorului.

29.În aceste condiţii, Curtea a considerat că Parlamentul României trebuie să declanşeze procedura legislativă în scopul adoptării unei legi prin care se interpretează dispoziţiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010.

30.Sub acest aspect, Curtea reaminteşte că forţa obligatorie ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta. Cu alte cuvinte, atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept (a se vedea, în acest sens, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunţate în cadrul controlului de constituţionalitate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995, Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, şi Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010).

31.Cu toate acestea, Curtea constată că, până la momentul pronunţării prezentei decizii, contrar art. 147 alin. (4) din Constituţie, potrivit căruia "De la data publicării, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii", Parlamentul nu a adoptat o lege care să clarifice sensul sintagmei "aceeaşi funcţie" din cuprinsul art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 176/2010.

32.Chiar dacă în ipoteza de faţă este în discuţie o inacţiune a autorităţii legiuitoare legislative, Curtea, în virtutea rolului său de garant al supremaţiei Constituţiei, stabilit prin art. 142 alin. (1) din Legea fundamentală, nu poate ignora viciul de neconstituţionalitate astfel creat.

33.De aceea, în absenţa unei legi care să lămurească semnificaţia sintagmei menţionate, Curtea constată că persistenţa unei norme, care, prin neclaritatea sa, este susceptibilă de interpretări multiple, ce pot conduce la adoptarea unor soluţii juridice diametral opuse într-un domeniu fundamental al statului de drept - ocuparea funcţiilor eligibile -, este contrară principiului constituţional al obligativităţii respectării Constituţiei, supremaţiei sale şi a legilor.

34.Potrivit jurisprudenţei sale, Curtea a consacrat posibilitatea şi obligaţia sa de a interveni, ori de câte ori este sesizată, în cazul în care un text legal poate genera interpretări de natură a aduce atingere prevederilor constituţionale. Fără a nega rolul constituţional al Parlamentului de "unică autoritate legiuitoare a ţării" consacrat de art. 61 din Legea fundamentală, Curtea Constituţională reţine că, în cazul în care un text legal poate genera interpretări diferite, este obligată să intervină ori de câte ori acele interpretări generează încălcări ale prevederilor Legii fundamentale. Constituţia reprezintă cadrul şi măsura în care legiuitorul şi celelalte autorităţi pot acţiona; astfel şi interpretările care se pot aduce normei juridice trebuie să ţină cont de această exigenţă de ordin constituţional cuprinsă chiar în art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, potrivit căruia în România, respectarea Constituţiei şi a supremaţiei sale este obligatorie (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 1.092 din 18 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 31 ianuarie 2013).

35.În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut în repetate rânduri că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, Decizia nr. 647 din 5 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 14 noiembrie 2006, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, şi Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012). În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă justiţiabilului şi previzibilă în ceea ce priveşte efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerinţa de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrarului. În plus, nu poate fi considerată "lege" decât o normă enunţată cu suficientă precizie, pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta; apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el trebuie să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă (a se vedea Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, şi Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66).

36.Sub acest aspect, pentru a corespunde exigenţelor de claritate, precizie şi previzibilitate, Curtea constată că prevederile art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 176/2010, în partea referitoare la "aceeaşi funcţie", trebuie interpretate în sensul voinţei legiuitorului de asigurare a integrităţii în exercitarea funcţiilor publice, inclusiv prin stabilirea unor interdicţii şi aplicarea unor sancţiuni în cazul persoanelor cu privire la care s-a constatat încălcarea regimului incompatibilităţilor sau conflictului de interese.

37.Astfel, plecând de la premisa că intenţia legiuitorului a fost aceea de a sancţiona persoanele cu privire la care s-a constatat încălcarea regimului juridic privind incompatibilităţile sau conflictul de interese, fără a face vreo diferenţă între tipul funcţiilor elective deţinute, Curtea constată că atribuirea pentru sintagma "aceeaşi funcţie" a înţelesului unic de funcţia care a generat starea de incompatibilitate sau conflict de interese este de natură să lipsească de eficacitate norma juridică respectivă, contrar spiritului Legii nr. 176/2010.

38.În acest context, Curtea reţine că importanţa şi necesitatea reglementărilor în materia combaterii corupţiei şi promovării integrităţii în sectorul public, în cadrul sistemului normativ naţional, sunt cunoscute şi acceptate, aceste reglementări reprezentând răspunsul la o cerinţă reală a societăţii româneşti şi o componentă de bază a dialogului României cu partenerii săi europeni, în cadrul procesului de evaluare a modului de îndeplinire a obligaţiilor asumate de aceasta ca stat membru al Uniunii Europene. În jurisprudenţa sa (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 1.412 din 16 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 13 martie 2009, sau Decizia nr. 1.082 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 659 din 3 octombrie 2009), Curtea a statuat, printre altele, că din raţiuni de prevenire a faptelor de corupţie de către anumite categorii de personal, anume individualizat, legiuitorul este liber să instituie în sarcina acelui personal obligaţii suplimentare, tocmai în considerarea activităţii pe care acesta o desfăşoară, activitate de o anumită natură şi importanţă.

39.Or, în interpretarea potrivit căreia o persoană cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate sau conflictul de interese poate ocupa o altă funcţie eligibilă decât cea care a generat starea de incompatibilitate sau conflictul de interese, textul legal este în mod vădit contrar semnificaţiei avute în vedere de legiuitor, care, prin Legea nr. 176/2010, a urmărit asigurarea integrităţii şi transparenţei în exercitarea tuturor funcţiilor şi demnităţilor publice şi al cărei scop este acela de a sancţiona persoana în cauză prin stabilirea interdicţiei de a mai ocupa oricare dintre funcţiile eligibile.

40.De asemenea, a accepta interpretarea conform căreia unei persoane constatate a fi în stare de incompatibilitate sau conflict de interese îi este interzis să mai ocupe doar funcţia care a generat starea de incompatibilitate sau conflictul de interese, putând, în schimb, ocupa orice altă funcţie eligibilă, ar pune, practic, la îndemâna categoriilor de persoane vizate de Legea nr. 176/2010 un procedeu extrem de simplu de eludare a legii şi a aplicabilităţii sancţiunilor instituite de aceasta, aspect de neconceput într-un stat de drept.

41.Pe cale de consecinţă, pentru a integra prevederile art. 25 alin. (2) teza a doua în litera şi spiritul Legii nr. 176/2010, astfel încât acestea să corespundă voinţei reale avute de legiuitor la momentul adoptării lor, conţinutul acestora trebuie interpretat în sensul că odată constatată definitiv existenţa unei stări de incompatibilitate sau conflict de interese, persoana în sarcina căreia această stare a fost stabilită decade din dreptul de a mai ocupa orice altă funcţie eligibilă, prevăzută de art. 1 din lege, pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. Curtea menţionează că, în litera şi spiritul legii, poate subzista doar interpretarea potrivit căreia o persoană care a ocupat, spre exemplu, funcţia de consilier local sau judeţean şi cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate sau încălcarea regimului privind conflictul de interese nu mai poate ocupa, pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului, nicio altă funcţie eligibilă (spre exemplu, senator, deputat, primar, consilier local etc.).

42.Curtea constată, de asemenea, că numai în această interpretare prevederile de lege supuse controlului de constituţionalitate sunt conforme dispoziţiilor art. 16 alin. (3) din Legea fundamentală, potrivit căruia funcţiile şi demnităţile publice pot fi ocupate în condiţiile legii. Într-adevăr, Constituţia lasă la aprecierea legiuitorului ordinar stabilirea condiţiilor de ocupare a funcţiilor şi demnităţilor publice, însă acesta trebuie să se conformeze cerinţelor de claritate şi precizie a normei. În acelaşi timp, doar în această interpretare, sintagma "aceeaşi funcţie" îl poată avertiza în mod inechivoc pe destinatarul său asupra gravităţii consecinţelor nerespectării enunţului legal pe care îl cuprinde, astfel încât dreptul la ocuparea şi exercitarea funcţiilor publice eligibile să nu rămână teoretic şi iluzoriu.

43.Faţă de considerentele expuse, Curtea constată că, pentru a fi în acord cu Legea fundamentală şi pentru a corespunde voinţei reale a legiuitorului, sintagma "aceeaşi funcţie" din cuprinsul art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 176/2010 nu poate primi nicio altă semnificaţie decât aceea că noţiunea "aceeaşi" din cuprinsul său se referă la oricare dintre funcţiile eligibile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 176/2010.

44.Curtea Constituţională a stabilit că, indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea Constituţională a hotărât că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituţia, menţinându-se astfel prezumţia de constituţionalitate a textului în această interpretare, atât instanţele judecătoreşti, cât şi organele administrative trebuie să se conformeze deciziei Curţii şi să o aplice ca atare (a se vedea Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 7 iulie 2011).

45.Curtea nu declară neconstituţională o prevedere legală, astfel că nu se produc consecinţe asupra existenţei normative în ordinea juridică a normei supuse controlului, ci se stabileşte doar, pe cale de interpretare, un unic înţeles constituţional al art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 176/2010.

46.Faţă de cele expuse, Curtea constată că dispoziţiile art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 176/2010 sunt constituţionale în măsura în care sintagma "aceeaşi funcţie" se referă la toate funcţiile eligibile prevăzute de art. 1 din aceeaşi lege şi nicio autoritate nu poate ignora înţelesul constituţional astfel stabilit.

47.Examinând excepţia de neconstituţionalitate a art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, Curtea reţine că prevederile de lege criticate, instituind reguli referitoare la aplicarea sancţiunii disciplinare în cazul constatării stării de incompatibilitate, nu au legătură cu soluţionarea cauzei, deoarece obiectul acesteia îl constituie acţiunea în contencios administrativ formulată împotriva unui raport de evaluare prin care Agenţia Naţională de Integritate a constatat un conflict de interese. În consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 este inadmisibilă.

48.Pe de altă parte, critica de neconstituţionalitate a art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 este formulată din perspectiva unei omisiuni de reglementare, în sensul că textul de lege nu stabileşte şi reguli privind termenul de prescripţie a aplicării sancţiunilor disciplinare în cazul constatării conflictului de interese. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea completa prevederile de lege supuse controlului.

49.De asemenea, examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 75 lit. b) din Legea nr. 393/2004, Curtea observă că autoarea excepţiei nu formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci susţine, în realitate, aspecte care ţin de interpretarea şi aplicarea legii de către autorităţile publice. Or, controlul de constituţionalitate semnifică verificarea conformităţii prevederilor legale criticate cu normele şi principiile fundamentale invocate, în limita unor critici ce vizează evidenţierea unui raport de contrarietate dintre acestea, şi nu interpretarea sau modificarea ori completarea textelor legale. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 75 lit. b) din Legea nr. 393/2004 urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

50.Examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, Curtea reţine că acestea au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate (a se vedea Decizia nr. 951 din 25 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 14 septembrie 2009).

51.Cu acel prilej, Curtea a reţinut că prevederile legale criticate reprezintă garanţii ale imparţialităţii autorităţilor publice şi a membrilor consiliilor locale în exercitarea atribuţiilor lor. Potrivit art. 16 alin. (3) din Constituţie, funcţiile şi demnităţile publice pot fi ocupate doar "în condiţiile legii". Raţiunea pentru care legiuitorul a prevăzut pentru consilierul local interdicţia de a participa la dezbaterea şi la adoptarea acelor hotărâri care au ca obiect probleme ce prezintă un interes material (patrimonial) pentru el ori pentru soţul (soţia), afinii sau rudele sale până la gradul al patrulea inclusiv este aceea de a se asigura eliminarea subiectivismului şi a interesului particular ori de grup în adoptarea hotărârilor consiliului local. Este cazul "conflictului de interese", pe care Legea nr. 161/2003 îl defineşte ca fiind situaţia în care cel ce exercită o demnitate sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin. Conflictul de interese priveşte toate categoriile de funcţionari publici, precum şi funcţiile şi demnităţile publice din sfera celor trei puteri ale statului, evident prin prisma atribuţiilor care caracterizează fiecare funcţie în parte.

52.Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

53.Pe cale de consecinţă, reţinând că prevederile de lege criticate stabilesc reguli specifice privind exercitarea funcţiei de consilier local, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare în cadrul categoriei de persoane vizate, Curtea nu poate constata încălcarea dispoziţiilor din Constituţie invocate de autoarea excepţiei.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Steluţa Gustica Cătăniciu în Dosarul nr. 556/33/2013 al Curţii de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative sunt constituţionale în măsura în care sintagma "aceeaşi funcţie" se referă la toate funcţiile eligibile prevăzute de art. 1 din aceeaşi lege.

2.Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 şi ale art. 75 lit. b) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, excepţie ridicată de aceeaşi autoare în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe judecătoreşti.

3.Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceeaşi autoare în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe judecătoreşti şi constată că prevederile art. 46 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Curţii de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 3 iulie 2014.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-şef,

Doina Suliman